Dezvoltare personala

Fericirea e o alegere

u. Articolul ăsta nu se vrea unul motivațional, care să vă transmită că dacă vreți să fiți fericite nu trebuie decât să vă hotărâți să faceți asta, pentru că e ATÂT de ușor să fii fericit, competent, autonom și pentru că dacă trimiți gândul în Univers, el se va materializa rapid și în 3 zile (cel mult!) vei fi complet, dar complet, fericită.

Ordinul de protecție

Ordinul de protecţie se materializează într-o hotărâre judecătorească dată în regim de urgenţă, în camera de consiliu, cu citarea părţilor, prin care persoanele care sunt victime ale violenţei în familie pot beneficia de protecţie în scopul garantării integrităţii şi libertăţii personale, atât fizice cât şi psihice, faţă de agresor.

Va fi vreodată suficient?

Multe rochii, mulți pantofi, un cărucior plin cu mâncare, saci de jucării, rafturi de cărți, multe dormitoare, mulți metri pătrați, multe bijuterii, mulți bani, și mai multe rochii, și mai mulți pantofi, și mai multă mâncare, și mai multe jucării, și mai multe rafturi de cărți, șamd.

Cum facem să lucrăm de acasă… eficient!

Cine mă aude că pot lucra de acasă, dar că mi-am găsit totuși un birou unde să mă duc și de unde să lucrez, zice că-s nebună. Cum vine aia? Să poți lucra din intimitatea casei tale, de la biroul de lângă dormitor, din pijama, fără să te bârâie nimeni la cap, iar tu să alegi, ca o ciudată, să te îmbraci, să-ți cari laptopul după tine, să călătorești niște kilometri ca să ajungi la un birou? Pentru ce?

Eu, copilul etern

Ăsta a fost unul din cele mai profunde momente din viața mea. Mai dureroase, mai ca un deget care apasă pe o rană purulentă. Acum că îmi amintesc, încă îmi mai sună în minte. ”Pare să fie un loc tare singur acolo” și ”Câți ani ai acum?”.

Cum să îți alegi terapeutul

”Cunoaște cineva un terapeut bun?”
Dacă ai în jurul tău oameni care merg la terapie, o să primești, probabil, câteva recomandări și câteva contra-recomandări. Xulescu e minunat și ascultă și e empatic și găsește soluții.

Relația cu părinții toxici

Pentru că părinții nu devin brusc ne-toxici atunci când copiii cresc, ci păstrează același tipar și aceleași comportamente și față de copiii lor deveniți adulți.
Deci? Ce facem cu mama toxică, ce facem cu tatăl toxic? Ce facem cu o bunică toxică? Cum ne poziționăm în relație cu ei pentru a putea fi liberi și fericiți?

Relații toxice, abuzuri și cum le evităm

Unul din lucrurile pe care le învățăm atunci când suntem agresați fizic sau verbal de părinții noștri (în general, toxici), e că așa arată iubirea. Poate că ați tot auzit prin jurul vostru că ”iubirea doare”. Așa am învățat. Că doare.

Ce si cum sunt parintii toxici

E greu să fii copil de părinte toxic și e și mai greu să accepți că nimic din ce s-a întâmplat nu avea, de fapt, legătură cu tine. Că tu n-ai greșit cu nimic și că nici părintele nu ți-a vrut răul în mod explicit, ci că și tu și el ați fost prinși într-o roată a nedreptății.

Cum să fac să revin la programul zilnic după vacanță…

De când s-a terminat vacanța de Crăciun, tot încerc să-mi revin la programul zilnic și nu-mi iese deloc. Abia reușiserăm și noi să ne punem nițel la punct, acum iar e haos. Iar plecăm târziu dimineața, iar suntem pe ”hai-hai” mode, iar n-am chef/ce să gătesc seara, iar am casa plină de haine împrăștiate, iar e praf pe jos.

Cărți inteligente pentru părinți (și nu numai)

Citesc tot felul de cărți, dar, în general mă cam feresc de cărți autosuficiente, care îți promit bunăstare, bogăție, fericire și o viață în rai în 5-7-9-10 pași simpli sau mai complicați. Cu alte cuvinte, n-o să prea găsiți în recomandările mele bestselleruri care să ne îmbunătățească viața.

