Ce si cum sunt parintii toxici

România în care au crescut și trăit părinții noștri e fascinantă. O perioadă grea și sumbră a istoriei noastre, greu de dus, dar foarte interesantă ca studiu de caz din punct de vedere sociologic și psihologic. Părinții noștri au dus-o rău, greu, au fost manipulați, au fost lipsiți de putere, au fost îndoctrinați, înfrigurați, înfometați, terorizați. Citeam o carte despre experimentul Stanford (vă las la final un filmuleț pe tema asta, trailer la ecranizarea experimentului) și parcă era ecranizarea a câteva decenii de istorie românească. Unde unii au primit o putere și i-au îngenunchiat pe ceilalți. Când puteai fi ”turnat” pentru că asculți Michel Jackson sau că ai un element în plus la calorifer (true story).

O astfel de societate, cam ce fel de indivizi ar putea să crească? Niște indivizi care au găsit mecanisme de supraviețuire, de salvare a pielii proprii, pe care le-au aplicat în toate aspectele vieții lor. Inclusiv în familiile lor, cu copiii lor. Și-așa s-au născut părinții toxici.

parinti toxici

De ce au fost și sunt ei toxici? Pentru că n-au putut mai bine. Pentru că n-au știut/avut cum să-și gestioneze altfel traumele, fie ele din copilărie, fie ele din viața de adult. Pentru că așa a știut creierul lor să supraviețuiască și pentru că pe vremea aia, doar un nebun ajungea la psihiatru/psiholog. Într-o lume în care abia îți împlineai nevoile de bază (mâncare, căldură, siguranță), nu era nimeni interesat să crească din punct de vedere emoțional…

Copiii n-au avut nicio vină să crească în casă cu așa părinți. Au îndurat comportamentele părinților toxici și le-au dus mai departe, în viața lor. Le-a fost trunchiată personalitatea, remodelată, înrăită. Au găsit și ei mecanismele lor de supraviețuire, asemeni părinților lor, sau total diferite. Unii dintre ei au conștientizat și au început să se vindece la un moment dat. Au căutat ajutor, au citit, au găsit sprijin terapeutic. Alții n-au știut că e ceva de conștientizat și au dus modelul mai departe copiilor lor. Și acolo tiparul continuă. Unii dintre ei se vor rupe de tipar, iar alții îl vor propaga. Că așa-i viața…

E greu să fii copil de părinte toxic și e și mai greu să accepți că nimic din ce s-a întâmplat nu avea, de fapt, legătură cu tine. Că tu n-ai greșit cu nimic și că nici părintele nu ți-a vrut răul în mod explicit, ci că și tu și el ați fost prinși într-o roată a nedreptății. Și că orice ai face, nu poți schimba copilăria ce ți-a fost răpită…

Cum știi că ai/ai avut un părinte toxic?

Părinții toxici bifează niște caracteristici standard. Le pot bifa pe toate, sau doar unele dintre ele. Intensitatea poate fi mai mare sau mai mică. Sigur, nu există părinți perfecți. Toți părinții greșesc, chiar și cei mai minunați dintre cei mai minunați. Și tu greșești față de copiii tăi și eu greșesc față de copiii mei. Dar este o diferență între părinții imperfecți (adică normali) și părinții toxici.

Părinții toxici:

Își pun în mod constant nevoile și dorințele pe primul loc, înainte de orice nevoie și dorință a copilului.

Copilul devine doar o reflecție a lor, așa că trebuie să pară perfect în ochii lumii. Nu văd copilul ca pe un individ separat, ci ca pe un obiect, ca pe un premiu sau ca pe o rușine personală.

Par să nu înțeleagă conceptul de limite și spațiu personal. Nu există să bată la ușă înainte să intre peste tine în baie sau să accepte că nu vrei o îmbrățișare.

Nu sunt interesați de ceea ce are de spus copilul și nu ascultă niciodată. De multe ori nici nu aud, ce să mai și asculte…

Se folosesc de rușinare și învinovățire, pentru a face copilul să se comporte într-un anume fel, inclusiv (sau mai ales) în situațiile în care copilul oricum nu are nicio responsabilitate. Copilul devine responsabil pentru fericirea părinților, pentru sănătatea lor și pentru orice ține de ei. ”Din cauza ta m-am îmbolnăvit” sau ”Stacu cu tac-tu pentru tine” sunt genul de replici pe care un copil cu părinți toxici le aude foarte des.

Sunt ei înșiși niște copii, ce trebuie îngrijiți. Astfel intervine un schimb de roluri în familie, când copilul devine părintele părintelui său.

