Și care e superputerea ta?

Și care e superputerea ta?

Scris de Diana Vijulie

IMG_8809.jpegUn băiețel în tricou roșu stă foarte concentrat la biroul lui din fața geamului. Pe geam sunt lipite orarul și planșa cu litere de tipar, care a trecut întâi pe la soră-sa și acum a ajuns la el. E foarte concentrat și taie cu multă răbdare niște imagini pe care le-am ales mai devreme împreună. Își face primul proiect pentru școală și a avut nevoie de ajutorul meu să-i printez câteva poze cu pinguinul african.  

Pentru că despre asta e primul lui proiect de școlar: despre acei pinguini care trăiesc în colonii pe plajele de poveste din sudul Africii. ”Sunt toți împreună, uite. Ce bine că pinguinii nu fac școală online”

Stau și-l urmăresc din tocul ușii, apoi nu mă pot abține și intru în vorbă. 

  • – Auzi, Fip. Dacă ai fi un animal și ai avea o superputere, ce animal ai fi și ce superputere ai avea?

”Care ar fi superputerea ta?” e una din întrebările mele preferate. Atunci când copiii (ai mei sau ai altora) îmi răspund la întrebarea asta, aflu incredibil de multe detalii despre universul lor interior. Aflu despre dorințele lor, despre fricile lor, despre speranțele lor, despre felul în care se văd și felul în care vor să devină. 

”Care ar fi superputerea ta” e o întrebare care întreabă, de fapt:

  • Cine ești tu?
  • Ce-ți dorești tu?
  • Ce minuni aduci tu în lume?
  • Ce te neliniștește pe tine?
  • Ce crezi tu că depinde de tine pe lumea asta?
  • Ce crezi tu că poți schimba?
  • La ce-ai vrea tu să te pricepi mai bine?
  • Ce vrei tu să fie diferit în viața ta sau în lumea asta?

… iar acestea sunt doar o parte din tot ce e cuprins. 

Fip taie în continuare o fotografie cu doi pinguini, un el și o ea, unde el e un picuț mai înalt decât ea și are și ciocul un pic mai lung. Îl observ cum se învârt rotițele și cum își răspunde întâi lui la întrebarea cu superputerea. Apoi împărtășește și cu mine:

– Aș fi un pinguin și aș avea ca superputere înotatul și scufundatul. M-aș pricepe foarte bine. 

– Și ce s-ar întâmpla dacă ai înota foarte bine și dacă te-ai scufunda foarte bine?

– Aș descoperi insule noi și locuri noi. Și poate chiar și un portal. Nu știu unde ar duce portalul, dar aș fi un explorator extraordinar și aș ajuta toată planeta să lămurească mistere care n-au putut fi lămurite până acum. 

Taie în continuare și eu tac. Mi-l imaginez folosindu-și imaginația și curiozitatea pentru a înțelege fenomene, pentru a găsi explicații și soluții. Reia:

– Aș fi un om de știință, doar că invers decât pinguinii. Ei au ca un halat negru peste o cămașă albă. Eu aș avea un halat alb, peste un tricou negru. Aș face lumea asta să nu mai aibă probleme. As fi ca Darwin, dar aș afla lucruri mai interesante pentru noi.

Nu l-am întrebat care e prima problemă pe care ar rezolva-o, deși intuiesc răspunsul. Este de o săptămână online cu școala și îi e dor de colegi și de profesori. 

Te invit și pe tine să descoperi împreună cu copilul tău care vă sunt superputerile. 

Iar pentru asta găsești sprijin în noua colecție de 24 de abțibilduri fosforescente cu animale și superputeri, de la Danonino. Ieri am fost la cumpărăturile săptămânale și am cumpărat două pachete de brânzică Danonino. Le găsiți la frigidere și să aveți grijă să fie cele care arată ca în poza mea de mai jos (doar acestea au stickerele). 

Stickerele le puteți lipi în cărticica lui Dino, pe care o găsiți în magazine sau pe site. Iar povestea din acea cărticică (e un comic book) e chiar foarte drăguță.

Și-s curioasă să aflu de la tine. Dacă ești acum lângă copil și-l întrebi ”Minunăție, care crezi tu că e superputerea ta?”, ce răspunde? Hai să ne cunoaștem super-eroii! 

Și care e superputerea ta?

Și care e superputerea ta?

facebookinstagramyoutuberss Un băiețel în tricou roșu stă foarte concentrat la biroul lui din fața geamului. Pe geam sunt lipite orarul și planșa cu litere de tipar, care a trecut întâi pe la soră-sa și acum a ajuns la el. E foarte concentrat și taie cu multă răbdare...

Holul de la intrare prietenos cu copiii

Holul de la intrare prietenos cu copiii

facebookinstagramyoutuberss Suntem aproape în octombrie, așa că majoritatea copiilor au început deja să meargă la grădiniță sau la școală. Iar ieșirea pe ușă poate să fie foarte complicată câteodată, mai ales cu copiii mai mici. Copiii noștri sunt mari, însă câteodată...

Cum am abordat noi relația cu tehnologia

Cum am abordat noi relația cu tehnologia

facebookinstagramyoutuberss Am primit de multe ori pe Instagram (platforma de SM pe care am mai rămas activă - puteți să mă următiți acolo) întrebarea legată de timpul pe care îl petrec copiii mei pe ecrane. Cât au voie, unde au voie, cum punem limita, ce părere au ei...

Ce întrebări să-i pui copilului atunci când o dă în bară cu banii

Ce întrebări să-i pui copilului atunci când o dă în bară cu banii

Până recent, copilul mic (care nici măcar nu mai e atât de mic) n-a prea fost interesat de chestiuni lumești legate de bani. Activitățile lui preferate de viață practică erau de gătit și de meșterit și șurubărit. La cumpărături se ducea soră-sa, care se descurcă bine...

4 țări în care bărbații poartă fuste (inclusiv România)

4 țări în care bărbații poartă fuste (inclusiv România)

facebookinstagramyoutuberssVestimentația e un construct social. Faptul că există modă, faptul că femeile se îmbracă într-un fel, iar bărbații în alt fel, este, printre altele, un mod de comunicare. Comunicăm către exterior cum suntem și de ce grup de oameni aparținem....

Cum să-ți îngrijești emoțiile?

Cum să-ți îngrijești emoțiile?

facebookinstagramyoutuberss”Fip, nu poți avea mereu tot ce-ți dorești” Fraza de mai sus este un laitmotiv al familiei noastre în această perioadă în care lui Fip încă îi e greu să se despartă de hainele lui de copil-centru-al-universului. Încă exersăm răbdarea cu el...

Și care e superputerea ta?

IMG_8809.jpegUn băiețel în tricou roșu stă foarte concentrat la biroul lui din fața geamului. Pe geam sunt lipite orarul și planșa cu litere de tipar, care a trecut întâi pe la soră-sa și acum a ajuns la el. E foarte concentrat și taie cu multă răbdare niște imagini pe care le-am ales mai devreme împreună. Își face primul proiect pentru școală și a avut nevoie de ajutorul meu să-i printez câteva poze cu pinguinul african.

Pentru că despre asta e primul lui proiect de școlar: despre acei pinguini care trăiesc în colonii pe plajele de poveste din sudul Africii. ”Sunt toți împreună, uite. Ce bine că pinguinii nu fac școală online”

Stau și-l urmăresc din tocul ușii, apoi nu mă pot abține și intru în vorbă.

  • – Auzi, Fip. Dacă ai fi un animal și ai avea o superputere, ce animal ai fi și ce superputere ai avea?

”Care ar fi superputerea ta?” e una din întrebările mele preferate. Atunci când copiii (ai mei sau ai altora) îmi răspund la întrebarea asta, aflu incredibil de multe detalii despre universul lor interior. Aflu despre dorințele lor, despre fricile lor, despre speranțele lor, despre felul în care se văd și felul în care vor să devină.

”Care ar fi superputerea ta” e o întrebare care întreabă, de fapt:

  • Cine ești tu?
  • Ce-ți dorești tu?
  • Ce minuni aduci tu în lume?
  • Ce te neliniștește pe tine?
  • Ce crezi tu că depinde de tine pe lumea asta?
  • Ce crezi tu că poți schimba?
  • La ce-ai vrea tu să te pricepi mai bine?
  • Ce vrei tu să fie diferit în viața ta sau în lumea asta?

… iar acestea sunt doar o parte din tot ce e cuprins.

Fip taie în continuare o fotografie cu doi pinguini, un el și o ea, unde el e un picuț mai înalt decât ea și are și ciocul un pic mai lung. Îl observ cum se învârt rotițele și cum își răspunde întâi lui la întrebarea cu superputerea. Apoi împărtășește și cu mine:

– Aș fi un pinguin și aș avea ca superputere înotatul și scufundatul. M-aș pricepe foarte bine.

– Și ce s-ar întâmpla dacă ai înota foarte bine și dacă te-ai scufunda foarte bine?

