Cu ce încalți picioare suferinde?

neuromul morton

Sper că citiți acest articol din pură curiozitate și nu pentru că suferiți și voi de neuromul morton, ca subsemnata. Dacă îl citiți din curiozitate, trebuie să vă spun întâi cum am aflat că îl am și cu ce mă deranjează.

De acum vreo doi ani am constatat că nu mai pot purta tocuri. Oricât de mici ar fi fost ele, după ce le purtam o perioadă scurtă de timp, simțeam că îmi ia foc talpa, în dreptul oaselor metatarsiene (adică exact zona aia pe care te sprijini atunci când ai pantofi cu toc) și începeau să mă doară degetul mijlociu și cel de lângă el. Am trecut asta cu vederea și am decis că n-o să mai port tocuri. Doar că, într-o iarnă, când eram cu Fip în luna și cu Ema în tricicletă și ne întorceam acasă, am simțit că nu mai pot să merg dacă mai stau încălțată. Purtam niște adidași moi și confortabili. Ne-am întors acasă din parc cu mine pe jumătate încălțată și pe jumătate desculță. Adică, aveam un adidas într-un picior și o șosetă în celălalt.

Atunci am zis că nu-i ok. Vorba aia, de picioare o să am nevoie toată viața și ar fi bine să am grijă de ele. M-am programat la medic și i-am explicat tot ce simțeam (cu mențiunea că din reflexul de a vorbi mai mult cu copiii cu degete mici, decât cu adulți, i-am zis medicului că mă doare un ”degețel” :)))

 

Vrei să primești postările mele pe email?

M-a întrebat, investigat, pipăit. I-am povestit că dacă port încălțăminte mai strâmtă (adică normală pentru oamenii care nu au picioarele așa late ca mine) sau puțin toc, începe să mă doară zona oaselor metatarsiene, apoi simt o arsură în toată talpa, mă jenează și degetele și dacă nu mă descalț în secunda doi, simt că îmi ia foc piciorul. La dreptul e mai serioasă treaba. Radiografii aveam deja de când îmi rupsesem degetul. Durerea era mai veche, doar că acum se acutizase. Dacă stau bine să-mi amintesc, am avut mereu disconfortul ăsta, dar nu la cote așa alarmante. După ce a terminat anamneza mi-a explicat ce se întâmplă cu mine și picioarele mele.

Sufăr de neurom morton. Mai pe lung, nervul interdigital a fost iritat cronic, așa că s-a îngroșat și a dezvoltat cicatrici. Ce l-a iritat? Păi, încălțămintea neadecvată, compresia pe care o fac oasele metatarsiene pe el, și poate și altele.

neuromul morton

Ok, bun. Am aflat ce e. E neurom morton. Și ce fac eu acum cu neuromul ăsta? Cum scap de el? Am primit câteva recomandări de la medic:

Încălțăminte lată

Recomandarea principală a fost: fără încălțăminte îngustă. Asta e tare greu atunci când ai picioarele late și orice încălțăminte normală devine îngustă… Așa că, pentru mine s-a terminat cu comandatul pantofilor de pe net. Trebuie mereu să-i probez ca să-i simt cât sunt de lați. Cum am stabilit că citiți articolul doar de curiozitate, bucurați-vă că nu mai trebuie să pierdeți atâtea ore prin magazine, probând fel și fel de pantofi. Era o vreme când cu șase clickuri aveam 5 perechi de pantofi la ușă a doua zi.
Nici măcar genul ăsta de cizme de damă nu mă încumet să mai cumpăr de pe net, deși, teoretic, sunt comode, fără toc, se mulează pe picior. Nu… Mi-e frică.

Fără tocuri

Aici e suferința mea. Femeie cochetă, fostă, actuală și viitoare divă… Să nu mai am eu voie să port pantofi cu toc? Mă rog, ca să fiu mai explicită, să nu mai pot eu să port pantofi cu toc? Nici la petreceri, nici la sindrofii, nici la un costum mai office? Nope, s-a terminat cu ei. Să știți că e tare greu să încropești o ținută decentă și elegantă fără pantofi cu toc. Și trist…

Plantare pentru neuromul morton

Deci, pe lângă faptul că pantofii trebuie să fie lați, trebuie să mai încapă în ei și un plantar specific, ce se face pe comandă, la recomandarea medicului. Nu am încă astfel de plantare, pentru că încă sunt ok doar cu încălțăminte lată, deși a început să mă deranjeze și asta câte puțin. De exemplu, conduc mereu desculță, ca să-mi fie mai ușor. Problema e că am auzit că rolul plantarelor nu e să te facă să te simți confortabil și e destul de dureros să le porți. Nu mă pronunț, e doar ceva auzit de la un medic în care am încredere.

