6 metode simple prin care poți convinge copilul să se spele pe dinți

Acum aproape un an mă interesam de periuțe de dinți electrice pentru mine. Aveam una, dar aflasem dintr-o discuție din comunitatea mea de pe facebook despre periuțele Sonicare și mă gândeam că ar fi o achiziție bună. Între timp nu am cumpărat-o, deși încă mi-o doresc, pentru simplul motiv că a mea nu și-a dat încă obștescul sfârșit și mi s-a părut o risipă foarte mare de bani să iau alta, cât timp o am pe asta.

Dacă pentru mine nu am luat, musai să cumpăr pentru cineva, nu? V și-a schimbat-o pe a lui (deși încă funcționa, poftim risipă!), Ema are periuța ei, așa că a mai rămas Fip, singurul din familie fără o periuță electrică.

Și cum el oricum are doi dinți demineralizați, m-am gândit că o periuță electrică ar ajuta mult la igiena orală, oricât de mult ne-am strădui noi să-l spălăm și să se spele corect pe dinți.

Așa că am abordat câțiva medici stomatologi, ca să-mi explice dacă e potrivită o astfel de periuță (măcar lui să-i iau Sonicare, dacă la mine mai durează) la vârsta lui. Are 2 ani și 4 luni.

Toți mi-au răspuns să merg pe feelingul meu, dar să am grijă să nu mă bazez exclusiv pe periuța care spală singură, ci să-l spăl eu, conștiincios, de fiecare dată. Da, o periuță electrică e minunată, dar nu e magică și nu face ea treaba pentru noi.

O recomandare foarte bună a fost să încercăm întâi și să vedem dacă îi place. Am luat un cap nou pentru periuța Emei și a testat-o așa înainte să investesc în una proprie și personală pentru el.

Dar toate gândurile astea desăre periuțe de dinți și cum se spală ai mei m-au făcut să îmi dau seama că nu am scris niciodată un articol despre ”cum să împrietenim copiii cu spălatul pe dinți”, deși asta e o problemă pe care o au foarte mulți părinți. Așa că îl scriu acum 🙂

  1. Începeți de la primul dinte

    Pentru guri atât de mici și dinți și mai mici, există niște periuțe speciale, din silicon, care se pun pe deget și care ajută la curățarea dinților copiilor. Introduceți activitatea în joacă și cu multă distracție. La 6 luni s-ar putea să primiți mai puțină rezistență din partea copilului.

  2. Rutină

    Stabiliți o rutină clară a spălatului pe dinți. Imediat după trezire, după masa de prânz și înainte de baie. Dacă începeți cu rutina asta de când sunt mici, ea s-ar putea să le intre în sânge și să devină normalitatea lor. Protestele s-ar putea să apară atunci când uitați într-o seară să scoateți periuța din dulap.

  3. Includeți copilul în rutina voastră proprie

    Dimineața ne spălăm împreună pe dinți. Dacă puteți pune un scăunel înălțător la chiuvetă și o oglindă în care să se vadă copilul (așa cum aveți și voi), lucrurile vor părea mai interesante, mai ales pentru că cei mici încearcă mereu să imite ceea ce fac adulții, mai ales când e ceva important. Spălatul pe dinți e ceva important pentru voi, nu? 😉
    Iar cu unii frați mai mici nu veți avea nicio problemă cu spălatul pe dinți, pentru că vor fi fascinați să-i imite pe cei mari. Așa e în cazul lui Fip și aș avea de pus aici un filmuleț adorabil cu ei care se spală și cântă și dansează, dar sunt dezbrăcați. Sper să-i mai prind în ipostaza asta, dar și cu haine pe ei.

  4. Spălați orice pe dinți

    Cu siguranță că dinozaurul de pluș are dinții murdari. Și Fulger McQueen. La fel și magnetul de pe frigider. OK, poate nu spălăm chiar și telefonul și telecomanda, dar am lingura aia pentru salată are o respirație foarte urât mirositoare. Ați ghicit! Transformați spălatul pe dinți într-o joacă permanentă, râdeți și distrați-vă cu copilul. Dacă reușiți să faceți copilul să asocieze spălatul pe dinți cu o stare plăcută, de bucurie și conectare, reticența va fi mai mică.

