Ce să faci în Bilbao de ziua ta
Gustarea hrănitoare de la școală sau ”Ce minunății a mai pus mami în pachețelul de școală al Emei”

De ce să-ți asculți corpul în loc să asculți de o carte

iul. 27, 2021

Scris de Diana Vijulie

Că îmi place foarte mult să vorbesc despre dezvoltarea personală, poate că știți deja. Și că-mi place să vă dau idei și sugestii despre ce ați putea face ca să vă îmbunătățiți viața, poate că știți și asta. Și că nu sunt fan al rețetelor 1 size fits all cred că m-ați tot auzit spunând. Nu sunt fanul rutinelor și planurilor fixe și rigide și cred foarte mult în libertatea de a decide în fiecare moment din viață ce anume merită făcut fix atunci, care sunt riscurile și care sunt beneficiile.

Cred foarte mult în libertatea de a decide în fiecare moment din viață ce anume merită făcut fix atunci, care sunt riscurile și care sunt beneficiile

Și știu că asta sună greu de realizat, pentru că pare un consum foarte mare de energie să iei astfel de decizii tot timpul, dar nu trebuie să le iei conștient tot timpul, pentru că există un truc pe care mintea și corpul nostru îl știu și au nevoie să le dăm drumul să-l folosească. Nu știu exact cum să denumesc acest truc – poate că e simțul denumit interocepție? Interocepția este unul din simțurile corpului nostru, care însă nu se raportează la exterior. Simțul gustului ne ajută atunci când mâncăm sarmale sau înghețată, simțul văzului ne ajută să vedem pe unde mergem și să ne alegem cărți din librărie, simțul mirosului ne ajută să facem diferența dintre parfumurile de femei și parfumurile de bărbați (mai multe despre simțuri am mai scris aici: Cele 8 simțuri și idei de activități pentru a le calibra).

Simțul interoceptiv ne întoarce atenția în corpul nostru și simte ce se întâmplă acolo. Și poate că de el ne ajutăm atunci când în loc să urmăm 7 pași către o viață mai liniștită, pe care i-am citit într-o carte, ne ascultăm corpul, care știe cel mai bine ce anume are nevoie. 

Cel mai bun specialist în self-help ne suntem noi înșine, cu condiția să învățăm să ne ascultăm.

Am observat și la mine și la alți oameni din jurul meu cum se întâmplă adesea să așteptăm să ni se spună ce să facem și cum să facem ca să ne fie mai bine. Însă nimeni nu știe mai bine decât noi înșine ce nevoi avem, de fapt. Nimeni, în afară de corpul nostru, nu știe ce se întâmplă cu corpul nostru și cu noi. Cei din jur pot veni, într-adevăr, cu sugestii, care să ne fie de ajutor chiar dacă nu sunt 100% personalizate pe nevoile noastre, însă cel mai bun specialist în self-help ne suntem noi înșine, cu condiția să învățăm să ne ascultăm. 

Pe parcursul vieții am fost nevoiți de multe ori să ignorăm ceea ce ne transmite corpul. Poate că am început să învățăm asta de când eram bebeluși și eram hrăniți la program. Atunci când primeam lapte din 3 în 3 ore, însă nouă ne era foame din 2 în 2, am învățat să nu mai ascultăm de ce ne transmite corpul, pentru că rezolvarea externă nu se leagă de ceea ce simțeam noi. Mai pe scurt (și am tot zis asta și o s-o tot repet): atunci când un bebeluș nu i se îndeplinesc nevoile la timp, învață să nu le mai bage în seamă, pentru că nu experimentează, de exemplu, hrana ca o rezolvare a foamei, ci ceva ce vine aleator din exterior. Iar foamea nu are altă soluție decât aceea de a fi ignorată.

Apoi, cu toți stimulii din jurul nostru, din viața noastră modernă, a fost din ce în ce mai puțin timp să ne ascultăm interiorul. Cu lumini, sunete, reclame, culori, mailuri, telefoane, n-a mai fost timp pentru a ne reîntoarce în interior. ”Ce să fac? Să stau degeaba și să ascult ce vrea corpul să-mi transmită? Dar am taskuri de planificat și rufe de împachetat”. Și agitația vieții continuă.

De multe ori planurile și rutinele pe care ni le luăm din cărți și de la specialiști devin un exoschelet de care avem nevoie.

