Ceasurile bărbătești – Cum alegi ceasul potrivit?

Am avut de când mă știu așa mai mare și mai interesată de bărbați, o predilecție pentru cei care știu să poarte un ceas. Pentru că, vedeți voi, lucrurile nu sunt deloc simple. E o artă asta a purtării ceasului de către un bărbat. Nu poți să te duci cu ceas de cauciuc la costum (bine, poți, dar ”nu se face”). La femei parcă nu resimt aceeași presiune, dar, din punctul meu de vedere, un bărbat trebuie să știe să poarte un ceas.

Deși-s fascinată de ceasurile bărbătești și de cum le poartă posesorii lor (acum aria mea de interes s-a restrâns în sânul familiei proprii), V și-a ales întotdeauna el singur ceasurile și nu i-am făcut niciodată unul cadou. Dar am urmărit mereu subiectul și vreau să vă împărtășesc câteva idei dacă vreți vreodată să faceți cadou un ceas vreunui bărbat din viața voastră.

N-o să intru prea mult în detalii tehnice, care sunt la fel ca la ceasurile de femei. Există ceasuri care funcționează pe bază de baterie (sunt cele mai ieftine, în general, și cele mai precise în a arăta ora), ceasuri automatice (își iau energia din mișcarea mâinii, dezavantajul fiind că dacă nu e la mână, la un moment dat se va opri), ceasuri mecanice (care trebuie întoarse) și aici mai putem adăuga și smartwachurile, care sunt în categorie diferită.

Alegeți în funcție de buget. Cele mecanice sunt cele mai ”selecte”.

Cât despre design, și aici avem câteva categorii diferite.

1. Ceasul cu curea de piele (ceasul de costum)

 

 

Avantajul unui ceas cu curea de piele e versatilitatea lui. Poate fi purtat atât la evenimente formale, cât și în viața de zi cu zi, la un look un pic mai adunat.

Ca să se potrivească la costum, trebuie să fie plat (ca să poată intra ușor sub mâneca de la cămașă sau costum), să fie simplu (în afară de secundar și, eventual, dată să nu mai aibă alte detalii), să aibă o curea care să se potrivească la cureaua de la pantaloni și la pantofi (deci maro sau negru, în general) și să fie bine proporționat cu încheietura posesorului. Ecranul poate fi alb sau negru.

Purtat la ocazii informale, nu-i musai să se mai asorteze cu pantofii sau cureaua, deși dă bine chiar și-așa.

Ceasul cu curea de piele nu prea dă bine la trening și nici la costum de baie sau la tricouri cu poze cu bere, decât dacă e puțin mai butucănos și lasă puțin impresia de ceas sport. Dar atunci nu mai merge la costum. Complicate căile ceasurilor, vă zic…

2. Ceasul cu curea metalică

Ceasul cu curea metalică e și mai versatil decât cel cu curea de piele, dar, din nou, depinde de mai multe aspecte. De exemplu, un ceas simplu, cu un cadran alb, subțirel și cu o curea metalică delicată, merge purtat și la un costum mai puțin pretențios.

Iar ceasurile mai puțin delicate se pretează bine la utilizarea zilnică.

Pentru că are o curea metalică, ceasul este destul de ușor de asortat. Tot trebuie să se potrivească și el cu catarama de la curea (dacă-i ceasul argintiu, apăi și aia să fie tot argintie), dar alte restricții nu prea sunt.

 

Merge și la un costum mai lejer, și la blugi, dar și la pantaloni scurți și tricou cu mesaje amuzante.

3. Ceasul sport

Ceasul sport poate avea orice tip de curea, în funcție de complexitatea funcțiilor lui, deci în funcție de ce faci cu el. Un ceas cu cronometru și altimetru poate avea curea metalică sau de piele, pe când un ceas cu care poți înota și care măsoară activitatea cardiacă, deci este folosit la efort mai intens (implicit transpirație mai multă) tinde să aibă cureaua de cauciuc.

După cum ziceam, ceasul sport poate avea fel și fel de funcții, de la un banal cronometru, la altimetru, busolă, poate fi conectat la centuri care măsoară ritmul cardiac și câte și mai câte. Asta îl face, câteodată, să fie mai butucănos. Dar, conceput fiind pentru a fi purtat atunci când bărbatul posesor face sport, are tendința să fie mai ușor, ca să nu fie incomod.

Ceasul sport poate fi analog sau digital.

4. Smartwatch

Smartwatch-ul este un ceas destul de casual. Există unele care copiază ușor modele de ceasuri analoge, dar cele mai multe au aspectul unui ceas sport. Ceas sport pe care îl și pot înlocui cu brio, mai puțin că nu prea poți să înoți cu ele. Măsoară activitatea fizică, pulsul, altitudinea, câteodată și temperatura.

