Niciun Rezultat
Pagina căutată nu a fost găsită. Încercați o căutare mai profundă sau folosiți navigarea de deasupra pentru localizarea postării.
În weekend am avut un workshop în care la un moment dat am discutat despre cum trebuie amenajat cabinetul unui psihoterapeut care lucrează cu copiii și din discuție mi-am amintit despre momentele în care îmi amenajam casa pentru a fi primitoare pentru copiii mei mici, nemergători, dar foarte curioși.
Și pentru că susțin foarte mult autonomia și încurajarea explorării și mai puțin îngrădirea copilului, dar și un pic de libertate pentru mamă, care are nevoie să poată respira fără să se teamă că pică bebelușul de pe bibliotecă, vă las mai jos câteva idei despre elemente la care să fiți atenți, lucruri pe care să le securizați și să le verificați, pentru a vă ști copilul în siguranță cât își ia timpul să exploreze casa de la nivelul lui.
Ce vreau să mai rețineți este că acest ”baby-proofing” nu este o activitate care se întâmplă o dată, ci este ca atunci când faci curățenie. Îți iei timp zilnic sau o dată la câteva zile și mai verifici lista de mai jos, ca să te asiguri că e totul în regulă.
Pe lângă lista de mai jos, te mai încurajez să faci ceva. Pleacă dintr-un colț al casei de-a bușilea și străbate astfel toată casa. Așa o să vezi cum se vede lumea de la nivelul bebelușului, care ar putea să fie provocările lui, ce ar putea să fie interesant pentru el, ce ar putea fi pus să fie mai accesibil și ce ar trebui mutat un metru mai sus.
Pagina căutată nu a fost găsită. Încercați o căutare mai profundă sau folosiți navigarea de deasupra pentru localizarea postării.
În weekend am avut un workshop în care la un moment dat am discutat despre cum trebuie amenajat cabinetul unui psihoterapeut care lucrează cu copiii și din discuție mi-am amintit despre momentele în care îmi amenajam casa pentru a fi primitoare pentru copiii mei mici, nemergători, dar foarte curioși.
Și pentru că susțin foarte mult autonomia și încurajarea explorării și mai puțin îngrădirea copilului, dar și un pic de libertate pentru mamă, care are nevoie să poată respira fără să se teamă că pică bebelușul de pe bibliotecă, vă las mai jos câteva idei despre elemente la care să fiți atenți, lucruri pe care să le securizați și să le verificați, pentru a vă ști copilul în siguranță cât își ia timpul să exploreze casa de la nivelul lui.
Ce vreau să mai rețineți este că acest ”baby-proofing” nu este o activitate care se întâmplă o dată, ci este ca atunci când faci curățenie. Îți iei timp zilnic sau o dată la câteva zile și mai verifici lista de mai jos, ca să te asiguri că e totul în regulă.
Pe lângă lista de mai jos, te mai încurajez să faci ceva. Pleacă dintr-un colț al casei de-a bușilea și străbate astfel toată casa. Așa o să vezi cum se vede lumea de la nivelul bebelușului, care ar putea să fie provocările lui, ce ar putea să fie interesant pentru el, ce ar putea fi pus să fie mai accesibil și ce ar trebui mutat un metru mai sus.
Pagina căutată nu a fost găsită. Încercați o căutare mai profundă sau folosiți navigarea de deasupra pentru localizarea postării.
Familia noastră e foarte interesantă din punct de vedere al nevoii de căldură. De căldură emoțională avem toți nevoie și ne oferim pe rând, fiecare după cum poate da și fiecare după cum poate primi. Ne reglăm ușor, funcționează bine. Însă, unde e mai greu, e în ceea ce privește căldura din casă. Suntem foarte diferiți din punctul ăsta de vedere și e greu să coabităm. În mașină e mai ușor, pentru că unul dintre noi își închide ventilatorul, celălalt îl îndreaptă către sine și tot așa. Dar acasă, ce să facem, când unul ar vrea să fie în casă ca într-un iglu, celălalt ar vrea ca pe plajă în spania în miezul lui August, un al treilea vrea când așa, când așa, iar al patrulea vrea mereu pe dos de ce vrea al treilea?
Pentru că așa suntem. Pentru mine centrala e aproape redundantă și singurele 2 motive pentru care aș porni-o ar fi: apă caldă pentru baia cu spumă și pentru că îmi place să calc pe parchetul încălzit (avem încălzire în pardoseală), în rest, dacă-s 18 grade, mai pun un cardigan lălâu pe mine, fac un ceai și mă simt hygge. În celălalt colț al ringului, este domnul V., care la temperatura pe care eu o aleg în casă, în care stau cu șosete și o bluză cu mânecă lungă, el își pune hainele de piele de lână merinos, peste care pune pantaloni de trening, un polar, un hanorac, buff-ul și halatul de prosop. Iar copiii sunt când unul în chiloți în zăpadă și celălalt cu 7 straturi de haine groase pe el, când invers.
Avem termostat de centrală, dar care n-ajută, pentru că dacă pun eu temperatura pe el, mai supăr doi din casă, dacă pune el temperatura pe el, supără alți doi din casă. L-am luat, e acolo, ca să economisim, pentru că oprește centrala atunci când ajunge la o anumită temperatură (o altă bună investiție în perioada în care aveam fluctuații de tensiune, a fost și un stabilizator de tensiune pentru centrale termice). Ce ne-a mai ajutat (sau pe mine) a fost să oprim căldura de tot în una din camere, unde mă pot duce eu să mă simt bine când nu mai suport sauna din casă. Acum, nu vă imaginați că-i chiar saună, dar mie la 23 de grade mi-e extrem de cald și-aș deschide toate geamurile din casă. Și avem câteva, pe toate părțile (de se face curent 🙂 )
Acum, după toată introducerea asta despre valsul cu temperatura al familiei noastre, să ajungem la subiectul nostru și anume, la câte grade creștem un bebeluș în casa noastră? Și se pare că bebelușii sunt de-ai mei și nu de-ai domnului V., pentru că și ei au nevoie de temperaturi mai scăzute, și nu să crească într-un cuptor (știu, societatea în care trăim e oripilată de acest gând și când oi scrie aici de 18 grade, mă aștept să se închidă multe ferestre… de browser și nu numai).
