5 lucruri pe care nu vrei să le auzi despre cărțile pentru copii

carti pentru copii

– Hai s-o mai citim încă o dată!

Cam așa se încheie aproape fiecare carte de copii pe care o avem și pe care o citim împreună. Ema a fost mereu mare amatoare de cărți, așa că am citit sute de cărți cu ea. Avem și acum o bibliotecă plină doar cu cărți pentru copii. Între timp, am mai triat din ele, dar tot multe sunt. Țin minte că stăteam ore întregi pe canapea și nu făceam decât să citim. Scoteam un teanc de cărți din bibliotecă și le puneam pe masă, în partea stângă. După ce le citeam, le mutam în partea dreaptă, până se muta tot teancul. Apoi o cam luam de la capăt.

Mi s-a părut întotdeauna o activitate înălțătoare, cumva. Copilul se cultivă. E adevărat că beneficiile s-au arătat repede. Ema a vorbit devreme și foarte corect, știe foarte multe lucruri pentru vârsta ei, are imaginație să dea pe dinafară, și-a exersat răbdarea, atenția și a bifat cam toate beneficiile care vin odată cu cititul. Acum citește singură, deși încă nu are 5 ani împliniți. Nu am avut nimic de-a face cu asta, pentru că știu că vor urma întrebări pe tema asta. Pur și simplu a învățat din mers. Fip, expus și el constant la cărți (ale Emei sau ale mele), ne pune de vreo jumătate de an să-i citim ”ce chie aiți?”

Doar că, studiind eu ale mele legate de psihologie, dezvoltarea copiilor, dezvoltare personală și alte cele, mi-am dat seama ce mare responsabilitate e treaba asta cu cititul cărților de copii. Știu, poate că o să vă dați ochii peste cap și o să vreți să închideți articolul. ”Hai mă, și asta e complicat?! Nici pe-asta n-am făcut-o cum trebuie?”

 

Ok, dacă încă n-ați închis fereastra articolului meu, vă mulțumesc și nu vreau să vă mai pun răbdarea la încercare. Să trecem la subiect. Iată cele X lucruri pe care nu vreți să le auziți despre cărțile de povești pentru copii, pentru că ne complică existența. Sau poate ne-o ușurează? Dacă ne-o ușurează, atunci sigur vreți să știți și voi.

Poveștile pentru copii simulează situații reale de viață

Ok, da. Și ce-i cu asta? E foarte bine. Într-o poveste e transpusă o situație de viață, iar a o citi împreună cu copilul, înseamnă să-l transpui în situația aia și să-i arăți cum se întâmplă lucrurile. Nu?
Ba da. De fapt, exact asta se întâmplă. Din povești copiii învață lucruri despre lumea reală, lucruri pe care le vor aplica și ei în anumite situații, conflicte, negocieri de roluri, poziții sau acțiuni.
Simțiți presiunea și nevoii de a alege povești care să-i învețe ceva ce să le fie cu adevărat util, da? Bun. Să trecem mai departe.

Responsabilitate și autonomie sau obediență?

După o perioadă în care basmele vechi pentru copii erau citite tuturor copiilor, a urmat o vreme în care părinții s-au rebelizat și au ajuns la concluzia că e brutal să-i citești copilului despre capete de iezi înfipte în bețe în geam și sânge pe pereți. Așa am descoperit povești din alte culturi, povești mai blânde și parcă mai ”în relație” cu noi înșine și lumea pe care vrem să o creăm cu ajutorul copiilor noștri. După asta, văd că vine o perioadă în care ne reîntoarcem la basme. Copiii au nevoie să fie expuși la conflictele astea, iar ei nu-și imaginează violența pe care ne-o imaginăm noi. Mă rog, punctul ăsta de vedere e subiectul unor cărți întregi, dar, pentru că ăsta e blogul meu, vă anunț că eu nu achiesez la viziunea asta.
Sunt de acord că în povești copiii au nevoie și de personaje negative. În primul rând, că o poveste fără personaje negative nu incită, nu susține conflictul, nu dezvoltă. E ca atunci când ai o viață perfectă cap coadă și n-ai de ce să încerci să crești. Pe de altă parte, să nu uităm în ce perioade au fost spuse/scrise basmele respective și care erau valorile societății în vremurile alea.
Să luăm, de exemplu, Scufița Roșie. Mama ei o trimite prin pădurea plină de pericole și nu-i spune decât să nu intre în discuții cu străinii. Scufița Roșie trebuie să fie obedientă, să asculte de mama. Dacă mama știa că pădurea e atât de periculoasă, de ce a trimis-o singură? De ce nu i-a dat mai multe detalii? De ce nu i-a spus despre lupi?
Eu nu vreau să-i transmit copilului meu mesajul ăsta despre obediență. Că ce zice mama, aia trebuie să faci. Nu, întotdeauna trebuie să pui întrebări, să gândești critic, să vii și să tragi mama la răspundere dacă ți-a pus viața în pericol cu sfaturile ei minimale. Așa că eu prefer să nu ne scufundăm prea tare în basme, care toate încurajează obediența.
Despre prințese salvate de prinți și alte cele nu mai intru în detalii. Și asta ține tot de autonomie. Și de, cum zicea nași-mea atunci când am împlinit 18 ani, ”până acum ai ascultat de mama și tata, dar, în curând o să te măriți, și atunci o să asculți de soț.”

