Imi revin. Incet-incet dar sigur. E greu. A fost o saptamana urata, dureroasa si trista. Bebedoi nu mai vine si parca pe masura ce tot repet asta, mi se pare ca a fost doar un vis urat. Entuziasmul de la inceput, toate planurile, sentimentele, dorintele, sperantele, apoi incertitudinea, durerea psihica si fizica, regretele, lacrimile, tot… Tot pare sa fi fost doar in imaginatia mea.
Dar asta e… merg inainte, n-am de ales. Merg inainte zambind, dar cu un gol in mine, cu un regret, cu o mie de intrebari, cu o mie de ganduri.
Si zambesc pentru ca sunt cu Vanda Mica, adesea chiar rad cu pofta si sunt fericita. Apoi, cand Vanda Mica se culca si raman eu cu mine, se asterne linistea si ma napadesc iar cele o mie de intrebari si o mie de ganduri.
Dar azi a fost mai bine decat ieri, iar ieri mai bine decat alaltaieri. Maine o sa fie mult mai bine decat azi si cu timpul o sa uit. Nu de Bebedoi, doar parti din experienta asta neagra si sufocanta.
Am simtit sa scriu asta azi, de Valentine’s Day, cand mi-as fi dorit sa sarbatorim toti patru.
Of 🙁 îmi pare tare rău. Sperăm să nu fie ăsta motivul suferinţei tale. Îţi doresc zile din ce în ce mai uşoare
Of, Vanda, imi pare asa de rau.. 🙁 Timpul vindeca, iar zambetul Vandei Mici e un bun cicatrizant.
Sper sa-ti revii repede!
Ai rascolit, cu articolul tau, ganduri pe care le ascunsesem adanc adanc in sufletul meu. Bebeunu a ramas intr-un loc indepartat si insorit…i-a placut acolo…o sa ma intorc sa i-o arat pe Bebedoi candva…Imi pare sincer rau pentru pierderea ta!
Nu pot sa te mint si sa iti spun ca o sa treaca dar pot sa iti spun ca suntem construiti sa uitam usor usor. Poate peste 6 ani iti vei aminti zilele astea dar nu o sa mai simti atata regret si durere. Esti norocoasa ca o ai pe Vanda ta mica si dulce… Foarte! Mult timp dupa experienta, an dupa am mi-am amintit luna nefasta…si luna in care ar fi trebuit sa vina…si in luna in care ar fi trebuit sa vina, acum doi ani am primit cel mai de pret dar: doua liniute. Si durerea a inceput sa dispara.
prima sarcina s-a oprit in evolutie pe la 7-9 săptămâni; la recomandarea medicului, ce a ramas acolo a fost scos prin interventie, pe 7 martie. Dupa 3-4 luni, a doua sarcina s-a oprit si mai repede si s-a eliminat singura. Imediat dupa asta, a mai fost o sarcina, care s-a terminat pe 5 martie anul urmator, cand s-a nascut un baietel minunat. Acum, in loc sa ma gandesc, in fiecare martie, la primul bb care a plecat, ma gandesc si ma bucur de primul bebe care a venit. Lucrurile se asaza, nimic nu e la intamplare. E greu… acum, as minti sa spun ca inca nu oftez cand ma gandesc. Dar un motiv sigur e pentru tot ce se intampla; ulterior am aflat ca uterul meu e bicorn cu un corn f putin dezvoltat, deci e f probabil ca primele doua sarcini sa se fi fixat intr-o zona unde nu s-ar fi putut dezvolta… te imbratisez
Si eu am pierdut o sarcina la 8 saptamani, durerea parca a mai trecut când am rămas însărcinată peste 5 luni. Si ce sa vezi? Erau doi saculeti… Insa doar unul a supravietuit, iar acum am o fetița după care sunt înnebunită! Când ma gândesc, îmi pare rău si de primul bebe si de geamănul fetiței mele… Asta e… Imsa sunt mai fericita decât am fost vreodată in viața mea! Capul sus, o sa fie bine! Partea buna e ca ai rămas însărcinată, sunt cupluri care încearcă ani de zile si ajung la vitro. Multă bafta!