Sunt extrem de critici la adresa copilului și pare că nimic nu îi poate mulțumi. Adesea, criticile se transformă în jigniri, mai ales la adresa inteligenței copilului care aude că e ”prost”, ”tâmpit”, ”idiot”. Desigur, numărul și tipul jignirilor e foarte larg…

Își ridiculizează copilul și emoțiile acestuia, care oricum nu prezintă niciun pic de interes. Părintele toxic râde de un copil furios, îl pârăște străinilor că a făcut pipi în pat, șamd.

Multe din comportamentele părinților toxici vin din nevoia de a fi puternic și de a avea control. Și aici revenim la ce ziceam mai sus, la istoria pe care au trăit-o, când singura relație interumană în care puteau fi puternici era față de copil și, poate, soț/soție.

parinti toxici

Abuzează copilul fizic și/sau psihic. Copilul primește bătaie și/sau este înjurat, scuipat, etc. Și nu mă refer aici doar la bătăile crunte cu furtunul de la mașina de spălat…

Sunt geloși pe copil și pe succesele acestuia. Și aici intervine comportamentul dual al părintelui toxic, care îl derutează și mai tare pe copil. Pe de-o parte îl impulsionează pe copil să poată și să facă mai bine, pentru că, ziceam mai sus, copilul este un obiect, o reflecție a părintelui, dar… pe de altă parte, orice succes al copilului îi reamintește de insuccesele proprii.

Toate comportamentele astea țin copilul într-un mare stres, chiar și când pare că acesta s-a obișnuit și că le tolerează. Frica în care trăiesc astfel de copii cu părinți toxici este constantă și crește nivelul hormonilor de stres (adrenalina și cortizolul). Studiile au arătat că atunci când aceste niveluri sunt crescute în mod constant, intervin schimbări fizice la nivelul creierului. Dacă înțelegeți engleza, vă invit să vizionați filmulețul de mai jos, sau să citiți articolul acesta.

Dar ce poți să mai faci acum?

Cu siguranță nu mai poți schimba ce a fost. Dar ce poți schimba este ce este acum. Și cum te raportezi tu la ce a fost.

Asta într-un articol viitor…

Experimentul Stanford:

Ce si cum sunt parintii toxici

E greu să fii copil de părinte toxic și e și mai greu să accepți că nimic din ce s-a întâmplat nu avea, de fapt, legătură cu tine. Că tu n-ai greșit cu nimic și că nici părintele nu ți-a vrut răul în mod explicit, ci că și tu și el ați fost prinși într-o roată a nedreptății.

Cum să fac să revin la programul zilnic după vacanță…

De când s-a terminat vacanța de Crăciun, tot încerc să-mi revin la programul zilnic și nu-mi iese deloc. Abia reușiserăm și noi să ne punem nițel la punct, acum iar e haos. Iar plecăm târziu dimineața, iar suntem pe ”hai-hai” mode, iar n-am chef/ce să gătesc seara, iar am casa plină de haine împrăștiate, iar e praf pe jos.

Cărți inteligente pentru părinți (și nu numai)

Citesc tot felul de cărți, dar, în general mă cam feresc de cărți autosuficiente, care îți promit bunăstare, bogăție, fericire și o viață în rai în 5-7-9-10 pași simpli sau mai complicați. Cu alte cuvinte, n-o să prea găsiți în recomandările mele bestselleruri care să ne îmbunătățească viața.

Reteta Clafoutis cu doi copii

Astăzi împărtășesc cu voi rețeta de Clafoutis de la bunica. Mă rog, când eram eu mică nu-i ziceam așa. Nici nu mai știu cum îi ziceam, dar prăjitura e aceeași.  E o prăjitură din seria ”gătit viteză” și destul de sănătoasă, să zic (depinde cât o îndulciți). Nu e la multicooker, de data asta, deși sigur iese și acolo. Ultima dată am făcut-o de ziua lui V, în loc de tort. Țac-pac, în câteva minute cu copiii. Ba chiar mai mult au muncit ei la ea. Eu doar am curățat cojile de ouă din compoziție :))

Am pus toate ingredientele în căni/castroane în fața lor, le-am băgat robotul-mixer în priză și ei au meșterit acolo. Apoi au aranjat vișinele în tavă, am turnat împreună compoziția peste și am băgat (eu) în cuptor.

De ziua lui Fip au decis să facem tot ”tortul” ăsta.

Acestea fiind spuse, iacă-tă rețeta, că n-avem timp de pierdut. La final aveți și varianta video, pentru că Emei îi place să fie filmată. Enjoy și spor la treabă!

