Episodul 13: Diminetile cu doi copii

dimineti_mama_copii

– Buna dimineata, Fip! Hai, trezeste-te! Azi mergi la piata cu colegii tai de la gradinita!
– Daaaa, azi melg la piata cu coledzii mei de la gadanita. Ma tlezesc. Apinde lumina!
– Hai sa te ajut sa te imbraci. Cu ce vrei sa te imbraci?
– Veau sa ma blac flumos. Stai sa fac acum pipi. Ma azuti?
– Da, stai ca iti aduc eu scarita. Cu ce vrei sa te imbraci frumos?
– Cu camasa ca tati.
– Bine, dar nu mai vorbi asa tare. O trezim pe mami…

In timpul asta, eu ma umflam de ras sub plapuma. I-am auzit cum au aprins lumina, cum au trantit usa de la dulap, cum au scapat din avion scarita de lemn pe gresia din baie, cum Fip striga dupa Ema sa-i scoata camasa si cum Ema ii tipa inapoi sa-i spuna exact ce camasa vrea. Are doar una. Dar, pana la urma, intentia conteaza. Sa nu vorbim tare, ca sa n-o trezim pe mami…

Citește mai departe

Garderoba capsulă – Cum ți-o creezi?

garderoba capsula

De când tot vorbesc despre cum fac eu de-clutter peste tot, mai ales în dulap (dacă ar fi după mine, aș trăi într-o casă goală, dar sunt departe de asta), lumea mă tot întreabă. Cum reușesc să am atât de puține haine (și-s prea multe încă, tot așa, dacă mă întrebați pe mine) și să funcționez cu ele. E simplu. În principiu, garderoba mea e destul de gândită. Și vă zic și vouă, ca să știți, că poate vă ajută, cum mi-am compus eu garderoba.

Cu alte cuvinte, e un soi de articol despre cum să-ți compui o garderobă capsulă. Ideea cu garderoba asta e să ai câteva piese esențiale, care să nu-ți lipsească niciodată din garderobă. Iar ce mai iei pe lângă ele, să le tot schimbi, în funcție de modă, nevoi, dorințe, plăceri.

Ocazii la care port hainele

În primul rând a trebuit să știu când și unde merg eu, ca să știu cum trebuie să fiu îmbrăcată. Cum lucrurile astea se mai schimbă în viața noastră, poate e util să le tot verificăm din când în când. Așa. Deci, am ajuns la concluzia că am nevoie de haine pentru:

  • mers la birou (extrem de casual, dar nu vreau să vin chiar în pijama)
  • la joacă de copii
  • la întâlniri cu clienți
  • la întâlniri cu clienți mai pretențioși
  • când vorbesc în public
  • la ieșiri de relaxare

Odată ce mi-am format o idee despre cam ce fel de lucruri am nevoie, am trecut la nivelul următor.

 

Ce îți place/ce nu-ți place

Apoi gândește-te ce îți place să porți și ce nu-ți place (să porți), ca să ai o idee de la ce să pornești. Eu am decis că:

Îmi plac: 

  • eșarfele
  • hainele negre
  • hainele simple
  • hainele confortabile
  • culorile reci
  • bluzele pe gât

Nu îmi plac:

  • hainele care se calcă (greu)
  • hainele banale
  • bluzele decoltate
  • puloverele foarte groase
  • fustele scurte
  • culorile calde

Culoarea de bază

Atunci când îți reorganizezi garderoba, trebuie să pornești de la o culoare de bază. De fapt, nu ”trebuie”. Ci, e cel mai simplu așa. Și, dacă tot vorbim de simplu, simplu e să alegem o culoare neutră, închisă. Negru, bleumarin sau maro. Eu am ales negru, pentru că, după cum am concluzionat și mai sus, îmi plac mult hainele negre.

Haine esențiale

Hainele de care nu trebuie și nu poți să te lipsești, e bine să fie alese în culori neutre. Care sunt culorile neutre? Alb, negru, maro/bej, gri, albastru.
Am constatat că am nevoie de:

Blugi – am ales blugi skinny, drepți, evazați și boyfriend, toți bleumarin sau negri
Pantaloni serioși – skinny sau mai confortabili ca și croială, cu buzunare, negri și gri
Fuste – am ales fustele midi, drepte, neagră și camel/bej
Tricouri cu mânecă scurtă – gri, negru, alb
Tricouri cu mânecă lungă – negru
Cămăși: albă și neagră
Jerseuri: negru, bej, gri, bleumarin (rotunjite la gât sau pe gât)
Cardigane: negru, maro, gri și bleumarin
Sacouri: negru și gri
Rochițe: neagră

 

Accente de culoare

În principiu, dacă vrei să ai mai puține haine, alege o singură culoare de accent. Eu am ales două și acum vine și a treia din urmă.

