Din patul părinților în camera copilului – Mutarea copilului în camera lui

mutarea copilului în camera lui

Shop Diana Vijulie

Cursuri dezvoltare personală și de parenting

cu prețuri începând de la 8 lei.

Intră în Shop.

 Știu că subiectul ”mutarea copilului în camera lui” e un subiect foarte interesant pentru părinți, fie ei noi sau vechi. Mulți dintre ei/voi/noi se întreabă ”când o fi cel mai bun moment să mutăm copilul din patul nostru în patul lui, din camera noastră în camera lui?”

Unii părinți aleg ei pentru copiii lor când e vremea să se mute în camera lor, iar alți părinți așteaptă de la copii să ceară acest spațiu și această intimitate. Eu cred că ambele variante sunt bune, atâta timp cât copilul nu este grăbit, atâta timp cât i se respectă protestele, atâta timp cât nu este obligat, șantajat, abandonat la mutarea în noul pat și în noua cameră.

Mutarea copilului în camera lui trebuie făcută cu multă răbdare, tact și respect față de copil, pentru ca acesta să perceapă experiența ca pe o experiență pozitivă, iar camera îi sine să-i devină prietenă și nu închisoare.

Cât despre subiectul ”somn”… Ei bine, după cum știți, el e preferatul meu. La cât am citit și experimentat cu copiii ăștia doi ai mei cu ”probleme de somn”, aș putea scrie o lucrare de doctorat pe subiectul ăsta.

Pentru cititorii recenți ai acestui blog, mă simt datoare să fac un rezumat scurt, dar lung, al vieții noastre nocturne din ultimii mai bine de 4 ani și jumătate.

Ema a început somnul de noapte ca un copil model. Când era nou-născută, se trezea cam la 3 ore noapte de noapte. Pe măsură ce alți copii își ”scoteau mesele de lapte”, ea își tot adăuga, până am ajuns la apogeu. Treziri și din jumătate în jumătate de oră pentru supt, dar nu pașnic și liniștit, ca să pot adormi și eu la loc ca omul, ci cu dat din picioare, din mâini, din de toate. Adormea ea, adormeam și eu în 15 minute, dormeam 15 minute, apoi mă trezea din nou. În rest, adormea greu, stăteam cu ea seara și câte 2 ore, deși îi era somn cât să se culce, nu somn cât să fie ruptă de oboseală.

Toate astea au durat până când s-a înțărcat de noapte (spre un an și jumătate), când au continuat trezirile, dar nu mai mergea readormirea la sân, pentru că nu mai voia. Am început atunci cu fel și fel de alte metode, mult mai grele, mai obositoare și care durau și mai mult. Până la urmă, într-un final glorios, nici eu nu știu când, s-a stabilizat la o trezire sau două pe noapte. La vreo 3 luni după ce l-am născut pe Fip, a început să-l ceară pe V noaptea și are și acum, la 4 ani și jumătate, o trezire pe noapte în mai bine de jumătate din nopți.

Vrei să primești postările mele pe email?

Fip a fost diferit. Fip iubea somnul, ar fi dormit tot timpul. Dar… pe carne de om în mișcare. Nu exista să-l culc și să plec, exista doar să-l pun în wrap și să sar pe mingea de fitness. Așa îl adormeam și așa lucram seară de seară, când era liniște în casă. Peste noapte avea treziri cu duiumul. Inițial pașnice, de puteam adormi ușor la loc, dar apoi a devenit și el mai agitat, de mă trezeam dimineața mai obosită decât mă culcasem.

După 4 ani de așa tratament, am decis că a venit momentul să dorm și eu o noapte întreagă și am purces pe drumul înțărcării. Din fericire, după înțărcare cu el a fost mai ușor de readormit noaptea. Și acum se trezește, dar pentru apă și e suficient să mă întind lângă el și să-l iau în brațe și se culcă la loc.

Ei, în toată epopeea asta a noastră cu somnul, am trecut, la un moment dat (cu amândoi) din patul nostru în patul lor. Mutarea copiilor în camera lor a adus cu sine experiențe diferite, totuși similare și o să vi le scriu și vouă, că poate vă ajută.

Când am început mutarea copilului în camera lui?

mutarea copilului în camera lui

Emei i-am amenajat camera când avea 7 luni. Ea oricum dormea prost, după cum vă scriam mai sus (de fapt, mint; ea dormea bine, cum îi trebuia ei, doar eu dormeam prost, nu cum mi-ar fi trebuit mie), dar constatasem că dormea ȘI MAI prost atunci când eram toți trei în pat și făceam, probabil, mai mult zgomot.

Așa că am pus mâna la treabă și i-am făcut camera. Nu am cumpărat un pat de copii, ci o salteluță și am dormit cu ea în camera ei. La fel ca și acum, o adormeam seara, apoi ieșeam din cameră (dacă nu adormeam și eu) și mă duceam înapoi la prima strigare de noapte. Când n-am mai încăpul cu burtoiul împreună cu ea pe saltea, am luat o saltea mai mare și, apoi, când deja crescuse suficient, am luat un pat de o persoană (care se putea extinde și face pentru două persoane). Am continuat așa cu somnul până când l-a cerut pe ta-su și a preluat-o el noaptea.

