În weekend am avut un workshop în care la un moment dat am discutat despre cum trebuie amenajat cabinetul unui psihoterapeut care lucrează cu copiii și din discuție mi-am amintit despre momentele în care îmi amenajam casa pentru a fi primitoare pentru copiii mei mici, nemergători, dar foarte curioși.

Și pentru că susțin foarte mult autonomia și încurajarea explorării și mai puțin îngrădirea copilului, dar și un pic de libertate pentru mamă, care are nevoie să poată respira fără să se teamă că pică bebelușul de pe bibliotecă, vă las mai jos câteva idei despre elemente la care să fiți atenți, lucruri pe care să le securizați și să le verificați, pentru a vă ști copilul în siguranță cât își ia timpul să exploreze casa de la nivelul lui.

Ce vreau să mai rețineți este că acest ”baby-proofing” nu este o activitate care se întâmplă o dată, ci este ca atunci când faci curățenie. Îți iei timp zilnic sau o dată la câteva zile și mai verifici lista de mai jos, ca să te asiguri că e totul în regulă.

Pe lângă lista de mai jos, te mai încurajez să faci ceva. Pleacă dintr-un colț al casei de-a bușilea și străbate astfel toată casa. Așa o să vezi cum se vede lumea de la nivelul bebelușului, care ar putea să fie provocările lui, ce ar putea să fie interesant pentru el, ce ar putea fi pus să fie mai accesibil și ce ar trebui mutat un metru mai sus.

În toată casa

• Securizați ferestrele, chiar dacă bebelușul este mic.
• Montați în casă detectoare de fum și de gaz
• Puneți la îndemână un kit de prim ajutor (eu am o caserolă de plastic cu capac în care am pus fașă, plasturi, betadină, o foarfecă, lipici de piele și care e ușor accesibilă)
• Aveți grijă ca dulapurile să fie prinse în perete. Toate, inclusiv (sau mai ales) comodele cu sertare, care pot cădea pe copil:
• Puneți protecții la prize.
• Nu lăsați cabluri care să atârne pe jos (bebelușilor le place mult să le lingă, iar asta poate fi periculos)
• Puneți portiță la scări, dacă aveți scări

Baie

• Securizați dulapul în care țineți substanțe periculoase
• Mutați peria de WC undeva mai sus (cu Ema am rezolvat pasiunea ei pentru peria de WC cumpărându-i una nouă și lăsând-o la dispoziția ei; peria reală de WC era pusă sus de tot, pe uscător)
• Nu lăsați în baie coș de gunoi (în care puteți arunca fără să vă dați seama lucruri periculoase – voi sau eventualii musafiri)
• Dacă puteți regla temperatura apei calde de la robinet, ar fi minunat, ca să vă asigurați că nu vine niciodată fierbinte
• Aveți grijă și la cabina de duș. Povesteam aici ce am pățit noi

Bucătărie

• Aveți mare grijă ce aveți pe rafturile de jos din dulapurile de la bucătărie. Ideal ar fi să mutați de acolo lucruri periculoase, toxice, care se sparg și să puneți în locul lor obiecte care ar putea interesa bebelușul fără să fie periculoase: caserole, capace, oale, conserve, etc. 
• Blocați sertarele cu cuțite, chiar dacă vi se pare că bebelușul nu poate ajunge la ele
• Ideal ar fi să aveți un cuptor montat mai sus în dulap, la care bebelușul să nu se poată arde și unde nici să nu-și poată prinde degetele; din aceeași serie, la aragaz ar fi ideal să existe protecții la butoane (noi avem o plită și un cuptor incorporabil și am rezolvat problema: plita are protecție de copil, iar cuptorul l-am incorporat la nivelul blatului de bucătărie)
• Aveți grijă și cum vă aranjați lucrurile în frigider. Am văzut copii mici cocoțați în frigider, pentru a ajunge pe un raft de sus, unde era ceva delicios. Un frigider side-by-side rezolvă și problema legată de a ajunge la înghețata făcută cu mama din banane pisate fără să se mai cocoațe pe cine știe unde ca să ajungă la congelator. Indiferent ce aveți, puneți lucrurile interesante pentru copil pe rafturile de mai jos.
• Blocați accesul la coșul de gunoi (după cum ziceam mai sus, puteți să aruncați la gunoi lucruri periculoase pentru bebe și să nu vă dați seama că ați făcut-o 
• Aveți grijă pe unde lăsați brichete, chibrituri

