Școala fără pauză – Ajută un copil să nu facă pauză de la școală

Școala fără pauză – Ajută un copil să nu facă pauză de la școală

Scris de Diana Vijulie

De la începutul anului, Fip mă tot întreabă cât mai e până când se termină vara, pentru că știe că atunci când se termină vara și începe toamna, o să înceapă școala și pentru el. E foarte nerăbdător să fie școlar, să vadă ce are școala de oferit și acum că știe că mai e mai puțin de o lună până atunci, a început deja să se pregătească.

De fapt, pregătirile au început de când a terminat grădinița. Din iunie, de când a luat Ema vacanța de vară, nu l-am mai dus nici pe el și au intrat amândoi în vacanța mare. De atunci i-am dat comandă pentru tricourile de școală, ghiozdan și rechizite. I-am cumpărat pantaloni pentru școală, ne tot uităm la penare și stilouri și ne întrebăm cum o să fie din punctul de vedere al mesei de prânz. Dacă n-o să ia prânzul la școală, din cauza pandemiei, va trebui să-i luăm un termos pentru mâncare și o gentuță termoizolantă, așa cum are și Ema, ca să-și poată lua de acasă un prânz cald.

Odată ce o să avem toate acestea puse la punct, nu mai avem nimic de făcut decât să participăm, emoționați cu toții, la integrarea copilului mic în lumea mare. Să facem poze în prima zi de școală și să le trimitem bunicilor, ca să lăcrimeze și ei puțin că ceea ce ieri era o gălușcă de om, acum e un băiat cu cămașă pe el și ghiozdan în spate, care-și cunoaște învățătoarea, care o să-l îndrume cu blândețe și fermitate (sper eu) pe calea asta a școlii.

Observați ce probleme privilegiate am rezolvat sau avem de rezolvat. 

Vacanța și începutul școlii nu arată la fel pentru toți copiii. 

Și vă spun sincer că n-am avut asta în gând pe măsură ce pregăteam familia noastră pentru schimbare. Într-un mod privilegiat, mă ocupam de ”problemele” noastre, de cum să-l ajut pe copilul nostru să integreze în mod sănătos ideea de școală și cum să-i creez confortul maxim pentru a învăța. Nu zic că asta e nici rău și nici bun, ci că asta e realitatea noastră.

Din campania ”Școala fără pauză”, campanie lansată de Băneasa Shopping City în parteneriat cu ONG-ul Banca de Bine, am aflat și despre o altă realitate. Sau, citind despre ea și văzând-o, mi-a fost greu să mă mai fac că n-o văd. Campania este și o inițiativă de prevenire a abandonului școlar, care face parte dintr-un amplu program dedicat luptei împotriva unuia din fenomenele flagel ale societății actuale: accesul precar și inegal la educație al copiilor. 

Iată alte realități despre cum e să mergi la școală:

Din această campanie am învățat că 900.000 de copii sunt în momentul de față deconectați de la școală pentru că ei sau profesorii lor nu au efectiv mijloacele să își desfășoare activitatea.

Și că, pe cale de consecință, zic eu, 42% dintre copiii și adolescenții români sunt analfabeți funcționali. 

Mulți copii muncesc vara cot la cot cu părinții lor în gospodărie, nu merg în vacanțe la munte sau la mare și nici nu dorm până la 10 dimineața. Iar atunci când gospodăria are nevoie de ajutorul acelui copil sau părinții n-au cu ce ghiozdan să-l trimită din toamnă înapoi la școală, e posibil ca acel copil să nu mai revină niciodată în bănci, chiar dacă își dorește. 

Așa că nu m-am mai făcut că nu văd

Așa că nu m-am mai făcut că nu văd și m-am bucurat că alți oameni au văzut și s-au organizat astfel încât să vedem și noi și să putem oferi sprijin și vreau să vă atrag și vouă atenția, ca să puteți vedea și voi. 

Pe scurt, ce se întâmplă, este că până pe 31 octombrie, în parcarea exterioară din Băneasa Shopping City o să găsiți un centru de colectare special amenajat, unde o să puteți dona haine, rechizite sau produse IT&C pentru copiii care provin din familii dezavantajate și care trăiesc cu nesiguranța că va veni o zi când vor trebui să pună școala pe pauză, pentru că n-au haine să îmbrace la școală, n-au încălțăminte, n-au rechizite să le folosească, sau n-au cu ce device-uri să se conecteze la școala online. 

În ziua în care am aflat de campanie, am dat cu copiii o tură prin dulapul lor de haine și am ales câteva hăinuțe nepurtate sau aproape noi, pe care să le donăm. N-am avut prea multe, pentru că tocmai săptămânile trecute am făcut un alt triaj și alte haine au plecat către alte părți, însă cum campania durează până la sfârșit de toamnă, avem timp să mergem la cumpărături special pentru campanie. 

Am spălat și dezinfectat hăinuțele (chiar dacă știu că acolo oricum le mai dezinfectează o dată), le-am pus într-o punguță și le-am dus la centrul de colectare, unde un domn drăguț le-a preluat și ne-a dat la schimb un voucher de cafea și unul de înghețată pentru donația noastră. 

Pentru că trăim într-o lume atât de mare și atât de deconectată, ne e greu să ne fim trib unii altora. Dar iată că există și oameni și organizații care își asumă asta: își asumă să adune un trib prin care să ne susținem cu solidaritate și empatie unii pe ceilalți. Astăzi noi suntem cei care donăm, care ajutăm și care sprijinim. Dar poate că mâine o să fim noi cei care avem nevoie de ajutor. 

Vreau cu acest articol să te invit și pe tine să fii parte din trib și să donezi. De fapt, de la începutul campaniei (adică la o lună de la lansare) s-au colectat deja peste 2.5 tone de îmbrăcăminte, iar cifrele cresc de la zi la zi. Sper ca acest articol al meu să contribuie la creșterea numărului donațiilor.

Pentru mai multe detalii referitoare la campanie, poți accesa pagina: https://www.baneasa.ro.

 

Rețetă de prânz în 4 minute pentru Supermom

Rețetă de prânz în 4 minute pentru Supermom

facebookinstagramyoutuberss E deja o săptămână de când copilul de școală s-a întors în online. După o perioadă destul de scurtă în care aveam jumătate de zi să-mi îndeplinesc separat rolurile din viața asta, sunt înapoi în aceeași oală în care sunt mamă, bucătăreasă,...

Cum să-ți faci un plan imperfect de mâncare

Cum să-ți faci un plan imperfect de mâncare

facebookinstagramyoutuberssAcum 5 ani, când Fip era micuț, dar și Ema era micuță era nevoie să fim foarte organizați, ca să n-o luăm razna. Sincer, am tot scris și rescris și reformulat fraza anterioară, ca să evit exagerarea asta, dar mi-am dat seama că nu e chiar o...

Galeta cu afine – încă o rețetă simplă, imposibil de ratat

Galeta cu afine – încă o rețetă simplă, imposibil de ratat

facebookinstagramyoutuberssBună ziua și bun venit în colțișorul nostru de gătit. Astăzi v-am pregătit una din rețetele mele favorite. Ba chiar aș putea spune că v-am pregătit rețeta mea favorită din perioada asta, având în vedere că ”în perioada asta” încă mai am două...

Rulouri cu scorțișoară din aluatul meu de cozonac

Rulouri cu scorțișoară din aluatul meu de cozonac

facebookinstagramyoutuberssA trecut Paștele și dintr-un pliculeț de drojdie căpătat cu prețul vieții (notă pentru copiii copiilor noștri, care n-au prins pandemia: drojdia și-a costat în vremurile acestea prețul ei în aur și era la fel de prezentă în magazine ca și...