Fip a dormit cu mine în pat din prima zi de viață. De fapt, nu cu mine în pat, ci pe mine, care câteodată mai eram și în pat, dar, de obicei, eram mai degrabă pe mingea de fitness. Când a mai crescut puțin, a acceptat să adoarmă în pat, la sân. Nu reușeam să mă mai ridic să plec, așa că eram legată de el. Deci, n-avea rost să mă chinui să-l mut în alt pat, când oricum nu mă ajuta la nimic.

Cu toate astea, la un moment dat, Ema a vrut pat supraetajat. Și pentru că și eu mă cam săturasem de jucării în toată casa, iar camera ei era prea micuță să le cuprindă pe toate, am decis să le facem camera ”lor”, unde să o mutăm pe Ema atunci și pe Fip mai târziu.

Am golit camera (care era de oaspeți înainte), am amenajat-o pentru copii, am cumpărat patul supraetajat și… Ema n-a vrut să doarmă acolo. Pentru că, citez, ”nu cunosc patul și nici camera”. A hotărât să doarmă acolo când o mai crește. Așa că dormea tot în vechea ei cameră, în vechiul ei pat, care acum era supra-aglomerată, un soi de mini-depozit.

Așa că am început, încet-încet, să facem cunoștință cu camera și cu patul. Tot procesul a durat câteva luni, asta ca să vă faceți o idee. Fip a acceptat-o imediat, deci povestea de mai jos este despre Ema.

 

Cum am făcut mutarea copilului în camera lui?

mutarea copilului în camera lui

1. Am amenajat-o împreună

Încercând să facem camera cât mai prietenoasă, am implicat pe cât de mult am putut copilul mare în amenajarea ei. Am șurubărit împreună, am ales împreună dulapurile, am căutat uși roz pentru el, am lăsat copiii să-și lipească stickere peste stickere pe pereți (mă ia de cap când le văd, fluturi peste dinozauri, o pisicuță kitschoasă, funde, un vulcan, aurora, niște pietre ”nestemate”, alți fluturi, alți dinozauri, toate fix fără nicio noimă). Dar… lor le plac, e munca lor acolo de care își amintesc măcar o dată pe zi (”Mai ții minte când am lipit sticluța asta roz care nu știu ce e aici pe perete?”)

2. Am folosit camera ca pe o cameră de joacă

Nu am mai insistat să doarmă acolo, doar mergeam acolo cu Fip, la joacă. O invitam și pe ea, venea, se juca și o vedeam că se simte bine. Seara dormea tot în vechea cameră, actualmente mini-depozit.

3. Am făcut cunoștință cu patul

Pe sistemul ”n-ai cum să te obișnuiești cu patul dacă te prefaci că nu există”, am insistat puțin să petrecem timp și în pat, chiar și fără somn. Ne jucam în el, citeam, l-am transformat în cort, în avion și în orice vă mai puteți imagina. Seara nu insistam, dormea în patul vechi.

4. Am invitat copii la joacă și la somn

Prima noapte în care Ema a acceptat patul cel nou a fost când au venit în vizită la ea Cristi și Andrei, băieții Alexandrei. Pentru că era foarte dornică să le arate camera ei și pentru că ei și-au dorit să doarmă în patul supraetajat, a acceptat. Dar nu în patul de sus, ci în patul de jos. Cum au dormit ei trei copii (unul de 6 ani și doi de 4 ani) într-un pat de lățime 90, nu știu. Cred că se întorceau toți trei odată de pe o parte pe alta.
De aici până la a dormi în patul ei n-a mai fost decât un pas.

5. L-am adus și pe Fip în patul supraetajat

După ce am văzut-o că s-a mai înmuiat, am mutat copilul mic la somn în patul de jos. Cu mine, desigur. Dimineața îi povesteam despre cum am dormit noi acolo, despre ce am visat, cu ce jucării s-a culcat Fip, etc.

6. Am împins-o de la spate

Când am simțit eu că doar obișnuința patului vechi din fosta cameră, actuală mini-depozit în care nici curățenie nu reușeam să fac cum trebuie, de aglomerată ce era, o mai ține pe loc am împins-o nițel de la spate. Într-o seară i-am propus să dormim toți trei, eu ea și Fip, în patul ei de sus. I-am zis că o să fim acolo cu ea, că lăsăm lumina aprinsă dacă vrea, că e în siguranță și că dacă nu-i place și nu-i place, e ok să se răzgândească și să se mute înapoi în depozit.
A acceptat. Pentru că era destul de obosită, a adormit repede. Și de-atunci acolo a rămas.