Bărbatul posesor de smartwatch îl va conecta prin bluetooth la telefonul din dotare și va primi pe el diferite notificări, în funcție de complexitatea ceasului. Fie doar apelurile, fie doar mesajele, fie orice fel de notificare, ba chiar la unele ceasuri poți și răspunde atunci când te sună cineva pe telefon.

Spor la ales!

Idei de folosit mostrele de parfum

Era o vreme când aveam multe mostre de parfumuri. Ori pentru că îmi cumpăram mai des cosmetice, ori pentru că se dădeau mai multe mostre la o singură cumpărătură, ori pentru că mai cumpăram și reviste și le puneau și în ele. Cert este că aveam colecții.

Râia la pisici

La pisici, râia este un diagnostic destul de rar, această boală a pielii fiind mai comună în cazul câinilor. Totuși, există și la feline mai multe tipuri de râie, unele cauzate de organisme microscopice care se regăsesc normal pe orice pisică, dar care din diverse motive ajung să prolifereze exagerat la un exemplar sau altul,

Și bloggerii au facturi și-s oameni

Mă uitam zilele trecute prin feedul de Facebook. Nu știu în care moment al vieții mele mi-am dat seama că îmi mănâncă prea mult din timp și energie și am rărit-o. Am rărit-o nu doar cu Facebook, ci și cu alte medii pentru socializare și, inclusiv, cu bloguri. Folosesc internetul pentru blogul meu, pentru cursurile online pe care le fac, ca să vorbesc cu prietenele mele de 2 ori pe zi și ca să mă uit la Handmaids Tale și la The Man in The High Castle. Acestea fiind spuse, am fost păzită în ultima vreme și de bârfe, dar și de intrigi, de răutăcisme mai mici sau mai mari, de energie negativă și certuri infinite.

Așa. Și să revenim la ieri, când am petrecut ceva vreme scrolând fără scop între postările care-mi apăreau în feed, de pe wallurile oamenilor sau din diferite grupuri în care mai sunt. Și mi-a atras atenția ceva ce se tot repeta. Nemulțumirea oamenilor/cititorilor atunci când un site/blog/etc. pare să facă reclamă la ceva și pare să primească ceva bani din asta.

Și cu ocazia asta mi-am amintit despre ce vor și ce nu vor oamenii să vadă pe un site sau pe un blog și cât respect am pentru cei care, în condițiile astea, tot reușesc să se întrețină din blogging. Eu nu reușesc să o fac, iar când n-o să mai am timp de (aproape) voluntariat pentru el, probabil o să-l închid.

Vor să vadă conținut gratuit

Conținut gratuit și de calitate. Fără jumătăți de măsură. Să ni se dea informație, informație relevantă, informație nouă, informație care să ne schimbe viața.

Nu un modul liber din 10, nu jumătate de studiu, iar restul cu plată. Nu informații de suprafață. Tot conținutul, relevant și gratuit.

Țin minte o discuție de pe un grup, referitoare la un articol pe care îl scrisesem eu. Îl scrisesem ca să prezint unul din cursurile pe care le am în shop și conținutul era:

Băi, uite cum mi-am schimbat eu viața în bine făcând x și y și z. Mi-a fost greu, extrem de greu câteodată, dar beneficiile au fost foarte mari. Așa că am făcut cursul ăsta, care pe lângă x și y și z mai oferă și alte idei și strategii pe care le puteți încerca și voi.”

Nemulțumirea unei cititoare atunci fu:

”Bine, bine, dar nu ne zici și exact exact ce să facem? Nu mă interesează doar x și y și z, eu vreau tot. Dar sigur, de ce să dai tot în articol, când putem plăti pentru asta… Să mănânce și gura ta ceva, nu?”.

De parcă ”Tot” ăla n-ar fi venit după niște multe sute de ore de studiu, studiu plătit, căci nu toată lumea dă informația gratuit :))

Nu vor să vadă Adsense

Știți reclamele alea de la google pe care le vedeți pe site-uri și bloguri? Să vă explic cum funcționează. Eu am un blog. Mă înregistrez la google și primesc un cod pentru a pune reclame google la mine pe site. Aleg niște domenii care par a fi de interes pentru cititorii mei și pun codul pe site. Acum intervii tu, care intri pe site. În funcție de profilul pe care ți l-a făcut google și ce consideră el că ar fi relevant pentru tine, o să vezi o reclamă anume. Dacă dai click pe ea, eu o să primesc niște bani de la google (nu de la tine, tu nu plătești nimic ca să primesc eu banii ăia). Suma pe click e infimă. Poate 1 cent pe click. Poate 2. Poate mai puțin.