– Aș descoperi insule noi și locuri noi. Și poate chiar și un portal. Nu știu unde ar duce portalul, dar aș fi un explorator extraordinar și aș ajuta toată planeta să lămurească mistere care n-au putut fi lămurite până acum.

Taie în continuare și eu tac. Mi-l imaginez folosindu-și imaginația și curiozitatea pentru a înțelege fenomene, pentru a găsi explicații și soluții. Reia:

– Aș fi un om de știință, doar că invers decât pinguinii. Ei au ca un halat negru peste o cămașă albă. Eu aș avea un halat alb, peste un tricou negru. Aș face lumea asta să nu mai aibă probleme. As fi ca Darwin, dar aș afla lucruri mai interesante pentru noi.

Nu l-am întrebat care e prima problemă pe care ar rezolva-o, deși intuiesc răspunsul. Este de o săptămână online cu școala și îi e dor de colegi și de profesori.

Te invit și pe tine să descoperi împreună cu copilul tău care vă sunt superputerile.

Iar pentru asta găsești sprijin în noua colecție de 24 de abțibilduri fosforescente cu animale și superputeri, de la Danonino. Ieri am fost la cumpărăturile săptămânale și am cumpărat două pachete de brânzică Danonino. Le găsiți la frigidere și să aveți grijă să fie cele care arată ca în poza mea de mai jos (doar acestea au stickerele).

Stickerele le puteți lipi în cărticica lui Dino, pe care o găsiți în magazine sau pe site. Iar povestea din acea cărticică (e un comic book) e chiar foarte drăguță.

Și-s curioasă să aflu de la tine. Dacă ești acum lângă copil și-l întrebi ”Minunăție, care crezi tu că e superputerea ta?”, ce răspunde? Hai să ne cunoaștem super-eroii!

Și care e superputerea ta?

Și care e superputerea ta?

facebookinstagramyoutuberss Un băiețel în tricou roșu stă foarte concentrat la biroul lui din fața geamului. Pe geam sunt lipite orarul și planșa cu litere de tipar, care a trecut întâi pe la soră-sa și acum a ajuns la el. E foarte concentrat și taie cu multă răbdare...

Holul de la intrare prietenos cu copiii

Holul de la intrare prietenos cu copiii

facebookinstagramyoutuberss Suntem aproape în octombrie, așa că majoritatea copiilor au început deja să meargă la grădiniță sau la școală. Iar ieșirea pe ușă poate să fie foarte complicată câteodată, mai ales cu copiii mai mici. Copiii noștri sunt mari, însă câteodată...

Cum am abordat noi relația cu tehnologia

Cum am abordat noi relația cu tehnologia

facebookinstagramyoutuberss Am primit de multe ori pe Instagram (platforma de SM pe care am mai rămas activă - puteți să mă următiți acolo) întrebarea legată de timpul pe care îl petrec copiii mei pe ecrane. Cât au voie, unde au voie, cum punem limita, ce părere au ei...

Ce întrebări să-i pui copilului atunci când o dă în bară cu banii

Ce întrebări să-i pui copilului atunci când o dă în bară cu banii

Până recent, copilul mic (care nici măcar nu mai e atât de mic) n-a prea fost interesat de chestiuni lumești legate de bani. Activitățile lui preferate de viață practică erau de gătit și de meșterit și șurubărit. La cumpărături se ducea soră-sa, care se descurcă bine...

4 țări în care bărbații poartă fuste (inclusiv România)

4 țări în care bărbații poartă fuste (inclusiv România)

facebookinstagramyoutuberssVestimentația e un construct social. Faptul că există modă, faptul că femeile se îmbracă într-un fel, iar bărbații în alt fel, este, printre altele, un mod de comunicare. Comunicăm către exterior cum suntem și de ce grup de oameni aparținem....

Cum să-ți îngrijești emoțiile?

Cum să-ți îngrijești emoțiile?

facebookinstagramyoutuberss”Fip, nu poți avea mereu tot ce-ți dorești” Fraza de mai sus este un laitmotiv al familiei noastre în această perioadă în care lui Fip încă îi e greu să se despartă de hainele lui de copil-centru-al-universului. Încă exersăm răbdarea cu el...

Ce ai câștigat în pandemie?

Ce ai câștigat în pandemie?

Scris de Diana Vijulie

Înainte de pandemie lucram din două spații: de la cabinetul din centru și de la cabinetul de acasă. Momentan încă lucrez doar online, pentru că nu văd cum aș putea să fac munca mea cu măști, pentru că adesea ședințele se lasă cu plâns și șervețele folosite, pentru că nu mă simt în stare să curăț suficient de bine spațiul între ședințe astfel încât să mă asigur că n-a mai rămas picior de virus între clienții cu care lucrez, câteodată și câte 8 într-o zi. Despre grupuri cu câte 7-8 persoane în același spațiu nu mai spun. Despre statusul de vaccinare al tuturor clienților nu știu nimic, nici n-ar fi potrivit să întreb. 

Așa că am ales varianta confortabilă și am rămas online, în speranța că lucrurile se vor îmbunătăți. Nu prea s-au îmbunătățit și-mi dau seama că încetul cu încetul va trebui totuși să trag aer în piept și să-mi asum faptul că n-o să salvez eu planeta (sau România) lucrând doar online. Poate după ce trece valul 4 și înainte să înceapă valul 5, ca să nu-mi pierd curajul.

Deși aș putea funcționa în continuare liniștită din livingul amenajat corespunzător pentru a acomoda lucrul cu clienții de acolo, living pentru care am și un contract de comodat frumos legal, iar în casă există și o cameră cu identitatea de birou, care chiar este un birou și arată ca un birou și unde aș putea liniștită să lucrez cu clienții. Însă nu-mi imaginez că mă voi mai întoarce la a lucra de acasă față în față cu oameni. Cel puțin nu în contextul de acum, cu doi copii nevaccinați care trăiesc în același spațiu. Așadar îmi rămâne doar varianta unui birou în oraș.

Însă pandemia m-a învățat o lecție prețioasă: aceea a timpului. Și mai ales lecția timpului pierdut în trafic. Locuind în afara Bucureștiului și având cabinetul fix în Piața Victoriei, pierdeam câte 2 ore pe zi pe drum către spațiu și înapoi. Câteodată și mai mult. 2 ore pe zi, 5 zile pe săptămână, aproximativ 230 de zile pe an, adică aproape 20 de zile pe an pierdute în trafic doar ca să merg la spațiul de lucru și ca să mă întorc. OMG. 20 de zile de stat la volan sau în metrou sau de mers doar în scopul de a ajunge într-un loc. 

Nu, nu mai sunt dispusă să pierd 20 de zile pe an doar ca să plec de acasă și să mă întorc acasă, așa că noul meu cabinet va fi mai aproape de casa mea. Și mi se pare incredibil ce poate disonanța cognitivă să facă din om. Deși 2 ore pe zi oricum e mult, mă mințeam singură că e OK. Că în zilele libere fac mai puțin. Că oricum în timpul ăla ascult un podcast sau citesc ceva (dacă sunt în metrou). Sau că e timpul meu de deconectare înainte să mă reunesc cu copiii și după ce i-am lăsat la școală. 

Dulci minciuni, ca să pot continua în realitatea pe care mi-o creasem. Podcasturi ascult și acum, cărți citesc și acum, însă o fac din confortul casei. De dinamica cu copiii mă deconectez și acum înainte să încep ziua de lucru, însă o fac pigulind plantele din ghiveci, sau făcând un duș mai lung. 

Pandemia asta a venit cu multe pierderi și multă furie pentru mine. Însă a venit și cu enorm de multe câștiguri și știu că de la bun început am hotărât că voi păstra o bună parte din ele. 

Vă las să vă gândiți și voi la asta: ce ați câștigat odată cu pandemia și cum puteți face să păstrați aceste câștiguri?

Ce ai câștigat în pandemie?

Ce ai câștigat în pandemie?

facebookinstagramyoutuberss Înainte de pandemie lucram din două spații: de la cabinetul din centru și de la cabinetul de acasă. Momentan încă lucrez doar online, pentru că nu văd cum aș putea să fac munca mea cu măști, pentru că adesea ședințele se lasă cu plâns și...

”Banii n-aduc fericirea” vs. ”E adevărat pentru mine?”

”Banii n-aduc fericirea” vs. ”E adevărat pentru mine?”

facebookinstagramyoutuberss ”Banii n-aduc fericirea” zice o vorbă dulce din popor. Alta spune că ”Munca e brățară de aur”. Doar că vocile din poporul român sunt, de multe ori, fataliste, deprimante și descurajează din a avea putere personală. E logic, cultural...

9 feluri de a (re)intra în contact cu corpul

9 feluri de a (re)intra în contact cu corpul

facebookinstagramyoutuberss Dacă mă urmăriți pe instagram (cum ziceam și în articolul de acum câteva zile, Instagram a cam rămas singura platformă de social media pe unde mai sunt activă), o să vă plictisiți să vedeți de câte ori spun că e important să intrăm în...

