Fascinația mea pentru păpușile Barbie depășește stadiul de copil care a avut o singură păpușă Barbie, pe care o adora ca pe un ou Faberge pus în cutia lui originală, sus pe dulap și ajunge la adultul meu care privește lumea de aici și acum. Ce mă fascinează, de fapt (și ăsta este motivul pentru care scriu despre păpușa asta pe care parentingul modern o aruncă la fundul sacului cu jucării) este puterea unei păpuși de a modela minți de viitori adulți și întrebarea mea dacă păpușa se mulează după societatea în care trăim, sau ea modelează la rândul ei societatea.

Vă mai scriam despre prima păpușă Barbie, care era oglinda perfectă a femeii din era în care fusese creată: nu privea direct în față, nu era suficient de îndrăzneață să te privească în ochi, ci avea privirea într-o zonă nepericuloasă și evitantă. Păpușile au urmat istoria oamenilor, cu siluetele lor ireale și cu fețele lor pe cât de perfecte, pe atât de ireale și ele. Talie minusculă, ochi cât jumătate din față, setând niște standarde imposibile pentru anatomia umană.

Pe parcursul istoriei păpușii, flexibilitatea producătorului nu s-a văzut în adaptarea formelor păpușii la cele anatomice umane, ci în incluziune. Barbie în scaun cu rotile (pe care o cheamă Becky, de fapt). Barbie însărcinată. Barbie care a trezit mereu reacții înverșunate din partea cumpărătorilor, dar care a rezistat vremurilor.

Acum câțiva ani, am găsit într-un magazin o Barbie cu forme diferite. Mai grăsuță, ar zice ei. Mai normală, aș zice eu. Și fără tocuri, ci cu talpa plată, așa cum o avem și noi, femeile, de la mama natură. Atunci am descoperit că nu există doar Barbie mai grăsuță (care nu-i deloc grăsuță, dacă mă întrebați pe mine), ci și Barbie mai scundă și tot felul de alte Barbie, toate cu fața perfectă și cu sânii perfecți. Și asta mă deranja în continuare, cu toată aprecierea pentru încercarea de a aduce în discuție faptul că suntem diferite și asta nu înseamnă că nu suntem OK.

Zilele trecute am dat, însă, peste un titlu de articol, care spune că Mattel (producătorul Barbie) a scos pe piață o serie de păpuși ”gender-neutral”. O colecție de păpuși ”incluzive”, cu diferite nuanțe de ten, cu diferite culori de păr, dar cu accentul pe ideea că sunt niște păpuși Barbie gender-neutral. Am intrat pe articolul cu pricina, ca să văd și eu cum arată această Barbie gender-neutral.

Arată așa:

In our world, dolls are as limitless as the kids who play with them. Introducing #CreatableWorld, a doll line designed to keep labels out and invite everyone in. #AllWelcome

Shop now: https://t.co/UyaYXb0BYf pic.twitter.com/k2tnPDCCiM

— MATTEL (@Mattel) September 25, 2019

Oare constatați și voi, la fel ca și mine, că frumusețea acestor păpuși nu ține de niciun gender-neutral, ci de … normalitate? Că, fără sâni și picioare interminabile,  fără machiaj perfect, cu fețe mai rotunjoare și o înălțime potrivită, arată ca cei cărora li se adresează? Că sunt mai puțin magice și iluzorii? Copiii se pot identifica ușor cu aceste păpuși, indiferent ce gen au.

Și, pe lângă faptul că nu mai stabilesc o țintă de neatins pentru viitoarele femei și viitorii bărbați, mă mai bucură ceva. Că observ, din ce în ce mai des, că în magazinele de jucării apar și păpuși băieți. Da, știu. Și pe vremea noastră era Ken cel perfect. Acum, însă, observ că multe colecții de păpuși (pe lângă acest gender-neutral Barbie) ies în față și cu băieții. Bebeluși corect din punct de vedere anatomic, figurine mici de colecționat care au și o gamă pentru băieți (mă refer aici la LOL, de exemplu) și sigur mai sunt și altele, dar n-aș ști să vi le denumesc, pentru că ne-a păzit providența de a cunoaște și alte colecții obsesionale.

Și, ca să ne întoarcem la Barbie, chapeau de data asta. Mă apuc să caut să văd dacă se poate comanda și la noi această colecție. Ar fi binevenită o astfel de păpușă, pe care Ema s-o așeze lângă păpușa clasică și păpușa ”grăsuță” (care nu-i grăsuță, ci mai aproape de realitate).