Ingrediente

 4 ouă
o jumătate de cană de făină
o cană de/cu lapte
zahăr/miere/alt îndulcitor, după gust (eu am pus cam jumătate de cană)
compot de vișine (am avut două borcane, de compot de vișine fără sâmburi)/iese delicioasă și cu orice fel de alt fruct, mai ales cu piersici sau caise
un vârf de sare
vanilie

Dacă vă întrebați dacă au fost suficiente cele două borcane de vișine, ei bine… N-au fost (bine, voi să nu puneți în tavă din aia cu inel, că poate nu se închide perfect, cum nu s-a închis a mea, de m-am trezit că îmi curge compoziția în cuptor :)) Noroc că am văzut repede și am turnat-o într-un vas termorezistent)

Mod de preparare

Întâi și întâi, ungeți tava cu unt. Apoi, adăugați toate ingredientele, mai puțin vișinele, în mixer și amestecați până sunt omogene. După ce și-a terminat mixerul treaba, scurgeți vișinele de zeama de compot și aranjați-le vișinele în tavă. Apoi, turnați compoziția peste ele. The end.

Prăjitura e gata după ce a petrecut cam 30-40 de minute la 180 de grade, în cuptor.

Aici aveți și varianta video a rețetei:

reteta Clafoutis

rețetă clafoutis

Reteta Clafoutis cu doi copii

Astăzi împărtășesc cu voi rețeta de Clafoutis de la bunica. Mă rog, când eram eu mică nu-i ziceam așa. Nici nu mai știu cum îi ziceam, dar prăjitura e aceeași. E o prăjitură din seria ”gătit viteză”

Rețetă delicioasă de turtă dulce (fără zahăr)

Am încercat, de-a lungul vieții, multe rețete de turtă dulce. Unele mai bune, altele mai puțin bune, unele ieșeau mai frumoase, altele mai urâte. Am tot modificat la rețete, până am ajuns la asta. Marea câștigătoare dintre toate rețetele de turtă dulce din lume. Dacă o s-o faceți, poate o să-mi dați dreptate.

Copiii, engleza, mindset-ul și tehnologia

De când mă știu, am dus o viață bilingvă, româno-germană. Cu părinții mei vorbeam doar română, dar cu bunica și la grădiniță, mai apoi, vorbeam germană. Habar nu am pe la ce vârstă am început să vorbesc germana, cert e că la 4 ani eram la o grădiniță cu vorbire exclusiv în limba germană și eram OK. Mai încurcam eu cuvinte româno-germane, dar… per total mă descurcam onorabil în ambele limbi.

Mai târziu am mers la o școală germană, unde totul decurgea tot în germană. Aveam aceleași manuale ca și prietenii mei care învățau la școli normale, dar ele erau traduse în limba germană. Aveam aceleași materii ca ei, doar că toate erau în limba germană. De exemplu, matematica. Învățam zilele trecute ceva statistică și mi-am dat seama că habar n-am ce înseamnă multe din cuvintele alea în română, pentru că eu le învățasem în germană. Istorie, geografie. Toate în germană. Nu Ștefan cel Mare, ci Stefan der Grosse. Nu Mureș, ci Marosch. Nu triunghi isoscel, ci gleichschenkliges Dreieck.

Mi-a prins tare bine. Pentru că atunci când oamenii mă întrebau (mai degrabă, compătimeau) dacă e grea germana, nu știam ce să le zic. Nu era nici grea, nici ușoară. Era doar germană. Așa cum n-aș putea spune nici dacă româna e grea sau ușoară. E doar română.

Ce a fost și mai frumos, era că deși pe vremea aia oamenii nu se stresau cu stilul tradițional de învățare, la grădinița și școala unde am fost eu, lucrurile erau mai diferite. Mergeau în direcția waldorf, în special la grădiniță. Îmi amintesc că era foarte frumos și că eram mereu tristă când venea vacanța. Am fost o iubitoare de grădiniță, iar pe educatoare am vizitat-o apoi anual de 1 martie până când am ajuns pe la liceu. Era blândă, drăguță, deschisă și țin minte că mirosea frumos.

În cadrul ăsta mi-a fost ușor să învăț germana. Să fiu curioasă și să pun întrebări. Mai ales că moto-ul de viață al bunicii mele era nițel cartezian: ”gândesc, deci exist”, urmat de explicația: ”nu crede nimic fără să verifici, fără să întrebi și fără să afli”. Ușor atipic pentru vremurile alea. Cred că aici a fost primul meu exemplu de ”parenting”.

Din păcate, nici 30 de ani mai târziu mentalitatea asta nu a devenit norma. Sigur, oamenii sunt mai deschiși un pic decât în anii ’90, dar mai e mult până departe. Cu toate astea, sunt optimistă. Direcția zic eu că e bună, deși mi-ar plăcea să accelerăm puțin pasul.