 

Kinetoterapie, masaj pentru neuromul morton

E adevărat că după o sesiune sănătoasă de masaj al zonei ăleia, masaj făcut de o doamnă foarte pricepută din Thailanda, n-am mai avut probleme o vreme cu piciorul. Bine că mi-am amintit. Să mai fac o programare…

Tratament  pentru neuromul morton

Dacă nici cu pantofii lați și nici cu plantarele sau cu masajul nu merge, se recurge la tratament. Corticosteroizi injectați împreună cu anestezic.

Operație pentru neuromul morton

În ultimă instanță, dacă nimic și nimic nu te ajută, recurgi până la urmă la intervenție chirurgicală. Prin intervenția asta, se curăță nervul și ar trebui să fii ok după aia. Problema e că am citit că are o rată de succes de 80%. Întrebarea mea e ce se întâmplă în cele 20% din cazuri, când operația nu reușește. Rămâi la fel ca înainte sau…? Astea sunt niște riscuri pe care trebuie să le discut cu un medic.

Ceva îmi spune că tot la operație o să ajung. Și cum piciorul ăla îl am deja operat de două ori, ce mai contează o a treia? Ca să nu mai spun că la spital o să pot să dorm cât vreau eu. Hmmm… Mă mai gândesc 😀

Când nu ești bine cu tine, nu ești bine cu nimeni – Fetița din casa rotundă

fetita interioaraA fost odată ca niciodată o fetiță. Nici înaltă, nici scundă, nici grasă, nici slabă, nici blondă, nici brunetă. O fetiță ca toate fetițele, atâta doar că fetița noastră era foarte colorată. Pielea ei arăta ca paleta de culori a unui pictor ce știa să se bucure de viață. Pete roșii și albastre, galbene și portocalii… Toată pielea ei era o nebunie de culori. 

Fetița asta locuia într-o casă specială, cu pereți moi și catifelați și foarte călduroasă. Avea niște ferestre mici, undeva sus, în pod, dar fetița era atât de mică, încât nu ajungea la ele. Fetița asta nu ieșise niciodată din casa ei și nici nu văzuse niciodată cum arată lumea. Trăia acolo, singură, în căsuța ei rotundă, cu pereți moi și catifelați. 

Nu știa cum ajunsese acolo, de unde se născuse, pentru că în căsuța ei nu exista nicio mamă care să o țină în brațe și care să-i pregătească orez cu lapte. Doar că fetița nici nu-i simțea lipsa. Nu de acolo se hrănea ea. Nici din îmbrățișări, nici din orez cu lapte. 

Fetița avea un singur mesaj pe care îl transmitea către exterior, chiar dacă nu știa cum arată exteriorul ăsta. La fel cum noi învățăm să respirăm, fără să ne dăm seama cum am făcut-o, așa și fetița a început să transmită mesajele. Întâi foarte tare, ca să fie sigură că e auzită.

”Vreau să mă iubiți necondiționat, să mă protejați și să mă acceptați pentru ceea ce sunt. Să mă susțineți și să mă încurajați!”

Și aștepta răspunsul din exterior. Câteodată el venea, iar fetița se bucura din cale afară. Avea în dreptul pieptului o cupă transparentă și închisă ermetic, în care licărea un lichid auriu. Când primea răspunsul din exterior, cupa se umplea, mai mai să dea pe dinafară.

Vrei să primești postările mele pe email?

Dar, câteodată, mesajul nu venea. Atunci culorile fetiței începeau să se estompeze, iar cupa să se golească. Vocea ei devenea din ce în ce mai liniștită și aproape că nu se mai auzea către exterior. După o perioadă lungă în care mesajul nu venea din exterior, fetița se întindea pe podea și privea tavanul. Nu mai avea energie să iubească, să clădească, să ceară. 

