Vi s-a întâmplat vreodată să vă vină să ziceți ”Băi, nu mai pot cu sfaturile de a crește reziliența copiilor la orice”? Sau ”Măi, dar ideea asta de reziliență sună a-i ajuta pe copii să se adapteze la situații nedrepte. Oare doar asta vreau pentru ei”? Sau ”E minunată ideea de reziliență, dar parcă nu mi-e suficient să-i învăț asta, parcă aș vrea să și schimbăm puțin din lucrurile defecte în lume”?
Well, cam tot ce am citit și aflat eu până acum despre pericolele lumii cibernetice se învârteau în jurul acestor idei. Să învățăm copiii să gândească critic, să le creștem reziliența, să le fim sprijin emoțional, să controlăm cât putem, dar fără să simtă că sunt controlați, practic lumea cibernetică e un fel de Vestul sălbatic și trebuie să faci ceva să supraviețuiești acolo. Ok, bun, facem și asta. Dar oare nu mai putem face și altceva? Oare eu, ca părinte, cunosc toate riscurile la care se expune copilul meu online? Oare pot să le intuiesc? De ce în lumea ”reală” există (cât de cât) ideea că există mecanisme de control și protecție (poliția, de exemplu), însă în online nu (prea)? Pare disfuncțional să se pună toată presiunea pe mine și copiii mei să ne protejăm de lucruri care deja ne depășesc.
În contextul acesta, evenimentul la care am participat sâmbătă, organizat de English Kids Academy, conferința ”The Cyber Effect”, cu Dr. Mary Aiken, a venit la fix.
Dr. Mary Aiken este expert mondial în cyberpsihologie, Profesor la Universitatea East London, consilier la Centrul pentru Infracţiuni Cibernetice al Europol şi desfăşoară cercetări şi traininguri cu numeroase agenţii internaţionale, de la INTERPOL la FBI şi Casa Albă.
Și a scris și o carte pe care am început sâmbătă să o citesc și până acum îmi place foarte mult, iar evenimentul a fost un mix între a o cunoaște și a-i cunoaște cartea (practic, a fost o lansare de carte) ”The Cyber Effect – Psihologia comportamentului uman în mediul online”
Am aflat foarte multe de la conferința de sâmbătă, dar cel mai important lucru pe care l-am aflat e că nu e nevoie (doar) să ne adaptăm. E ok să și schimbăm. E nevoie să regândim spațiul cibernetic de la rădăcinile lui, nu să-l luăm de bun. Să-l desfacem în bucăți și să-l refacem. Pentru că acest spațiu a fost gândit pentru utilizatori egali în fața lui. Toată lumea e egală pe internet. Doar că nu e. Există utilizatori vulnerabili, pentru care nu există ”un internet potrivit” la ora actuală. Există copii, există persoane cu diferite tulburări, există persoane în vârstă. Spațiul cibernetic, construit de bărbați, pentru bărbați. Cum ar arăta ”un internet” construit de femei, de mame? Probabil foarte diferit de cum e el acum.
În timpul discursului lui Dr. Mary Aiken mi-am făcut niște notițe, pentru că am vrut să vă împărtășesc și vouă din chestiile care mi-au atras atenția interesul.
Comportamentul uman se schimbă funtamental în mediul online
De ce? Din cauza a mai mulți factori pe care nu-i întâmpinăm în lumea reală (da, și spațiul cibernetic e tot o lume reală, există, ne influențează, există în simbioză cu cea pe care o putem atinge; în 2016, NATO a recunoscut spațiul cibernetic un domeniu concret pentru operațiuni – dar aș vrea să delimităm lingvistic cele două).
1. Puterea anonimității
Una din problemele spațiului cibernetic o reprezinta așa zisa anonimitate. Oamenii, care visează la superputerea invizibilității de pe vremea lui Tristan și a Isoldei, o primesc în sfârșit online și nu știu ce să facă cu ea. Cum să gestioneze această superputere a anonimității și invizibilității? N-o fac prea bine și e important să deschidem discuția asta în societatea noastră: ce putem face pentru a nu mai avea acest spațiu anonim? Ce putem face pentru a nu mai avea copii cu vârste anonime, care accesează zone nepotrivite lor? Ce putem face pentru a nu mai avea trolli și abuzatori cibernetici anonimi, care sădesc frică din spatele unor numere pe care eu, ca mamă, nu le pot descifra.
