Ce să faci dacă ai un copil ‘obsedat’ de ceva?
– Diana, ce mă fac cu el? Toată ziua nu se joacă decât cu trenurile. Are o casă plină de jucării, dar nu-l interesează nimic altceva. Am încercat să i le iau, să nu-l mai las cu ele, dar nu se joacă apoi cu altceva. Sau ia mingiile și își imaginează tot că sunt trenuri.
În substrat eu înțeleg îngrijorarea. E îngrijorarea părintelui că are un copil care ‘nu e normal’. Ba, cu toată informația asta la îndemâna tuturor dintre noi, unii părinți se duc deja cu gândul către diferite tulburări (în mod special la spectrul autist) și de aici începe o luptă cu copilul, care nu ajută pe nimeni.
Tu la ce visai când erai copil?
Ascultam de dimineață la radio o discuție despre copilărie. Despre copilăria noastră, nu despre cea a copiilor noștri, care (cel puțin în cazul familiei noastre) e la ani lumină. Și nu pentru că suntem noi o familie extraordinară și ieșită din comun, ci pentru că lucrurile au evoluat într-un ritm pe care părinții noștri nici nu cred că și-l imaginau vreodată. Noi, copii fiind, poate că ni-l doream. Copiii gândesc magic mai mult decât adulții.
Scrisoare către cei care suferă în umbră
Ilinca mi-a scris într-o zi pe instagram despre ceva ce trăia. În spațiul virtual, dar atât de real, al facebookului, ea își spusese povestea, iar oamenii răspunseseră. Era copleșită de bulgărele care se născuse dintr-o destăinuire, din curajul ei de a împărtăși ceea ce multe mame trăiesc în umbră și în tăcere. Era copleșită de numărul de mame care se deschideau și ele, spunând: ”da, și eu am trecut sau trec prin depresie post-partum”.
Un fel de mâncare tradițional românesc cu beneficii pentru creier
Unul din elementele care mi se pare mie că ne definește cultura, este și abordarea gastronomică a vieților noastre. Adică, românii pun mult accent pe mâncare, mai ales în momentele cheie ale anului: de sărbători, de aniversări, etc. Atunci când primim oaspeți și ne mândrim cu ospitalitatea noastră, nu oferim un colț liniștit unde oaspetele nostru să citească, nici nu-i pregătim o baie caldă ca să se relaxeze, ci îi punem masa.
3 lucruri pe care le-am învățat de la tata despre condus
Așa că sunt amândoi afară și ascultă mașina, iar mie asta îmi aduce aminte de copilărie, când tații vecini se strângeau in fața blocului si fiecare dintre ei meșterea la mașina proprie. Dacă treceai pe-acolo, era ca o expoziție de picioare care ieșeau de sub mașini.
Deși eu eram fată, iar sub nicio mașină nu era ascunsă jumătate de femeie, care să-și etaleze picioarele in fustă și tocuri ieșind de sub portbagaj (și nici nu văzusem vreodată o astfel de femeie), îmi imaginam ca atunci când o să fiu și eu om mare și serios, ca tata, și eu o să meșteresc la fel.
3 lucruri esențiale în cabinetul (meu) de psihoterapie
Când m-am mutat în noul cabinet, mi-am dat seama că am foarte multe lucruri de care am nevoie și pe care le folosesc. Și pe lângă ele, am mai cumpărat și altele, la fel de necesare. Am umplut spațiul de canapele (necesare pentru grupuri: nu e nimic mai enervant decât să stai pe un scaun incomod atunci când intri în contact cu emoții grele, care oricum îți provoacă disconfort; măcar s-o faci într-un spațiu blând, pufos, primitor) și fotolii confortabile. Am 3 tipuri de mașină de cafea, un purificator de aer, aerul condiționat, plante și flipchart, căni fel și fel, pe toate gusturile, multe tipuri de ceai, lapte pentru cafea și câte o gustare sănătoasă, pentru când terapia îți provoacă foame sau grijă de tine.
Cum să-ți dai seama dacă este aur/argint sau altceva?
Ne-am plimbat pe străzi, am mâncat cele mai bune Fistiki Sarma din viața mea și cea mai delicioasă prăjitură Kunefe, am căscat gura la străduțele mici și colorate, ne-am prostit cu ochelari de soare caraghioși și… ne-am lăsat acostați de o doamnă care vindea bijuterii. Doamna a știut ce face:
Scrisoare către cei care suferă în umbră
Ilinca mi-a scris într-o zi pe instagram despre ceva ce trăia. În spațiul virtual, dar atât de real, al facebookului, ea își spusese povestea, iar oamenii răspunseseră. Era copleșită de bulgărele care se născuse dintr-o destăinuire, din curajul ei de a împărtăși ceea ce multe mame trăiesc în umbră și în tăcere. Era copleșită de numărul de mame care se deschideau și ele, spunând: ”da, și eu am trecut sau trec prin depresie post-partum”.