Într-o zi, așa cum stătea ea întinsă pe podea și își privea pielea de culoarea unui șoricel de câmp, fetița noastră a decis că nu se mai poate așa. Și că dacă oricum răspunsul din exterior nu mai vine, n-o să-l mai ceară. A căutat ustensile prin casă și a început să meșterească. Și-a pictat pete violente de culori pe piele, în timp ce se uita în oglindă și se bucura că parcă începe să semene cu ea însăși. Apoi, din niște piese vechi găsite printr-un dulap prăfuit, a reușit să încropească un dispozitiv care să o ajute să-și scoată cupa din piept. A îndurat toate durerile, s-a șters de sânge cu un prosop vechi, a tras mai tare. Cupa a ieșit și era, oricum, goală. Nici picătură de lichid auriu în ea. Cu ajutorul unei seringi, fetița a umplut cupa cu un alt lichid, negru ca smoala de data asta. Și-a depărtat pielea și oasele pieptului cu niște chingi încropite, a șters șuvoaiele de sânge cu același prosop vechi și murdar și a pus cupa la locul ei. Acum se simțea completă.

 

Cu pielea vopsită și cupa cu lichid negru pusă la locul ei, fetița s-a întins înapoi pe podea, ca să privească tavanul. Cupa a început să i se verse peste trup, să curețe vopseaua pe care și-o pictase cu atâta migală și să o acopere cu totul, ca un giulgiu. În scurt timp, fetița rămase încremenită sub lichidul, devenit acum vâscos, care nu-i mai permitea nicio mișcare. Arăta ca o muscă prinsă într-o mărgea de chihlimbar negru. 

Ultimul gând înainte să nu mai aibă niciun gând a fost: ”Urâtă lume, urâtă casă, urâtă eu…”


Fiecare dintre noi are o astfel de fetiță în interior. Și tu, și eu. O fetiță care a cerut mult timp iubire necondiționată, iar atunci când nu a primit-o, a dispărut. Atunci emoțiile noastre s-au încărcat de lichidul negru, au devenit grele și s-au scufundat.

Așa că n-am mai avut iubire de dat. Nici pentru noi, nici pentru ceilalți.
N-am mai avut respect de dat. Nici nouă, nici celorlalți.
N-am mai avut încredere. Nici în noi, nici în ceilalți.
Nu ne-am mai arătat compasiune. Nici nouă, nici celorlalți. 
N-am mai râs, nu ne-am mai bucurat, n-am mai văzut intenții bune, n-am mai spus lucruri frumoase, n-am mai ajutat, nu ne-am mai implicat. Ne-am acoperit toată viața de o pâclă neagră, sufocantă… 

Salvați fetița. Iubiți-o voi necondiționat. Spuneți-i lucruri frumoase. Cuvinte pline de compasiune. Îmbrățișați fetița. Acceptați-o cu greșeli și defecte. Dați-i răspunsul din exterior. Fetița aia sunteți voi! Casa ei sunteți voi. Lumea ei sunteți voi. 

Dați și mai departe povestea ei. Să o cunoască toată lumea!

Când nu ești bine cu tine, nu ești bine cu nimeni – Fetița din casa rotundă

Citește tot

Conferința Internațională de Psihotraumatologie 2017

Citește tot

#meToo – Și eu am fost victima hărțuirii și abuzului sexual. Cum combatem asta?

Citește tot

Tu ce ai face pentru iubire?

Citește tot

Și copiii sunt oameni

Citește tot

10 întrebări pe care mi le pun de când sunt mamă

Citește tot

Cine mă ajută pe mine să-mi concep speach-urile

Citește tot

Cuplul după ce vin copiii – Cum am rezistat noi

Citește tot

Aș da tot ce am pe o viață ca a ta

Citește tot

Ce-i învățăm pe copii?

Citește tot

Conferința Internațională de Psihotraumatologie 2017

LE: Câștigătoarea este Andreea. Felicitări! Am urcat filmulețul cu extragerea pe facebook. Mulțumesc tuturor pentru participare!

Urmăresc de ceva vreme evenimentele pe care le organizează Instututul pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT) și mă bucură să văd că lumea începe să fie interesată de latura asta, că terapia începe să nu mai fie respinsă și aruncată într-un colț prăfuit, pe motivul ”n-am nevoie de psiholog, că nu-s nebun”. Ultimul eveniment la care am fost mi-a clarificat unele întrebări care se plimbau prin capul meu, dar nici măcar nu știam că există. Atunci fu vorba despre cupluri și dacă mă urmăriți pe facebook, ați văzut că am postat de acolo.