Acum dormim împărțiți. V o adoarme pe Ema în patul de sus, iar eu pe Fip în cel de jos, după ce, în prealabil, au citit toți trei o carte sau am ascultat toți 4 o poveste. Când adoarme Ema, V se mută la noi în pat, iar când adoarme Fip, mă mut și eu cu el. La primul apel, ne reîntoarcem în camera copiilor, în aceeași ordine: el la Ema, eu la Fip.

Chiar râdeam într-o seară că ne-am luat o casă mai mare ca să avem loc, dar noi dormim în 1,8 metri pătrați din toată casa și restul camerelor sunt bune de închiriat.

Mda. Cam asta a fost (și este, în continuare) trecerea blândă de la somnul copiilor noștri în patul nostru la somnul copiilor noștri în paturile lor.

Cheia succesului în mutarea copilului în camera lui? Pași mici și așteptări și mai mici.

Aici camera inițială a Emei, de când avea 7 luni: Camera Vandei Mici

Aici camera refăcută a Emei, de când mai crescuse: Camera Emei la 3 ani

Urmează articol despre camera lor actuală

 

Și tu ești o femeie care are nevoie de un bărbat ca să parcheze?

Și tu ești o femeie care are nevoie de un bărbat ca să parcheze?

M-am înfuriat. Sigur, scena e scoasă complet dintr-un context pe care nu-l cunosc și nu demonstrează nimic nici desprea ea, nici despre el, nici despre ei. Și, oricum, eu n-aveam nicio treabă cu niciunul din ei. Așa că, de unde furia?
Nu știu ce și câte știți voi despre mine și despre cum văd eu viața. Îmi place, în general, să mă dezic de curente pentru că istoria ne-a cam învățat că orice curent vine ca un răspuns exagerat la un alt curent.

Episodul 15: Ce bine ca aseara ne-am grabit si am uitat hanoracul!

Episodul 15: Ce bine ca aseara ne-am grabit si am uitat hanoracul!

Nu stiu daca ati vazut filmuletul cu mama urs panda, care a tot circulat saptamanile astea pe retelele de socializare. Daca nu l-ati vazut, vi-l descriu. O mama urs panda sta linistita in fund si mananca niste bambus. In spatele ei, un pui de urs panda isi face de lucru. La un moment dat, mama de urs panda este lovita de simtul responsabilizarii si pare sa-si aminteasca brusc despre existenta puiului. Se intoarce, bulversata, pentru a se asigura ca puiul e inca acolo. Imaginea e foarte amuzanta. Fix asa m-am trezit si eu din reverie.


Inimă cu Inimă Salvăm Spitalul Copiilor!


Inimă cu Inimă Salvăm Spitalul Copiilor!

Nu obișnuiesc să preiau comunicate de presă și să le lipesc la mine pe blog, dar aici chiar nu simt că aș mai avea ceva de spus. Altceva decât că dacă doriți să donați și voi, eu vă mulțumesc din inimă….

O INIMĂ: Campania de reabilitare a Secției de Terapie Intensivă din Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului “Alessandrescu-Rusescu”, București

E timpul pentru Crăciunul din toamnă!

E timpul pentru Crăciunul din toamnă!

Prima oară când am văzut un brad de Crăciun anul ăsta, împodobit frumos și voios, a fost undeva prin octombrie, într-un mare magazin de mobilă. Până la urmă, a fost bine, pentru că în anii trecuți bradul de Crăciun îl vedeam permanent împodobit la intrarea în cartierul în care locuiesc, cu singura diferență că în timpul anului nu îi aprindeau beculețele. Bradul exista tot timpul anului și lumina doar de Crăciun. La un moment dat, după câțiva ani în care am funcționat așa, l-au scos.

Mami, mi-e frică de monștri și de drumul de pe câmp

Mami, mi-e frică de monștri și de drumul de pe câmp

Există niște frici standard, pe care le trăiesc copiii la anumite vârste. E interesant să le cunoști, ca să știi la ce să te aștepți. Sunt cam de bun simț, adică nu e nimic uimitor în lista asta, dar asta, mai degrabă dacă ai trecut deja prin ele. Pentru un părinte nou, mi se pare o listă destul de utilă. 

Așadar, fricile copiilor în funcție de vârste sunt:

Iar a fugit Doni, schnauzerul tuns ca o focă

Iar a fugit Doni, schnauzerul tuns ca o focă

Doni este câinele nostru. Un Schnauzer mic (mai degrabă mediu), negru și foarte jucăuș. Extrem de jucăuș. Enervant de jucăuș. Doi adulți și doi copii nu fac față nevoii lui de joacă. E energic, fuge, țopăie ca pe arcuri, se învârte în cerc, sare de pe loc ca să ne lingă pe nas, nu-și poate controla entuziasmul și sare pe copii

Episodul 14: Creierul meu furios

Episodul 14: Creierul meu furios

Mai tineti minte emisiunea aia la care erau invitati copii, ca sa spuna lucruri traznite? Am impresia ca si acum mai exista. Cand eram eu mai mica, tin minte ca ma uitam mereu la emisiune impreuna cu mama si ne amuzam tare. E fascinanta iubirea copiilor, naivitatea lor, deschiderea lor si, in acelasi timp, inteligenta lor nativa si intuitia lor.

