Ulei de servodirecție
Când eram adolescentă târzie sau tânără adultă, aveam o micuță rablă de mașină. Era un Fort Ka, a cărui tablă se îndoia dacă te sprijineai de ea și care avea o trapă prin care intra apa atunci când o duceam la spălătorie sau când ploua prea tare. N-avea turometru și nici CD-player. Aer condiționat nici nu visam pe vremea aia. Și mai era ceva ce n-avea: un sistem de servodirecție care să funcționeze. De fapt, sistemul funcționa, doar că pierdea lichid. Și cum mașina costase mai puțin decât un telefon mobil bun (nu, n-aveam nici telefon mobil bun), n-avea niciun rost să mai dau 15-20 de milioane ca să repar ce era de reparat. Asta era estimarea din service; practic, m-ar fi costat aproape un salariu să o repar. Deci nu.
Așa că trebuia musai să am în portbagaj o sticlă cu ulei pentru servodirecție at all times. Aveam deja urechea de șofer de mașină bătrână și o auzeam când începea să hârâie la viraje. Acela era semnul că a pierdut lichid și că trebuie completat. Trăgeam frumos pe dreapta și completam. Să-mi cumpăr uleiul era treaba mea, însă, câteodată, mi-l făcea tata cadou. Nu-i punea fundiță și nu-i zicea ”cadou”, dar pentru mine asta era: un dar de la tata. Nu bijuterii, nu călătorii, nu haine. Ulei de servodirecție
Oglinda laterală pentru mașină
O altă mașină veche pe care am condus-o (dar care nu era rablă, ci doar veche), a fost un golf 4, cu care am mers până acum 5 ani. Doar că la un moment dat, pe o străduță lăturalnică și înghesuită am dat oglindă în oglindă cu altă mașină. Sincer, nu știu care a călcat mijlocul drumului. Amândoi căutam o adresă și nu ne-am uitat pe unde mergem. Ne-am cerut scuze reciproc și ne-am văzut de treabă. N-avea rost să ne mai pierdem vremea cu amiabilă pentru 2 oglinzi amărâte (și a mea, și a lui).
Am pus-o la loc cum am putut și îmi venea să o țin cu mâna când mergeam mai tare. Așa că soțul meu iubit s-a apucat să se uite prin anunțuri de oglinzi și faruri și mi-a găsit oglinda la mâna a doua. Am primit-o cadou de ziua mea; un cadou foarte util și potrivit.
Ecranul pentru mașină
Acum nu mai conduc o rablă. Nu e o mașină nouă, am cumpărat-o la mâna a doua după ce n-am mai vrut golful, dar e o mașină bună. Vorba aia, nu bate, nu troncăne. Deși, V. m-ar contrazice acum: tocmai a fost cu ea în service pentru că i se pare că troncăne, dar oamenii de-acolo au zis că nu are nimic, așa că o să caute alt service (facepalm).
Drept urmare nu mai am nevoie de cadouri din astea de supraviețuire. Însă, anul trecut de ziua mea am primit pentru ea un display, pe care să pot vedea Waze fără să mă chiorăsc pe telefon. Și nu doar că l-am primit în cutie, dar iubitul meu soț mi l-a și montat pe mașină, el cu mânuțele lui două.
Aștept să văd ce-mi mai rezervă viitorul