Acum aș vrea să vă anunț despre un alt eveniment organizat de ei. Și anume, despre a patra ediție a Conferinței Internaționale de Psihotraumatologie.

Ce este ISTT?

Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT) este o asociație profesională non-profit care oferă ajutor psihologic prin aportul voluntar al specialiștilor săi, tuturor celor care au nevoie. ISTT oferă consiliere psihologică, evaluare, psihoterapie – individual, în cuplu, dar și pentru familie. Din 2010 până în prezent, peste 400 de persoane au primit gratuit suport psihologic din partea ISTT pentru ameliorarea efectelor negative ale experienţelor traumatizante trăite. ISTT promovează cunoștinţele despre traumele psihice și susține cursuri de formare continuă referitoare la psihotraumatologie pentru psihologi, medici, cadre didactice.

ISTT a luat ființă în 2010. Echipa, formată din specialiști psihoterapeuţi şi consilieri psihologici, colaborează în desfăşurarea proiectelor Institutului cu: asistenţi sociali, cadre didactice, personal medical. ISTT reprezintă o echipă de oameni care facilitează întâlniri profesionale între persoane oneste, deschise la explorarea interioară, ghidată uneori de simptomele fizice sau psihologice, inclusiv în zonele puţin conştientizate şi accesibile, așa cum sunt rănile psihice. Odată văzute şi acceptate, rănile se închid, eliberând mai multă energie şi claritate în viaţa noastră. Această interacțiune creează o bază solidă şi hrănitoare de colaborare şi evoluţie pe toate planurile şi între persoane diferite.

Ce este Conferința Internațională de Psihotraumatologie?

Timp de trei zile, CiNPT, aflata la cea de a IV-a editie, va reuni importante nume ale experților români și internaționali în psihologia și terapia traumei. Conferința se adresează specialiștilor în psihologie clinică, psihoterapie, consiliere, psihiatrie, practicienilor, dar și publicului larg interesat de acest domeniu.

Ediția din acest an reunește peste 16 speakeri internaționali, peste 20 de lectori de renume și organizatorii așteaptă o participare de peste 250 de persoane.

CONFERINTA INTERNATIONALA DE PSIHOTRAUMATOLOGIE 2017

ZIUA 1, 27 Octombrie 2017

Asociația RESILIO va deschide prima zi a Conferinței Internaționale de Psihotraumatologie (CiNPT). 16 speakeri – membri și specialiști de renume ai unor universități de prestigiu din Franța, Canada, Marea Britanie, Norvegia, Camerun, România – vor dezbate tipurile și eficiența programelor ce vizează dezvoltarea rezilienței în psihologie, în domeniul social și cel organizațional, folosind exemple și studii de caz. „De la teorie la practică: o analiză a programelor de intervenție bazate pe reziliență” este tema principală a acestui eveniment special RESILIO.

ZIUA 2, 28 Octombrie 2017

“Trauma și dezvoltarea umană” este tema centrală a ediției din acest an a Conferinței Internaționale de Psihotraumatologie. În cea de-a doua zi a CiNPT vor avea loc prezentări despre modul în care se produce dezvoltarea umană în condițiile traversării experiențelor adverse, despre traiectorii de dezvoltare psihică posttraumatică, dezvoltarea posttraumatică a copiilor, riscul suicidar și experiențele traumatice timpurii.

ZIUA 3, 29 Octombrie 2017

În cea de a treia zi a Conferinței Internaționale de Psihotraumatologie – „Trauma și dezvoltare umana” vor avea loc șase workshop-uri pe diverse teme care se vor desfășura câte două în paralel, la alegere participanții beneficiind de trei workshop-uri.

CiNPT are loc din doi în doi ani și beneficiază la fiecare ediție de specialişti de marcă din domeniu, din ţară şi din străinătate. Cea de-a patra ediţie care va avea loc în octombrie 2017 cuprinde atât secţiuni dedicate specialiştilor în psihologie, psihiatrie, medicină, educație, asistență socială, sesiuni dedicate practicienilor, precum și sesiuni și workshop-uri dedicate publicului larg. Accesul acestora se poate face în oricare din cele 3 zile ale evenimentului.