Școala fără pauză – Ajută un copil să nu facă pauză de la școală

De la începutul anului, Fip mă tot întreabă cât mai e până când se termină vara, pentru că știe că atunci când se termină vara și începe toamna, o să înceapă școala și pentru el. E foarte nerăbdător să fie școlar, să vadă ce are școala de oferit și acum că știe că mai e mai puțin de o lună până atunci, a început deja să se pregătească.

De fapt, pregătirile au început de când a terminat grădinița. Din iunie, de când a luat Ema vacanța de vară, nu l-am mai dus nici pe el și au intrat amândoi în vacanța mare. De atunci i-am dat comandă pentru tricourile de școală, ghiozdan și rechizite. I-am cumpărat pantaloni pentru școală, ne tot uităm la penare și stilouri și ne întrebăm cum o să fie din punctul de vedere al mesei de prânz. Dacă n-o să ia prânzul la școală, din cauza pandemiei, va trebui să-i luăm un termos pentru mâncare și o gentuță termoizolantă, așa cum are și Ema, ca să-și poată lua de acasă un prânz cald.

Odată ce o să avem toate acestea puse la punct, nu mai avem nimic de făcut decât să participăm, emoționați cu toții, la integrarea copilului mic în lumea mare. Să facem poze în prima zi de școală și să le trimitem bunicilor, ca să lăcrimeze și ei puțin că ceea ce ieri era o gălușcă de om, acum e un băiat cu cămașă pe el și ghiozdan în spate, care-și cunoaște învățătoarea, care o să-l îndrume cu blândețe și fermitate (sper eu) pe calea asta a școlii.

Observați ce probleme privilegiate am rezolvat sau avem de rezolvat.

Vacanța și începutul școlii nu arată la fel pentru toți copiii.

Și vă spun sincer că n-am avut asta în gând pe măsură ce pregăteam familia noastră pentru schimbare. Într-un mod privilegiat, mă ocupam de ”problemele” noastre, de cum să-l ajut pe copilul nostru să integreze în mod sănătos ideea de școală și cum să-i creez confortul maxim pentru a învăța. Nu zic că asta e nici rău și nici bun, ci că asta e realitatea noastră.

Din campania ”Școala fără pauză”, campanie lansată de Băneasa Shopping City în parteneriat cu ONG-ul Banca de Bine, am aflat și despre o altă realitate. Sau, citind despre ea și văzând-o, mi-a fost greu să mă mai fac că n-o văd. Campania este și o inițiativă de prevenire a abandonului școlar, care face parte dintr-un amplu program dedicat luptei împotriva unuia din fenomenele flagel ale societății actuale: accesul precar și inegal la educație al copiilor. 

Iată alte realități despre cum e să mergi la școală:

Din această campanie am învățat că 900.000 de copii sunt în momentul de față deconectați de la școală pentru că ei sau profesorii lor nu au efectiv mijloacele să își desfășoare activitatea.

Și că, pe cale de consecință, zic eu, 42% dintre copiii și adolescenții români sunt analfabeți funcționali. 

Mulți copii muncesc vara cot la cot cu părinții lor în gospodărie, nu merg în vacanțe la munte sau la mare și nici nu dorm până la 10 dimineața. Iar atunci când gospodăria are nevoie de ajutorul acelui copil sau părinții n-au cu ce ghiozdan să-l trimită din toamnă înapoi la școală, e posibil ca acel copil să nu mai revină niciodată în bănci, chiar dacă își dorește.

Așa că nu m-am mai făcut că nu văd

Așa că nu m-am mai făcut că nu văd și m-am bucurat că alți oameni au văzut și s-au organizat astfel încât să vedem și noi și să putem oferi sprijin și vreau să vă atrag și vouă atenția, ca să puteți vedea și voi.

Pe scurt, ce se întâmplă, este că până pe 31 octombrie, în parcarea exterioară din Băneasa Shopping City o să găsiți un centru de colectare special amenajat, unde o să puteți dona haine, rechizite sau produse IT&C pentru copiii care provin din familii dezavantajate și care trăiesc cu nesiguranța că va veni o zi când vor trebui să pună școala pe pauză, pentru că n-au haine să îmbrace la școală, n-au încălțăminte, n-au rechizite să le folosească, sau n-au cu ce device-uri să se conecteze la școala online.

În ziua în care am aflat de campanie, am dat cu copiii o tură prin dulapul lor de haine și am ales câteva hăinuțe nepurtate sau aproape noi, pe care să le donăm. N-am avut prea multe, pentru că tocmai săptămânile trecute am făcut un alt triaj și alte haine au plecat către alte părți, însă cum campania durează până la sfârșit de toamnă, avem timp să mergem la cumpărături special pentru campanie.

Am spălat și dezinfectat hăinuțele (chiar dacă știu că acolo oricum le mai dezinfectează o dată), le-am pus într-o punguță și le-am dus la centrul de colectare, unde un domn drăguț le-a preluat și ne-a dat la schimb un voucher de cafea și unul de înghețată pentru donația noastră. 

Pentru că trăim într-o lume atât de mare și atât de deconectată, ne e greu să ne fim trib unii altora. Dar iată că există și oameni și organizații care își asumă asta: își asumă să adune un trib prin care să ne susținem cu solidaritate și empatie unii pe ceilalți. Astăzi noi suntem cei care donăm, care ajutăm și care sprijinim. Dar poate că mâine o să fim noi cei care avem nevoie de ajutor.

Vreau cu acest articol să te invit și pe tine să fii parte din trib și să donezi. De fapt, de la începutul campaniei (adică la o lună de la lansare) s-au colectat deja peste 2.5 tone de îmbrăcăminte, iar cifrele cresc de la zi la zi. Sper ca acest articol al meu să contribuie la creșterea numărului donațiilor.

Pentru mai multe detalii referitoare la campanie, poți accesa pagina: https://www.baneasa.ro.

 

Rețetă de prânz în 4 minute pentru Supermom

Rețetă de prânz în 4 minute pentru Supermom

facebookinstagramyoutuberss E deja o săptămână de când copilul de școală s-a întors în online. După o perioadă destul de scurtă în care aveam jumătate de zi să-mi îndeplinesc separat rolurile din viața asta, sunt înapoi în aceeași oală în care sunt mamă, bucătăreasă,...

Cum să-ți faci un plan imperfect de mâncare

Cum să-ți faci un plan imperfect de mâncare

facebookinstagramyoutuberssAcum 5 ani, când Fip era micuț, dar și Ema era micuță era nevoie să fim foarte organizați, ca să n-o luăm razna. Sincer, am tot scris și rescris și reformulat fraza anterioară, ca să evit exagerarea asta, dar mi-am dat seama că nu e chiar o...

Galeta cu afine – încă o rețetă simplă, imposibil de ratat

Galeta cu afine – încă o rețetă simplă, imposibil de ratat

facebookinstagramyoutuberssBună ziua și bun venit în colțișorul nostru de gătit. Astăzi v-am pregătit una din rețetele mele favorite. Ba chiar aș putea spune că v-am pregătit rețeta mea favorită din perioada asta, având în vedere că ”în perioada asta” încă mai am două...

Rulouri cu scorțișoară din aluatul meu de cozonac

Rulouri cu scorțișoară din aluatul meu de cozonac

facebookinstagramyoutuberssA trecut Paștele și dintr-un pliculeț de drojdie căpătat cu prețul vieții (notă pentru copiii copiilor noștri, care n-au prins pandemia: drojdia și-a costat în vremurile acestea prețul ei în aur și era la fel de prezentă în magazine ca și...

