Îmi aduc aminte vag cum vara trecută, când aveam niște oameni în vizită, cineva a întrebat la un moment dat de ce e călâie berea din frigider. Am pus mâna pe sticlă și mi s-a părut și mie atunci că nu e suficient de rece pentru o bere proaspăt scoasă din frigider.

Apoi am uitat remarca și ne-am întors la viețile noastre de zi cu zi. 

Bere nu prea bem (mai ales dacă nu e vară), copiii beau apă rece doar cu gheață (altfel se pare că nicio apă nu e suficient de rece), mâncarea nu ni s-a stricat în frigider, termen de comparație nu aveam, așa că nu ne-am mai pus nicio întrebare. 

Doar că vara asta am fost mult timp plecați de acasă și am locuit într-o altă casă, cu un alt frigider. Iar când scoteai o sticlă din acel frigider, îți îngheța mâna pe ea. Îi zic lui V: ”Hei, eu n-am mai văzut așa o sticlă de bere/suc/apă la noi în frigider de… nu mai țin minte de când. Oare așa ar trebui să răcească?”.

A rămas să mai investigăm când ne întoarcem acasă.

Acasă am luat un termometru de frigider, l-am băgat înăuntru și am așteptat să vedem ce se întâmplă. Până unde scade semnalizatorul roșu de pe termometru. Frigiderul era setat pe 2 grade. Iar termometrul nu scădea mai mult de 8 grade, indiferent unde l-am fi ascuns în frigider. 

Bun, deci ceva nu funcționează în frigiderul nostru vechi de 10 ani. Atunci, să vedem ce e și să-l reparăm, zic. 

Mai ușor de zis și mai greu de făcut. Dar să vă exemplific. 

Pasul 1. Chemi un domn complet inutil să-ți repare frigiderul

Oameni buni cum suntem am zis că e o idee bună să susținem un antreprenor local. Așa că am căutat pe grupul de facebook al cartierului pe cineva care ar putea să vină să repare frigiderul. Am găsit recomandarea unui domn, pe care V. l-a și sunat și cu care am și stabilit un randez-vous. ”Haideți la noi într-o zi cu soare”, am zis noi. ”Vin, domnule, cum să nu vin?” a zis domnul politicos. Și a venit.  

După interminabilele discuții legate de purtarea măștii, teoria conspirației și alte dialoguri pe care m-am săturat să le tot am, domnul a găsit, într-un final, o mască în buzunar și a intrat. 

S-a uitat la frigider și a constatat că problema era praful adunat în spatele frigiderului. A dat jos grilajul, a scos frigiderul din priză și a încercat să-l curețe. 

E adevărat, praf adunat în 10 ani de utilizare intensă și două mutări.
”Nu merge, domnule, așa. Dați-mi o căniță și mergeți să vă faceți treaba. Să-i ziceți doamnei că o să fac apă pe jos, dar bine că n-aveți vecini dedesubt”.

Doamna a fost înștiințată, căci, nu-i așa, doar pe doamnă ar trebui s-o intereseze că apa din bucătărie va trebui strânsă, iar omul s-a apucat de treabă.

Nu vă mai țin în suspans. Vă zic doar ce am aflat ulterior. Că l-am plătit cu 50 de lei ca să verse niște căni de apă pe spatele frigiderului și să-l curețe de praf. 

V-ați adunat de pe jos? Bine. Atunci probabil că n-o să vă mire (cum m-a mirat pe mine, care credeam că toată apa de pe jos e de la ceva țevi și furtunuri pe care le-ar fi desfundat domnul) că frigiderul tot n-a făcut mai puțin de 8 grade, chiar dacă a primit un tratament de SPA și răcorire. 

Așa că am trecut la pasul 2. Să lăsăm bonomiile și să căutăm o firmă care să ne dea factură, garanție și care să facă și treaba. 

Pasul 2. Suni un domn pe care-l deranjezi

Am căutat, așadar, pe google, firme care se ocupă de reparații de frigidere la țară, unde stăm noi. Am găsit, am sunat, ne-a răspuns un domn, care părea că nu putea vorbi atunci. Sau că l-am deranjat. Spicuiesc din discuție:
”Bună ziua, avem și noi un frigider care nu mai răcește suficient. Este modelul X și în loc de 2 grade, nu face mai puțin de 8 grade. Ne puteți ajuta?”