Conferințele CiNPT din primele două zile vor avea loc la Hotel Intercontinental, Sala Ronda, în timp ce atelierele din cea de-a treia zi vor fi găzduite de Facultatea de Psihologie și Științele Educației din Șoseaua Panduri nr. 90.

Unde puteți să vă înscrieți?

Pe site-ul ISTT, adică aici.

Ce este trauma, de fapt?

Aici nu vreau să zic eu nimic, ci o las pe Diana Vasile (psihoterapeut, profesor universitar și președinte al ISTT):

Și la final, un concurs 🙂

Am de dat o invitație pentru cele trei zile ale evenimentului. Adică un premiu în valoare de 1000 de lei.

Nu trebuie decât să-mi scrieți în comentarii de ce ați vrea să mergeți acolo. Atât. Extragerea o voi face joi seară, spre ora 00:00 și voi anunța aici, cel mai probabil, vineri dimineață (dacă nu chiar joi seara).

Succes!

3 vitamine de care ai nevoie iarna și o rețetă de tort raw vegan

Că ne place sau nu (personal, mie nu îmi place :))), vine iarna. Unul din motivele pentru care nu-mi place iarna (pe lângă frig) e și lipsa legumelor și fructelor din meniul meu zilnic. Sau înlocuirea lor cu niște legume/fructe care arată la fel ca cele de vară, dar le lipsește gustul.

Iarna răcim mai des, iarna ne e frig, ne curge nasul, ne mai doare și capul câteodată. Sau poate doar mie mi se întâmplă, pentru că iarna eu nu trăiesc, ci doar exist. Anul ăsta mi-am propus să fiu mai atentă la alimentație. Poate mă ajută să fiu ceva mai sprintenă și mai optimistă. Să vedem.

Iată cele 3 vitamine pe care vreau să le consum în cantități mai mari iarna asta:

Vitamina C

Citeam un articol despre tot 3 vitamine pe care să le consumi vara și avem și acolo vitamina C pe locul I. Și iarna tot pe locul I e.
La iarnă mi-am propus să iau vitamina C în speranța că n-o să mai răcesc atât de des, pentru că e unul dintre cei mai puternici antioxidanți, pentru că promite să-mi dea energie.

Mandarine, portocale, dar și broccoli, conopidă, coacăze și căpșune, ardei gras, pătrunjel – câteva alimente bogate în vitamina C pe care o să încerc să le consum mai des iarna asta.

Vitamina E

Îmi aduc aminte că mama îmi spunea mereu să iau vitamina E când mă plângeam că mi se rup unghiile prea ușor și că am pielea prea uscată. Ei bine, iarna o am și mai uscată decât vara, evident.
Vitamina E susține elasticitatea pielii, a părului și a unghiilor și le hrănește. Așa poate n-o să mai am pete roșii pe față de la frig, mâini uscate și păr casant și poate o să mă bucur mai mult de plimbările prin zăpadă, ca să mai fac și niște vitamina D 🙂

Mi-am propus să consum mai multe alimente bogate în vitamina E: nuci, alune, migdale, caise uscate.

Omega 3

Ok, m-ați prins. Ăsta nu e o vitamină, dar se pare că pe timp de iarnă e foarte important aportul de Omega 3. Cu ce ne ajută? Eu mi-am notat așa: ajută și Omega 3 ăsta să nu ni se mai usuce pielea și să nu se mai umple de pete roșii și ne echilibrează emoțional. Eu iarna sunt mai dezechilibrată așa, pentru că trăiesc pentru soare. Și dacă soare nu e, nimic nu e.

Ce alimente o să includ mai mult în dieta mea? Păi, din nou, alimente bogate în Omega 3: nuci, alune, semințe, fasole, linte, năut, pește și fructe de mare.

Medicament de iarn-am ținut dieta

Cu această ocazie, am decis că-i musai să mă hrănesc zilnic cu un medicament pe care îmi propun să-l gătesc în bucătăria proprie. Să-i spunem ”Medicament de iarn-am ținut dieta”. Să vă dau și vouă rețeta. O să fiți sănătoși și bine dispuși, mai ales că… cine refuză o felie de tort pe zi? Mai ales că e recomandare medicală… Și mai ales că e sănătos. Cam ca toate torturile raw vegan. Plus că puteți spune orice despre raw vegani, dar nu și că n-au dulciuri bune :))

Deci, rețeta pentru tort raw vegan ”Medicament de iarn-am ținut dieta”

Vrei să primești postările mele pe email?