Grijă de tine, ca să-ți fie bine

Grijă de tine, ca să-ți fie bine

Scris de Diana Vijulie

Am tot scris și spus eu asta, însă o s-o tot repet, pentru acelea dintre voi care m-au cunoscut mai târziu. Până acum câțiva ani, relația mea cu pielea mea era una aproape non-existentă. Tenul meu a fost mereu extrem de permisiv și indulgent. A fost blând cu mine. Eu cu el mai puțin. Mă demachiam când nimeream, cremă îmi puneam o dată la X ani, nicidecum în fiecare seară sau cine știe ce creme minune. Până acum vreo 4 ani, când tenul meu s-a supărat pe mine și m-a lăsat baltă. Mi-a luat un an să-mi revin. Eram plină de coșuri și bubițe, care lăsau semne și de care nu credeam că o să mai scap vreodată.

Am scăpat de coșuri cu o cremă foarte puternică (țin minte că m-am întrebat de vreo două ori dacă vreau să merg mai departe cu ea, având în vedere că pe prospect scria că decolorează fețele de pernă și părul), dar am mers pe mâna dermatologului și am avut încredere. În 10 zile scăpasem de ele și mi-a mai luat aproape 2 ani să scap și de semnele lăsate de toată nebunia de pe fața mea.

După ce a trecut perioada asta de adolescență târzie, apărută la 30 de ani, am încercat să revin la a-i da tenului puțină atenție spre deloc, dar nu mi-a mai mers. Nu mi-a mai mers nici să-i dau atenție, dar cu produse mediocre. Parcă ar fi știut. Dacă era ceva ce luam din Mega Image, în 2 zile mă umpleam iar de bube. Dacă era ceva luat din farmacie sau de la vreun beauty store (care, desigur, costa valoarea lui în aur), arătam normal.

Încetul cu încetul am început să mă împrietenesc cu tenul meu și să-mi dau seama ce-i lipsește. Și să rămân atentă la el, pentru că periodic i se schimbă nevoile. Dar sunt atentă și ceea ce la început era un efort destul de mare, acum s-a transformat în ceva normal. E ceva normal să am grijă de mine și să fiu atentă la semnalele pe care corpul meu mi le dă. Și să las să cadă pe lângă mine eticheta de frivolitate, atașată de multe ori acțiunilor ăstora de self -care. De ce să ai grijă de tenul tău și să vrei să te tratezi de coșuri e frivol, însă să te tratezi de stomatită aftoasă nu e? De ce bubele din gură sunt serioase, dar cele de pe obraz sunt semne de superficialitate?

Nu e nicio diferență. În existența noastră pe planeta pământ, suntem multe. Suntem un corp și o minte, suntem emoții și suntem gânduri și e important să avem grijă de toate.

Așa că astăzi vreau să vă arăt o gamă pe care am descoperit-o întâmplător, dar de care m-am îndrăgostit. Nu mai investesc mulți bani în farduri. Vă mai scriam și în alte postări, că am un CC cream, un creion de ochi, un rimel, o paletă micuță de farduri și fard de obraz. Rujuri nu mai am decât din cele rămase de când mai cumpăram. Și nu simt că-mi lipsește altceva și nici nu le folosesc pe toate zilnic. Gama despre care vă scriu am descoperit-o când căutam un tratament pentru buze. Purtatul măștii mi le-a uscat și căutam ceva ce să las pe buze peste noapte, astfel încât dimineața să nu mă mai trezesc cu ele crăpate și pline de sânge.

Am cumpărat în seara aia masca de noapte de la Laneige și mi s-a părut fantastică. Azi dimineață s-a trezit și Ema cu buzele pline de sânge și am tratat-o cu masca. As we speak e ora 14.00, iar buzele ei nu mai au aproape nimic. E magică pentru noi, pentru amândouă.

Așa că am zis să mai încerc și alte produse ale lor. Am mai încercat o mască hidratantă de noapte și un cleanser foarte blând și moale. Mi-au plăcut amândouă. Am zis că le mai cumpăr.

Dar cel mai fain produs al lor pe care l-am încercat este tonerul hidratant 2 în 1, un produs cum n-am mai încercat până acum. Mi se pare fantastic. E lichid, ca un toner, însă hidratează incredibil de bine și se simte asta toată ziua. Pentru că nu știu prea bine să-l descriu, am făcut un video scurt, ca să-l vedeți cum arată. Nu știu cum și dacă vi se potrivește și vouă, însă poate-l încercați și vedeți.

 

 

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 

A post shared by Diana Vijulie (@dianavijulie)

 

Ce ai câștigat în pandemie?

Ce ai câștigat în pandemie?

facebookinstagramyoutuberss Înainte de pandemie lucram din două spații: de la cabinetul din centru și de la cabinetul de acasă. Momentan încă lucrez doar online, pentru că nu văd cum aș putea să fac munca mea cu măști, pentru că adesea ședințele se lasă cu plâns și...

”Banii n-aduc fericirea” vs. ”E adevărat pentru mine?”

”Banii n-aduc fericirea” vs. ”E adevărat pentru mine?”

facebookinstagramyoutuberss ”Banii n-aduc fericirea” zice o vorbă dulce din popor. Alta spune că ”Munca e brățară de aur”. Doar că vocile din poporul român sunt, de multe ori, fataliste, deprimante și descurajează din a avea putere personală. E logic, cultural...

9 feluri de a (re)intra în contact cu corpul

9 feluri de a (re)intra în contact cu corpul

facebookinstagramyoutuberss Dacă mă urmăriți pe instagram (cum ziceam și în articolul de acum câteva zile, Instagram a cam rămas singura platformă de social media pe unde mai sunt activă), o să vă plictisiți să vedeți de câte ori spun că e important să intrăm în...

De ce să-ți asculți corpul în loc să asculți de o carte

De ce să-ți asculți corpul în loc să asculți de o carte

facebookinstagramyoutuberss Că îmi place foarte mult să vorbesc despre dezvoltarea personală, poate că știți deja. Și că-mi place să vă dau idei și sugestii despre ce ați putea face ca să vă îmbunătățiți viața, poate că știți și asta. Și că nu sunt fan al rețetelor 1...

Hipersensibilitatea adulților și copiilor

Hipersensibilitatea adulților și copiilor

facebookinstagramyoutuberss Prea multă gălăgie, prea multe lumini, prea mulți oameni, prea multă agitație. Așa experimentează lumea persoanele hipersensibile, iar experiențele care sunt ușor de gestionat pentru cei cu o toleranță mai ridicată la stimuli, devin...

Tu ce faci să ai grijă de tine?

Tu ce faci să ai grijă de tine?

facebookinstagramyoutuberss Trăim niște vremuri tare liniștite ale existenței omenirii. Noi, aici, în România, unde este corupție și unde te temi să-ți dai copilul la școala de cartier, pentru că nu știi peste ce tip de oameni o să dea acolo, trăim niște vremuri...

Grijă de tine, ca să-ți fie bine

Am tot scris și spus eu asta, însă o s-o tot repet, pentru acelea dintre voi care m-au cunoscut mai târziu. Până acum câțiva ani, relația mea cu pielea mea era una aproape non-existentă. Tenul meu a fost mereu extrem de permisiv și indulgent. A fost blând cu mine. Eu cu el mai puțin. Mă demachiam când nimeream, cremă îmi puneam o dată la X ani, nicidecum în fiecare seară sau cine știe ce creme minune. Până acum vreo 4 ani, când tenul meu s-a supărat pe mine și m-a lăsat baltă. Mi-a luat un an să-mi revin. Eram plină de coșuri și bubițe, care lăsau semne și de care nu credeam că o să mai scap vreodată.