De ce să-ți asculți corpul în loc să asculți de o carte

De ce să-ți asculți corpul în loc să asculți de o carte

facebookinstagramyoutuberss Că îmi place foarte mult să vorbesc despre dezvoltarea personală, poate că știți deja. Și că-mi place să vă dau idei și sugestii despre ce ați putea face ca să vă îmbunătățiți viața, poate că știți și asta. Și că nu sunt fan al rețetelor 1...

Hipersensibilitatea adulților și copiilor

Hipersensibilitatea adulților și copiilor

facebookinstagramyoutuberss Prea multă gălăgie, prea multe lumini, prea mulți oameni, prea multă agitație. Așa experimentează lumea persoanele hipersensibile, iar experiențele care sunt ușor de gestionat pentru cei cu o toleranță mai ridicată la stimuli, devin...

Tu ce faci să ai grijă de tine?

Tu ce faci să ai grijă de tine?

facebookinstagramyoutuberss Trăim niște vremuri tare liniștite ale existenței omenirii. Noi, aici, în România, unde este corupție și unde te temi să-ți dai copilul la școala de cartier, pentru că nu știi peste ce tip de oameni o să dea acolo, trăim niște vremuri...

Ce ai câștigat în pandemie?

Înainte de pandemie lucram din două spații: de la cabinetul din centru și de la cabinetul de acasă. Momentan încă lucrez doar online, pentru că nu văd cum aș putea să fac munca mea cu măști, pentru că adesea ședințele se lasă cu plâns și șervețele folosite, pentru că nu mă simt în stare să curăț suficient de bine spațiul între ședințe astfel încât să mă asigur că n-a mai rămas picior de virus între clienții cu care lucrez, câteodată și câte 8 într-o zi. Despre grupuri cu câte 7-8 persoane în același spațiu nu mai spun. Despre statusul de vaccinare al tuturor clienților nu știu nimic, nici n-ar fi potrivit să întreb.

Așa că am ales varianta confortabilă și am rămas online, în speranța că lucrurile se vor îmbunătăți. Nu prea s-au îmbunătățit și-mi dau seama că încetul cu încetul va trebui totuși să trag aer în piept și să-mi asum faptul că n-o să salvez eu planeta (sau România) lucrând doar online. Poate după ce trece valul 4 și înainte să înceapă valul 5, ca să nu-mi pierd curajul.

Deși aș putea funcționa în continuare liniștită din livingul amenajat corespunzător pentru a acomoda lucrul cu clienții de acolo, living pentru care am și un contract de comodat frumos legal, iar în casă există și o cameră cu identitatea de birou, care chiar este un birou și arată ca un birou și unde aș putea liniștită să lucrez cu clienții. Însă nu-mi imaginez că mă voi mai întoarce la a lucra de acasă față în față cu oameni. Cel puțin nu în contextul de acum, cu doi copii nevaccinați care trăiesc în același spațiu. Așadar îmi rămâne doar varianta unui birou în oraș.

Însă pandemia m-a învățat o lecție prețioasă: aceea a timpului. Și mai ales lecția timpului pierdut în trafic. Locuind în afara Bucureștiului și având cabinetul fix în Piața Victoriei, pierdeam câte 2 ore pe zi pe drum către spațiu și înapoi. Câteodată și mai mult. 2 ore pe zi, 5 zile pe săptămână, aproximativ 230 de zile pe an, adică aproape 20 de zile pe an pierdute în trafic doar ca să merg la spațiul de lucru și ca să mă întorc. OMG. 20 de zile de stat la volan sau în metrou sau de mers doar în scopul de a ajunge într-un loc.

Nu, nu mai sunt dispusă să pierd 20 de zile pe an doar ca să plec de acasă și să mă întorc acasă, așa că noul meu cabinet va fi mai aproape de casa mea. Și mi se pare incredibil ce poate disonanța cognitivă să facă din om. Deși 2 ore pe zi oricum e mult, mă mințeam singură că e OK. Că în zilele libere fac mai puțin. Că oricum în timpul ăla ascult un podcast sau citesc ceva (dacă sunt în metrou). Sau că e timpul meu de deconectare înainte să mă reunesc cu copiii și după ce i-am lăsat la școală.

Dulci minciuni, ca să pot continua în realitatea pe care mi-o creasem. Podcasturi ascult și acum, cărți citesc și acum, însă o fac din confortul casei. De dinamica cu copiii mă deconectez și acum înainte să încep ziua de lucru, însă o fac pigulind plantele din ghiveci, sau făcând un duș mai lung.

Pandemia asta a venit cu multe pierderi și multă furie pentru mine. Însă a venit și cu enorm de multe câștiguri și știu că de la bun început am hotărât că voi păstra o bună parte din ele.

Vă las să vă gândiți și voi la asta: ce ați câștigat odată cu pandemia și cum puteți face să păstrați aceste câștiguri?

Ce ai câștigat în pandemie?

Ce ai câștigat în pandemie?

facebookinstagramyoutuberss Înainte de pandemie lucram din două spații: de la cabinetul din centru și de la cabinetul de acasă. Momentan încă lucrez doar online, pentru că nu văd cum aș putea să fac munca mea cu măști, pentru că adesea ședințele se lasă cu plâns și...

”Banii n-aduc fericirea” vs. ”E adevărat pentru mine?”

”Banii n-aduc fericirea” vs. ”E adevărat pentru mine?”

facebookinstagramyoutuberss ”Banii n-aduc fericirea” zice o vorbă dulce din popor. Alta spune că ”Munca e brățară de aur”. Doar că vocile din poporul român sunt, de multe ori, fataliste, deprimante și descurajează din a avea putere personală. E logic, cultural...

9 feluri de a (re)intra în contact cu corpul

9 feluri de a (re)intra în contact cu corpul

facebookinstagramyoutuberss Dacă mă urmăriți pe instagram (cum ziceam și în articolul de acum câteva zile, Instagram a cam rămas singura platformă de social media pe unde mai sunt activă), o să vă plictisiți să vedeți de câte ori spun că e important să intrăm în...

De ce să-ți asculți corpul în loc să asculți de o carte

De ce să-ți asculți corpul în loc să asculți de o carte

facebookinstagramyoutuberss Că îmi place foarte mult să vorbesc despre dezvoltarea personală, poate că știți deja. Și că-mi place să vă dau idei și sugestii despre ce ați putea face ca să vă îmbunătățiți viața, poate că știți și asta. Și că nu sunt fan al rețetelor 1...

Hipersensibilitatea adulților și copiilor

Hipersensibilitatea adulților și copiilor

facebookinstagramyoutuberss Prea multă gălăgie, prea multe lumini, prea mulți oameni, prea multă agitație. Așa experimentează lumea persoanele hipersensibile, iar experiențele care sunt ușor de gestionat pentru cei cu o toleranță mai ridicată la stimuli, devin...

Tu ce faci să ai grijă de tine?

Tu ce faci să ai grijă de tine?

facebookinstagramyoutuberss Trăim niște vremuri tare liniștite ale existenței omenirii. Noi, aici, în România, unde este corupție și unde te temi să-ți dai copilul la școala de cartier, pentru că nu știi peste ce tip de oameni o să dea acolo, trăim niște vremuri...

Holul de la intrare prietenos cu copiii

Holul de la intrare prietenos cu copiii

Scris de Diana Vijulie

Sursă: https://www.montessoriinreallife.com/links

Suntem aproape în octombrie, așa că majoritatea copiilor au început deja să meargă la grădiniță sau la școală. Iar ieșirea pe ușă poate să fie foarte complicată câteodată, mai ales cu copiii mai mici. Copiii noștri sunt mari, însă câteodată tot e greu să plecăm la timp, dar îmi amintesc cât de greu era când erau și mai mici. De la punctul în care anunțam că acum ne încălțăm și până la ieșirea pe ușă aș fi putut încălța o echipă de fotbal de omizi. Cam atât le lua celor doi copii să-și încalțe toate cele 4 picioare pe care le au împreună.

Dar am vrut mereu să încurajez autonomia și exercițiul, așa că preferam să ne trezim mai devreme sau să ajungem mai târziu și să se încalțe și să se îmbrace singuri, decât să fac eu asta pentru ei și să plecăm la timp. 

Pentru ca lucrurile să decurgă mai lin, m-aș fi putut ajuta nițel și de mediu, dacă mediul ar fi fost mai bine-crescut și mai prietenos. Iar prin mediu mă refer la amenajarea casei, specific vorbind acum despre amenajarea holului. Ca să evităm toate distragerile de atenție, m-ar fi ajutat mult ca fix înainte de ieșirea pe ușă să ne regăsim într-un spațiu în care să nu existe alte obiecte care să-i distragă, să nu fie jucării, să nu mai vină câinele să-i lingă pe urechi, ci să se poată concentra amândoi pe a-și pune pantofii în picioare, jacheta pe ei, să-și ia căciula și ghiozdanul și să iasă. Însă holul nostru are 2 metri pătrați și e dreptunghiular, așa că dacă mai sunt și jachetele de iarnă agățate în cuier, nici nu aveam loc să mai stăm în el. 