Am adăugat hainelor de mai sus niște pantaloni vișinii, o cămașă cu vișiniu, un jerseu și un cardigan vișinii. De asemeni, am adăugat două rochițe verzi, două cămăși cu imprimeu și verde, un cardigan și un fular.

A treia culoare, care vine din urmă, e muștar. Am un jerseu și aș mai vrea un tricou cu mânecă lungă.

Accente prin imprimeuri

La tot ce e mai sus, care pare puțin plictisitor, am adăugat niște imprimeuri, respectând culorile. Două bluze cu mânecă lungă și dungi (una albă cu dungi verzi și cealaltă albă cu dungi bleumarin), cămășile cu verde, de care ziceam, care sunt cu carouri, două rochițe cu modele geometrice și încă alte lucruri, pe care o să le tot înlocuiesc odată cu moda.

Accentele de culoare și imprimeurile vin și pleacă. De-asta în hainele de bază am investit ceva mai mult, iar în celelalte mai puțin. De exemplu, vreau un sacou roz prăfuit. N-o să-l includ în garderoba de bază, pentru că nu e o culoare care să fie nemuritoare. E doar la modă. Asta nu înseamnă că n-o să-l cumpăr, ci că n-o să-mi iau unul foarte scump, cum e, de exemplu, cel negru. La acesta, galben, mă mai gândesc. Pentru că, spre deosebire de rozul prăfuit, galben-muștarul ăsta mi se pare să aibă viață ceva mai lungă și să fie un pic mai potrivit în garderoba mea per total. Cam așa gândesc eu atunci când fac cumpărături.

Cam asta e, pe scurt. Sper să vă fie de folos, un punct de plecare. Eu încă mai am de scos din dulap până să ajung la strict această garderobă capsulă. Dar am avut câteva haine (preponderent cămăși), pe care le iubesc mult, chiar dacă au multe imprimeuri.

Garderoba capsula

Despre parfumuri si cum sa-l alegi pe cel potrivit tie – Mic ghid

Citește tot

Cum să ai haine netede fără să calci

Citește tot

Cum să trăiești în prezent – o lecție de la fie-mea

Citește tot

Cum am construit noi un cort pentru copii (și poze cu alte lucruri pe care le-am mai meșterit)

Citește tot

5 idei despre cum să-ți ușurezi munca la călcat

Citește tot

Cum să alegi geanta potrivită pentru tine și alte frivolități

Citește tot

Cum sa folosesti epilatorul fara sa te doara (prea tare)

Citește tot

6 metode simple prin care poți convinge copilul să se spele pe dinți

Citește tot

Cum să exersăm recunoștința cu copiii (dialog și 4 activități pe care să le faceți împreună)

Ema, știi ce am făcut noi acum?
– Am vorbit?
– Da. Și am făcut un exercițiu de recunoștință.
– Cum e ăla?

Citește tot

Cum ne pregătim ca să nu răcim?

Citește tot

Organizarea dulapului și dezvoltare personală – De-clutter

Când eram eu copil, multe lucruri se întâmplau ritualic. Sâmbătă dimineața, în fiecare sâmbătă, se făcea curățenia săptămânală. Vineri seara mama gătea. Duminică la prânz mâncam grătar cu salată. Înainte de Paște și de Crăciun se făcea curățenie generală. Iar când se schimbau anotimpurile, începea agitația.

Trei oameni cu multe posesiuni fizice vestimentare (și nu numai), ca să zic așa, într-un apartament cu două camere, dă cu virgulă. N-aveam loc în dulapuri de absolut toate hainele pe care le aveam. Așa că, în primăvară și în toamnă, se făcea Marea Schimbare. Mama scotea tot de prin toate dulapurile și băga tot tot-ul ăsta în saci, care intrau în debara, în locul sacilor cu cealaltă jumătate de tot. Practic, atunci când venea TIMPUL din calendar, după fix două săptămâni în care vremea părea să se fi schimbat, ne apucam de treabă.

La final de vară, băgam în sacii din debara toate hainele subțiri, toate tricourile, costumele de baie, eșarfele, rochițele, absolut tot. Și scoteam de acolo haine groase, de toamnă și de iarnă. Iar la final de iarnă, făceam invers. Înțelegeți, dară, că era musai să avem haine separate de vară și de iarnă. Și că dacă voiam să port iarna un tricou, n-aveam decât să mai aștept câteva luni, până la vară.

N-am înțeles niciodată asta. Adică, de fapt, am înțeles-o. Nu era loc pentru toate. Dar n-am fost de acord. De ce să am haine de vară și haine de iarnă? De ce nu pot adapta ceva ce port vara, ca să meargă și iarna? Nu trebuie și pot.