Blat pentru tort raw vegan:

100 g migdale crude și nesărate
50 g caju crud și nesărat (sau orice alte nuci, tot crude și nesărate)
semințe de la o păstaie de vanilie
miere după gust (sau pastă de curmale sau ce îndulcitor vreți voi)
3 linguri de unt de cocos (topit)

Puneți toate ingredientele în robot sau blender. Eu prefer robotul. Am unul cu lamă în S și e perfect și pentru prăjituri, dar și când fac unt de arahide sau de migdale sau alte cele pentru că are putere să le amestece până scoate untul din ele.

tort raw

Puneți blatul într-o formă și presați cu o greutate până devine destul de tare. Eu am folosit un pahar. Apoi la congelator cu el.Cu blatul, nu cu paharul.
Observați, deci, că avem vitamina E și omega 3 în blat, da?

tort raw

Să trecem la crema pentru tortul nostru raw vegan

400 g caju crud și nesărat
150 g de unt de cacao topit
un pahar de zmeură/căpșune/afine/toate combinate
miere sau îndulcitor după gust
tort raw

Le puneți și pe astea la un loc în blender sau robot (deși mie îmi place să adaug fructele la final, ca să nu iasă chiar ca o pastă) și apoi scoateți din congelator blatul și turnați crema peste. Puneți din nou puțin la frigider (untul de cacao se întărește rapid la frigider, nu-i nevoie de congelator) și gata. Aveți acum și vitamina C, pe lângă vitamina E și Omega 3.

La final o să iasă cam ca în poza asta (evident că n-am fost pe fază să-l pozez înainte să dispară, așa că am luat și eu o poză similară de pe shutterstock :D)

tort raw vegan

 Poftă bună!

3 vitamine de care ai nevoie iarna și o rețetă de tort raw vegan

Citește tot

Gustări sănătoase pentru copii

Citește tot

Budincă de chia cu scorțișoară și căpșune

Citește tot

Idei de rețete pentru cuptorul cu microunde

Citește tot

10 lucruri pe care le puteti face cu pulpa de fructe

Citește tot

3 retete de inghetata in 3 minute

Citește tot

Baton cu nuci si fructe pentru copii

Citește tot

Rețeta noastră pentru căsuța de turtă dulce fără zahăr

Citește tot

Pastrama de vita

Citește tot

Paste cu sos de kale

Citește tot

Despre mine

Bună! Și bine ai venit la mine pe blog! Eu sunt Diana Vijulie, mama Emei și a lui Filip și mă bucur să te cunosc. Sper să găsești la mine pe blog idei bune, gânduri frumoase, o atmosferă caldă și primitoare, un zâmbet... Nu vreau să spun mai multe despre mine aici, dar mă poți descoperi în fiecare postare pe care o vei citi. Sper să te simți cât mai bine aici, la mine acasă.

Shop Diana Vijulie

Cursuri dezvoltare personală și de parenting

cu prețuri începând de la 8 lei.

#meToo – Și eu am fost victima hărțuirii și abuzului sexual. Cum combatem asta?

Prima dată mi s-a întâmplat când eram în generală. Să ne înțelegem. Nu am fost niciodată  una din fetele mega populare, după care leșinau toți și toate colegele. Școala am făcut-o la un liceu mai „de fițe” să-i spun, unde eram pătura de mijloc printre pături superioare. Vacanțele mi le făceam la Ploiești, și nu la Disney, tata conducea un Oltcit, și nu un Tucson, n-aveam rucsac Herlitz și nici camera mea. Eram, deci, un soi de buruiană printre trandafiri. Iar asta s-a simțit. Îmi aduc aminte și acum când ne-am oferit să ducem un coleg acasă că mi-a răspuns foarte hotărât că el nu merge cu noi, că ce conduce tata… păi aia nu e mașină… și că mai bine merge pe jos.