  5. Evitați luptele de putere

    ”Nu veau să mă păl pe dinsi!” este o invitație la o luptă de putere. Nu intrați în ea, pentru că nimeni nu o să iasă câștigător din asta. Nu vreți să transformați spălatul pe dinți într-o corvoadă, nu?

  6. Explicați

    Acum, ca să fiu sinceră, în vremea în care Ema refuza spălatul pe dinți eu nu am aplicat nici măcar una din metodele de mai sus. Pentru că știam foarte bine că la ea funcționează explicațiile. Așa că am luat atlasul medical, i-am arătat dinți, carii, i-am explicat cum se formează ele și ce se întâmplă apoi. La final am asezonat cu poze reale despre copii cu dinți cariați și poze cu copii fericiți care se spălau pe dinți și aveau dinții sănătoși. După 2 discuții de genul ăsta, n-am mai întâmpinat rezistență la spălatul pe dinți.

    Copiii sunt, însă, extrem de diferiți. La Fip știu că n-ar funcționa așa.

Asta a funcționat la noi și sunt tare curioasă ce a funcționat la voi. Copiii voștri se spală pe dinți? Cum i-ați convins? Au periuțe electrice? Cum s-au obișnuit cu ele?

Despre mituri despre periuțele de dinți am mai scris aici.

Vrei să te abonezi la postările mele?

Dacă vrei să primești pe email postările mele, te poți abona aici.

Budincă de chia cu scorțișoară și căpșune

Zilele trecute mi-a venit așa o poftă de ceva bun, dar nu știam ce vreau. Vi se mai întâmplă și vouă? Mie mi se întâmplă frecvent și pentru că nu mă pot hotărî, ajung să mănânc prostii.

Am zis că de data asta să fac ceva diferit. Să-mi fac ceva mai sănătos. Citeam un articol despre ce beneficii are scorțișoara și m-a inspirat. Am dat apoi peste unul despre semințe de chia, tocmai făcusem un lapte de cocos (aveți aici rețeta mea), urma să am o oră și ceva ocupată cu spălat-culcat copii și apoi timp pentru mine, deci erau toate premisele pentru… o budincă de chia.

Știați că semințele de chia:

… sunt bogate în antioxidanţi?

… sunt bogate în proteine? (14% din conţinutul seminţelor este proteină)

… carbohidraţii din seminţele de chia sunt fibre benefice? (conțin 40% fibre)

… te ajută să slăbeşti sănătos? (datorită conținutului ridicat de fibre)

… sunt bogate în calciu?

… sunt bogate in acizi grasi Omega 3?

… conțin puține calorii?

Dar despre scorțișoară, știați că:

… este un bun antiinflamator?

… întăreşte sistemul imunitar?

… luptă împotriva diabetului?

… stimulează funcţiile creierului şi îl protejează?

… reduce riscul afecţiunilor cardiace?

… combate infecţiile?

… potoleşte nevoia de dulciuri?

(puteți citi și mai multe despre semințele de chia și despre scorțișoară în linkurile de mai sus)

Și mă gândeam că dacă tot nu am mai scris de ceva vreme rețete, ar fi o idee bună să o fac acum.

Deci, rețeta

(nu mă pricep prea bine la pozat mâncare, vă rog să mă scuzați)

Ingrediente

  • un pahar de lapte de cocos (sau ce alt lapte vreți voi)
  • câteva căpșune
  • 3 linguri de chia
  • scorțișoară (după gust)
  • vanilie (după gust)
  • miere (după gust)

Mod de preparare

Am pus într-un blender laptele cu mierea, cu căpșunele, cu scorțișoara și cu vanilia, am turnat în amestec 3 linguri de semințe de chia, am amestecat bine, apoi am bagat la frigider 90-120 de minute.


La final am mâncat. Yummy

Nu dati banii pe prostii, dar nu luati ceiut la copii!

