Pe vremea când nu aveam copii, nu prea mă interesa cum arată casa. Adică îmi plăcea să fie frumos mobilată și aranjată, dar era mai mereu dezordine, pentru că nu prea stăteam pe acasă și nu apucam să strângem.
Trăiam împreună într-un apartament cu două camere, destul de micuț. Dacă lăsam un hanorac pe scaunul de la bar, patul nefăcut în dormitor, pantofii în fața ușii de la intrare și două farfurii (pentru că doar atâtea aveam) murdare în chiuvetă, simțeai că îți pică pe tine casa de atâta dezordine. Dar nu mă interesa. Seara, după birou, ieșeam în oraș și ajungeam acasă la ora de culcare. Dezordinea o făceam înainte de somn și dimineața, înainte de plecare. Strângeam la final de săptămână, iar vasele le spălam des, pentru că nu aveam în ce mânca dacă lăsam cele două farfurii de plastic murdare.
După ce am rămas însărcinată, lucrurile s-au schimbat. Deja locuiam într-un apartament mai mare, cu mai mult spațiu în care să adunăm și să împrăștiem lucrurile. Sindromul de ”nesting” mă punea adesea la treabă și uite așa, 4 ani mai târziu, încă n-am scăpat de el.
Îmi place să arate bine casa noastră. Să fie ordine, să fie curățenie, să avem mobilă frumoasă și decorațiuni potrivite. Mă uit mereu să văd ce aș putea îmbunătăți, cum să decorez mai frumos, cum să fac să am o ”casă de Pinterest”.
Din păcate, copiii ăștia doi ai mei nu-s de acord cu mine. Puțin le pasă lor de casa mea de Pinterest, de ordinea mea și de curățenia pe care le vreau. Ei sunt curioși, au alte interese, ordinea și curățenia nu-s niște valori pentru ei
Drept urmare, s-ar putea ca atunci când veniți pe la noi prin vizită să fie totul cu fundul în sus. De ce? Uite, de-aia. Pentru că…
Copiii mei si ai prietenilor care ne-au venit in vizita se cred paianjeni
Și au descoperit toate papiotele mele de mamă care pinnuiește tot felul de idei de cusut, dar nu reușește niciodată să le aplice și s-au gândit că ar fi potrivit să își extindă pânza de păianjen peste tot.
Dacă vă imaginați că asta s-ar fi întâmplat o singură dată, vă amăgiți.
Și da, dacă vă întrebați, dap… era să cad pe scări.Copilul mic cotrobaie prin toate dulapurile din bucatarie si cara in sufragerie tot ce i se pare mai interesant
Câteodată i se pare interesantă o pungă aurie. Și copilului mare i se pare interesantă punga cu pricina și și-ar dori foarte mult să afle ce se găsește în interior. Încearcă să o desfacă și, iată, asemeni unor artificii de revelion, sare din pungă toată cacaoa. Vă mai spun doar că avem fotoliu crem, covor alb-crem, mobilă albă, canapea gri.
Ema face prajitura
A se citi: toarnă singură ulei, miere, pudră de roșcove și alte ingrediente în castroane mici. Atât vă zic. Ah, ba da. Vă mai zic ceva. Nu are nevoie de ajutor la turnat.
Din aceeasi categorie, Fip bea… orice… in cana fara capac
Într-o singură milisecundă în care eu am clipit pe jumătate, reușește să verse tot ce are în pahar. Îl aud doar ”Ooooo” și știu.
Copiii au primit jucarii cu piese mici
Nimic nu urăsc mai mult decât jucăriile cu multe piese mici. Multe. Mici. Pe care copiii le împrăștie prin casă, le pierd, le rătăcesc. Puțin mai puțin decât jucăriile cu multe piese mici urăsc jucăriile incomplete, cu piese lipsă.
Copiii decid ca picteaza cu mainile direct si apoi se spala singuri
… iar după asta se și șterg singuri pe mâini pe prosopul de la baie. Note to self: prosoapele de mâini trebuie să fie neapărat în culori închise. Poate și chiuveta de la baie, și gresia de pe jos. Ok, ok, toată casa de s-ar putea. A, ce aud acolo în spate? Și copiii? Nu-s de culoare, dar pot măcar să-i pun la bronzat…
Copiii vor sa manance in sufragerie
Evit pe cât posibil asta, dar câteodată chiar nu-i pot fenta. Firimituri pe jos, bucățele lipicioase de fructe, puțin suc vărsat. E de vis să calci desculț prin așa o faună.
Cineva a lasat pe masa o punga de fulgi de porumb
Oai, ce distracție e cu fulgii ăștia. Ce zgomot extraordinar fac atunci când sunt împrăștiați pe parchet sau pe gresie. Cum sună ei în timp ce sunt călcați în picioare și transformați în miliarde de particule minuscule, pe care le voi purta în suflet și în călcâie și în păr o perioadă nedefinită de timp… Și care vor ajunge în pat și ne vor înțepa noaptea și care și care și care… Inspir-expir-inspir-expir.
Copiii se cearta
Și nu oriunde, ci la nisip. Așa că li se pare justificat să-și toarne reciproc găletușe întregi de nisip în cap. Nisip care intră în păr, în tricou, în chiloți și, ca prin minune, iese de acolo imediat ce copilul a pus un picior în casă. Dacă vă întrebați, da. Am nisip în pat, pe canapea și găsesc periodic și în wc.
Cineva uita sa stranga piscina cu bile
Măcar o dată pe lună mă gândesc, în general seara, după ce am culcat copiii, că trebuie neapărat să strâng piscina plină cu bile cu care nu se joacă nimeni. Poate pentru că singura ei utilitate e să fie scoasă de sub pat și răsturnată cu fundul în sus. Poate pentru că tocmai era să-mi rup gâtul pe scări călcând pe o minge mică verde. Poate pentru că, după ce o răstoarnă și transformă casa în raiul bilelor colorate, copiii încearcă să coboare pe scări cu piscina în cap.
Voi ce motive aveți?