Toxiinfecția alimentară și cum ne ferim copiii de ea

Când zici ”toxiinfecție alimentară” sună rău. Cel puțin, pentru mine sună rău. Sună periculos și grav. Și parcă și rar. Realitatea e cam diferită, pentru că toxiinfecția alimentară e la tot pasul, mai ales atunci când pasul e în vacanță. De ce în vacanță? Pentru că atunci mâncăm cel mai des la restaurant, pentru că atunci stăm cel mai mult timp pe-afară și ne spălăm pe mâini mai rar, pentru că folosim mai multe băi publice, lifturi, pentru că ajungem în zone unde sunt mai multe insecte decât în casa noastră cu plase la geam și tot așa.

În ciuda faptului că toxiinfecția alimentară e la tot pasul (sau poate fi la tot pasul), ea poate fi și destul de serioasă, ba chiar gravă. Mai ales pentru persoane în vârstă sau copii sau alte persoane cu sistemul imunitar scăzut. Dar articolul acesta o să-l scriu din perspectiva de mamă de copii.

Cel mai liniștită am fost în vacanțele în care am putut găti în casă. Nu pentru că aș fi așa pasionată de gătit, ci pentru că așa știam că le ofer copiilor hrană preparată corect, despre care știam cam tot ce era nevoie să știu (cel puțin din punctul ăsta de vedere). Cel mai simplu ne-a fost cu multicookerul, pe care l-am aruncat în portbagaj și l-am folosit la destinație. Dar astea au fost vacanțele mai lungi, petrecute cu totul în același loc.

As we speak, vă scriu de pe un fotoliu foarte similar fotoliului meu din cabinet, însă din Sinaia. Suntem într-o vacanță în care n-am stat mai mult de 2 nopți în același loc. 4 adulți și 4 copii. Nu, nu am cărat multicookerul după noi, ci am mâncat mereu la restaurant. OK, am ales după recomandări, după cum ni s-a părut nouă că arată un restaurant de la care să nu plecăm cu toxiinfecție alimentară și ne-a ieșit. Deși știu că nu am controlat eu nimic, de fapt. E doar o iluzie.

Ce e toxiinfecția alimentară?

E simplu. În mediul nostru, în mâncare și chiar și în noi înșine există o grămadă de bacterii. Unele sunt benefice pentru sistemul nostru digestiv (și nu numai, dar despre el vorbim acum), iar altele nu. Atunci când cele care nu sunt benefice apar în mâncarea pe care o mâncăm, poate să apară toxiinfecția alimentară.

O recunoaștem după următoarele simptome:

  • greață
  • vomă
  • crampe abdominale
  • diaree
  • febră
  • dureri de cap

Cum ajungem să facem toxiinfecție alimentară

Prin apă contaminată

Acum mulți ani am călătorit în India. Primul sfat primit de la oricine mai fusese pe-acolo a fost: ”Ai grijă ce apă bei”. Trebuia să beau (și am și băut) strict apă îmbuteliată, dar nu îmbuteliată de orice îmbuteliator. Pe cât posibil, trebuia să caut ceva mai cunoscut ochilor și urechilor mele europene.
Valabil și pentru orice călătorie. Scrie pe un carton că apa de la izvorul de pe marginea drumului e potabilă? O fi, dar parcă tot nu le-aș da copiilor. Intră și la noi normalitatea apei la carafă? Tot nu le-aș da copiilor, temându-mă că multe restaurante nu respectă norme.
În plus, pe lângă apa pe care o bem, mă gândesc de două ori și la apa cu care spăl fructele pentru copii.

Prin mâini nespălate

Prima întrebare care-mi vine în minte atunci când mă servește cineva la restaurant e: ”Oare s-o fi spălat pe mâini după ce a fost la baie?”. Sigur, nu mă agăț de întrebarea asta, ci mi-o adresez mai mult cu o curiozitate infantilă, decât ca să mă stresez cu ea. Știu clar că e posibil să nu. Și că nu pot controla nicicum asta. Și că poate el s-o fi spălat, dar bucătarul nu.
Ce puteți face aici? Nu mare lucru.

Ce pot eu controla sunt mâinile proprii și mâinile copiilor proprii. Nu exagerez nici cu dezinfectantul, dar ne mai și dezinfectăm din când în când, mai ales dacă mi s-a părut mie că la baie săpunul era exagerat de îndoit cu apă. Sau dacă nu e apă deloc.