Sufragerie

• Pentru că măsuța de cafea pare să fie nelipsită din orice casă de român, aveți grijă la colțuri. Recunosc, eu am lăsat măsuța așa cum era și am mizat pe faptul că vor învăța singuri să fie atenție. Iar asta este o strategie foarte bună pentru aproape toți copiii. Însă, atunci când măsuța de cafea e, de exemplu, din sticlă și are niște colțuri ca un cuțit, acolo aș proteja. Pentru măsuțe normale din lemn, puteți lăsa copiii să exploreze singuri cum să fie atenți.
• Fixați bine televizorul acolo unde este el amplasat. Copiii își pot trage cu mare ușurință un televizor mare și greu peste ei.
• Fiți un pic atenți dacă aveți o bibliotecă să vedeți cum și pe unde se poate urca bebelușul/copilul pe rafturi, cât de bine sunt ele fixate, sau ce alte pericole mai pot apărea acolo
• Cultural vorbind, sunt ceva șanse să existe o vitrină cu pahare în sufragerie; aveți grijă și la ea

Camera copilului

• Puteți înlocui pătuțul cu o saltea (pătuțul poate fi tentat să-l escaladeze la un moment dat ca să evadeze de acolo)
• Dacă ați înlocuit pătuțul cu o saltea și totuși nu vreți să iasă din cameră fără să știți voi, iar copilul se sperie dacă se trezește și este ușa închisă, puteți monta în dreptul ușii o portiță
• Aranjați jucăriile la nivelul copilului, ca să nu fie nevoie să se urce cine știe unde să ajungă la ele și ca să se simtă competent, nu neajutorat, în propria cameră
• Puteți pune pe jos un covor moale, mai ales în dreptul unor spații de unde s-ar putea dezechilibra

Camera părinților

• În camera părinților aveți mare grijă la ce țineți pe noptieră și în ea (sau în alte comode pe care le mai aveți în cameră)

Familia noastră e foarte interesantă din punct de vedere al nevoii de căldură. De căldură emoțională avem toți nevoie și ne oferim pe rând, fiecare după cum poate da și fiecare după cum poate primi. Ne reglăm ușor, funcționează bine. Însă, unde e mai greu, e în ceea ce privește căldura din casă. Suntem foarte diferiți din punctul ăsta de vedere și e greu să coabităm. În mașină e mai ușor, pentru că unul dintre noi își închide ventilatorul, celălalt îl îndreaptă către sine și tot așa. Dar acasă, ce să facem, când unul ar vrea să fie în casă ca într-un iglu, celălalt ar vrea ca pe plajă în spania în miezul lui August, un al treilea vrea când așa, când așa, iar al patrulea vrea mereu pe dos de ce vrea al treilea?

Pentru că așa suntem. Pentru mine centrala e aproape redundantă și singurele 2 motive pentru care aș porni-o ar fi: apă caldă pentru baia cu spumă și pentru că îmi place să calc pe parchetul încălzit (avem încălzire în pardoseală), în rest, dacă-s 18 grade, mai pun un cardigan lălâu pe mine, fac un ceai și mă simt hygge. În celălalt colț al ringului, este domnul V., care la temperatura pe care eu o aleg în casă, în care stau cu șosete și o bluză cu mânecă lungă, el își pune hainele de piele de lână merinos, peste care pune pantaloni de trening, un polar, un hanorac, buff-ul și halatul de prosop. Iar copiii sunt când unul în chiloți în zăpadă și celălalt cu 7 straturi de haine groase pe el, când invers.