Am scăpat de coșuri cu o cremă foarte puternică (țin minte că m-am întrebat de vreo două ori dacă vreau să merg mai departe cu ea, având în vedere că pe prospect scria că decolorează fețele de pernă și părul), dar am mers pe mâna dermatologului și am avut încredere. În 10 zile scăpasem de ele și mi-a mai luat aproape 2 ani să scap și de semnele lăsate de toată nebunia de pe fața mea.

După ce a trecut perioada asta de adolescență târzie, apărută la 30 de ani, am încercat să revin la a-i da tenului puțină atenție spre deloc, dar nu mi-a mai mers. Nu mi-a mai mers nici să-i dau atenție, dar cu produse mediocre. Parcă ar fi știut. Dacă era ceva ce luam din Mega Image, în 2 zile mă umpleam iar de bube. Dacă era ceva luat din farmacie sau de la vreun beauty store (care, desigur, costa valoarea lui în aur), arătam normal.

Încetul cu încetul am început să mă împrietenesc cu tenul meu și să-mi dau seama ce-i lipsește. Și să rămân atentă la el, pentru că periodic i se schimbă nevoile. Dar sunt atentă și ceea ce la început era un efort destul de mare, acum s-a transformat în ceva normal. E ceva normal să am grijă de mine și să fiu atentă la semnalele pe care corpul meu mi le dă. Și să las să cadă pe lângă mine eticheta de frivolitate, atașată de multe ori acțiunilor ăstora de self -care. De ce să ai grijă de tenul tău și să vrei să te tratezi de coșuri e frivol, însă să te tratezi de stomatită aftoasă nu e? De ce bubele din gură sunt serioase, dar cele de pe obraz sunt semne de superficialitate?

Nu e nicio diferență. În existența noastră pe planeta pământ, suntem multe. Suntem un corp și o minte, suntem emoții și suntem gânduri și e important să avem grijă de toate.

Așa că astăzi vreau să vă arăt o gamă pe care am descoperit-o întâmplător, dar de care m-am îndrăgostit. Nu mai investesc mulți bani în farduri. Vă mai scriam și în alte postări, că am un CC cream, un creion de ochi, un rimel, o paletă micuță de farduri și fard de obraz. Rujuri nu mai am decât din cele rămase de când mai cumpăram. Și nu simt că-mi lipsește altceva și nici nu le folosesc pe toate zilnic. Gama despre care vă scriu am descoperit-o când căutam un tratament pentru buze. Purtatul măștii mi le-a uscat și căutam ceva ce să las pe buze peste noapte, astfel încât dimineața să nu mă mai trezesc cu ele crăpate și pline de sânge.

Am cumpărat în seara aia masca de noapte de la Laneige și mi s-a părut fantastică. Azi dimineață s-a trezit și Ema cu buzele pline de sânge și am tratat-o cu masca. As we speak e ora 14.00, iar buzele ei nu mai au aproape nimic. E magică pentru noi, pentru amândouă.

Așa că am zis să mai încerc și alte produse ale lor. Am mai încercat o mască hidratantă de noapte și un cleanser foarte blând și moale. Mi-au plăcut amândouă. Am zis că le mai cumpăr.

Dar cel mai fain produs al lor pe care l-am încercat este tonerul hidratant 2 în 1, un produs cum n-am mai încercat până acum. Mi se pare fantastic. E lichid, ca un toner, însă hidratează incredibil de bine și se simte asta toată ziua. Pentru că nu știu prea bine să-l descriu, am făcut un video scurt, ca să-l vedeți cum arată. Nu știu cum și dacă vi se potrivește și vouă, însă poate-l încercați și vedeți.

 

 

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 

A post shared by Diana Vijulie (@dianavijulie)

Ce ai câștigat în pandemie?

Ce ai câștigat în pandemie?

facebookinstagramyoutuberss Înainte de pandemie lucram din două spații: de la cabinetul din centru și de la cabinetul de acasă. Momentan încă lucrez doar online, pentru că nu văd cum aș putea să fac munca mea cu măști, pentru că adesea ședințele se lasă cu plâns și...

”Banii n-aduc fericirea” vs. ”E adevărat pentru mine?”

”Banii n-aduc fericirea” vs. ”E adevărat pentru mine?”

facebookinstagramyoutuberss ”Banii n-aduc fericirea” zice o vorbă dulce din popor. Alta spune că ”Munca e brățară de aur”. Doar că vocile din poporul român sunt, de multe ori, fataliste, deprimante și descurajează din a avea putere personală. E logic, cultural...

9 feluri de a (re)intra în contact cu corpul

9 feluri de a (re)intra în contact cu corpul

facebookinstagramyoutuberss Dacă mă urmăriți pe instagram (cum ziceam și în articolul de acum câteva zile, Instagram a cam rămas singura platformă de social media pe unde mai sunt activă), o să vă plictisiți să vedeți de câte ori spun că e important să intrăm în...


Inimă cu Inimă Salvăm Spitalul Copiilor!

Nu obișnuiesc să preiau comunicate de presă și să le lipesc la mine pe blog, dar aici chiar nu simt că aș mai avea ceva de spus. Altceva decât că dacă doriți să donați și voi, eu vă mulțumesc din inimă….

O INIMĂ: Campania de reabilitare a Secției de Terapie Intensivă din Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului “Alessandrescu-Rusescu”, București

În dimineața zilei de 23 noiembrie 2017, mii de inimi au zburat deasupra capitalei pentru a marca startul campaniei O INIMĂ, de strângere de fonduri pentru reabilitarea secției de Terapie Intensivă a Spitalului pentru Copii Alessandrescu-Rusescu din București [Click aici pentru Flashmob-ul O INIMĂ]

 
O INIMĂ pentru Copii 

Cu 10 ani în urmă, viața unei fetițe născute cu inima în partea dreaptă a fost salvată de o echipă de medici din România. Acum, cu inima puternică, Sonia se întoarce în spitalul unde i-a fost salvată viața și se alătură medicilor în lupta lor neîntreruptă pentru a salva alți copii grav bolnavi.

 

Campania O INIMĂ este acțiunea de însănătoșire a Secției de Terapie Intensivă a Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului “Alessandrescu-Rusescu” din București și o chemare publică la solidaritate în beneficiul copiilor ce ajung să fie tratați aici, în condiții departe de ideal.


Povestea Soniei

Micuța Sonia, eroina campaniei O INIMĂ, trăiește acum datorită medicinei făcută ca la carte, a sprijinului colectiv și a forței sale vitale și ne cheamă pe toți într-O INIMĂ să salvăm secția de terapie intensivă a INSMC. Cum a văzut ea în desene animate, Sonia își caută acum aliați de nădejde care să o ajute să strângă cel puțin 75,000 de inimi prin donații (O inimă = 2 EURO + TVA), pentru a putea începe Faza 1 a proiectului de reabilitare a Spitalului Copiilor.

La fel ca Sonia, peste 500 de nou-născuți, sugari și copii sunt internați în fiecare an la INSMC, majoritatea în stare critică. Pentru ca micuții pacienți care ajung aici din București și alte 7 județe să poată fi tratați în condiții demne și să aibă astfel șanse reale de supraviețuire, secția are nevoie urgentă de reabilitare.


Inimă cu Inimă Salvăm Spitalul Copiilor!

