de Diana Vijulie | mai 29, 2023 | Cum să...
Bună dimineața, părinți creativi și îndrăgostiți de artă (fie că vreți sau că nu vreți)!
Ați fost vreodată martorii unei explozii artistice în livingul vostru? Da, vorbesc despre momentele când copiii voștri își transformă în adevărate capodopere fiecare colț al casei, de la frigider până la cutia de pantofi primită recent. Nu-mi răspundeți. Sunt convinsă că da. Sper doar că n-a fost și sclipiciul implicat.
Așa. Șterg din amintiri momente în care am găsit sclipici în locuri în care niciodată nimeni nu ar trebui să găsească sclipici, și trecem mai departe. Pentru că, să fim sinceri, aceste mici opere de artă ale copiilor noștri sunt prea valoroase pentru a le lăsa să adune praf sub pat sau să fie uitate într-o cutie în podul bunicilor, nu-i așa?
Dar cum le putem arăta dragostea și aprecierea noastră într-un mod care să nu transforme casa noastră într-un muzeu aglomerat și exclusiv dedicat creațiilor copilului? Mai ales că dacă ai un copil căruia îi place să meșterească, poate ai observat cum hârtia de copiator sau imprimantă sau blocurile de desen se transformă în creații, ce îi ies pe bandă rulantă. Multe, multe, multe. Mai multe decât pereții din casă, mai multe decât ușile de frigider, mai multe decât rame de pe pereți.
Iată câteva idei creative și amuzante pentru a stoca și expune aceste opere de artă minunate, limitând cantitatea lor, dar fără a răni copilul. Ultima e preferata mea.
1. Galeria de Artă de pe frigider:
Frigiderul este un spațiu de primă importanță pentru familii, așa că de ce să nu-l transformăm într-o adevărată galerie de artă? Prindeți cu magneți colorați desenele și picturile copiilor și creați o colecție în continuă schimbare. În fiecare săptămână, puteți înlocui lucrările vechi cu cele noi și puteți face o ceremonie de inaugurare pentru fiecare capodoperă expusă.
2. O cutie specială pentru artă:
Creați o cutie specială pentru arta copiilor voștri. Poate fi o cutie decorată sau chiar o valiză veche. Atunci când copiii creează ceva nou, adăugați-l în cutie ca pe o comoară. La sfârșitul fiecărui an, puteți organiza o seară specială în care deschideți cutia și admirați toate lucrările împreună.
3. Expoziție în cameră:
Transformați camera copilului într-un adevărat muzeu personal. Alegeti un perete gol și transformați-l într-o expoziție de artă. Folosiți rame colorate pentru a pune în evidență fiecare operă. Copiii vor fi mândri să-și vadă operele de artă expuse într-un mod special și vor putea împărtăși cu mândrie creațiile lor cu prietenii și familia care îi vizitează.
4. Transformați hârtia în jucării:
Atunci când copiii creează desene sau picturi pe hârtie, puteți da viață acestor lucrări transformându-le în jucării. De exemplu, puteți transforma un desen al unui animal într-o marionetă, decupând și lipind părți mobile. Aceste jucării unice vor fi atât o modalitate distractivă de a da viață operei de artă a copiilor, cât și o modalitate de a le păstra lucrările într-o formă interactivă și utilă.
5. Digitalizarea și albumul virtual:
În era digitală în care trăim, nu trebuie să ne limităm doar la lucrările fizice. Puteți folosi telefonul pentru a fotografia sau a scana fiecare operă de artă creată de copii. Apoi, creați un album virtual pe computer sau în cloud pentru a păstra și a arhiva aceste creații minunate. Puteți adăuga descrieri și amintiri legate de fiecare lucrare pentru a le face și mai speciale.
6. Reciclare creativă:
Dacă aveți mulțime de lucrări și pur și simplu nu aveți suficient spațiu pentru a le păstra pe toate, puteți considera reciclarea creativă. Le depozitați în pungi cu fermoar și apoi transformați lucrările mai vechi în felicitări de ziua nașterii, ambalaje de cadouri sau chiar decorațiuni pentru Crăciun. Aceasta este o modalitate distractivă de a îmbina creativitatea copiilor cu un sentiment de durabilitate și reciclare și e și preferata mea.