Ei bine, pe cititorii de bloguri și site-uri îi deranjează astfel de reclame (mă deranjează și pe mine când îmi obstrucționează textul pe care vreau să-l citesc, asta e adevărat). Și, deși ar putea să dea click pe ele, pentru ca autorul articolului care tocmai a împărtășit informație gratuită cu ei să încaseze centul ăla, aleg să n-o facă. Și nu doar atât, ci să se și plângă dacă e mai mult de o reclamă într-un articol.

Nu vor să vadă afiliate

Reclamele afiliate funcționează diferit de Adsense. În sensul că eu pun o reclamă afiliată pe site și primesc bani doar dacă tu cumperi ceva de pe site-ul respectiv. Comisionul e (în general) de până în 10% din valoarea coșului tău de cumpărături. Ei bine, citeam o discuție (tot pe Facebook) cândva, iar cineva zicea:

Păi eu când intru pe un site și vreau să-mi iau ceva de pe linkul afiliat, fac după aia cumpărăturile de pe telefon, ca să n-ajungă banii la blogger/proprietarul de site”.

De parcă dacă ai cumpăra direct din linkul afiliat te-ar costa mai mult. Nu, nu te costă mai mult. Te costă la fel de mult/puțin, doar că îl răsplătești și pe omul ăla pentru timpul pe care l-a consumat pentru a-ți face o recomandare, care se pare că ți-a fost utilă.

elefant.ro

Nu vor să vadă advertoriale native

Cred că așa le zice. Sunt acele articole pe un subiect anume, care conțin și un link către un produs. De exemplu, dacă eu gătesc o supă de roșii și folosesc o oală anume, o să pun în articol link pe oala aia, ca să aflați că ea există.

În cazul ăsta, autorul nu primește bani nici în funcție de clickuri și nici în funcție de câte oale a vândut. Ci doar pentru că împărtășește informația că există oala respectivă.

Nu vor să vadă advertoriale care prezintă produsul

Nu-s blogger de meserie, așa că nu știu cum se numesc exact articolele astea, dar sunt cele pentru care autorul primește bani pentru că le promovează. Adică, articolul nu mai este despre supa de roșii, ci despre oală în sine. Caracteristici, de ce e ea minunată, de unde o puteți cumpăra, etc.

Și aici banii primiți sunt per articol, dar cel ce-și promovează produsul are nevoie să știe că articolul respectiv a ajuns la cât mai mulți oameni. Iar aici, indiferent cât de bine ar fi documentat articolul, câtă informație relevantă ar oferi, blocajul intervine atunci când cititorul vede ”P” în titlu.

Ah, e publicitar. Nu mai citesc.”

Ei bine, acestea fiind spuse, e extrem de greu să fii blogger. Pentru că cititorii se așteaptă de la tine să scrii mult, relevant și extrem de bine. Să ai articole documentate. Să fii informat. Să dai. Să faci. Iar ei doar să primească, uitând că pentru a scrie un articol ai nevoie de cel puțin o oră (la articole simple și nedocumentate) sau chiar o săptămână sau două, atunci când ai nevoie de documentare multă, pe lângă banii pe care îi dai pe domeniu, pe hosting, pe programator, pe contabil, pe pozele pe care le pui în articol și pe care alegi să nu le furi, ci să le plătești. Și multe alte cheltuieli pe care le mai ai, ca blogger.

Să vă zic un secret. Bloggerul este și el om. Are și el facturi de curent (doar are nevoie de curent pentru blog, nu?), facturi de internet, guri de hrănit, are nevoie să se îmbrace și să bea cafea, să se spele pe dinți și să-și cumpere o cartelă de metrou. Are cheltuieli la fel ca și tine. Doar că tu te duci la birou, muncești și primești un salariu. El stă la laptop și scrie gratuit. Iar când pune o reclamă, în loc să primească sprijin (un click, un share, o recomandare), începe să piardă din cititori.

Așa că aveți două opțiuni. Vă supărați atunci când vedeți o reclamă. Nu dați click pe ea. Nu dați mai departe linkul. Bloggerul nu câștigă bani. Bloggerul renunță la blogging. Dispare conținutul de calitate (da, multe bloguri oferă mult conținut de calitate; a trecut era în care un blog era un jurnal și atât).

Sau mai dați un click, mai dați un share, mai recomandați un blog, puneți umărul și voi, iar oamenii ăia vor fi motivați (nu doar financiar) să scrie în continuare.

Și bloggerii au facturi și-s oameni

Și cu ocazia asta mi-am amintit despre ce vor și ce nu vor oamenii să vadă pe un site sau pe un blog și cât respect am pentru cei care, în condițiile astea, tot reușesc să se întrețină din blogging.