Există multe cărți acum pe care copiii și profesorii le pot citi, există oameni deschizători de drumuri și de minți, există instituții de învățământ care încep să lase în urmă metodele vechi de îndoctrinare și înregimentare. Există speranță și există dorință. Sau invers.

mindset

Copiii mei nu au trăit într-un mediu bilingv. Cu toate astea, prind atât de repede limbile străine… După două ședințe de spaniolă, Ema deja putea face propoziții scurte. Iar Fip a reușit să numere corect până la 10 în engleză înainte de a o face în română.

Până acum nu am investit în ei (timp, bani, disponibilitate) în direcția asta. Dar, Ema are deja 5 ani și cere singură. Vrea spaniolă, vrea engleză și, mai nou, vrea și ”belgiana”, pentru că a decis că va deveni regina Belgiei cândva. Drept urmare, am început să caut cursuri pentru ea. De ”belgiană” nu, ci de engleză. Vara/toamna trecută am fost la niște cursuri demonstrative de la English Kids Academy și i-a plăcut foarte mult. Și mie mi-a plăcut, mai ales la grupa ei de vârstă. Nu doar cunoștințele de engleză și felul în care erau predate, ci, mai degrabă, abordarea holistică, despre care am constatat că merge în direcția în care mergem și noi, ca familie.

Mi-au plăcut ideile lor referitoare la dezvoltarea copiilor, blândețea cu care abordau copiii, deschiderea lor, respectul față de copii și față de felul lor diferit de a fi.

Am aflat apoi că oamenii ăștia organizează și evenimente legate de dezvoltarea copiilor, de cum învață ei, de cum putem noi să-i sprijinim.

Primul atelier pentru părinți pe care l-au ținut a fost despre paradigmele de învățare și îmi pare foarte rău că l-am ratat. A fost în octombrie. Am primit apoi informații de la curs și am regretat cu atât mai mult că n-am putut merge, pentru că subiectul a fost growth mindset, adică despre dispoziția interioară către învățare.

Citeam zilele trecute în cartea Sapiens despre faptul că oamenii au stagnat o bună parte din istoria lor tocmai pentru că le lipsea această dispoziție. Erau convinși că tot ceea ce știu e ceea ce există și că nu mai există nimic altceva în plus. Apoi a apărut prima hartă cu spații albe și mindsetul s-a schimbat. Oamenii și-au dat seama că există lucruri noi pe care să le afle și de acolo a urmat un boom în dezvoltarea omenirii.

”Progresele cele mai noi înregistrate în neuroştiinţe ne-au demonstrat faptul că, spre deosebire de ceea ce s-a crezut până recent, creierul este mult mai maleabil. Cercetările despre plasticitatea acestuia au arătat modul în care conexiunile neuronale se pot forma prin învăţare şi experienţe. Prin exerciţii repetate, reţelele neuronale îşi măresc numărul de conexiuni noi, îşi consolidează legăturile existente şi realizează izolări care cresc viteza de transmitere a impulsurilor. Aceste descoperiri neuroştiinţifice demonstrează că putem să ne creştem atât numărul de neuroni cât şi numărul de conexiuni neuronale prin acţiunile pe care le facem, prin strategiile de învăţare pe care le alegem, prin punerea de întrebări şi căutarea de răspunsuri, prin exerciţii şi prin urmarea unor obiceiuri sănătoase de nutriţie şi somn”

Am mai pus eu filmulețul ăsta și pe facebook, dar vi-l las și aici (și să știți că e și tradusă cartea lui Carol Dweck, care se numește ”Mindset”, v-am mai zis eu despre ea aici.)

Pe 26 ianuarie urmează primul curs din 2018, pe tema ”Impactul tehnologiilor moderne asupra copiilor” și nu mai vreau să-l ratez. Sunt foarte curioasă care e perspectiva lor în domeniul ăsta, în care părerile sunt foarte, dar foooooarte, împărțite. Și noi ne luptăm cu a păstra un echilibru și abia aștept să vă povestesc despre ideile lor.

Au și un blog cu articole interesante pe care pot să vi-l recomand. E aici. Vă mai țin la curent

Hai în Comunitatea Părinților Implicați!

Copiii și alegerile

E o artă asta a oferi copiilor alegeri care să-i țină în echilibru, chiar dacă și frustrarea asta face parte din echilibru. De fapt, despre frustrare am scris mai multe, așa că astăzi n-o să discutăm despre frustrare și toleranța la frustrare, ci despre alegeri. Și cum le oferim copiilor, ca să-i ajutăm.

Feriți copiii de cuțite? Greșit!

Copiii sunt niște ființe curioase. În principiu sunt așa pentru că sunt și ei oameni. Și, cu atât mai mult cu cât sunt niște oameni în formare. Iar oamenii în formare învață prin observație și experimentare. Cu alte cuvinte, copilul va observa că există un cuțit și că cineva îl folosește. Va observa și cum este folosit cuțitul, în ce contexte, de către cine, ca să facă ce?