În concluzie, operele de artă ale copiilor noștri sunt un adevărat tezaur și merită să fie păstrate și expuse într-un mod special. Fie că optați pentru o galerie de artă pe frigider, o cutie de artă, o expoziție în cameră sau transformarea lor în jucării și amintiri digitale, important este să arătați copiilor voștri că apreciați și iubiți talentul și creativitatea lor. Astfel, veți crea nu numai o colecție de opere de artă, ci și amintiri prețioase și un sentiment de mândrie și încredere în propria lor expresie artistică.
Sursă foto
de Diana Vijulie | apr. 29, 2023 | Cum să...
Țin minte, de la prima mașină pe care am avut-o, cât de enervant mi se părea că nu pot să verific de acasă dacă e disponibil un număr preferențial de înmatriculare înainte să ajung la ghișeu la Înmatriculări să-l cer.
Nu-mi place să merg undeva nepregătită, mai ales atunci când am contact cu o autoritate. Da, atunci se trezește o parte de copil din mine, care ar vrea să aibă toate temele în ordine, în caietul dictando, cu linie dublă albastră de la margine. Dacă n-am toate temele astea, mă aștept ca autoritatea să fie imprevizibilă, iar eu să mă blochez și să nu mai știu ce să spun, apoi să ajung acasă cu numărul de înmatriculare IF-nuștiucât-PLM, pe care sigur sigur nu-l voiam așa.
Da, atunci când ne e greu cu situații de acest gen, ajută să lucrăm cu copilul nostru interior, ca să ne ajutăm pe noi să ne simțim confortabil și în relația cu autoritatea. Să ne simțim de la egal la egal cu funcționarul de la ghișeu, care este tot om, poartă tot chiloți și și-a dat și el cafea pe pantaloni azi dimineață, la fel ca și noi.
Dar mai ajută și atunci când se modifică un pic și mediul. Când vine și mediul în întâmpinarea nevoilor noastre, ca să fie mai ușoară adaptarea și schimbarea.
Ei bine – surle și trâmbițe, vă rog – mai nou pe site-ul DRPCIV puteți verifica disponibilitatea numerelor de înmatriculare înainte să ajungeți la ghișeu.
Atât pentru astăzi, vă las să explorați și voi site-ul. Eu știu ce număr de înmatriculare voi avea la următoarea mașină și știu că acum e liber. Nu vi-l zic, să nu mi-l luați :))
de Diana Vijulie | feb. 1, 2023 | Cum să...
După ce anul trecut câinele nostru, Doni, a trecut printr-o experiență foarte rea cu o căpușă, noi (oamenii lui) am învățat un pic mai multe despre cum să îl hrănim cât mai sănătos.
Povesteam aici, pe blog, despre sperietura pe care am tras-o atunci cu el și despre cum am ajuns cu el la medicul veterinar la timp cât să-l poată salva, însă tratamentul făcut atunci i-a dat un pic peste cap organele. În special stomacul și ficatul.
După ce a terminat tratamentul pentru borelioză, Doni a trecut pe un tratament de vitaminizare și recuperare/reparare. Pastile pentru fier, tot felul de vitamine, tratament susținător pentru ficat. Și dietă specială pentru câini cu dificultăți de digestie.
Cu ocazia asta am mai aflat câte una câte alta despre ce făceam bine și ce nu făceam bine înainte și am ajustat. Vă zic și vouă, în caz că aveți nevoie.
Făceam bine că nu îi dădeam niciodată ciocolată, prăjituri, alte tipuri de dulciuri, pe care le-ar fi mâncat dacă i le dădeam, chiar dacă nu-i făceau bine. Ziceam că nu îi dădeam niciodată, însă asta nu înseamnă că nu a mâncat niciodată (e expert să le fure copiilor din mână sau de pe masă). Cred că s-a întâmplat de vreo 4-5 ori în viața lui de 7 ani.
Făceam rău când îi alegeam orice tip de hrană umedă sau uscată și nu mă uitam la ingrediente. Așa cum mă uit ce este conținut într-o pungă frumos lucitoare pentru copii și nu cumpăr dacă nu-mi place înșiruirea de ingrediente, așa trebuie să fac și pentru cățel. Așa fac, să trăiți. Recunosc, înainte de episodul ăsta erau și momente în care luam ce nimeream, pentru că acasă nu mai avea mâncare.
Făceam bine când îi alternam tipul de mâncare pentru câini. De la veterinar citire (și aici știu că părerile sunt împărțite, așa că vă scriu și eu ce mi-a spus mie), fiecare tip de mâncare are un număr limitat de ingrediente și e util să schimbăm periodic mâncarea, mai ales atunci când avem un câine care mănâncă mai puțin diversificat.