Prin depozitare necorespunzătoare

Asta se poate întâmpla și acasa, nu doar la restaurant. Chiar și fără să știm. Cumpăr de la supermarket ceva ce n-a fost depozitat corect, nu știu, mănânc, și iaca toxiinfecția alimentară în intimitatea propriei case.

Ce pot eu să fac e să citesc ambalajele produselor și să le depozitez în concordanță, să nu las mâncare gătită prin bucătărie, ci să folosesc frigiderul.

Prin suprafețe contaminate

Tocătoare, cuțite, farfurii, alte suprafețe de la bucătărie sau de la bar. Din nou, pot controla cumva asta? Nu. Ce pot controla e să comand mâncare bine preparată termic, în speranța că prin preparare dispar crocobaurii. Și evit să comand mâncare tăiată la bucătăria restaurantului după ce a fost preparată.

Cu ajutorul insectelor

OK, eu am depozitat corect alimentele, m-am și spălat pe mâini, am tăiat mâncarea cu cuțite curate după ce a fost gătită. Și mi se așază o muscă pe cartofi și gata-s contaminați. Da, știu. Exagerez. Probabil că nu se întâmplă într-o clipită. Dar ați înțeles ideea.

Ce pot face? Să nu mănânc mic dejun de la un hotel căruia i se pare o idee bună să expună bufetul suedez în curte, fără să acopere în niciun fel alimentele de pe platouri. Să acopăr la mine acasă mâncarea lăsată pe masă. Să comand mâncare bine preparată termic de la restaurant.

Dacă vedeți simptomele de mai sus la copii, chiar dacă ați respectat cu religiozitate toate recomandările pentru a evita toxiinfecția alimentară, supravegheați-i bine și țineți legătura, dacă puteți, cu medicul pediatru. Acum vorbesc din perspectiva mamei de copii de aproape 5 și aproape 7 ani, care au un sistem imunitar decent. Iar pentru copiii mai mici, fiți și mai pe fază, pentru că deshidratarea apare foarte rapid atunci când copilul vomită și are diaree și e posibil ca în câteva ore să-i pună deja viața în pericol. Știu, nu e ok să mergeți la spital pentru orice nimic. Toxiinfecția alimentară e departe de a fi ”orice nimic”.

Vine, vine primăvara

Vine, vine primăvara

Primăvara e anotimpul meu preferat, plin de speranță și iubire de viață. Îmi place să arunc din șubele de pe mine și îmi place să observ natura cum reînvie. 

3 lucruri pe care le face un psihoterapeut…

3 lucruri pe care le face un psihoterapeut…

câte altele mai facem. 
Însă, pe lângă astea, care par complet neieșite din comun, aș vrea să vă mai aduc în vedere 3 lucruri pe care le fac sau le-am făcut și cu care mi-am bătut nițel capul pe alocuri și la care nu m-aș fi gândit că sunt atât de importante, pe vremuri. 

Câți bani merită o femeie ”casnică”

Câți bani merită o femeie ”casnică”

No bun, și-atunci am putea să privim cu mai mult respect tot ceea ce fac femeile sau mamele? Despre spațiul lor mental, ocupat mereu cu taskuri peste taskuri, vorbesc în alt articol. Dar măcar să luăm la cunoștință efortul fizic depus zilnic și să le apreciem… Nu să ne ascundem în spatele idee că munca lor e ”de neprețuit”. Ba hai s-o prețuim.

De ce am ales un Schnauzer și cum să ai grijă de el

De ce am ales un Schnauzer și cum să ai grijă de el

  Familia noastră nucleu este compusă din 12 picioare. 8 de oameni (deci suntem 4) și 4 de cățel. Cățelul care trăiește în familia noastră de aproape 7 ani este un Schnauzer negru, foarte iubitor și extrem de energic.În acest articol o să vă povestesc nițel...

Ce legătură e între Skin care, piramida lui Maslow și recunoștință?

Ce legătură e între Skin care, piramida lui Maslow și recunoștință?

Recunosc că mie îmi place să am grijă de pielea mea. Știu și că dacă n-o fac, mi se declanșează dermatita, rozaceea o ia pe câmpii și cine știe ce mai pățesc, însă nu doar de asta o fac. Ci pentru că e un mod în care mă onorez pe mine și mă apreciez. Seara, când îmi pun serul sau crema pe față, e momentul în care mă văd fizic. Îmi văd ridurile vechi și noi, observ în oglindă cum trece timpul și e un moment de recunoștință al meu cu mine însămi, că fiecare rid pe care îl am pe față a apărut pentru că am trăit. Și e al meu și e dovada faptului că au trecut ani peste mine, prin mine și alături de mine. Și-s recunoscătoare pentru asta. 

