Reflexe la doi ani

Imi aduc aminte cand era Vanda Mica si mai mica despre cat de fascinante mi se pareau reflexele nou nascutilor si bebelusilor. Reflexul spadasinului era de departe cel mai simpatic si chiar am o gramada de poze cu ea in pozitia respectiva. Daca le-as edita, ar iesi cu siguranta ceva foarte amuzant din ele.

Pe masura ce a crescut, reflexele au inceput sa dispara. Si reflexul Moro si reflexul mersului si reflexul Babinski, iar Vanda Mica a inceput sa devina din ce in ce mai coerenta si articulata. Asa ca am crezut ca la un moment dat reflexele vor fi doar o amintire si nu vom mai avea de a face cu ele. Fals! Continue reading

(6)(0)

Geta Voinea Upground

Fara gravide, fara copii, astazi despre rasfat. Ma chinui de cateva saptamani sa ajung sa ma tund. Am avut destul de multe chestii de facut cat sa nu reusesc nicicum. Nu va imaginati ca voiam neaparat sa ma tund la nu stiu care stilist si nu prindeam programare. Nu. M-as fi dus la orice salon de coltul blocului, doar sa ajung.

Si ieri am zis ca nu se mai poate, ieri ma duc sa ma tund, fie ce-o fi. Si tot n-am ajuns, caci ieri Vanda Mica nu a vrut sa mearga la gradinita, asa ca am stat acasa impreuna. :)) Continue reading

(5)(1)

Viata la 39

Hai ca nu v-am mai scris demult cum e sa fii gravida. Poate ati si uitat ca pe sub tricoul meu marimea XXL nu se ascunde un balon mare si rotund, ci sta ingramadit un copil mic, el stie cat de mic de fapt. Asa ca e momentul sa va reamintesc.

E ok viata la 39 de saptamani. Serios e ok. Nu ma plang. Duc o viata normala inca, ma plimb, car cumparaturi, duc copilul mare de 12 kile jumate peste burta cu copilul mic de 3 kile jumate (daca minte ecograful doctorei, mint si eu), conduc, urc si cobor scari, spal pe jos, aspir, spal rufe, pun perdele, frec aragazul, fac prajituri si biscuiti, fac exercitii, cam tot ce face o doamna normala, fara burta. Continue reading

(20)(0)

Cu criminali

Mama si Vanda Mica au, in principiu, o relatie buna. Ei ii place sa mearga la Buni, lui Buni ii place sa o primeasca in vizita, se mai ciondanesc ele (fie-mea e pe principiul “nu” la orice, Buni o mai tachineaza, ea il ia si mai strans pe “nu” in brate si tot asa). Dar, de iubit se iubesc, chiar si daca e cu nabadai dragostea asta cateodata.

Si mama, topita asa dupa ea, ii zice tot felul de lucruri. Ca ii vine s-o manance Continue reading

(9)(0)

De țe?

De țe tebuie sa ne spălăm pe dinți? Da’ de țe ne ucăm în masină? Da’ de țe mâncăm la masă? Da de țe A ca Zăpada a ajuns la casa pitiților? Da’ de țe ne cucăm acum? Da’ de țe suntem obosiți? Da’ de țe citim cartea ata (carte adusa de ea s-o citim)? Da’ de țe nu mâncăm supa cu fuculița? Da’ de țe e soaie? Da’ de țe e nol? Da’ de țe plouă? Da’ de țe e dulceață (adica “ceață” :))) afaiă? Da’ de țe bem apă? Da de țe udăm floile? Da’ de țe ducem gunoiul?

Na, cred ca stiti la ce ma refer. Trecem prin perioad de-ce? Am trecut cu brio peste perioada asase-e (asta ce e?) si am ajuns acum la nivelul urmator.  Continue reading

(20)(0)

Singura

Da, toate lucrurile vrea sa le faca singura. Am ajuns “acolo”, unde eu nu mai am loc nici sa stau la doi pasi.

Vrea:

– sa mearga singura pe trotuar ( eu nu am voie nici macar sa merg in spatele ei, trebuie sa stau unde m-a lasat ea, eventual nici sa nu ma uit dupa ea),
– sa deschida singura usa la masina (ajunge greu de tot la maner si nu prea ii iese, deci frustrare maxima), Continue reading

(5)(0)

Inca unul

IMG_2927Unul care a trecut cu inca unul care tocmai s-a incheiat fac doi.

Doi ani de Vanda Mica, de rasete, de chicoteli, de veselie, de joaca, de alergat, de purtat, de iubit, de hranit, de plansete, de nervi, de oboseala, de somn dulce si pufos, de hainute mici si foarte mici, de emotii, de nas mic si carn, de explicatii, de rabdare, de limite, de stres, de intrebari, de raspunsuri, de progrese, de regrese, de pupici si baloseala, de “nu mai pot”, de “uite ca am putut”, de imbratisari, de lectii de viata, de prioritati.

Nu stiu care dintre noi doua a invatat mai multe in anul care a trecut, nu stiu care dintre noi s-a schimbat mai mult si care s-a maturizat mai mult, care dintre noi a progresat mai mult, care dintre noi a crescut mai mult si a inceput sa cunoasca lumea mai bine. Continue reading

(12)(0)

Poveste de iarna cu soricei

Povestea noastra incepe anul trecut pe vremea asta. Intr-o seara friguroasa de iarna, pe vremea cand Vanda Mica nu manca, ci se hranea cu lumina si aer, imi zic sa incerc totusi o cina. Tocmai veniseram din oras, asa ca tacamurile si toate cele trebuincioase pentru masa erau in geanta ei de la carucior. Le luam mereu dupa mine, caci nu stii niciodata cand i se face plodului foame. Bine, eu stiam precis ca plodului meu nu i se face niciodata foame, dar stiti cum e… speranta moare ultima, asa ca eu aveam mereu tacamuri, vesela si snackuri in geanta. Continue reading

(3)(0)