Teatru magnetic pentru copii și un concurs

De bine ce ziceam că n-am luat jucării după noi în vacanța asta, până la urmă, copiii mei tot au primit ceva. Și pentru că nu v-am mai scris demult despre jucării interesante, e o ocazie bună să o fac acum.

Ema trece acum printr-o perioadă în care una-două, organizează spectacole. Îl ia pe frati-su de mână și încep organizarea. Amenajează scena, trag lumini, aranjează locurile spectatorilor, aduc farfurii cu gustări și pahare cu băuturi. Apoi se apucă să exerseze, să pregătească ei spectacolul. Sau, cum zice Fip, ”pestacolul”.

Pe scurt, asta înseamnă că ea face ceva, iar el imită tot ce face ea.

Putem să fim invitați la un concert de muzică, și atunci își cară din birou instrumentele, le expun pe jos în living, unde e și scena, și cântă la ele. Sau poate că vizionăm un spectacol de dans.

Dar, cel mai des, urmărim teatru de păpuși. Mai precis, Masha și Ursul, așa cum au văzut ei la Sala Palatului, acum un an, când au fost. Ema își manevrează păpușa de pe lumea cealaltă… ăăăă… pardon, pe Masha, care arată așa:

… iar Fip are un tigru, care e ursul.

Se ascund după canapea și le auzim doar vocile și hlizeala. Și pe Fip, că el vrea să fie parte din decor.

La un moment dat, le făcuse V chiar și o scenă, frumoasă, de lemn, pe semicerc, de montat în colț. Dar avem nevoie de o casă mai mare pentru asta, așa că am dus-o la grădiniță. Momentan, ne descurcăm cu scenele improvizate.

Ei, și pe fondul ăsta, de viitori artiști, vă puteți imagina cum a fost când au primit într-un pachețel special pentru ei un teatru magnetic, de la Naturici. Teatrul ăsta include scena, decorul și personajele, pe care le poți mișca pe scenă cu ajutorul unor bețe care au un magnet în capăt. Așa că au început poveștile.

teatru magnetic scufița roșie

Au pornit de la Scufița Roșie și au ajuns la cu totul și cu totul altceva, la fetițe care pleacă pe lună cu racheta, la bunicuțe care le scot la cofetărie și la lupi furioși, care se transformă în câini blânzi. Din păcate, nu am decât ciotul ăsta de filmuleț, pe care l-am făcut imediat ce au deschis pachetul.

Între timp a învățat și Fip să mânuiască bețele și se descurcă amândoi mult mai bine. Îi mai las să exerseze nițel, apoi o să filmăm o poveste cap coadă și o să o transformăm în film, pe care îl vom proiecta apoi pe perete. Cu generic și tot ce trebuie.

Un alt joc pe care l-au primit în același pachet e un set cu piese magnetice cu cifre pe ele. Acasă, la țară unde stăm noi, Ema își ține cu mare mândrie un caiet de matematică pe birou. Acolo a făcut ea matematică împreună cu ta-su. A învățat-o cum se fac adunările și cum se redau ele grafic. Are pagini întregi cu adunări până la 10, scrise cu marker negru pe caietul cu pătrățele.

Când se împrietenește ea bine cu cineva, nu uită să menționeze că ea știe și matematică, ba chiar are un caiet de matematică, așa cum au copiii la școală. În caietul ăla a învățat ea matematicA. Adică nu matematică, așa pur și simplu. Ci matematica, pe toată. I-au sclipit ochii atunci când a văzut a doua surpriză.

Am împărțit tăblița în două, pentru că ”Filip nu știe el matematica, așa ca mine. El doar înșiră piesele și mă încurcă”. Ea făcea calcule sus, iar el punea piesele jos. La 8+7 s-a încurcat. A zis că-i prea greu, că n-are suficiente degete și că oricum sunt mari cifrele și uită ce adună cu ce. Poate când o să fie la grupa mare.

Jocul îl găsiți tot pe site la Naturici, mai precis aici.

Și acum vine partea care vă interesează pe voi. Avem un concurs, cu două premii drăguțe.

Pe cel mai mic o să-l știți. Pe celălalt trebuie să-l ghiciți (iată că v-am dat și un indiciu 😉 ) Concursul îl găsiți la mine pe grup (click pe poza de mai jos). Dați join, dacă nu sunteți deja acolo. Și după ce ați răspuns, dați și tag cuiva care ar putea fi interesat de premiu (eventual și add, dacă nu e. Iar dacă nu-i place grupul, poate ieși apoi).