Dar, dacă voi aveți un hol un pic mai prietenos, sau un altfel de spațiu la ieșirea din casă, vreau să vă dau niște tips and tricks care să vă ajute diminețile. Funcționează de când învață să meargă în picioare, însă la început are nevoie de un pic mai multă asistență. Încetul cu încetul se poate pregăti singur să iasă pe ușă.

Copiii mici se pierd ușor în detaliile din mediu și în alte lucruri care le atrag atenția. Ce îi ajută să se concentreze pe ceea ce au de făcut este un spațiu unde să existe cât mai puține distrageri și cât mai multe elemente care să le fie de folos. 

Așa că luați în calcul ca la ieșirea din casă să aveți un spațiu amenajat cu următoarele elemente:

  • scăunele sau o băncuță pe care copilul să se poată așeza atunci când se încalță
  • un spațiu în care încălțămintea să fie la îndemâna copilului (un coș sau un raft jos)
  • un încălțător pe care să-l poată folosi la nevoie
  • un cuier montat la înălțimea copilului, unde să-și poată agăța jacheta și ghiozdanul
  • un sertar, săculeț, raft, unde să-și poată pune căciula, mânușile și fularul
  • o oglindă în care să se poată verifica înainte să iasă pe ușă

  • dacă sunteți foarte conștiincioși, un panou pe care să puteți să-i desenați/scrieți/lipiți cu magneți cum e vremea afară, ca să poată alege cu ce se îmbracă
  • șervețele sau o cârpiță cu care să-și șteargă pantofii dacă sunt murdari
  • daca aveți un calorifer în acea zonă, e bine de investit într-o mască de calorifer, care îi și protejează să nu se ardă, dar pe care își poate și pune pantofii uzi la uscat   

Știu, scenariul e ideal. Eu mai vizualizam acest spațiu și ca fiind foarte luminos și deschis, un hol amenajat modern și aerisit, cu spațiu larg, ca să aibă loc să-și întindă jacheta pe jos și să se îmbrace singuri cu ea. Ambii mei copii au reușit să se îmbrace așa de când aveau 2 ani și vă las mai jos un filmuleț cu tehnica.

Copiii pot fi foarte autonomi, doar că au nevoie de un spațiu prietenos cu înălțimea lor și capacitățile lor și de răbdare. Când erau ei mici, atunci când încercam să amenajăm un colț de casă pentru ei (și am tot făcut asta de multe ori, am tot schimbat, pentru că înălțimea și capacitățile lor erau mereu în schimbare) îmi imaginam cum mi-ar fi mie să gătesc într-o bucătărie cu un aragaz înalt de 2m. Sau să scriu la un laptop montat pe dulapul de haine. N-aș putea face nimic singură. 

Acum că au crescut (iar Ema deja reușește să ajungă singură la dulapul suspendat cu farfurii), îmi e dor de perioadele în care toate erau mici și montate jos. Când o să ajungă și Fip la acel dulap, vom renunța la dulăpiorul lor din bucătărie cu farfurii și pahare pentru copii, la fel cum am renunțat la turnul înalt în care se urcau amândoi ca să ajungă la blat, la fel cum am renunțat și la scarița cu o treaptă pe care o foloseau până de curând ca să ajungă la mixer, la fel cum am renunțat la măsuțe joase cu scaune joase. O să renunțăm și la bara de pe scări pusă la nivelul unui copilaș micuț, ca să poată să urce și să coboare singur (deși am renovat casa la începutul anului și n-am scos-o; cred că îmi e prea dragă și o să mai rămână), la fel cum o să renunțăm la cuierul montat jos în hol și la oglinda lor de la baie, pusă exact peste chiuveta mică, montată și ea jos.

Copiii cresc. [oftat prelung]

 

https://www.youtube.com/watch?v=mUaRSG6a3JU

Și care e superputerea ta?

Și care e superputerea ta?

facebookinstagramyoutuberss Un băiețel în tricou roșu stă foarte concentrat la biroul lui din fața geamului. Pe geam sunt lipite orarul și planșa cu litere de tipar, care a trecut întâi pe la soră-sa și acum a ajuns la el. E foarte concentrat și taie cu multă răbdare...

Holul de la intrare prietenos cu copiii

Holul de la intrare prietenos cu copiii

facebookinstagramyoutuberss Suntem aproape în octombrie, așa că majoritatea copiilor au început deja să meargă la grădiniță sau la școală. Iar ieșirea pe ușă poate să fie foarte complicată câteodată, mai ales cu copiii mai mici. Copiii noștri sunt mari, însă câteodată...

Cum am abordat noi relația cu tehnologia

Cum am abordat noi relația cu tehnologia

facebookinstagramyoutuberss Am primit de multe ori pe Instagram (platforma de SM pe care am mai rămas activă - puteți să mă următiți acolo) întrebarea legată de timpul pe care îl petrec copiii mei pe ecrane. Cât au voie, unde au voie, cum punem limita, ce părere au ei...

Ce întrebări să-i pui copilului atunci când o dă în bară cu banii

Ce întrebări să-i pui copilului atunci când o dă în bară cu banii

Până recent, copilul mic (care nici măcar nu mai e atât de mic) n-a prea fost interesat de chestiuni lumești legate de bani. Activitățile lui preferate de viață practică erau de gătit și de meșterit și șurubărit. La cumpărături se ducea soră-sa, care se descurcă bine...

4 țări în care bărbații poartă fuste (inclusiv România)

4 țări în care bărbații poartă fuste (inclusiv România)

facebookinstagramyoutuberssVestimentația e un construct social. Faptul că există modă, faptul că femeile se îmbracă într-un fel, iar bărbații în alt fel, este, printre altele, un mod de comunicare. Comunicăm către exterior cum suntem și de ce grup de oameni aparținem....

Cum să-ți îngrijești emoțiile?

Cum să-ți îngrijești emoțiile?

facebookinstagramyoutuberss”Fip, nu poți avea mereu tot ce-ți dorești” Fraza de mai sus este un laitmotiv al familiei noastre în această perioadă în care lui Fip încă îi e greu să se despartă de hainele lui de copil-centru-al-universului. Încă exersăm răbdarea cu el...

Holul de la intrare prietenos cu copiii

Sursă: https://www.montessoriinreallife.com/links

Suntem aproape în octombrie, așa că majoritatea copiilor au început deja să meargă la grădiniță sau la școală. Iar ieșirea pe ușă poate să fie foarte complicată câteodată, mai ales cu copiii mai mici. Copiii noștri sunt mari, însă câteodată tot e greu să plecăm la timp, dar îmi amintesc cât de greu era când erau și mai mici. De la punctul în care anunțam că acum ne încălțăm și până la ieșirea pe ușă aș fi putut încălța o echipă de fotbal de omizi. Cam atât le lua celor doi copii să-și încalțe toate cele 4 picioare pe care le au împreună.

Dar am vrut mereu să încurajez autonomia și exercițiul, așa că preferam să ne trezim mai devreme sau să ajungem mai târziu și să se încalțe și să se îmbrace singuri, decât să fac eu asta pentru ei și să plecăm la timp. 

Pentru ca lucrurile să decurgă mai lin, m-aș fi putut ajuta nițel și de mediu, dacă mediul ar fi fost mai bine-crescut și mai prietenos. Iar prin mediu mă refer la amenajarea casei, specific vorbind acum despre amenajarea holului. Ca să evităm toate distragerile de atenție, m-ar fi ajutat mult ca fix înainte de ieșirea pe ușă să ne regăsim într-un spațiu în care să nu existe alte obiecte care să-i distragă, să nu fie jucării, să nu mai vină câinele să-i lingă pe urechi, ci să se poată concentra amândoi pe a-și pune pantofii în picioare, jacheta pe ei, să-și ia căciula și ghiozdanul și să iasă. Însă holul nostru are 2 metri pătrați și e dreptunghiular, așa că dacă mai sunt și jachetele de iarnă agățate în cuier, nici nu aveam loc să mai stăm în el. 

Dar, dacă voi aveți un hol un pic mai prietenos, sau un altfel de spațiu la ieșirea din casă, vreau să vă dau niște tips and tricks care să vă ajute diminețile. Funcționează de când învață să meargă în picioare, însă la început are nevoie de un pic mai multă asistență. Încetul cu încetul se poate pregăti singur să iasă pe ușă.

Copiii mici se pierd ușor în detaliile din mediu și în alte lucruri care le atrag atenția. Ce îi ajută să se concentreze pe ceea ce au de făcut este un spațiu unde să existe cât mai puține distrageri și cât mai multe elemente care să le fie de folos. 