Influența poveștilor asupra vieții adulte

Asta e chiar dureros, dar poveștile pe care le auzim în copilărie, cărțile pe care le citim, mesajele lor, vor avea o influență foarte mare asupra vieții noastre de adult. Ele influențează modul în care vedem noi lumea, modul în care ne vedem pe noi înșine, modul în care învățăm să interacționăm și să ne găsim locul în societate. Pentru că:

Unul din scopurile poveștilor pentru copii este să inițieze copiii în roluri sociale

Învățăm despre cum să interacționăm și care ne este locul în societate, în primul rând, din interacțiunea cu părinții noștri. Relația cu ei pune bazele tuturor relațiilor noastre ulterioare. Dar, pe lângă asta, învățăm mult și văzându-i pe ceilalți cum socializează și cum își negociază rolurile, apoi confruntăm asta cu poveștile care ne sunt citite. Simțiți, din nou, presiunea, da?

 

 Urmărește-mă pe facebook

Cărțile pe care le alegem noi pentru copiii noștri transmit frici și etichete

Poate cel mai important asptect e cel legat de ce anume transmite povestea pe care o alegem noi pentru copilul nostru și modul în care i-o prezentăm și citim. Atunci când alegem o carte pentru copii, o facem în concordanță cu viziunile și valorile noastre și cu ce anume vrem noi să transmitem copilului. Dar, toate astea se leagă și de trecutul nostru, de temerile noastre, de nesiguranțele noastre. Cum eu am avut o problemă legată de autonomie, aleg să-i prezint copilului cărți care să încurajeze asta, și nu obediența, așa cum scriam mai sus. Astfel, implantez gânduri și idei copilului și îi transmit fricile mele. Iar copiii simt asta, doar că nu pot să definească ce se întâmplă. Simt doar intensitatea emoțională cu care noi dăruim povestea. Și aud ceea ce noi transmitem, fără să ne dăm seama: ”uite, asta e despre tine”.
E foarte interesant să fiți atenți asupra căror cărți vă aplecați și cum vă puteți identifica cu ce se găsește în cartea respectivă. Cum ar putea fi acea poveste povestea vieții voastre?

Sper că nu v-am speriat prea tare cu ideile mele și sper că presiunea asta a alegerii unor cărți pentru copii să nu vă facă să dați bir cu fugiții. Nu faceți nimic greșit, doar analizați unele din aspectele de mai sus și vedeți ce puteți afla despre voi și despre copiii voștri. Și creșteți împreună. Din fericire, la alegerea jucăriilor pentru copii lucrurile sunt mai puțin profunde :))

NOU în shop

 

 

 

 

 

 

 

 

Pasaportul Vandei Mici

Citește tot

Atelier senzorial în bucătărie

Citește tot

Dacă bebelușii ar ști să scrie

Citește tot

Talus Valgus

Citește tot

Copilul meu vorbăreț

Citește tot

Ce facem când un bebeluș se îneacă

Citește tot

Scutece textile cu buzunar

Citește tot

Cum sa alaptezi cu succes

Citește tot

Mamicia pe facebook

Citește tot

Cum iti imbraci copilul la 22 de grade Celsius

Citește tot

Teatru magnetic pentru copii și un concurs

De bine ce ziceam că n-am luat jucării după noi în vacanța asta, până la urmă, copiii mei tot au primit ceva. Și pentru că nu v-am mai scris demult despre jucării interesante, e o ocazie bună să o fac acum.

