În cabinet lucrez cu copiii altor părinți. Care intră în spațiul nostru de lucru cu alte griji, gânduri, nelămuriri, dificultăți. Cu alte și alte experiențe. Copii mai mici sau mai mari. Cum ar putea un băiețel de 2 ani și un pic să-mi spună în cuvinte că greutatea cea mai mare a vieții lui acum e să-și dea seama când trebuie să fie un copil mic și când trebuie să fie un copil mare?

Prin joc. Jocul e limbajul universal al copiilor (și adulților, până la urmă) și prin joc aflu de la copii de toate. Iar astăzi o să vă povestesc despre cum puteți face și voi asta acasă, cu copiii voștri.

De ce prin joc?

Cum ziceam, jocul e limbajul universal al copiilor. Jocul și realitatea sunt unul și același lucru în cazul copiilor, chiar dacă pot face diferența dintre real și imaginar, atunci când îi întrebăm. Prin intermediul jocului, copilul învață despre lumea din jurul lui și încearcă să-și găsească locul în ea. Prin intermediul jocului copilul poate testa, poate exersa, poate încerca. 

Uneori copiii trec prin experiențe adverse, mai mici sau mai mari. Unele dintre ele pot părea atât de irelevante, încât nu ne-am gândi niciodată că ar putea destabiliza copilul. Unele dintre ele sunt experiențe pozitive de viață, care și ele, la rândul lor, pot ridica dificultăți copilului în relația lui cu lumea din jur. 

Mă gândesc acum la cazul unei fetițe, care își schimbase foarte tare comportamentul, iar părinții nu mai știau de unde să înceapă să lucreze cu ea. Lucrând cu ea am descoperit că motivul schimbării comportamentului era unul pozitiv în viața familiei: mama își schimbase jobul pe unul care îi permitea să petreacă mai mult timp acasă, împreună cu fetița. Iar fetița avea nevoie să se adapteze la noua situație, având comportamente dificile. 

Toate acestea se întâmplă într-un spațiu sigur, în care există loc pentru greșeli și pentru încercări nenumărate. Copilul poate prelucra prin joc experiențele prin care a trecut, le poate înțelege mai bine, poate găsi soluții. 

De ce aveți nevoie?

Figurine și lumea lor

Atunci când mă gândesc la prelucrarea experiențelor copiilor prin intermediul jocului, prima mea opțiune e reprezentată de figurine. Miniaturi din viața de zi cu zi, oameni, animale, obiecte. Dar și miniaturi ”fantastice”, care să întrețină gândirea magică a copilului și care să-i dea copilului putere în relație cu sine, ceilalți și lumea din jurul său. 

Copiii au nevoi diferite și preferințe diferite, ceea ce înseamnă că vor reacționa diferit la jucării diferite. Acasă îmi știu bine copiii și știu cum pot lucra cu ei. Cel mai bine ne descurcăm cu seturile cu oameni și cu animale, de la Playmobil City. Am strâns, în decursul anilor, o cutie mare plină cu magazine, case, spitale, piscine, ferme, toate adunate în timp, în funcție de preferințele de moment ale copiilor. V-am făcut și un filmuleț, în care am inclus setul Playmobil City Life Hotelul animăluțelor și Playmobil City Life, Salon mobil pentru ingrijire catei, pentru că sunt cele mai noi din familia noastră. Cum să vă zic, primul set micuț l-am cumpărat când era Ema mai mică decât ar fi fost cazul și l-am luat mai mult pentru mine, decât pentru ea. Poate vi se întâmplă și vouă să vă cumpărați jucării pentru copiii din voi.

Doar că atunci când a mai crescut și ea, am văzut cât de ușor o pot cunoaște, doar observându-i lumea imaginară pe care o punea în joc ore în șir.

La cabinet am observat cum unii copii preferă să se exprime prin intermediul figurinelor oameni, identificând aproape rațional oamenii din jurul lor cu piesele mici alese. O păpușică tunsă scurt, care seamănă bine cu bunica, un băiețel care e vărul, mama, tata și o soră. 