Am fost în weekend să vedem Joker, un film psihologic extrem de violent (din punctul meu de vedere) și total nepotrivit pentru copii. Lângă noi aveau locuri 3 băieți, cu vârste între 8 și 10 ani, singuri la film. Unul din ei tremura în timpul filmului, deși când l-a întrebat V dacă s-a speriat, a făcut pe puternicul și-a zis că nu. Ne gândeam în ce contexte ar fi putut ajunge acești copii în spațiul acesta nepotrivit pentru ei. Le-au cumpărat biletele părinții lor și n-au știut la ce film îi trimit? Și le-au cumpărat ei online, și nu le-a putut verifica nimeni vârsta? Le-au cumpărat de la casa de bilete și nu i-a întrebat nimeni ce caută la filmul acesta nepotrivit pentru ei? Și, întrebarea majoră, ce a implantat filmul în mințile lor?
Știați că există deja primul AI psihopat? Îl cheamă Norman și îl puteți căuta pe google. Știți cum a ajuns să aibă trăsăturile din zona psihopatologiei? Fiind expus la imagini din zona întunecată a Reddit-ului. Yup…
2. Efectul de dezinhibare online
Poate ați întâlnit și voi (sau poate chiar vi s-a întâmplat vouă înșivă/însevă) oameni care fac online lucruri pe care în mod normal nu le-ar face. Pun poze indecente, deși n-ar umbla în sutien pe stradă, sunt mai dezinvolți (și eu sunt mult mai dezinvoltă online decât în persoană, arătăm ca două ființe diferite), spun lucruri pe care în mod normal nu le-ar spune. Practic e un efect similar stării de ebriatate, când pică filtrele și limitele proprii, sistemul moral și rămâne o libertate mai bine sau mai rău înțeleasă…
3. Prezența cibernetică și imersiunea
Intri pe mail să verifici ceva scurt și 2 ore mai târziu știi tot ce s-a întâmplat pe facebook, ai pus 5 poze pe instagram, ai comandat 3 perechi de cizme și acum te dai pe pinterest, ca să vezi cum își decorează alții casa. În spațiul virtual există o adevărată distorsiune a timpului, lucrurile escaladează rapid și se amplifică ușor. Nu suntem pregătiți pentru acest spațiu, pe care creierul nostru nu îl poate percepe cu adevărat (avem la activ milioane de ani de interacționat în spații reale, cu oameni reali…).
Știați că numărul ideal de conexiuni pe care un om le suportă fără a trece în zona de anxietate socială e de 150? Câți prieteni ai pe facebook+instagram+Twitter și pe alte platforme pe care le mai folosești? Câți oameni sunt în grupurile de facebook în care activezi? Câte persoane urmărești pe site-uri? Pentru creier numărul ridicat de conexiuni pe care le avem în mediul virtual e extrem de obositor.
Un alt lucru interesant pe care l-am reținut de la conferință e că spațiul cibernetic e spațiul în care se vinde și se cumpără atenție. Spațiul cibernetic în sine e construit astfel încât să-ți capteze permanent atenția.
Despre reziliență
Acum, să revenim puțin la reziliență și la ce spune Dr. Mary Aiken despre ea. Reziliența e acea abilitate care poate fi învățată doar atunci când ești expus și e un mecanism de capitulare.
OK, din traume creștem, există creșterea post traumatică, reziliența e importantă.
Dar oare chiar vreau să expun copilul la pornografie la 9 ani ca să-l învăț cum să se apere de ea?
Chiar trebuie să-i povestesc în detaliu despre Dark Web și ce poate găsi acolo, ca să se poată păzi de el?