”Bună ziua. Păi ați verificat ventilatorul nu știu care?”

”Da. L-am verificat așa și pe dincolo.”
”Păi, nu, domnule. Nu ventilatorul ăla. Păi cum ventilatorul ăla?! Pfffff… Eu vorbeam de ventilatorul ălălalt. Păin cum să-mi ziceți de ventilatorul ăla. Pe ălălalt l-ați verificat?”
”Nu sunt expert în frigidere, de-asta v-am sunat pe dvs. Să veniți dvs. Să verificați ventilatorul corect”

”Aaaa…pffff… Păi nu știu dacă am cum. Nu știu ce să vă zic.”
”Am greșit numărul? Nu am sunat la firma X, care se ocupă cu constatări și reparații frigidere?”

”Ba daaaa, dar nu știu ce să vă zic. Azi în niciun caz nu pot să vin. E imposibil.”

”A, nu e urgent. Când ați putea?”

”Pff…. Nu știu ce să vă zic. Nu știu când pot… Poate că mâine dimineață să știu.”
”Păi e în regulă așa. Să ne auzim mâine de dimineață”

”Da, poate așa. Că nu știu dacă pot și când pot. Nu știu.”

”Bun. Atunci să ne auzim mâine, când știți. Cum facem, reveniți dvs., vă mai sun eu?”
”Aoleu, cum să revin eu??! Nu stau eu să țin minte toate alea. Dacă vreți mai reveniți dvs. La revedere.”
”În regulă, rev…” tiiiit-tiiiit-tiiiit.

Vă dați seama că n-am mai revenit. Nu ne place să deranjăm.
Am căutat altă firmă. Găsim. Sunăm.

Pasul 3. Suni un domn care nu pare prea profi și te temi că n-o să-ți repare frigiderul

Sunăm la numărul de pe site și nu răspunde nimeni. Mai sunăm o dată. Apoi primim un sms: “Nu pot vorbi acum. Care-i treaba?”

Poate suntem pretențioși, dar începutul acestei relații de business nu ne-a zis prea multe, așa că am căutat mai departe.

Pasul 4. Suni la firme de reparație de frigidere, dar nu-ți răspunde nimeni

(Nu mai pun la socoteală toate numerele la care am sunat și unde n-a răspuns nimeni și nici n-a mai revenit nimeni).

Pasul 5. Suni la un domn care ”s-a rezolvat-nu se poate”

A cincea încercare a început bine. Domnul de la celălalt capăt părea să știe despre ce e vorba, părea să nu aibă așteptarea de la noi să fim experți în frigidere și părea dispus să ne ajute. Până într-un punct în care s-a întâmplat un switch și ne-a informat brusc: 

”Da, n-o să am ce să-i fac. Nu se poate repara. Nici n-are rost să vin să-l văd.”
”Poate veniți totuși, cine știe, poa…” tiit-tiiiit-tiiiit.

Deja începusem să trecem de la amuzament la enervare. Dar na… Am zis să mai încercăm.

Pasul 6. Arunci banii pe fereastră și tot nu-ți repari frigiderul

Am reușit să dăm de un domn care a constatat că frigiderul nu mai are freon. A venit, l-a încărcat, i-am plătit, a plecat. Frigiderul făcea 2 grade. Iaurtul era rece de tot. Apa făcea condens pe sticlă atunci când o scoteam. Minunat. 

Așa a fost în acea seară. A doua zi, de dimineață… 8 grade…

Pasul 7. Îți vezi de treabă și renunți să mai repari frigiderul

Așa că am stat eu mai bine și m-am gândit după cum urmează: Așa cum nu mai răcește bine de ani de zile, dar nu ni s-a stricat mâncarea în el, așa putem să trăim cu el și în continuare. V. zice că e posibil să consume mult curent, dacă se tot străduie să facă 2 grade în loc de 8 tot timpul. E adevărat și asta, pe de altă parte, parcă aș trage de el până își va da obștescul sfârșit.