Planul de reabilitare din temelii a Secției de Terapie Intensivă a INSMC vizează strângerea de fonduri necesare renovării, eradicării infecțiilor nosocomiale, recompartimentării și dotării cu echipamente specializate necesare secției de terapie intensivă. Reabilitarea completă INSMC, estimată la o valoare totală de aprox. 1,5 milioane EURO, va crește capacitatea de tratare a cazurilor cu cel puțin 20% în 2 ani.

Cei care vor să ofere o inimă de ajutor au mai multe modalități prin care pot dona pentru renovarea și recondiționarea Spitalul Copiilor: prin SMS cu textul ‘INIMA’ la 8844, prin PayPal, donație directă sau transfer bancar pe oinima.ro, contract de sponsorizare directă, precum și pe BursaBinelui.ro.

Din inimă, vă mulțumim!
Echipa O Inima

7 mituri despre Laponia

laponia

Vorbeam zilele trecute cu cineva care îmi spunea că ar vrea o destinație deosebită pentru vacanța de iarnă. Știu că unii oameni caută să meargă la munte, caută oferte de ski ca să se ducă să skieze, se entuziasmează de zăpadă și vin fiert. Dacă ar fi după mine, m-aș muta în octombrie pe o insulă călduță și aș mai reveni de acolo prin aprilie. Deci, asta ar fi destinația deosebită pentru vacanța mea de iarnă. Dar, persoana cu care vorbeam nu e așa cârcotașă ca mine, ci deschisă. Și îmi spunea că i-ar plăcea să meargă în Laponia de Crăciun.

Wow… Țara lui Moș Crăciun, m-am gândit eu. Apoi, mi-am dat seama că nu știu mare lucru despre țara asta. Doar că e o țară unde e frig și unde locuiește Moș Crăciun. Sau, pentru aceia mai pragmatici dintre noi, o țară care face turism pe ideea de Moș Crăciun. Gata, l-am dat afară pe Grinch, nu vă mai supăr.

Zic, hai să citesc și eu una alta despre țara asta. N-am dat eu Bacul la geografie, dar am 32 de ani. Deja asta nu mai e o scuză. Ce am aflat a fost fantastic pentru mine. M-am simțit tare mică și neștiutoare (e un eufemism ăsta). Stați să vedeți de ce.

Mitul #1 – Laponia e o țară

Aici mi-am luat prima palmă, pentru că țara asta NU e o țară. Da, știu, voi știați asta și v-ați enervat din al doilea paragraf, când am zis că e țara lui Moș Crăciun. Eu habar n-aveam. Deci, Laponia nu e o țară, ci e o regiune, care se întinde în următoarele țări: Finlanda, Norvegia, Suedia și Rusia. OK, deja mă simt mai isteață.

Mitul #2 – Laponia e în Finlanda

Înainte să aflu că Laponia se întinde pe toate cele 4 țări, când am aflat că Laponia nu e o țară, ci o regiune, eram convinsă că ea se găsește în Finlanda. Să recapitulăm, deci. Laponia e o regiune, care se întinde în următoarele țări: Finlanda, Norvegia, Suedia și Rusia.

Mitul #3 – În Laponia e mereu noapte

Când mă gândeam eu la Laponia, îmi imaginam o regiune (am concluzionat, deja, că nu e o țară) în care e mereu întuneric. E noapte mult timp. Și frig mereu. Citind despre Laponia, am aflat că nu e nici pe departe așa. Timp de 73 de zile, în Laponia nu apune deloc soarele. Wow! Asta chiar mi-ar plăcea să trăiesc! Deja mă gândesc puțin mai bine dacă nu cumva n-aș vrea să las insulele calde și să căutăm o ofertă pentru Laponia. Dar, stați. Mai e ceva…

Mitul #4 – În Laponia e mereu frig

Da, și asta îmi imaginam. Că e permanent frig și brrrr… Poate așa credeați și voi (ziceți și voi că da, ca să nu mă mai simt atât de neștiutoare). Dar nu. Pe timpul verii (ok, destul de scurtă), temperatura medie este de 17 grade Celsius. Minima e undeva pe la 13 grade Celsius, iar maximele urcă spre 21 de grade Celsius. După cum, probabil, bine ghiciți, în perioada asta e și perioada ”soarelui de la miezul nopții”. O să-i propun domnului V. destinația asta pentru Iunie 2018.

Mitul #5 – Renii din Laponia sunt sălbatici

Îmi imaginam renii ca cerbii noștri. Liberi prin păduri. Sălbatici. De fapt, nu. Sunt, mai degrabă, ca vacile noastre. Cresc și trăiesc la ferme. Dacă ați fost în Laponia, ziceți-mi și mie dacă e așa au ba. Mulțumesc.

Mitul #6 – În Laponia trăiesc urși polari

Nu, nu trăiesc. În Laponia trăiesc, în schimb, urși bruni. Surprinzător, nu?

Mitul #7 – Aurora Boreală e minunată să o vezi

Dar, se pare, că e la fel de minunată și să o auzi.

Așa că, dacă vreți o vacanță în țara lui Moș Crăciun, acum aveți mai multe informații. După cum ziceam, vreau și eu. Dar la vară. Oare Moș Crăciun hibernează pe timpul verii?

 

Cu ce ne îmbrăcăm iarna asta? Paltoane și jachete ”în trend”

Cu ce ne îmbrăcăm iarna asta? Paltoane și jachete ”în trend”

– Mamăăăă, iar vine iarna și nu am cu ce să mă îmbrac…

… zic eu, postată în fața celor două debarale (pe rând, desigur) pline până la refuz de paltoane și jachete, mai groase sau mai subțiri, mai colorate sau mai terne, mai înfoiate sau mai diafane.

Țin minte că acum doi ani s-a apucat domnul V. să-mi facă ordine în portbagaj. A intrat în casă cu 5 genți pe care le depozitasem acolo (pline toate cu sticluțe de apă, scutece, haine de schimb și alte cele trebuincioase celor doi copiii fără de care nu ieșeam nici până la pâine) și cu… 6 jachete și paltoane, cărora nici măcar nu le simțeam lipsa. Așa… Am concluzionat, deci, că am multe. Multe, dar de ce tot am impresia că n-am ce purta?

E simplu. Pentru că aproape toate au fost la un  moment dat ”moderne”. Modernul ăsta a ținut un an, hai doi. După aia a venit alt modern, așa că nu mi-a mai venit să le port. Ce-s eu, peizancă? De ce le-am păstrat acolo, exponate în debara? Păi cum să dai, măi mamă, haine bune așa? Lasă, poate revine moda, le mai porți pe lângă casă, poate mai e nevoie de ele. Recunoașteți tiparul, da? Da…

Singurele pe care încă le port, deși le am de câțiva ani buni sunt un trench bej, puțin peste genunchi, stil londonez așa, care e nemuritor, două jachete de imitație de piele, vreo 2 sacouri stil anii ’60 și o jachetă de -56 de grade celsius, un fel de plapumă cu glugă, plus două paltoane care și pe ele le-am luat pentru că ”sunt la modă”, dar sunt de lână, așa că n-o să renunț la ele, fie ce-o fi. În rest… trag de ele doar ca să nu spun că nu le-am purtat și că zac de pomană acolo.

Dar, am luat o decizie. Să le dau pe toate… Șoc și groază. Să păstrez doar modelele clasice și pe cele de lână și în rest să-mi las libertatea de a-mi cumpăra periodic doar câte un obiect vestimentar din ăsta de încotoșmănat care să fie la modă, conștientă că peste doi ani o să zboare din dulap.