În toată această agitație, de multe ori planurile și rutinele pe care ni le luăm din cărți și de la specialiști devin un exoschelet de care avem nevoie. Pentru că nu știm cum să ascultăm de noi, ca să ne fie mai bine, ascultăm de ce ne spun alții să facem, ca să ne fie mai bine. E o structură externă care ne ajută să funcționăm (și să o facem bine, de multe ori) și să aducem ”obiceiuri bune” în viețile noastre. Dar e nevoie de efort constant ca să întreținem aceste structuri și chiar și atunci când ne intrăm în ritm cu ele, tot trebuie să fim mereu atenți și să tot facem fine-tuning la ele.

Apropos de asta, am și un exemplu. Acum vreo 4 ani, pe vremea când aveam un program haotic de somn, care-mi afecta și ziua, dar și noaptea, am decis că am nevoie să-mi pun eu mie însămi niște limite și să am grijă de mine să mă odihnesc. Motivația era oarecum tot externă: pentru că nu eram odihnită, nu aveam răbdare cu copiii și îmi era greu cu ei. Sub această motivație externă mai era și una internă (aceea că nu mă simțeam bine), dar pentru că nu eram atentă la mine, pe-asta puteam s-o trec cu vederea. Așa că am decis să-mi fac un program de somn. Seara, pe la 10.30 aveam o alarmă, care-mi amintea să mă duc să mă culc. Iar dimineața aveam alarme în carne și oase, care mă trezeau la aceeași oră și care nu puteau fi nicicum snooze-uite. Simpatice alarmele, dacă mă culcam la timp. Obositoare alarmele, dacă mă prindea 2 dimineața muncind sau frecând duda pe telefon sau laptop. 

Treaba cu alarma a funcționat o vreme, însă era nevoie să fiu foarte atentă la cum funcționa. Adică, dacă se întâmpla o dată într-o lună albastră (îmi place expresia din engleză, așa că am zis că vreau s-o folosesc și în română :D) să adorm odată cu copiii, alarma asta funcționa pe dos de ce aveam eu nevoie și suna și mă trezea, ca să mă anunțe să mă culc. Terapeutul mi-a sugerat atunci că am mutat-o pe mama reală (cea de la care învățasem în copilărie să nu ascult de interior, ci să ascult de rutina stabilită de alții, din exterior) într-un telefon și că funcționez la fel de rigid ca atunci. 

Era adevărat, chiar m-a amuzat comparația. Însă structura asta externă, acest exoschelet, m-a ajutat atunci să revin rapid la niște ore normale de somn, iar apoi am renunțat la alarmă și am început să mă ascult: când îmi e somn și cât de realist e să nu mă culc acum și să mai aștept. Mult mai rapid decât m-aș fi așteptat, am ajuns la un program de somn care nu mă mai lasă să mă mai culc târziu. Și e ceva ce vine din mine și nu mai am nevoie să depun niciun fel de efort în exterior, ca să pot să-l susțin. Sunt convinsă că aș fi putut și fără alarmă, acum dacă stau să mă gândesc. Însă am avut nevoie de acea întrebare/observație în terapie ca să fiu un pic mai atentă la mine. Și asta e diferența dintre o carte de self help și să lucrezi cu un specialist (care e cu adevărat specialist): specialistul te ajută să-ți găsești tu structura internă, 100% custom-made și nu-ți spune ce să faci, ci doar îți pune întrebările potrivite, ca să poți să-ți spui tu ce să faci. Grozav, nu?

Exoscheletul necesită efort ca să se poată susține.

Energie pe termen lung. Văd asta la mamele cu care lucrez. Care funcționează minunat cu aceste structuri externe până când nu mai funcționează minunat. Până când nu mai e energie și exoscheletul se prăbușește. Și-atunci se vede epuizarea, atunci se vede nemulțumirea corpului de a nu fi fost ascultat, atunci se vede cât de tare s-au îndepărtat de ele. 

Da, susțin să vă ascultați corpurile. Să fiți atente la nevoile voastre și să vi le împliniți. Să cereți și să acceptați ajutoru celor din jur. Mama-martir e un model cultural dăunător. Dăunează mamei, dăunează copiilor, dăunează familiei cu totul și societății la fel. Și-n plus, viața nu e (doar) un job care trebuie planificat.