AAP (Asociația Americană de Pediatrie) și alte asociații mari ce au în vedere sănătatea copiilor, vorbesc despre temperaturi mai scăzute într-o casă cu bebeluș. Ideal, pe timpul somnului unui bebeluș în cameră ar trebui să fie 18 grade, iar pe timpul zilei, undeva între 20-22 de grade. Nu sunt medic, nu e specialitatea mea să vă vorbesc despre motivele medicale pentru care nu e bine să supraîncălzim bebelușul (dar găsiți sigur multe explicații la pediatrul vostru sau căutând puțin pe google), vreau doar să vă explic puțin din punct de vedere psihoneurofiziologic de ce nu e bine să facem prea cald într-o cameră unde doarme un bebeluș.
Bebelușii sunt construiți diferit de adulți. Putem observa asta cu ochiul liber numai când ne uităm puțin la proporțiile copurilor lor, însă și în interior proporțiile sunt diferite. Poate cea mai mare diferență dintre un adult și un bebeluș o reprezintă vulnerabilitatea bebelușului. Bebelușul nu se poate apăra singur nici măcar un pic. Nu poate spune în cuvinte că e în pericol, nu se poate mișca din locul în care este, nu-și poate procura singur nici măcar o picătură de apă și, de multe ori, e atât de imobilizat, încât nici măcar privirea nu și-o poate feri atunci când nu vrea să se mai uite la ceva, sau îi bate un bec în ochi sau sunt prea mulți oameni care se uită la el.
În acest context, bebelușul are nevoie să fie conectat cu un adult puternic, care să facă toate aceste lucruri pentru el. Și cum face el asta? Păi, dacă adultul nu-i acolo lângă el, plânge. Plânge, iar adultul apare și verifică: Ce-l supără pe acest bebeluș? Și apoi repară.
Pe timp de zi, adulții sunt alerți, iar bebelușii pot dormi liniștiți, pentru că adultul e acolo, atent la el. Pe timpul nopții, însă, adultul adoarme și el. Și-atunci, pentru bebeluș e foarte important să se simtă mereu în siguranță. Și cum face el asta? Are un somn foarte superficial, din care se trezește des, ca să verifice dacă mai este în siguranță. Mai sunt în locul în care m-am culcat? Mai e lângă mine maimuța care era când am adormit? Dar mama mai e? Mai am în gură sânul sau suzeta cu care am adormit? Dacă răspunsul la toate întrebările este Da, atunci bebelușul adoarme la loc. Dacă răspunsul la una din aceste întrebări este Nu, bebelușul începe să plângă, ca să se asigure că se restabilește ordinea, pentru ca el să poată fi în siguranță.
În momentul în care facem în cameră 26 de grade, bebelușului îi e mult mai greu să păstreze acest somn superficial. O să vă bucurați, poate. Aha, deci așa îl fac să doarmă mai mult?! Nu. Pentru că unul din riscurile asociate cu somnul profund, este cel al morții subite. Bebelușul supraîncălzit nu se mai trezește să verifice dacă totul e ok în mediu, însă pentru că în mediu e foarte cald, el se deshidratează (bebelușii se deshidratează mult mai repede decât adulții și e foarte periculos la ei asta). Odată ce începe să se deshidrateze și nu se trezește să anunțe asta și să ceară sânul sau lapte sau apă (mai târziu, pentru bebelușii care au început deja diversificarea), creierul intră în stare de alertă și funcționează de pe modul de avarie. Trezitul implică utilizarea a multe resurse, pe care creierul decide că nu mai are de unde să le scoată și așa intră într-o stare de letargie, din care e foarte greu de scos.
Dacă 18 grade vi se pare puțin, faceți 20, dar nu-l înfofoliți pe copil. Nu-i verificați temperatura punând mâna pe mânuțe sau picioare, pentru că extremitățile unui bebeluș sunt adesea reci ”by default”, fără ca asta să însemne că îi e frig. Când era Ema mică am avut noroc că aveam problemele cu geamurile din dormitor și că, deși centrala mergea permanent, în cameră oricum nu se făceau mai mult de 18 grade pe timp de iarnă. A fost super. Iar când a apărut Fip, locuiam în altă parte, dar a fost scuza mea să dormim într-un dormitor răcoros, vorba aceea, pentru copil. Acum mi s-a înfundat. Nu mai dorm cu ei în cameră, iar pentru domnul V. e chinuitor să-l țin la 19 grade. Singura mea șansă ar fi să mai fac un copil…
Știu că subiectul ”mutarea copilului în camera lui” e un subiect foarte interesant pentru părinți, fie ei noi sau vechi. Mulți dintre ei/voi/noi se întreabă ”când o fi cel mai bun moment să mutăm copilul din patul nostru în patul lui, din camera noastră în camera...
Înainte Când ajungeam acasă (de oriunde), copiii se puneau călare pe mine. Sau pe V. Sau pe amândoi. Nici gând să se joace cu vreo jucărie sau doar între ei. Poate mai pictam sau mai bucătăream, citeam sau ne alergam prin casă. În toate era musai un adult implicat....