Copiii și alegerile

Să fii copil nu e lucru ușor. Sigur, e simplu să n-ai griji legate de bani, de ce o să mâncăm mâine, nici de spălat rufe, pus vase la loc sau asigurat un acoperiș deasupra capului. Și, sigur, e minunat să fii copil. Faptul că ei trăiesc momentul prezent așa cum noi am uitat să o facem, cu toate simțurile, cu toată puterea și cu toată ființa, e atât de intens și atât de frumos, încât de multe ori ne pare rău că nu mai suntem și noi copii.

Dar, copilăria vine la pachet și cu o serie de greutăți, de nemulțumiri și de frustrări. Ele sunt normale, tipice copilăriei, toți trec prin ele și e treaba noastră, de părinți să le fie de folos pe termen lung toate experiențele de acum. Până la urmă, un copil care nu trece prin frustrările vârstei la timpul potrivit și alături de ghidajul părinților, e un viitor adult, care va experimenta frustrările în lumea reală, singur. Cu alte cuvinte, copilăria e un soi de trial and error pentru când copiii vor fi adulți. Acum învață, acum exersează, atunci vor aplica.

Una din frustările (normale) ale copilăriei se leagă de lipsa de putere de decizie. Când ești mic, oricâtă libertate ai avea, sunt foarte multe situații care te privesc și în care nu ai un cuvânt de spus. De exemplu, Fip nu și-ar fi dorit să meargă la grădiniță în dimineața asta, ci la magazin. Nu s-a putut, pentru că eu aveam programări și nu aveam cum s-o dau la întors. Așa că am ales pentru el să meargă la grădiniță.

Cu toate astea, pot să-l ajut în alte aspecte și să-i respect decizia luată, chiar dacă mie mi se pare greșită. Tot de exemplu, tot Fip, tot azi dimineață: n-a vrut nici pulovărul și nici jacheta, pentru că îi plăcea prea mult tricoul cu papion cu care era îmbrăcat și ar fi vrut să se vadă. Afară erau -7 grade. El voia să plece așa. Am zis OK. Îți respect decizia de a pleca în tricou. Pentru că am avut încredere în el că n-o să accepte să se congeleze de frig pentru un tricou. A deschis ușa, a pus un picior afară și s-a întors din drum, ca să se îmbrace.

E o artă asta a oferi copiilor alegeri care să-i țină în echilibru, chiar dacă și frustrarea asta face parte din echilibru. De fapt, despre frustrare am scris mai multe aici și am și un webinar audio înregistrat foarte interesant (nu-l laud că-i al meu, ci că e chiar interesant) în shop, adică aici. Așa că astăzi n-o să discutăm despre frustrare și toleranța la frustrare, ci despre alegeri. Și cum le oferim copiilor, ca să-i ajutăm.

1. Oferă-i alegeri limitate

Asta e valabil și pentru adulți, dar, cu atât mai mult pentru copii. Vă ziceam aici că am citit acum ceva vreme o carte, ”The Paradox of Choice”, care e o carte ce poate fi rezumată în: Cu cât avem mai multe alegeri, cu atât alegem mai greu/deloc. Să vă dau un exemplu (din carte): să zicem că Xulescu are de ales între jobul A și jobul B. În timp ce el încearcă să ia o decizie, apare în peisaj și jobul C. Jobul C se desfășoară într-un oraș foarte mișto. Locația devine, brusc, o variabilă în decizia lui. Așa că, Xulescu compară acum joburile A, B și C din perspectiva locației. Cum se poziționează A și B față de C din perspectiva asta? La ce anume poate Xulescu să renunțe din ceea ce oferă A sau B, pentru a alege C și locația lui? Apoi, decizia devine și mai complexă. Apare încă o variantă de job, care e aproape de familie și prieteni. Iată încă o variabilă pe care Xulescu nu o luase în calcul până acum. Dar e o variabilă relevantă? Cât de important e asta pentru Xulescu? Și tot așa. Multe opțiuni, multe variabile, multe alternative. Pentru fiecare dintre ele, Xulescu trebuie să renunțe la ceva la care nu se gândise până atunci că renunță. Ei, nevoia asta de a renunța la chestii ipotetice în favoarea altor chestii ipotetice, ne face cu capul. De fapt, ne afectează nivelul de satisfacție al alegerii și, adaug eu, nivelul de fericire.