 

Succes!

Cum arata corpul nostru – Carti utile

– Uite, Ema, ți-am gasit brățara asta cu un fluturaș.
– Nu e fluturaș, mami. Sunt niște plămâni colorați.

Pentru că da, fluturașul seamănă cu doi plămâni. Piatra aia de pe jos seamănă cu un stomac. Furtunul cu care udăm iarba e ca un intestin subțire.

De multe ori am senzația că știe mai multă anatomie decât știu eu. Plus că dacă ne trezești pe amândouă în creierii nopții să ne întrebi ce-i aia o mitocondrie, eu o să zic ceva de dulce și o să mă culc la loc. Dar ea cred că o să știe să explice ce e o mitocondrie și ce face ea.

Îi place. Îi place mult să știe cum funcționăm. Cum facem să respirăm, de ce ne bate inima, cu ce ne ajută să avem un creier, cum se face că ne mișcăm picioarele și mâinile, de ce ne doare câteodată capul sau burta, de ce ne crește părul, ce se întâmplă atunci când mâncăm ceva prea dulce, care sunt diferențele dintre un băiat și o fată, ce e o vulvă, ce e un penis?

Incursiunea noastră în corpul uman a început când eram eu însărcinată și vorbeam despre cum crește Fip la mine în burtă. Îi povesteam atunci că el e în uter, care e ca un balon plin cu lichid. Că primește mâncare prin cordonul ombilical, care e legat de placentă. Că pe măsură ce crește bebelușul, crește și balonul în care e el și împinge toate organele în sus. ”Ce organe?” ”Păi uite astea de aici…” și discutam despre ele.

Am luat apoi cărți, am căutat filmulețe educative despre organe, ca să le vadă cât de cât în realitate cum arată ele. Ne-am uitat la ecografii 4D cu bebeluși, la filmulețe despre concepție și evoluția fătului. Am căutat filmulețe despre sistemul digestiv, apoi respirator. Am căutat amândoua informații atunci când simțeam că mă depășește o întrebare (pentru că au fost destule astfel de întrebări).

De la anatomie a fost foarte ușor să trecem la discuții despre o alimentație corectă. Pentru că a ajuns deja la vârsta la care nu mai merge să o duc cu preșul atunci când vede o ciocolată sau o pungă de pufuleți, discutăm despre nocivitatea unor ingrediente, despre combinații alimentare, despre ce și cum mâncăm. La capitolul dulciuri am vorbit despre carii, despre glicemie, despre pancreas și insulină, despre dependență și ce-o mai fi de zis.

Dacă funcționează, mă întrebați? Da. A fost într-o zi în vizită la o prietenă, unde a primit niște bomboane. Primul lucru, a întrebat-o pe mama prietenei:

– Auzi, astea au zahăr?

– Da…

– Mult?

– Cred că da.

– Atunci iau doar una, pentru că nu-s sănătoase.

Pam-pam… Vă zic sincer, de bucurie mi-a săltat inima din piept. Da, mai mâncăm o înghețată în oraș și da, poate o dată pe săptămână primește un ou kinder, dar m-a bucurat mult să văd că n-am greșit să o las să ia deciziile în deplină cunoștință de cauză.

Iar la capitolul ăsta, de studiu, tare mult ne-a ajutat o carte despre corpul uman de la editura Usborne. Îi zice ”Look Inside Your Body” și e o carte cu multe informații care i-au captat atenția Emei. Are ferestre mici care se deschid, ceea ce e mare-mare atracție la noi. E foarte prietenoasă cu copiii, e tare distractivă și reda informația în joacă. E frumos desenată și frumos colorată. Unde mai pui și că e făcută din carton gros, deci e mânuită și de Fip și rezistă stoic. De găsit o găsiți pe pagină la Citim cu drag și văd că e chiar la reducere acum.

9781409549475

Cam așa e la noi, cu anatomia fiind una din pasiunile Emei. Ai voștri ce pasiuni au?

Oare cum cresc florile? (P)

flowersDe când așteptam primăvara… De foarte mult timp. De fapt, de când s-a terminat cu varo-toamna pe care am avut-o.  Mie nu-mi place frigul, nu-mi place iarna. Sunt mai grinch. Când simt vântul ăla rece care mă atacă pe sub glugă și între cizme și marginea jachetei, mă ia depresia.