Unul din cele mai mari stresuri ale mele de când era Ema mică a fost temperatura în casă. La Fip eram deja rodată, dar la Ema fu complicat tare. Nu mai avusesem niciodată un copil, cu atât mai mult nu mai avusesem niciodată un nou născut. La câte grade...
facebookinstagramyoutuberss Infecția cu Virusul papiloma uman (adică HPV), este cea mai frecventă boală cu transmitere sexuală la nivel mondial. Ca să vă faceți o idee, dacă nu o aveți deja, aproximativ 70-80% dintre toți bărbații și femeile activi sexual vor fi...
facebookinstagramyoutuberss Înainte de pandemie lucram din două spații: de la cabinetul din centru și de la cabinetul de acasă. Momentan încă lucrez doar online, pentru că nu văd cum aș putea să fac munca mea cu măști, pentru că adesea ședințele se lasă cu plâns și...
facebookinstagramyoutuberss ”Banii n-aduc fericirea” zice o vorbă dulce din popor. Alta spune că ”Munca e brățară de aur”. Doar că vocile din poporul român sunt, de multe ori, fataliste, deprimante și descurajează din a avea putere personală. E logic, cultural...
facebookinstagramyoutuberss Dacă mă urmăriți pe instagram (cum ziceam și în articolul de acum câteva zile, Instagram a cam rămas singura platformă de social media pe unde mai sunt activă), o să vă plictisiți să vedeți de câte ori spun că e important să intrăm în...
facebookinstagramyoutuberss Că îmi place foarte mult să vorbesc despre dezvoltarea personală, poate că știți deja. Și că-mi place să vă dau idei și sugestii despre ce ați putea face ca să vă îmbunătățiți viața, poate că știți și asta. Și că nu sunt fan al rețetelor 1...
facebookinstagramyoutuberss Prea multă gălăgie, prea multe lumini, prea mulți oameni, prea multă agitație. Așa experimentează lumea persoanele hipersensibile, iar experiențele care sunt ușor de gestionat pentru cei cu o toleranță mai ridicată la stimuli, devin...
În decursul celor aproape 8 ani de când scriu pe blog și am și copila dintâi, am tot scris articole despre camera sau spațiile destinate copiilor. M-am concentrat de la început să fie vorba despre spații flexibile și ușor de modificat, tocmai pentru că și nevoile copiilor sunt schimbătoare. Camera de bebeluș a fost cameră de bebeluș (mă rog, nu camera, ci spațiul, pentru că amândoi au împărțit camera cu noi când erau bebeluși), spațiul de bebeluș care merge deja de-a bușilea și e interesat să-și aleagă jucării dintr-o zonă a arătat altfel, apoi, pe măsură ce au crescut, au apărut unele spații și au dispărut altele.
Indiferent de cum era împărțit spațiul, am fost mereu concentrată pe organizarea jucăriilor și materialelor ca să le fie ușor de văzut și ales. Nu aveam cutia aia imensă în care se pun toate jucăriile și se răstoarnă pe covor, ci jucăriile își aveau locul în raft, cam cum îmi plăcea și mie să am ustensilele pe birou sau la bucătărie sau cărțile în bibliotecă. Să le văd, să pot alege ce-mi trebuie și să nu fie nevoie să scormonesc grăbită și furioasă după una sau alta.
În tot acest setup, trei lucruri au fost mereu prezente: jucăriile, cărțile și stickerele de pe pereți. Acum copiii au 6 și 8 ani (aproape) și simt că trecem într-o nouă etapă. În lockdownul trecut le-am reorganizat camera și, ce să vezi, am demontat unul din dulapurile cu jucării și l-am scos din uz. Aștept să reiau munca la cabinet, pentru că va fi un bun dulap pentru cărți sau materiale pentru masa cu nisip. Încă nu m-am decis. Stickerele pe pereți încă mai există (pentru că am încercat să le dau jos, dar se dau jos cu tot cu tencuială, deci acolo să rămână…), însă pe ușa de la cameră (pe care am vopsit-o cu vopsea metalică) a apărut prins cu un magnet un poster cu un super erou. Cărțile au devenit și ele mai mici, pentru că au mai puține poze și au mai multe litere, deci ocupă mai puțin spațiu. Camera lor e încă destul de copilărească (sunt păpuși și mașini și tot felul de prostioare), însă parcă începe să fie ușor mai adolescentină.
Adesea strâng de pe jos un binoclu, în loc de o mașină cu cheie. Și pe cutia cu sertar nu mai sunt mulți bebeluși înșirați, ci niște păpuși decorative de porțelan. Ema nu mai caută magazine cu jucării, ci cu decorațiuni interioare, ca să-și ia un suport mic pentru cercei, o vază în care să pună o floare, un bibelou sau o pernuță decorativă. Copiii cresc și odată cu ei începe să crească și spațiul (literally, pentru că e mai puțin ocupat de tot felul de mărunțișuri :)))
Așa că eu una abia aștept să le zugrăvim camera și să dăm jos stickerele de pe pereți, pe care să-i umplem de mesaje mai relevante pentru ei. De exemplu, afirmații potrivite vârstelor lor și etapelor lor de dezvoltare. Aveam gândul de mult timp, însă mi-a revenit în atenție când am înregistrat podcastul despre bullying, împreună cu Alexandra Iftode, pentru că ea a zis ceva foarte smart în podcast, pe la final (vă las în suspans și nu vă zic ce :)). Linkul unde puteți asculta podcastul este aici: Podcast cu Diana & Alexandra Iftode (Episodul 22) – Despre Bullying.
Poți explora cine ești și poți afla cine sunt ceilalți
Poți să fii puternic/ă și poți cere ajutor în același timp
Poți testa roluri diferite și moduri diferite de a avea putere
Poți afla consecințele comportamentului propriu
Toate emoțiile tale sunt OK pentru mine
Poți învăța ce e real și ce e fantezie
Te iubesc pentru cine ești.
