Ce a facut fetita asta cand a primit tort de ciocolata? N-o sa-ti vina sa crezi!

Citeam azi un articol despre cum e bine să ai încredere în copii. De când se nasc, să ai încredere în ei. Că știu, că înțeleg, că pot aplica. Aud adesea cum copiii vin pe lume niște ”tabula rasa” și mi se pare atât de greșit să pornim de la premisa asta.

În fine, astăzi despre alimentație. Pe mine, alimentația copiilor m-a preocupat întotdeauna. Cu siguranță pentru că eu nu am avut niciodată o relație sănătoasă cu mâncarea, nici cu imaginea mea din oglindă. M-am zbătut toată viața să fiu ”slabă” (acum când mă uit la unele poze îmi dau seama că eram slabă, doar că nu o vedeam). Îmi era greu să mă abțin, mâncatul venea cu vinovăție la pachet. Nu înțelegeam cât de importantă e o alimentație sănătoasă. Nu înțelegeam că mâncarea e mai mult decât ”te îngrașă/nu te îngrașă”. Nici acum nu înțeleg, de multe ori.

N-am vrut ca și copiii mei să treacă prin asta. Mai ales Ema. Știu, idei preconcepute, dar e fată… Cum am fost și eu. Așa că mi-am făcut un scop în viață din alimentația ei în primii 2 ani de viață. Am evitat cât am putut eu alimentele pe care le consideram nesănătoase. La 2 ani plângea în magazin după mere și sana și trecea pe lângă Barni și Tedi fără să le bage în seamă.

”Lasa ca vezi tu, incepe gradinita, vorbeste cu prietenele si o sa se simta ostracizata ca ea nu mananca ciocolată si pufuleti si nu bea suc. O sa se infiga in ele de n-o s-o mai scoti de acolo. O sa vezi.”

Ah, de-aș avea un bănuț pentru fiecare afirmație din asta pe care am auzit-o… Mulți bănuți aș mai avea acum. Dar nu le-am băgat în seamă. Chiar și așa să fi fost, ce rost ar fi avut să bag eu cremvurști în ea la 1 an ca să o pregătesc pentru ăia pe care o să-i mănânce când o să aibă 4?

După 2 ani și ceva am încercat să mă mai relaxez. OK, avem o alimentație preponderent sănătoasă, de la care mai putem face și excepții. Așa a început să primească o dată la o viață câte un sfert de ou kinder. Apoi a primit, din greșeală, un cremvurșt. După 4 luni, în concediu, i-a recunoscut la micul dejun. A vrut. A primit. A făcut 3 ani. A vrut înghețată de la magazin. Am luat. A vrut să guste un baton cu cereale cumpărat din magazin. A gustat. A mâncat pentru prima dată pufuleți, primiți. Apoi, de atunci, am mai cumpărat și noi de 4 ori. A băut suc de mere natural (nu din concentrat, dar cumpărat), amestecat cu ”apă cu bule” și gheață. Ieri a gustat o pufarină. Mănâncă ocazional Pombar. Cam așa au evoluat lucrurile.

Pe măsură ce a crescut, am scăzut interdicțiile, dar am crescut numărul de explicații. Ce conțin unele alimente și de ce nu sunt sănătoase. Am luat cărți și cartonașe de anatomie, o machetă cu organele… Am discutat despre boli, despre zahărul din sânge, despre excitanți ai sistemului nervos. Despre pancreas și insulină. Despre ce e diabetul și cine îl are din familie. Despre cum se tratează și cu ce interdicții (definitive) vine el. Despre carii. Despre vitamine și minerale. Despre beneficiile unor alimente. Despre igiena alimentară. Am vorbit mult, am citit mult și i-am arătat multe. Apoi i-am dat libertatea de a alege.

Ce a urmat?

A fost în vizită (singură) la o prietenă unde a fost servită cu cele mai dulci și nesănătoase jeleuri și biscuiți cu ciocolată. A întrebat-o pe mama prietenei ei dacă au zahăr. Mult? Da. Atunci ia unul singur, pentru că nu-s sănătoase. Apoi a venit acasă și mi-a povestit.

La ziua altei prietene a primit tort. De ciocolată. A luat o linguriță. A mulțumit și l-a lăsat acolo.

Am fost la Starbucks cu prieteni și copii. Am umplut comanda de tort și biscuiți cu ciocolată. A vrut și Ema o gogoașă cu ciocolată. I-am luat-o, cam cu un nod în gât. I-am explicat ce conține. A luat o gură din ea și a lăsat-o pe masă. Apoi a mâncat fructe.