Când m-am mutat la casa mea, am venit cu muntele de haine după mine. După chipul și asemănarea mamei, strângeam toate hainele și nu dădeam nimic. Poate îmi mai place, poate îmi mai vine. Umpleam dulapurile cu ele, uitam că le am, îmi luam altele la fel. Mă plângeam mereu că nu am cu ce să mă îmbrac, dar, de fapt, cădea dulapul pe mine. Și nu era nimic exagerat. Chiar simțeam că n-am cu ce să mă îmbrac. E clar și studiile arată, că a avea prea multe opțiuni te copleșește în asemenea măsură, încât te blochezi și nu mai poți alege nimic.

Ce a însemnat pentru mine dulapul care pica pe mine

 

Nu mi-am dat seama de la început cât de mult îmi afectează viața de zi cu zi un dulap plin cu lucruri care nu îmi trebuie sau pe care nu mai știu că le am. Mi se părea normal să fie așa, doar asta văzusem și acasă și în jur. Doar că, la un moment dat (nici nu mai știu care), am conștientizat că nu e normal. Și că nu mi-e bine așa.

Pierdere de vreme

de-clutter

În fiecare dimineață pierdeam vreme alegând dintre teancurile de haine. Nu-mi plăcea nimic, pentru că nu mai alegeam rațional. Știu, pare o frivolitate, dar nu e. Să-ți începi ziua astfel, enervându-te că nu-ți place nimic, copleșită de varietatea de opțiuni, te setează pentru o zi întreagă cu aceeași energie.

Pierdere de energie

Consumam o bună parte din energia mea de fiecare dimineață, încercând să aleg dintre ele. Cred că v-ați prins că nu-mi place să fac alegeri. De fapt, studiile arată că multor persoane le displace să facă alegeri. Nu-s singura.

Mă îmbrăcam urât

Fiindcă nu reușeam să-mi limpezesc mintea suficient, ca să iau niște decizii bune, ajungeam să mă îmbrac urât. Și să ies din casă așa. Apoi intram într-un magazin, unde îmi luam alte haine, ca să mă simt mai bine. Haine pe care, ulterior, le pierdeam în mormanul de lucruri. Și tot așa înainte.

Oboseală psihică

Nu doar dimineața, dar și la schimbarea asta de anotimpuri, de care ziceam mai sus. De fapt, de când eram mică, îmi doream să nu mai fie nevoie să rotesc așa hainele. Să știu că dacă în iulie dă zăpada, am cu ce mă îmbrăca. Sau că dacă în ianuarie se fac 30 de grade, am un tricou să-l pun pe mine. Doar că asta însemna pentru mine să am o casă mare cu un dressing imens. Nu mă gândeam că aș putea să am mai puține haine, de exemplu :))

Pas cu pas am conștientizat că nu îmi e ok așa și că nu pot să funcționez așa

Cel mai important a fost, însă, să conștientizez că nici nu trebuie să funcționez așa. Că doar pentru că asta am văzut în jurul meu și că pare că ”așa se face”, nu înseamnă nimic. Că am acum puterea să fac așa cum îmi doresc eu. Știu, pare banal, la fel cum a părut banal să rup frunzele de salată mici de tot, nu mari cum făcea mama și zicea că așa trebuie. Atunci, deși poate o să râdeți, a fost cred că primul meu pas real în asumarea unei autonomii, separarea din relația simbiotică, toxică deja la vârsta asta, de familie. Amărâtele alea de frunze de salată. Și, ulterior, dulapul.

Hainele sunt o extensie a noastră

Procesul de de-clutter (adică de donat saci întregi de haine) nu l-am făcut de pe o zi pe alta, ci a durat niște ani. Niște ani în care am învățat mai multe despre mine, să mă ascult, să mă privesc cu adevărat și să mă accept. Deja nu mai e vorba doar de de-clutter aici, ci de dezvoltarea mea personală. Hainele sunt mai mult decât niște bucăți de material, pe care le tragem pe noi.

Cum am început eu de-clutter-ul

Hainele au devenit o extensie a noastră. Sunt masca pe care o punem pe noi, ca să ne arătăm într-un anume fel. Sunt instrumente de a ne simți bine cu noi înșine. Sunt o formă de terapie. Sunt amulete. Sunt amintiri. Crează sau strică relații. Crează sau distrug oportunități. Să-ți dai hainele e ca și cum ți-ai da o parte din viață.

 

Dar, să ne păstrăm pragmatismul

Am zis bine. E ”ca și cum”. Atât și nimic mai mult. Ne atașăm prea tare de haine, pentru că n-avem încredere în noi. Pentru că hainele ne ascund și pentru că hainele arată doar ce vrem din noi. Pentru că hainele sunt o mască și ne ajută să ne placem cât de cât atunci când ne uităm în oglindă. Ce-ar fi dacă n-ar trebui să ne ascundem? Cum ar fi?

Ar fi super. Și asta ar însemna să privim hainele cu pragmatism. Hainele sunt niște obiecte din material textil, care să ne placă și în care să ne simțim bine. Odată ce am ajuns la conștientizarea asta, parcă mi s-au deschis cerurile.