Nici Ema nu e mare iubitoare de iarnă. Ok, s-a bucurat la puțina zăpadă pe care am avut-o, dar mai mult de atât nu a impresionat-o. Toată iarna nu am auzit decât ”Mami, io abia astept să vină primăvara ca să pot sa umblu fără haine și să pot să fac buchețele”.

Recunosc, de fiecare dată când o auzeam, primul gând îmi era ”Fără haine sper că are de gând să umble doar prin casă și curte”, deși (sau tocmai pentru că) anul trecut mi-o amintesc alergând doar cu o șapcă pe cap pe strada din fața casei. Tare greu mi-a fost să o conving să intre înauntru, sau să pună o rochiță sau un tricou și niște pantaloni pe ea.

Dar mai important decât să alerge cel mult în chiloți în plin soare, pe mijlocul străzii, e să facă buchețele. Vai, ce tristețe a fost în iarnă, pentru că nu mai erau păpădii pe nicăieri. Țin minte cum la protestele de la Colectiv căutam păpădii în față la Teatrul Național. Nu erau.

Apoi am avut mare noroc de revelion când ne-am făcut concediul într-o țară mai caldă și cu flori. Și ce de flori… Ce de buchețele… Ce spor avea…

Inițial mă cam ariceam. Voiam să o învăț despre respectul vis-a-vis de mediu. Să nu rupem florile. Să nu batjocorim natura. Să o iubim și să o protejăm. Apoi, într-o zi mi-a adus de la grădiniță un buchețel. Cu următoarea explicație. Era într-un loc așa de frumos și i-a părut rău că nu l-am văzut și eu, așa că mi-a cules de acolo câteva flori ca să văd și eu cât era de frumos. F*ck greenpeace, am bocit de mi-au ieșit lacrimile pe urechi. Oricum nu culege decât păpădii…

Și am schimbat abordarea. M-am relaxat. Și m-am gândit să profit puțin de pe urma pasiunii ei. Așa că ne-am apucat să plantăm flori. Să punem semințe. De flori, de roșii, să punem zmeură în curte, să facem sere mici, să povestim despre cum cresc florile, de unde, din ce sunt făcute, cum evoluează, de ce au ele nevoie să crească, la ce ne ajută.

M-a ajutat foarte mult și o carte de la Usborne. How flowers grow? (Cum cresc florile?). A venit repejor prin curier de la Citim cu drag și am lăsat pachetul nedesfăcut pentru Ema, ca să-l descopere singură. N-aveți idee cât s-a bucurat. Am citit-o de câteva ori la rând într-o rână direct pe jos, pe gresie.

Dacă sunteți curioși cum arată pe interior, aveți aici un preview. Cartea are tot felul de ferestre care se deschid și multă multă informație prezentată foarte aerisit și prietenos. Mi-am reamintit câteva lucruri de la ora de botanică, recunosc. Ca să nu mai spun despre pagini, care sunt cartonate, extrem de serioase, perfecte pentru mânuțe curioase și poate mai puțin delicate.

O recomand cu mare căldură. Dacă o vreți, o găsiți aici. Iar dacă o comandați până la sfârșitul lunii, primiți ofer o reducere de 10% în plus față de reducerea pe care o are deja cartea, dacă folosiți codul gangblog.

Hai cu primăvaraaaaa!

Trusa de explorator DIY

imageNu știu cum sunt ai voștri, dar Ema e mare explorator. Își pune casca pe cap, se urcă pe bicicletă și plecăm să ne băgăm nasul printre iarbă, frunze, bețe și pietre. În curte avem o mare cutie cu colecția ei de minunății pe care le aducem din plimbări (conuri de brad, pietre, bucăți de asfalt, lemne, etc). În casa avem o cutie mai micuță cu altă parte a colecției pe care o păstrează cu grij
ă pe raft, lângă scoici și alte lemne.

Așa că am ajuns la concluzia că ar avea mare nevoie de o trusă de explorator, care să o ajute să verifice cu și mai mare seriozitate natura din jurul nostru.

Pentru asta, am luat o trusă de la un aparat de bărbierit, care are dimensiunea perfectă și o latură transparentă. Ar fi fost și mai bine să aibă și o bretea, dar am de gând să o adaug. Momentan o poartă în rucsac sau în coșul de la bicicletă.