Așadar, luați-vă timp să vă ascultați interiorul. El știe exact ce aveți nevoie, doar că de multe ori nu știe că poate vorbi și că poate fi ascultat. 

 

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai câștigat în pandemie?

Ce ai câștigat în pandemie?

facebookinstagramyoutuberss Înainte de pandemie lucram din două spații: de la cabinetul din centru și de la cabinetul de acasă. Momentan încă lucrez doar online, pentru că nu văd cum aș putea să fac munca mea cu măști, pentru că adesea ședințele se lasă cu plâns și...

”Banii n-aduc fericirea” vs. ”E adevărat pentru mine?”

”Banii n-aduc fericirea” vs. ”E adevărat pentru mine?”

facebookinstagramyoutuberss ”Banii n-aduc fericirea” zice o vorbă dulce din popor. Alta spune că ”Munca e brățară de aur”. Doar că vocile din poporul român sunt, de multe ori, fataliste, deprimante și descurajează din a avea putere personală. E logic, cultural...

9 feluri de a (re)intra în contact cu corpul

9 feluri de a (re)intra în contact cu corpul

facebookinstagramyoutuberss Dacă mă urmăriți pe instagram (cum ziceam și în articolul de acum câteva zile, Instagram a cam rămas singura platformă de social media pe unde mai sunt activă), o să vă plictisiți să vedeți de câte ori spun că e important să intrăm în...

Hipersensibilitatea adulților și copiilor

Hipersensibilitatea adulților și copiilor

facebookinstagramyoutuberss Prea multă gălăgie, prea multe lumini, prea mulți oameni, prea multă agitație. Așa experimentează lumea persoanele hipersensibile, iar experiențele care sunt ușor de gestionat pentru cei cu o toleranță mai ridicată la stimuli, devin...

Tu ce faci să ai grijă de tine?

Tu ce faci să ai grijă de tine?

facebookinstagramyoutuberss Trăim niște vremuri tare liniștite ale existenței omenirii. Noi, aici, în România, unde este corupție și unde te temi să-ți dai copilul la școala de cartier, pentru că nu știi peste ce tip de oameni o să dea acolo, trăim niște vremuri...

De ce să-ți asculți corpul în loc să asculți de o carte

iul. 27, 2021

Că îmi place foarte mult să vorbesc despre dezvoltarea personală, poate că știți deja. Și că-mi place să vă dau idei și sugestii despre ce ați putea face ca să vă îmbunătățiți viața, poate că știți și asta. Și că nu sunt fan al rețetelor 1 size fits all cred că m-ați tot auzit spunând. Nu sunt fanul rutinelor și planurilor fixe și rigide și cred foarte mult în libertatea de a decide în fiecare moment din viață ce anume merită făcut fix atunci, care sunt riscurile și care sunt beneficiile.

Cred foarte mult în libertatea de a decide în fiecare moment din viață ce anume merită făcut fix atunci, care sunt riscurile și care sunt beneficiile

Și știu că asta sună greu de realizat, pentru că pare un consum foarte mare de energie să iei astfel de decizii tot timpul, dar nu trebuie să le iei conștient tot timpul, pentru că există un truc pe care mintea și corpul nostru îl știu și au nevoie să le dăm drumul să-l folosească. Nu știu exact cum să denumesc acest truc – poate că e simțul denumit interocepție? Interocepția este unul din simțurile corpului nostru, care însă nu se raportează la exterior. Simțul gustului ne ajută atunci când mâncăm sarmale sau înghețată, simțul văzului ne ajută să vedem pe unde mergem și să ne alegem cărți din librărie, simțul mirosului ne ajută să facem diferența dintre parfumurile de femei și parfumurile de bărbați (mai multe despre simțuri am mai scris aici: Cele 8 simțuri și idei de activități pentru a le calibra).

Simțul interoceptiv ne întoarce atenția în corpul nostru și simte ce se întâmplă acolo. Și poate că de el ne ajutăm atunci când în loc să urmăm 7 pași către o viață mai liniștită, pe care i-am citit într-o carte, ne ascultăm corpul, care știe cel mai bine ce anume are nevoie. 

Cel mai bun specialist în self-help ne suntem noi înșine, cu condiția să învățăm să ne ascultăm.