Ema trece acum printr-o perioadă în care una-două, organizează spectacole. Îl ia pe frati-su de mână și încep organizarea. Amenajează scena, trag lumini, aranjează locurile spectatorilor, aduc farfurii cu gustări și pahare cu băuturi. Apoi se apucă să exerseze, să pregătească ei spectacolul. Sau, cum zice Fip, ”pestacolul”.

Pe scurt, asta înseamnă că ea face ceva, iar el imită tot ce face ea.

Putem să fim invitați la un concert de muzică, și atunci își cară din birou instrumentele, le expun pe jos în living, unde e și scena, și cântă la ele. Sau poate că vizionăm un spectacol de dans.

Dar, cel mai des, urmărim teatru de păpuși. Mai precis, Masha și Ursul, așa cum au văzut ei la Sala Palatului, acum un an, când au fost. Ema își manevrează păpușa de pe lumea cealaltă… ăăăă… pardon, pe Masha, care arată așa:

… iar Fip are un tigru, care e ursul.

Se ascund după canapea și le auzim doar vocile și hlizeala. Și pe Fip, că el vrea să fie parte din decor.

La un moment dat, le făcuse V chiar și o scenă, frumoasă, de lemn, pe semicerc, de montat în colț. Dar avem nevoie de o casă mai mare pentru asta, așa că am dus-o la grădiniță. Momentan, ne descurcăm cu scenele improvizate.

Ei, și pe fondul ăsta, de viitori artiști, vă puteți imagina cum a fost când au primit într-un pachețel special pentru ei un teatru magnetic, de la Naturici. Teatrul ăsta include scena, decorul și personajele, pe care le poți mișca pe scenă cu ajutorul unor bețe care au un magnet în capăt. Așa că au început poveștile.

teatru magnetic scufița roșie

Au pornit de la Scufița Roșie și au ajuns la cu totul și cu totul altceva, la fetițe care pleacă pe lună cu racheta, la bunicuțe care le scot la cofetărie și la lupi furioși, care se transformă în câini blânzi. Din păcate, nu am decât ciotul ăsta de filmuleț, pe care l-am făcut imediat ce au deschis pachetul.

Între timp a învățat și Fip să mânuiască bețele și se descurcă amândoi mult mai bine. Îi mai las să exerseze nițel, apoi o să filmăm o poveste cap coadă și o să o transformăm în film, pe care îl vom proiecta apoi pe perete. Cu generic și tot ce trebuie.

Un alt joc pe care l-au primit în același pachet e un set cu piese magnetice cu cifre pe ele. Acasă, la țară unde stăm noi, Ema își ține cu mare mândrie un caiet de matematică pe birou. Acolo a făcut ea matematică împreună cu ta-su. A învățat-o cum se fac adunările și cum se redau ele grafic. Are pagini întregi cu adunări până la 10, scrise cu marker negru pe caietul cu pătrățele.

Când se împrietenește ea bine cu cineva, nu uită să menționeze că ea știe și matematică, ba chiar are un caiet de matematică, așa cum au copiii la școală. În caietul ăla a învățat ea matematicA. Adică nu matematică, așa pur și simplu. Ci matematica, pe toată. I-au sclipit ochii atunci când a văzut a doua surpriză.

Am împărțit tăblița în două, pentru că ”Filip nu știe el matematica, așa ca mine. El doar înșiră piesele și mă încurcă”. Ea făcea calcule sus, iar el punea piesele jos. La 8+7 s-a încurcat. A zis că-i prea greu, că n-are suficiente degete și că oricum sunt mari cifrele și uită ce adună cu ce. Poate când o să fie la grupa mare.

Jocul îl găsiți tot pe site la Naturici, mai precis aici.

Și acum vine partea care vă interesează pe voi. Avem un concurs, cu două premii drăguțe.

Pe cel mai mic o să-l știți. Pe celălalt trebuie să-l ghiciți (iată că v-am dat și un indiciu 😉 ) Concursul îl găsiți la mine pe grup (click pe poza de mai jos). Dați join, dacă nu sunteți deja acolo. Și după ce ați răspuns, dați și tag cuiva care ar putea fi interesat de premiu (eventual și add, dacă nu e. Iar dacă nu-i place grupul, poate ieși apoi).

 

Succes!

Cum arata corpul nostru – Carti utile

– Uite, Ema, ți-am gasit brățara asta cu un fluturaș.
– Nu e fluturaș, mami. Sunt niște plămâni colorați.