Poți gândi înainte să spui da sau nu și să înveți din greșeli
Poți avea încredere în intuiția ta pentru a decide ce vrei
Poți găsi un mod de-a face lucrurile care să ți se potrivească
Poți învăța regulile care te ajută să trăiești cu ceilalți
Poți învăța când și cum să contrazici
Poți gândi pentru tine și cere ajutor, în loc să-ți fie greu
Te iubesc chiar și când nu suntem de acord. Iubesc să cresc cu tine
Știu că subiectul ”mutarea copilului în camera lui” e un subiect foarte interesant pentru părinți, fie ei noi sau vechi. Mulți dintre ei/voi/noi se întreabă ”când o fi cel mai bun moment să mutăm copilul din patul nostru în patul lui, din camera noastră în camera...
Înainte Când ajungeam acasă (de oriunde), copiii se puneau călare pe mine. Sau pe V. Sau pe amândoi. Nici gând să se joace cu vreo jucărie sau doar între ei. Poate mai pictam sau mai bucătăream, citeam sau ne alergam prin casă. În toate era musai un adult implicat....
Unul din cele mai mari stresuri ale mele de când era Ema mică a fost temperatura în casă. La Fip eram deja rodată, dar la Ema fu complicat tare. Nu mai avusesem niciodată un copil, cu atât mai mult nu mai avusesem niciodată un nou născut. La câte grade...
Nu pot sa spun ca am citit multe carti de parenting, nici putine, doar cateva. Nu am citit carti care sa-mi promita succes garantat in 2-3-5-100 de pasi (includ aici si cartile care promit un somn lin al bebelusilor daca se urmeaza nu stiu ce pasi, sau...
Zilele trecute am intrat într-o librărie, să mai casc puțin gura pe-acolo. N-am mai fost prea des în librării în ultima vreme și simțeam lipsa unei activități fără rost, dar care să-mi facă plăcere și după care să nu mă simt vinovată. Nu știu de ce, dar dacă pierd vremea prin magazine de haine, la final mă simt rău și am impresia că am pierdut un timp pe care n-o să-l mai recuperez niciodată, în schimb, dacă pierd vremea prin librării, la final simt o emoție foarte plăcută, de bucurie. Și mă simt relaxată, nicicum vinovată.
Mi-au atras atunci atenția două cărți, ambele despre psihologia culorilor. Și după ce o să termin de citit cărțile de pe raftul de bibliotecă ”în așteptare”, o să-mi aleg una dintre ele și sunt convinsă că o să aflu multe lucruri noi din ele.
Acum, când lucrez cu copiii și cu culorile nu folosesc un etalon sau un standard în ceea ce reprezintă fiecare culoare în parte. Și nu fac asta, pentru că în cazul copiilor, mai ales celor mici, impactul societății asupra percepției culorilor e încă minimă. Pentru un copil mic, culoarea negru poate reprezenta ceva pozitiv, pentru că asocierea pe care o face el nu este una de doliu (poate nici nu știe încă faptul că în partea asta a lumii unde trăim noi, oamenii poartă negru atunci când își plâng moartea unei persoane apropiate), ci poate că asocierea este ”mama poartă mult negru și când mă ține în brațele ei cu bluze negre, eu mă simt în siguranță”. Așa că, înainte să mă apuc să analizez un desen făcut de un copil, un lucru cu pietricele, cu plastilină sau cu mai știu eu ce materiale colorate lucrăm, primul pas este să-mi calibrez paletarul de culori. Cum interpretează el culorile din cutia mea de culori. Care culoare e personajul negativ dintr-o poveste? Care culoare e personajul pozitiv? Care culoare e personajul blând? Care culoare e personajul puternic? Abia după ce am perspectiva lui, mă pot apuca să înțeleg ce a desenat el acolo și cum.
În cazul adulților, psihologia culorilor funcționează parțial așa, parțial diferit. Pentru că noi suntem deja aliniați tribului de care aparținem, care are anumite așteptări sociale de la culori. Iar așteptările astea pot diferi total de la o societate la alta. Țin minte că atunci când eram mică, bunica îmi povestea de cineva (nu mai știu cine) care și-a zugrăvit întreaga casă în negru, ca semn de tristețe într-un proces de doliu. Mi s-a părut extrem de ciudat, cu atât mai mult cu cât toată povestea spusă de ea era cu un iz de ”anormal”. Însă, pentru un locuitor din insulele Feroe, din sec XIX, n-ar fi fost nimic ieșit din comun să audă despre o casă neagră, căci casele lor tradiționale erau din lemn tratat cu smoală și apoi vopsit negru, pentru a absorbi și menține căldura. O casă albă ar fi fost complet ineficientă.
Culoarea verde reprezintă pentru o mare parte din culturile europene fie o culoare relaxantă (în funcție de luminozitate și intensitate), sau o culoare care inspiră energie și creativitate. Am observat că tot mai mulți oameni au accente vernil puternic în amenajarea bucătăriei și pot înțelege asta foarte bine: bucătăria adesea e primul loc din casă în care ne activăm dimineața, după ce ne trezim și facem un duș, așa că ne prinde bine să ne bem cafeaua sau să ne luăm micul dejun într-un spațiu plin de vitalitate. Însă și accente de verde salvie sunt potrivite pentru o bucătărie în care vrei să-ți recapeți suflul și să respiri adânc până la 10.
Noi avem suficientă vitalitate în viața noastră, așa că pentru bucătărie și pentru accesoriile din baie am ales tonuri pastelate de verde mentă spre turcoaz foarte foarte deschis, cu saturație mică (adică suficient de mult gri în compoziție), însă luminoase. Iar în amenajarea dormitorului, am combinat un perete gri mediu cu uși asemenea (le-am vopsit noi ulterior, când mă plictisisem de ele în nuanță de lemn natur) și așternuturi verde smarald închis, care mă invită la somn și vise și relaxare. Nu cunosc asocieri negative cu culoarea verde în spațiul nostru de existență, însă în Indonezia, de exemplu, tradiția descurajează purtarea culorii verzi, pentru că e asociată pericolului și morții (prin înec, în principal). Dacă aș trăi în indonezia poate că aș evita să pun exact culoarea asta în așternuturi.