Cu ce întrebare te las? Cu una simplă. Dacă-ți iei 5 minute să te analizezi în oglindă, ce vezi? Răspunde-ți cu sinceritate. 

Fit over function – Ceva despre mine

Fit over function – Ceva despre mine

PS: Pentru mine scrisul e un soi de terapie. Pe tine, cititor care ai ajuns până aici, te invit să iei parte la această bucățică de autoterapie pe care mi-am făcut-o și-apoi, poate, să te gândești la tine: cum e pentru tine, ce a rezonat cu tine și ce nu? Ce te-a bucurat din ce am scris? Ce te-a scos din sărite? Și de ce? Ce relevanță au emoțiile astea în procesul tău? 

3 lucruri pe care o să le vreau de la noua casă

3 lucruri pe care o să le vreau de la noua casă

Îmi doresc tare mult ca anul acesta să ne mutăm. Decizia asta vine și cu entuziasmul noului, și cu frica efortului, dar și cu tristețea faptului că dacă ne iese, vom lăsa în urmă casa în care s-a născut Filip și în care au crescut amândoi. Da, știu. Acasă este acolo unde suntem noi. Și, în același timp, îmi e confortabil și să mă uit la fiecare colțișor de casă și să am amintiri cu fiecare spațiu în parte.

Cum să-ți hrănești copilul blănos, aka câinele

Cum să-ți hrănești copilul blănos, aka câinele

După ce anul trecut câinele nostru, Doni, a trecut printr-o experiență foarte rea cu o căpușă, noi (oamenii lui) am învățat un pic mai multe despre cum să îl hrănim cât mai sănătos. Povesteam aici, pe blog, despre sperietura pe care am tras-o atunci cu el și despre...

3 lucruri ciudate care mă fascinau în copilărie

3 lucruri ciudate care mă fascinau în copilărie

Când eram mică, cei mai puternici oameni de pe lume (în afară de părinți și bunici) erau: doamna care cântărea la magazin, doamna farmacistă care ne dădea bonul pentru medicamente, medicul care putea să-ți dea un micuț nimic din cabinetul lui când terminai și controlorii din autobuze.

Toate aceste personaje mă fascinau. Mi se părea că fac ceva ce nu e la îndemâna muritorilor de rând.

Autodiversificarea partea a doua

2015-07-04 14.24.55Și am început. Din nou. Nici pe Junior nu am reușit să-l țin departe de mâncare până la șase luni. Soră-sa a început să se agite la 5 luni și 3 săptămâni și a primit atunci, total inopinat, un buchețel fiert de broccoli și un măr copt.

De data asta am început și mai devreme. Pe la 5 luni Juniorul a început să prezinte interes față de mâncare. A început cu fascinația față de mestecat (mesteca lapte, își mesteca limba, mesteca aer), apoi a trecut la ritualul mesei (la care era și el parte pasivă seară de seară), apoi cred că a priceput cum e cu mâncarea. Nu am văzut niciodată atâta pasiune într-un om să ajungă la un bol cu orez.

Ce mănâncă

Am mai încercat eu să trag de timp, apoi m-am întrebat de ce să fac asta? Și cum nu am găsit un răspuns, pe la 5 luni și jumătate am adus scaunul de masă din depozit, l-am șters bine și i-am dat copilului bucăți de mâncare. Piersici, banane, pepene, avocado, morcovi, broccoli. I-am făcut și iaurt, și terci de pseudocereale. Toate i-au plăcut. Nu știu cum să vă spun, dar plânge între două lingurițe de iaurt (pe care el trebuie să le mânuiască, eu doar le încarc, altfel e jale) de zici că s-a terminat toată mâncarea de pe pământ.

De ce am început mai devreme?

De ce nu fix la 6 luni? Pentru că al meu copil era pregătit mai devreme, îndeplinea semnele:

– stătea în fund bine și nesusținut

– prezenta interes față de mâncare

– nu mai avea reflexul de a scuipa bucăți care îi intră în gură

– era capabil să apuce bucăți de pe tavă și să le ducă la gură.

Cum sunt mesele?

