A fost odată ca niciodată un frigider plin cu tot felul de ingrediente, dar gol de mâncare. Așa că, într-o seară înzăpezită, am decis să mă folosesc de tot ce găsesc pe acolo pentru a găti. Cu alte cuvinte, pentru că nu-i cunoșteam pe domnii...
5 lucruri care ne-au fost foarte utile în ultimul an

Scris de Diana Vijulie
Și gata. Trecu și aniversarea unui an de pandemie în România. Voi vă mai aduceți aminte cât de stresați eram toți când au anunțat că se vor închide școlile pentru 2 săptămâni? Și eu. Acum mă amuz teribil, când au trecut 50 de săptămâni, nu doar două. Și, desigur, am supraviețuit. Apoi chiar ne-am și bucurat. Apoi am trecut iar pe modul de supraviețuire. Apoi iar pe bucurie. Și tot așa, cu suișuri și coborâșuri, cu copii care au învățat obligat-forțat să fie autonomi, cu noi care am învățat, obligat-forțat, să ne împărțim între job și copii, cu toți, care am învățat despre compromisuri. Și alea care ne plac și alea care nu ne plac.
Din fericire am fost sănătoși în tot acest an. Pot să număr pe degetele de la o mână momentele în care am fost bolnavi. Copiii au avut 2 răceli scurte și un virus la stomac (Fip l-a avut pe ăsta), iar eu am avut tot două răceli scurte și un virus la stomac. V. a avut o singură răceală și fără virus la stomac. Într-un an. Eu zic că-i bine.
În anul acesta am folosit niște lucruri mai mult decât ne așteptam. Ne-au fost de ajutor, fie ca să ne ușurăm viața, fie ca să ne-o înfrumusețăm. Vă scriu și vouă ce ne-a bucurat și ajutat pe noi, pentru că pare că mai durează puțin până să integrăm virusul în viețile noastre și nu să ne schimbăm noi viețile pentru el. Cel puțin, așa îmi imaginez eu că va fi viitorul.
1. Aparatele de gătit
Știu, știu. Multicookerul l-am tot lăudat pe unde am putut de când mi l-am luat. Poate că v-ați și plictisit de el; îmi dau seama. Însă așa util ca în pandemie n-a fost el nici când erau copiii bebeluși. Pentru că înaintea pandemiei, 3 membri din 4 mâncau la cantina școlii/grădiniței/clădirii de birouri, iar eu mâncam de capul meu. Găteam pentru weekenduri sau pentru seara. Apoi, în pandemie, am gătit zilnic cel puțin o dată pe zi, zi de zi, mai puțin duminica (când comandam sau gătea V.). În ultima vreme, asta a mers foarte greu, pentru că am programul foarte plin, însă tot n-avem ce mânca dacă nu ne ocupăm de asta.
Am schimbat și multicookerul. După 6 ani în care ne-a servit impecabil, am schimbat vechiul multicooker fără presiune cu un nou multicooker cu presiune, ca să fie și mai rapid procesul.
Un alt aparat de gătit foarte util a fost grătarul electric, pe care-l folosim pe terasă atunci când punem carne la grătar, așa că nu mai afumăm toată casa. L-am luat tot în pandemie și a fost o idee grozavă.
2. Imprimanta și laminatorul
Le aveam pe amândouă, însă în pandemie și-au scos pârleala de tot. Am printat fișe, imagini de colorat, teme, exerciții, alte imagini de colorat, poze, articole, tot felul de chestii interesante pentru copii. Iar cu laminatorul ne-am distrat și am laminat tot ce am prins. Poze, fișe, frunze, petale, programul zilnic, mici obiecte de plastic… Nici nu mai știu ce-am mai laminat și ce-am ratat. Probabil am ratat puține :))
3. Seiful pentru copii
Seiful n-are neapărat legătură cu pandemia. De ziua lui Fip am zis că nu mai vrem să-i cumpărăm jucării și am ales un seif, în care să-și țină lucrurile prețioase, pe care le rătăcește în mod normal prin casă. Un seif normal, cu cod. S-a bucurat tare mult și și-a pus acolo paharul cu bănuți, două jucării mici, niște bomboane și alte prostioare.
4. Cele 500 de măsuțe și măscioare
În decursul timpului am tot adunat prin casă măsuțe. Măsuțe înalte, dar mai mici sau mai mari. Măsuțe gen birou, sau gen masă, pe care țineam flori, sau le mai puneam în curte, pentru că n-am avut unde să le dau, de cumpărat nu știu cine le-ar fi cumpărat și de ce și nici nu le-am aruncat pur și simplu. Aceste măsuțe au fost foarte utile când am început să ne împrăștiem prin casă și să ne amenajăm fiecare cuibușorul lui de lucru.
5. Instrumente muzicale
Poate că dacă am fi stat la bloc, aceste obiecte n-ar fi ajuns pe lista scurtă. Dar au ajuns. Și-au scos banii cu vârf și îndesat, ba chiar am scos de la naftalină și vechea mea clapă, pe care Ema învață acum să cânte la pian. Fip și-a ales să învețe să cânte la chitară, însă periodic dau concerte și cu alte instrumente. E o activitate în care noi suntem doar spectatori, iar ei sunt creatori, ceea ce bifează două nevoi în același timp: a noastră de a nu face nimic și a lor de a face ceva :))
Și cărți. Multe cărți. Cumva nu simt că au nevoie de un loc suplimentar pe listă, nu știu de ce… Poate pentru că nu au legătură neapărat cu pandemia…
PS: În poză e unul din locurile din care am încercat să lucrez de-acasă :))
Tartă rapidă din resturi
Reteta Clafoutis cu doi copii
Astăzi împărtășesc cu voi rețeta de Clafoutis de la bunica. Mă rog, când eram eu mică nu-i ziceam așa. Nici nu mai știu cum îi ziceam, dar prăjitura e aceeași. E o prăjitură din seria ”gătit viteză” și destul de sănătoasă, să zic (depinde cât o...
Rețetă delicioasă de turtă dulce (fără zahăr)
Prin vară: - Mami, cât mai e până la Crăciun, ca să facem turtă dulce? Acum 2 seri: - Mami, eu nu înțeleg de ce nu facem turtă dulce și vara și trebuie neapărat să așteptăm Crăciunul... Mda, nici eu nu înțeleg. De fapt, înțeleg. E un ritual, creează o lume magică în...
Rețetă ultrarapidă de tocăniță de vită
La un moment dat al vieții mele mi-am făcut un bilanț. Care sunt activitățile mele zilnice, cât timp îmi iau ele și ce beneficii aduc. Financiare, emoționale, de dezvoltare. În bilanțul ăsta, activitățile casnice stăteau foarte prost la mine. De exemplu, în cele 2 ore...
3 deserturi sănătoase cu… năut
Poate că ați intrat doar de curiozitate, convinși fiind că nu există așa ceva. Să faci dulciuri cu năut. Nu, titlul sigur e clickbait. Vrea să te facă nițel curios, apoi observi că articolul e cu totul altfel decât ce promitea. Rețete de torturi cu ciocolată și de...
3 vitamine de care ai nevoie iarna și o rețetă de tort raw vegan
Că ne place sau nu (personal, mie nu îmi place :))), vine iarna. Unul din motivele pentru care nu-mi place iarna (pe lângă frig) e și lipsa legumelor și fructelor din meniul meu zilnic. Sau înlocuirea lor cu niște legume/fructe care arată la fel ca cele de...