Sunt mamă, deci mă simt vinovată. Mereu!

Sunt mamă, deci mă simt vinovată. Mereu!

E 7 și jumătate seara. Tocmai ne-am întors de la o petrecere de copii. Fip, copilul mic al familiei, a adormit deja. Ema, copilul mare al familiei, e plecată cu tatăl ei în vecini. Iar eu stau pe canapea și mă macină niște vinovății.

7 mituri despre Laponia

7 mituri despre Laponia

Wow… Țara lui Moș Crăciun, m-am gândit eu. Apoi, mi-am dat seama că nu știu mare lucru despre țara asta. Doar că e o țară unde e frig și unde locuiește Moș Crăciun. Sau, pentru aceia mai pragmatici dintre noi, o țară care face turism pe ideea de Moș Crăciun. Gata, l-am dat afară pe Grinch, nu vă mai supăr.

5 lucruri pe care nu vrei să le auzi despre cărțile pentru copii

5 lucruri pe care nu vrei să le auzi despre cărțile pentru copii

Mi s-a părut întotdeauna o activitate înălțătoare, cumva. Doar că, studiind eu ale mele legate de psihologie, dezvoltarea copiilor, dezvoltare personală și alte cele, mi-am dat seama ce mare responsabilitate e treaba asta cu cititul cărților de copii. Știu, poate că o să vă dați ochii peste cap și o să vreți să închideți articolul. ”Hai mă, și asta e complicat?! Nici pe-asta n-am făcut-o cum trebuie?”

Control sau influență? Ce facem cu copiii?

Control sau influență? Ce facem cu copiii?

Nu știu dacă știați, dar nevoia de control pe care o simțim adesea, se transformă în cea mai importantă sursă de stres pe care o avem. Și e normal. E normal, pentru că poți controla foarte puține lucruri în viața ta. Și poți controla și mai puține lucruri în viața altuia. Și, dacă totuși reușești să o faci, vine cu niște costuri destul de mari. Printre care și stresul.

Spune-mi pe cine judeci, ca să-ți spun cine ești!

Spune-mi pe cine judeci, ca să-ți spun cine ești!

– E o puturoasă, dragă. În fiecare zi, la prânz, când o culcă pe fie-sa, stă și ea în pat. Zice că altfel nu adoarme a mică. Ce să zic, parcă eu n-am avut copii. Dar eu n-aveam timp să dorm cu ei în pat, aveam treabă. Asta dă vina pe fie-sa ca să doarmă și să nu facă nimic!

Cum educăm copiii pentru libertatea de mâine, și nu pentru cea de ieri

Cum educăm copiii pentru libertatea de mâine, și nu pentru cea de ieri

”Educația este identică cu ajutorul acordat copilului pentru a-și realiza potențialul. Opusul educației este manipularea, care se bazează pe absența încrederii în ceea ce privește dezvoltarea copilului și pe convingerea că un copil va crește cum trebuie doar dacă adulții pun în el ceea cce este dezirabil și suprimă ceea ce este indezirabil

Aparatul care ne trezește dimineața într-o cameră ordonată




Înainte

Când ajungeam acasă (de oriunde), copiii se puneau călare pe mine. Sau pe V. Sau pe amândoi. Nici gând să se joace cu vreo jucărie sau doar între ei. Poate mai pictam sau mai bucătăream, citeam sau ne alergam prin casă. În toate era musai un adult implicat.

Ordine, rufe, vase, gătit, totul se făcea doar cu acompaniament. Și asta indiferent cât timp petrecuserăm împreună în ziua respectivă.

Chiar mă uitam într-o zi la toate rafturile cu jucării frumos expuse de la ei din cameră și mă gândeam că dacă mâine ar dispărea toate, nu s-ar schimba nimic în viața lor de copii. Oricum nu le foloseau. Iar când intram la ei în cameră, simțeam cum picau toate pe mine, deși erau bine organizate în rafturi sau cutii, ca să le fie la îndemână și să știe cum să și le găsească.

Așa că am zis că dacă oricum nu le atrag atenția așa aranjate și afișate, mai bine pun uși la rafturile respective, măcar să nu mai am impresia că mă înghit de vie atunci când intru la ei în cameră (și intru des :))). Am fost frumos la magazin, am cumpărat uși albe, le-am ținut în casă o lună până când a avut V. un pic de timp să le instaleze, a trecut luna, le-a instalat și brusc camera părea mai mare, mai luminoasă, mai îmbietoare. Am reorganizat puțin rafturile din interiorul noilor dulapuri, am mai strâns de prin cameră, am făcut puțin curat și…

După

La 5 minute după povestea asta, Ema a luat macheta cu corpul uman (la care nu se mai uitase de cel puțin jumătate de an), cartonașele cu organe și m-a invitat să-i arăt care e creierul reptilian. De la asta am ajuns la o activitate de asociere a tuturor organelor cu cartonașele aferente, a desfăcut macheta bucată cu bucată, apoi a pus-o la loc. Mi-a cerut telefonul să pozeze macheta. La final și-a luat o carte despre corpul uman și s-a pus singură la masă să citească. Eram bulversată.

