Educatie pozitiva

Acum că a început deja școala sau grădinița de mai bine de o lună și jumătate, e posibil ca deși integrarea copilului să fie ”completă”, să observi totuși ceva dificultăți și să tragi concluzia că ai un copil mai sensibil decât ceilalți și-apoi să te întrebi ce poți face cu informația aceasta.

Se înfășoară artistic în ce i se pare ei mai interesant, apoi apare ca o statuie romană, ține o mână sus și-o mână jos (foarte artistic, e drept) și … guiță. Cred că vrea să imite muzica de operă, dar nu întrerup momentul artistic să o întreb. 

– Bună dimineața. Sunt asistenta de la grădiniță. Fip are o bubiță pe cerul gurii și suspectăm herpangină. Vă rugăm să veniți să-l luați, dacă puteți și să-l vadă medicul.
Primul reflex a fost să mă gândesc: dar copilul e bine sănătos, nu febră, nu dureri, acum 2 ore și un pic l-am lăsat vesel la grădiniță.

Relicvă, ne-relicvă, HC91 a fost primul meu profesor de informatică. De programare. Tastatura butucănoasă, împreună cu casetofonul roz cu microfon pe care îl foloseam și la karaoke, dar și ca să încarc pe el jocuri de pe casetă (OMG, nu?) care se

Ăsta a fost porumbelul pe care l-am fabricat cu mintea mea și l-am scos pe gura mea. Apoi m-am repliat. M-am uitat la ea și la fața ei. Era încruntată, cu colțurile gurii în jos. Părea să mormăie ceva în barbă. Spatele îi era curbat, iar umerii lăsați în jos.

Pe lângă pantaloni și fuste, vom mai avea de cumpărat penar și un birou, în jurul căruia să amenajăm spațiul de studiu. Iar biroul e un element cheie pentru orice viitor nou școlar. E ceva important, ca atunci când îți iei buletinul la 14 ani sau permisul la 18.

Însă astăzi n-o să vorbesc despre gimnastică, ci despre sora mai muzicală a acestui sport: baletul. Baletul și beneficiile lui asupra dezvoltării copilului (nu zic ”Fetiței”, pentru că baletul nu e exclusiv pentru fete).

– Mami, mi-e teamă că o să-mi fie dor de tine (se formau deja niște lacrimi).
– Ema, eu sunt convinsă că o să-ți fie dor de mine. Și mie o să-mi fie dor de tine. Și lui tati îi e dor de noi și îi e dor de noi mereu când e plecat. 
– Dar o să plâng…
– Păi știi ce poți să faci?

– Mami, nu pot să fiu pictoriță cu hârtia asta. Uite cum se face!

Asta era Ema într-o după amiază în care rămăseserăm și fără hârtie din bumbac de 300 g (hârtia aia minunată pentru pictat pe ea cu multă apă; n-o să știți niciodată cât de minunată e pictura până nu vă luați hârtie ca lumea, credeți-mă)

Însă copiii nu vor putea anticipa pericolele la care se expun. Așa cum le explicăm copiilor despre cum să nu primească acadele de la străini, tot așa trebuie să le vorbim și despre siguranța online. Faptul că abuzuri se întâmplă în mediul virtual nu înseamnă că

Așa că ați ghicit (sau așa cred eu). Articolul ăsta n-o să fie despre:

ce jocuri și jucării frumoase să mai cumpărați din magazine (mă simt, oricum, complet ruptă de subiectul ăsta, așa că poate-mi recomandați voi mie una alta),

Adulții din jurul nostru se tem ei înșiși de emoțiile lor, pentru că și adulții din jurul lor se temuseră atunci când erau ei mici și nu știu ce să facă ei pentru și cu plânsul nostru. Pentru și cu furia noastră. Dar haideți să vorbim puțin despre fiecare emoție în parte.

Ce mi-o fi trebuit? Nu mai bine stăteam io fain frumos acasă pe canapea, într-o pătură și citeam ceva? Am atâtea cărți care așteaptă la rând… Ce mi-o fi trebuit să mă bag în așa ceva?

Dacă am fi dezbătut subiectul ăsta acum vreo 5 ani și un pic, pe vremea când Ema avea aproximativ 1 an, aș fi fost convinsă că preferințele către jucării pe un anumit tipar sunt induse de societate. Că un băiețel preferă mașinile, iar fetițele preferă păpușile pentru că așa i-am crescut noi.

Stilul de prezentare al lui Cohen e genial. O conferință bine structurată, care a respectat programul prezentat la început, însă foarte practică. Cu multe exemple și exerciții, cu întrebări multe luate din public și rezolvate acolo, pe loc

Noi nu facem homeschooling. Am mai scris pe larg despre asta, așa că nu reiau. Astăzi vreau să vorbim în general despre homeschooling și ce am constatat eu că e nevoie să ai ca să reușești cu proiectul ăsta.

Rar îmi mai iau notițe la evenimente de parenting, dar aici am plecat cu aproape o agendă plină de informații, așa că n-o să vi le ofer pe toate pe care le-am reținut ca fiind importante pentru mine, ci acum vreau să discutăm despre cum arată un copil adaptat la viața școlară și cum arată un copil dez-adaptat.

Ei, astăzi o să discutăm tot despre educația pozitivă, dar din altă perspectivă. Astăzi o să discutăm cu Valentina Secară despre cum și de ce să aplicăm educația pozitivă în instituțiile de învățământ și nu doar acasă.  

Folosirea echilibrată a tehnologiei e esențială într-o lume care se sprijină pe tehnologie. Tehnologia nu poate dispărea din viața copiilor (de la o anumită vârstă în sus), însă prea multă tehnologie folosită ineficient duce la dependență. Dependența de internet este o tulburare de tip

Tot încercam să vorbesc cu ea, dar nu reușeam să ajungem prea departe cu discuția, pentru că fie nu știa de ce îi e teamă, fie îi era teamă că nu va mai reuși să adoarmă. La un moment dat, omul mic mi-a făcut semn să tac și i s-a adresat soră-sii, care dormea în patul de deasupra lui:

Oare, în lumea lor, diferită de lumea noastră, n-o să-i ajute conexiunile neuronale pe care și le fac acum, când învață să-și descarce jocuri pe telefon? Sau să schimbe wallpaperul? Sau să deseneze cu degetul pe tabletă? 

Dar când mi-am dat seama cât de mică îi e cămașa a fost într-o seară, înainte de apus. Vara, soarele apune târziu, așa că ai timp să observi, să vorbești, să te joci, să te bucuri mai mult de viață. Într-o seară din asta, copiii au văzut pe treptele unui bloc doi gândăcei.

– Mami! Fip e cel mai rău frate din lume! Ar trebui să-l trimiți la el în cameră, să nu mai iasă de acolo!
… urlă ea coborând furioasă scările. Apoi începe să plângă și să-mi repete să-l pedepsesc pe frati-su.