Balul Britanic – ediția din 2018

Tot anul trecut am fost și la un eveniment organizat de ei, la Balul Britanic. M-a atras atunci miza caritabilă a evenimentului, dar când am ajuns acolo, tare m-am bine. Am văzut mulți copii veseli, îmbrăcați ca de bal, multă bucurie și libertate de mișcare, am văzut un mix (bun 🙂 ) între

Rupture – O părere

„Să ajungi din Hédinsfjördur către Siglufjördur sau Ólafsfjördur era foarte complicat pe vremea aia. (…) Cea mai bună rută era pe mare, dar se putea merge și pe jos – prin trecătoarea Hestsskard și în jos către Siglufjördur. Există o poveste din secolul al nouăsprezecelea despre o femeie de la unele din fermele din Hvanndalur care a plecat să ia lemne de foc; s-a dus pe jos, pe o rută foarte dificilă, pe sub grohotișul din partea de est a fjord-ului. Era însărcinată și avea și un copil mic agățat de ea, pe sub haine – tot drumul. Orice e posibil, dacă există dorință. Asta e o poveste cu final fericit. Dar a mea nu e.” (tr.a.)

Când am adus acasă Rutpure, nu știam la ce să mă aștept. Nu mai citisem nimic scris de Ragnar Jónasson. Sigur că da, citatele de pe coperta din spate a cărții lăudau și autorul și lucrarea sa, dar de multe ori am dat peste cărți cu zeci de recenzii lăudate care nu mi-au plăcut în mod deosebit. Am început Rupture sceptică, neștiind la ce să mă aștept.

Din primele pagini, povestea m-a captivat atât de tare, încât nu reușeam să las cartea  din mână. La culcare, la trezire, la masă, în curte, la picnic, peste tot romanul era lipit de mine. Iar după ce l-am terminat, am început să mă întreb cine e autorul și dacă a mai scris și altceva. Spre imensa mea satisfacție, Ragnar Jónasson este un scriitor islandez care are mai multe cărți publicate. Rupture face parte dintr-o serie denumită „Dark Iceland series” , pe care am de gând să o devorez în următoarele săptămâni.

Să citesc Rupture s-a dovedit a fi dificil la început, cu toate denumirile și numele personajelor în islandeză, mai ales că volumul era în limba engleză și asta mi-a îngreunat puțin aventura. Dar odată ce am reușit să mă obișnuiesc și să trec peste dificultatea denumirilor, povestea a m-a ținut atentă până la ultima pagină. Cred că am reușit să asociez numele cu întâmplările prin care treceau personajele și cu personalitatea fiecăruia, chiar dacă nu am reținut cu adevărat toate denumirile locurilor, spre exemplu.

Volumul conține o hartă a locurilor unde se desfășoară povestea, ca să îți poți imagina mai ușor drumurile pe care le fac personajele dintr-o parte în alta sau, poate, ca să sublinieze încă odată cât de dificil era de ajuns în Siglufjördur, acolo unde se ascunde misterul. De asemenea, cartea conține și o listă cu numele tuturor celor implicați și cu pronunția corectă a acestora. 

Rupture este un roman de ficțiune și crimă, care îl are ca personaj principal pe Ari Thór, un detectiv tânăr și isteț, al cărui nume are originea în mitologia islandeză. El nu are prea mulți prieteni, poate și pentru că uneori se pare că îi lipsește compasiunea. Nu îl ajuta nici faptul că trăiește într-un loc atât de izolat, situație care nu îl bucură deloc. Nu am simțit cu adevărat prezența lui Ari Thór în roman la început. Pentru mine, el a fost un alt nume adăugat la lista de personaje, cu un rol aparent mic. De abia în momentul în care autorul a început să îi descrie relația cu prietena lui, care este una dificilă, și gândurile pe care le are în anumite momente cheie ale povestirii, mi-am dat seama de importanța lui. 

Povestea  îmbină trei mistere: un caz vechi nerezolvat, un copil dispărut și un accident rutier. În 1955 două cupluri se mută într-un fijord izolat nu departe de Siglufjördur. Misterios, una dintre femei moare și se presupune că acest lucru a fost un accident – otravă ingerată din greșeală. Din lipsă de alte dovezi, cazul rămâne nerezolvat. Dar în present, o fotografie nouă iese la lumină și se pare că cele două cupluri nu erau singure la momentul tragediei. Deși la început fără legătură între ele, moartea femeii, copilul dispărut și accidental par să se lege armonios către finalul povestirii.

Ari Thór este cel care reușește să dezlege misterul sau, cel puțin, care dă o soluție plauzibilă la o problemă ce pare că nu se va rezolva cu adevărat niciodată. Dacă ți-a plăcut Hercule Poirot, o să îți placă și de Ari Thór în egală măsură. De fapt, pentru un fan Agatha Christie, romanul Rupture  e ca o binecuvântare – un nou mister greu de elucidat pe care Ari Thór reușește să îl desfacă în deznodământ. Pentru că, desi îi lipsește charm-ul lui Poirot, dă dovadă de tot la fel de multă inteligență , iar cititorul ajunge să se întrebe la final cum de nu a fost în stare să facă și el legăturile necesare și să vadă soluția cu la fel de multă ușurință.