Știți, ca pe vremuri. Când țineai un obiect până crăpa de tot, nu-l schimbai doar pentru că a apărut ceva mai bun între timp sau s-a stricat nițel. După ce o muri de tot, vreau un side by side (Lg are unele care-mi plac) și-așa ne-am propus să facem și cu televizorul și cu hota de bucătărie și cu mașina de spălat (care e și ea antică). Televizorul e și mai vechi decât frigiderul. Are 11 ani, nu e smart, nu e mare. Sunt curioasă cât o s-o mai ducă. 

Poză: Food vector created by goonerua – www.freepik.com

După 11 ani de utilizat uscătorul de rufe și extrem de multe experimente cu el, am aflat câte ceva util despre momentele în care îmi fac viața mai ușoară cu el, dar și despre momentele în care mi-o complic. Recunosc, nu prea folosesc aparatele astea casnice doar în scopurile pentru care au fost create. Spăl jucăriile copiilor, abajururi și periile de machiaj în mașina de spălat vase, spăl periile de păr, alte jucării mici și tot felul de chestiuțe la mașina de spălat rufe, pun amestecul de clătite la blender, pun lucruri la dezinfectat în congelator, folosesc aparatul de aromaterapie să aduc plantelor pretențioase un plus de umiditate în aer, etc. Pentru unele aparate încă n-am descoperit beneficii alternative (de exemplu pentru purificatorul de aer), dar n-am renunțat încă :))
De multe ori merg pe freestyle și-mi asum că s-ar putea să stric una sau alta. În decursul timpului chiar am și stricat, desigur. Însă, din fericire n-am stricat aparatele, ci doar obiectele. Pfiu.

Astăzi vreau să vă spun ce am stricat la uscător (unde tot așa, am încercat să usuc verzi și uscate), ca să nu fie nevoie să stricați și voi. Unele sunt evidente (doooooh!), iar la altele chiar nu mă așteptam.

Deci, să începem.

Dacă ai uscător de rufe electric, nu usca la el următoarele:

Haine de lână

Da, știu. E evideeeeent. Lâna se micșorează la temperaturi ridicate, se mai și scămoșează, își strică și forma. Sigur că știam și eu asta și recunosc că în mod voluntar nu am pus lâna la uscător nici măcar la programul pentru lână. Însă, s-a întâmplat de câteva ori să scap ceva pe-acolo din greșeală și presupunerea inițală este corectă: se micșorează mult. Deci nu-i un mit, nu puneți lână la uscător.

Adidași

Aici am mers tot pe trial and error și nu știu să vă spun de ce unii adidași au ieșit bine din uscător, iar alții au ieșit șifonați în mod iremediabil. Pentru că e un proces atât de imprevizibil, recunosc că acum nu mai usuc nici măcar adidașii care sunt doar din pânză (și cu care n-am pățit accidente până acum), pentru că mă tem. Am stricat espadrile care nu păreau să fie ușor de stricat, am stricat adidași, ba chiar și cizmulițe. Tot ce e de încălțat nu mai intră acum la uscător. Am zis.

Sacoșe refolosibile

Știți? Sacoșele alea drăguțe, așa numitele tote bags? Care au și mesaje simpatice pe ele și au nevoie de spălări frecvente, pentru că (cel puțin eu) cărăm în ele de la cartofi la laptop? Mda, am șifonat tote bagul meu preferat (luat dintr-o librărie din Londra, oh, ce vremuri… când călătoream…) și n-am mai reușit să-l aduc la o formă decentă. Altele au rămas fără scrisul drăguț de pe ele, care s-a delaminat. Mai nou tratez aceste sacoșe ca pe pijamalele de mătase naturală.

Costume de baie

Teoretic nici sutienele normale nu prea au ce căuta la uscător, însă am remarcat că sunt mai rezistente. Dar costumele de baie (ale mele zic) își strică imediat forma și elasticitatea în uscător, iar când le pun pe mine parcă nu mai simt că mă îmbracă, ci doar că atârnă acolo pe mine. Urât, foarte urât. Costumele de baie se usucă pe sârmă și aia e.