De ce haine am scăpat eu și, probabil, trebuie să scapi și tu?

Înainte greșeam și scăpam doar de hainele care nu-mi mai veneau sau care nu-mi mai plăceau. De fapt, erau mult mai multe haine de care trebuia să scap. Și de care ar trebui să scapi și tu, probabil. Cum ar fi:

Haine care nu te fac să te simți în largul tău

Pentru mine e foarte important să mă simt în largul meu în hainele pe care le port. Să transmită ceea ce simt în ziua respectivă și în momentul respectiv. Și avem în dulap haine primite, sau cumpărate după ce ne-am lăsat influențate de alte persoane sau situații, dar care nu ne reprezintă sau în care nu ne simțim bine. La revedere!

Haine care nu îți mai vin

Dacă îți sunt prea mici, nu mai aștepta să slăbești, dacă le ții de nu știu câte luni sau ani și le păstrezi de pomană. Dacă îți sunt mari, felicitări că ai reușit să slăbești și acum dă-le cuiva care le poate purta la adevărata lor valoare

Haine care încă mai au etichetele pe ele, deși le-ai cumpărat acum mult timp

Dacă nu aștepți un moment concret din viață ca să le porți (de exemplu, dacă le-ai cumpărat pentru o anumită nuntă, sau pentru jobul pe care urmează să-l începi peste două luni) și doar le ții acolo pentru că îți pare rău să fi dat banii de pomană pe ele, gândește-te că ori că le ții și nu le porți, ori că le dai, asta tot nu înseamnă că o să-și scoată banii. Iar dacă le mai și vinzi, măcar îți recuperezi o parte din investiție.

Haine uzate

Le-ai purtat până s-au stricat. Mulțumește-le că ți-au fost alături atât de mult timp și ia-ți la revedere de la ele.

Multe haine de casă

Aici nu știu dacă e și cazul tău, dar cazul meu a fost. Pentru că am lucrat mult timp de acasă și pentru că am stat mult acasă cu copiii, mi-am dat seama că aveam exagerat de multe haine de casă. Ducă-se dintre ele, chiar dacă erau bune și ar mai fi putut fi purtate. Doar că întrețineau haosul și aglomerația de la mine din dulap. Not OK. Dacă și tu ai disporporționat de multe haine de casă, gândește-te dacă ai, într-adevăr, nevoie de toate.

Haine care nu îți plac

Ok, pot să-ți vină strună și să se potrivească pe stilul tău și să fie și noi, dar să nu le porți pentru că, efectiv, nu-ți plac. La ce le mai ții?

 

Haine pe care nu le porți niciodată

Te îmbraci mereu cu ele, dar înainte să ieși pe ușă, constați că simți nevoia să te schimbi. Eu am ales o altă metodă de a scăpa de hainele astea. Când mi se întâmpla așa ceva, le puneam separat de restul hainelor. Încercam să le port și a doua oară, și făceam la fel? Le dădeam direct. Nici nu le mai puneam înapoi în dulap. Pur și simplu nu eram compatibilă cu ele.

Haine pe care le-ai cumpărat pentru ocazii speciale

De exemplu, acum câțiva ani, am dat o petrecere de casă nouă cu tema ”Pițipoance și cocalari”. Nu aveam haine ca să mă integrez în peisaj, așa că am plecat la cumpărături și mi-am luat niște haine cu multe paiete și mult auriu. Evident, nu le-am mai purtat de atunci, dar le-am păstrat. Pentru ce? Dacă aduni costume pentru carnaval, pentru petreceri tematice, nu știu ce alte haine pe care nu le-ai purtat decât o singură dată și nu te aștepți să le mai porți din nou, o să vezi că îți ocupă o grămadă de spațiu.

Haine care prind mirosuri ciudate

Hainele de poliester cam au problema asta. Oricât de frumoasă ar fi o rochiță sau o bluză, dacă începe să miroasă urât după 20 de minute de purtare, n-o să te simți niciodată ok cu ea pe tine. Caută să o înlocuiești cu altceva dintr-un material natural, care să nu aibă problema asta.

Haine care sunt descusute, dar nu apuci deloc să le repari

Aici ori rupi pisica în două și le repari, ori le dai. Intuiția îmi zice că e un motiv pentru care nu te-ai ocupat de ele de atât de mult timp. Și anume că oricum nu-ți erau pe suflet.

Regula 80/20

Regula asta se aplică la multe aspecte din viețile noastre, inclusiv la dulapul de haine. E foarte probabil ca tu să porți 20% dintre hainele pe care le ai în 80% din timp. Vezi care sunt alea 20%.

Nu-ți lua o barcă mai mare

În engleză e o expresie simpatică. Atunci când nu-ți mai încap lucrurile în spațiul pe care îl ai, zici că ”you’re gonna need a bigger boat”. Încearcă să vezi altfel lucrurile. Nu să adaptezi dimensiunea dulapului la numărul hainelor pe care le deții, ci invers.