Deci pe mine ma obsedeaza o intrebare careia nu-i gasesc raspuns. Oricum as da-o, nu pot neam sa pricep de ce toata lumea (unde "toata lumea" nu inseamna chiar "toata lumea", ci "multi parinti" mai degraba) hidrateaza copilul propriu cu "ceiut"? Vad pe strada copii cu...
Citește tot

Activitati cu apa

Fie-mea e ca toti copiii. Sau ma rog, ca aproape toti copiii. Adora apa. In cada, in chiuveta, la robinet, in pahar, indiferent unde, apa sa fie. Si, de fapt, nu-i musai sa fie apa. Poate fi orice alt lichid, lapte, supa, suc de portocale, s-ar juca indiscriminatoriu...
Citește tot

Curiozități

Sunt cu ăsta mic în wrap și cu Vanda Mică pe tricicletă. Vanda Mică e îmbracată, desigur, ca o sorcovă. Are pe cap o căciulă cu urechi de Minnie Mouse (ca în poză), un paltonaș de altfel elegant, dar plin de nisip și pământ, ciorapi în niște dungi, hanorac pe sub...
Citește tot

Hoverboardul – acest Rock&Roll al mileniului 3

 

Nu știu cum e în zonele unde locuiți voi, dar la noi aici, în cartier, e plin de hoverboarduri. Prima dată când am văzut chestia asta care părea să semene cu un skateboard cu motor, lumini și muzică, gândul mi-a fugit instant către dispozitivele folosite în loc de mers de personajele din filmul Wall-E. Dacă nu știți la ce mă refer, vă las mai jos cu o imagine:

OK, nu seamănă cu un hoverboard, dar mă speria ideea în sine. Oameni care folosesc niște aparate în loc să-și folosească picioarele. Iar când Ema m-a anunțat că atunci când o să facă 6 ani o să vrea și ea unul, am intrat în panică.

După aia am stat puțin și m-am gândit. În jurul nostru e plin de dispozitive cu motor, care înlocuiesc mersul. Mașini, motociclete, scootere, biciclete cu motor, trotinete cu motor. Hoverboardul nu vine cu mare lucru în plus și am simțit că e doar reticența la nou. Rock&Roll nu e muzica diavolului, așa nici hoverboardurile nu ne vor transforma în masa aia inertă din Wall-E.

Acum, e important și cu ce compari hoverboardurile. Dacă le compari cu o bicicletă și ai ca măsura ”exercițiul fizic”, cu siguranță hoverboardul va ieși deficitar la capitolul ăsta. Pentru că pentru a pedala pe bicicletă ai nevoie de mai mulți mușchi, pe care să-i folosești mai intens. Atunci când te dai cu un hoverboard, picioarele se mișcă mai puțin, de exemplu.

Dar stați așa, să o luăm de la început. Ce este un hoverboard?

Ce este un hoverboard

”Hoverboard-ul este una din inventiile ultimilor ani ce a facut cu adevarat valuri in intreaga lume. Bineinteles, si in Romania.
Forma si mai ales dinamica unui hoverboard te duce cu gandul la filmele SF. Din pacate nu zboara si nu are buton de engage, insa te poate ajuta sa te deplasezi rapid pe distante scurte. Este economic si prietenos cu mediul. Este silentios si extrem de agil.  (…)
Hoverboard-ul este o jucarie sofisticata, dar si un mijloc de tranport ieftin. Poti parcurge pana la 30 de kilometri cu o singura incarcare – in functie de model, incarcare si conditiile de mediu. Il poti folosi pentru a te deplasa rapid de acasa pana la cea mai apropiata statie de transport, te poti misca rapid intr-un campus sau poate fi o solutie excelenta pentru cei ce trebuie sa se deplaseze intre diferite zone dintr-un depozit sau hala de productie.” (am preluat descrierea asta de aici)

Dar de ce e așa o nebunie cu hoverboardurile astea? Care sunt beneficiile cu care vin ele? De ce văd adulți pe hoverboarduri, de ce văd adulți care cumpără hoverboarduri pentru copiii lor? De ce sunt atât de ”la modă”?