Blană artificială

Nici aici nu am prins un tipar, însă am stricat câteva animăluțe de pluș în uscător, care pare-se că a fost prea fierbinte pentru plasticul din care era făcută blănița. Așa că am renunțat să mai usuc animale de pluș la uscător, dar și jachetele cu glugă din blăniță sau alte asemenea.

Chestii cauciucate sau impermeabilizate

… care se delaminează și se dezlipesc. Am pățit asta cu tricouri, o jachetă, covorașe de duș și alte chestii de acest gen. Culmea e că pe vremea când foloseau copiii scutece refolosibile, n-am pățit niciodată să se strice de la uscător.

Dacă mai ai și alte idei, scrie-le în comments și salvează-ne de la a distruge lucruri 🙂

Sursă foto

Doamnelor și domnilor! Tocmai ce am descoperit și noi o imprimantă prietenoasă… Unde o fi fost ea în ultimul an, nu știu să vă zic. Bine că am găsit-o totusi. Să vă povestesc. 

De când mă știu adult responsabil, cu lucruri importante și responsabile de scos la imprimantă, nimic nu m-a speriat mai tare decât erorile pe care le dau imprimantele când … nu se conectează/se blochează hârtia/dau o eroare necunoscută/scot text roz în loc de negru, etc. Când aud sunetul ăla de hârtie blocată sau când văd că se deconectează brusc de la laptop, nici mama meditației nu mă mai ajută. Nu știu să vă explic psihologic vorbind, dar imprimantele care nu funcționează îmi apasă mai multe butoane decât toată familia la un loc în același tim. V. Zice că aș fi ”technically impaired” (adică aș avea o tulburare de conectare cu echipamentele tehnologice din casă :))). Eu am o părere exact pe dos față de a lui, dar cred că adevărul e undeva la mijloc.

Să vreau să printez ceva, să apăs butonul și apoi să plec să plimb câinele, iar când mă întorc să găsesc gata ce era de printat în loc de o eroare și două beculețe care clipocesc… Mare minune, nu credeam că există. 

Zilele astea am încercat imprimanta Epson Multifunctional Inkjet Color L7160. Zic ei că cerneala din ea te ține 3 ani și poți să printezi poze, tricouri, fișe pentru școală, documente pentru familie, cd-uri și ce mai vrei tu. Și că e foarte simplu și user friendly. M-am uitat lung la ea și i-am zis ”stai că te văd eu; Sigur Sigur te blochezi pe undeva”.

Am scos-o din cutie și am pus-o pe masa de Paști. Zic ”Ia să-i dau greu. O conectez la wireless! Muahaha, niciodată în istoria imprimantelor nicio imprimantă nu s-a conectat vreodată direct la wireless, așa… pur și simplu…”

Urmez pașii de pe display, aleg rețeaua de wireless, bag parola. Telefonul deja o vedea. Ca să vă spun pe scurt, am dat print temei Emei la engleză în primele 3 minute de când am scos imprimanta din cutie. Wow…

Zic ”Stai așa, că e simplu direct de pe telefon. Dar ia să descarc eu aplicația. Când vreodată vreun astfel de dispozitiv s-a conectat imediat la aplicație și a funcționat din prima?! Muahahaha, sigur o să dea de belea acum…” Pe telefon descarc aplicația în câteva secunde, aplicația vede imprimanta, vede și pozele mele și aia a fost. Vedeți în al doilea filmuleț de mai jos cum se printează din aplicație. 

De atunci printez dimineața la prânz și seara. Mama îmi zice de câțiva ani că vrea și ea poze cu copiii în format fizic și i-am tot dat cu țârâita. Ei bine, acum i-am pus în brațe un teanc. 90 cred că am scos la o primă strigare. Apoi am zis să mai completăm și albumul nostru de poze. Și am mai scos. 