Așa că luați în calcul ca la ieșirea din casă să aveți un spațiu amenajat cu următoarele elemente:

  • scăunele sau o băncuță pe care copilul să se poată așeza atunci când se încalță
  • un spațiu în care încălțămintea să fie la îndemâna copilului (un coș sau un raft jos)
  • un încălțător pe care să-l poată folosi la nevoie
  • un cuier montat la înălțimea copilului, unde să-și poată agăța jacheta și ghiozdanul
  • un sertar, săculeț, raft, unde să-și poată pune căciula, mânușile și fularul
  • o oglindă în care să se poată verifica înainte să iasă pe ușă

  • dacă sunteți foarte conștiincioși, un panou pe care să puteți să-i desenați/scrieți/lipiți cu magneți cum e vremea afară, ca să poată alege cu ce se îmbracă
  • șervețele sau o cârpiță cu care să-și șteargă pantofii dacă sunt murdari
  • daca aveți un calorifer în acea zonă, e bine de investit într-o mască de calorifer, care îi și protejează să nu se ardă, dar pe care își poate și pune pantofii uzi la uscat   

Știu, scenariul e ideal. Eu mai vizualizam acest spațiu și ca fiind foarte luminos și deschis, un hol amenajat modern și aerisit, cu spațiu larg, ca să aibă loc să-și întindă jacheta pe jos și să se îmbrace singuri cu ea. Ambii mei copii au reușit să se îmbrace așa de când aveau 2 ani și vă las mai jos un filmuleț cu tehnica.

Copiii pot fi foarte autonomi, doar că au nevoie de un spațiu prietenos cu înălțimea lor și capacitățile lor și de răbdare. Când erau ei mici, atunci când încercam să amenajăm un colț de casă pentru ei (și am tot făcut asta de multe ori, am tot schimbat, pentru că înălțimea și capacitățile lor erau mereu în schimbare) îmi imaginam cum mi-ar fi mie să gătesc într-o bucătărie cu un aragaz înalt de 2m. Sau să scriu la un laptop montat pe dulapul de haine. N-aș putea face nimic singură. 

Acum că au crescut (iar Ema deja reușește să ajungă singură la dulapul suspendat cu farfurii), îmi e dor de perioadele în care toate erau mici și montate jos. Când o să ajungă și Fip la acel dulap, vom renunța la dulăpiorul lor din bucătărie cu farfurii și pahare pentru copii, la fel cum am renunțat la turnul înalt în care se urcau amândoi ca să ajungă la blat, la fel cum am renunțat și la scarița cu o treaptă pe care o foloseau până de curând ca să ajungă la mixer, la fel cum am renunțat la măsuțe joase cu scaune joase. O să renunțăm și la bara de pe scări pusă la nivelul unui copilaș micuț, ca să poată să urce și să coboare singur (deși am renovat casa la începutul anului și n-am scos-o; cred că îmi e prea dragă și o să mai rămână), la fel cum o să renunțăm la cuierul montat jos în hol și la oglinda lor de la baie, pusă exact peste chiuveta mică, montată și ea jos.

Copiii cresc. [oftat prelung]

 

https://www.youtube.com/watch?v=mUaRSG6a3JU

Și care e superputerea ta?

Și care e superputerea ta?

facebookinstagramyoutuberss Un băiețel în tricou roșu stă foarte concentrat la biroul lui din fața geamului. Pe geam sunt lipite orarul și planșa cu litere de tipar, care a trecut întâi pe la soră-sa și acum a ajuns la el. E foarte concentrat și taie cu multă răbdare...

Holul de la intrare prietenos cu copiii

Holul de la intrare prietenos cu copiii

facebookinstagramyoutuberss Suntem aproape în octombrie, așa că majoritatea copiilor au început deja să meargă la grădiniță sau la școală. Iar ieșirea pe ușă poate să fie foarte complicată câteodată, mai ales cu copiii mai mici. Copiii noștri sunt mari, însă câteodată...

Cum am abordat noi relația cu tehnologia

Cum am abordat noi relația cu tehnologia

facebookinstagramyoutuberss Am primit de multe ori pe Instagram (platforma de SM pe care am mai rămas activă - puteți să mă următiți acolo) întrebarea legată de timpul pe care îl petrec copiii mei pe ecrane. Cât au voie, unde au voie, cum punem limita, ce părere au ei...

Ce întrebări să-i pui copilului atunci când o dă în bară cu banii

Ce întrebări să-i pui copilului atunci când o dă în bară cu banii

Până recent, copilul mic (care nici măcar nu mai e atât de mic) n-a prea fost interesat de chestiuni lumești legate de bani. Activitățile lui preferate de viață practică erau de gătit și de meșterit și șurubărit. La cumpărături se ducea soră-sa, care se descurcă bine...

4 țări în care bărbații poartă fuste (inclusiv România)

4 țări în care bărbații poartă fuste (inclusiv România)

facebookinstagramyoutuberssVestimentația e un construct social. Faptul că există modă, faptul că femeile se îmbracă într-un fel, iar bărbații în alt fel, este, printre altele, un mod de comunicare. Comunicăm către exterior cum suntem și de ce grup de oameni aparținem....

Cum să-ți îngrijești emoțiile?

Cum să-ți îngrijești emoțiile?

facebookinstagramyoutuberss”Fip, nu poți avea mereu tot ce-ți dorești” Fraza de mai sus este un laitmotiv al familiei noastre în această perioadă în care lui Fip încă îi e greu să se despartă de hainele lui de copil-centru-al-universului. Încă exersăm răbdarea cu el...

3 lucruri pe care le spui și care nu te ajută

3 lucruri pe care le spui și care nu te ajută

Scris de Diana Vijulie

În articolul anterior scrisesem despre convingerile disfuncționale cu care am crescut și cum ne influențează ele viața. Astăzi vreau să continuăm un pic pe aceeași temă și să dezbatem și alte hibe culturale (dar și universale).

1. Lasă că fac singură

Prima hibă de care vreau să vorbesc e cea legată de dificultatea de a cere sau de a primi ajutor, pe care mulți oameni o au. Atât bărbați, cât și femei și pe care, eu una, o traduc printr-o lipsă de încredere. Fie lipsă de încredere în celălalt (că poate ajuta), fie lipsă de încredere în noi înșine (că putem cere ajutorul sau că putem pune limite ca să primim acel ajutor de care avem nevoie și nu orice tip de ajutor). 

”Lasă că fac singură” consumă multă energie. Energie în a analiza procesul și ”cum se face”, energie în a face ceva ce îți e greu, pentru că n-ai exercițiu, energie în a tolera rezultatul, atunci când nu iese chiar ca la carte, furia de a nu mai avea apoi timp pentru lucruri pe care ai alege să le faci pentru tine, supraîncărcare, burnout și câte și mai câte, atunci când exagerezi.

Și eu am crezut mult timp că mai bine fac singură, că e mai rapid. La mijloc era lipsa mea de încredere în mine, că pot explica suficient de bine ceea ce vreau să fie făcut pentru mine și că în acest proces voi avea mai multă treabă decât ajutor: să și urmăresc ce se întâmplă (și, eventual, să fac micromanagement) și să întrețin relația cu cel ce mă ajută. 

M-am împins un pic de la spate să încerc doar și să văd ce se întâmplă dacă fac un pic de outsourcing. Și s-au întâmplat lucruri bune. Încă nu excelez la asta, însă e work in progress.

Știu că aveam dificultatea asta și acum mulți ani, când lucram în corporație. La un moment dat, pentru că eram pe un anume succession plan, am trecut printr-un proces de analiză personală, care, chiar și atunci, a scos la iveală exact asta: dificultatea de a delega. Am rămas gravidă apoi și pe asta chiar n-am putut să o deleg, deci n-am rezolvat problema la job, unde ar fi fost mult mai simplu. Corporațiile mari funcționează atât de bine, și pentru că fac foarte mult outsourcing: de la compania de curățenie, până la servicii de outsourcing de resurse umane sau head hunting, mentenanță și câte și mai câte. Câteodată stau să mă întreb ce anume nu e delegat la ei :)) 

2. Să spui mereu ”da”

Nu prea știm să spunem ”nu”. Feminista din mine ar vrea să spună că noi, femeile, nu știm să spunem ”nu”, pentru că nu am fost învățate să spunem ”nu” niciodată sau că ”nu”-urile noastre n-au contat atunci când le ziceam. Dar sunt suficient de mulți bărbați care nici ei nu-și dau voie să spună ”nu”.

Ce înseamnă să spui mereu ”da”, chiar și când ai vrea să refuzi? Că nu știi să pui limite astfel încât să ai cu adevărat grijă de tine. E foarte posibil ca a spune mereu ”da” să fi fost inițial chiar un proces de a avea grijă de noi: dacă acceptam tot ceea ce ni se cerea și nu supăram, eram mai în siguranță decât dacă am fi fost ”obraznici”. Însă ca adult asta nu mai înseamnă să ai grijă de tine, ci, câteodată, chiar să devii propriul tău abuzator. 