Avem termostat de centrală, dar care n-ajută, pentru că dacă pun eu temperatura pe el, mai supăr doi din casă, dacă pune el temperatura pe el, supără alți doi din casă. L-am luat, e acolo, ca să economisim, pentru că oprește centrala atunci când ajunge la o anumită temperatură (o altă bună investiție în perioada în care aveam fluctuații de tensiune, a fost și un stabilizator de tensiune pentru centrale termice). Ce ne-a mai ajutat (sau pe mine) a fost să oprim căldura de tot în una din camere, unde mă pot duce eu să mă simt bine când nu mai suport sauna din casă. Acum, nu vă imaginați că-i chiar saună, dar mie la 23 de grade mi-e extrem de cald și-aș deschide toate geamurile din casă. Și avem câteva, pe toate părțile (de se face curent 🙂 )

Acum, după toată introducerea asta despre valsul cu temperatura al familiei noastre, să ajungem la subiectul nostru și anume, la câte grade creștem un bebeluș în casa noastră? Și se pare că bebelușii sunt de-ai mei și nu de-ai domnului V., pentru că și ei au nevoie de temperaturi mai scăzute, și nu să crească într-un cuptor (știu, societatea în care trăim e oripilată de acest gând și când oi scrie aici de 18 grade, mă aștept să se închidă multe ferestre… de browser și nu numai).

AAP (Asociația Americană de Pediatrie) și alte asociații mari ce au în vedere sănătatea copiilor, vorbesc despre temperaturi mai scăzute într-o casă cu bebeluș. Ideal, pe timpul somnului unui bebeluș în cameră ar trebui să fie 18 grade, iar pe timpul zilei, undeva între 20-22 de grade. Nu sunt medic, nu e specialitatea mea să vă vorbesc despre motivele medicale pentru care nu e bine să supraîncălzim bebelușul (dar găsiți sigur multe explicații la pediatrul vostru sau căutând puțin pe google), vreau doar să vă explic puțin din punct de vedere psihoneurofiziologic de ce nu e bine să facem prea cald într-o cameră unde doarme un bebeluș.

Bebelușii sunt construiți diferit de adulți. Putem observa asta cu ochiul liber numai când ne uităm puțin la proporțiile copurilor lor, însă și în interior proporțiile sunt diferite. Poate cea mai mare diferență dintre un adult și un bebeluș o reprezintă vulnerabilitatea bebelușului. Bebelușul nu se poate apăra singur nici măcar un pic. Nu poate spune în cuvinte că e în pericol, nu se poate mișca din locul în care este, nu-și poate procura singur nici măcar o picătură de apă și, de multe ori, e atât de imobilizat, încât nici măcar privirea nu și-o poate feri atunci când nu vrea să se mai uite la ceva, sau îi bate un bec în ochi sau sunt prea mulți oameni care se uită la el.

În acest context, bebelușul are nevoie să fie conectat cu un adult puternic, care să facă toate aceste lucruri pentru el. Și cum face el asta? Păi, dacă adultul nu-i acolo lângă el, plânge. Plânge, iar adultul apare și verifică: Ce-l supără pe acest bebeluș? Și apoi repară.

Pe timp de zi, adulții sunt alerți, iar bebelușii pot dormi liniștiți, pentru că adultul e acolo, atent la el. Pe timpul nopții, însă, adultul adoarme și el. Și-atunci, pentru bebeluș e foarte important să se simtă mereu în siguranță. Și cum face el asta? Are un somn foarte superficial, din care se trezește des, ca să verifice dacă mai este în siguranță. Mai sunt în locul în care m-am culcat? Mai e lângă mine maimuța care era când am adormit? Dar mama mai e? Mai am în gură sânul sau suzeta cu care am adormit? Dacă răspunsul la toate întrebările este Da, atunci bebelușul adoarme la loc. Dacă răspunsul la una din aceste întrebări este Nu, bebelușul începe să plângă, ca să se asigure că se restabilește ordinea, pentru ca el să poată fi în siguranță.