Și mă bucur atât de mult și-s atât de mândră de noi. De ea că face alegeri bune, că își permite câte o scăpare, dar că nu le transformă în obiceiuri. Că e suficient de calculată și are un autocontrol la care eu doar visez. Că e un exemplu pentru mine…

Și-s mândră și de mine. Că am ieșit din bula superprotecției. Că am mers corect, pe firul învățării, motivației intrinseci și i-am dat copilului aripi când era gata de zbor. Că nu am făcut-o să refuze o ciocolată pentru că așa vreau eu, ci pentru că așa vrea ea. Pentru că nu mă cramponez de mâncare atunci când construim amintiri, că pun alte lucruri (mult mai importante, din punctul meu de vedere) în prim plan. Apartenența, acceptarea, încrederea…

Și e mare lucru… Și îmi asum o parte din merit. Și-s mândră de mine.

16 lucruri pe care le gandeste mama unui copil mancacios

  1. 2013-07-04 18.39.51”Băi, nu se poate. Iar vrea de mâncare? A mâncat ciorbă, două porții de tocăniță și salată. Bine că mai am niște legume prin frigider”
  2. ”OK,  a mâncat și legumele. Pâine, brânză și un kefir. Nu cred că le poate mânca pe toate”.
  3. ”Uite că a putut. Sper că s-a săturat.”
  4. ”Nu s-a săturat. Plecăm la magazin.”
  5. ”Mi-e imposibil să fac un program de ieșit afară, pentru că… n-o pot ridica de la masă!”
  6. ”Dați-mi și mie, vă rog, 200 de grame de zmeură, două mere, trei prune și două piersici. Mă duc să o iau pe fie-mea de la grădiniță și am pregătit deja un porumb, două batoane cu fructe, o sticluță cu lapte, una cu apă și un smoothie. Dacă mai vrea ceva, ne oprim și mai luăm. A, nu, nu face foamea acolo. O iau proaspăt ridicată de la gustare.”
  7. ”O să pleznească, n-o să pleznească?”
  8. ”Copilul ăsta mănâncă mai mult decât mine!”
  9. ”Sigur că venim la voi în vizită. Dar mâncare aveți?”
  10. ”Nu-mi dau seama dacă ce mănâncă acum reprezintă prânzul, gustarea sau cina. Pentru că, de la prânz și până acum, nu s-a oprit din mâncat.”
  11. ”Nu vrea să se dea jos din leagăn. Ia să-i amintesc eu că acasă avem mâncare de mazăre.”
  12. ”E OK să le dai și celorlalți din caisele tale uscate. Sper că oricum nu poți mânca o pungă întreagă…”
  13. ”Ah… poți… Plus una de curmale… Și zici că ți-au făcut fomiță?”
  14. ”Plecăm până în colțul străzii. Stai puțin să-i fac pachețelul pentru drum.”
  15. ”Gătesc de azi de dimineață. Oare o să mai ies vreodată din bucătărie?”
  16. ”O fi OK să mănânce mure în timp ce face duș?”

19 lucruri pe care le gandeste mama unui copil nemancacios

  1. 2014-01-10 19.26.19”Hai să-i fac o porție mică, pentru că sigur nici nu se atinge de mâncare.”
  2. ”Nu pot să cred! A mâncat tot și mai vrea. Nu mai am de unde să-i dau!”
  3. ”De data asta o să fac mai multe porții, ca să nu mai pățesc ca data trecută.!
  4. ”Nu pot să cred! Nici nu s-a atins de mâncare. Și am făcut și mai multe porții…”
  5. ”Oare câte zile se poate hrăni exclusiv cu orez?”
  6. ”Am zis zile? Am vrut să spun săptămâni.”
  7. ”Ok, luni, nu săptămâni.”
  8. ”Stați așa, copilul mănâncă ceva. Opriți timpul, nu se mișcă nimeni, nu vorbește nimeni, nu respiră nimeni! COPILUL MEU MĂNÂNCĂ CEVAAAA!!!”
  9. ”La naiba, a auzit o muscă bâzâind și l-a deturnat de la masă, iar acum nu mai mănâncă…”
  10. ”Wow, cât mănâncă celălalt copil… Al meu transformă mâncatul unui măr în serial. În două săptămâni poate îl termină.”
  11. ”Băi, poate gătesc eu chiar atât de rău. Stai, nici la mama nu mănâncă, nici la mătușa, nici la vecina.”
  12. ”Mănâncă de pe jos. E ok, e mâncarea lui proaspătă, am aspirat ieri. Important e că mănâncă!”
  13. ”Oare cum o fi simțit fâșiuța aia de carne blenduită în ditai castronul cu piure de cartofi?”
  14. ”Oare pot să-i fac biscuiți cu legume și carne?”
  15. ”Mă gândesc să-i torn mâncare pe gât în timp ce doarme. O fi bine?”
  16. ”Sigur că poți să mănânci zmeură pe canapeaua albă. Poți să mănânci orice, oriunde, numai să mănânci!”
  17. ”Wow, vecina spunea că nu-i ok să mănânce portocală seara, pentru că fructele se mănâncă dimineața. Hahahahaa… Poate să o mănânce și la 2 dimineața, important e să o mănânce.”
  18. ”A mâncat mozarella!!! Du-te repede la magazin și cumpără 5 kile de mozarella, să avem. Uite, îi place!”
  19. ”Alarmă falsă. Îi plăcea ieri. Azi nu-i mai place…”

Autodiversificarea partea a doua

2015-07-04 14.24.55Și am început. Din nou. Nici pe Junior nu am reușit să-l țin departe de mâncare până la șase luni. Soră-sa a început să se agite la 5 luni și 3 săptămâni și a primit atunci, total inopinat, un buchețel fiert de broccoli și un măr copt.