În jurul detectivului, se învât și alte personaje, unele mai complexe, altele cu mai puțin substrat, dar fiecare dintre ele cu rolul lor bine definit. Cu fiecare capitol, fiecare dintre ele devine o forță care împinge povestirea către final.

Și deși o să sune probabil ca în compunerile de clasa a cincea, simt necesar să spun că personajul meu preferat nu a fost detectivul, ci Isrún, o jurnalistă care suferă de o boală genetică și al cărei viitor este incert. Dedicată muncii sale, Isrún lucrează împreună cu Ari Thór, pentru elucidarea misterului. Părinții ei sunt separați, iar ea e ca o punte între ei, fără să vrea. Și, deși e conștientă că boala pe care o are i-ar putea reuni, Isrún nu vrea să le spună ce se întâmplă cu ea, nu vrea să se folosească de situația în care e ca să îi împingă unul către altul.

Dacă ești ca mine, în căutare de autori noi de beletristică, pe care să îi digeri ușor, care să te relaxeze și să te lase să te pierzi în mijlocul evenimentelor cu imaginația, atunci Rupture este pentru tine. O descriere realistă a vieții în ținuturi mai reci și izolate, unde felurite personaje își petrec zilele, cu piedicile lor uzuale. Un mister clasic, care intrigă și care te va face să nu mai vrei să lași cartea din mână.

 

Articol scris de:

Dana Enache

Autor de literatură fantastică și horror. Cititor entuziast și, din când în când, critic neavizat.


S-ar putea să te intereseze și:

Rupture – O părere

Când am adus acasă Rutpure, nu știam la ce să mă aștept. Nu mai citisem nimic scris de Ragnar Jónasson. Sigur că da, citatele de pe coperta din spate a cărții lăudau și autorul și lucrarea sa

Spovedania unui preot ateu – o părere

Ei bine, între cărțile pe care ni le recomandăm am aflat și despre ”Spovedania unui preot ateu”. Mi s-a părut interesantă din prima, prin prisma titlului, care mi-a captat atenția. Ca să fiu sinceră, eram curioasă să aflu dacă este vorba despre un preot care a devenit ateu, sau despre un ateu care a devenit preot. Am cumpărat cartea.

Diabetul gestațional – Interviu cu Diana Știrbu

Una din problemele prea puțin discutate în lumea mamelor este, din punctul meu de vedere, cea legată de diabetul gestațional. Și vorbesc despre asta în cunoștință de cauză, pentru că în una dintre sarcini am trecut prin el. Din fericire, medicul meu mi-a recomandat analiza care testează funcția pancreasului chiar dacă eu nu prezentam niciun semn al diabetului gestațional. Din păcate, habar n-aveam de așa o analiză, la fel ca multe alte gravide din jurul meu, cărora medicul nu le recomandă această analiză. Despre diabetul gestațional am mai scris, dar astăzi vreau să vă arăt și perspectiva altcuiva.

Am avut ocazia să-i pun niște întrebări Dianei Știrbu, iar ea a fost atât de drăguță încât să răspundă pe larg la fiecare dintre ele.

De când a decis să devină mamă, antrenoarea de fitness Diana Știrbu și-a dedicat activitatea dezvoltării antrenamentelor pre și post-partum, pentru care a obținut o certificare internațională. Programele Dianei se numesc Fit Mom in Action și se desfăsoară într-un studio de fitness dedicat lor, în care proaspetele mămici se pot antrena alături de bebeluș.

DV: Ce este diabetul gestațional?

DȘ: Pe durata sarcinii, în uter se dezvoltă placenta care sprijină dezvoltarea fătului, face conexiunea între mamă și copil și îi asigură acestuia din urmă nutriția. Pentru a realiza toate aceste funcții minunate, placenta secretă mai mulți hormoni, iar unii dintre ei îngreunează acțiunea insulinei din corpul mamei, conducând la apariția diabetului gestational, numit și diabet de sarcină. 

Nevoia de insulină a femeilor însărcinate poate crește de până la 3 ori, iar atunci când pancreasul nu poate produce suficientă insulină, nivelul glucozei (glicemia) din sânge crește și apare diabetul gestațional. Din fericire, este o afecțiune temporară, care dispare după naștere în majoritatea cazurilor. 

DV: Cât de des apare această afecțiune?

DȘ: Conform unui studiu realizat de Federația Internațională a Diabetului, în anul 2017, 16,2% din femeile care au dat naștere s-au confruntat cu o anumită formă de hiperglicemie în timpul sarcinii și se estimează că 85,1% au fost datorate diabetului gestațional. Pe scurt, 1 din 7 femei însărcinate s-au confruntat cu diabetul în sarcină, iar tările cu venituri mici și medii, unde accesul la îngrijirea maternă este adesea limitat, conduc topul. 