Rutina de 30 de minute pe săptămână

Odată ce ai reușit să parcurgi toți pașii de mai sus și să golești dulapul, o să ai nevoie să îl umpli, cât de cât, cu niște haine. Vezi cum arată cele 20% din cele pe care le porți frecvent și caută ceva similar. Despre garderoba capsulă discutăm mâine. Azi vreau doar să-ți recomand să îți aloci 30 de minute săptămânal, timp în care să-ți ordonezi dulapul. 30 de minute o dată pe săptămână înseamnă să nu mai ajungi la a avea un dulap scăpat de sub control, pe care ți-e și teamă să-l deschizi.

Cum să ai haine netede fără să calci

Citește tot

Cum și unde montăm centrala termică?

Citește tot

Cum sa folosesti epilatorul fara sa te doara (prea tare)

Citește tot

Garderoba capsulă – Cum ți-o creezi?

Cu alte cuvinte, e un soi de articol despre cum să-ți compui o garderobă capsulă. Ideea cu garderoba asta e să ai câteva piese esențiale, care să nu-ți lipsească niciodată din garderobă. Iar ce mai iei pe lângă ele, să le tot schimbi, în funcție de modă, nevoi, dorințe, plăceri.

Citește tot

6 metode simple prin care poți convinge copilul să se spele pe dinți

Citește tot

Cum să speli pe păr un copil care ”nu veau!”

Citește tot

Cum am construit noi un cort pentru copii (și poze cu alte lucruri pe care le-am mai meșterit)

Citește tot

5 idei despre cum să-ți ușurezi munca la călcat

Citește tot

Cum să exersăm recunoștința cu copiii (dialog și 4 activități pe care să le faceți împreună)

Ema, știi ce am făcut noi acum?
– Am vorbit?
– Da. Și am făcut un exercițiu de recunoștință.
– Cum e ăla?

Citește tot

Cum să-ți cureți bijuteriile de argint – 5 metode testate de mine

Citește tot

Cum să exersăm recunoștința cu copiii (dialog și 4 activități pe care să le faceți împreună)

recunoștință

– Uite, mami, e o doamnă care strânge gunoaiele de pe marginea drumului. Unii oameni nu sunt prea civilizați și le aruncă pe unde le vine. Nu respectă deloc natura.
– Da, al tlebui să aluncăm si noi gunoaiele la gunoi.
– Da, Fip. Să le aruncăm la gunoi, nu pe jos. 

Așa ne-am început noi călătoria către grădiniță în dimineața asta. Și mă gândeam: Ce bine că am niște copii care înțeleg cât de important e să fim oameni responsabili, să ne respectăm natura și pe noi înșine! De la dialogul de mai sus a început o discuție mai amplă. M-am gândit să plusez nițel și m-am băgat și eu în vorbă.

– Ce păcat că am trecut așa repede pe lângă ea. Ar fi fost frumos să-i mulțumim pentru că are grijă de natură și de orașul nostru și că strânge după noi…

Copiii m-au aprobat. Așa că am mers și mai departe.

– Și cui am putea să-i mai mulțumim? Suntem înconjurați de oameni care fac lucruri pentru ca nouă să ne fie viața mai ușoară și mai frumoasă.

Au stat ei și s-au gândit. Fip și-a trecut atenția către un excavator care turna niște pământ într-o remorcă. Dar Ema a rămas concentrată.

– Ar trebui să-i mulțumim Adrianei [educatoarea ei], pentru că are grijă mereu de noi. Și Simonei, pentru că mă învață spaniolă. Și Laviniei, pentru că are grijă de Fip. Ar mai trebui să-i mulțumim lui Gabi, pentru că ne trimite mereu miere, must și lucruri bune de mâncare. Și lui tataie, pentru că are grijă de stupi și de roșii. Și lui Buni, pentru că ne ajută când avem nevoie. Să-i mulțumim și Tiei, pentru că ne-a croșetat niște căciuli călduroase, ca să nu ne fie frig la iarnă. 

Și lista a mai continuat puțin.

– Ema, știi ce am făcut noi acum?
– Am vorbit?
– Da. Și am făcut un exercițiu de recunoștință.
– Cum e ăla?
– Păi cum am făcut noi acum, ne-am gândit cui putem să mulțumim și pentru ce. Atunci când punem creierul să se gândească la motive pentru care să fim recunoscători, el se simte foarte bine. E ca și cum l-am trimite într-o vacanță frumoasă.
– La mare? Pe plajă? Cu nisip și valuri?
– Da, cam așa e pentru el. Și atunci el produce niște substanțe care ne fac și pe noi să ne simțim bine, mai relaxați și mai veseli. 
– Aha, deci de-aia sunt eu așa veselă acum. Ar trebui să facem asta în fiecare dimineață… 
– Ai dreptate. Ne-am începe ziua mult mai frumos. 
– Diseară vreau să fac niște felicitări de mulțumire. 