Ghid de supraviețuire pentru proaspetele mame – 10 sfaturi utile!

Când habar n-aveam să fiu mamă, când copilul ăsta se născuse fără instrucțiuni de folosire și când instrucțiunile pe care le primeam de la alții nu erau universale? Mi-am intrat, ușor-ușor, în ritm. Dar la început a fost greu. Ce mi-ar fi plăcut atunci să știu, ca să-mi fie viața mai ușoară?

Rezoluții pe 2018

Când am decis că voi fi freelancer, m-am pus frumușel la masă și am început să mă gândesc de unde și cum să încep. Google îmi propunea o mie de soluții magice, toate cursurile pe care le-am ascultat propuneau aceleași soluții la fel de magice, cărțile pe care le citeam îmi propuneau aceleași soluții magice.

Amân lucrurile. Și tu?

Amânarea asta mi-a mâncat sufletul o bună parte din viața mea. Aveam ceva de făcut? Amânam până când trebuia să fac totul în stres, ca să termin fix cu o secundă înainte de deadline. Sau amânam până când mai era nițel și îmi bătea careva obrazul că n-am făcut.

Bolovanul pasiv-agresiv care mi-a spart bula

Am vrut să încep articolul scriind că ”am avut noroc să trăiesc într-o bulă”. Am luat o pauză, am respirat și m-am gândit mai bine. Nu am avut noroc. Mi-am clădit-o. E un merit al meu, pe care e ok să mi-l asum. Mi-am clădit o bulă, în care trăiesc, cât pot eu de departe de comportamente care să mă doară.

Ți-ai scris deja povestea vieții?

Povestea ta de viață a fost scrisă deja. Nu, nu mă refer la soartă, nici la ”ce ți-e scris, în frunte ți-e pus”, ci la faptul că fiecare dintre noi și-a scris singur deja povestea de viață.
Cu toții am început să ne scriem povestea de viață atunci când ne-am născut, sau chiar mai devreme. Unii specialiști au demonstrat prin studii că povestea vieții noastre începe să fie scrisă încă de când pluteam în lichidul amniotic din uterul mamei noastre.

Și tu ești o femeie care are nevoie de un bărbat ca să parcheze?

M-am înfuriat. Sigur, scena e scoasă complet dintr-un context pe care nu-l cunosc și nu demonstrează nimic nici desprea ea, nici despre el, nici despre ei. Și, oricum, eu n-aveam nicio treabă cu niciunul din ei. Așa că, de unde furia?
Nu știu ce și câte știți voi despre mine și despre cum văd eu viața. Îmi place, în general, să mă dezic de curente pentru că istoria ne-a cam învățat că orice curent vine ca un răspuns exagerat la un alt curent.

5 lucruri pe care nu vrei să le auzi despre cărțile pentru copii

Mi s-a părut întotdeauna o activitate înălțătoare, cumva. Doar că, studiind eu ale mele legate de psihologie, dezvoltarea copiilor, dezvoltare personală și alte cele, mi-am dat seama ce mare responsabilitate e treaba asta cu cititul cărților de copii. Știu, poate că o să vă dați ochii peste cap și o să vreți să închideți articolul. ”Hai mă, și asta e complicat?! Nici pe-asta n-am făcut-o cum trebuie?”

Organizarea dulapului și dezvoltare personală – De-clutter

Nu mi-am dat seama de la început cât de mult îmi afectează viața de zi cu zi un dulap plin cu lucruri care nu îmi trebuie sau pe care nu mai știu că le am. Mi se părea normal să fie așa, doar asta văzusem și acasă și în jur. Doar că, la un moment dat (nici nu mai știu care), am conștientizat că nu e normal. Și că nu mi-e bine așa.

Spune-mi pe cine judeci, ca să-ți spun cine ești!

– E o puturoasă, dragă. În fiecare zi, la prânz, când o culcă pe fie-sa, stă și ea în pat. Zice că altfel nu adoarme a mică. Ce să zic, parcă eu n-am avut copii. Dar eu n-aveam timp să dorm cu ei în pat, aveam treabă. Asta dă vina pe fie-sa ca să doarmă și să nu facă nimic!