 

DV: Eu am fost una dintre acele gravide cu diabet gestațional. Nu am avut la prima sarcină, ci doar la a doua. Am făcut eu ceva greșit de am ajuns să am diabet gestațional? (dacă da, ce? Dacă nu, ce provoacă diabetul gestațional?)

DȘ: Majoritatea femeilor cu diabet gestațional pe care le cunosc, tot la sarcina nr. 2 au fost diagnosticate. Specialiștii spun că femeile care au născut anterior un copil cu o greutate mai mare de 4.5 kg sunt predispuse acestei afecțiuni, deci există o legătură.

Există femei care fac diabet gestațional fără să știe că îl au. Primele simptome ale acestei afecțiuni temporare, dar cu efecte pe termen lung sunt: oboseală, gură uscată, senzație de sete, urinări dese, vedere încețoșată. Deoarece aceste simptome pot fi întâlnite și în cazul sarcinii fără probleme și mai ales pentru că diabetul gestațional poate să nu prezinte simptome, este recomandat să faci un set de analize medicale între săptămânile 24-28 de sarcină.

Apariția diabetului gestațional nu înseamnă nepărat că ai făcut ceva greșit. Diabetul gestațional nu este provocat de prea multă mancare, așa cum se vehiculează, ci de secreția de hormoni.

Cele mai predispuse la apariția acestei afecțiuni sunt femeile care:

  • Suferă de obezitate
  • Au dezvoltat diabet gestațional într-o sarcină anterioară
  • Au istoric de sindrom al ovarului polichistic
  • Au istoric familial de diabet

Însă diabetul gestațional poate apărea chiar și atunci când nu sunt prezenți factorii de risc mentionați mai sus.

DV: Știu că pentru a descoperi diabetul gestațional e nevoie de o analiză care măsoară toleranța organismului la glucoză. Eu am primit recomadarea de a face analiza ca pe o analiză standard, deși nu luasem mult în greutate și nu prezentam semne care ar fi putut prevesti diabetul gestațional. Prietenele mele, gravide, nu au primit recomadarea. Medicul le-a spus că nu fac parte din categoria de risc. Cine ar trebui, de fapt, să facă această analiză? Toate gravidele sau doar anumite categorii?

DȘ: Da, este nevoie de o analiză care masoară toleranța organismului la glucoză. Si eu am facut-o și la fel  ca și tine, nu prezentam semne că aș putea avea diabet gestațional. Recunosc că nu mi-a plăcut deloc experiența și îmi amintesc că bebelușul meu a fost agitat toată ziua după ce mi s-a administrat o doză atât de mare de glucoză.
Există medici care o recomandă și alții care nu includ această testare pe lista analizelor obligatorii.

Răspunsul meu este unul general, dar cred că fiecare sarcină este diferită și viitoarele mămici trebuie să urmeze sfaturile medicului care monitorizează sarcina.
Personal, cred că toate femeile însărcinate ar trebui să facă analiza aceasta. Este foarte important să știi daca ai sau nu diabet gestațional înainte să naști. Din experiența mămicilor pe care le antrenez, am aflat că daca ai diabet gestațional nu e recomandat să naști mai tarziu de 40 de săptămâni, de exemplu. Atât mama, cât și bebelușul trebuie monitoizați ulterior dacă a existat o sarcină cu probleme de glicemie.

DV: Dacă aflu că am diabet gestațional, e nevoie de insulină sau e suficientă o dietă anume?

DȘ: Tot medicul este cel care decide acest lucru, în funcție de caz. Am avut și am multe mămici pe care le antrenez și au diabet gestațional. Toate urmează o dieta și medicul le-a recomandat să dubleze numărul de antrenamente pe săptămâna. Niciuna nu ia insulină.

 

DV: Cum ar trebui să arate dieta respectivă? Ce are și ce nu are voie o gravidă cu diabet gestațional?

DȘ: Nu există o dietă general valabilă, dar există câteva principii care stau la baza unei diete recomandate de medicul care monitorizează sarcina și/sau nutriționist.

Alimentația echilibrată în timpul sarcinii are o influență importantă asupra sănătății tale și a copilului pe care îl porți. Chiar dacă ai fost diagnosticată cu diabet gestațional, nu trebuie să privești sarcina ca pe o perioada a interdicțiilor alimentare, gândește-te că este mai degrabă o perioadă în care devii responsabilă pentru copilul care începe să se dezvolte și pentru propria sănătate.

Planificarea meselor în diabetul gestațional joacă un rol important în creșterea glicemiei după masă, iar reglarea glicemiei este necesară pentru siguranța fătului.