Pentru că da, fluturașul seamănă cu doi plămâni. Piatra aia de pe jos seamănă cu un stomac. Furtunul cu care udăm iarba e ca un intestin subțire.

De multe ori am senzația că știe mai multă anatomie decât știu eu. Plus că dacă ne trezești pe amândouă în creierii nopții să ne întrebi ce-i aia o mitocondrie, eu o să zic ceva de dulce și o să mă culc la loc. Dar ea cred că o să știe să explice ce e o mitocondrie și ce face ea.

Îi place. Îi place mult să știe cum funcționăm. Cum facem să respirăm, de ce ne bate inima, cu ce ne ajută să avem un creier, cum se face că ne mișcăm picioarele și mâinile, de ce ne doare câteodată capul sau burta, de ce ne crește părul, ce se întâmplă atunci când mâncăm ceva prea dulce, care sunt diferențele dintre un băiat și o fată, ce e o vulvă, ce e un penis?

Incursiunea noastră în corpul uman a început când eram eu însărcinată și vorbeam despre cum crește Fip la mine în burtă. Îi povesteam atunci că el e în uter, care e ca un balon plin cu lichid. Că primește mâncare prin cordonul ombilical, care e legat de placentă. Că pe măsură ce crește bebelușul, crește și balonul în care e el și împinge toate organele în sus. ”Ce organe?” ”Păi uite astea de aici…” și discutam despre ele.

Am luat apoi cărți, am căutat filmulețe educative despre organe, ca să le vadă cât de cât în realitate cum arată ele. Ne-am uitat la ecografii 4D cu bebeluși, la filmulețe despre concepție și evoluția fătului. Am căutat filmulețe despre sistemul digestiv, apoi respirator. Am căutat amândoua informații atunci când simțeam că mă depășește o întrebare (pentru că au fost destule astfel de întrebări).

De la anatomie a fost foarte ușor să trecem la discuții despre o alimentație corectă. Pentru că a ajuns deja la vârsta la care nu mai merge să o duc cu preșul atunci când vede o ciocolată sau o pungă de pufuleți, discutăm despre nocivitatea unor ingrediente, despre combinații alimentare, despre ce și cum mâncăm. La capitolul dulciuri am vorbit despre carii, despre glicemie, despre pancreas și insulină, despre dependență și ce-o mai fi de zis.

Dacă funcționează, mă întrebați? Da. A fost într-o zi în vizită la o prietenă, unde a primit niște bomboane. Primul lucru, a întrebat-o pe mama prietenei:

– Auzi, astea au zahăr?

– Da…

– Mult?

– Cred că da.

– Atunci iau doar una, pentru că nu-s sănătoase.

Pam-pam… Vă zic sincer, de bucurie mi-a săltat inima din piept. Da, mai mâncăm o înghețată în oraș și da, poate o dată pe săptămână primește un ou kinder, dar m-a bucurat mult să văd că n-am greșit să o las să ia deciziile în deplină cunoștință de cauză.

Iar la capitolul ăsta, de studiu, tare mult ne-a ajutat o carte despre corpul uman de la editura Usborne. Îi zice ”Look Inside Your Body” și e o carte cu multe informații care i-au captat atenția Emei. Are ferestre mici care se deschid, ceea ce e mare-mare atracție la noi. E foarte prietenoasă cu copiii, e tare distractivă și reda informația în joacă. E frumos desenată și frumos colorată. Unde mai pui și că e făcută din carton gros, deci e mânuită și de Fip și rezistă stoic. De găsit o găsiți pe pagină la Citim cu drag și văd că e chiar la reducere acum.

9781409549475

Cam așa e la noi, cu anatomia fiind una din pasiunile Emei. Ai voștri ce pasiuni au?

Oare cum cresc florile? (P)

flowersDe când așteptam primăvara… De foarte mult timp. De fapt, de când s-a terminat cu varo-toamna pe care am avut-o.  Mie nu-mi place frigul, nu-mi place iarna. Sunt mai grinch. Când simt vântul ăla rece care mă atacă pe sub glugă și între cizme și marginea jachetei, mă ia depresia.

Nici Ema nu e mare iubitoare de iarnă. Ok, s-a bucurat la puțina zăpadă pe care am avut-o, dar mai mult de atât nu a impresionat-o. Toată iarna nu am auzit decât ”Mami, io abia astept să vină primăvara ca să pot sa umblu fără haine și să pot să fac buchețele”.