Incredibil de ușor de folosit. De la cum se pune hârtia în sertar (o să vedeți pe filmare că am reușit cu o singură mână, din care un deget e tăiat și bandajat și de nefolosit, deci am reușit cu 4 degete), până la cum comunică prin wirelss cu telefoanele și până la cum se scoate din ea hârtia șifonată. Da! S-a agățat o coală de hârtie și am zis atunci ”Hait! Acum e acum. Niciodată nicio imprimantă de pe lume nu a scos ușor o hârtie șifonată din interior”, doar că n-a fost așa. În spate are o clapetă pe care am deschis-o și de acolo am scos foarte ușor hârtia.

Așadar, dacă vreți o imprimantă care imprimă super pozele, însă… care o face ușor, fără bătăi de cap, Epson  e ceea ce căutați.

Viața la casă e diferită de viața de la bloc. Ce truism, nu? Când eram noi mai tineri, domnul V. își dorea tare să ne mutăm la casă, iar mie îmi era frică. Mi se părea că ar fi nevoie să facem mult mai multă treabă decât am fi avut timp să facem, pentru că workaholici am fost mereu. Știam de la bunica și vedeam prin jur că dacă ai o casă, ai și curte și că dacă vrei să arate într-un fel, trebuie să-ți acorzi timp pentru a îngriji grădina, pentru a zugrăvi periodic casa pe exterior, pentru a vopsi gardul în fiecare an și tot așa. Sincer, la momentul acela, abia aveam timp să facem curățenie într-un apartament cu 3 camere și îmi aminteam cu nostalgie ce bine era când făceam curățenie în garsoniera cu dormitor separat, în care am locuit prima dată împreună. 

Ei, apoi au venit copiii. Întâi a venit Ema și țin minte cum mă gândeam eu că ce bine ar fi să se joace cu toată făina asta în curte și nu în mijlocul sufrageriei. Sau să picteze la masă, afară, nu la masa din bucătărie, pentru că la vârsta aceea (OK, și la vârsta aceasta e la fel), pictatul era o experiența corporală întreagă. Și când am aflat că mai e un copil pe drum, deja decizia era luată: diversificarea o s-o facem în curte, și o să curăț scaunul de masă și tot ce-i cade pe jos, cu furtunul. Iar dacă o să reușim să conectăm furtunul la apă caldă, o să spăl și copilul cu același furtun :)) (n-am reușit).

Așa că am vândut apartamentul și am cumpărat o casă, în care ne-am mutat în ultima lună de sarcină cu Filip. Și mi-am dat seama că amândoi (și V. și eu) am avut dreptate: e plăcut să locuiești la casă, însă asta îți mănâncă tot timpul. Și pentru că timpul nostru e limitat (timpul lui V. se rezumă la job și-apoi copii și-apoi eu, iar timpul meu se rezuma – atunci când ne-am mutat – la copii, iar acum la job, apoi copii, apoi V), curtea arată adesea neîngrijit. O regulă veche a familiei zicea că eu am grijă de casă, iar V. are grijă de curte și dacă eu mai reușesc să fac una alta printre picături (mai frec o chiuvetă cât mă spăl pe dinți, mai dau drumul robotului-aspirator cât îmi fac cafeaua, mai curăț la bucătărie cât scriu acest articol), să îngrijești curtea ”printre picături” e imposibil. Trebuie să-ți iei o carafă plină de curte ca să o îngrijești, nu merge cu picăturile. 

Eh, dar e cum e, trag perdelele la casă și nu văd ce-i acolo. 

Însă, sunt unele lucruri pe care e musai să le faci atunci când locuiești la casă. Adică astea sunt priorități și nu aveam deloc grija lor la bloc. Cu atât mai mult sunt priorități când vine iarna și mort-copt, pandemie-nepandemie, îți faci timp pentru ele. 

Ca să vă faceți o idee, noi locuim într-un cartier rezidențial și avem o curticică mică, iar casa este nou construită (are 6 ani). Deci, cum ne pregătim noi casa pentru iarnă?