Va trebui să îți automonitorizezi glicemia, efectuând 4 măsurători pe zi, respectiv în repaos alimentar și la două ore după mesele principale.  În cazuri excepționale, se măsoară glicemia și înainte de celelalte mese.

Un meniu echilibrat pentru o mămică diagnosticată cu diabet gestational este împărțit procentual, astfel:

  • 30% din calorii ar trebui să provină din proteine din surse animale cum sunt carnea, ouăle, lactatele, fructele de mare sau din surse vegetale, cum sunt ciupercile, fasolea, năutul și altele.
  • Apoi, în jur de 30% din calorii pot proveni din grăsimi și încă 10% din grăsimi saturate.
  • Cele 40% de calorii rămase pot fi luate din carbohidrați, cum sunt pâinea, cerealele, pastele, orezul, precum și din fructe și legume.


DV: Sportul influențează diabetul gestațional? 

DȘ: Printre nenumăratele benefici ale activității fizice se numără și reducerea țesutului adipos, arderea glucozei  și reducerea rezistenței la insulină, care conduce către o glicemie normală.

Așasar, DA, sportul înfluențează diabetul gestational, într-un mod favorabil pentru mamă. DA, o femeie însărcinată poate să facă mișcare, este impetuos necesar să facă mișcare dacă medicul îi permite. 

Recomandările medicilor pentru gravidele diagnosticate cu diabet gestational care mă contactează pentru antrenamente conduc către 4-5 ședințe pe săptămână. Antrenamentele prenatale au exerciții specifice și pot fi realizate la orele de grup sau în cadrul unor sesiuni private.

Nu pot încheia fără a menționa alte câteva beneficii ale sportului, atât asupra ta, cât și asupra bebelușului: sporește rezistența fizică și oferă mai multă energie, astfel încât complicatiile caracteristice sarcinii, precum grețurile, vărsăturile, constipația, oboseala și durerile de spate sunt reduse.

Recomand programele personalizate de antrenamente în timpul sarcinii sau programele de grup pe care le dezvolt, despre care puteți citi mai multe pe www.dianastirbu.ro

DV: Mulțumesc!

Diabetul gestațional – Interviu cu Diana Știrbu

Una din problemele prea puțin discutate în lumea mamelor este, din punctul meu de vedere, cea legată de diabetul gestațional. Și vorbesc despre asta în cunoștință de cauză, pentru că în una dintre sarcini am trecut prin el.

Când proiectăm asupra copilului

Mama asta e fiecare dintre noi. Cred că fiecare dintre noi proiectează la un moment dat pe copil emoțiile noastre vechi. Durerile noastre, temerile noastre, trecutul nostru. O fetiță vrea să se tundă scurt,

Cum să (nu) faci să ai NINISTE la grădiniță

Înainte de culcare, mai ales dacă e deja destul de târziu, copiii se deschid ca o floare. Știți subiectele alea pe care refuză mereu să le discute? Știți întrebările alea pe care le puneți, și direct, dar și în joc, și pe ocolitelea, și mai cum vreți voi și care nu-și găsesc niciodată răspuns? Ei bine, seara, înainte de culcare, după ce au băut 403,43 de litri de apă, copiii încep să discute și să-și împărtășească cele mai profunde secrete.

Într-o astfel de seară, când orologiul urma să bată orele 10 trecute fix, Fip deschide discuția:

– Mami, câteodată e ulât la gădăniță.

Hait! Cum oricum era nouă grădinița respectivă, iar eu eram măcinată de dubii și de îndoieli dacă om fi ales bine să mutăm copiii, dacă om fi ales bine să mutăm copiii aici, dacă și cu parcă, îmi mai trântește și asta la oră târzie de seară… Îngheț. Parcă mi-e și frică să întreb de ce. Pe de altă parte, parcă nici nu mai am răbdare să-mi spună odată ce-i urât la grădinița asta. Trag cu urechea și la Ema, să văd dacă e de acord și confirmă. Nu zice nimic.

– Da? Ce e urât acolo?

Mi-aș roade unghiile, dacă mâinile aferente unghiilor n-ar trebui să țină în brațe un urs de un metru și un monster truck de 3 kile, așa cum mi le-a încredințat Al Doilea Născut.

– E ulât că e gălădție.

Ei, pe-asta chiar n-am simțit-o când am fost. Și doară am lucrat de pe holul grădiniței, pe o băncuță minusculă, ba chiar am tras și cu ochiul în sală de multe ori, să văd să nu-mi ia carecumva cineva praful de pe boții de aur pe care i-am încredințat. În plus, mi-l amintesc la grădinița veche alergând și țipând, alături de prietenii lui, până cădea lat de oboseală. De unde supărarea asta că e gălăgie la grădiniță?

 

– Serios? E gălăgie acolo? De unde?