Lista mea de 7 fapte bune pentru decembrie 2017

Despre asta am mai scris eu, inclusiv despre cum putem include copiii în ritualul ăsta al nostru de generozitate, de a da înapoi din bunul și frumosul nostru, am mai scris aici. Dar astăzi n-o să povestesc despre lucruri generale, ci o să vă dau idei punctuale, cu ce am ales eu să fac în luna decembrie pentru a da mai departe din ce am eu, din ce pot eu, din ce e nevoie de la mine.

Când nu ești bine cu tine, nu ești bine cu nimeni – Fetița din casa rotundă

A fost odată ca niciodată o fetiță. Nici înaltă, nici scundă, nici grasă, nici slabă, nici blondă, nici brunetă. O fetiță ca toate fetițele, atâta doar că fetița noastră era foarte colorată. Pielea ei arăta ca paleta de culori a unui pictor ce știa să se bucure de viață. Pete roșii și albastre, galbene și portocalii… Toată pielea ei era o nebunie de culori.

Conferința Internațională de Psihotraumatologie 2017

Timp de trei zile, CiNPT, aflata la cea de a IV-a editie, va reuni importante nume ale experților români și internaționali în psihologia și terapia traumei. Conferința se adresează specialiștilor în psihologie clinică, psihoterapie, consiliere, psihiatrie, practicienilor, dar și publicului larg interesat de acest domeniu.

Tu ce ai face pentru iubire?

Sunt atât de multe clișee în jurul iubirii adevărate, încât chiar și dacă ajungi să te-ntâlnești cu ea s-ar putea să n-o recunoști. Pentru ca lumina ochilor tăi s-ar putea să nu vină pe-un cal alb, să nu aibă de la ce să te salveze, ba s-ar putea chiar să nici nu poată să te salveze, iar dacă mă întrebați pe mine s-ar putea să nici nu fie bine să te salveze.

Cuplul după ce vin copiii – Cum am rezistat noi

Nu știu cum am rezistat schimbării. Ne-am adaptat din mers și le-am luat pe toate ca atare. Ne-am gândit că e doar o perioadă, care va trece. Că vom reuși să mai mergem de mână, să mai schimbam 5 minute de vorbe, să mai adormim ținându-ne de degețel. Că vor reveni serile în care vom putea ieși din nou în oraș. Că va veni o vreme când vom fi din nou spontani.

Aș da tot ce am pe o viață ca a ta

Acum vreo 4 ani și jumătate, când eu eram mai mică pe interior, iar Ema era mai mică și pe interior și pe exterior, încercam încă să ne adaptăm cu toții vieții de părinți. Nu fuseserăm părinți niciodată până atunci. Asta era o treabă pe care să o invățăm împreună cu Ema sau, mai bine zis, asta era o treabă pe care o învățam de la Ema.

Despre bătrânețe și responsabilități

Părerea mea e diferită și probabil că o să-mi atrag multe antipatii după articolul ăsta. Părerea mea e că respectul nu vine odată cu un spermatozoid și un ovul pe care le-ai dat. Nu vine nici odată cu vârsta, nici sub presiunea familiei sau societății. Eu cred că a-ți îngriji părintele bătrân și bolnav nu e o îndatorire care vine automat, scrisă în certificatul de naștere, ci e o decizie pe care trebuie să o ia fiecare dintre noi. E o întrebare la care trebuie să răspundem, simplu, cu ”da” sau cu ”nu”.

Arborele genealogic al copiilor mei

În paralel, bunicul meu patern (care, întâmplător, era rudă foarte foarte îndepărtată cu bunicul meu matern) îmi spunea mereu când venea vorba despre cum a descoperit el ceva grade de rudenie cu ceva sânge albastru grecesc. Dar asta părea să fie mai mult o legendă a familiei, decât ceva concret.