”Lăptăreasa” #metoo

În fine, nu despre asta voiam să vă povestesc, ci voiam să subliniez că nu eram printre fețele populare din școală. Cu toate astea, hărțuiala sexuală a început de când abia învățam să scriem. Ok, exagerez. La vreo doi ani după ce am învățat să scriem. Cum am avut întotdeauna sânii mai mari decât media, se pare că ”mi-o ceream”. Băieții îmi spuneau ”lăptăreasă” și încercau să mă tragă de bustieră (și, mai târziu, de sutien). Nu-mi plăcea deloc. Îmi repugna cuvântul (și acum am un reflex de ”bleah” când îl aud), mă enervau că nu mă lăsau în pace și țin minte că îmi făceam în cap planuri de răzbunare.

La început am vorbit și cu adulții despre asta, pentru că nu mi se părea normal. Replicile lor erau standard. ”Așa sunt băieții”, ”Îi place de tine, de-aia face așa”. Asta când nu eram certată că port bluze prea mulate. ”Ia și tu o bluză mai largă pe tine”. Am renunțat, până la urmă, să mai spun ceva adulților. Iar, cu timpul, am început să mă bucur de atenția asta, s-o iau ca pe un compliment. Io, aia mică și nebăgată în seamă… Ia uite cum mă plac băieții de mă trag de sutien… Am ajuns cineva!

#metoo

Apoi, să nu mai povestesc de autobuze. De câte ori am fost pipăită sau înghesuită de tot felul de bărbați ce păreau, la o adică, oameni decenți. Punctul culminant a fost într-o după amiază de vară, când am văzut negru în fața ochilor după ce un astfel de bărbat mi-a băgat mâna sub fustă și n-am mai gândit rațional, doar l-am dat cu capul de geamul autobuzului. Am avut noroc, pentru că s-a speriat și a coborât la prima. După ce l-am văzut că se dă jos, mi s-au tăiat picioarele. Mi-am dat seama ce mi s-ar fi putut întâmpla, de fapt.

M-a scăpat sprayul paralizant #metoo

Dar astea (și altele, pe care sigur le-ați trăit și voi) sunt lejere, subțirele, parcă nedemne să fie menționate. Adevăratele experiențe, din care am ieșit, din fericire, bine și sănătoasă, au fost tot în liceu, seara. Aveam ore până mai târziu, așa că mă întorceam acasă pe întuneric. Stăteam în spatele autobuzului, când s-au așezat pe scaunul de lângă mine un tip și un prieten. Mi-au șușotit printre dinți să nu mă mișc și să nu zic nimic. Urma, cică, să merg cu ei. Din nou am simțit furie oarbă, un val de adrenalină și mi-am făcut planul în mintea mea. Aveam în buzunar un spray paralizant. L-am băgat în mâneca de la jachetă și l-am folosit înainte să se închidă ușile de la prima stație. Am zburat din autobuz, iar respectivii au rămas acolo, aolindu-se de durere. Am avut noroc. Și prezență de spirit.

Altă experiență s-a legat de niște pași care m-au urmărit până în holul blocului. Și atunci am avut noroc, pentru că s-a închis ușa de la lift la timp, exact ca în filme. Două săptămâni mai târziu, o altă fată a fost violată în bloc, la etajul 1… parcă. Nimeni nu i-a auzit strigătele. Nici pe ale mele nu le-ar fi auzit nimeni…

Glume porcoase, apropouri deocheate, ”da’ de ce nu vrei să mă pupi, zi-mi de ce” și altele asemenea… Pe toate le-am trăit și le-am retrăit. Nu conta că eram în trening, leșinată de transpirație după o tură de parc, sau cocoțată pe tocuri în club.

Am aflat târziu că toate astea nu sunt normale.
Că nu e normal să te fluiere un muncitor de pe o schelă.
Nici să se frece de tine un necunoscut la bar.
Am aflat târziu că nu e vina mea, că nu e de la bluza mulată și nici de la tocurile înalte.
Că ”te place și de-aia se poartă așa” nu e o scuză acceptabilă.
Că nu e un compliment că am primit o palmă peste fund la semnafor.

Dar ce putem face noi? #metoo

 

Vrei să primești postările mele pe email?

Ok, am înțeles că nu trebuie tolerat așa un comportament. Dar ce facem?