De data asta am început și mai devreme. Pe la 5 luni Juniorul a început să prezinte interes față de mâncare. A început cu fascinația față de mestecat (mesteca lapte, își mesteca limba, mesteca aer), apoi a trecut la ritualul mesei (la care era și el parte pasivă seară de seară), apoi cred că a priceput cum e cu mâncarea. Nu am văzut niciodată atâta pasiune într-un om să ajungă la un bol cu orez.

Ce mănâncă

Am mai încercat eu să trag de timp, apoi m-am întrebat de ce să fac asta? Și cum nu am găsit un răspuns, pe la 5 luni și jumătate am adus scaunul de masă din depozit, l-am șters bine și i-am dat copilului bucăți de mâncare. Piersici, banane, pepene, avocado, morcovi, broccoli. I-am făcut și iaurt, și terci de pseudocereale. Toate i-au plăcut. Nu știu cum să vă spun, dar plânge între două lingurițe de iaurt (pe care el trebuie să le mânuiască, eu doar le încarc, altfel e jale) de zici că s-a terminat toată mâncarea de pe pământ.

De ce am început mai devreme?

De ce nu fix la 6 luni? Pentru că al meu copil era pregătit mai devreme, îndeplinea semnele:

– stătea în fund bine și nesusținut

– prezenta interes față de mâncare

– nu mai avea reflexul de a scuipa bucăți care îi intră în gură

– era capabil să apuce bucăți de pe tavă și să le ducă la gură.

Cum sunt mesele?

Nu avem încă un orar de masă bine stabilit. Am avut zile în care am mâncat împreună 3 mese și zile în care am luat doar cina împreună. Și asta pentru că au fost zile când nu am avut timp pentru că am fost pe drum sau el a preferat să doarmă foarte mult și zile când a miorlăit până i-am pus mâncarea pe masă.

Cel mai bun impuls e soră-sa, care mănâncă mai mereu (cel puțin după amiaza). E tragedie în 3 acte să mănânce ea ceva și să nu-i dea și pofticiosului. Un moment în plus în care mă felicit că nu mănâncă prostii și că aproape orice mănâncă ea poate primi și el (sau va putea primi în viitorul foarte apropiat).

Cum merge?

Acum încă e la capitolul la care învață să mestece. Încă rupe bucăți prea mari și le scuipă. Face mai multe gag-uri decât eram eu obișnuită de la soră-sa. Mi-a stat inima în loc la început de vreo două ori, apoi m-am relaxat. Apucă foarte bine alimentele și le bagă în gură. Scuipă coji, nu îi plac. Îi place să fie tava plină de mâncare, să aibă de unde apuca (soră-sa era pe dos… dacă erau mai multe bucăți, o bulversau).

O perioadă de acum înainte o să-i tot dau legumele una câte una, fără combinații. Ca să se învețe cu gustul lor, cu consistența lor, să vedem ce acceptă și ce refuză. Apoi o să trec la chestii mai complexe, dar mai e până atunci.

Deci, după cum preconizam, iată că fac BLW și cu al doilea…

Despre autodiversificare am mai scris aici

Alimentatia copilului meu

Aveam alt articol in plan pentru astazi, dar am citit de dimineata ce a scris Printesa Urbana si m-a inspirat total. Imi place la nebunie sa aud cum mai exista si alti oameni (multi) care tin la alimentatia copilului, care au inteles ca nu, zaharul si pufuletii chiar nu stau la baza piramidei nutritionale si ca poate nici nu e buna mentalitatea “las’ ca si noi am crescut cu ele si uite ca n-am mai murit”.

Asa ca, m-am gandit sa scriu si eu despre acelasi lucru astazi si sa va invit pe toti cei care sunteti de aceeasi parere sa lasati un comentariu sau (si mai bine) daca aveti blog, sa scrieti si voi un articol despre ce mananca ai vostri copii. Poate vazand ca mai exista copii (mai mari sau mai mici) pe lumea asta care nu stiu ca pufuletii sunt comestibili sau ca oul kinder inseamna mai mult decat surpriza din mijloc (da, Vanda Mica a descoperit surprizele, asa ca desface ciocolata, o arunca si isi vede de jucaria ei), mamele nu se vor mai descuraja pe principiul “cand vor intra in contact cu alti plozi oricum vor prelua toate obiceiurile nesanatoase, asa ca la ce sa ma mai agit?” (more…)