3. Să-ți ceri mereu scuze

O altă lecție învățată în copilărie. Mulți părinți încă o predau copiilor lor și în zilele noastre. ”Du-te imediat și cere-ți scuze”, de multe ori fără să mai asculte ambele variante ale poveștii sau să afle dacă acel copil chiar simte că are pentru ce să-și ceară scuze.
De data aceasta, însă, studiile ne arată că femeile par să-și ceară mai mult scuze decât bărbații, până când acest ”scuze” devine aproape un tic verbal. De multe ori acest ”scuze” nici măcar nu e în relație cu persoana față de care ne cerem scuze, ci ca un automatism care provine din faptul că ne imaginăm că am fi putut să deranjăm. 

Ia-ți un pic de timp și observă-te dacă spui ”scuze” adesea, iar dacă o faci, invită-ți prietenii sau partenerul să te întrebe mereu ”pentru ce îți ceri scuze?”. E un exercițiu fantastic de a verifica realitatea și de a intra în relație. De multe ori ajungem să ne cerem scuze pentru chestiuni pe care celălalt nici măcar nu le observă, nu doar că nu-i pasă de ele sau nu l-au deranjat deloc. 

3 lucruri pe care le spui și care nu te ajută

3 lucruri pe care le spui și care nu te ajută

facebookinstagramyoutuberss În articolul anterior scrisesem despre convingerile disfuncționale cu care am crescut și cum ne influențează ele viața. Astăzi vreau să continuăm un pic pe aceeași temă și să dezbatem și alte hibe culturale (dar și universale). 1. Lasă că...

3 lucruri pe care copiii trebuie să le știe despre bani

3 lucruri pe care copiii trebuie să le știe despre bani

facebookinstagramyoutuberss Vă mai aduceți aminte cum era să mergeți la sifoane cu niște monede în buzunar și să primiți alte monede rest, din care să vă luați gume cu surprize? Eu îmi amintesc foarte clar. Aveam două sifonării aproape de casă. Una era exact în...

3 lucruri utile pentru baie

3 lucruri utile pentru baie

În ianuarie am renovat casa. Mă rog, e mult spus că am renovat. În principiu, am zugrăvit (nu noi anume, ci o echipă compusă din primii oameni care prestează astfel de servicii și sunt serioși, vin la ora la care zic că vin și termină lucrarea în timpul în care au zis...

Rețetă de prânz în 4 minute pentru Supermom

Rețetă de prânz în 4 minute pentru Supermom

facebookinstagramyoutuberss E deja o săptămână de când copilul de școală s-a întors în online. După o perioadă destul de scurtă în care aveam jumătate de zi să-mi îndeplinesc separat rolurile din viața asta, sunt înapoi în aceeași oală în care sunt mamă, bucătăreasă,...

3 lucruri pe care le spui și care nu te ajută

În articolul anterior scrisesem despre convingerile disfuncționale cu care am crescut și cum ne influențează ele viața. Astăzi vreau să continuăm un pic pe aceeași temă și să dezbatem și alte hibe culturale (dar și universale).

1. Lasă că fac singură

Prima hibă de care vreau să vorbesc e cea legată de dificultatea de a cere sau de a primi ajutor, pe care mulți oameni o au. Atât bărbați, cât și femei și pe care, eu una, o traduc printr-o lipsă de încredere. Fie lipsă de încredere în celălalt (că poate ajuta), fie lipsă de încredere în noi înșine (că putem cere ajutorul sau că putem pune limite ca să primim acel ajutor de care avem nevoie și nu orice tip de ajutor).

”Lasă că fac singură” consumă multă energie. Energie în a analiza procesul și ”cum se face”, energie în a face ceva ce îți e greu, pentru că n-ai exercițiu, energie în a tolera rezultatul, atunci când nu iese chiar ca la carte, furia de a nu mai avea apoi timp pentru lucruri pe care ai alege să le faci pentru tine, supraîncărcare, burnout și câte și mai câte, atunci când exagerezi.

Și eu am crezut mult timp că mai bine fac singură, că e mai rapid. La mijloc era lipsa mea de încredere în mine, că pot explica suficient de bine ceea ce vreau să fie făcut pentru mine și că în acest proces voi avea mai multă treabă decât ajutor: să și urmăresc ce se întâmplă (și, eventual, să fac micromanagement) și să întrețin relația cu cel ce mă ajută.

M-am împins un pic de la spate să încerc doar și să văd ce se întâmplă dacă fac un pic de outsourcing. Și s-au întâmplat lucruri bune. Încă nu excelez la asta, însă e work in progress.

Știu că aveam dificultatea asta și acum mulți ani, când lucram în corporație. La un moment dat, pentru că eram pe un anume succession plan, am trecut printr-un proces de analiză personală, care, chiar și atunci, a scos la iveală exact asta: dificultatea de a delega. Am rămas gravidă apoi și pe asta chiar n-am putut să o deleg, deci n-am rezolvat problema la job, unde ar fi fost mult mai simplu. Corporațiile mari funcționează atât de bine, și pentru că fac foarte mult outsourcing: de la compania de curățenie, până la servicii de outsourcing de resurse umane sau head hunting, mentenanță și câte și mai câte. Câteodată stau să mă întreb ce anume nu e delegat la ei :))

2. Să spui mereu ”da”

Nu prea știm să spunem ”nu”. Feminista din mine ar vrea să spună că noi, femeile, nu știm să spunem ”nu”, pentru că nu am fost învățate să spunem ”nu” niciodată sau că ”nu”-urile noastre n-au contat atunci când le ziceam. Dar sunt suficient de mulți bărbați care nici ei nu-și dau voie să spună ”nu”.

Ce înseamnă să spui mereu ”da”, chiar și când ai vrea să refuzi? Că nu știi să pui limite astfel încât să ai cu adevărat grijă de tine. E foarte posibil ca a spune mereu ”da” să fi fost inițial chiar un proces de a avea grijă de noi: dacă acceptam tot ceea ce ni se cerea și nu supăram, eram mai în siguranță decât dacă am fi fost ”obraznici”. Însă ca adult asta nu mai înseamnă să ai grijă de tine, ci, câteodată, chiar să devii propriul tău abuzator.

3. Să-ți ceri mereu scuze

O altă lecție învățată în copilărie. Mulți părinți încă o predau copiilor lor și în zilele noastre. ”Du-te imediat și cere-ți scuze”, de multe ori fără să mai asculte ambele variante ale poveștii sau să afle dacă acel copil chiar simte că are pentru ce să-și ceară scuze.
De data aceasta, însă, studiile ne arată că femeile par să-și ceară mai mult scuze decât bărbații, până când acest ”scuze” devine aproape un tic verbal. De multe ori acest ”scuze” nici măcar nu e în relație cu persoana față de care ne cerem scuze, ci ca un automatism care provine din faptul că ne imaginăm că am fi putut să deranjăm.

Ia-ți un pic de timp și observă-te dacă spui ”scuze” adesea, iar dacă o faci, invită-ți prietenii sau partenerul să te întrebe mereu ”pentru ce îți ceri scuze?”. E un exercițiu fantastic de a verifica realitatea și de a intra în relație. De multe ori ajungem să ne cerem scuze pentru chestiuni pe care celălalt nici măcar nu le observă, nu doar că nu-i pasă de ele sau nu l-au deranjat deloc.

3 lucruri pe care le spui și care nu te ajută

3 lucruri pe care le spui și care nu te ajută

facebookinstagramyoutuberss În articolul anterior scrisesem despre convingerile disfuncționale cu care am crescut și cum ne influențează ele viața. Astăzi vreau să continuăm un pic pe aceeași temă și să dezbatem și alte hibe culturale (dar și universale). 1. Lasă că...

3 lucruri pe care copiii trebuie să le știe despre bani

3 lucruri pe care copiii trebuie să le știe despre bani

facebookinstagramyoutuberss Vă mai aduceți aminte cum era să mergeți la sifoane cu niște monede în buzunar și să primiți alte monede rest, din care să vă luați gume cu surprize? Eu îmi amintesc foarte clar. Aveam două sifonării aproape de casă. Una era exact în...

3 lucruri utile pentru baie

3 lucruri utile pentru baie

În ianuarie am renovat casa. Mă rog, e mult spus că am renovat. În principiu, am zugrăvit (nu noi anume, ci o echipă compusă din primii oameni care prestează astfel de servicii și sunt serioși, vin la ora la care zic că vin și termină lucrarea în timpul în care au zis...

3 lucruri pe care să le întrebi înainte să te căsătorești

3 lucruri pe care să le întrebi înainte să te căsătorești

facebookinstagramyoutuberss E adevărat. Am scris în titlu ”să te căsătorești” pentru că era mai scurt. Articolul nu est eun articol ante-căsătorie, și nici unul pro-căsătorie :)E un articol în care vă invit să vă puneți câteva întrebări esențiale înainte să porniți pe...

3 lucruri pe care le învață copiii atunci când renunță la scutec

3 lucruri pe care le învață copiii atunci când renunță la scutec

facebookinstagramyoutuberssAtunci când un copil trece de la a purta scutec la a face pipi la oliță sau la toaletă, sunt multe lucruri pe care el trebuie să le învețe ca să-i reușească. Și e un proces natural, pe care-l învață orice copil tipic, cu sau fără ajutor din...