Alți copii se deschid, mai degrabă, lucrând cu animale. Familia cailor, familia cățeilor. Un crocodil devine furia, un iepure reprezintă frica.

Simboluri

Pentru că există și copii care vor să lucreze abstract, am în cabinet și pietre, bucățele colorate de pietricele sticloase, scoici, cutiuțe, ghinde, bețe, tot felul de elemente naturale sau nu, prin intermediul cărora să cunosc mai bine lumea interioară a copilului. Astfel de piese își fac cel mai bine treaba atunci când copilul le folosește în cutia cu nisip, despre care vă zic mai jos.

Nisip

Nisipul e un instrument minunat de explorare, atât pentru copii, cât și pentru adulți. E un material senzorial, care-l ajută pe copil să se conecteze mai ușor la sine. Felul în care copilul lucrează cu nisipul îmi spune mie foarte multe despre lumea lui interioară, despre emoțiile dominante ale copilului, despre felul în care se raportează la lume. 

De cele mai multe ori, copiii aleg figurine sau simboluri, pe care le folosesc în cutia cu nisip. Le aruncă, le ascund, le acoperă și le descoperă. Dacă alegeți să introduceți și acasă în joc o cutie cu nisip, căutați un nisip fin și curat. Nu aveți nevoie de cutie de lemn, puteți foarte ușor folosi o cutie de plastic. Dacă găsiți una albastră, cu atât mai bine. Dimensiunea ar fi bine să fie proporționată cu aria vizuală a copilului. Adică, atunci când stă în picioare și se uită de sus la ea, s-o vadă pe toată dintr-o singură privire. 

Dacă aveți un copil mai mic, cutia poate sta pe jos. Pentru un copil mai mare, puteți pune cutia pe un suport sau pe o masă

Instrumente

Pe lângă figurine și/sau nisip, vă mai recomand și alte piese, care să-l ajute pe copil să experimenteze cu găsirea de soluții. De exemplu, eu am în cabinet mingi, o sanie, o scară, o cușcă. Din seturile de la Playmobil folosesc acasă, cu copiii mei, multe alte obiecte din viața de zi cu zi, care pot susține învățarea, experimentarea, soluțiile. 

Cum te joci cu copilul?

Aici vine cel mai des întrebarea: ”Păi, Diana, și cum să fac? Că tot nu-mi zice ce face el la grădiniță, orice aș face și oricum l-aș întreba.”

Hai să vă vând pontul și secretul: fără întrebări. Ce fac eu cu copiii mei și cu copiii din cabinet, e să-i invit la joacă și urmăresc jocul. Copilul arată mereu în joc cu ce probleme se confruntă. Are nevoie doar de spațiu pentru a o face. Și prin spațiu, mă refer și la spațiul fizic, în care să poată lucra cu figurinele, dar și un spațiu emoțional în care să poată exprima ce are el nevoie și nu ceva anume, prestabilit de părinte, care să fie așteptat de la el.

Vă las și câteva dintre dilemele pe care le au copiii la anumite vârste și, mai departe de a descoperi motivul concret pentru supărarea copilului, folosiți-le pentru a vă ghida relația cu el. Ce vreau să spun concret? Da, e important și să știi dacă și-a schimbat comportamentul pentru că cineva i-a spus ceva la grădiniță. La fel de important e și să afli în ce experiență generalizată din viața lui de acum poate fi inclusă situația de la grădiniță. Și-astfel, chiar dacă nu afli exact ce s-a întâmplat, cadru cu cadru, poți intra în lumea interioară a copilului tău și-i poți direcționa de-acolo.

