Citeam un articol pe un blog din State, scris de o mamă care suferea de endometrioză. Nu știu prea multe despre boala asta, dar ea zicea că atunci când îi e rău, păi îi e rău. Drept urmare și-a dezvoltat un sistem de alertare pe care să-l folosească copilul ei mic, dacă sunt doar ei acasă și ea poate că leșină de durere. Pare o boală îngrozitoare (găsiți aici mai multe informații despre endometrioză).

Apoi mai citisem ceva similar la o mamă care a luat rujeolă de la copil. Copilul 

Citind mi-am amintit de un episod din viața noastră, când Ema avea mai puțin de doi ani, iar eu eram însărcinată cu Fip. Eram doar noi două acasă. Abia ce ne mutaserăm în casa în care locuim acum și pentru că eram înconjurați de șantier, se întrerupea curentul foarte des. Îi lăsasem ei lanterna în sufragerie, unde era, iar eu luasem o lumânare după mine, să ajung în dormitorul de sus. Când să cobor scările înapoi în sufragerie, nu știu exact cum am făcut, dar am căzut. Suspectez că treptele casei noastre nu au chiar dimensiunile standard, eu purtam oricum șosete pufoase (și foarte alunecoase), plus că mi se mai întâmplă să cad sau să mă împiedic. De data asta eram singură acasă cu un copil de aproape 2 ani, însărcinată în aproape 40 de săptămâni și cu o lumânare în mână. Astea erau condițiile în care eu cădeam pe scări. În cele câteva secunde cât a durat până m-am oprit din căzut, am văzut că nu mi-am rupt nimic, că n-a fost o căzătură prea puternică totuși și că nici n-am dat foc la casă, mi-au trecut niște flashuri prin cap: ce face copilul ăsta dacă eu pățesc ceva acum?

Apoi mi-am amintit cât de rău mi-a fost când am avut febră 40 (când am făcut rujeolă ca adult), când aveam o gândire total incoerentă, ruptă de realitate și cum asta s-a întâmplat de la o oră la alta. Bine că atunci n-aveam pe nimeni în grijă, iar de mine s-au putut îngriji alții.

Mi-am dat seama atunci că n-aveam niciun plan. Ușă încuiată, iar ea nu ajungea să o deschidă, vecini alături nu cred că aveam încă, nu știa de 112. Bine că n-a fost nevoie. 

Dar sunt curioasă. Oare voi v-ați gândit la posibilitatea asta? Să pățiți ceva și copilul să nu știe ce să facă? Dacă da, împărtășiți cu noi. Dacă nu, vă las mai jos niște idei, pentru inspirație

1. Instalați aplicația ”Apel 112” și învățați copilul s-o folosească

După ce ați instalat-o și configurat-o, arătați-i copilului cum s-o deschidă și cum să apese butonul roșu. Chiar și un copil mic poate reține această succesiune, doar să știți să-l învățați înainte să deblocheze telefonul. Avantajul aplicației (pe lângă faptul că e ușor de folosit și de copii care nu știu cifre sau să citească), este că transmite și datele de localizare. Ema nu cred că ar fi reținut și nici că ar fi putut să redea adresa noastră exactă la nici 2 ani, așa că e de mare folos să nu fie nevoie să punem presiunea asta pe copil în momentele alea. 

2. Țineți legături strânse cu vecinii

La momentul acela abia ne mutaserăm. În fața noastră era șantier și nu locuia nimeni, în dreapta încă nu se mutaseră vecinii, iar la casele următoare încă nu știam pe nimeni. Vis-a-vis de casă era, însă, un post de pază BGS (care fie păzea șantierul, fie pe noi de șantier) și am învățat-o pe Ema să strige către el pentru ajutor. Dacă am fi avut vecini, ar fi fost mai simplu. Acum nu-mi mai fac griji, avem relații foarte bune cu vecinii, la 2 case de noi stă chiar o prietenă, iar dacă acum aș fi avut copii atât de mici, cred că aș fi instalat un sistem de alarmă între casele noastre. Cu un buton de panică sau ceva.

E important și să le arătați cum să poată deschide ușa de la intrare. Iar dacă sunt prea mici pentru asta, învățați-i să bată cu pumnii și cu picioarele în ușa de la intrare și să strige tare după ajutor.

3. Găsiți soluții și pentru când merg la bunici

În altă seară, când copiii erau la mama, am încercat de mai multe ori să sun, dar nu-mi răspundea nimeni. Cred că vreo 3 ore am tot sunat în diferite episoade, dar mama nu răspundea deloc. Pe Whastapp îmi arăta că nu mai intrase de la prânz, așa că am intrat în panică. Mama locuiește singură. Dacă i s-a făcut rău în casă?! Ne-am urcat în mașină pe la 10 seara și am gonit către ei. Mama era bine, doar că se distrase atât de bine cu ei, încât lăsase telefonul în geantă, în altă cameră și nu-l auzise și nici nu-l verificase.

După acea vizită am rugat bunicile să le arate copiilor care sunt codurile de deblocare pentru telefoane, ca să ne poată suna în caz că se întâmplă ceva. Sau și-au mai luat ceasurile GPS cu ei, ca să poată suna de pe ele dacă era nevoie. N-a fost niciodată, din fericire.