În momentul în care facem în cameră 26 de grade, bebelușului îi e mult mai greu să păstreze acest somn superficial. O să vă bucurați, poate. Aha, deci așa îl fac să doarmă mai mult?! Nu. Pentru că unul din riscurile asociate cu somnul profund, este cel al morții subite. Bebelușul supraîncălzit nu se mai trezește să verifice dacă totul e ok în mediu, însă pentru că în mediu e foarte cald, el se deshidratează (bebelușii se deshidratează mult mai repede decât adulții și e foarte periculos la ei asta). Odată ce începe să se deshidrateze și nu se trezește să anunțe asta și să ceară sânul sau lapte sau apă (mai târziu, pentru bebelușii care au început deja diversificarea), creierul intră în stare de alertă și funcționează de pe modul de avarie. Trezitul implică utilizarea a multe resurse, pe care creierul decide că nu mai are de unde să le scoată și așa intră într-o stare de letargie, din care e foarte greu de scos.

Dacă 18 grade vi se pare puțin, faceți 20, dar nu-l înfofoliți pe copil. Nu-i verificați temperatura punând mâna pe mânuțe sau picioare, pentru că extremitățile unui bebeluș sunt adesea reci ”by default”, fără ca asta să însemne că îi e frig. Când era Ema mică am avut noroc că aveam problemele cu geamurile din dormitor și că, deși centrala mergea permanent, în cameră oricum nu se făceau mai mult de 18 grade pe timp de iarnă. A fost super. Iar când a apărut Fip, locuiam în altă parte, dar a fost scuza mea să dormim într-un dormitor răcoros, vorba aceea, pentru copil. Acum mi s-a înfundat. Nu mai dorm cu ei în cameră, iar pentru domnul V. e chinuitor să-l țin la 19 grade. Singura mea șansă ar fi să mai fac un copil…

Cel puțin o dată pe trimestru ne-apucăm să scoatem tot din camera copiilor și să vedem ce rămâne și ce pleacă din tot ce au. Scopul meu și scopul lor sunt foarte diferite, așa că în camera lor arată adesea ca și cum cele două scopuri ale noastre s-au întâlnit acolo și au explodat împreună. Eu îmi doresc pentru ei o cameră aerisită, cu mai puține jucării, dacă s-ar putea, cu pereții curați și albi și cu mult spațiu liber și aerisit. Ei își doresc multe jucării (bine, mai ales Fip), multe decorațiuni (un fel de bibelouri și mileuri, iar astea îi plac mai mult Emei, care le aranjează conștiincios pe orice policioară găsește, în bibliotecă pe interior și pe exterior și pe noptiere), multe stickere pe pereți și pe tavan, și tot așa.

Da, știu. Am încercat în repetate rânduri să le povestesc cum ”Less is more” și am privit adesea în admirație camera proaspăt curățată, dar uimirea mea către divinitatea acestei camere ordonate și curate n-a fost, în niciun caz, împărtășită. Deși camera e plină de stickere, poze, desene, decorațiuni (fiecare alt model, altă paletă de culori, altceva), Ema mi-a reproșat că e prea albă camera, n-are culoare.

Dacă mi-ar plăcea să aibă o cameră ca alea pe care le găsesc eu pe Pinterest? Sigur că da. Mai ales că starea naturală a camerelor pozate și uploadate acolo pare să fie una lipsită de dâre, praf și zoaie, ceea ce la noi se întâmplă doar în ziua de curățenie.

Dar hai să desființez pe rând toate trendurile pe care le-am găsit pe Pinterest și să vă spun de ce nu se pot întâmpla la noi, deși eu mi-aș dori (câteodată) cu cerul și pământul.