Făceam bine când alternam mâncarea gătită (dar gătită special pentru el: orez cu carne și ceva morcovi, nu sarmalele noastre) cu hrana uscată și recompense pentru câini când și când. Însă asta nu e valabil pentru orice câine, în orice situație. De exemplu, acum aș face rău dacă aș face la fel, pentru că stomacul și ficatul lui sunt încă date peste cap (nu la fel de rău ca la început, dar încă nu e refăcut complet), așa că prea multă mâncare gătită în casă îi face rău și vomită. Momentan facem bine să îl ținem pe dieta lui de hrană uscată, specifică pentru dificultăți de digestie, alternată cu hrană umedă pe care o tolerează și când și când un rest de friptură sau chestii care știm că nu îi fac rău. Dacă înainte nu-mi dădeam mereu seama ce îi face rău, acum le vomită imediat și așa aflu.
Un alt lucru la care m-a invitat medicul veterinar să mă uit atunci când încerc să îmi dau seama dacă mâncarea aleasă e bună pentru el, e cantitatea de… resturi de mâncare scoasă pe partea cealaltă… Cu cât scoate mai puțin decât bagă, cu atât mâncarea pe care o mănâncă e mai bună și mai hrănitoare. Deci, dacă aveți un câine care își face nevoile de 5 ori pe zi și face muuuuuuult, vedeți dacă nu cumva e de la mâncare.
Și încă ceva, dacă aveți un animal pe care îl hrăniți doar cu hrană uscată specifică, întrebați veterinarul dacă e de părere că animalul primește o cantitate suficientă de grăsimi, care, din câte am înțeles eu, e destul de scăzută din perspectiva procesării hranei.
Sper să vă fie de folos articolul. Eu, sinceră să fiu, chiar nu-mi doream să mai cunosc și elemente de nutriție canină. Simțeam că am învățat suficient cu copiii ăștia pe care mult timp mi-am dorit să-i hrănesc perfect (și-apoi am renunțat, #duamneajutălatoatălumea). Dar știți cum e… Animalul de casă devine și el un copil al familiei, așa că dacă am făcut efortul pentru copiii mei umani, de ce n-aș face și pentru copilul meu blănos?
de Diana Vijulie | oct. 21, 2022 | 3 Lucruri, Cum să...
N-am mai scris de mult timp un articol pe tema asta. Cumva, era un subiect mai mult de interes când erau copiii mai mici și pe măsură ce au crescut, și-a mai pierdut din importanța declarată. Chiar dacă în viața noastră de zi cu zi, tot e ceva important pentru mine. Însă e important altfel.
Atunci când erau mici, subiectul era și o noutate, pe lângă faptul că era important. Și învățam cum să îl integrăm în rutina zilelor noastre, ca atunci când introduci un obicei nou în viața ta. La început alegi să îl faci conștient și apoi intră în partea de pilot automat.
A fost o cale lungă în ceea ce privește mâncarea copiilor de la momentul în care s-au născut și până unde suntem aici, când au 8 și 10 ani.
E vremea când erau bebeluși, am respectat recomandările de a-i alăpta exclusiv până la 6 luni (fără apă, ceai, alte alimente) și-apoi am început autogdiversificarea. Amândoi copiii au mâncat cu mânuțele lor mâncarea gătită de mine, în paralel cu alăptatul. Nu am adăugat sare la început și am evitat zahărul cât am putut de mult. La Ema, care era primul copil, am reușit să-l evit mult timp. La Filip, care avea deja o soră mai mare, am reușit să-l evit mai puțin timp.
Una peste alta, în primii ani de viață, amândoi au avut diete echilibrate, ba chiar un pic spre … extremiste.
Alăptarea am încheiat-o cu amândoi înainte de 2 ani. Ema s-a autoînțărcat când eram însărcinată cu fratele ei, cu vreo 3 luni înainte să nasc, iar ea avea 1 an și 9 luni. Pe Filip l-am înțărcat eu puțin înainte să împlinească 2 ani, pentru că mi se terminaseră mie resursele interne. Eram obosită, nedormită și devenise prea mult și pentru mine. Deja nu mai era ceva care ne lega de fiecare dată când se întâmpla, ci începuse să fie cu respingere din partea mea. Mai ales noaptea. Și nu voiam asta, nu voiam să-i creez copilului contextul de a-l respinge în timp ce-l hrănesc, de a-l confuza cu ”ofer și mă retrag în același timp”, așa că ne-am oprit.
