Am același copil. Din nou.

2015-02-03 18.09.21De multe ori ne amintim așa, cu oarecare tristețe și melancolie, de perioada în care copiii noștri erau bebeluși. Când erau mici și pufoși și miroseau a lapte. Și puteai să-i smotocești și să-ți indeși nasul în pielea lor moale fără să se uite urât la tine și să-ți spună Mami, nu mă milosi că io fac teabă, ia uite ce de teabă am. Și nu-l învățaseră încă pe nu. Mai ales când nu-l învățaseră pe nu.  Continue reading

(8)(0)

Made in Romania

Poate ați observat că îmi port copiii. Mă rog, acum îl port pe unul singur, dar i-am purtat la viața lor pe amândoi. Și poate că ați mai observat și că produsele în care i-am purtat au fost mereu românești. V-am lăsat mereu pe blog linkuri către site-urile de unde le-am cumpărat – poartă-mă, mamagolo, meitaibebe. Nu o fac pentru vreun beneficiu, nu sunt sponsorizată de ei, o fac din convingere.

Am avut până acum cateva sisteme de purtare. Am avut wrap elastic, wrap tesut, sling cu inele, sling fix, mei tai, ssc. Am fost multumită de toate pe care le-am avut, așa că am hotărât că e bine să promovez business-urile astea românești, pentru că merită. Nu am făcut asta cu toate produsele românești pe care le-am încercat (de exemplu, pantofiorii tikki nu i-aș recomanda niciodată nimănui, pentru că am avut cu ei o experiență mai mult decât neplăcută) și nu încerc să vi le bag pe gât ca să-mi iasă mie vreun câștig. Nici măcar nu sunt subiectivă, pentru că niciuna din mamele producătoare de sisteme de purtare nu-mi sunt best friend forever.

Concret, să vă spun ce am încercat: Continue reading

(9)(0)

Olimpiada părinților

Eu mi-aș dori tare mult să se organizeze o olimpiadă a părinților. Unde să ne adunăm părinți din toate colțurile lumii și să ne întrecem în diferite probe. Încă mă gandesc la care ar trebui să fie sigla, poate și o mascotă ar fi potrivită, așa că dacă aveți idei, vă rog să mi le împărtășiți.

Momentan mă concentrez încă asupra probelor,care ar fi mai potrivite pentru o astfel de întrecere. Și mi-au trecut astea opt prin minte. Vă aștept cu sugestii ca să completăm lista. Continue reading

(16)(0)

Lucruri pe care să nu i le spui unei mame care a născut prin cezariană

Bine, nu știu dacă toate mamele care au născut prin cezariană sunt la fel de sensibile la subiect cum sunt eu, dar în caz că sunt, poate că ar fi mai bine să evitați să le transmiteți următoarele mesaje.

1. Dar de ce nu ai născut natural? E mult mai bine natural decât prin cezariană…

Pune-ți problema că poate mama în cauză a încercat natural. Sau și-ar fi dorit natural. Dar din x motive care poate că nu au ținut de ea (inclusiv că s-a lăsat dezinformată de vreun cadru medical în care avea încredere), a ajuns în sala de operații. Poate după un travaliu lung și dureros de câteva zile. Sau poate la rece. Dar poate că întrebarea ta nu face decât să învârtă cuțitul în rană. Și dacă nu-l învârte, tot e enervantă, pentru că mama va trebui să explice și să justifice a nu stiu câta oară de ce a ajuns în punctul în care a ajuns.

2. Poate dacă totuși ai mai fi așteptat…

Adică dacă ai mai fi așteptat să vină travaliul. Sau expulzia. Sigur ar fi ieșit… Ceea ce omiți tu este că nu toate nașterile decurg normal. Din nenumărate motive, inclusiv că se intervine medicamentos atunci când n-ar fi cazul, că se stresează mama sau altele. Dar gândește-te că sunt situații în care dacă ai mai fi așteptat coincide cu ceva dramatic. De exemplu, eu dacă aș mai fi așteptat, l-ar fi scos mai puțin viu.

3. Ai avut prea multă încredere în medicul tău.

Știu ce înseamnă asta. Înseamnă că medicii din România preferă să te dezinformeze ca să ajungi până la urmă la vorba (și bisturiul) lor. Rata mare de cezariene ne confirmă asta, e drept… dar eu una mi-am luat porția de credulitate cu vârf și îndesat, așa că acum suflu și în iaurt.
Iar în cazul de față mă bucur enorm că am avut încredere în medicul meu. Altfel, vezi punctul 2

4. Ar fi trebuit să te informezi mai bine.

Asta merge mână în mână cu punctul 3. Da, sunt situații în care dacă ai fi fost mai bine informată, poate nu ai fi ajuns la cezariană. Și sunt situații în care oricât te-ai fi informat, nu ai avut de ales. Oricare dintre situații ar fi, faptul e consumat. De ce să întristezi mama mai mult decât este deja cu astfel de afirmații?

5. Ar fi trebuit să vorbești cu o moașă.

Din nou, în unele situații prezența unei moașe poate ajuta. În primul rând poate direcționa mama în funcție de ce își dorește aceasta, poate tria informația venită de la cadrele medicale și cu siguranță poate salva mama de la o cezariană inventată de medic.
Când aud mame care vor să nască natural, dar sunt în dubiu, sau au cine știe ce întrebări, dileme, frici, le povestesc imediat despre cum le-ar putea ajuta o moașă și le direcționez către naștecumsimți. Irina e minunată…
Dar când recomandarea nu-i nici inventată, nici precipitată, nici cea mai bună moașă de pe lume nu mai poate ajuta în vreun fel.
Concret, eu discutasem cu Irina să mă ajute, susțină, sfătuiască. Și totuși în rupturi uterine, de exemplu, nicio moașă nu prea te mai poate moși… Nici chiar ea.