În timp ce ea citea din carte, apare și Fip. Fip vede singurele două păpuși pe care le mai lăsasem în cameră și se bucură, vorba aceea, ca un copil.

– Ute, Ema, bebelusii. Ăta e putu mine si ăta e putu tine.

El îl ia pe Cătălin, iar Emei i-o oferă pe Yukiko. Se așază toți 4 la masă. Ema începe să le explice diverse din cartea cu corpul uman. Când termină, închid cartea, o pun la loc și pleacă împreună să-și culce bebelușii. Joc liber încă o vreme… vreme în care eu eram și mai bulversată.

Aparatul Emei

Bine, se încheie și jocul ăsta, mănâncă amândoi, apoi se apropie ora de somn (cel puțin pentru Ema, care nu dormise la prânz 4 ore și ceva, cum dormise Fip). Fip pleacă la plimbare, iar eu rămân acasă cu Ema. Îi propun să urcăm în cameră.

– Da, e o idee foarte bună. Vreau să construiesc un aparat care să ne ajute dimineața să ne trezim.

– Bine, dar să știi că eu mă simt tare obosită și nu am energie să te ajut.

– N-are nimic. Tu îți iei o carte, iar eu lucrez la aparat.

Zis și făcut. Eu mă pun în patul lui Fip cu o carte în mână, iar ea își adună de prin cameră materiale pentru aparat. În mintea mea eram: POFTIM?! Le duce la masă, apoi mă anunță:

– Întâi fac schița, să știi.

Face schița, apoi mi-o arată. Este extrem de gândită, corespunde exact cu materialele pe care le adunase. Sunt suprinsă, pentru că mă așteptam la ceva mai fantasmagoric.

– Acum mă apuc de treabă. Mi-am luat și scotch, mi-am luat și foarfecă. 

Și lipește și dezlipește și iar lipește. Eu, în pat, o tot priveam pe deasupra cărții… Așteptam momentul ăla în care mă cheamă la joacă și se supără că nu vin mai repede.

– Mami, nu reușesc să-l termin azi. Mai e mult de muncă la el și mai bine îl fac mai încet, dar iese bine, decât să-l fac repede și să nu iasă cum trebuie. 

– Bine. Vrei să ne așezăm în pat și să ascultăm o poveste? Eu  m-aș mai relaxa nițel.

– Eu nu m-aș relaxa…

Hait, stai să vezi că s-a spart bula de puf roz în care mă ținuse. Acum o să înceapă circul, pentru că e obosită, pentru că ta-su nu e acasă să doarmă cu el, vai de mine și de mine…

Continuă fraza:

– Eu nu m-aș relaxa, pentru că mi-e somn. Eu aș vrea să mă culc. Pui povestea cu Alice?

Mă gândeam dacă nu cumva am ajuns și eu în vreo țară a minunilor. Oi fi alergat de dimineață după vreun iepure alb și am dat de fetița asta care se joacă singură și cere la culcare atunci când i se face somn.

N-am zis prea multe. De fapt, n-am zis nimic, sperând să nu spulber vraja. Am tras draperiile în liniște, am coborât la bucătărie să-i pun un pahar cu lapte, m-am întors în cameră, am dat drumul la cd-player, m-am urcat la ea în pat. A ascultat cântecul cu care începea povestea, apoi a adormit. S-a trezit de dimineață:

– Aparatul meu e tot acolo, ce bine că nu l-ai strâns. Îl termin diseară. Acum, hai repede jos. Ne pregătim să plecăm la grădiniță!

Vrei să primești postările mele pe email?

Dacă vrei să nu ratezi nicio postare, te poți abona la newsletterul blogului.
Nu-ți face grija de spam, nu vei primi decât postările mele.

Da, mă înregistrez

Temperatura in camera bebelusului

bebelus-infofolit

Unul din cele mai mari stresuri ale mele de când era Ema mică a fost temperatura în casă. La Fip eram deja rodată, dar la Ema fu complicat tare.

Nu mai avusesem niciodată un copil, cu atât mai mult nu mai avusesem niciodată un nou născut. La câte grade trăiește un nou născut? Dacă era să mă iau după unele poze cu unii dintre noi în copilăria și perioada noastră bebelușească, aș fi putut crede că un bebeluș nu este și el o ființă umană, ca toți ceilalți din jurul său, ci un mic extraterestru care trebuie marinat bine înainte să apuce să iasă în lume. Poate aveți și voi poze cu voi de când erați mici în care fix o șubă vă mai lipsea, dar persoana care vă ținea în brațe era în tricou, iar dacă făceați un calcul simplu vă dădea: ”Aha, deci eu aveam aici 3 luni și-s născut în aprilie, deci era iulie în poză?!?”