Am continuat însă cu mâncarea echilibrată, găteam zilnic pentru ei (de multe ori găteam cu ei), limitam accesul la ”prostii”, bă chiar și unul din criteriile de alegere a grădiniței era cel legat de mâncare.
Însă pe lângă a controla efectiv mâncarea, ceea ce ar fi însemnat să am copii care mănâncă sănătos și echilibrat doar atunci când sunt eu acolo, am adus mâncarea echilibrată în viața lor și într-un mod distractiv.
Cum?
Am gătit mult împreună și i-am lăsat să experimenteze.
Recunosc că mi-a fost mult mai ușor atunci când erau mici, pentru că era default că se face mizerie atunci când facem împreună musaca sau cozonaci, însă mizerie se făcea atunci când făceam împreună musaca sau cozonaci și când ei erau mai mari. Am înghițit în sec și am ales să dureze mai mult tot procesul, dar să facem împreună, pentru ca ei să aibă experiența contactului cu procesul de a găti. Am fost reticentă să îi las să umble la aragaz și aici am avut noroc cu V., care a avut mai mult curaj și mai multă răbdare, așa că Ema știe deja să facă singură clătite. Cât a ținut de mine, am folosit mai degrabă cuptorul (avem un cuptor electric și o plită pe gaz, nu un aragaz pe gaz cu totul) și am copt și gătit împreună tot felul de chestii. N-a trebuit să schimb mare lucru la ceea ce găteam, pentru că oricum nu gătim mâncare deep fried, nu punem mult ulei, nu folosim condimente nenaturale… Am gătit în continuare la fel, doar că am făcut-o cu ei.
Am fost un exemplu fără presiune
La noi în familie și eu și V. suntem modele pentru copii, însă pe nișe diferite. V. este sportiv, aleargă, joacă tenis, merge la sală, etc. iar eu sunt cea care mănâncă sănătos. Copiii preiau de la el ieșitul la alergat sau integrarea sportului în viața lor (Ema chiar și-a dat seama săptămânile trecute că ea nu mai face niciun sport în perioada asta, în afară de orele de sport de la școală, așa că am înscris-o la baschet) și de la mine conceptul de ”nicio zi fără legume”. Și nu pentru că ne impunem noi, ca adulți, asta, ci pentru că și nouă ne place. Lui V. îi place să facă sport, iar mie îmi place să mănânc salată, să beau Smoothie de spanac (nu glumesc deloc), să mănânc atât cât am nevoie și nu mai mult și să nu-mi pun desert la orice prânz nici măcar în vacanțe.
Mâncăm și prostii
Dacă la începutul vieților lor am fost foarte strictă și copilul mare a crezut mult timp că ciocolata de la ouăle de ciocolată e un ambalaj care o murdărește pe mâini și scopul ouălor e doar jucăria din mijloc, acum avem de toate în viețile noastre. Avem dulciuri și ciocolată în casă, din care pot mânca și zilnic dacă vor, doar cu o limită. Ieșim și la junk food din când în când și mâncăm prostii. Câteodată mâncăm clătite cu Nutella la micul dejun și e ok (bine, mai mult copiii, pentru că eu nu-s fan Nutella). Cred că e important și asta, ca să nu transformăm poftele astea în fructul interzis, către care să tânjească toată viața lor.
Și de-asta am și tot repetat în articol despre mâncatul echilibrat (și nu perfect), care face parte dintr-un stil de viață sănătos.
de Diana Vijulie | aug. 23, 2022 | Cum să...
Modul prin care copilul se dezlipește de familia lui de origine e un proces întreg. Procesul începe la naștere, când copilul devine o entitate separată de mama. Copilul iese din corpul ei, se taie cordonul ombilical și de acum e un omuleț de sine stătător.
Continuă cu a sta în proximitatea mamei. Inițial lipit de ea, apoi, pe măsură ce crește, lângă ea, împins de ea în cărucior, de mână cu ea, îndepărtându-se și revenind la baza de încărcare emoțională – mama (și tata, dacă e implicat, ceea ce văd din ce în ce mai des că se întâmplă: bravo vouă!)
Lucrurile merg lin o vreme, apoi cade bomba: copilul merge la grădiniță sau la creșă, moment în care și el și mama învață să construiască o relație în afara simbiozei: fiecare are propriile activități zilnice, sunt departe fizic unul de celălalt, însă zilnic se reîntâlnesc. Copilul obișnuiește să plece dimineața la grădiniță sau creșă, însă până seara revine acasă, iar noaptea doarme în patul lui sau în patul părinților, în casa lui, seară de seară.
