Acum aproape un an mă interesam de periuțe de dinți electrice pentru mine. Aveam una, dar aflasem dintr-o discuție din comunitatea mea de pe facebook despre periuțele Sonicare și mă gândeam că ar fi o achiziție bună. Între timp nu am cumpărat-o, deși încă mi-o doresc, pentru simplul motiv că a mea nu și-a dat încă obștescul sfârșit și mi s-a părut o risipă foarte mare de bani să iau alta, cât timp o am pe asta.
Dacă pentru mine nu am luat, musai să cumpăr pentru cineva, nu? V și-a schimbat-o pe a lui (deși încă funcționa, poftim risipă!), Ema are periuța ei, așa că a mai rămas Fip, singurul din familie fără o periuță electrică.
Și cum el oricum are doi dinți demineralizați, m-am gândit că o periuță electrică ar ajuta mult la igiena orală, oricât de mult ne-am strădui noi să-l spălăm și să se spele corect pe dinți.
Așa că am abordat câțiva medici stomatologi, ca să-mi explice dacă e potrivită o astfel de periuță (măcar lui să-i iau Sonicare, dacă la mine mai durează) la vârsta lui. Are 2 ani și 4 luni.
Toți mi-au răspuns să merg pe feelingul meu, dar să am grijă să nu mă bazez exclusiv pe periuța care spală singură, ci să-l spăl eu, conștiincios, de fiecare dată. Da, o periuță electrică e minunată, dar nu e magică și nu face ea treaba pentru noi.
O recomandare foarte bună a fost să încercăm întâi și să vedem dacă îi place. Am luat un cap nou pentru periuța Emei și a testat-o așa înainte să investesc în una proprie și personală pentru el.
Dar toate gândurile astea desăre periuțe de dinți și cum se spală ai mei m-au făcut să îmi dau seama că nu am scris niciodată un articol despre ”cum să împrietenim copiii cu spălatul pe dinți”, deși asta e o problemă pe care o au foarte mulți părinți. Așa că îl scriu acum 🙂
- Începeți de la primul dintePentru guri atât de mici și dinți și mai mici, există niște periuțe speciale, din silicon, care se pun pe deget și care ajută la curățarea dinților copiilor. Introduceți activitatea în joacă și cu multă distracție. La 6 luni s-ar putea să primiți mai puțină rezistență din partea copilului.
- Rutină Stabiliți o rutină clară a spălatului pe dinți. Imediat după trezire, după masa de prânz și înainte de baie. Dacă începeți cu rutina asta de când sunt mici, ea s-ar putea să le intre în sânge și să devină normalitatea lor. Protestele s-ar putea să apară atunci când uitați într-o seară să scoateți periuța din dulap.
- Includeți copilul în rutina voastră proprie Dimineața ne spălăm împreună pe dinți. Dacă puteți pune un scăunel înălțător la chiuvetă și o oglindă în care să se vadă copilul (așa cum aveți și voi), lucrurile vor părea mai interesante, mai ales pentru că cei mici încearcă mereu să imite ceea ce fac adulții, mai ales când e ceva important. Spălatul pe dinți e ceva important pentru voi, nu? 😉
Iar cu unii frați mai mici nu veți avea nicio problemă cu spălatul pe dinți, pentru că vor fi fascinați să-i imite pe cei mari. Așa e în cazul lui Fip și aș avea de pus aici un filmuleț adorabil cu ei care se spală și cântă și dansează, dar sunt dezbrăcați. Sper să-i mai prind în ipostaza asta, dar și cu haine pe ei. - Spălați orice pe dinți Cu siguranță că dinozaurul de pluș are dinții murdari. Și Fulger McQueen. La fel și magnetul de pe frigider. OK, poate nu spălăm chiar și telefonul și telecomanda, dar am lingura aia pentru salată are o respirație foarte urât mirositoare. Ați ghicit! Transformați spălatul pe dinți într-o joacă permanentă, râdeți și distrați-vă cu copilul. Dacă reușiți să faceți copilul să asocieze spălatul pe dinți cu o stare plăcută, de bucurie și conectare, reticența va fi mai mică.
- Evitați luptele de putere ”Nu veau să mă păl pe dinsi!” este o invitație la o luptă de putere. Nu intrați în ea, pentru că nimeni nu o să iasă câștigător din asta. Nu vreți să transformați spălatul pe dinți într-o corvoadă, nu?
- Explicați Acum, ca să fiu sinceră, în vremea în care Ema refuza spălatul pe dinți eu nu am aplicat nici măcar una din metodele de mai sus. Pentru că știam foarte bine că la ea funcționează explicațiile. Așa că am luat atlasul medical, i-am arătat dinți, carii, i-am explicat cum se formează ele și ce se întâmplă apoi. La final am asezonat cu poze reale despre copii cu dinți cariați și poze cu copii fericiți care se spălau pe dinți și aveau dinții sănătoși. După 2 discuții de genul ăsta, n-am mai întâmpinat rezistență la spălatul pe dinți.Copiii sunt, însă, extrem de diferiți. La Fip știu că n-ar funcționa așa.
Asta a funcționat la noi și sunt tare curioasă ce a funcționat la voi. Copiii voștri se spală pe dinți? Cum i-ați convins? Au periuțe electrice? Cum s-au obișnuit cu ele?
Despre mituri despre periuțele de dinți am mai scris aici.

Găzduiește un muzeu de artă în livingul tău: Unde să pui creațiile fantastice ale copiilor tăi?
Ați fost vreodată martorii unei explozii artistice în livingul vostru? Da, vorbesc despre momentele când copiii voștri își transformă în adevărate capodopere fiecare colț al casei, de la frigider până la cutia de pantofi primită recent. Nu-mi răspundeți. Sunt convinsă că da. Sper doar că n-a fost și sclipiciul implicat.
Așa. Șterg din amintiri momente în care am găsit sclipici în locuri în care niciodată nimeni nu ar trebui să găsească sclipici, și trecem mai departe.

Știai asta despre înmatricularea mașinii?
Dacă n-am toate temele astea, mă aștept ca autoritatea să fie imprevizibilă, iar eu să mă blochez și să nu mai știu ce să spun, apoi să ajung acasă cu numărul de înmatriculare IF-nuștiucât-PLM, pe care sigur sigur nu-l voiam așa.

Cum să-ți hrănești copilul blănos, aka câinele
După ce anul trecut câinele nostru, Doni, a trecut printr-o experiență foarte rea cu o căpușă, noi (oamenii lui) am învățat un pic mai multe despre cum să îl hrănim cât mai sănătos. Povesteam aici, pe blog, despre sperietura pe care am tras-o atunci cu el și despre...