Încă 4 activități prin care să exersați recunoștința cu copiii:

  1. Felicitări de mulțumire

    Ema a intuit foarte bine ce mă gândeam să-i propun să facem diseară. Niște felicitări prin care să transmitem celorlalți că le suntem recunoscători pentru toate lucrurile bune pe care le fac pentru noi. Apoi, să le și înmânăm personal, eventual împreună cu o îmbrățișare. Creștem încrederea copilului în forțele proprii, încurajăm interacțiunile sociale semnificative (sună mai bine în engleză ”meaningful”…), inducem o stare de bine, zâmbete și râsete.

  2. Borcanul cu mulțumiri

    Eu am ținut așa ceva într-un an, în care simțeam că îmi e greu să mă văd bună și frumoasă. Așa că am luat toate mesajele pozitive pe care le-am primit de la oameni cu care am interacționat (familie, prieteni, voi – comunitatea mea) și le-am scris pe hârtiuțe pe care le țineam într-un borcan de pe birou. Când mă simțeam jos de tot, le luam la citit. După 5 bilețele deja simțeam cum mă ridic de pe jos.
    Cu copiii vreau să fac ceva diferit. Și anume, de fiecare dată când avem de mulțumit cuiva, scriem pe un bilețel și punem în borcan. Apoi vom vedea, fizic, concret, cum se umple un borcan de fapte bune pe care le fac ceilalți pentru noi. Pentru că suntem minunați și contăm și suntem iubiți și suntem importanți.

  3. Copacul recunoștinței

    Anul trecut am făcut, împreună cu copiii de la grădiniță, un copac al iubirii. Fiecare copil a scris (cu intermediari :D) pe câte o piatră sau două oameni, lucruri sau activități pe care le iubesc. Le-am lipit apoi pe trunchiul unui copac.
    Vreau să fac ceva similar și cu copiii mei, doar că nu despre iubire, ci despre recunoștință. Pe fiecare piatră vom scrie lucruri pentru care suntem recunoscători. Apoi le vom lipi. Vă arăt poze când e gata.

  4. Albumul recunoștinței

    Emei îi place mult să facă poze și mă gândeam că am putea face un album al recunoștinței. Copiii să pozeze, împreună, oameni, activități, lucruri pentru care sunt recunoscători, apoi să le adăugăm în albumul recunoștinței, împreună cu un mesaj, care să ne amintească mai multe despre poză. Zilele astea o să mă duc să cumpăr un album și scoatem de la naftalină aparatul foto pe care l-a primit Ema anul trecut de ziua ei.

Shop Diana Vijulie

Cursuri dezvoltare personală și de parenting

cu prețuri începând de la 8 lei.

 

 

Dacă v-au fost de folos ideile, dați și mai departe 🙂

,

Organizarea dulapului și dezvoltare personală – De-clutter

Nu mi-am dat seama de la început cât de mult îmi afectează viața de zi cu zi un dulap plin cu lucruri care nu îmi trebuie sau pe care nu mai știu că le am. Mi se părea normal să fie așa, doar asta văzusem și acasă și în jur. Doar că, la un moment dat (nici nu mai știu care), am conștientizat că nu e normal. Și că nu mi-e bine așa.

Control sau influență? Ce facem cu copiii?

Nu știu dacă știați, dar nevoia de control pe care o simțim adesea, se transformă în cea mai importantă sursă de stres pe care o avem. Și e normal. E normal, pentru că poți controla foarte puține lucruri în viața ta. Și poți controla și mai puține lucruri în viața altuia. Și, dacă totuși reușești să o faci, vine cu niște costuri destul de mari. Printre care și stresul.

Control sau influență? Ce facem cu copiii?

cum controlam copiii?

 

În vremurile în care am crescut noi, aproape toți părinții erau de părere că toți copiii trebuie controlați. Că dacă nu-i controlezi, îi scapi din mână și devin niște golani și niște delincvenți. Că dacă îi scapi din mână, dacă nu-i controlezi, ți se urcă în cap.

Și nu doar în vremurile în care am crescut noi, dar și în vremurile în care ne cresc copiii. Zilele trecute urmăream și eram parțial intrată într-o cruciadă pe facebook, cu o mamă care nu aprecia metodele ”moderne” de a crește copiii (am pus între ghilimele, pentru că nu-i nimic modern în a-ți crește copiii cu respect pentru nevoile lor reale). La un moment dat, a dat decisiva. ”Dacă acum nu-i stăpânești, când o s-o faci?”

Chiar trebuie să ne stăpânim copiii?

Când am auzit de stăpânit, am stat și m-am gândit la perspective. Normal că ai așteptarea de la copil să existe după chipul și asemănarea ta, atunci când cauți să-i fii stăpân. Să-l stăpânești. Să-l controlezi. Și apare des întrebarea asta, inclusiv în mintea mea… Cum faci un copil să facă ce-i bine, fără să îl forțezi, fără să încerci să-l stăpânești și să-l controlezi? E posibil așa ceva?