Acum, să vă dau câteva tips and tricks despre cum funcționează mintea noastră și cum reacționează ea la forme și culori, în caz că vreți să vă reamenajați casa, ca să știți de unde să porniți.
Acum.. adevărul este că niciodată n-o să fie nevoie să fim exclusiv creativi și exclusiv analitici. Cele două nu se exclud deloc, așa că în orice spațiu putem să le includem pe amândouă, în diferite forme. Un pic așa, un pic așa, important e să o facem într-un mod fluid. Îmi place mult imaginea de mai jos, în care camera este amenajată cu hexagoane în loc de cercuri, pentru că ele sunt un amestec între ambele și sunt, practic, niște cercuri cu linii. Și, în plus, culorile sunt energice, dar nu extrem de saturate:
Poate ați observat că multe din camerele de hotel care par să fi fost amenajate modern includ astfel de elemente în spațiul destinat celor care se cazează acolo, tocmai pentru că într-o cameră de hotel e posibil să te cazezi pentru că ești în vacanță, însă e la fel de posibil să te cazezi pentru că ești într-un business trip și-atunci ai nevoie de gândirea analitică sau de structură seara când îți rezolvi emailurile după o zi de lucru la birou. Pentru mine, astfel de camere sunt de inspirație
facebookinstagramyoutuberss După mai bine de două luni de autoizolare cuminte, începem să revenim la normal. La noul normal, cum o arăta el. Dar la un normal, oareșcum. Putem ieși din casă fără declarație, însă tot cu responsabilitate. Putem merge în parc, însă cu...
facebookinstagramyoutuberss Era să încep articolul cu expresia ”Primul Paște în Pandemie”, apoi mi-am dat seama că sună sinistru. Sper să fie primul, ultimul și singurul Paște în Pandemie, în ciuda faptului că n-a fost așa rău pe cât mă așteptam. Dacă acest articol...
Eram mai cultă înainte să înceapă pandemia. Pare că-mi făcusem un scop în viață să nu-mi petrec serile în fața televizorului, așa că ascultam muzică în surdină și citeam, în timp ce beam un ceai. De când cu pandemia, s-a dus pe suflet toată cultoșenia și mă regăsesc...
facebookinstagramyoutuberss Infecția cu Virusul papiloma uman (adică HPV), este cea mai frecventă boală cu transmitere sexuală la nivel mondial. Ca să vă faceți o idee, dacă nu o aveți deja, aproximativ 70-80% dintre toți bărbații și femeile activi sexual vor fi...
facebookinstagramyoutuberss Înainte de pandemie lucram din două spații: de la cabinetul din centru și de la cabinetul de acasă. Momentan încă lucrez doar online, pentru că nu văd cum aș putea să fac munca mea cu măști, pentru că adesea ședințele se lasă cu plâns și...
facebookinstagramyoutuberss ”Banii n-aduc fericirea” zice o vorbă dulce din popor. Alta spune că ”Munca e brățară de aur”. Doar că vocile din poporul român sunt, de multe ori, fataliste, deprimante și descurajează din a avea putere personală. E logic, cultural...
facebookinstagramyoutuberss Dacă mă urmăriți pe instagram (cum ziceam și în articolul de acum câteva zile, Instagram a cam rămas singura platformă de social media pe unde mai sunt activă), o să vă plictisiți să vedeți de câte ori spun că e important să intrăm în...
facebookinstagramyoutuberss Că îmi place foarte mult să vorbesc despre dezvoltarea personală, poate că știți deja. Și că-mi place să vă dau idei și sugestii despre ce ați putea face ca să vă îmbunătățiți viața, poate că știți și asta. Și că nu sunt fan al rețetelor 1...
facebookinstagramyoutuberss Prea multă gălăgie, prea multe lumini, prea mulți oameni, prea multă agitație. Așa experimentează lumea persoanele hipersensibile, iar experiențele care sunt ușor de gestionat pentru cei cu o toleranță mai ridicată la stimuli, devin...
Cel puțin o dată pe trimestru ne-apucăm să scoatem tot din camera copiilor și să vedem ce rămâne și ce pleacă din tot ce au. Scopul meu și scopul lor sunt foarte diferite, așa că în camera lor arată adesea ca și cum cele două scopuri ale noastre s-au întâlnit acolo și au explodat împreună. Eu îmi doresc pentru ei o cameră aerisită, cu mai puține jucării, dacă s-ar putea, cu pereții curați și albi și cu mult spațiu liber și aerisit. Ei își doresc multe jucării (bine, mai ales Fip), multe decorațiuni (un fel de bibelouri și mileuri, iar astea îi plac mai mult Emei, care le aranjează conștiincios pe orice policioară găsește, în bibliotecă pe interior și pe exterior și pe noptiere), multe stickere pe pereți și pe tavan, și tot așa.
Da, știu. Am încercat în repetate rânduri să le povestesc cum ”Less is more” și am privit adesea în admirație camera proaspăt curățată, dar uimirea mea către divinitatea acestei camere ordonate și curate n-a fost, în niciun caz, împărtășită. Deși camera e plină de stickere, poze, desene, decorațiuni (fiecare alt model, altă paletă de culori, altceva), Ema mi-a reproșat că e prea albă camera, n-are culoare.
Dacă mi-ar plăcea să aibă o cameră ca alea pe care le găsesc eu pe Pinterest? Sigur că da. Mai ales că starea naturală a camerelor pozate și uploadate acolo pare să fie una lipsită de dâre, praf și zoaie, ceea ce la noi se întâmplă doar în ziua de curățenie.
Dar hai să desființez pe rând toate trendurile pe care le-am găsit pe Pinterest și să vă spun de ce nu se pot întâmpla la noi, deși eu mi-aș dori (câteodată) cu cerul și pământul.