Beneficiile hoverboardului

Se strecoară ușor prin trafic și sunt rapide (și mici)

Noi locuim în afara Bucureștiului, iar porțiunea de Centură care leagă cartierul nostru de oraș mi se pare moarte sigură pentru un biciclist neexperimentat ca mine. Dar, dacă aș fi locuit în oraș, mi-ar fi plăcut mult să mă deplasez cu orice altceva decât cu mașina. Pentru că străzile și bulevardele sunt permanent aglomerate și pentru că de ceva vreme mă mai mișc și fără copii în mașină. Avantajul unui hoverboard este că, asemeni bicicletei, se strecoară ușor printre mașini și, spre deosebire de o bicicletă, e mai mic și mai ușor, deci poate fi mai ușor transportat prin autobuze, cărat pe scări la metrou sau depozitat sub birou. (Desigur, ca în cazul bicicletelor și motocicletelor, nu e deloc sigur să circulăm fără echipament de protecție, cu atât mai mult atunci când ne deplasăm prin trafic. Că tot sunt hoverboardurile așa SF, am găsit și niște accesorii de protecție tot așa de SF. O să găsiți pe link și o cască de protecție cu WiFi și bluetooth. Dar nu știu de ce mă mir… V are bluetooth la periuța de dinți…)

Sunt prietenoase cu mediul

Spre deosebire de mașini, motociclete și altele, hoverboardurile funcționează cu baterii reîncărcabile și au 0 emisii poluante.

Sunt silențioase

Atâta timp cât proprietarul nu pune muzică în boxe (cum fac copiii de la noi din cartier), hoverboardurile sunt silențioase

Amintiri din copilăria mea… și poate și a ta

Am făcut recent curățenie într-un dulap mai vechi și am descoperit acolo toată copilăria mea. Eu sunt născută în 1985 și am prins doar 4 ani de comunism, dar proviziile de rechizite făcute de ai mei ne-au ținut mai mulți ani. De la cerneală, la creioane, caiete, seturi de geometrie și orice altceva. Țin minte cât de tare mă fascinau caietele studențești, iar când mai primeam câte unul să măzgălesc în el, era bucuria de pe lume. Eram cel mai important pământean de pe planetă.

Primul meu penar

Pentru că tot sunt o persoană care se atașează (mult prea) mult de obiecte, e imposibil să nu-mi amintesc de primul meu penar, chinezesc, din plastic roz, cu capac și magnet, cu oglindă înăuntru și cu o fetiță manga desenată pe el. Să ne înțelegem, în 1992 când am început eu școala, colegii mei de la Liceul German Hermann Oberth aveau deja penare Herlitz cu două compartimente și fermoar, pline de carioci, stilouri cu ”patron” și alte luxuri. Dar niciun penar Herlitz nu era la fel de minunat ca penarul meu cu fetița manga roz desenată pe el. Un stilou cu ”patron” mi-ar fi plăcut și mie, ca să mai scap de presiunea aia seară de seară ”Ți-ai umplut stiloul?”

sursă: etimpu.com

Stiloul chinezesc

În penar era și stiloul meu chinezesc. De fapt, unul din multele stilouri, pentru că mereu mi se stricau. Nu știu dacă era vina mea sau erau ele de calitate slabă, dar fie mi se despărțea penița în două și nu mai scria frumos, ci zgâria, fie se spărgea plasticul și nu mai reușeam să-l închid. Aveam mereu mai multe stilouri, din care mama făcea tot felul de combinații ca să am unul bun cu care să scriu. Oricât de nou ar fi fost, știu că mereu mă murdăream pe degete și pe unghii. Și că în fiecare seară auzeam ”Ți-ai umplut stiloul”? Și că mai mereu răspunsul era ”Ăăăă, nu, am uitat”

sursă: etimpu.com

Două caiete cu scaune de Oltcit pe ele

Când eram eu mică, tata conducea un Oltcit. Mi se părea ceva foarte ieșit din comun, pentru că toți ceilalți adulți pe care îi cunoșteam eu conduceau Dacia 1310. Nu mai știam pe nimeni altcineva cu Oltcit. Țin minte că mă fascinau toate butoanele lui și mi se părea că arată ca interiorul unei nave spațiale. Și ce-mi mai plăcea la Oltcitul lui tata erau scaunele. Și ele mi se păreau foarte diferite de scaunele Daciilor 1310.