Măi, dar nu știu, parcă ceva în sinea mea îmi spunea că și bebelușul ăla e tot ca mine, că are piele și mușchi și șunculițe, vase de sânge, organe și oase, deci probabil funcționează pe principii similare cu ale mele. Bine, probabil ceva-ul ăla din sinea mea își mai amintea episoade din copilăria proprie și personală. ”Pune-ți căciula, e decembrie!” ”Mamă, dar sunt 43 de grade afară. Ai uitat de încălzirea globală?” ”N-are a face, e iarnă! Pune-ți căciula”. Și, preferata mea, ”Vremea e înșelătoare acum”. Da, acum când sunt 25 de grade afară.

Așa. Deci, având în vedere cele spuse mai sus, parcă nu-mi venea să încotoșmănez copilul. Dar, în primele ei săptămâni de viață a fost mama la noi să ne ajute. Mama, care este extrem de friguroasă și care refuză cu obstinație să se pună în pielea altuia când vine vorba de frig.

 

Ajunsesem în asemenea stres, încât aveam câte un termometru în fiecare cameră (găsisem unul care mergea și în apă și în casă, era de la Philips, dar parcă arăta altfel decât cel din link. Oricum, tare bun, îl țineam în baie). Cum intram în sufragerie, mă uitam direct la termometru. În dormitor la fel. După cum spuneam, aveam și în baie. Parcă nici nu mai eram capabilă să simt temperatura cu pielea proprie. Eram leșinată de căldură, dar mama insista că trage. Sau că lângă perete, unde era canapeaua, era mult mai frig. Țin minte și acum că i-am lăsat-o pe Ema pentru câteva minute (15-20) și am găsit-o cu body, pijama, vestă tricotată, înfășurată în pătură, la mama strâns în brațe, iar mama se chinuia să o bage în vesta ei. În cameră erau 24 de grade. Desigur, pe canapeaua de lângă perete, erau probabil -15, altfel nu-mi explic.

Acum, dacă n-aș fi avut câte un termometru în fiecare cameră, cred că aș fi luat-o razna (mai mult decât o luasem deja). Da, încă refuzam să pun copilului maieu și căciulă la 24 de grade, ba chiar insistam să facem mai frig decât atât, dar parcă nu eram suficient de convinsă. Îmbrăcatul copilului și temperatura în casă îmi creaseră deja un soi de psihoză, erau momente când nu te mai puteai înțelege cu mine. Am și plâns în hohote de deznădejde în câteva rânduri, pentru că nu mai puuuuteeeeeaaaaam cu temperatura aia și cu căciula aia și cu maieul/vesta/pătura/plapuma aia. Simțeam că nu voi mai ieși niciodată din isteria frigului în casă.

Și ca să mă conving că nu-s nebună și că nu-i cazul să sune careva la protecția copilului, că nu-l țin în frig să-l omor cu zile, m-am apucat (desigur) să mă documentez. Și am aflat de la medici următoarele:

  1. Pentru bebelusi e foarte periculoasa supraincalzirea

    Când sunt mici se pare că nu se pot termoregla foarte bine. Și nici nu sunt capabili să se dezbrace sau să se dezvelească atunci când le este cald. Dacă nu se pot termoregla, asta înseamnă că atunci când le este prea cald, se deshidratează. Puteți observa asta prin buzele uscate ale bebelușului (și pielea la fel), fontanela lăsată în jos, moliciune. Temperatura recomandată la somn este între 16 – 20 de grade (ideal 18), iar în timpul zilei 20-22. Confirm că Ema dormea mult mai bine când era frig. Confirm și pentru Fip. Da, știu, e împotriva a tot ce am experimentat noi până acum, dar ne putem ”repara” și noi dacă în fiecare iarnă scădem temperatura în casă cu câte un grad. Ne călim.

  2. Extremitatile copiilor pot fi reci fara sa le fie frig

    … și asta e perfect normal. Dacă vrem să verificăm dacă unui bebeluș îi este frig, nu e relevant să vedem dacă are mâinile sau picioarele reci, ci verificăm ceafa sau pieptul. Dacă zonele acestea sunt reci, înseamnă că îi este frig.

  3. Supraincalzirea este legata de SMS (Sindromul Mortii Subite)

    Se spune că supraîncălzirea bebelușului e corelată cu SMS, mai ales în perioadele reci când părinții tind să-și îmbrace bebelușii prea gros. Și nu doar atât, dar să le pună și căciulă pe cap, când capul este zona prin care bebelușul își reglează temperatura corpului, iar punând un ”dop”, împiedicăm asta.