Vai, ce-mi mai plac. Pereții complet albi, cu mobilă sau așternuturi diafane, în nuanțe delicate de roz prăfuit, piersicuță sau albastru ca o dimineață de vară la mare. Sunt absolut adorabile. La noi? Imposibil. Nu le plac culorile diafane. Am încercat cu perdelele, care sunt roz șters, iar lumina care trece prin ele e roz-difuză și învăluie toată camera într-un abur plăcut, care invită la zâmbete. ”Ăsta nu e roz, ăsta e un fel de alb; de ce ai zis că ai luat perdele roz?!”
N-ai cu cine, chiar n-ai 🙁
Am vrut să branduiesc și eu camera lor cu inițialele lor sub formă de monograme. Îmi place să fiu creativă și artistică și îmi veniseră câteva idei foarte drăguțe. Dar parcă mai ai loc de monograme printre toți fluturii, prințesele, florile, cometele, dinozaurii și cifrele lipite peste tot prin cameră (pe toți pereții, mai puțin pe cei unde sunt paturile, pentru că acolo era patul cu etaj înainte; dar sunt pe tavan, pentru că acolo ajungea bine pișcoata mică atunci când era mai mică)? Apoi m-am gândit că poate pe așternuturi aș putea apela la servicii de broderie personalizată sau broderie computerizată, numai că, ce să vezi? Și așternuturile sunt cu Patrula Cățelușilor sau Sirene, super colorate și ele. Ok, nici acolo. Am renunțat la idee. E OK, știu amândoi cum îi cheamă, care e patul lor și care sunt lucrurile lor. Dar așa, o pozică de instagram parcă tot ar fi ieșit dacă aveam cu cine…
Ioi, ce-mi mai dădeam silința când era la mine toată puterea de decizie. Jucării de lemn, sau produse cu respect față de oameni și natură, jucării din alte materiale naturale, Mia – păpușa Waldorf cusută de mine, instrumente muzicale reale în loc de pianine cu butoane și baterii, bucătărie mică de lemn, curcubeul mic și curcubeul mare de lemn pictat cu vopsea nu știu de care, tot felul de cuburi de construit în tot felul de forme. Apoi? Apoi au început să aibă ei puterea de decizie. Ce-au vrut ei? Prințese de plastic și parcări de plastic, monster trucks cu telecomenzi, săbii de plastic (cele de lemn nu erau la fel de impresionante) și tot felul de kitschoșenii care mi-au mâncat nervii. Multe jucării să fie, multe. Și peste tot…
Am păstrat, mai mult pentru mine, niște cuburi de construcție hexagonale, floarea și curcubeul de lemn. Dacă aș topi tot plasticul care e la ei în cameră, aș mai construi o cameră, cred. Ce mă consolează e faptul că nu le distrug, așa că vor fi refolosite și de alți copii.
Și mă mai consolez cu gândul că la cărți am reușit să păstrăm o direcție sănătoasă de cărți ”de calitate”. Am scăpat de surplusul inutil, de cărțile cu imagini desenate în paint și am păstrat doar cărțile ilustrate frumos și romanele care încurajează frumosul în viața noastră.
Cât despre haine, aici am reușit să păstrez un echilibru, cu atât mai mult cu cât Fip are cel mult 10 piese vestimentare pe care le poartă, iar Ema e extrem de creativă cu ținutele ei, dar n-are nevoie de multe pentru a fi atât de creativă. De exemplu, are o pereche de pantaloni largi și evazați pe care-i îmbracă și ca pantaloni, dar și ca rochie cu o mânecă (își bagă corpul printr-un crac și o mână prin celălalt) sau rochie fără mâneci deloc (se bagă ea cu totul pe un crac, iar pe celălalt în bagă în interior). Două fuste pot fi ”fustă și bluză” și tot așa. Cu toate astea, cu toate că n-au multe haine, invariabil ele sunt peste tot. Desigur, când schimbi 5 outfituri pe zi devine obositor numai să te gândești să le mai pui și la loc. Partea bună e că ele mai ascund din tonele de jucării, care nu se mai văd de sub ele. Partea și mai bună e că de când a început școala, Ema își umple ghiozdanul cu … TOT. Jumătate din dulap e în ghiozdan (jumătatea cu hainele de școală. ”Dacă e frig? Dacă e cald? Dacă brusc am sport și n-am știut?”. Așa că are în ghiozdan tricouri de școală și de sport, pantaloni de sport lungi și scurți, șosete și chiloți, altă fustă, un cardigan, etc. Piese vestimentare care, de altfel, în mod normal ar fi zăcut pe podeaua camerei (și pe mobilierul din cameră :)))
Când era Ema micuță, aveam locșorul de citit. Era un colț de cameră, în care pusesem o salteluță în formă de scaun și un baldachin frumușel. Stăteam acolo o grămadă și tot citeam. Îl mențineam liber și curat, ca să fie ca o invitație. Când am rearanjat camera lor pentru ultima dată, am pus lădița cu jucării în dreptul geamului. Ce frumos arăta acolo! Pe o latură era lipită de dulap, așa încât aveai și spătar. Cu o pernuță pentru moliceala fundulețului și cu 2 cărți aruncate grijuliu pe păturica de pe ea, pentru mine era un loc numai bun pentru lecturat. Sigur, priveliștea de pe geam nu era nici ea ca pe Pinterest. Casa de vis-a-vis e curată, dar nu-i ca și cum aș vedea munți și văi. Pe de altă parte, m-am gândit eu, dacă stai acolo să citești, oricum nu te poți uita pe geam la altceva, nu?
