Dezvoltare personala

Parcă mă și tem să zic asta, că cine știe cum se întoarce, dar pare că totuși am încheiat-o de tot cu pandemia. Yuhuu… Au fost niște ani grei, ca în filmele despre viitor, pe care le vedeam la tv, dar am supraviețuit (la propriu) și, cel puțin în cazul meu, mi se pare că nu am reluat viața de unde o lăsasem. Ci că am crescut trecând prin experiența asta și, ca un erou care a trecut prin fel și fel de încercări, am dobândit skilluri noi, care să mă ajute mai departe în călătoria mea. 

Discuțiile cu copiii despre boală și moarte sunt niște discuții destul de dificile. Copiii abia acum învață despre aceste concepte, le și înțeleg diferit decât le înțelegem noi (am scris mai multe aici despre cum înțeleg copiii conceptul de moarte în funcție de vârsta...

Și cum eram noi pe autostradă, eu fiind la volan, un alt șofer a început să ne facă șicane. Absolut gratuit, cred că doar împuns de pasiunea lui de a se arăta puternic în fața unor femei. Ne depășea, ne frâna în față. Se punea în fața noastră atunci când aveam pe cineva în paralel și încetinea foarte tare. Dacă îl depășeam, ne fugărea pe autostradă, apoi se punea iar în fața noastră și frâna. Niciuna dintre noi nu i-a dat satisfacția de a-i arăta că ne irita cu bullyingul lui la volan, iar asta cred că îi dădea și mai multă energie să continue. Din fericire sunt un șofer destul de experimentat și un terapeut în contact cu propriile mele emoții, așa că n-am făcut nicio boacănă. Dar era un joc extrem de periculos. La un moment dat m-am gândit să trag pe dreapta într-o parcare și să aștept să se îndepărteze, dar am avut noroc că a ieșit el de pe autostradă la un moment dat. 

Citeam zilele trecute niște studii despre simțuri. Ma interesează sa aflu cât mai multe despre cum funcționează simțurile noastre, cum se influentează unul pe celălalt, care e impactul apoi asupra emoțiilor noastre, gândurilor noastre și comportamentelor noastre și ce și cum fac ele ca sa ne ghideze in viața .

Ilinca mi-a scris într-o zi pe instagram despre ceva ce trăia. În spațiul virtual, dar atât de real, al facebookului, ea își spusese povestea, iar oamenii răspunseseră. Era copleșită de bulgărele care se născuse dintr-o destăinuire, din curajul ei de a împărtăși ceea ce multe mame trăiesc în umbră și în tăcere. Era copleșită de numărul de mame care se deschideau și ele, spunând: ”da, și eu am trecut sau trec prin depresie post-partum”.

Unul din elementele care mi se pare mie că ne definește cultura, este și abordarea gastronomică a vieților noastre. Adică, românii pun mult accent pe mâncare, mai ales în momentele cheie ale anului: de sărbători, de aniversări, etc. Atunci când primim oaspeți și ne mândrim cu ospitalitatea noastră, nu oferim un colț liniștit unde oaspetele nostru să citească, nici nu-i pregătim o baie caldă ca să se relaxeze, ci îi punem masa.

Pentru că HPV este un virus care se transmite cu mare ușurință, adesea pot apărea dificultăți în cuplu atunci când unul dintre parteneri află că este infectat. Fără a cunoaște ușurința transmisibilității, apar întrebări legate de fidelitatea partenerului. Însă, infecția cu HPV nu este (neapărat) un semn de infidelitate.

Înainte de pandemie lucram din două spații: de la cabinetul din centru și de la cabinetul de acasă. Momentan încă lucrez doar online, pentru că nu văd cum aș putea să fac munca mea cu măști, pentru că adesea ședințele se lasă cu plâns și șervețele folosite, pentru că nu mă simt în stare să curăț suficient de bine spațiul între ședințe astfel încât să mă asigur că n-a mai rămas picior de virus între clienții cu care lucrez, câteodată și câte 8 într-o zi.

Dacă ai în sertăraș și bilețelul pe care scrie ”Banii n-aduc fericirea” și nu l-ai analizat în afara acestei disonanțe cognitive, o să-ți construiești viața într-un mod care …

Dacă mă urmăriți pe instagram (cum ziceam și în articolul de acum câteva zile, Instagram a cam rămas singura platformă de social media pe unde mai sunt activă), o să vă plictisiți să vedeți de câte ori spun că e important să intrăm în contact cu propriul nostru corp. 

”Ok, ok. Am înțeles”, mi s-a spus, ”dar habar n-am cum să fac asta”. Așa că m-am gândit să scriu un articol mai cuprinzător despre subiect, cu mai multe cuvinte decât îmi încap pe instagram. Acesta este articolul 🙂

În toată această agitație, de multe ori planurile și rutinele pe care ni le luăm din cărți și de la specialiști devin un exoschelet de care avem nevoie. Pentru că nu știm cum să ascultăm de noi, ca să ne fie mai bine, ascultăm de ce ne spun alții să facem, ca să ne fie mai bine. E o structură externă care ne ajută să funcționăm (și să o facem bine, de multe ori) și să aducem ”obiceiuri bune” în viețile noastre. Dar e nevoie de efort constant ca să întreținem aceste structuri și chiar și atunci când ne intrăm în ritm cu ele, tot trebuie să fim mereu atenți și să tot facem fine-tuning la ele.

Prea multă gălăgie, prea multe lumini, prea mulți oameni, prea multă agitație. Așa experimentează lumea persoanele hipersensibile, iar experiențele care sunt ușor de gestionat pentru cei cu o toleranță mai ridicată la stimuli, devin copleșitoare pentru aceste persoane.