1. Camere luminoase, în culori pastelate

Vai, ce-mi mai plac. Pereții complet albi, cu mobilă sau așternuturi diafane, în nuanțe delicate de roz prăfuit, piersicuță sau albastru ca o dimineață de vară la mare. Sunt absolut adorabile. La noi? Imposibil. Nu le plac culorile diafane. Am încercat cu perdelele, care sunt roz șters, iar lumina care trece prin ele e roz-difuză și învăluie toată camera într-un abur plăcut, care invită la zâmbete. ”Ăsta nu e roz, ăsta e un fel de alb; de ce ai zis că ai luat perdele roz?!”
N-ai cu cine, chiar n-ai 🙁

2. Monograme peste tot (dar mai ales pe perete, în dreptul patului lor)

Am vrut să branduiesc și eu camera lor cu inițialele lor sub formă de monograme. Îmi place să fiu creativă și artistică și îmi veniseră câteva idei foarte drăguțe. Dar parcă mai ai loc de monograme printre toți fluturii, prințesele, florile, cometele, dinozaurii și cifrele lipite peste tot prin cameră (pe toți pereții, mai puțin pe cei unde sunt paturile, pentru că acolo era patul cu etaj înainte; dar sunt pe tavan, pentru că acolo ajungea bine pișcoata mică atunci când era mai mică)? Apoi m-am gândit că poate pe așternuturi aș putea apela la servicii de broderie personalizată sau broderie computerizată, numai că, ce să vezi? Și așternuturile sunt cu Patrula Cățelușilor sau Sirene, super colorate și ele. Ok, nici acolo. Am renunțat la idee. E OK, știu amândoi cum îi cheamă, care e patul lor și care sunt lucrurile lor. Dar așa, o pozică de instagram parcă tot ar fi ieșit dacă aveam cu cine…

3. Jucării puține și de calitate

Ioi, ce-mi mai dădeam silința când era la mine toată puterea de decizie. Jucării de lemn, sau produse cu respect față de oameni și natură, jucării din alte materiale naturale, Mia – păpușa Waldorf cusută de mine, instrumente muzicale reale în loc de pianine cu butoane și baterii, bucătărie mică de lemn, curcubeul mic și curcubeul mare de lemn pictat cu vopsea nu știu de care, tot felul de cuburi de construit în tot felul de forme. Apoi? Apoi au început să aibă ei puterea de decizie. Ce-au vrut ei? Prințese de plastic și parcări de plastic, monster trucks cu telecomenzi, săbii de plastic (cele de lemn nu erau la fel de impresionante) și tot felul de kitschoșenii care mi-au mâncat nervii. Multe jucării să fie, multe. Și peste tot…

Am păstrat, mai mult pentru mine, niște cuburi de construcție hexagonale, floarea și curcubeul de lemn. Dacă aș topi tot plasticul care e la ei în cameră, aș mai construi o cameră, cred. Ce mă consolează e faptul că nu le distrug, așa că vor fi refolosite și de alți copii.

Și mă mai consolez cu gândul că la cărți am reușit să păstrăm o direcție sănătoasă de cărți ”de calitate”. Am scăpat de surplusul inutil, de cărțile cu imagini desenate în paint și am păstrat doar cărțile ilustrate frumos și romanele care încurajează frumosul în viața noastră.