Și tot când eram eu mică, în casă aveam caiete de la fabrica de hârtie din Bușteni. Nu mi-am pus niciodată, dar niciodată, problema că sigla fabricii de hârtie de la Bușteni nu ar fi două scaune de Oltcit. Nu am văzut niciodată altceva, până când nu am văzut caietele astea cu ochi de adult. Nu-s două scaune, ci două suluri de hârtie igienică. Oh, da… Parcă așa are mai mult sens.

Mă uit acum cât de diferită e plaja asta de caiete școlare. Bine, de fapt, nu doar mă uit, ci și cumpăr, pentru că oricât ar încerca V să mă convingă că suntem în era calendarelor și reminderelor și aplicațiilor de note pentru telefon sau laptop, eu tot mai bine mă descurc cu agenda și pixul (și cariocile și creioanele și toate rechizitele cu care mi-am umplut tot sertarul de la birou)

Hârtia indigo

Nu știu voi, dar eu nu aveam xerox și imprimantă în casă atunci când eram mică. Dacă aveam de scris ceva în mai multe exemplare, nu intram pe net să cumpăr cartușe și tonere pentru imprimantă, ci mă duceam la bunicul meu să-i cer hârtie indigo și mașina de scris. Dacă nici el nu avea, atunci mă duceam la librărie. Țin minte că hârtia asta o foloseam până devenea străvezie pe alocuri. Abia atunci o aruncam. Eram mereu uimită de cum se văd pe ea atâtea scrisuri unul peste altul. Foile de indigo mi se păreau de o frumusețe ieșită din comun. Atât de fine, atât de frumos colorate și cu modele atât de deosebite pe ele…

sursă: okazii.ro

Am mai găsit acolo și altele. O cutie goală de lipici (nu mai știu cum se numea), care avea un spațiu în care să ții spatula. Lipici dulce și lipicios, pe care îl mâncam ca pe desert (în ciuda protestelor părinților, bunicilor, educatorilor, profesorilor). Ascuțitoarea mea vacă-porc (nu am știut niciodată ce animal era, de fapt), setul de geometrie cu cutie metalică portocalie, pixul cu ceas în capăt și multe alte nimicuri care m-au dus înpoi vreo 25-30 de ani.

Mi-ar plăcea să mai regăsesc manualele de clasa I, pentru că sunt multe emoții și amintiri în ele pe care îmi doresc să le re-experimentez acum, cu mintea de adult și cu conștientizările mele din 2017, dar nu le mai am. Mi-ar plăcea să le simt din nou mirosul și textura, să văd desenele din ele, notițele mele și inimioarele pe care le desenam peste tot.

Dar doar pentru un timp scurt. M-a întrebat Ema zilele trecute dacă mi-ar mai plăcea să fiu copil. Am zis că nu. Am zis că-mi iubesc suficient de mult viața de adult, sunt suficient de mulțumită și de fericită cu tot ceea ce fac și am, încât nu vreau să plec din aici și acum…

Bucuria e contagioasă

Înainte să am copiii ăștia ai mei, eram mondenă și nu prea. Adică, îmi plăcea să ies în lume, dar nu mergeam la ”evenimente”. Acum nu știu cum se face, dar de la o vreme simt că mă transform într-o ”diva mom”… cu calendarul plin.

De exemplu, diva mom a fost azi, împreună cu copiii, la întâlnire cu Masha și Ursul. OK, poate n-a fost chiar un eveniment de dive și, OK, poate a fost mai mult pentru copii. Dar am ieșit din casă și am văzut oameni. Pentru mine e suficient de monden.