Pe principiul ăsta, am simțit că mai am nevoie de un paltonaș de lână mai lung, să-mi țină cald și la șalele-mi bătrâne și la genunchi, dar l-am luat ”clasic” și am investit ma mult în el, dar… modele din astea care vin și pleacă, pe astea nu vreau să dau mulți bani.

Bun, acum că am încheiat introducerea asta lungă, să trecem la subiect. Și anume, că am început să mă uit să văd ce se mai poartă anul ăsta la capitolul paltoane de damă (și jachete) și am constatat cu bucurie că încă mai merg jachetele de piele de rockeri, așa și că încă sunt ok și jachetele stil parka. M-am liniștit. Din astea am. Haideți să vedem ce mai merge pe lângă ele.

Vrei să primești postările mele pe email?

1. Jachetele ultra scurte

Mă așteptam să intre din nou la modă, pentru că vin bine la pachet cu pantalonii cu talie înaltă, care sunt și ei la mare căutare. S-au mai purtat jachetele astea acum mulți ani, când eram eu, vorba aceea, fată, dar pe vremea aia le purtai ca să mori de rinichi și șale, cu pantaloni cu talia foaaaarte joasă. Mi-a rămas pe retină o domnișoară în stație la un tramvai de lângă gara Basarab care avea o pereche de pantaloni care acopereau strict muntele lui Venus și o jachetă care abia trecea de sâni (în jos). În rest, pielea goală și era un frig de nu știam ce să mai pun pe mine. Sper că e bine domnișoara vreo 15 ani mai târziu.

Pinterest ne recomandă așa ceva:

jachete iarna 2017-2018

2. Jachetele argintii

Mă uitam acum mulți ani, tot pe vremea când eram fată la mama, la o emisiune în care o doamnă înaltă și brunetă și un domn care nu mai știu cum arăta, le explicau unor femei cum să se îmbrace. Primul lucru pe care îl făceau era să dea năvală în dulapurile lor și să le arunce 90% din tot ce dețineau. Țin minte că la un moment dat au descoperit o pereche de bocanci cromați, despre care doamna înaltă și brunetă a spus că arată de parcă ar fi aparținut unei ”persoane din spațiu fără locuință” (sau nu știu cum să traduc mai bine ”homeless person out of space”). Erau un fashion no-no, nu ar fi trebuit purtați, așa că au ajuns în teancul de haine care nu urmau să se mai întoarcă în dulapul proprietarei lor.

Cam așa sunt și jachetele astea cromate, pe care ni se propune să le purtăm iarna asta. Și îmi amintesc, din nou, că ele au mai fost la modă, pe vremea când, de exemplu, Anda Adam avea părul negru și breton făcut cu gel. Deci tot acum o mie de ani. Vă las și poza, ca să vă clătiți privirile. Tot de pe Pinterest.

jacheta cromata iarna 2017-2018

 

3. Blana

Blană, blană peste tot. Din nou, deloc de mirat, având în vedere că blana s-a purtat inclusiv astă vară, la genți și papuci. Blana revine acum și la jachete și la paltoane (dar și la fuste și bluze). Mai discretă sau mai sălbatică, blană peste tot să fie! Sper că dacă vă hotărâți să purtați blană, măcar să alegeți blană falsă.

Iată și pozele de pe Pinterest:

jachete iarna 2017-2018

4. Pelerine

Vai, cât mi-am dorit mereu o pelerină! De când mă știu. Nu știu de unde a răsărit pasiunea asta a mea pentru pelerine, probabil din povești. N-am avut niciodată când eram mică, pentru că nu-s prea practice. Și nici ulterior nu mi-am cumpărat nici măcar singură, tot din acest motiv: ți-e cald când e cald și ți-e frig când e frig.

Așa că n-am pelerină, nici nu cred că o să-mi cumpăr, dar îmi plac tare mult. Pun poze (de pe Pinterest) să ne uităm împreună la ele:

Ok, astea de mai sus sunt propunerile designerilor. Ce am găsit, propriu zis, în magazine?

1. Paltoane închise la 1 nasture

S-au purtat anul trecut și văd că încă nu au dispărut, deși trendurile designerilor merg în alte direcții, din ce am văzut eu. Ceva mai feminine. În fine, dacă v-ați luat anul trecut, merg și iarna asta. Unul din cele două paltoane ale mele de lână e așa și după cum ziceam, n-o să renunț la el. palton 1 nasture

 

2. Paltoane stil halat, cu cordon

… și fără nasturi. Incredibil de confortabile. Nu le-am mai văzut prin prezentări de modă, dar în magazine încă se mai găsesc. Nici la ăsta nu plănuiesc să renunț. Am unul gri, ca un halat de molton. Simt că plutesc atunci când merg cu el pe stradă, chiar dacă arăt de parcă aș fi ieșit din spital, să-mi cumpăr covrigi și apă de la magazinul de peste drum. Și mai e și de lână…

palton halat

3. Paltoane 3 sferturi

Astea mi se par cu adevărat fantastice. Închise la două rânduri de nasturi, lungi, de lână, țin cald și la șale, și la genunchi și peste tot. Eu am ales unul frumușel foc, culoarea camel și aștept cuminte să vină frigul să-l pot purta…

4. Culori pastelate

Paltoane care parcă invită primăvara să vină mai repede. Albastrul cerului sau roz deschis. Ca niște bomboane… Parcă te binedispun când te uiți la ele prin toate culorile de toamnă, prin frunze care strigă, invariabil: murim, vine iarna, o să înghețați cu toții!!! Știu, sunt macabră, dar sufăr încă pentru că mai e mult până la vară…

palton roz

Ce se mai poartă în rest? Deux-piece-urile, rochiile midi, iar pe parte de rochii office încă mai merg rochiile mulate până la genunchi sau și cele gen anii ’50-’60. Happy me 😀

Din păcate, se pare că nici catifeaua nu va dispărea prea curând, la fel și hainele parcă făcute din tapițeria bunicii. Dar, important e că sunt mai multe direcții din care putem alege. Catifeaua nu e una pentru mine :))

Ce să faci în Bilbao de ziua ta

Mi-a plăcut foarte mult și m-am simțit tare bine la muzeu. Pe lângă asta, eram și foarte curioasă cum vor trăi copiii contactul cu arta modernă, care, de multe ori, pare de neînțeles. Sau poate că pare de neînțeles pentru adulți, care prin artă înțeleg un anume tip de artă: arta-poză. Dar m-au surprins copiii și mi-au depășit toate așteptările.

Locul dulce între pandemie și normalitate

facebookinstagramyoutuberss La granița dintre ”e pandemie și stăm toți izolați de alți oameni” și ”am început să dăm drumul la treabă” e o micuță fâșie foarte confortabilă, ”the sweet spot”,  în care putem avea parte de părțile bune din ambele bucăți de viață: încă nu...

De ce nu putem să avem lucruri frumoase

Astăzi o să fie mai degrabă un articol despre cum să ai copii și nice things on a bugdet nu prea se pupă. Sau nu mereu. Sau nu pentru toată lumea. Așa că azi o să vă povestesc puțintel despre cum a fost acum 3 ani și jumătate, când ne-am luat mașina nouă.

Primul lucru pe care o să-l facem în 2021 și noul dormitor

Mă rog. Chestia e că primul lucru pe care o să să-l facem în 2021 o să fie să zugrăvim. Bine, nu chiar primul lucru. Primul lucru în 2021 o să fie să bem șampanie și să ne pupăm. Dar primul lucru mare din 2021 acesta o să fie: vin niște oameni în casa noastră și zugrăvesc. 

