Educatie pozitiva

Rar îmi mai iau notițe la evenimente de parenting, dar aici am plecat cu aproape o agendă plină de informații, așa că n-o să vi le ofer pe toate pe care le-am reținut ca fiind importante pentru mine, ci acum vreau să discutăm despre cum arată un copil adaptat la viața școlară și cum arată un copil dez-adaptat.

Ei, astăzi o să discutăm tot despre educația pozitivă, dar din altă perspectivă. Astăzi o să discutăm cu Valentina Secară despre cum și de ce să aplicăm educația pozitivă în instituțiile de învățământ și nu doar acasă.  

Folosirea echilibrată a tehnologiei e esențială într-o lume care se sprijină pe tehnologie. Tehnologia nu poate dispărea din viața copiilor (de la o anumită vârstă în sus), însă prea multă tehnologie folosită ineficient duce la dependență. Dependența de internet este o tulburare de tip

Tot încercam să vorbesc cu ea, dar nu reușeam să ajungem prea departe cu discuția, pentru că fie nu știa de ce îi e teamă, fie îi era teamă că nu va mai reuși să adoarmă. La un moment dat, omul mic mi-a făcut semn să tac și i s-a adresat soră-sii, care dormea în patul de deasupra lui:

Oare, în lumea lor, diferită de lumea noastră, n-o să-i ajute conexiunile neuronale pe care și le fac acum, când învață să-și descarce jocuri pe telefon? Sau să schimbe wallpaperul? Sau să deseneze cu degetul pe tabletă? 

Dar când mi-am dat seama cât de mică îi e cămașa a fost într-o seară, înainte de apus. Vara, soarele apune târziu, așa că ai timp să observi, să vorbești, să te joci, să te bucuri mai mult de viață. Într-o seară din asta, copiii au văzut pe treptele unui bloc doi gândăcei.

– Mami! Fip e cel mai rău frate din lume! Ar trebui să-l trimiți la el în cameră, să nu mai iasă de acolo!
… urlă ea coborând furioasă scările. Apoi începe să plângă și să-mi repete să-l pedepsesc pe frati-su.

De la o vreme, moartea e foarte prezentă în viața mea. Nu fizic. Din fericire, nu mi-a murit nimeni drag în ultima vreme. Dar e acolo, prezentă în gânduri, în vise, în jurul meu, în fanteziile mele.

Copiii se nasc cu aproximativ 100 de milioane de neuroni, fiecare dintre ei cu capacitatea de a forma numeroase sinapse. Practic, orice experiență pe care copilul o trăiește, formează o sinapsă în creierul lui, ceea ce devine un potențial de dezvoltare pe termen lung.

Inainte să vă povestesc despre a doua lui minciună din seara asta (prima a fost banală și plictisitoare; a venit să-mi povestească despre cum a pus el toate jucăriile la locul lor, deși nu le pusese, dar probabil că și-ar fi dorit), trebuie să vă mai spun câte ceva despre el.

Sau, dacă vreți să știți mai multe despre copiii abuzați sexual din România, am adunat informații din mai multe surse și am compus infograficul de mai jos:

Astăzi aș vrea să vă spun câteva cuvinte despre relația dintre tată și fiică și cum poate un tată să influențeze relațiile viitoarei adulte pe care acum o ține încă într-o mână. Și să le ofer taților câteva idei despre ce și cum ar putea face împreună cu fetițele lor.

Okay. Deci, avem o fetiță de șase ani care încă adoarme cu mama și o mamă care și-ar dori ca lucrul acesta să se schimbe.

În perioadele în care treceam prin episoadele astea de agresivitate, i-am ajutat mult să găsească alternative. E în regulă să fii furios și e în regulă să arăți asta, și nu e în regulă să rănești, să te rănești, sau să distrugi. Din fericire etapele au trecut mai repede decât mi s-a părut mie la momentul respectiv.

Luptele de putere aparatul când ambele părți au nevoie să aibă controlul. Important e să definim acum despre ce control vorbim. Ce putem controla și ce nu putem controla?

”Miorlăiala” copiilor e unul din comportamentele lor care îi deranjează cel mai tare pe adulți. Și pe care, cel mai des, adulții îl iau în derâdere. Până la urmă, nu urlă și nu plânge. Doar se miorlăie. Miorlăiala nu e de luat în serios, nu?

Ba da. Miorlăiala e

Primesc adeseori și în consiliere, dar și pe mail, întrebări legate de agresivitatea copiilor. Mame care nu mai știu cum să-și abordeze copiii ”agresivi”, copii de 1 an, de doi sau de trei.