Chiar trebuie să-i spun să fie atent pe forumurile cu cheat-uri pentru jocuri, pentru că acolo e zona de racolare pentru a ajunge în Dark Web și a face lucruri teribile?
Da, momentan trebuie, dar cum ar fi să nu mai fie nevoie? Cum ar fi să nu învăț eu reziliență pentru a-i povesti copilului despre pornografie la o vârstă nepotrivită, și-aș face ceva să schimb lucrurile. OK, eu singură nu pot. Dar mai mulți putem. Dr. Mary Aiken povestea care a fost traseul ei în Irlanda pentru a schimba în Irlanda vârsta acordului pentru site-urile de socializare de la 13 ani la 16 ani, deși nimeni nu părea să o susțină. OK, eu nu sunt specialist de renume mondial ca ea, dar hai să nu ne resemnăm, ci hai să creăm și să construim altceva, diferit.
Mai zicea ceva Dr. Mary Aiken. Povestea despre cât de greu e să faci un studiu pe tema tehnologiei. Până găsești subiectul, primești acordul, primești fondurile, strângi datele, le analizezi și le publici, pot trece și 5 ani, iar fenomenul pe care-l analizezi e deja dispărut. Așa că e important ca specialiștii din domenii să vorbească despre tehnologie și beneficii și pericole chiar și fără studiile astea, ci din ce știm până acum. Și, nu, nu prea avem studii longitudinale, dar avem o direcție deja, putem observa o dinamică a societății, a familiei, putem vedea dinamica la nivel micro, dar și macro.
Nu sunt cyber-polițist și nici n-am cum să fiu…
Copiii și tehnologia
În lumea în care trăim, bebelușii au ajuns să fie în competiție cu smartphone-uri pentru atenția părinților lor. Un adult își verifică telefonul de 200 de ori pe zi, în medie. Și îl atinge de 2617 ori pe zi, tot în medie. Astea sunt niste momente în care nu face contact vizual cu copilul, în care nu e prezent cu adevărat.
Apoi, să discutăm despre bebelușii expuși la televizor sau tabletă, când chiar nu se pot apăra. Mai mult de două ore de expunere a unui bebeluș la un ecran în poate afecta creierul. Și, ce e deja clar, expunerea la tehnologie le recablează creierul. În bine sau în rău, asta rămâne de văzut.
AAP (Asociația Americană de Pediatrie) face următoarele recomandări, referitoare la timpul de expunere a copiilor la ecrane:
0-18 luni – deloc, poate mai puțin videochatting când și când cu o bunică, o mătușă, un bunic, un unchi
18-24 de luni – pot viziona programe de calitate înaltă ÎMPREUNĂ cu părinții lor
2-5 ani – cel mult o oră pe zi, programe de calitate, ÎMPREUNĂ cu părinții lor
6 ani + – limite consistente în legătură cu timpul de expunere, iar expunerea nu trebuie să interfereze cu timpul de somn și mișcare fizică
Am scris pe nerăsuflate până acum și aș mai scrie, dar vă las să descoperiți și cartea, în care toate subiectele astea și altele în plus sunt detaliate și explicate. Și vă invit să vă uitați și la serialul CSI: Cyber, construit pe baza cazurilor pe care Dr. Mary Aiken le-a rezolvat împreună cu autoritățile (pare să aibă o viață palpitantă). Încă nu m-am uitat, dar am de gând.
Ah, și să închei cu ceva concret cu care am rămas după tot ce am auzit sâmbătă:
dacă tu te poți conecta să vezi unde e copilul tău și ce face, oricine poate face asta.
Well, ceas cu GPS, ne gândim dacă te mai vrem în familia noastră sau nu…
Dacă ați fost și voi, cu ce ați rămas? Dacă n-ați fost, am auzit că va veni și anul viitor (și că oricum a început să lucreze cu autoritățile din România, ca să ne punem și noi nițel în ordine cu haosul din spațiul cibernetic românesc) și vă recomand cu căldură să veniți. Anul acesta au fost 700 de persoane în Aula Magna de la Politehnică. Incredibil vibe. Cei de la EKA s-au întrecut pe sine cu organizarea…