Am observat și la mine și la alți oameni din jurul meu cum se întâmplă adesea să așteptăm să ni se spună ce să facem și cum să facem ca să ne fie mai bine. Însă nimeni nu știe mai bine decât noi înșine ce nevoi avem, de fapt. Nimeni, în afară de corpul nostru, nu știe ce se întâmplă cu corpul nostru și cu noi. Cei din jur pot veni, într-adevăr, cu sugestii, care să ne fie de ajutor chiar dacă nu sunt 100% personalizate pe nevoile noastre, însă cel mai bun specialist în self-help ne suntem noi înșine, cu condiția să învățăm să ne ascultăm. 

Pe parcursul vieții am fost nevoiți de multe ori să ignorăm ceea ce ne transmite corpul. Poate că am început să învățăm asta de când eram bebeluși și eram hrăniți la program. Atunci când primeam lapte din 3 în 3 ore, însă nouă ne era foame din 2 în 2, am învățat să nu mai ascultăm de ce ne transmite corpul, pentru că rezolvarea externă nu se leagă de ceea ce simțeam noi. Mai pe scurt (și am tot zis asta și o s-o tot repet): atunci când un bebeluș nu i se îndeplinesc nevoile la timp, învață să nu le mai bage în seamă, pentru că nu experimentează, de exemplu, hrana ca o rezolvare a foamei, ci ceva ce vine aleator din exterior. Iar foamea nu are altă soluție decât aceea de a fi ignorată.

Apoi, cu toți stimulii din jurul nostru, din viața noastră modernă, a fost din ce în ce mai puțin timp să ne ascultăm interiorul. Cu lumini, sunete, reclame, culori, mailuri, telefoane, n-a mai fost timp pentru a ne reîntoarce în interior. ”Ce să fac? Să stau degeaba și să ascult ce vrea corpul să-mi transmită? Dar am taskuri de planificat și rufe de împachetat”. Și agitația vieții continuă.

De multe ori planurile și rutinele pe care ni le luăm din cărți și de la specialiști devin un exoschelet de care avem nevoie.

În toată această agitație, de multe ori planurile și rutinele pe care ni le luăm din cărți și de la specialiști devin un exoschelet de care avem nevoie. Pentru că nu știm cum să ascultăm de noi, ca să ne fie mai bine, ascultăm de ce ne spun alții să facem, ca să ne fie mai bine. E o structură externă care ne ajută să funcționăm (și să o facem bine, de multe ori) și să aducem ”obiceiuri bune” în viețile noastre. Dar e nevoie de efort constant ca să întreținem aceste structuri și chiar și atunci când ne intrăm în ritm cu ele, tot trebuie să fim mereu atenți și să tot facem fine-tuning la ele.

Apropos de asta, am și un exemplu. Acum vreo 4 ani, pe vremea când aveam un program haotic de somn, care-mi afecta și ziua, dar și noaptea, am decis că am nevoie să-mi pun eu mie însămi niște limite și să am grijă de mine să mă odihnesc. Motivația era oarecum tot externă: pentru că nu eram odihnită, nu aveam răbdare cu copiii și îmi era greu cu ei. Sub această motivație externă mai era și una internă (aceea că nu mă simțeam bine), dar pentru că nu eram atentă la mine, pe-asta puteam s-o trec cu vederea. Așa că am decis să-mi fac un program de somn. Seara, pe la 10.30 aveam o alarmă, care-mi amintea să mă duc să mă culc. Iar dimineața aveam alarme în carne și oase, care mă trezeau la aceeași oră și care nu puteau fi nicicum snooze-uite. Simpatice alarmele, dacă mă culcam la timp. Obositoare alarmele, dacă mă prindea 2 dimineața muncind sau frecând duda pe telefon sau laptop. 

Treaba cu alarma a funcționat o vreme, însă era nevoie să fiu foarte atentă la cum funcționa. Adică, dacă se întâmpla o dată într-o lună albastră (îmi place expresia din engleză, așa că am zis că vreau s-o folosesc și în română :D) să adorm odată cu copiii, alarma asta funcționa pe dos de ce aveam eu nevoie și suna și mă trezea, ca să mă anunțe să mă culc. Terapeutul mi-a sugerat atunci că am mutat-o pe mama reală (cea de la care învățasem în copilărie să nu ascult de interior, ci să ascult de rutina stabilită de alții, din exterior) într-un telefon și că funcționez la fel de rigid ca atunci. 