Știu că v-au speriat alea 16-20 de grade de la punctul 1, dar luați în seamă ce vă spun. Citez un medic cu care am vorbit: ”Unui bebeluș mai bine să-i fie prea frig decât prea cald.”

Voi ce povești amuzante aveți legate de înfofolirea copilului? Câți binevoitori v-au oprit pe stradă să vă tragă la răspundere că țineți copilul prea subțire îmbrăcat? Hai să auzim.

 

Noi citim cu drag

Citește tot

Din seara asta

Citește tot

Atunci si acum

Citește tot

Am același copil. Din nou.

Citește tot

Cu copiii in vacanta

Citește tot

Tratati-va copilul ca pe un prieten!

Citește tot

Nu dati banii pe prostii, luati jucarii la copii

Citește tot

Televizorul si copiii nostri

Citește tot

Somnul, metodă de tortură

Citește tot

Cuplul malefic “senvata” – “inbrate”

Citește tot

Camera Emei la 3 ani

Postare la cererea publicului, dar vă anunț că nu e nimic ieșit din comun în camera ei. Nu petrece timp acolo decât foarte rar, sau la somn, așa că nu prea mi-am bătut capul cu decorat sau idei.

Filip nu are camera lui. Ar fi inutilă. Nu are patul lui și nici măcar dulapul lui. Deși dulapului încep să-i simt lipsa, pentru că a crescut și hainele nu-i mai încap în sertarul de la comoda din camera noastră. Jucăriile le are aproape pe toate în living.

Dar Ema are camera ei. De la 7 luni o are. O perioadă am dormit împreună acolo, o perioadă a dormit singură. O altă perioadă a dormit la mine în pat. Acum doarme la ea în pat, cu V. Am făcut mereu cum a vrut ea și ne-a fost mult mai bine decât ne-ar fi fost dacă ne-am fi opus.

Însă camera nu prea o folosește în alte scopuri decât povestea de somn și somn. Câteodată mai urcă acolo cu prietenele ei să se joace. Dar daca suntem fără musafiri, rar petrecem timpul altundeva decât în sufragerie sau bucătărie.

Când locuiam la apartament și aveam toată casa pe un singur nivel, foloseam camera și pentru joacă. Dar acum, că e la alt etaj, e mai greu să ajungă prin ea.

Și tocmai pentru că petrece mult timp în cameră dormind, și pentru că nu mai doarme singură, am ales să deschidem patul. Patul l-am luat de la Jysk și este un divan extensibil. Când dormea singură, îl țineam închis. Are 80 cm lățime și 2 m lungime. Extins poate avea 160 x 200, dar noi nu îl extindem la maximum, ca să nu ocupăm chiar toată camera cu el.

L-am cumpărat pe vremea când eram însărcinată, pentru că nu știam cum vor fi aranjamentele de somn și am vrut să am peste tot opțiuni în care să putem să ne combinăm la somn în fel și chip. Practic, în toate camerele avem câte un pat de două persoane. Plus o saltea gonflabilă. Să fie. Să ne ajungă.

În vechiul aranjament, girafa nu era suspendată în aer, ci stătea așezată pe un dulap. Acum trebuie să-i desenez ceva sub fund. Balonul e acolo pentru că… Ema e pasionată de baloane. Iar harta e un autocolant despre care v-am mai scris aici.

Sub pat am băgat piscina cu bile, pentru că în afară de a umple casa cu ele când avem musafiri, nu le prea bagă în seamă. În schimb îi plac lui Filip. Așa că și le trage el de acolo când are chef de ele.

image

Lângă pat lipsește o noptieră de care are nevoie. Urmează. Apoi dulapul, care trebuie regândit în interior. Și cutia cu plușuri. Sau ce a mai rămas din ele după ce am donat o grămadă.

Shop Diana Vijulie

Cursuri dezvoltare personală și de parenting

cu prețuri începând de la 8 lei.

 

 

image

 

În dulapul cu jucării i-am făcut și lui Filip trei rafturi. Unul cu jocul cu încuietorile, altul cu labirintul cu bilă și al treilea cu Lego Duplo. Ema are aici atlasul și globul pământesc mic, planșa cu deschis și închis șireturi, nasturi, fermoare, și Lego.
Pe dulap mai sunt deschise, ca invitație la citit și dezbătut, două cărți despre geografie, în ton cu globul de mai jos.

 

imageAm adus o parte din cărțile de jos și am refăcut colțul de citit. Pe vremuri, colțul de citit era acoperit de un baldachin. O să-l punem la loc.

 

 

 

image

 

Tot pe dulap puteți vedea un disco ball. Îl folosim seara, ca să avem lumini și culori pe pereți. Ziua nu ne trebuie dacă e soare, pentru că avem suncatchere în geam, care colorează toată camera în curcubeie vesele.

 

image

 

 

 

 

 

 

 

 

culori

 

În comoda asta cu patru sertare își are hainele. Iar pe comodă, o operă de artă a ei și alte desene.