Cum am încercat eu din greu să ajung la Conferința Națională de Analiză Tranzacțională

Și discutam cu V. despre weekendul meu liber, în care el nu avea nimic plănuit. Ce simplu și frumos e să colaborăm așa, ca să ne îndeplinim nevoile și dorințele amândoi. Tare mult îmi place cum facem lucrurile astea împreună. Suntem faini tare…

Acum ceva mai puține luni, vine și el la mine:

Brâul de praf în care s-a oprit timpul

Casa e acolo la fel cum mama e pentru copilul mic, atât de mic încât nu știe nici că are mâini, sau gânduri sau vreme, sau că există. Fără casă, lumea n-ar exista. Fără mamă, copilul s-ar evapora, dus de vânt și presărat printre petale de margarete, fără tristețe sau cuvinte, în liniște și negru.

O scrisoare pentru Diana, cea de 20 si ceva de ani

Si ce fac eu atunci când îmi vin gânduri din astea fanteziste? Le compar cu concretul realității. Drept urmare, mi-am scris o scrisoare. Când o să am acces la o masină a timpului, o s-o pun la curier si o să mi-o trimit. Până atunci, o pun aici.

Sunt norocoasă

Eram într-o seară, pe vremea când Fip nu apăruse în lumea asta, în bucătărie atunci când am luat decizia că, nu doar n-o să mă mai întorc în corporație, dar mă întorc în școală. Că o vreme nu doar că n-o să aduc acasă un salariu, dar o să și investim în școala mea.

9 lucruri pe care nu le știați despre Berlin (și o poză cu mine de acum prea mulți ani)

Berlin este un oraș în care e foarte greu să te plictisești. Zilele de vară sunt plăcute, deși câteodată mai plouă. Chiar și când plouă e imposibil să nu găsești ceva de făcut în interior. De exemplu:

Rezoluții pe 2018

Când am decis că voi fi freelancer, m-am pus frumușel la masă și am început să mă gândesc de unde și cum să încep. Google îmi propunea o mie de soluții magice, toate cursurile pe care le-am ascultat propuneau aceleași soluții la fel de magice, cărțile pe care le citeam îmi propuneau aceleași soluții magice.

Cele 5 misiuni pe care le-am primit de la Prietenii Cățeluși (P)

Cred că dacă mă apuc acum să fac un interviu cu părinții și să-i întreb cum și-ar dori să devină copiii lor când vor fi adulți, 95% dintre ei vor spune că își doresc să crească niște viitori adulți ”buni”, care să-și ghideze viața după anumite principii și valori, care să fie responsabili și de încredere. De fapt, dacă stau bine să-mi amintesc, chiar asta reieșea din atelierele pe care le făceam cu părinții, pentru că fix așa le începeam. Cu întrebarea ”Cum vrei să arate copilul tău devenit adult?”

E o zicere care sună cam așa: ”Spune-mi și o să uit, învață-mă și s-ar putea să rețin, implică-mă și o să învăț”. Și-s de acord… Așa învață copiii, nu din predicile noastre, nici din rugăminți. Ci din exemplul nostru și din experiențele lor, pe care încă le putem direcționa, noi – părinții.

Sunt sinceră. Eu îmi doresc mult să am niște viitori copii-adulți care să fie empatici și plini de compasiune, care să-și dorească să ajute, să se implice, să facă și viața altora mai frumoasă. Asta e una din valorile mele, pe care încerc să le și transmit copiilor. Asta e important pentru mine, mai important decât să devină multimilionari sau altceva. Vreau să fie suficient de echilibrați încât să facă asta pentru că așa simt ei. Pentru că simt cum e să-l faci pe cel de lângă tine să se simtă mai bine atunci când e supărat, sau cum răsuflă ușurat că i-ai luat o sacoșă grea din mână. De-asta am ales să-i cresc punând accentul pe motivația lor intrinsecă, de-asta nu folosesc pedepse, recompense și alte metode ”din exterior”. De-asta nu le zic ”zi, mă, mulțumesc”, pentru că știu că, așa cum zice fraza de mai sus, ei nu învață din ce le spun eu. Ci din ce văd la mine și din ce fac și ei.

Căutam ocazii pentru a face fapte bune peste tot. În casa noastră, pe strada noastră, în cartierul nostru, sau pur și simplu pe orice stradă… Până acum Ema a participat din inerție la faptele astea bune, dar de acum deja lucrurile îi sunt mult mai clare. Și experiență cu experiență se pune câte o cărămidă nouă către a deveni adultul ăla pe care îl văd eu (știu, egoistă… toți suntem așa, pentru că toți îi ”vedem” cumva pe copii, punem în ei tot ce credem noi că e mai bun, tot ce n-am avut noi, tot ce ne-am dorit… important e să găsim un echilibru între asta și a vedea copilul o ființă de sine stătătoare. Dar asta e o discuție pentru alt articol).

Una din ocazii s-a ivit săptămâna trecută. Eram la birou, tocmai îmi deschisesem mailul și a apărut mare pe ecran o imagine cu cățeii din Prietenii Cățeluși. Ema era lângă mine și a făcut repede ochii mari.

– Uite, ăștia sunt cățeii ăia din reclamă! Vreau să știu ce scrie acolo.

Era un afiș pe care erau trecute 7 idei de ”fapte bune” pe care le-am putea face și alături căsuțe în care să bifăm ce faptă bună am făcut și când. I-am citit despre provocarea asta și despre cele 7 misiuni și i-am propus să încercăm să îndeplinim 5 din ele în săptămâna ce urma. Nu vă pot descrie entuziasmul. Primul lucru pe care a vrut să-l facă a fost să meargă la vecini să-i întrebe dacă îi poate ajuta cu ceva. Am negociat cu mare greutate să stea acasă, nu de alta, dar era târziu și sigur vecinii se descurcau și singuri să se bage în pat și să se culce :))

Iată ce am reușit noi să facem în decursul săptămânii ăsteia, așteptând să înceapă desenele astea animate, anunțate pentru 9 octombrie, de la ora 17.25. Episoadele sunt destul de scurte – fiecare episod prezentând câte 2 povești a câte 11 minute. Din ce am aflat, Prietenii Cățeluși este un serial dedicat preșcolarilor, care ni-i prezintă pe Bingo și Rolly, doi cățeluși din rasa Pug mereu în căutare de aventuri noi. În fiecare episod, cei doi au de îndeplinit o misiune (de obicei legată de ceva ce-și dorește stăpânul lor Bob) și, deși uneori se abat de la plan sau li se distrage atenția, sfârșesc prin a o îndeplini… ei bine, poate nu chiar exact cum și-au propus, dar într-un mod care îi mulțumește atât pe ei, cât și pe stăpânul lor. Cățelușii interacționează des cu animalele de casă și alte animale care locuiesc în cartierul lor și în întreaga lume. Pot primi sfaturi de la un câine fără stăpân, sau de la un porc de guineea care locuiește la magazinul pentru animale și care le oferă o perspectivă sau de la un pui de balenă care se oferă să îi transporte pe spate. Și reușesc astfel să-și îndeplinească toate misiunile fără ca stăpânul lor să realizeze că sunt plecați (și fără ca oamenii să știe că aceste animăluțe creative îndeplinesc aceste misiuni chiar în fața lor). În final, cățelușii se întorc acasă la Bob și la pisica lui Hissy, unde își petrec timpul împreună ca o familie: doi frați cățeluși, sora lor cea mare, pisica și stăpânul lor.