– De la copii. Copiii fac gălădție si eu nu pot să luclez. Eu am nevoie de niniște ca să luclez.

Aha, deci asta e. De acord, Al Doilea Născut are nevoie de liniște pentru a se concentra. Confirm asta și de acasă și din mașină, când îi interzice Emei să vorbească, să cânte sau să respire, dacă el are de luclat ceva.

– Bine. Și tu ce faci atunci când ai nevoie de liniște?

Se încordează tot și devine războinic. Crește intensitatea vocii, se lungește și el în pat până pare uriaș:

– Le spun. Le spun: ”Copii, niniste! Niniste, vă log!”

– Și ei ce fac?

Îl simt cum se întristează și se face mic la loc…

– Lâd de mine si zic că sunt bebelus.

Pfffff… Jignirea supremă între copii. Să-ți zică cineva că ești bebeluș nici nu cred că are echivalent în discuțiile și injuriile noastre de adulți. Continuă.

– Si nu-mi plațe! Nu-mi plațe deloc!

– Cred… Și ce faci atunci?

– Mă supăl si le zic si mai tale. NI-NI-STE! Ei nu fac niniste si eu plâng. 

Mda. E neplăcută situația. Lăsând la o parte stilul amuzant în care a decurs relatarea, chiar simt că trebuie făcut ceva. Copilul meu are nevoie de ceva ce nu reușește să primească și se simte neputincios. N-are soluții. Zic:

– Hai să căutăm soluții. Oare ce-ai putea să faci dacă ei nu te ascultă pe tine?

Ăsta e unul din lucrurile pe care le recomand întotdeauna părinților cu care lucrez. Să invite copilul la a găsi soluții. Chiar dacă sunt mici sau mari, ei au idei. Câteodată vin cu idei grozave din prima, poate chiar cu idei mai bune decât ale noastre. Câteodată nu reușeșsc și au nevoie de un pic de ghidare din partea noastră. Oricum ar fi, zic eu mereu, copilului nu trebuie să-i dăm soluțiile pe tavă, ci trebuie să-l sprijinim să și le găsească singur.

De data asta, desigur, eu aș fi vrut să duc discuția în direcția ”Da, și atunci te duci și vorbești cu un adult de acolo și îi ceri sprijinul.”
Dar, nu. Copilul meu are alte soluții. Îmi etalează unele care n-ar duce la nimic bun. Bag un ”mhm” după fiecare și îi cer să mai caute.

La un moment dat îi sclipește becul în întuneric. Evrika! A găsit soluția. Se ridică în fund și îmi povestește emoționat de ideea grozavă.

 

 Urmărește-mă pe facebook

– O să mănânc toată mâncalea la plânz. Pe toată. Si o să se facă bulta maaaaaaale.

Îmi arată cât de mare. Chiar mare, aș putea zice.

– Așa? Și cum te ajută asta?

– Si după aia, după țe fac bulta maaaaaaaaale… fac multă caca pe ei. 

Universul meu s-a spulberat. Gândirea magică a copilului m-a îngenunchiat. Îmi culeg ultima fărâmă de putere și duc totuși discuția în direcția ”Știi că educatoarea ta e persoana mea de încredere la grădiniță, așa că atunci când ai nevoie de ajutor, poți să te duci să-i spui.”

Până la urmă situația s-a rezolvat. Copilul a primit o masă mai retrasă, unde a putut lucra în niniște. Iar eu am primit material nou pentru blog :))

Și bloggerii au facturi și-s oameni

Și cu ocazia asta mi-am amintit despre ce vor și ce nu vor oamenii să vadă pe un site sau pe un blog și cât respect am pentru cei care, în condițiile astea, tot reușesc să se întrețină din blogging.

Balul Britanic – ediția din 2018

Tot anul trecut am fost și la un eveniment organizat de ei, la Balul Britanic. M-a atras atunci miza caritabilă a evenimentului, dar când am ajuns acolo, tare m-am bine. Am văzut mulți copii veseli, îmbrăcați ca de bal, multă bucurie și libertate de mișcare, am văzut un mix (bun 🙂 ) între

Cum m-am căsătorit eu a doua oară

Acum, însă, aș face lucrurile altfel. Aș simplifica multe lucruri, ca să mă pot bucura și mai tare de tot. Ca să fiu mai conectată la moment, la oamenii din jurul meu, ca să simt chiar că sărbătorim … iubirea. Despre asta e vorba, până la urmă, nu?

Stil de iarnă pufos

Zilele astea trec prin așa o stare, de nu m-aș mai da jos din pătură. Dacă s-ar putea să nici nu mă dau jos din pat, asta ar fi și mai super. M-aș trezi de dimineața, mi-aș face o cafea și m-aș băga înapoi în plapumă. La prânz m-aș mai trezi o dată și aș mânca o supă...