OK, noi am crescut fiind controlați. Și OK, nu vrem să facem și noi asta pentru copiii noștri, pentru că am văzut și efectele negative ale controlului ăstuia. Dar cum să facem? Cu ce să înlocuim controlul? Și, oare, ne ajută cu adevărat să-l înlocuim?

 

Ce nu poți controla

Nu știu dacă știați, dar nevoia de control pe care o simțim adesea, se transformă în cea mai importantă sursă de stres pe care o avem. Și e normal. E normal, pentru că poți controla foarte puține lucruri în viața ta. Și poți controla și mai puține lucruri în viața altuia. Și, dacă totuși reușești să o faci, vine cu niște costuri destul de mari. Printre care și stresul.

Nu-ți poți controla viața

Știu, sună rău de tot, dar nu poți controla nimic în viață. Ascultam un speech al unui coach azi dimineață în mașină și povestea despre un client al lui, care a reușit să-și piardă toți banii, afacerea și casa într-o singură zi, când a căzut bursa. Azi poți fi pe culmile universului, iar mâine în cea mai adâncă groapă. Sau, ca să fim mai optimiști, viceversa. Azi pe fundul prăpastiei, iar mâine cu niște aripi în zbor. Poți lucra pentru a ți se întâmpla lucruri bune în viață. Poți munci, poți învăța, poți acționa, dar nu poți controla.

Nu poți controla viața copilului tău

La fel cum nu-ți poți controla viața ta, n-o poți controla nici pe cea a copilului tău. Iar asta e tare frustrant și înfricoșător. Pentru că ei sunt mici și fragili, au nevoie constantă de protecție și de siguranță. Vorbeam zilele trecute cu o prietenă despre copii și despre pericolele la care sunt supuși aproape în fiecare clipă din viața lor. Iar tu, ca părinte, nu poți controla nimic. Poți încerca să ai grijă, poți fi proactiv, le poți fi umbră. Dar, de controlat nu poți controla nimicuța.

Nu poți controla ce simt ceilalți

Știu că mulți dintre noi am crescut învățând alte lucruri. Am crescut învățând că noi suntem responsabili pentru emoțiile celorlalți. Că noi îi înfuriem, că noi îi bucurăm, că noi îi întristăm. Dar nu e adevărat. Nimeni nu poate fi responsabil de trăirile proprii. Eu simt ceea ce simt, ceva din mine declanșează ceea ce simt. Nu ceilalți. Dar nu știm asta, pentru că nu nu s-a spus asta. Cu alte cuvinte, nu… nu putem controla bucuria sau tristețea celorlalți. Nici măcar pe cele ale copilului tău. Dacă e furios, e furia lui și trebuie să și-o trăiască. Dacă e trist, e tristețea lui. Fiecare își trăiește emoțiile.

Nu poți controla comportamentele celorlalți

Da, știu. O să mă contraziceți. Există mai multe școli de psihologie care să mă contrazică. E adevărat. De fapt, POȚI controla comportamente. Doar că orice comportament e generat de o trăire, de o emoție, de ceva din interior. Să controlezi comportamentul, e ca și cum ai lua algocalmin atunci când ai o infecție la măsea. O să-ți treacă, dar doar pe moment.
Când eram eu corporatistă, țin minte că trebuia să notez într-un excel greșelile pe care le făceau cei din echipa mea. Eroarea și apoi, cea mai problematică parte, cei 5 ”de ce?”. Din ”de ce?” în ”de ce?”, până la cauza principală și reală. Volum prea mare de muncă, demotivare din alte cauze, sau cine știe ce mai descopeream acolo. Corporația știa. E ineficient să încerci să schimbi doar un comportament, fără să vezi de unde vine el.

 

 Urmărește-mă pe facebook

Ce poți controla?

Există și lucruri pe care le putem controla. Doar că la noi, și nu la ceilalți.

Putem controla ce simțim NOI

Da, nu putem controla ce simt ceilalți, pentru că fiecare e responsabil pentru propriile trăiri. Asta înseamnă că și noi suntem responsabili pentru trăirile noastre. Nu copilul ne-a înfuriat, ci NOI ne-am înfuriat atunci când copilul a făcut ceva. E extrem de important să ne asumăm responsabilitatea emoțiilor noastre. A zice ”X mi-a provocat asta” implică faptul că nimic nu se poate schimba, pentru că eu nu-l pot controla pe X. A zice ”eu am provocat asta” implică faptul că eu pot interveni și schimba lucrurile. Inclusiv că:

Putem controla comportamentele noastre

Atunci când îmi asum o emoție, o asum cu totul. Da, eu m-am înfuriat. Deci, tot eu pot controla și ce fac cu furia mea. Pot țipa, pot jigni, pot da cu pumnul în masă. Sau, o pot folosi pentru a comunica asertiv cu cel din fața mea, inclusiv când cel din fața mea este copilul meu. A-mi asuma emoțiile și comportamentele, înseamnă că îi dau copilului un exemplu bun și că îl influențez spre bine. Și aici ajungem, cu adevărat, la subiectul stringent

Nu poți controla, dar poți influența

Am concluzionat mai sus că nu prea poți controla mare lucru și că dacă o faci, vine cu greutăți tot pentru tine. Cu frustrări sau cu stres. Atunci ce facem cu copiii ăștia? Dacă să-i controlăm nu putem și să-i lăsăm de capul lor nu e bine, ce facem noi cu ei?
Încercăm să-i influențăm.
Nu știu despre voi, dar copiii mei sunt niște copii foarte … încăpățânați. Termenul românesc nu-mi sună prea bine. Pare, cumva, peiorativ. Americanii au un termen care îi descrie mai bine. Ei spun despre astfel de copii că sunt ”strong willed”. Că au o voință foarte puternică, adică. Ei bine, să încerci să controlezi un copil din ăsta, strong willed, e ca și cum ai sufla în valuri, sperând să le trimiți înapoi în mare. Tu încerci să-i controlezi, iar ei reușesc să-ți arate că n-o poți face.

 

Shop Diana Vijulie

Cursuri dezvoltare personală și de parenting

cu prețuri începând de la 8 lei.

Părinții sunt cele mai importante modele de viață ale copilului

Ceea ce fac, ce spun, ce arată părinții, acolo e adevărata influență. Și totul este autentic. Părinții îi arată copilului de când acesta este mic, cum e să fii perseverent, cum e să fii blând, cum e să fii hotărât, cum e să fii amabil, cum e să fii decent, ce înseamnă să ai bun simț. Copiii învață de la părinți să salute, să mulțumească, să ajute, să zâmbească, să-și ceară scuze, să reconstruiască după relații stricate, să aibă încredere în ei înșiși, să creadă în visele lor, în puterea lor și să devină, la rândul lor, niște modele pentru alții. Nu e suficient să le spunem copiilor ”Zi, mă, și tu mulțumesc”, dacă noi uităm să mulțumim. Nu putem să-i explicăm copilului că nu e bine să lovești, dacă noi îi lovim. Nu aduce niciun beneficiu să le facem capul calendar să mănânce sănătos, când pe noi ne văd mereu cu sucul și chipsurile în față.

Cum influențăm copilul?

Pentru a putea influența copilul, trebuie să fim… ați ghicit! Conectați cu el. Să încerci să influențezi copilul fără să fiți conectați, înseamnă să-l manipulezi.
De ce trebuie să fii conectat cu copilul?
Pentru că prin conectare afli niște lucruri esențiale despre el:

  • care îi sunt nevoile neîmplinite la momentul respectiv
  • ce dorințe are
  • cum arată lumea lui
  • cum se vede pe sine

Află mai multe despre cum să te conectezi cu copilul tau

Atunci când îi acorzi atâta atenție și interes copilului, invariabil se va deschide și va absorbi ceea ce-i transmiți. Va fi deschis către colaborarea cu tine și se va simți influențat. Se va simți și puternic și important, ceea ce îl va ajuta să și reușească ceea ce își propune. Spre deosebire de momentele în care încerci să-l controlezi, când totul devine o luptă ”care pe care”, atunci când e vorba de influență, e decizia copilului. El se lasă influențat sau nu. Iar dacă sunteți conectați și se simte iubit și important, se va lăsa influențat de tine.

La final, veau să vă mai las un vizual, ca să vedeți și mai clar diferențele dintre control și influență

Ce-i învățăm pe copii?

Citește tot

Despre teiubescuri, vulnerabilitate și șoapte

Citește tot

Așa cum ți-i crești, așa îi ai

Citește tot

Conflictele dintre copiii mei și soluțiile lor pentru a le rezolva

Citește tot

Cine mă ajută pe mine să-mi concep speach-urile

Citește tot

Arborele genealogic al copiilor mei

Citește tot

Nu e suficient

Citește tot

Secretul unei relații de succes, explicat copiilor

Citește tot

”Nu te mai uita la copilul meu” – O perioadă care a trecut

Citește tot

Cum arată copilăria în România

Acum ceva vreme apăruse în atenția social media un studiu făcut de unicef, din care reieșea că 63% dintre copiii din România sunt agresați fizic acasă. Mai clar zis, că mai mult de 6 din 10 copii sunt bătuți acasă. Că-i bătaie cu furtunul, că-i ”doar o pălmuță”, copiii ăia sunt agresați fizic. Apropos de asta, știați că în cazul unui copil mic, amenințarea cu bătaia și bătaia au același efect?

Citește tot