3 lucruri pe care le poți face pentru copilul tău energic

3 lucruri pe care le poți face pentru copilul tău energic

facebookinstagramyoutuberssMulți dintre părinții cu care lucrez se plâng de energia foarte mare pe care o au copiii lor. În special părinții de băieți, dar nu numai. Există și părinți de fete care se plâng de nivelul ridicat de energie și poate și agitație. Copiii par...

”Banii n-aduc fericirea” vs. ”E adevărat pentru mine?”

”Banii n-aduc fericirea” vs. ”E adevărat pentru mine?”

Scris de Diana Vijulie

”Banii n-aduc fericirea” zice o vorbă dulce din popor. Alta spune că ”Munca e brățară de aur”. Doar că vocile din poporul român sunt, de multe ori, fataliste, deprimante și descurajează din a avea putere personală. E logic, cultural vorbind, să creștem cu astfel de vorbe și zicători. Istoria poporului nostru o explică foarte bine. Iar dacă le legi pe amândouă una de cealaltă, atunci când tragi linie reiese că trebuie să muncești mult, însă să câștigi puțin, pentru a fi fericit. Sau că munca în sine reprezintă câștigul și fericirea. Cam aiurea, nu?

Însă, deși am crescut cu aceste vorbe și zicători, e important să le scoatem puțin din sertarul denumit ”Structură parentală internă”, în care am pus toate bilețelele pe care adulții din jurul nostru au scris tot felul de mesaje atunci când noi eram copii, și să ne uităm la ele. Iar cu mintea noastră de adulți de astăzi să le judecăm cu atenție.

”E adevărat pentru mine”? 

Asta e întrebarea de aur pe care să ți-o pui atunci când mai scoți câte un bilețel din acel sertar, care spune că ”Banii n-aduc fericirea” sau că ”Trebuie să fii o fată cuminte” sau că ”Homosexualii sunt diavolul în persoană”. Fiindcă dacă nu le scoți să te uiți la ele și să decizi dacă sunt adevărate pentru tine, o să-ți construiești viața în așa manieră încât ele chiar să devină adevărate pentru tine. 

Se numește disonanță cognitivă și e un proces psihologic care apare atunci când un obicei sau o credință a individului este diferită de realitate, iar cele două nu pot co-exista. 

Să luăm, de exemplu, fumatul. Și îl iau pentru că este mai puțin încărcat emoțional decât cele de mai sus, fiindcă în 2021 e un consens faptul că fumatul e rău pentru organism. În ce fel e rău, aici mai sunt discuții. Însă, faptul că e nociv, chiar și într-o mică măsură, e general acceptat. 

Eu fumam acum mulți ani. În anumite perioade mai mult, în altele doar o dată la ceva vreme, când ieșeam în oraș. Am trecut prin multe țigări pe zi, prin o țigară pe zi, prin multe țigări o dată la x timp, prin pauze de luni sau ani între ultima țigară stinsă și următoarea aprinsă și am bifat cam orice frecvență de fumat ți-ai putea imagina. Dacă mă vedeai din exterior ai fi putut spune că nu eram dependentă de fumat, însă pauzele lungi de câteva zile, săptămâni, luni, ani între țigări erau alese, asumate și (cel puțin la început) munceam mult pentru ele. Mi-ar fi plăcut să-mi aprind o țigară, dar știam că nu e bună pentru mine, așa că n-o făceam. Nu eram deloc în punctul în care ideea de a fuma îmi crea repulsie, ideea de a băga acel fum în mine nu avea niciun sens, nu eram în locul în care să-mi ascult corpul că refuză otrava (și el îmi tot transmitea și aș fi observat dacă aș fi ascultat de mine). Asta a venit în urma terapiei. Culmea e că în terapie lucram la acel moment cu totul altceva, însă probabil am vindecat în mine rana aia care fie mă împingea către fumat, fie nu mă lăsa să-mi ascult corpul când îmi zicea că nu-i place. Acum sunt într-un punct în care nici să depun efort nu mi-ar mai face plăcere să fumez. E minunat, vă zic. 

Disonanța cognitivă

Dar, să revenim la disonanța cognitivă. În perioadele în care fumam, în mine exista un conflict. O parte care zicea ”Știi că nu e sănătos” și o parte care zicea ”Dar vreau!”. Și una din părți trebuia să cedeze, iar când alegeam să fumez în continuare, ceda partea care zicea ”Știi că nu e sănătos”. Sigur că adultul meu logic și rațional știa că nu e sănătos, însă prin disonanța cognitivă reușeam să nuanțez mesajul logic și rațional, ca să-mi pot păstra obiceiul (procesul nu este conștient în acel moment). Așa că ziceam ”da, dar eu nu fumez așa mult, deci se reduce riscul” sau ”da, dar la ce viață nesănătoasă ducem, corpurile noastre s-au obișnuit” sau ”n-are cum să mi se întâmple mie” sau alte astfel de mesaje. 

Ei, acesta e mecanismul pe care îl folosim și atunci când muncim din greu să ne păstrăm convingerile parentale din sertar. Alegem informații din mediu care să se potriveasca cu aceste mesaje (faimosul ”cherry picking”, în care căutăm surse care să ne confirme credința) sau înțelegem mediul distorsionat, sau câte și mai câte. 

Dacă ai în sertăraș și bilețelul pe care scrie ”Banii n-aduc fericirea” și nu l-ai analizat în afara acestei disonanțe cognitive, o să-ți construiești viața într-un mod care să confirme credința asta. Dacă o să ai bani, n-o să fii fericit, sau o să eviți prin tot felul de mecanisme inconștiente să ai siguranță financiară sau stabilitate sau să crești (din punct de vedere economic). 

Am scris despre asta pentru că e și una din credințele cu care am crescut și eu. Și care m-a făcut să gândesc foarte limitat legat de bani și să nu văd multe oportunități în afara sertarului cu acest mesaj. Să refuz câștiguri care au venit prea ușor, să muncesc mai puțin pro-bono, să-mi cumpăr pentru mine lucruri ieftine (dar multe :))) sau nepotrivite. De exemplu procesul meu de analiză a relației cu banii a venit după ce mi-am cumpărat niște cercei de aur de copii, care erau mai ieftini decât cei de adulți, însă care nu-mi vin, evident! Nu pentru că sunt mai mici decât aș purta în mod normal, ci pentru că nu sunt făcuți pentru urechi de adult. Dooooh! Atunci m-am întrebat în câte alte feluri se manifestă credința asta în alte laturi ale vieții mele și eu nici măcar nu-mi dau seama. Cerceii i-am putut returna, însă câte alte decizii proaste n-am putut să întorc din drum? 

Iar tu poți pune orice în locul acestei credințe și te invit să le analizezi mai ales pe cele faimoase cu care ai crescut, cele ”culturale” de care scriam la începutul articolului. Partea bună e că ele se pot schimba. La fel cum acum nu mai fumez, mi-am reparat și relația cu banii. Nu în totalitate, încă mai face V. cu mine pep-talkuri măcar o dată pe săptămână despre cum ar trebui să mă valorific mai mult, însă eu simt că sunt pe calea cea bună.

Ce ai câștigat în pandemie?

Ce ai câștigat în pandemie?

facebookinstagramyoutuberss Înainte de pandemie lucram din două spații: de la cabinetul din centru și de la cabinetul de acasă. Momentan încă lucrez doar online, pentru că nu văd cum aș putea să fac munca mea cu măști, pentru că adesea ședințele se lasă cu plâns și...

”Banii n-aduc fericirea” vs. ”E adevărat pentru mine?”

”Banii n-aduc fericirea” vs. ”E adevărat pentru mine?”

facebookinstagramyoutuberss ”Banii n-aduc fericirea” zice o vorbă dulce din popor. Alta spune că ”Munca e brățară de aur”. Doar că vocile din poporul român sunt, de multe ori, fataliste, deprimante și descurajează din a avea putere personală. E logic, cultural...

9 feluri de a (re)intra în contact cu corpul

9 feluri de a (re)intra în contact cu corpul

facebookinstagramyoutuberss Dacă mă urmăriți pe instagram (cum ziceam și în articolul de acum câteva zile, Instagram a cam rămas singura platformă de social media pe unde mai sunt activă), o să vă plictisiți să vedeți de câte ori spun că e important să intrăm în...

Cum să-ți repari frigiderul in 7 pași

Cum să-ți repari frigiderul in 7 pași

facebookinstagramyoutuberssÎmi aduc aminte vag cum vara trecută, când aveam niște oameni în vizită, cineva a întrebat la un moment dat de ce e călâie berea din frigider. Am pus mâna pe sticlă și mi s-a părut și mie atunci că nu e suficient de rece pentru o bere...