Cam așa și la copii. Așa că, hai să-i ajutăm, oferindu-le alegeri limitate, dintr-o variată paletă de alegeri. De exemplu, în loc să-i lași la îndemână cele 256 de cărți pe care le posedă, pune-i pe un raft separat 5 cărți din care poate alege. Iar seara, la somn, alege două și întreabă-l pe care o preferă. Și asta ne duce la:

2. Oferă-i alegeri de tipul ”aia sau ailaltă”

Adică, din variata selecție de chestii, îi oferi aia sau ailaltă. Tricoul ăsta, sau tricoul celălalt? Vrei să mergem la teatru sau la operă? Vrei să cumpărăm lapte din ăsta sau lapte din ăsta? Vrei să desenezi cu roșu sau cu verde? Vrei să citim cartea asta sau cartea ailaltă?

copiii si alegerile

De fapt, deciziile de tipul ăsta sunt un soi de limită flexibilă. Sigur, s-ar putea să nu meargă la toți copiii în toate situațiile, mai ales atunci când ambele opțiuni ne convin nouă și avem un scop pe care vrem să-l urmăm. Dar, atunci când alegerile sunt neutre, interesante pentru copil, îi e ușor să aleagă. De exemplu, dacă lui îi place tricoul albastru, iar noi îl punem să aleagă între unul roșu și cel albastru, lucrurile sunt simple. Mai complicate devin atunci când încercăm să-l manipulăm să nu-l ia pe cel albastru din varii motive de noi știute și îl ascundem conștient în fundul dulapului, oferindu-i de ales între unul roșu și altul verde… Iar asta mă duce cu gândul la:

3. Oferă-i opțiuni care să fie chiar opțiuni

Dacă n-ai oferi opțiunile astea soțului sau prietenei cele mai bune, nu le oferi nici copilului. Decât să-l manipulezi să facă ce îți dorești tu, ma bine pui o limită fermă și aia e. Pentru că, atunci când opțiunile nu sunt veritabile, îl cam vitregești pe copil de:

4. Opțiunile care încurajează gândirea critică și îi învață despre consecințe

Vrem copii, viitori adulți, care să gândească înainte să facă, care să treacă prin filtrul gândirii ceea ce i se întâmplă, care să poată lua decizii constructive șamd. Viitorul adult va putea face asta dacă încurajăm acum copilul să gândească critic. După cum ziceam, copilăria e un exercițiu pentru maturitate. Despre alte metode prin care să încurajezi gândirea critică, poți citi și aici.

În shop:

5. Alegerile ritual

Copiilor le plac ritualurile, așa că puteți include în ritualurile voastre și exerciții de alegere. Când era Ema mică, de fiecare dată când intram în cartier și ajungeam la primul sens giratoriu, o întrebam: ”Pe ce stradă mergem azi?”. Aveam 3 opțiuni. Două mai directe și una puțin ocolitoare, dar nu mă costa nimic să o întreb. Alegea repede una din cele 3 străzi pe care să o luăm și așa ajungeam acasă. Era un ritual bine stabilit, iar dacă se mai întâmpla să uit eu, îmi zicea ea fără să o mai întreb. ”Astăzi medțem pe aiți”. Am început asta când avea cam 1 an și 8 luni.

Cu Fip avem ritualul legat de ghete. Are două perechi și îl întreb în fiecare dimineață ce pereche alege.

6. Alegerile în joc

Alegerile în joc le putem introduce chiar și bebelușilor. Dacă bebelușul ține în fiecare mână câte o jucărie, iar noi îi întindem alta, va trebui să facă o alegere. Pe care o las, ca să o iau pe cea nouă? Iar, pe măsură ce copilul crește, poate crește și gradul de dificultate al alegerilor. ”Nu te supăra, frate” e tot un joc cu alegeri. Alba-neagra e un joc cu alegeri. Șahul. Sunt multe opțiuni de jocuri care îi oferă copilului exercițiul alegerilor. Profitați de ele și urmăriți copilul și ce alegeri face.

copiii si alegerile

Apropos de alegeri, despre testul bezelei știați (din păcate nu e tradus)?

Și nu uita. Atunci când îi oferi unui copil niște opțiuni, fii în aceeași tabără cu el! Fii deschis la alternative, pentru că e foarte posibil copilul să aibă chiar o variantă mai bună decât ale tale.

Copiii si alegerile

Copiii și alegerile

E o artă asta a oferi copiilor alegeri care să-i țină în echilibru, chiar dacă și frustrarea asta face parte din echilibru. De fapt, despre frustrare am scris mai multe, așa că astăzi n-o să discutăm despre frustrare și toleranța la frustrare, ci despre alegeri. Și cum le oferim copiilor, ca să-i ajutăm.

Feriți copiii de cuțite? Greșit!

Copiii sunt niște ființe curioase. În principiu sunt așa pentru că sunt și ei oameni. Și, cu atât mai mult cu cât sunt niște oameni în formare. Iar oamenii în formare învață prin observație și experimentare. Cu alte cuvinte, copilul va observa că există un cuțit și că cineva îl folosește. Va observa și cum este folosit cuțitul, în ce contexte, de către cine, ca să facă ce?