Recunosc, de fiecare dată când o auzeam, primul gând îmi era ”Fără haine sper că are de gând să umble doar prin casă și curte”, deși (sau tocmai pentru că) anul trecut mi-o amintesc alergând doar cu o șapcă pe cap pe strada din fața casei. Tare greu mi-a fost să o conving să intre înauntru, sau să pună o rochiță sau un tricou și niște pantaloni pe ea.

Dar mai important decât să alerge cel mult în chiloți în plin soare, pe mijlocul străzii, e să facă buchețele. Vai, ce tristețe a fost în iarnă, pentru că nu mai erau păpădii pe nicăieri. Țin minte cum la protestele de la Colectiv căutam păpădii în față la Teatrul Național. Nu erau.

Apoi am avut mare noroc de revelion când ne-am făcut concediul într-o țară mai caldă și cu flori. Și ce de flori… Ce de buchețele… Ce spor avea…

Inițial mă cam ariceam. Voiam să o învăț despre respectul vis-a-vis de mediu. Să nu rupem florile. Să nu batjocorim natura. Să o iubim și să o protejăm. Apoi, într-o zi mi-a adus de la grădiniță un buchețel. Cu următoarea explicație. Era într-un loc așa de frumos și i-a părut rău că nu l-am văzut și eu, așa că mi-a cules de acolo câteva flori ca să văd și eu cât era de frumos. F*ck greenpeace, am bocit de mi-au ieșit lacrimile pe urechi. Oricum nu culege decât păpădii…

Și am schimbat abordarea. M-am relaxat. Și m-am gândit să profit puțin de pe urma pasiunii ei. Așa că ne-am apucat să plantăm flori. Să punem semințe. De flori, de roșii, să punem zmeură în curte, să facem sere mici, să povestim despre cum cresc florile, de unde, din ce sunt făcute, cum evoluează, de ce au ele nevoie să crească, la ce ne ajută.

M-a ajutat foarte mult și o carte de la Usborne. How flowers grow? (Cum cresc florile?). A venit repejor prin curier de la Citim cu drag și am lăsat pachetul nedesfăcut pentru Ema, ca să-l descopere singură. N-aveți idee cât s-a bucurat. Am citit-o de câteva ori la rând într-o rână direct pe jos, pe gresie.

Dacă sunteți curioși cum arată pe interior, aveți aici un preview. Cartea are tot felul de ferestre care se deschid și multă multă informație prezentată foarte aerisit și prietenos. Mi-am reamintit câteva lucruri de la ora de botanică, recunosc. Ca să nu mai spun despre pagini, care sunt cartonate, extrem de serioase, perfecte pentru mânuțe curioase și poate mai puțin delicate.

O recomand cu mare căldură. Dacă o vreți, o găsiți aici. Iar dacă o comandați până la sfârșitul lunii, primiți ofer o reducere de 10% în plus față de reducerea pe care o are deja cartea, dacă folosiți codul gangblog.

Hai cu primăvaraaaaa!

Trusa de explorator DIY

imageNu știu cum sunt ai voștri, dar Ema e mare explorator. Își pune casca pe cap, se urcă pe bicicletă și plecăm să ne băgăm nasul printre iarbă, frunze, bețe și pietre. În curte avem o mare cutie cu colecția ei de minunății pe care le aducem din plimbări (conuri de brad, pietre, bucăți de asfalt, lemne, etc). În casa avem o cutie mai micuță cu altă parte a colecției pe care o păstrează cu grij
ă pe raft, lângă scoici și alte lemne.

Așa că am ajuns la concluzia că ar avea mare nevoie de o trusă de explorator, care să o ajute să verifice cu și mai mare seriozitate natura din jurul nostru.

Pentru asta, am luat o trusă de la un aparat de bărbierit, care are dimensiunea perfectă și o latură transparentă. Ar fi fost și mai bine să aibă și o bretea, dar am de gând să o adaug. Momentan o poartă în rucsac sau în coșul de la bicicletă.

Trusa conține:

  • un carnețel în care mă pune pe mine să notez ce se vede pe jos
  • o cariocă
  • o lanternă
  • un magnet
  • o plasă de pescuit frunze, bețe, pești
  • o seringă normală
  • o seringă de la Nurofen
  • o pipetă
  • un clește de prins (gen pensetă)
  • o lupă
  • elastice
  • un fluier
  • un borcan cu lupă pentru analizat insecte
  • un binoclu
  • o busolă
  • un săculeț gol
  • punguțe goalekitimageimage

Toate lucrurile din trusă sunt adunate în decursul timpului din diferite locuri, din alte jocuri, din seturi, etc. Am scris asta pentru că știu că voi primi întrebări despre proveniența lor.