În acest context, mulți părinți se întreabă: Dar oare cum să-l ajut să poată să plece de acasă și noaptea? Să doarmă la bunici sau la prieteni, sau în tabere.
Cum? Tot printr-un proces. Hai să vă las jos două idei despre cum puteți încuraja, din timp, autonomia de noapte a copilului.
1. Tabere cu ajutorul grădiniței
Dacă grădinița la care este copilul organizează tabere pentru copii, e o metodă minunată pe care o puteți alege: la grădiniță copilul cunoaște deja copiii din jurul lui și are o relație de încredere cu educatorii. Ba chiar, ca să-l citez pe fiu-miu la 4 ani, când a plecat în prima lui tabără: ”Dar eu am mai dormit cu adulții de la grădiniță. În fiecare zi adorm de prânz cu ei, o să mă descurc și seara”.
Nu vă temeți să-i lăsați, cu atât mai mult cu cât și grădinițele plănuiesc să facă treptat astfel de tabere. Întâi pleacă o noapte cu copiii, apoi fac o tabără de 2 nopți. Și-abia apoi, când copiii au trecut deja prin această experiență, organizează tabere mai lungi. Tocmai pentru ca totul să fie natural și să evolueze progresiv.
Puteți să vă opriți la astfel de tabere, dar poate că ați găsit și altele care vi s-ar părea interesante, dar cu adulți pe care copilul nu îi cunoaște. Aici puteți forma un grup-nucleu de copii care se cunosc între ei, ca să poată pleca împreună, fără să se simtă stingheri. Taberele sunt despre activități, joacă și alți copii, așa că acolo își vor face prieteni noi.
Așa au făcut și copiii mei: în primele tabere au mers cu grădinița, apoi cu școala, și-apoi împreună cu 2 verișoare și 1 văr într-o tabără unde nu știau pe nimeni altcineva. Le-a plăcut foarte mult. Și-au făcut prieteni noi acolo, așa că, în următoarea tabără organizată de aceiași oameni, verii lor nu au mai mers, dar ei da. Au plecat ei doi, fără să știe alți copii, au stat în cameră cu copii necunoscuți și li s-a părut grozav. Săptămâna viitoare pleacă în cea de-a douăsprezecea tabără din viața care numără mai puțini ani decât numărul de tabere.
2. Tabere cu evoluție calculată
Dacă grădinița nu organizează tabere, atunci e nevoie de aport în plus din partea părinților. Etapele sunt așa:
a. Copilul începe să meargă (eventual cu un prieten) la ateliere de copii unde nu cunosc pe altcineva. Atunci când pare confortabil cu această idee,
b. Copilul începe să meargă în excursii de copii (excursii de o zi), ca să se învețe să se dezlipească de casă și pentru altceva, nu doar pentru școală/grădiniță; fără presiune, atunci când excursiile devin o a doua natură a copilului,
c. Copilul este pregătit să plece în prima lui tabără, fie cu un copil cunoscut din excursii sau cu adulții cunoscuți în excursii.
De aici, din acest punct, lucrurile devin fluide. Aveți încredere în ei că se descurcă. Încurajați-i să meargă în tabere. Taberele reprezintă niște ocazii grozave de maturizare, responsabilizare, de creștere a stimei de sine, de multe… Am mai scris despre tabere aici și-mi pare tare rău că nu mai sunt copil să pot să merg și eu în taberele în care merg copiii mei. Ultima a fost una de mountain bike, iar acum vor pleca într-o tabără de echitație.
de Diana Vijulie | iul. 21, 2022 | Cum să...
Luna trecută am fost, pentru prima dată, în Turcia. Am ales o destinație mai puțin comună la mare, într-un resort în pustietate. La 20 de minute de mers cu vaporul era un orășel micuț și foarte pitoresc, în care am insistat să mergem.
Zic ”am insistat” pentru că intenția cu care plecaserăm în vacanță era să mergem acolo și să facem ”nimicuța” toată săptămâna. Program de bebeluș: dormit, mâncat, stat cu ochii în cer, distrat, luat de la capăt. Nu vă spun cât de greu mi-a (ne-a) fost să intrăm în așa o relaxare totală. Nu cred că am avut niciodată o săptămână de vacanță de făcut nimic: fără vizitat, plimbat, road-trip, etc. Ei, în acest context am insistat eu ca pentru jumătate de zi să renunțăm la ”nimicuța” și să luăm vaporul-autobuz și să mergem în orășel.