Trusa conține:

  • un carnețel în care mă pune pe mine să notez ce se vede pe jos
  • o cariocă
  • o lanternă
  • un magnet
  • o plasă de pescuit frunze, bețe, pești
  • o seringă normală
  • o seringă de la Nurofen
  • o pipetă
  • un clește de prins (gen pensetă)
  • o lupă
  • elastice
  • un fluier
  • un borcan cu lupă pentru analizat insecte
  • un binoclu
  • o busolă
  • un săculeț gol
  • punguțe goalekitimageimage

Toate lucrurile din trusă sunt adunate în decursul timpului din diferite locuri, din alte jocuri, din seturi, etc. Am scris asta pentru că știu că voi primi întrebări despre proveniența lor.

Voi ce ziceți că ne-ar mai lipsi?

Muzica dezvoltă creierul copiilor

imageFilip e un mare meloman. Fredonează niște melodii inventate de el și încearcă să transforme orice îi pică în mână în instrument muzical. Iar când aude muzică se entuziasmează tare de tot și începe dansul. E adorabil cum tropăie el pe parchet cu piciorușele lui mici și dezgolite și cum se învârte în cerc până amețește.

Așa că am mers pe mâna lui de iubitor de muzică și am investit în asta. Am preferat să-i cumpăr un trianglu în loc de un pluș sau maracas în loc de jucării chițăitoare.

Colecția noastră conține:

  • maracas
  • tot felul de shakere (în formă de ou, de paralelipiped)
  • castaniete
  • clave
  • tobe bongo
  • tamburine (de mână, cu băț și gen tobă)
  • xilofon
  • triangluri
  • guiro
  • muzicuță
  • ratchet
  • ukulele
  • chitară
  • pian digital portabil
  • tobă de lemn

imagePlus un Lego Composer, care este o jucărie minunată, care îi transformă pe copii în adevărați compozitori. Din păcate, jucăria nu se mai produce, dar daca aveți acasă melomani și o prindeți undeva la mâna a doua, nu stați pe gânduri.

Pe noi ne ajută mult să auzim instrumentele cum sună, să aflăm cum se fac orchestrațiile, plus că se pretează la tot felul de activități muzicale, alături de instrumente. Suntem tare norocoși că îl avem.

Mai avem pe lista scurtă de dorințe (cel puțin cele de mai jos)

  • un rainmaker
  • kalimba
  • un ocean drum
  • cinele
  • clopoței

imageAm încercat să evit instrumentele muzicale de jucărie și instrumentele muzicale viu colorate. Am preferat să le caut în magazinele de muzică și să fie pe cât posibil din lemn simplu. Sunt aproximativ la fel de scumpe ca cele pentru copii, dar sunetele sunt cu totul diferite, chiar dacă alegeți cea mai ieftină variantă din magazinul de muzică din care le cumpărați. Iar culorile și plasticele le-am evitat pentru o experiență senzorială cât mai complexă. În plus, am eu ideea mea fixă (bineînțeles că nu doar eu 🙂 ) că obiectele viu colorate le distrag copiilor atenția de la funcția obiectului respectiv. De la o tamburină mă interesează să audă sunetele, nu să se benocleze la toate culorile de pe ea. Pentru asta, putem picta, de exemplu.

imageDar de ce atâtea instrumente, la ce ne ajută atâta muzică?

Stimulează dezvoltarea creierului

În primul rând că studiile arată că educația muzicală stimulează dezvoltarea creierului. Și se pare că vârsta la care începe studiul muzicii afectează anatomia creierului adultului chiar, deci cu cât mai devreme, cu atât mai bine.

Îmbunătățește memoria

Apoi, cercetătorii au descoperit și că implicarea activă în domeniul muzical îmbunătățește memoria copiilor (și adulților, desigur, dar aici discutăm despre copiii noștri).

Rezultate școlare mai bune

imageStudiile arată că acei copii implicați activ în domeniul muzical au rezultate mai bune la testele școlare.

IQ ridicat

IQ-urile tinerilor care au luat parte săptămânal timp de 9 luni la cursuri de pian au fost cu aproape 3 puncte mai mari decât cele ale colegilor lor.

Alte beneficii

Învățatul unui instrument muzical mai are și alte beneficii. De exemplu, studenții la pian înțeleg mai ușor conceptele matematice. Iar alte beneficii puteți vedea în filmulețul de mai jos:

Așa că dacă aveți și voi acasă un meloman, ca mine, încurajați-i pasiunea. Instrumente muzicale, cursuri de muzică, jocuri cu muzică… E o investiție bună în ei.

