Dezvoltare personala

În multe culturi, parfumul este considerat un aspect important al frumuseții și al atracției feminine. Femeile sunt adesea încurajate să își dezvolte un stil personal și să experimenteze cu diferite arome, pentru a-și exprima individualitatea și a-și atrage partenerii. În contrast, bărbații sunt mai puțin încurajați să își exprime personalitatea prin intermediul parfumului, ci sunt mai degrabă încurajați să își demonstreze fizic puterea și masculinitatea.

Rochiile nu sunt doar bucăți de material, cusute frumos în piese de îmbrăcăminte. Rochiile au puterea de a evoca o serie de emoții (ha! mi-am amintit expresia asta de când învățam pe de rost comentarii literare la română) și pot avea un impact semnificativ asupra...

Deținerea unei mașini poate avea un impact semnificativ asupra psihologiei unui individ. De la sentimentul de libertate și independență pe care deținerea unei mașini îl poate aduce până la stresul și anxietatea care pot veni cu întreținerea și reparațiile, deținerea...

Cafeaua este una dintre cele mai populare băuturi din lume. Eu, ca mamă, pot să înțeleg foarte bine de ce...  Fie că este vorba de o dimineață după o noapte lungă, de o pauză de prânz cât doarme copilul sau de o sesiune de lucru seara târziu, cafeaua a devenit un...

No bun, și-atunci am putea să privim cu mai mult respect tot ceea ce fac femeile sau mamele? Despre spațiul lor mental, ocupat mereu cu taskuri peste taskuri, vorbesc în alt articol. Dar măcar să luăm la cunoștință efortul fizic depus zilnic și să le apreciem… Nu să ne ascundem în spatele idee că munca lor e ”de neprețuit”. Ba hai s-o prețuim.

Recunosc că mie îmi place să am grijă de pielea mea. Știu și că dacă n-o fac, mi se declanșează dermatita, rozaceea o ia pe câmpii și cine știe ce mai pățesc, însă nu doar de asta o fac. Ci pentru că e un mod în care mă onorez pe mine și mă apreciez. Seara, când îmi pun serul sau crema pe față, e momentul în care mă văd fizic. Îmi văd ridurile vechi și noi, observ în oglindă cum trece timpul și e un moment de recunoștință al meu cu mine însămi, că fiecare rid pe care îl am pe față a apărut pentru că am trăit. Și e al meu și e dovada faptului că au trecut ani peste mine, prin mine și alături de mine. Și-s recunoscătoare pentru asta. 

Cu ce întrebare te las? Cu una simplă. Dacă-ți iei 5 minute să te analizezi în oglindă, ce vezi? Răspunde-ți cu sinceritate. 

Parcă mă și tem să zic asta, că cine știe cum se întoarce, dar pare că totuși am încheiat-o de tot cu pandemia. Yuhuu… Au fost niște ani grei, ca în filmele despre viitor, pe care le vedeam la tv, dar am supraviețuit (la propriu) și, cel puțin în cazul meu, mi se pare că nu am reluat viața de unde o lăsasem. Ci că am crescut trecând prin experiența asta și, ca un erou care a trecut prin fel și fel de încercări, am dobândit skilluri noi, care să mă ajute mai departe în călătoria mea. 

Discuțiile cu copiii despre boală și moarte sunt niște discuții destul de dificile. Copiii abia acum învață despre aceste concepte, le și înțeleg diferit decât le înțelegem noi (am scris mai multe aici despre cum înțeleg copiii conceptul de moarte în funcție de vârsta...

Și cum eram noi pe autostradă, eu fiind la volan, un alt șofer a început să ne facă șicane. Absolut gratuit, cred că doar împuns de pasiunea lui de a se arăta puternic în fața unor femei. Ne depășea, ne frâna în față. Se punea în fața noastră atunci când aveam pe cineva în paralel și încetinea foarte tare. Dacă îl depășeam, ne fugărea pe autostradă, apoi se punea iar în fața noastră și frâna. Niciuna dintre noi nu i-a dat satisfacția de a-i arăta că ne irita cu bullyingul lui la volan, iar asta cred că îi dădea și mai multă energie să continue. Din fericire sunt un șofer destul de experimentat și un terapeut în contact cu propriile mele emoții, așa că n-am făcut nicio boacănă. Dar era un joc extrem de periculos. La un moment dat m-am gândit să trag pe dreapta într-o parcare și să aștept să se îndepărteze, dar am avut noroc că a ieșit el de pe autostradă la un moment dat. 

Citeam zilele trecute niște studii despre simțuri. Ma interesează sa aflu cât mai multe despre cum funcționează simțurile noastre, cum se influentează unul pe celălalt, care e impactul apoi asupra emoțiilor noastre, gândurilor noastre și comportamentelor noastre și ce și cum fac ele ca sa ne ghideze in viața .

Ilinca mi-a scris într-o zi pe instagram despre ceva ce trăia. În spațiul virtual, dar atât de real, al facebookului, ea își spusese povestea, iar oamenii răspunseseră. Era copleșită de bulgărele care se născuse dintr-o destăinuire, din curajul ei de a împărtăși ceea ce multe mame trăiesc în umbră și în tăcere. Era copleșită de numărul de mame care se deschideau și ele, spunând: ”da, și eu am trecut sau trec prin depresie post-partum”.

Unul din elementele care mi se pare mie că ne definește cultura, este și abordarea gastronomică a vieților noastre. Adică, românii pun mult accent pe mâncare, mai ales în momentele cheie ale anului: de sărbători, de aniversări, etc. Atunci când primim oaspeți și ne mândrim cu ospitalitatea noastră, nu oferim un colț liniștit unde oaspetele nostru să citească, nici nu-i pregătim o baie caldă ca să se relaxeze, ci îi punem masa.