Cerem sau nu cerem copiilor banii înapoi pe un împrumut?
Dacă avem copii mai mari, care au o pușculiță și care încep să înțeleagă ce înseamnă valoarea banilor, care e scopul lor pe lume și ce poți face și nu poți face cu ei, poate că s-a întâmplat să îi împrumutăm.
Poate că strângeau bani ca să își cumpere ceva, dar nu le ajungeau, așa că am venit noi și am suplinit pentru diferență. Le-am oferit cu împrumut 1 leu sau poate 10 lei, sau poate 100 sau mai mult.
Ce facem apoi?
Cadouri non-conformiste pe care le-am primit și mi-au plăcut – Varianta cu mașini
Când eram adolescentă târzie sau tânără adultă, aveam o micuță rablă de mașină. Era un Fort Ka, a cărui tablă se îndoia dacă te sprijineai de ea și care avea o trapă prin care intra apa atunci când o duceam la spălătorie sau când ploua prea tare. N-avea turometru și nici CD-player. Aer condiționat nici nu visam pe vremea aia. Și mai era ceva ce n-avea: un sistem de servodirecție care să funcționeze. De fapt, sistemul funcționa, doar că pierdea lichid.
Câinele atunci când nu ai copii și câinele atunci când ai – Accesorii
Poate cel mai non-conformist accesoriu, butoanele de comunicare mi se par foarte utile. Le vedeți în poză și am încercat să-l învățăm să le apese atunci când își dorește ce scrie pe ele. Din motiv de lipsă de timp, cum ziceam la începutul articolului, n-am reușit să-l învățăm cu toate pe care le vedeți în poză. Însă,
Sertarul cu medicamente
Am crescut având în casă la părinții mei o ordine anume. Lucrurile erau acolo într-un anume fel, fără abateri. Știam care e sertarul cu ațe și foarfece, că sub el era sertarul cu medicamente și că mai jos era un sertar în care nu umblam. În partea cealaltă a...
Idei de amenajare a biroului de acasă
Fast Forward înainte, acum am, într-adevăr, locul meu. Nu în casă (am renunțat să mai sper la asta :)), ci la cabinet, într-un apartament cu două camere (doar pentru mine!), la un parter de bloc, la 15 minute de casă. E vis și parcă tot nu-mi vine să cred că am reușit să am 60 de metri pătrați de spațiu pentru mine și lucrul meu.
Dar în tot acest timp am admirat opera altor oameni, care își căutau, la fel ca și mine, spațiul propriu de lucru și vreau să vă arăt mai jos câteva idei care mie mi-au plăcut, despre cum îți poți schimba casa (sau camera), pentru a-ți crea un spațiu de lucru.
M-am uitat cum se îmbracă preadolescenta mea
La 9 ani și jumătate, Ema are mai multe păreri despre modă decât aveam eu când eram la primul job (și atunci aveam multe păreri despre modă). Ca să nu mai cumpăr haine aiurea pe care nu le-ar purta niciodată, m-am uitat cu atenție la ce-și alege din dulap și la ce-și alege atunci când mergem la magazin și-apoi m-am uitat și în jurul ei și am observat niște trenduri.
3 obiecte casnice care mă fac o mamă mai bună
Pentru o mamă cu doi copii, mai ales cu o micuță diferență de vârstă între ei, mașina de spălat rufe face câteodată diferența dintre a fi o mamă disponibilă sau a fi o mamă epuizată. Știu că nu prea ne mai gândim la asta, mai ales pentru că mașina de spălat rufe se regăsește în băile sau holurile multor familii, dar dacă dăm înapoi o generație și ne uităm la mamele noastre, care (majoritar) nu aveau acces la așa o minunăție, s-ar putea să fim un pic mai recunoscătoare. Haideți să vă spun cum m-a ajutat pe mine să fiu o mamă mai bună.
3 lucruri pe care le foloseam când copiii erau mici, dar le folosim și acum
Apoi, când copiii au crescut, am încetat să mai căutăm, să mai schimbăm, să mai cumpărăm consumabile și viața noastră e mult mai simplă acum, desigur… așa cum e când cresc copiii. Dar, unele lucruri de atunci încă le mai folosim și acum, deși copiii noștri au 7 și 9 ani.