De ce să-ți asculți corpul în loc să asculți de o carte

De ce să-ți asculți corpul în loc să asculți de o carte

facebookinstagramyoutuberss Că îmi place foarte mult să vorbesc despre dezvoltarea personală, poate că știți deja. Și că-mi place să vă dau idei și sugestii despre ce ați putea face ca să vă îmbunătățiți viața, poate că știți și asta. Și că nu sunt fan al rețetelor 1...

Hipersensibilitatea adulților și copiilor

Hipersensibilitatea adulților și copiilor

facebookinstagramyoutuberss Prea multă gălăgie, prea multe lumini, prea mulți oameni, prea multă agitație. Așa experimentează lumea persoanele hipersensibile, iar experiențele care sunt ușor de gestionat pentru cei cu o toleranță mai ridicată la stimuli, devin...

”Banii n-aduc fericirea” vs. ”E adevărat pentru mine?”

”Banii n-aduc fericirea” zice o vorbă dulce din popor. Alta spune că ”Munca e brățară de aur”. Doar că vocile din poporul român sunt, de multe ori, fataliste, deprimante și descurajează din a avea putere personală. E logic, cultural vorbind, să creștem cu astfel de vorbe și zicători. Istoria poporului nostru o explică foarte bine. Iar dacă le legi pe amândouă una de cealaltă, atunci când tragi linie reiese că trebuie să muncești mult, însă să câștigi puțin, pentru a fi fericit. Sau că munca în sine reprezintă câștigul și fericirea. Cam aiurea, nu?

Însă, deși am crescut cu aceste vorbe și zicători, e important să le scoatem puțin din sertarul denumit ”Structură parentală internă”, în care am pus toate bilețelele pe care adulții din jurul nostru au scris tot felul de mesaje atunci când noi eram copii, și să ne uităm la ele. Iar cu mintea noastră de adulți de astăzi să le judecăm cu atenție.

”E adevărat pentru mine”?

Asta e întrebarea de aur pe care să ți-o pui atunci când mai scoți câte un bilețel din acel sertar, care spune că ”Banii n-aduc fericirea” sau că ”Trebuie să fii o fată cuminte” sau că ”Homosexualii sunt diavolul în persoană”. Fiindcă dacă nu le scoți să te uiți la ele și să decizi dacă sunt adevărate pentru tine, o să-ți construiești viața în așa manieră încât ele chiar să devină adevărate pentru tine.

Se numește disonanță cognitivă și e un proces psihologic care apare atunci când un obicei sau o credință a individului este diferită de realitate, iar cele două nu pot co-exista.

Să luăm, de exemplu, fumatul. Și îl iau pentru că este mai puțin încărcat emoțional decât cele de mai sus, fiindcă în 2021 e un consens faptul că fumatul e rău pentru organism. În ce fel e rău, aici mai sunt discuții. Însă, faptul că e nociv, chiar și într-o mică măsură, e general acceptat.

Eu fumam acum mulți ani. În anumite perioade mai mult, în altele doar o dată la ceva vreme, când ieșeam în oraș. Am trecut prin multe țigări pe zi, prin o țigară pe zi, prin multe țigări o dată la x timp, prin pauze de luni sau ani între ultima țigară stinsă și următoarea aprinsă și am bifat cam orice frecvență de fumat ți-ai putea imagina. Dacă mă vedeai din exterior ai fi putut spune că nu eram dependentă de fumat, însă pauzele lungi de câteva zile, săptămâni, luni, ani între țigări erau alese, asumate și (cel puțin la început) munceam mult pentru ele. Mi-ar fi plăcut să-mi aprind o țigară, dar știam că nu e bună pentru mine, așa că n-o făceam. Nu eram deloc în punctul în care ideea de a fuma îmi crea repulsie, ideea de a băga acel fum în mine nu avea niciun sens, nu eram în locul în care să-mi ascult corpul că refuză otrava (și el îmi tot transmitea și aș fi observat dacă aș fi ascultat de mine). Asta a venit în urma terapiei. Culmea e că în terapie lucram la acel moment cu totul altceva, însă probabil am vindecat în mine rana aia care fie mă împingea către fumat, fie nu mă lăsa să-mi ascult corpul când îmi zicea că nu-i place. Acum sunt într-un punct în care nici să depun efort nu mi-ar mai face plăcere să fumez. E minunat, vă zic.

Disonanța cognitivă

Dar, să revenim la disonanța cognitivă. În perioadele în care fumam, în mine exista un conflict. O parte care zicea ”Știi că nu e sănătos” și o parte care zicea ”Dar vreau!”. Și una din părți trebuia să cedeze, iar când alegeam să fumez în continuare, ceda partea care zicea ”Știi că nu e sănătos”. Sigur că adultul meu logic și rațional știa că nu e sănătos, însă prin disonanța cognitivă reușeam să nuanțez mesajul logic și rațional, ca să-mi pot păstra obiceiul (procesul nu este conștient în acel moment). Așa că ziceam ”da, dar eu nu fumez așa mult, deci se reduce riscul” sau ”da, dar la ce viață nesănătoasă ducem, corpurile noastre s-au obișnuit” sau ”n-are cum să mi se întâmple mie” sau alte astfel de mesaje.

Ei, acesta e mecanismul pe care îl folosim și atunci când muncim din greu să ne păstrăm convingerile parentale din sertar. Alegem informații din mediu care să se potriveasca cu aceste mesaje (faimosul ”cherry picking”, în care căutăm surse care să ne confirme credința) sau înțelegem mediul distorsionat, sau câte și mai câte.

Dacă ai în sertăraș și bilețelul pe care scrie ”Banii n-aduc fericirea” și nu l-ai analizat în afara acestei disonanțe cognitive, o să-ți construiești viața într-un mod care să confirme credința asta. Dacă o să ai bani, n-o să fii fericit, sau o să eviți prin tot felul de mecanisme inconștiente să ai siguranță financiară sau stabilitate sau să crești (din punct de vedere economic).

Am scris despre asta pentru că e și una din credințele cu care am crescut și eu. Și care m-a făcut să gândesc foarte limitat legat de bani și să nu văd multe oportunități în afara sertarului cu acest mesaj. Să refuz câștiguri care au venit prea ușor, să muncesc mai puțin pro-bono, să-mi cumpăr pentru mine lucruri ieftine (dar multe :))) sau nepotrivite. De exemplu procesul meu de analiză a relației cu banii a venit după ce mi-am cumpărat niște cercei de aur de copii, care erau mai ieftini decât cei de adulți, însă care nu-mi vin, evident! Nu pentru că sunt mai mici decât aș purta în mod normal, ci pentru că nu sunt făcuți pentru urechi de adult. Dooooh! Atunci m-am întrebat în câte alte feluri se manifestă credința asta în alte laturi ale vieții mele și eu nici măcar nu-mi dau seama. Cerceii i-am putut returna, însă câte alte decizii proaste n-am putut să întorc din drum?

Iar tu poți pune orice în locul acestei credințe și te invit să le analizezi mai ales pe cele faimoase cu care ai crescut, cele ”culturale” de care scriam la începutul articolului. Partea bună e că ele se pot schimba. La fel cum acum nu mai fumez, mi-am reparat și relația cu banii. Nu în totalitate, încă mai face V. cu mine pep-talkuri măcar o dată pe săptămână despre cum ar trebui să mă valorific mai mult, însă eu simt că sunt pe calea cea bună.

Rețetă de prânz în 4 minute pentru Supermom

Rețetă de prânz în 4 minute pentru Supermom

facebookinstagramyoutuberss E deja o săptămână de când copilul de școală s-a întors în online. După o perioadă destul de scurtă în care aveam jumătate de zi să-mi îndeplinesc separat rolurile din viața asta, sunt înapoi în aceeași oală în care sunt mamă, bucătăreasă,...

Cum să-ți faci un plan imperfect de mâncare

Cum să-ți faci un plan imperfect de mâncare

facebookinstagramyoutuberssAcum 5 ani, când Fip era micuț, dar și Ema era micuță era nevoie să fim foarte organizați, ca să n-o luăm razna. Sincer, am tot scris și rescris și reformulat fraza anterioară, ca să evit exagerarea asta, dar mi-am dat seama că nu e chiar o...

Galeta cu afine – încă o rețetă simplă, imposibil de ratat

Galeta cu afine – încă o rețetă simplă, imposibil de ratat

facebookinstagramyoutuberssBună ziua și bun venit în colțișorul nostru de gătit. Astăzi v-am pregătit una din rețetele mele favorite. Ba chiar aș putea spune că v-am pregătit rețeta mea favorită din perioada asta, având în vedere că ”în perioada asta” încă mai am două...

Rulouri cu scorțișoară din aluatul meu de cozonac

Rulouri cu scorțișoară din aluatul meu de cozonac

facebookinstagramyoutuberssA trecut Paștele și dintr-un pliculeț de drojdie căpătat cu prețul vieții (notă pentru copiii copiilor noștri, care n-au prins pandemia: drojdia și-a costat în vremurile acestea prețul ei în aur și era la fel de prezentă în magazine ca și...