1. Verificăm acoperișul

Acoperișul nostru este, de fapt, un acoperiș-terasă. Nu știu dacă e bine sau rău asta, e cum e. Pentru că în iernile trecute am avut infiltrații pe ici pe colo, înainte să vină vremea ploiasă am chemat o echipă ce a reparat pe unde era nevoie. Peste vară nu au fost probleme, pentru că … soare, căldură. Însă iarna e nevoie să ne asigurăm că e izolat peste tot, asta dacă nu vrem mucegai pe tavan. Și nu vrem, că nu-i plăcut și nici sănătos. La bloc nu aveam o astfel de problemă, pentru că stăteam la etajul 1 din 10. La cabinet tot o aveam, pentru că eram la etajul 3 din 3. 

2. Verificăm centrala

Revizia centralei termice e o treabă bătută în cuie, nu e ceva opțional. Însă, chiar și cu revizia făcută, înainte să intrăm în iarnă, când tot confortul nostru din casă depinde de această centrală, care ne dă apă caldă și căldură, pentru mine e important să mă asigur că e totul OK. Că nu e nimic înfundat pe niciunde, că nu se oprește, că nu explodează, etc. Avem o centrală pe gaz, dar cred că această verificare e valabilă indiferent dacă vorbim despre o centrală pe gaz, o centrală pe lemne sau pe ce-o mai fi. 

3. Curățăm burlanele

Mă rog, domnul V. le curăță. Ziceam că avem acoperiș-terasă, însă în fața sufrageriei am construit (bine, tot domnul V) o pergolă, cu acoperiș înclinat, care are și (desigur) o streașină. O streașină în care cad frunze și tot felul de mizerii aduse de vânt și care trebuie curățată. Și-apoi, după ce o curăță, domnul V. introduce înăuntru un cablu de încălzire, ca să nu se mai formeze dopuri de gheață în ea peste an. Pentru noi asta e important, ca apa să se scurgă unde e locul ei și nu pe lemnul din terasă, care oricât de tratat ar fi pentru exterior, tot lasă apa să lucreze în el. 

4. Tundem iarba și frunzele

Da, tundem și frunzele. Din mijlocul micuțului petic de iarbă rămas în curte, crește un Paulownia mai înalt decât casa. Toamna, când îi cad toate frunzele, se face un covor întreg peste iarbă. Dacă reușim să prindem acest covor uscat, înainte să dea ploile peste el, e mai simplu să-l tăiem cu mașina de tuns iarba și să bifăm două activități dintr-o singură lovitură. Resturile mici rămase se transformă în îngrășământ iar marea parte se poate transforma în compost, if you are into this kind of stuff. 

5. Verificăm și reparăm geamurile

La apartamentul de la etajul 1 (de care vă ziceam mai sus), geamurile erau o glumă proastă. Nu geamurile în sine, ci montajul. Practic, ce făcuseră, era că montaseră ferestrele direct în spațiul destinat, așa cum pun copiii o piesă de lego la căsuțele lor. Și-apoi tencuiseră peste. Vă dați seama cum trecea frigul prin toată partea aia neizolată. În fiecare iarnă mai izolam un pic, mai puneam un rulou, mai încercam să reparăm greșeala lor. Geamurile ar fi trebuit date jos cu totul și montate din nou. Ei, am rămas cu trauma asta a frigului care trece pe la ferestre (în prima iarnă aveam cel mult 18 grade în cameră, cu centrala mergând non-stop la capacitate maximă. Brrrrr), așa că și aici le tot verificăm. Geamul de la noi din cameră s-a crăpat și trebuie schimbat, dar pandemie și frică de oameni în casă, nu l-am reparat. Și n-a fost bine, tocmai ce am observat mici flori de mucegai între ferestre. În prima săptămână de ianuarie îl schimbăm. 

M-am gândit la toate cele de mai sus citind finalul cărții ”Copiii de pe Volga”, când personajul principal se apucă și pregătește casa pentru potențiali mulți oaspeți noi (nu vreau să dau spoilere) și dându-mi seama că și noi facem ceva similar în fiecare toamnă, deși n-am privit niciodată astfel de lucruri atât de structurat. Din fericire, casa noastră e încă tânără și n-are nevoie de mai multe (momentan), dar o paște și pe ea o zugrăveală pe exterior în curând și alte modificări. 

Cam astea sunt de spus, să le luați în calcul dacă vreți să vă mutați la casă și nu știți la ce să vă așteptați.