Misiunea #1

”Am ajutat un prieten”

Copiii aveau nuci, pentru că nu știu cum tot fac, de găsesc mereu nuci. Ema se descurcă să le spargă singură, dar Fip încă nu poate. Și-au luat pietre și s-au pus pe spart. Ema era deja la a doua nucă mâncată, dar Fip se tot chinuia. O aud:
– Fip, ai nevoie de ajutor?
– Da, nu pot…
Și l-a ajutat. I-a arătat cum se face și i-a spart ea trei nuci.
Ii zic:
– Știi că tocmai ai bifat una din misiunile pe care le-am citit mai devreme?
– Da? Păi era important să-l ajut, ca nu putea singur…

Misiunea #2

”Arată-i unui prieten că este important pentru tine”

Duminică, înainte să plecăm în oraș cu niște prieteni, a fugit până în camera ei și a venit cu una din brățările de hârtie pe care le folosim să-i scriu numărul meu de telefon când ajungem în aglomerație. Și-a luat și un pix și m-a rugat să o aștept. M-a întrebat la un moment dat cum se scrie „chiu”. I-am descris un „Q”

După ce a terminat, a fugit afară, s-a oprit la mașina prietenului ei, „Q Dani” și i-a dat brățara de mai jos

– Putem să mai bifăm o misiune… I-am arătat unui prieten că este important pentru mine…

Misiunea #3

”Am învățat un lucru nou”

– Mi-a zis Adriana că menta e bună pentru păr și în seara asta vreau să facem șampon cu mentă.
– Hmmm, dar e complicat să faci șampon… Habar n-am cum se face… Și sigur sigur nu putem face fix în seara asta, pentru că n-avem ingredientele necesare.
– Mda, nu îmi place deloc ce aud.
Și s-a bosumflat (parțial pentru că nu-i plăcea ce aude, parțial pentru că sărise somnul de prânz  :)))
Până la urmă a ajuns la concluzia că putem învăța ceva nou altfel: cum îmbunătățim un șampon pe care îl avem deja. Și m-a rugat să dau și altor copii rețeta, așa că m-am apucat să scriu postarea asta lunga  :))
Procesul a fost intrerupt când a venit o prietena la noi sa ne propună sa mergem împreuna la balet (yeeeey, mergem in Ianuarie la spectacol de balet pentru adulți), dar ne-am repliat repede și am revenit la rețeta de șampon.
Deci, se ia mentă, se freacă bine în mojar împreună cu puțină apă. Zeama care rămâne se strecoară cu o sită și se amestecă într-un șampon. Se toarnă șamponul într-o sticluță și gata. Aveți “șampon îmbunătățit”. Și m-a mai rugat să vă arăt și pozele astea, ca să știți și voi cum să faceți (de când cu recenzia aia de carte, absolut tot ce face trebuie documentat video și arătat întregii lumi  :))

Misiunea #4

”Am încercat ceva nou”

Astăzi am discutat despre zona de confort și de ce e important să iasă din ea câteodată. I-am desenat un cerc și i-am zis că aia e zona de confort. De fiecare dată când iese din cerc, cercul se mărește și așa învață mai multe, află mai multe, face mai multe. Îi crește și zona de confort și crește și ea cu totul.

Și pentru că a auzit de crescut, s-a hotărât imediat să încerce ceva nou. Și anume, să facă șpagatul.

– Mami, a câta misiune e asta? Câte mai avem?

– Păi în total am zis că alegem 5. Ai făcut deja 3 misiuni.

– Aham… sunt 5… am făcut 3… deci asta e a … patra… și mai avem… DOUĂ!

Apoi a urmat instructajul despre ce să vă scriu și ce să vă arăt. M-a pus să o și filmez. Filmulețul începe cu ”bună ziua, dragi prieteni” dar n-o să-l pun aici decât dacă țineți morțiș, pentru că e Fip nemulțumit în fundal (voia el să facă șpagatul pe pătura ei, pentru că absolut tot de pe lumea asta e al lui, începând cu aerul pe care îl respirăm și terminând cu… orice altceva :)))

Așa că mă limitez în a vă pune o poză și concluzia Emei că e important să ieși din zona de confort, dar dacă vrei să faci șpagatul, e la fel de important să faci încălzirea întâi :))

Misiunea #5

”Am făcut pe cineva să râdă”

Și am ajuns și la ultima misiune primită de la Prietenii Cățeluși, deși (fie vorba între noi), să știți că le-am făcut pe toate, dar n-am apucat să le și pozez pe toate, ca să vi le arăt. Misiunea de astăzi este despre cum a făcut ea pe cineva supărat să râdă (e super-puterea ei asta… și când vede copii mai mici ca ea supărați pe stradă, nu știu ce și cum face, de îi înveselește mereu… e expertă mai ales la bebeluși, așa că dacă aveți bebeluși supărați, puteți să ne dați de știre).
La cererea Emei, aș dori să vă informez că am bifat și ”Am ajutat un vecin”, atunci când a venit o prietenă a Emei care ne e vecină și nu reușea să-și pună o agrafă în păr și i-a pus-o Ema și că l-a mai și inspirat pe frati-su să facă o faptă bună, împărțind pufuleții prietenilor noștri cu el. Așa, să revenim la misiunea de astăzi.

Îi iau de la grădiniță. Fip are un coleg pe care Ema îl iubește foarte mult. Să zicem că îl cheamă I.  Adesea, înainte să plecăm, Ema îl îmbrățișează și îl pupă pe I, el îi răspunde la fel și sunt simpatici foc. Când vrea și Fip să-l ia în brațe, I nu vrea, ceea ce generează o cascadă de lacrimi. E adevărat că e neplăcut să te simți respins, dar dragoste cu sila nu se poate. În ultima vreme și-a îndreptat și el afecțiunea către alți colegi, dar câteodată revine tristețea că I nu vrea îmbrățișare. În zilele astea, în care Fip vrea îmbrățișare iar I nu vrea, plecarea se face într-o mare de plânsete. Plânsetele nu se opresc nici la mașină, nici când îl urc în scaun. Supărarea trece ea când o trece. Nu la comandă.

Ei, miercuri Ema s-a decis să-l ajute și să se folosească de super-puterea ei de a face copiii supărați să nu mai fie supărați, ci chiar să râdă. Cu Fip îi iese mai greu, pentru că el ne informează mereu că e supărat, că are de plâns, sau că a terminat și că e bine. Dar de data asta cred că și-a dat mai mult silința și a reușit (să-i distragă atenția, până la urmă… sau poate terminase și el ce avea de plâns. Nu știu). S-a maimuțărit în toate felurile și când și-a mai și atins nasul cu limba, ei bine… Asta a pus capac și s-au hlizit amândoi de n-au mai știut de ei.

– Te simți mai bine, Fip? Te-am făcut să râzi?

– Da. Mă simt mai bine. Nu mai sunt supălat acum. Nu mai plâng. Acum sunt buculos. Uite, lâd!

Îmi venea să-i mănânc…

Cum a fost pentru noi să trecem prin toate misiunile astea? A fost frumos. A fost o oportunitate bună să căutăm ocazii pentru a face fapte bune și a nu trece cu vederea ocaziile astea. Ne-a ajutat, de fapt, să fim mai atenți la ce e în jurul nostru. Și cred că e o idee bună să încercăm în fiecare zi din viața noastră să bifăm cel puțin una din misiunile astea sau altele. Chiar mi-am propus să fac un tabel, să-l laminez și să-l lipesc la ei în cameră. Câteodată avem tendința să trecem ca omul invizibil prin zilele noastre și prin viețile noastre. Mi-a plăcut să fim mai conștienți de ce-i în jurul nostru… Na, că nu credeam să o zic, dar mulțumesc unor desene animate pentru copii mici de așa o conștientizare 😀

Vă las aici și calendarul, poate vreți să-l folosiți și voi.