 

 

 

 

 

image

 

 

 

 

Vrei să primești postările mele pe email?

 

Mai avem de lipit pe pereți două puzzle-uri mari cu niște desene foarte frumoase, dar încă nu le-am găsit rame. Și de pus o oglindă după ușă. Plus noptiera. Și un cuier ar fi binevenit. Iar pe tavanul vopsit culoarea cerului, stelute care să lumineze în întuneric. Am mai avut, dar ne trebuie altele acum.

 

Așa arăta camera ei la 7 luni.

Și tu ești o femeie care are nevoie de un bărbat ca să parcheze?

Și tu ești o femeie care are nevoie de un bărbat ca să parcheze?

M-am înfuriat. Sigur, scena e scoasă complet dintr-un context pe care nu-l cunosc și nu demonstrează nimic nici desprea ea, nici despre el, nici despre ei. Și, oricum, eu n-aveam nicio treabă cu niciunul din ei. Așa că, de unde furia?
Nu știu ce și câte știți voi despre mine și despre cum văd eu viața. Îmi place, în general, să mă dezic de curente pentru că istoria ne-a cam învățat că orice curent vine ca un răspuns exagerat la un alt curent.

Episodul 15: Ce bine ca aseara ne-am grabit si am uitat hanoracul!

Episodul 15: Ce bine ca aseara ne-am grabit si am uitat hanoracul!

Nu stiu daca ati vazut filmuletul cu mama urs panda, care a tot circulat saptamanile astea pe retelele de socializare. Daca nu l-ati vazut, vi-l descriu. O mama urs panda sta linistita in fund si mananca niste bambus. In spatele ei, un pui de urs panda isi face de lucru. La un moment dat, mama de urs panda este lovita de simtul responsabilizarii si pare sa-si aminteasca brusc despre existenta puiului. Se intoarce, bulversata, pentru a se asigura ca puiul e inca acolo. Imaginea e foarte amuzanta. Fix asa m-am trezit si eu din reverie.


Inimă cu Inimă Salvăm Spitalul Copiilor!


Inimă cu Inimă Salvăm Spitalul Copiilor!

Nu obișnuiesc să preiau comunicate de presă și să le lipesc la mine pe blog, dar aici chiar nu simt că aș mai avea ceva de spus. Altceva decât că dacă doriți să donați și voi, eu vă mulțumesc din inimă….

O INIMĂ: Campania de reabilitare a Secției de Terapie Intensivă din Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului “Alessandrescu-Rusescu”, București

E timpul pentru Crăciunul din toamnă!

E timpul pentru Crăciunul din toamnă!

Prima oară când am văzut un brad de Crăciun anul ăsta, împodobit frumos și voios, a fost undeva prin octombrie, într-un mare magazin de mobilă. Până la urmă, a fost bine, pentru că în anii trecuți bradul de Crăciun îl vedeam permanent împodobit la intrarea în cartierul în care locuiesc, cu singura diferență că în timpul anului nu îi aprindeau beculețele. Bradul exista tot timpul anului și lumina doar de Crăciun. La un moment dat, după câțiva ani în care am funcționat așa, l-au scos.

Mami, mi-e frică de monștri și de drumul de pe câmp

Mami, mi-e frică de monștri și de drumul de pe câmp

Există niște frici standard, pe care le trăiesc copiii la anumite vârste. E interesant să le cunoști, ca să știi la ce să te aștepți. Sunt cam de bun simț, adică nu e nimic uimitor în lista asta, dar asta, mai degrabă dacă ai trecut deja prin ele. Pentru un părinte nou, mi se pare o listă destul de utilă. 

Așadar, fricile copiilor în funcție de vârste sunt:

Iar a fugit Doni, schnauzerul tuns ca o focă

Iar a fugit Doni, schnauzerul tuns ca o focă

Doni este câinele nostru. Un Schnauzer mic (mai degrabă mediu), negru și foarte jucăuș. Extrem de jucăuș. Enervant de jucăuș. Doi adulți și doi copii nu fac față nevoii lui de joacă. E energic, fuge, țopăie ca pe arcuri, se învârte în cerc, sare de pe loc ca să ne lingă pe nas, nu-și poate controla entuziasmul și sare pe copii

Camera Vandei Mici

Shop Diana Vijulie

Cursuri dezvoltare personală și de parenting

cu prețuri începând de la 8 lei.

Ne-a luat ceva timp sa ne mobilizam sa refacem camera Vandei Mici dupa cum va spuneam aici, dar pana la urma am reusit. Si dupa cum v-am promis, va arat si voua cum a iesit.

In primul rand, ideea dupa care m-am ghidat cand mi-am facut planul de bataie pentru organizarea camerei Vandei Mici a fost ca toate obiectele din camera sa-i fie disponibile cu un ajutor minim din partea noastra. Toate lucrusoarele ii sunt puse la nivel, poate ajunge cu usurinta la ele, ceea ce ii ofera un oarecare grad de independenta. (more…)