Cum să fac să revin la programul zilnic după vacanță…

De când s-a terminat vacanța de Crăciun, tot încerc să-mi revin la programul zilnic și nu-mi iese deloc. Abia reușiserăm și noi să ne punem nițel la punct, acum iar e haos. Iar plecăm târziu dimineața, iar suntem pe ”hai-hai” mode, iar n-am chef/ce să gătesc seara, iar am casa plină de haine împrăștiate, iar e praf pe jos. Nu-s eu prea organizată și nu-mi displace asta, dar… până la urmă, trebuie să mâncăm, să dormim să ajungem la treburile noastre. Așa că mi-am propus ca săptămâna asta să mă pun din nou pe picioare.

Am stat și m-am gândit ce trebuie să fac și am ajuns la următoarele idei.

1. Să intru în rutină

Asta e problema mea principală. Că mi-am ieșit din ritm și din rutină. Am stat acasă cu copiii, ne-am făcut de cap, am avut mult mai mult timp liber decât am acum și mi-am permis să mai pierd din el. Acum nu-mi mai permit, așa că trebuie să-mi reintru în rutină. V-am zis că urăsc rutina, da? Pe de altă parte, trebuie să fiu o mamă responsabilă, iar fără ea nu pot. Deci, scopul e să-mi fac rutina cât mai plăcută.

Așa că, neapărat în rutina zilnică o să includ cititul și pictatul. In your face, rutină plictisitoare!

2. Meniul săptămânal

Parte din rutina în care trebuie să reintru e și meniul săptămânal. Nu știu cum sunteți voi, dar eu am fără meniul ăsta sunt cam ca o muscă beată. Așa că, duminică dimineață am făcut planul de bătaie pentru săptămâna asta. Doar pentru gustări și cină, pentru că în rest nu suntem acasă. Luni mâncăm paste de fasole mung cu scoici și sos de portocale, marți am în plan o mazăre cu pui, miercuri mâncăm o chestie cu orez și lipie, pe care am inventat-o, dar n-am și denumit-o, joi mâncam puiul coquelet cu cartofi dulci și vineri seară n-o să fim acasă, așa că n-am planificat masa.

Am făcut și cumpărăturile pentru meniul ăsta, ca să nu mai am nicio scuză.

3. Iubirea mea, multicookerul

Și revin la iubirea mea, la multicooker. Unde pun ingredientele dimineața, îl programez să pornească gătitul, iar după amiaza când venim, mâncarea e gata. Dacă vă interesează rețete rapide, haideți și în comunitatea mamelor care gătesc la multicooker sau slowcooker.

4. Cumpărături online

Nu am încercat încă să cumpăr mâncare online, dar văd că îmi tot apare pe blog o reclamă la așa ceva :)) Și m-am gândit că dacă vine de la mine recomandarea, o fi bună. Glumesc. Dar am prietene care comandă mâncare de la hipermarketuri și le văd mereu mulțumite. Vreau să încerc și eu, din mai multe motive. Primul este, evident, din cauza timpului. Câștig cel puțin o oră. În al doilea rând, făcând cumpărături online, cu lista în față, sunt mai puțin tentată să cumpăr multe alte lucruri pe lângă.
Vă țin la curent cu experimentul meu.

5. Pregătiri în avans

Înainte de vacanță, când eram eu mai organizată, pregăteam multe chestii în avans. De exemplu, micul dejun al copiilor. Îl pregăteam seara, după ce se culcau ei, ca să nu mai stau dimineața să fac lapte cu pudră de roșcove și ce mai mâncau ei. Poate pe voi nu vă încântă ideea, dar eu funcționez foarte încet/deloc/morocănos dimineața, așa că era perfect pentru mine să nu fac dimineața decât să le scot din frigider, eventual să le încălzesc nițel (deși ai mei preferă toată mâncarea rece și se întâmplă rar să-mi ceară ceva încălzit). Vreau să revin la obiceiul ăsta.

6. Proactivitate

Ca să funcționăm cum trebuie nu-i suficient să pregătesc 2-3 chestii în avans, ci să fiu, cu adevărat proactivă. Să gândesc cu 2-3 pași înaintea copiilor mei, ca să le anticipez nevoile și să fiu pregătită atunci când cer/spun/le trebuie. În vacanță am lăsat-o mai moale cu proactivitatea, pentru că am fost 2 adulți la 2 copii și era mai ușor să ne completăm unul pe celălalt. Acum îs iar doar eu. Și-i musai să fiu proactivă. Am gustări în geantă, jocuri în mașină, haine de schimb în portbagaj, etc.