Secretul unei relații de succes, explicat copiilor

Ema: Auzi mami, dar voi nu vă certați niciodată?
Fip: Da, nu vă sitați nisiodată?
Mă uit așa lunguț la ei. Cine să nu ne certăm? Acum 2 minute măcinam migdale pentru tort și mâncau zmeura pentru cremă. De unde o fi pornit discuția asta?

Despre teiubescuri, vulnerabilitate și șoapte

Când eram eu mică am auzit multe cuvinte, multe expresii, multe gânduri împărtășite în jurul meu, dar ”te iubesc” nu prea a fost unul dintre ele. Sigur, citeam în cărți despre ”te iubesc”, mai vedeam în filme, auzeam că trebuie să ne iubim țara, pădurile și părinții, dar un ”te iubesc” sincer, din toată inima și cu toată gura, n-am auzit spus în jurul meu. Și asta nu pentru că oamenii din jurul meu nu s-ar fi iubit, ci pentru că nu o spuneau.

Cum să îți convingi partenerul să devină un părinte blând

Am observat în decursul timpului că, în general, mamele adoptă un stil mai blând de a-și crește copiii. Parțial probabil pentru că le vine mai la îndemână, parțial și pentru că au mai mult timp decât tații să se informeze și, stând acasă în concediul de maternitate (care e departe de a fi un ”concediu” în adevăratul sens al cuvântului) se simt mai responsabile să afle mai multe despre această temă.

Mame, calmați-vă! Dar cum?

Și pentru că mă adresez mamelor, mi se pare redundant să explic cum viața de mamă e grea și obositoare. Oricât de mult ți-ai iubi copiii, e greu. E greu să te trezești la 5 dimineața, odată ce copilul face ochi pentru că nu vrea să mai piardă nici măcar o secundă prețioasă de viață și joacă și e și mai greu ca la 6 seara să mai fii calmă și zâmbitoare, după o zi întreagă în care ți-au fost tocați nervi.

Fericire, o, tu… Fericirea mea

Ce înseamnă fericirea pentru mine. M-am tot gândit la asta. Mi-am tot pus întrebarea asta. De multe ori venea la pachet cu întrebarea mai concretă ”Oare sunt eu fericită?”

Despre empatie

Poate vă aduceți aminte vreun episod din viața voastră când o pur și simplu ați izbucnit în plâns auzind durerea celui de lângă voi. Sau când un prieten v-a înțeles emoțiile atât de bine încât parcă nu vă venea să credeți că știe să vă citească gândurile. Poate ați trecut printr-un moment în care ați primit înțelegere și o îmbrățișare strânsă și cinci cuvinte care v-au făcut să simțiți căldura celuilalt: ”Simt că îți e greu”…

Despre comunicare

Între timp am mai născut, am mai crescut copii, am început să mă caut. Am regăsit bucăți din mine și am început să mă interesez despre cum aș putea face să-mi pot exprima durerile, nevoile, pentru că îmi dădusem seama că atunci când nu îmi place ceva, nu trebuie să tac și să îndur ca o martiră. Și nici să isc un iureș și să scot din gură reproșuri pe bandă rulantă.

Despre cum e să fii femeie

Ai momente când te crezi defectă. Inutilă și parcă nimic din ce ai face nu e suficient de bun, suficient de mult, suficient de suficient. Ești prea femeie, sau prea puțin femeie, prea soție, sau prea puțin soție, prea mamă, sau prea puțin mamă. Ești prea slabă, prea puternică, prea emotivă, prea plângăcioasă, prea de tot.

Neconditionat

Oh, ce subiect greu pentru ziua de astăzi. Necondiționat. Ce-o fi necondiționatul ăsta? Că mulți dintre noi habar n-avem.
Mai țineți minte când erați adolescenți în focurile iubirii, cum vă întrebați partenerii ”Da tu de ce mă iubești?”
Pentru că ai ochii albaștri, pentru că ești inteligentă, pentru că ai fundul bombat și mergi bine pe tocuri, pentru că citim aceleași cărți, pentru că mă simt bine cu tine… Și de multe ori parcă nici nu știați ce să răspundeți, nu? Și inventați pe loc ceva, că parcă nu era ok să vă uitați ca un schnauzer la ecuații cu trei necunoscute, nu dădea bine.