Nu avem încă un orar de masă bine stabilit. Am avut zile în care am mâncat împreună 3 mese și zile în care am luat doar cina împreună. Și asta pentru că au fost zile când nu am avut timp pentru că am fost pe drum sau el a preferat să doarmă foarte mult și zile când a miorlăit până i-am pus mâncarea pe masă.

Cel mai bun impuls e soră-sa, care mănâncă mai mereu (cel puțin după amiaza). E tragedie în 3 acte să mănânce ea ceva și să nu-i dea și pofticiosului. Un moment în plus în care mă felicit că nu mănâncă prostii și că aproape orice mănâncă ea poate primi și el (sau va putea primi în viitorul foarte apropiat).

Cum merge?

Acum încă e la capitolul la care învață să mestece. Încă rupe bucăți prea mari și le scuipă. Face mai multe gag-uri decât eram eu obișnuită de la soră-sa. Mi-a stat inima în loc la început de vreo două ori, apoi m-am relaxat. Apucă foarte bine alimentele și le bagă în gură. Scuipă coji, nu îi plac. Îi place să fie tava plină de mâncare, să aibă de unde apuca (soră-sa era pe dos… dacă erau mai multe bucăți, o bulversau).

O perioadă de acum înainte o să-i tot dau legumele una câte una, fără combinații. Ca să se învețe cu gustul lor, cu consistența lor, să vedem ce acceptă și ce refuză. Apoi o să trec la chestii mai complexe, dar mai e până atunci.

Deci, după cum preconizam, iată că fac BLW și cu al doilea…

Despre autodiversificare am mai scris aici

Cum arata un copil autodiversificat la 21 de luni

2014-08-04 20.42.49Oamenii din jurul meu in continuare ridica o spranceana cand le spun ca Vanda Mica nu a gustat inca pufuleti sau prajituri, nu mananca biscuiti, bomboane, nu stie ce gust are ciocolata. Trec peste „dar nu o s-o poti tine asa la nesfarsit”, de parca as tine-o cu legata cu forta in fata unei mese pline cu zaharuri in diferite forme. Nu, nu fac asta, evit doar contextele in care ar putea vedea si cere cate un deliciu din asta pe care eu il consider nesanatos.

Daca vad ca se deschide punga de pufuleti la locul de joaca cu un cor de ingeri deasupra, ne indreptam atentia catre alte colturi, unde nu-s pufuleti si putem face alte activitati pana se goleste punga (din fericire, copiii au o viteza sporita la mancat asa ceva, asa ca punga ramane rapid goala). Iar daca un baietel foarte bine intentionat ii intinde un chips cu savoare de shaorma (true story, ca o paranteza, mi s-a parut un gest atat de frumos din partea lui, doar a vazut-o, a bagat mana in punga si i-a dat cel mai mare chips care era acolo… nu-i ceruse nimeni nimic, era singur, nu era insotit, nu o facuse ca sa impresioneze pe nimeni; nice), ii multumesc baietelului respectiv, apoi ii explic domnisoarei ce e de explicat (ca orice mancare pe care o primeste de la straini trece intai pe la mine), domnisoara imi da chipsul, eu il dosesc bine, no harm done.  (mai mult…)

Ce mananca Vanda Mica

DSC_3124Ma tot intreaba lumea in ultima vreme cum ne merge cu autodiversificarea, cu scutecele textile si cum ne intelegem cu Luna. Asa ca eu tot povestesc, dar ma gandesc ca in afara de mamele care ma intreaba direct, poate mai sunt si altele care au anumite dileme si ca n-ar strica sa va spun cum ne descurcam noi.  Azi va spun despre autodiversificare, iar zilele urmatoare vorbim si despre scutece si Luna. E bine asa?

Nu mai reiau teoria autodiversificarii, pe care am descris-o in detaliu aici, ci trec la practic. (mai mult…)

Autodiversificare – BLW – diversificarea „dictata” de bebelus

Ehei, dragii mosului si au trecut si cele 6 luni de alaptare exclusiva (pentru ca nu-i asa?, alaptam pana la 6 luni exclusiv si apoi ne-exclusiv pana la 2 ani si chiar si peste) si iata ca incepem sa mancam. Cred ca nici pentru BAC n-am studiat cat am studiat pentru diversificarea Vandei Mici. Practic, de vreo 3 luni sunt intr-un studiu intens. Invat anatomie, nutritie, psihologia sugarului, CPR, chimie, biologie; cred ca as putea sa-mi scriu lucrarea de doctorat pe tema asta. (mai mult…)