 

Surse

https://www.psychologytoday.com/blog/the-athletes-way/201311/musical-training-optimizes-brain-function

https://www.sciencedaily.com/releases/2006/09/060920093024.htm

The Benefits of Music and Music Education on Children’s Brains

Filip și cărțile (P)

Ei, aseară mi-a adormit în brațe. De fapt, nu în brațe, pentru că așa mi-a mai adormit el. Ci pe burta, la pieptul meu. Exact așa cum dormea atunci când era (mai) mic. Exact așa cum am dormit împreună în prima lui noapte de viață. Doar că atunci era mic și brunet. Și acum e lung și blond.

Și m-a luat așa o melancolie, de nedescris. Mă mai ia din când în când, dar ca aseară mai rar. Respira mic și cald cu fața pe pielea mea și mă întrebam oare ce viseaza.

E un copil minunat. Toți copiii sunt minunați, deci n-ar avea cum să fie altfel. E atât de vesel și simpatic, încât îmi vine să-l mănânc. Își scoate șosetele și dă ture desculț prin casă, în timp ce bodogăne tare, apoi vine cu obrajii băloșiți și își lipește fruntea cu piele fină de fața mea, ca să-l pup. Apoi pleacă iar și vine iar și iar îl pup și mă uit fascinată la el. E așa, ca o iubire tâmpă, m-aș uita la el ore întregi cum se plimbă desculț prin casă ca și cum ar face cine știe ce lucru nemaifăcut până acum de niciun copil al lumii…

Și e atât de atent și de interesat la orice facem noi, de parca ar vrea să înghită pe loc toată știința lumii… Mă surprinde când văd câte înțelege, câte poate face și câte încearcă să facă. Își aduce pantofii când vrea afară, întinde mâini și picioare prin craci și mâneci de haine, de a ajuns să se îmbrace singur (eu doar îi țin hainele), se dezbracă singur, îi aduce și Emei pantofii dacă vede că ne pregătim să ieșim, pune lucruri la loc prin dulapuri (le ia dintr-un dulap și le pune în altul, de am amețit, pentru că nu mai găsesc nimic :)))… Plus că imită și copiază orice gest sau acțiune care îl interesează… Se piaptănă în oglindă, își pune fular la gât, plimbă prin casă bebeluși de jucărie. Mă uimește în fiecare zi.

Unul din lucrurile pe care le-a preluat de la Ema e… cititul. De unde în primul lui an de viață nu prea l-au pasionat cărțile cu pagini de hârtie, deși i le-am tot prezentat, mai nou își alege o carte și vine să i-o citesc. Se așază comod, tolănit pe mine sau tolănit pe burtă și îi citesc. Are o răbdare fantastică. Astăzi mi-a adus să-i citesc ”Pietrele lui Aston”, iar după ce am terminat-o și i-am întins-o, mi-a dat-o înapoi și am citit-o din nou. Are un an și aproape două luni. Deci, multă răbdare, după cum ziceam, pentru că nu e chiar scurtă povestea.

Și totul a început cu un set de cărticele de la Usborne. Black and White Little Library. Noi le avem de la Citim cu Drag. Voiam niște cărticele ușor de pus în geantă, micuțe și pe care să poată arăta Filip cu degețelul. Nu avea răbdare de citit pe vremea aia, dar îi plăcea să arate imaginile cu degețelul și eu să-i spun ce e acolo. Cele patru cărticele sunt perfecte pentru asta și cred că sunt extraordinar de potrivite și pentru bebeluși micuți, pentru că imaginile sunt destul de clare, iar culorile sunt foarte contrastante, cu mult alb și mult negru.

Partea simpatică e că le-a descoperit și Ema. Și îi plac. Pentru că sunt, de fapt, niște dicționare vizuale în engleză. Și așa a mai învățat și alte cuvinte decât cele pe care le știa deja.

usborn usborne usborne1 usborne2

Iar Filip și le ia din dulap și se uită peste ele cât timp eu mă pot învârti prin casă, pot pune rufe la spălat sau pot pune ingredientele la gătit pentru prânz. Le luăm cu noi în mașină, le pot pune în geantă, sunt mici și ușoare.

image

Și apropos de citit, cuvântul lui preferat (și aproape singurul pe care îl folosește) e ”catea” (cartea adică). Suntem niște intelectuali, ce pot spune… Presimt că urmează o nouă perioadă de petrecut ore întregi pe canapea, cu teancuri de cărți în față. Tare mă bucur…
Oare contează și exemplul părinților?