Era adevărat, chiar m-a amuzat comparația. Însă structura asta externă, acest exoschelet, m-a ajutat atunci să revin rapid la niște ore normale de somn, iar apoi am renunțat la alarmă și am început să mă ascult: când îmi e somn și cât de realist e să nu mă culc acum și să mai aștept. Mult mai rapid decât m-aș fi așteptat, am ajuns la un program de somn care nu mă mai lasă să mă mai culc târziu. Și e ceva ce vine din mine și nu mai am nevoie să depun niciun fel de efort în exterior, ca să pot să-l susțin. Sunt convinsă că aș fi putut și fără alarmă, acum dacă stau să mă gândesc. Însă am avut nevoie de acea întrebare/observație în terapie ca să fiu un pic mai atentă la mine. Și asta e diferența dintre o carte de self help și să lucrezi cu un specialist (care e cu adevărat specialist): specialistul te ajută să-ți găsești tu structura internă, 100% custom-made și nu-ți spune ce să faci, ci doar îți pune întrebările potrivite, ca să poți să-ți spui tu ce să faci. Grozav, nu?

Exoscheletul necesită efort ca să se poată susține.

Energie pe termen lung. Văd asta la mamele cu care lucrez. Care funcționează minunat cu aceste structuri externe până când nu mai funcționează minunat. Până când nu mai e energie și exoscheletul se prăbușește. Și-atunci se vede epuizarea, atunci se vede nemulțumirea corpului de a nu fi fost ascultat, atunci se vede cât de tare s-au îndepărtat de ele. 

Da, susțin să vă ascultați corpurile. Să fiți atente la nevoile voastre și să vi le împliniți. Să cereți și să acceptați ajutoru celor din jur. Mama-martir e un model cultural dăunător. Dăunează mamei, dăunează copiilor, dăunează familiei cu totul și societății la fel. Și-n plus, viața nu e (doar) un job care trebuie planificat.

Așadar, luați-vă timp să vă ascultați interiorul. El știe exact ce aveți nevoie, doar că de multe ori nu știe că poate vorbi și că poate fi ascultat. 

Ce ai câștigat în pandemie?

Ce ai câștigat în pandemie?

facebookinstagramyoutuberss Înainte de pandemie lucram din două spații: de la cabinetul din centru și de la cabinetul de acasă. Momentan încă lucrez doar online, pentru că nu văd cum aș putea să fac munca mea cu măști, pentru că adesea ședințele se lasă cu plâns și...

”Banii n-aduc fericirea” vs. ”E adevărat pentru mine?”

”Banii n-aduc fericirea” vs. ”E adevărat pentru mine?”

facebookinstagramyoutuberss ”Banii n-aduc fericirea” zice o vorbă dulce din popor. Alta spune că ”Munca e brățară de aur”. Doar că vocile din poporul român sunt, de multe ori, fataliste, deprimante și descurajează din a avea putere personală. E logic, cultural...

9 feluri de a (re)intra în contact cu corpul

9 feluri de a (re)intra în contact cu corpul

facebookinstagramyoutuberss Dacă mă urmăriți pe instagram (cum ziceam și în articolul de acum câteva zile, Instagram a cam rămas singura platformă de social media pe unde mai sunt activă), o să vă plictisiți să vedeți de câte ori spun că e important să intrăm în...

Hipersensibilitatea adulților și copiilor

Hipersensibilitatea adulților și copiilor

facebookinstagramyoutuberss Prea multă gălăgie, prea multe lumini, prea mulți oameni, prea multă agitație. Așa experimentează lumea persoanele hipersensibile, iar experiențele care sunt ușor de gestionat pentru cei cu o toleranță mai ridicată la stimuli, devin...

Tu ce faci să ai grijă de tine?

Tu ce faci să ai grijă de tine?

facebookinstagramyoutuberss Trăim niște vremuri tare liniștite ale existenței omenirii. Noi, aici, în România, unde este corupție și unde te temi să-ți dai copilul la școala de cartier, pentru că nu știi peste ce tip de oameni o să dea acolo, trăim niște vremuri...

Ce să faci în Bilbao de ziua ta
Gustarea hrănitoare de la școală sau ”Ce minunății a mai pus mami în pachețelul de școală al Emei”