În fine. Cât credeți că a durat până s-a transformat într-un pat pentru păpuși? Da, nici eu nu mai știu exact, dar este fix timpul care i-a trebuit Emei ca să ajungă din sufragerie până în camera lor și să vadă minunea :)))
Dacă e să mă uit puțin în ce am scris mai sus, îmi dau seama că totul se rezumă la ”eu vreau puțin și ei vor mult”. Și accept asta, pentru că, deși eu aș vrea ceva diferit de ei, până la urmă e camera lor și nu a mea. În camera mea (a noastră) păstrez ideea de puțin și bun. Momentan n-avem altceva în ea decât un pat, un dulap lung de 2 metri, o comodă cu 3 sertare (la care vreau oricum să renunțăm) și o măsuță rotundă în loc de noptieră. Nici veioze nu mai avem, pentru că le-am atârnat din tavan. Am mai atârnat deasupra patului tabloul din dormitorul bunicii (un pastel în creion cu un peisaj de iarnă) și mai sunt plante prin camere. Și da, dacă vin copiii și-mi aduc lucruri aici pe care nu le vreau, sunt nemulțumită. Îmi imaginez că la fel de nemulțumiți ar fi și ei să le iau eu din camera lor din lucrurile pe care ei le vor acolo.
Vă las o poză și cu realitatea, ca să vă relaxați mintea privind-o. Nu suntem nici pe-aproape de pozele de mai sus. Așa arată camera după o sesiune mică de joacă. Dacă o să vă întrebați ce-i cu cutiile alea acolo, pot să vă răspund foarte scurt: deși camera geme de jucării (din punctul meu de vedere; adaug asta pentru că știu că se poate mult mult mai mult), cutiile rămân în top 3 chestii preferate de ei.
De ce am ales să nu-i ”controlez” eu și să nu-mi impun punctul de vedere, ci să-l accept pe-al lor?
Vă las să-mi ascultați podcastul ”De ce vrei să-ți controlezi copilul și ce să faci în schimb”
Povestea noastră a început din inimă... Ne aflam la finalul clasei a XII-a când drumurile noastre urmau să se separe, eu plecând la Braşov iar el la Iaşi. Eram convinşi de faptul că va fi foarte greu şi chiar de faptul că poate vom rezista, dar dacă iubirea noastră...
Știu că subiectul ”mutarea copilului în camera lui” e un subiect foarte interesant pentru părinți, fie ei noi sau vechi. Mulți dintre ei/voi/noi se întreabă ”când o fi cel mai bun moment să mutăm copilul din patul nostru în patul lui, din camera noastră în camera...
Înainte Când ajungeam acasă (de oriunde), copiii se puneau călare pe mine. Sau pe V. Sau pe amândoi. Nici gând să se joace cu vreo jucărie sau doar între ei. Poate mai pictam sau mai bucătăream, citeam sau ne alergam prin casă. În toate era musai un adult implicat....
facebookinstagramyoutuberss Infecția cu Virusul papiloma uman (adică HPV), este cea mai frecventă boală cu transmitere sexuală la nivel mondial. Ca să vă faceți o idee, dacă nu o aveți deja, aproximativ 70-80% dintre toți bărbații și femeile activi sexual vor fi...
facebookinstagramyoutuberss Înainte de pandemie lucram din două spații: de la cabinetul din centru și de la cabinetul de acasă. Momentan încă lucrez doar online, pentru că nu văd cum aș putea să fac munca mea cu măști, pentru că adesea ședințele se lasă cu plâns și...
facebookinstagramyoutuberss ”Banii n-aduc fericirea” zice o vorbă dulce din popor. Alta spune că ”Munca e brățară de aur”. Doar că vocile din poporul român sunt, de multe ori, fataliste, deprimante și descurajează din a avea putere personală. E logic, cultural...
facebookinstagramyoutuberss Dacă mă urmăriți pe instagram (cum ziceam și în articolul de acum câteva zile, Instagram a cam rămas singura platformă de social media pe unde mai sunt activă), o să vă plictisiți să vedeți de câte ori spun că e important să intrăm în...
facebookinstagramyoutuberss Că îmi place foarte mult să vorbesc despre dezvoltarea personală, poate că știți deja. Și că-mi place să vă dau idei și sugestii despre ce ați putea face ca să vă îmbunătățiți viața, poate că știți și asta. Și că nu sunt fan al rețetelor 1...
facebookinstagramyoutuberss Prea multă gălăgie, prea multe lumini, prea mulți oameni, prea multă agitație. Așa experimentează lumea persoanele hipersensibile, iar experiențele care sunt ușor de gestionat pentru cei cu o toleranță mai ridicată la stimuli, devin...
Țin minte că în primul articol pe care l-am scris despre spațiile din casă destinate copiilor am spus cât de importantă e flexibilitatea părintelui în proces. Și să urmărească interesele copilului atunci când aranjează, structurează, decorează. Drept urmare, spațiile din casa noastră destinate copiilor au fost extrem de fluide și modificate foarte des.
Am pornit de la spațiul sufrageriei, unde aveam o cutie cu jucării, o salteluță de pus pe jos și o piscină cu bile, pe vremea când era Ema mică. Nu avea camera ei, că nici nu-i trebuia. Și nici multe jucării nu avea, că nici alea nu-i trebuiau. Când o puneam la somn, toate jucăriile ajungeau în cutie, iar cutia lângă canapea.
Apoi a mai crescut. A apărut camera ei, au apărut rafturile, din care își lua singură jucăriile, locul pentru cărți, cutia cu plușuri. În continuare nu avea multe jucării, pentru că nu-i trebuiau. Făceam în fiecare seară ordine înainte de somn, ca să primim dimineața în ordine mentală și fizică și să încheiem cumva, ritualic, ziua. Strângeam noi, părinții, mai participa și ea. Plus că aveam regula (EU aveam regula :)) Ta-su nu prea): După ce nu mai lucrăm cu un material, îl punem la loc.
Au apărut și rafturile din sufragerie și măsuța cu scaune, care și-a găsit cel mai bine locul în dreptul geamului.