Unde comunicare nu e, nimic nu e – Comunicarea asertiva

În relațiile de cuplu, comunicarea e esențială. Așa văd eu lucrurile. Fără comunicare nu vom reuși să transmitem cu adevărat ceea ce este în noi. Nu vom reuși să ne deschidem, iar partenerul nu ne va cunoaște niciodată în totalitate. Va lipsi intimitatea, atât de importantă între doi oameni ce se iubesc. Și nu mă refer aici la intimitatea aia, deși comunicarea e la fel de importantă și când vine vorba despre sexualitate.

Mecanisme de aparare

”De maine schimb ceva la mine”.
Iar mâine: ”Dar azi nu pot. Sunt obosit/eu oricum nu reușesc niciodată/las că merge și așa/toți pot, mai puțin eu/dar oricum nu e nimic greșit la comportamentul meu”. Și ați renunțat.

Asta a fost atunci; acum e altfel – Cum sa te bucuri de viata în 5 pasi

Cristina nu mai e, deși și-ar fi dorit enorm să mai fie, să se mai bucure de viață și de copiii ei minunați, să facă socată și deliciosul cheesecake pe care și eu am învățat să-l fac de la ea. Dar cel mai mult am învățat de la ea să lupt și să mă bucur de viață. Pentru că asta a fost Cristina până în ultimul ei minut de viață, fie ea și artificială.

Cum am ajuns eu să mă iubesc

Acasă docilă, în afară rebelă. Tatuată, dar să nu mă știe mama. Cu probleme de relaționare față de ceilalți. Cu o nevoie incredibilă de a fi altora pe plac. Perfecționistă. Cu teamă de autoritate. Habar nu aveam câte hibe aveam în comunicarea cu cei din jur. Și câte lucruri aș fi putut schimba la mine, dacă aș fi încercat să o fac, în loc să-mi accept soarta în tăcere și să stau cuminte în banca mea.

De-clutter în dulap

Cum traducem ”de-clutter” în română? Parcă nimic nu acoperă cuvântul cu totul, așa cum ar trebui… Mă rog, ideea articolului despre de-clutter e, despre ce concluzii am tras eu după ce am reușit, în sfârșit să golesc dulapul de tot trecutul prăfuit, neiubit și nepurtat.

Victime devenite agresori, sau de ce să nu ne lovim copiii

Suntem o generație de părinți cu traume. Nu sunt traumele noastre, sunt traumele părinților noștri, pe care le-am preluat și le ducem mai departe. Sunt bagajele lor grele, pline cu lucruri dureroase, pe care ni le-au pus în cârcă pentru că nu le mai puteau duce singuri și acum suntem prinși.

Despre plâns – o perspectivă diferită

Mda… și mie îmi cam dădea cu virgulă. Mă uit la mine. Da, sunt dăți când am nevoie de un plâns bun, care mă răcorește și mă face să mă simt om din nou. Dar rar. Foarte rar. În niciun caz la fiecare colț de stradă cum tot citeam prin diverse articole sau cărți, sau auzeam la tot felul de experți sau persoane cu multă încredere în experții ăștia.

Depresia postpartum

Depresia postpartum nu o afectează doar pe mamă, ci și copilul. Din păcate, copilul poate fi afectat pe termen lung, deoarece interacțiunea cu mama este trunchiată exact în momentul în care bebelușul începe să-și însușească astfel de deprinderi

Vocea ta: Aşteptările maternităţii

Înainte să nasc primul copil, așteptările mele referitoare la ceea ce va urma erau destul de jos
Știu că vorbeam cu mama la telefon și ea îmi spunea că speră să fie un copil vesel și că, dacă am noroc, poate va fi la fel de cuminte cum fusesem eu.
”Un vis de copil”

Iubeste-te tu

E ora 15.00 şi încă nu te-ai spălat pe dinți pe ziua de azi. Au trecut chiar şi vreo două zile de când te-ai pieptănat ultima oară. Însă e foarte important să ştii pe unde îţi e deodorantul. Asta chiar e, pentru că nici de duş nu ai mereu timp, deşi eşti acasă aproape toată ziua…