7. Program de curățenie

La fel ca și la meniul zilnic, dacă nu am un program de curățenie, nu reușesc să mă apuc. Pentru că nu-mi place, tot amân. Lasă că fac mai târziu, lasă că fac mâine. Nu e ok. Revenim la programul de curățenie. În ziua cutare, de la ora cutare la ora cutare fac ce am de făcut. Dacă nu termin atunci, termin apoi, dar știu că măcar m-am pus pe treabă. Ah, da. Și abuzez de aparatura de curățenie pe care o am, ca să-mi fie viața mai ușoară (aspiratorul robot când nu suntem acasă, aspiratorul vertical în fiecare seară, mopul cu lavetă și spray mereu la intrare și în bucătărie, etc.)

Hai în Comunitatea Părinților Implicați!

8. Dulapuri mai goale și mai simple

Aici mă știți, că eu sunt nebuna cu declutteringul. Dar, serios, habar n-aveți cât timp câștig de când am de ales din mai puține lucruri, de când dulapul meu e mai aerisit și de când văd ce e în el. Tot încerc și tot nu-mi iese să aplic aceeași strategie pentru dulapurile de la bucătărie, pentru debarale, pentru toate dulapurile din casă. În fine, e un proces de durată. Îl rezolv eu 🙂

Organizarea dulapului
Garderoba capsulă

9. Sport cu copiii

Îmi tot apare în feedul de facebook o mamă care face tot felul de exerciții cu copiii. Dau mereu scroll repede, să nu care cumva să-mi vină vreo idee să mă apuc și eu :)) Apoi, m-am gândit mai bine. Nu ne-ar strica 15 minute de exerciții fizice în fiecare dimineață. Trebuie doar să reușesc să le includ în rutina de dimineață.

10. Ritualul pentru ten

Seara câteodată îmi e atât de lene să mai stau să pun creme și măști, iar dimineața abia apuc să mă spăl pe dinți. Știu, ar trebui să mă trezesc înaintea copiilor, dar copiii mei mă simt și dacă m-am dat jos din pat, în 5 minute sunt după mine. Așa că mai bine dormim mai mult. Dar, am găsit soluția și la asta, ca să nu mă mai culc cu tenul plin de praf și machiaj. Am în duș o lavetă de microfibră și săpunul pentru față. Și mă demachiez direct acolo, în timp ce îmi curge apa pe spate. Apoi am o cremă antirid (deja am ajuns la vârsta aia) pe noptieră și mă dau repede înainte să mă culc. Sigur, rutina mea e mult mai lungă și trebuie să mă țin de ea, altfel iar mă umplu de bubițe, dar pentru cazuri extreme, soluția asta funcționează de minune.

Iar dimineața, pentru că n-am timp și de cremă și de fond de ten, pun un bb cream și gata. 2 în 1.

Bine, există mult mai multe idei de organizare. Cum ar fi, de exemplu, să-ți organizezi hainele (și pe ale tale, dar și pe ale copiilor) de duminică seara, pentru fiecare zi în parte. Dar asta e un pic cam prea mult pentru mine. Dacă pentru tine nu e, go for it.

Acum, dacă voi credeți că vă ajută, am compus un soi de planificator zilnic. E o foaie, pe care o printați (dacă sunteți organizați, printați duminică seara pentru toată săptămâna :)) ), notați ce aveți de făcut în ziua respectivă și urmăriți-o toată ziua.
Sigur, conține și chestii de dezvoltare personală, că altfel ce rost ar avea? 😀

Cum să fac să revin la programul zilnic după vacanță…

De când s-a terminat vacanța de Crăciun, tot încerc să-mi revin la programul zilnic și nu-mi iese deloc. Abia reușiserăm și noi să ne punem nițel la punct, acum iar e haos. Iar plecăm târziu dimineața, iar suntem pe ”hai-hai” mode, iar n-am chef/ce să gătesc seara, iar am casa plină de haine împrăștiate, iar e praf pe jos.

Cum organizezi o petrecere de revelion într-un apartament mic

La noi acasă, oricare casă ar fi fost, fie că apartamentul mic de care scriam mai sus, fie că vorbim despre casa mai încăpătoare în care stăm acum, protocolul a fost mereu ”open house”. Cu alte cuvinte, prietenii noștri sunt bineveniți întotdeauna la noi acasă și sunt invitați să se simtă ca la ei acasă (la prima noastră vizită la noi, se va face turul casei, incluzând ”aici sunt paharele, aici sunt tacâmurile, aici sunt farfuriile, aici ținem mâncarea și băutura; aici e baia, aici sunt gelurile de duș, șampoanele și cremele, aici prosoapele; te rog să te servești oricând, cu orice”.
Așa era și în cei 30 și ceva de metri pătrați, iar atunci aveam chiar mai mulți prieteni decât acum. Deci, cum faci să organizezi o petrecere de revelion într-un spațiu mic, oamenii să se simtă bine și să nu se sufoce nimeni?