Apoi, când eram foarte gravidă, ne-am mutat. I-am luat pat (înainte dormea pe salteluță) și rafturi mai multe. Jucăriile se înmulțiseră. Și, pentru că aveam casă cu living la parter și camera ei sus, era evident că n-o să petreacă prea mult timp singură în cameră, departe de noi. Așa că spațiul de joacă s-a mutat jos. Inițial lângă geamurile camerei, ca să aibă multă lumină naturală. Spațiul era frumos delimitat, avea, în continuare, rafturi pentru jucării și cărți, iar în cameră doar câteva jucării.
După ce am născut, am construit terasă acoperită în curte și iaca, nu mai intra prea mult soare pe geamurile camerei. Am mutat locul de joacă sub scară, unde lucrurile erau mai distractive. Au apărut și jucăriile lui frati-su. Sufrageria se aglomera din ce în ce mai mult.
Când a mai crescut și Fip, le-am făcut camera lor. Cameră cu paturi supraetajate, cu dulapuri cu uși pentru jucăriile lor și bibliotecă pentru cantitatea exagerată de cărți (mi-o asum ca o problemă personală și pot trăi cu ea, pentru că-mi aduce bucurie să văd rafturi întregi pline cu cărți). Am mutat aproape toate jucăriile sus. Apoi, le-am dus pe toate, pe toate.
Am coabitat bine cu patul supraetajat o vreme. Ema dormea sus, Fip dormea jos. La început Ema dormea sus cu V, iar Fip dormea jos cu mine. Apoi Ema a decis să doarmă singură, iar V a plecat din aranjament. Din păcate nu am decât o singură poză cu patul ăsta (deși l-am avut în casă 2 ani și jumătate) și nu e una bună, pentru că ulterior, scara aia din stânga a primit și o balustradă, de care să se țină atunci când urcă.
A dormit așa mai bine de doi ani, până astă vară, când a hotărât că vrea să doarmă cu Fip. Fip voia să doarmă și cu mine, și, desigur, nu încăpeam toți trei pe o saltea lată de 90 cm. Așa că am întins o saltea mare pe jos și am dormit acolo (provizoriu, credeam eu).
Pentru că provizoriul ăsta dura foarte mult, iar ei nu mai aveau loc de nimic în cameră, am dezasamblat patul pentru 3 luni și am păstrat doar salteaua. 3 luni s-au transformat în ”până intru la școală”, apoi în ”să știi că mie îmi e frică să mai dorm acolo sus și nu mai vreau deloc patul”. N-am reușit să descopăr de unde frica, sau ce e ea, de fapt. Însă am ales să nu insist, somnul fiind oricum un domeniu sensibil (nu doar la copii). E esențial să te simți în siguranță în locul în care dormi. Așa că am fost de acord să scoatem patul la vânzare și să-l înlocuim cu altceva.
Și am ajuns la nivelul următor, în care le-am luat copiilor două paturi mici, de dimensiunea lor, pe care le-am pus frumușel în cameră. Vai, ce le-a mai plăcut de paturile lor. Acum dorm acolo, fiecare în patul lui, iar eu la picioarele lui Filip, mângânindu-l pe gleznă ca s-adoarmă.
Însă ne așteaptă o nouă schimbare, pentru că, în curând, va fi nevoie de un birou de copii pentru viitoarea proaspătă școlăriță și de un scaun confortabil. Apoi, peste încă ceva vreme, de încă un scaun și încă un birou. Și-apoi, la un moment dat, probabil că vor dori să nu mai împartă aceeași cameră. Și-atunci vom modifica din nou.
Deci, din punctul meu de vedere, camera copiilor e un proces continuu, și nu un rezultat finit. Fluid, în funcție de nevoile lor. Însă, din toate experiențele astea am învățat ceva:
În decursul timpului am avut multe piese de mobilier modulare și foarte versatile, pe care le-am plimbat și aranjat și re-aranjat prin casă după cum a fost nevoie. Un raft gen Kallax e și un bun separator de cameră, pentru când și dacă o fi nevoie, ca să aibă fiecare un pic de intimitate.
Dacă ar fi să o iau de la capăt cu patul supraetajat, aș lua un pat supraetajat de 3 persoane, adică mai lat jos, în care să încapă amândoi copiii (și, eventual, și eu). Pentru că mai e o problemă cu patul ăsta: când le rămân prietenii peste noapte, e greu cu organizarea. Nu toți copiii vor să doarmă sus, unii vor să doarmă cu amândoi, sau vin și ei cu frații. L-am folosit așa cândva, când s-au înghesuit 3 copii în patul de jos, iar al patrulea a dormit cu mine (Fip, căci era micuț tare atunci). Dar nu vreau să mă gândesc cât au fost de înghesuiți. Practic, așa cum s-au culcat seara, așa s-au trezit și dimineața, pentru că n-au avut loc unul de celălalt să se întoarcă de pe o parte pe alta :))
A fost o idee foarte bună să aibă hainele puse în dulapuri separate. Și să aibă, în general, și spații de depozitare care să nu fie la comun. Fiecare cu personalitatea lui, cu aranjamentul lui în dulap, fiecare după sufletul lui. 🙂
La voi cum decurg ostilitățile?
Știu că subiectul ”mutarea copilului în camera lui” e un subiect foarte interesant pentru părinți, fie ei noi sau vechi. Mulți dintre ei/voi/noi se întreabă ”când o fi cel mai bun moment să mutăm copilul din patul nostru în patul lui, din camera noastră în camera...
Când ajungeam acasă (de oriunde), copiii se puneau călare pe mine. Sau pe V. Sau pe amândoi. Nici gând să se joace cu vreo jucărie sau doar între ei. Poate mai pictam sau mai bucătăream, citeam sau ne alergam prin casă. În toate era musai un adult implicat.
Unul din cele mai mari stresuri ale mele de când era Ema mică a fost temperatura în casă. La Fip eram deja rodată, dar la Ema fu complicat tare. Nu mai avusesem niciodată un copil, cu atât mai mult nu mai avusesem niciodată un nou născut. La câte grade...