Dar ce voiam eu să zic, era altceva. Că am plecat pe la ora 4 cu doi copii nerăbdători din Mogoșoaia și am pus GPS-ul să ne ducă la MegaMall (acolo trebuia să ajungem), unde urma să:

”Facem poze cu Masha și Ursul”
”Da, da, fațem pose cu Ulsu si Masa”
”Nu, Fip, cu Masha și Ursul, nu cu Ursul și Masha”
”Ba nu, Ema, ba nu! Fațem poze cu Ulsu si Masa. Rooooaaaaar!”
”Maaaamii, Fip a zis Roaaaaar, vrea să mă atace! Fip, n-ai cum să mă ataci, că ești în scaunul tău cu centuri!”
”Ba nu, nu scaunu meu cu țentuli! Roooooaaaaar!”
”Maaaaaamiiiii, Fip plănuiește să iasă din scaun!”
”Ba nu, tu să iasă din scaun!”
”Maaaaamiiiiii, Fip mă dă afară din scaun!!! Fip! Te mușc!”
”Emaaaaa, nu muuuuuusc, maaaamiiii, Ema a sis că musc. plâns”.

Etcetera. Timp de o oră și ceva. Pentru că am plecat la 4 din Mogoșoaia și am ajuns la 5 și un sfert în parcare la MegaMall (care e în Pantelimon). În fine, am acompaniat copiii la întâlnirea cu Masha și Ursul/Ulsu și Masa până pe la 7, când am decis să ne retragem. Am mai făcut 3-4 cumpărături, ne-am învârtit o jumătate de oră să căutăm o toaletă și să și ajungem la ea (nu de alta, dar pentru că era un spațiu nou pentru copii, părea că ar fi fost pentru prima dată când i-am scos din casă ca să vadă magazine. Ema s-a bucurat inclusiv de cactușii din carton din vitrina unui magazin. Așa că, evident, ne-a luat o viață să ajungem la toaletă și apoi la mașină).

Am reușit, până la urmă, să cumpărăm copilului mic scutece, copilului mic și copilului mare rondele de orez și nu știu ce și-au mai ales ei de la DM, să facă unul dintre noi pipi, să ne certăm, să ne împăcăm (”Vreau să mănânc rondele în mașină” ”Înțeleg, dar știi că am zis că nu mai mâncăm în mașină” ”Atunci m-am supărat! Ai luat rondelele degeaba! Nu mai vreau nimic de la tine! Nu-ți pasă de mine! Nici nu mai vorbesc cu tine!” ”Să știi că nu îmi place când îmi vorbești așa. Mă simt inconfortabil și tristă” ”Îmi pare rău că am vorbit așa” ”Da, probabil că ți-e poftă de rondele și nu mai ai răbdare până acasă” ”Da, dar rezist” The End 😉 ).

Și am plecat spre casă. Și dăm drumul la radio și auzim asta:

Și desigur că începem să cântăm și să dansăm. Dar cum să vă explic, așa, din suflet. Cel puțin eu. Fip râdea în hohote (nu știu de ce, că nu mă vedea), Ema cânta și ea tare și râdea și mai tare, eu eram în lumea mea. Cu geamurile deschise, pentru că era cald în mașină. Ca la nebuni, incontrolabil.

Când aud un claxon în stânga mea. O veche prietenă, ne salută, ne transmite bezele, copiii mei râd și mai isteric, eu dansez în continuare, râde și ea, îi transmitem și noi bezele și plecăm mai departe. Primesc apoi următorul mesaj de la ea:

”Mă uitam la voi și păreați că nu sunteți cu toate țiglele pe casă. Mă și gândeam: o fi aia Diana, n-o fi? Parcă mi-era și teamă să te claxonez, ca să nu vă scot din transă. Mă bucur mult că v-am văzut și să știți că am avut o zi tare proastă, dar m-ați făcut să râd”

… apoi un dialog despre cum ar trebui să ne mai vedem și noi. Probabil femeia are nevoie de un dealer de râsete de copil și a nimerit bine tare la noi. Știți cumva cu cât se dau? (râsetele, nu copiii)