Cât despre haine, aici am reușit să păstrez un echilibru, cu atât mai mult cu cât Fip are cel mult 10 piese vestimentare pe care le poartă, iar Ema e extrem de creativă cu ținutele ei, dar n-are nevoie de multe pentru a fi atât de creativă. De exemplu, are o pereche de pantaloni largi și evazați pe care-i îmbracă și ca pantaloni, dar și ca rochie cu o mânecă (își bagă corpul printr-un crac și o mână prin celălalt) sau rochie fără mâneci deloc (se bagă ea cu totul pe un crac, iar pe celălalt în bagă în interior). Două fuste pot fi ”fustă și bluză” și tot așa. Cu toate astea, cu toate că n-au multe haine, invariabil ele sunt peste tot. Desigur, când schimbi 5 outfituri pe zi devine obositor numai să te gândești să le mai pui și la loc. Partea bună e că ele mai ascund din tonele de jucării, care nu se mai văd de sub ele. Partea și mai bună e că de când a început școala, Ema își umple ghiozdanul cu … TOT. Jumătate din dulap e în ghiozdan (jumătatea cu hainele de școală. ”Dacă e frig? Dacă e cald? Dacă brusc am sport și n-am știut?”. Așa că are în ghiozdan tricouri de școală și de sport, pantaloni de sport lungi și scurți, șosete și chiloți, altă fustă, un cardigan, etc. Piese vestimentare care, de altfel, în mod normal ar fi zăcut pe podeaua camerei (și pe mobilierul din cameră :)))

4. Locșorul de citit

Când era Ema micuță, aveam locșorul de citit. Era un colț de cameră, în care pusesem o salteluță în formă de scaun și un baldachin frumușel. Stăteam acolo o grămadă și tot citeam. Îl mențineam liber și curat, ca să fie ca o invitație. Când am rearanjat camera lor pentru ultima dată, am pus lădița cu jucării în dreptul geamului. Ce frumos arăta acolo! Pe o latură era lipită de dulap, așa încât aveai și spătar. Cu o pernuță pentru moliceala fundulețului și cu 2 cărți aruncate grijuliu pe păturica de pe ea, pentru mine era un loc numai bun pentru lecturat. Sigur, priveliștea de pe geam nu era nici ea ca pe Pinterest. Casa de vis-a-vis e curată, dar nu-i ca și cum aș vedea munți și văi. Pe de altă parte, m-am gândit eu, dacă stai acolo să citești, oricum nu te poți uita pe geam la altceva, nu?
În fine. Cât credeți că a durat până s-a transformat într-un pat pentru păpuși? Da, nici eu nu mai știu exact, dar este fix timpul care i-a trebuit Emei ca să ajungă din sufragerie până în camera lor și să vadă minunea :)))

Dacă e să mă uit puțin în ce am scris mai sus, îmi dau seama că totul se rezumă la ”eu vreau puțin și ei vor mult”. Și accept asta, pentru că, deși eu aș vrea ceva diferit de ei, până la urmă e camera lor și nu a mea. În camera mea (a noastră) păstrez ideea de puțin și bun. Momentan n-avem altceva în ea decât un pat, un dulap lung de 2 metri, o comodă cu 3 sertare (la care vreau oricum să renunțăm) și o măsuță rotundă în loc de noptieră. Nici veioze nu mai avem, pentru că le-am atârnat din tavan. Am mai atârnat deasupra patului tabloul din dormitorul bunicii (un pastel în creion cu un peisaj de iarnă) și mai sunt plante prin camere. Și da, dacă vin copiii și-mi aduc lucruri aici pe care nu le vreau, sunt nemulțumită. Îmi imaginez că la fel de nemulțumiți ar fi și ei să le iau eu din camera lor din lucrurile pe care ei le vor acolo.

Vă las o poză și cu realitatea, ca să vă relaxați mintea privind-o. Nu suntem nici pe-aproape de pozele de mai sus. Așa arată camera după o sesiune mică de joacă. Dacă o să vă întrebați ce-i cu cutiile alea acolo, pot să vă răspund foarte scurt: deși camera geme de jucării (din punctul meu de vedere; adaug asta pentru că știu că se poate mult mult mai mult), cutiile rămân în top 3 chestii preferate de ei.

De ce am ales să nu-i ”controlez” eu și să nu-mi impun punctul de vedere, ci să-l accept pe-al lor?
Vă las să-mi ascultați podcastul ”De ce vrei să-ți controlezi copilul și ce să faci în schimb”