Voi ce ziceți că ne-ar mai lipsi?

Muzica dezvoltă creierul copiilor

imageFilip e un mare meloman. Fredonează niște melodii inventate de el și încearcă să transforme orice îi pică în mână în instrument muzical. Iar când aude muzică se entuziasmează tare de tot și începe dansul. E adorabil cum tropăie el pe parchet cu piciorușele lui mici și dezgolite și cum se învârte în cerc până amețește.

Așa că am mers pe mâna lui de iubitor de muzică și am investit în asta. Am preferat să-i cumpăr un trianglu în loc de un pluș sau maracas în loc de jucării chițăitoare.

Colecția noastră conține:

  • maracas
  • tot felul de shakere (în formă de ou, de paralelipiped)
  • castaniete
  • clave
  • tobe bongo
  • tamburine (de mână, cu băț și gen tobă)
  • xilofon
  • triangluri
  • guiro
  • muzicuță
  • ratchet
  • ukulele
  • chitară
  • pian digital portabil
  • tobă de lemn

imagePlus un Lego Composer, care este o jucărie minunată, care îi transformă pe copii în adevărați compozitori. Din păcate, jucăria nu se mai produce, dar daca aveți acasă melomani și o prindeți undeva la mâna a doua, nu stați pe gânduri.

Pe noi ne ajută mult să auzim instrumentele cum sună, să aflăm cum se fac orchestrațiile, plus că se pretează la tot felul de activități muzicale, alături de instrumente. Suntem tare norocoși că îl avem.

Mai avem pe lista scurtă de dorințe (cel puțin cele de mai jos)

  • un rainmaker
  • kalimba
  • un ocean drum
  • cinele
  • clopoței

imageAm încercat să evit instrumentele muzicale de jucărie și instrumentele muzicale viu colorate. Am preferat să le caut în magazinele de muzică și să fie pe cât posibil din lemn simplu. Sunt aproximativ la fel de scumpe ca cele pentru copii, dar sunetele sunt cu totul diferite, chiar dacă alegeți cea mai ieftină variantă din magazinul de muzică din care le cumpărați. Iar culorile și plasticele le-am evitat pentru o experiență senzorială cât mai complexă. În plus, am eu ideea mea fixă (bineînțeles că nu doar eu 🙂 ) că obiectele viu colorate le distrag copiilor atenția de la funcția obiectului respectiv. De la o tamburină mă interesează să audă sunetele, nu să se benocleze la toate culorile de pe ea. Pentru asta, putem picta, de exemplu.

imageDar de ce atâtea instrumente, la ce ne ajută atâta muzică?

Stimulează dezvoltarea creierului

În primul rând că studiile arată că educația muzicală stimulează dezvoltarea creierului. Și se pare că vârsta la care începe studiul muzicii afectează anatomia creierului adultului chiar, deci cu cât mai devreme, cu atât mai bine.

Îmbunătățește memoria

Apoi, cercetătorii au descoperit și că implicarea activă în domeniul muzical îmbunătățește memoria copiilor (și adulților, desigur, dar aici discutăm despre copiii noștri).

Rezultate școlare mai bune

imageStudiile arată că acei copii implicați activ în domeniul muzical au rezultate mai bune la testele școlare.

IQ ridicat

IQ-urile tinerilor care au luat parte săptămânal timp de 9 luni la cursuri de pian au fost cu aproape 3 puncte mai mari decât cele ale colegilor lor.

Alte beneficii

Învățatul unui instrument muzical mai are și alte beneficii. De exemplu, studenții la pian înțeleg mai ușor conceptele matematice. Iar alte beneficii puteți vedea în filmulețul de mai jos:

Așa că dacă aveți și voi acasă un meloman, ca mine, încurajați-i pasiunea. Instrumente muzicale, cursuri de muzică, jocuri cu muzică… E o investiție bună în ei.

 

Surse

https://www.psychologytoday.com/blog/the-athletes-way/201311/musical-training-optimizes-brain-function

https://www.sciencedaily.com/releases/2006/09/060920093024.htm

The Benefits of Music and Music Education on Children’s Brains