Ne-am plimbat pe străzi, am mâncat cele mai bune Fistiki Sarma din viața mea și cea mai delicioasă prăjitură Kunefe, am căscat gura la străduțele mici și colorate, ne-am prostit cu ochelari de soare caraghioși și… ne-am lăsat acostați de o doamnă care vindea bijuterii. Doamna a știut ce face: a agățat copiii cu mici bijuterii sclipitoare, pe care le-a prins de mâinile, gâturile și gleznele copiilor, copiii au vrut să le păstreze, noi am plătit cât am negociat cu doamna și am plecat mai departe.
Ajunși înapoi la hotel, ne uităm mai bine la ele și observăm că brățara pe care a primit-o Filip e gravată cu 925. ”Uite, Filip, asta e de argint”. A fost foarte bucuros, mai ales că mă tot ruga să îi cumpărăm ceva de argint ca să se simtă bogat și să aibă ce bijuterii să pună în seif (da, e la vârsta la care argintul și orice sticlă tăiată frumos e o mare comoară; tare mi-e dor să văd și eu lumea așa). A concluzionat că l-a ajutat dumnezeu să primească ceea ce își dorea și n-a mai dat-o jos de la mână până acum o săptămână, când i-am cerut-o ca să i-o curățăm cu o soluție de curățat argint.
Atunci am observat că pe ici pe colo devenise roz. Deci că nu era de argint, în ciuda ștanței. A fost foarte dezamăgit și ne-a întrebat cum putem să ne dăm seama că o bijuterie de argint sau de aur chiar sunt de argint sau de aur.
Deci cum faci să îți dai seama dacă lanțul de aur e chiar de aur? Sau dacă brățara de argint e chiar argint? Fără soluții chimice care să te ajute?
1. Verifici să fie gravat
Da, știu. Pe noi asta nu ne-a ajutat. Dar, în general, bijuteriile de metale prețioase sunt ștanțate și gravate în funcție de materialul din care sunt produse.
La aur avem așa:
999 – 24 de carate
916 – 22 de carate
833 – 20 de carate
750 – 18 carate
625 – 15 carate
585 – 14 carate
417 – 10 carate
375 – 9 carate
333 – 8 carate
iar la argint:
750, 800, 875, 916, 925 (cel mai comun) si 999.
2. Ai grijă de unde cumperi
Ideal ar fi să nu cumperi de la o doamnă care te acostează pe stradă, ca să fii sigur că marcajele de mai sus nu sunt la mișto. Recunosc, n-am mai pățit până acum ce am pățit cu brățara lui Filip și nici nu m-am gândit că s-ar putea ca ceva ștanțat să fie fals.
Bijuteriile cumpărate, așa cum se face, din magazine, vin însoțite de certificate care atestă materialul din care sunt făcute. Informația asta l-a ajutat pe Filip să se relaxeze că nu toată planeta o să-l tragă în piept și că are și el cum să controleze ceea ce cumpără.
3. Greutate
După ce am văzut petele rozalii mi-am dat seama mai bine că și greutatea era diferită: brățara era mai ușoară decât m-aș fi așteptat de la o brățară de argint. Așa că, atunci când cumpărați, puteți face și acest test, nu foarte precis, e drept. Dacă ar fi fost o brățară mai mare sau un ditai lanțul de bărbați (de argint sau de aur), mi-aș fi dat mai ușor seama. Dar cum era o brățărică micuță, a fost ușor să ratez informația asta.
4. Magnetul
Dacă ai un magnet în poșetă, cum au toate doamnele, desigur, poți încerca să vezi dacă metalul este atras de magnet. Dacă da, nu e nici aur și nici argint. Pe de altă parte, dacă nu, asta nu e o garanție pentru nimic.
5. Gheața și oțetul
Dacă în aceeași poșetă ai și un cub de gheață, îl poți folosi ca să verifici argintul, de exemplu. Argintul pare că este un bun conductor de căldură, așa că un cub de gheață pus pe o suprafață de argint o să se topească cu bulbuci (pe testate).
Iar ca să verifici aurul, scoți, tot din poșetă, sticla cu oțet. O picătură de oțet pe aur nu face nimic. Dacă este alt material, s-ar putea să-și schimbe culoarea.