Nu mai tolerăm hărțuirea sexuală #metoo

În primul rând, facem fix asta. Nu mai tolerăm așa un comportament. Înțelegem că nu contează dacă pentru mine o replică nu e deranjantă, dacă ea e deranjantă pentru altă femeie. Nu mai trecem cu vederea când auzim sau vedem că cineva este agresat sexual (pentru că poate fi și bărbat, nu doar femeie). Amendăm toate comportamentele de genul ăsta pe care le vedem.

Băieții sunt băieți… Nu agresori #metoo

Ne învățăm băieții că a fi băiat nu înseamnă a fi un mojic, ci a fi o persoană de sex masculin, care arată respect tuturor ființelor din jurul său. Nu acceptăm, în numele lui ”e băiat, ce să-i faci?”, să tragă alte fetițe de codițe, de rochițe, de sutiene sau chiloți. Le explicăm că NU înseamnă NU, indiferent în ce context, de la ”săpunit” la săruturi sau orice altceva.

În aceeași direcție, nu le mai transmitem nici fetelor noastre să fie resemnate, pentru că așa arată afecțiunea pe care o primesc de la un bărbat. Nu, că te trage de sutien sau de păr sau de bluză e ceva deranjant ce trebuie să se oprească.

Nu e vina fetelor #metoo

Nu contează cum sunt îmbrăcate fetele noastre. Băieții și bărbații nu-s niște animale fără discernământ. Să le acordăm și lor mai mult credit, nu?

 

Acceptăm NU-urile copiilor noștri #metoo

Da, e greu să accepți că tu vrei ceva, dar copilul spune NU, iar tu trebuie să te oprești. Dar așa îl înveți să-și facă vocea auzită. Să știe că are dreptul să spună nu și că dacă spune NU, atunci celălalt trebuie să se oprească. Nu-i mai obligați să pupe unchi și mătuși, respectați-le decizia de a nu spune o poezie, opriți-vă din gâdilat atunci când copilul spune NU. Primul care trebuie să-i respecte NU-ul e însuși copilul.

 

Facem educație sexuală cu ei de mici #metoo

De mici copiii trebuie să știe la ce mai pot folosi zonele intime. De fapt, la vârste mici (și când zic mici, zic MICI… 1-2-3 ani), educația sexuală se traduce mai degrabă prin igienă și prevenție. Copiii trebuie să știe că zonele intime sunt cu restricții. Că nimeni nu are dreptul să-i dezbrace sau să-i atingă ”acolo”. Să știe denumirile corecte ale organelor genitale, ca să nu simtă că e ceva tabu la mijloc. Fiți sinceri cu ei din clipa 0. Și fiți proactivi. Dacă nu copil nu întreabă nimic, nu înseamnă că nu-l interesează sau nu știe despre ce e vorba. Mai degrabă poate să însemne că a simțit tabu-ul discuției, așa că își ia informațiile din alte părți. Pe care tu, ca părinte, n-o să le poți controla.

Suntem un model de femeie #metoo

Suntem un model de femeie, care nu acceptă mizerii, care își ia apărarea, care e autonomă, puternică și hotărâtă, care nu acceptă să rămână în relații abuzive, care e fermă și fericită. Toate lucrurile pe care ar trebui, în primul rând, să le facem pentru noi însene 🙂
Iar dacă avem în familie un model de bărbat care își respectă femeile din viața lui, wow… Jackpot 🙂

Societatea în care trăim e încă patriarhală. Dar cred că lucrurile se vor schimba încet încet. Doar că trebuie să punem și noi umărul la asta…

Ascultă varianta audio a textului dacă n-ai timp să citești

Gestionarea conflictelor între frați – Acum și video

Citește tot

”Nu te mai uita la copilul meu” – O perioadă care a trecut

Citește tot

Tu ce ai face pentru iubire?

Citește tot

Nu e suficient

Citește tot

Despre teiubescuri, vulnerabilitate și șoapte

Citește tot

Crizele de furie ale copiilor (I) – Ce s-a întâmplat înainte de criză?

Citește tot

Crizele de furie ale copiilor (II) – Ce se întâmplă după criză?

Citește tot

Conferința Internațională de Psihotraumatologie 2017

Citește tot

Creierul cu care citești și creierul cu care lovești

Citește tot

Cum să dezvoltăm gândirea critică la copiii noștri (cu ajutorul vacilor)

Citește tot