6. Ar fi trebuit să naști acasă.

Sunt convinsă că nașterile acasă sunt minunate, că sunt mult mai ușoare (măcar psihologic) decât cele din spitale, că o mamă care naște în mediul ei cunoscut, alături de familie e mult mai împăcată, calmă, liniștită, se reface mai rapid, iar experiența ei e cumva mai puțin rece. Dar sunt situații în care o naștere acasă nu are final fericit. Mai ales la o NVDC (naștere vaginală după cezariană).
Înainte să faci astfel de remarce, gândește-te că poate mama în cauză a luat în calcul toate variantele, iar asta nu era una dintre ele, oricât și-ar fi dorit.

7. Măcar ți-a fost ușor.

Asta vine în general de la mame care au născut natural după un travaliu lung și dureros sau care au avut probleme post-partum. Da, îmi pare tare rău de ele, dar nu… mamelor care nasc prin cezariană nu le e nici lor ușor. Cezariana e o operație majoră, nu e ca și cum m-aș fi dus să-mi scot polipii. Da, că e bagatelizată acum pentru că medicii le fac pe bandă rulantă la cererea mamelor sau la insistențele lor, asta e adevărat. Dar asta nu o face să fie mai puțin importantă și gravă și nici nu îi minimizează riscurile.

Așa că încercați să fiți empatice. Indiferent cum ați fi născut, încercați să nu judecați cealaltă tabără. Nu aveți de unde să știți ce traume se ascund în spatele unei cezariene, ce dorințe, câtă dezamăgire și câte regrete…

(8)(0)

Viața după bebe

Alaltăieri s-a iscat o mică furtună la mine pe wall (wallul de facebook adicătelea), pe tema mi se potrivește sau nu apropierea de copil la cheremul lui? Adică, luăm copilul în brațe după cum îi place lui, sau poate ne temem să nu se învețe (mai știți voi, senvață înbrațe)? Îl alăptăm la cerere sau îi dăm lapte de la alte specii ca să doarmă liniștit noaptea? Și altele asemenea. Deci nimic nou sub soare, clasicele dezbateri. Continue reading

(26)(0)

Recuperarea după cezariană

Ambele nașteri au fost prin cezariană. Că na… așa a fost să fie. N-am cântat Oda Bucuriei când am auzit că iar ajung în sala de operație în loc să ajung în aia de nașteri, dar până la urmă datorită cezarienei îl am în clipa asta pe Junior lipit de mine în wrapul curcubeu. Știu că de data asta eram convinsă că o să-mi rămână burta intactă și că bebe o să iasă pe unde hotărî natura că trebuie să iasă orice bebeluș, așa că pregătirile mele pentru recuperarea după cezariană au fost minime. Ce zic eu minime… aproape inexistente. Continue reading

(4)(0)

Noapte în 4

Suntem încă destul de dezorganizați în ale somnului. Nu atât de grav cum m-aș fi așteptat, dar dorința copilului mic de a dormi numai și numai pe carne de om ne dă puțin peste cap aranjamentele.

Adică, lucrurile se petrec aproximativ așa:

Pe la ora 8, 8 și ceva trecute fix, se ademenește una bucată Vandă Mică înspre duș. Au trecut demult vremurile când făcea duș cu Domnul Vanda, acum mă vrea doar pe mine. Așa că mă conformez. Fac plinul Juniorului și în predau tatălui, în timp ce eu o păzesc pe Vanda Mică în baie. După ce termină Vanda Mică ce are ea de terminat, mergem la ea în dormitor și o bag in pijama. Între timp, Juniorul chițăie de foame, așa că îl chem pe Domnul Vanda sus să întrețină stăpâna vreo 7 minute cât să apuc eu să hrănesc din nou copilul mic. Apoi facem iar schimb, eu trec la adormit copilul mare, el trece la plimbat prin casa copilul mic. Vanda Mică adoarme greu, cu lamentări, cu da io veau să mă mai zoc, să țitim, veau cu animăluțele, veau cu lego, veau cu cubui, veau să fac pazăăăăăl, cu lacrimi de crocodil, cu veau apă, veau lapte, veau must cu apă cu bule/apă nomală… Mă rog, până la urmă se înduplecă și cedează.

Continue reading

(7)(0)

Odă Vandei Mici

2015-01-28 18.01.21-1Cine mă urmărește pe facebook știe deja că între timp a apărut și Juniorul, deși dacă m-ați fi întrebat pe mine acum vreo 3 săptămâni, aș fi zis că nu voi naște niciodată și că Juniorul s-a decis că cel mai bine e în burtă la mă-sa, drept urmare va rămâne acolo. Pe perioadă nedeterminată. Dar uite că până la urmă, cum-necum, a ieșit.

Și știu că v-ați fi așteptat ca primul post după atâta pauză să fie despre el, sau macar despre noi toți, dar nu. Primul post merită să fie despre Vanda Mica, despre noua mea eroină. Continue reading

(14)(0)

Reflexe la doi ani

Imi aduc aminte cand era Vanda Mica si mai mica despre cat de fascinante mi se pareau reflexele nou nascutilor si bebelusilor. Reflexul spadasinului era de departe cel mai simpatic si chiar am o gramada de poze cu ea in pozitia respectiva. Daca le-as edita, ar iesi cu siguranta ceva foarte amuzant din ele.

Pe masura ce a crescut, reflexele au inceput sa dispara. Si reflexul Moro si reflexul mersului si reflexul Babinski, iar Vanda Mica a inceput sa devina din ce in ce mai coerenta si articulata. Asa ca am crezut ca la un moment dat reflexele vor fi doar o amintire si nu vom mai avea de a face cu ele. Fals! Continue reading

(7)(0)