Posibile conflicte pe care le poate avea copilul tău:

Încredere vs. neîncredere în ceilalți

Tema încrederii versus neîncredere este legată de dezvoltarea relațiilor de atașament ale copiilor în relație cu părinți, frați, alte figuri de autoritate și nu numai).
Atunci când nu există un blocaj în această zonă, puteți observa la jocul copiilor emoții ca: bucurie, curiozitate, optimism și speranță. Subtemele acestei etape includ: siguranță / protecție, îngrijire, confort, salvare, explorare, renaștere, speranță.

Atunci când apar dificultăți legate de atașament.
Emoțiile care însoțesc tema legată de neîncredere pot fi: tristețe, deznădejde, frică, furie, detașare emoțională, mâhnire și pierdere, ignorarea sau respingerea relației, haosul, ambivalența relațiilor,, moarte, etc. 

Autonomie / independență vs. rușine și îndoială

Această temă este legată de copiii care încep să dezvolte relații lor cu sine (ca individ valorizat) și cu ceilalți.
Caracteristicile pe care le puteți observa ca însoțind tema pozitivă a autonomiei includ sentimentul de eficiență proprie  și independența adecvate vârstei. Subtemele care par să se încadreze la această etapă includ puterea, măiestria, sentimentul de realizare, satisfacția.
Atunci când, însă apare rușinea, mai degrabă decât autonomia, puteți observa în jocul copilului neputință, furie și frustrare. Subtemele acestui blocaj pot fi: control / victimizare; slăbiciune / neputință; testarea limitelor, agresivitate, supra-adaptare la reguli și o nevoie ridicată de a primi aprobarea celor din jur, comportamente sfidătoare sau de dominare. 

Inițiativă vs. Vină

Această temă se referă la copiii care lucrează la a dezvolta un sentiment de moralitate sau conștiință, cu valori „bune” și „rele” în raport cu ei înșiși, cu alte ceilalți și cu lumea.
Atunci când nu există un blocaj al acestei etape, puteți observa în joc cum copiii sunt interesați să încerce noi activități și noi roluri pentru ei înșiși în relațiile sociale, precum și să înceapă să-și asume responsabilitatea corespunzătoare vârstei pentru acțiunile lor.
Emoțiile și atitudinile așteptate să însoțească tema inițiativei sunt creativitatea, curiozitatea și exprimarea liberă a emoțiilor. Subtemele în jocul copiilor în această etapă pot fi: bunătatea, vindecarea, ajutorul, asumarea riscurilor sănătoase, conformitatea cu regulile sociale explorarea rolurilor de adult.
Emoțiile și atitudinile care însoțesc adesea varianta disfuncțională a acestei etape sunt: vina, confuzia dintre fantezie și realitate la o vârstă la care copilul are capacitatea de a face această diferență, inhibarea gândurilor, emoțiilor sau comportamentelor, dar și a jocului imaginar. Puteți observa în joc rănirea de sine sau a altor persoane, deteriorarea bunurilor, nerespectarea regulilor sociale, preocuparea pentru siguranța proprie.

Competență vs. Inferioritate

Această temă se referă la acea etapă în viața copilului când acesta își dezvoltă propriile competențe.
 La polul pozitiv copiii învață să împărtășească interese, să rezolve probleme, să coopereze și să lucreze cu ceilalți, precum și să dezvolte propriile abilități în relații sociale, școală și distracție.
Emoțiile și atitudinile care pot însoți competența includ perseverența, toleranța ridicată la frustrare, gândirea logică și schimbul de interese cu ceilalți copii și cu adulții.
La polul negativ al acestei etape regăsim emoții și atitudini legate de inferioritate: percepția despre sine de a fi prost, inutil, incapabil să învețe sau să realizeze lucruri, incapabil să lucreze cu semenii sau cu adulții. Subtemele de la această rubrică includ: excesul de conformitate cu regulile și așteptările sociale, lipsa de perseverență la îndeplinirea sarcinilor, preocuparea de câștig, înstrăinarea copiilor și adulților, incapacitatea de a lucra în mod cooperativ sau de a cere ajutor, sentimente de valoare scăzută de sine. 

Acum că știți toate astea, spor la joacă!