de Diana Vijulie | mart. 23, 2023 | dezvoltare personala
Cafeaua este una dintre cele mai populare băuturi din lume. Eu, ca mamă, pot să înțeleg foarte bine de ce… Fie că este vorba de o dimineață după o noapte lungă, de o pauză de prânz cât doarme copilul sau de o sesiune de lucru seara târziu, cafeaua a devenit un element de bază în viața noastră de zi cu zi. Dar știai că tipul de cafea pe care o bei îți poate afecta bunăstarea emoțională? În acest articol, vom explora diferitele tipuri de cafea și modul în care acestea îți pot afecta starea de spirit.
Espresso
Espresso este o cafea puternică și îndrăzneață, care este de obicei servită în doze mici. Se face prin împingerea apei fierbinți prin boabele de cafea măcinate fin sub presiune mare. Espresso-ul este adesea asociat cu energie și vitalitate și îți poate oferi un impuls instantaneu de energie atunci când ai cea mai mare nevoie.
Cu toate acestea, este important să reții că dacă o să bei prea mult espresso îți poți provoca stări de anxietate și neliniște.
Cappuccino
Cappuccino este o cafea italiană clasică care este făcută cu espresso și lapte înspumat. Este adesea acoperit cu un strat de spumă și stropit cu scorțișoară sau pudră de cacao. Cappuccino este o băutură reconfortantă și liniștitoare care te poate face să te simți înfășurat într-o spumă caldă și confortabil într-o zi rece. Este, de asemenea, o opțiune excelentă pentru cei care preferă o aromă de cafea mai blândă.
Latte
Latte este o altă cafea italiană populară care este făcută cu espresso și lapte înspumat. Cu toate acestea, latte-ul are un raport mai mare de lapte la espresso decât are cappuccino, ceea ce îi conferă un gust mai cremos și mai dulce. Latte-ul este o opțiune excelentă pentru cei care doresc o cafea reconfortantă și permisivă. De asemenea, poate ajuta la reducerea stresului și a anxietății, datorită efectelor calmante ale laptelui cald. La mine e în TOP 1 băuturi cu cafea.
Americano
Americano este o cafea simplă care se face prin adăugarea de apă fierbinte la un shot de espresso. Este o opțiune grozavă pentru cei care doresc o aromă puternică de cafea, fără amărăciunea care vine cu espresso. Americano este o băutură versatilă care poate fi savurată atât caldă, cât și rece și este perfectă pentru cei care au nevoie de un aport rapid de cofeină pentru a trece printr-o zi plină.
Cold Brew
Cold Brew este un tip de cafea care se prepară prin înmuierea boabelor de cafea în apă rece pentru o perioadă lungă de timp. Este o băutură răcoritoare și lină, perfectă pentru zilele calde de vară. Prin prepararea la rece Cold brew devine, de asemenea, mai puțin acidă decât cafeaua tradițională, ceea ce o face mai ușor de tolerat de stomac. De asemenea, poate ajuta la reducerea stresului și a anxietății, datorită efectelor sale calmante și liniștitoare.
Acestea sunt tipurile de cafea cele mai cunoscute pe la noi (pe lângă aparatele de preparat cafeaua cu capsule – eu am capsule dolce gusto la cabinet), pentru că dacă ajungi în alte părți ale lumii, poți să dai peste cafele complet diferite. Chiar săptămâna trecută m-am delectat cu cafeaua iordaniană cu cardamom, făcută de beduini. Din păcate, ceea ce am băut acolo e atât de specific pentru zona deșertului, încât nici măcar în piețele din oraș nu am găsit-o ”vărsată”. O să încerc să o fac cu niște Lavazza și cardamom și să vedem dacă iese. Cum o fac am văzut: două lingurițe cu vârf în apa care clocotește, dată de trei ori în foc. Cam cum o făceam pentru ai mei când eram mică.
În concluzie, tipul de cafea pe care o bei poate avea un impact semnificativ asupra bunăstării tale emoționale. Indiferent dacă preferi un espresso puternic și îndrăzneț sau un latte reconfortant și indulgent, există o cafea pentru toată lumea. Este important să fii atent la câtă cofeină consumi, deoarece consumul excesiv poate duce la nervozitate, anxietate și iritabilitate, care pot avea un impact negativ asupra bunăstării emoționale.
de Diana Vijulie | mart. 2, 2023 | despre mine
Vine, vine priiiimăăăvaaaraaaa… Hai, odată! Că nu prea mai am răbdare.
Primăvara e anotimpul meu preferat, plin de speranță și iubire de viață. Îmi place să arunc din șubele de pe mine și îmi place să observ natura cum reînvie.
Îmi place să observ etapele prin care trec plantele mele, trezite și ele la viață.
Îmi place să mă încarc de energie de la soare.
Îmi place să stau afară și să respir.
Îmi place să mă plimb.
Îmi place să observ schimbările săptămânale din pădure.
Îmi place aerul de dimineață.
Îmi place să-i văd și pe ceilalți că sunt zâmbitori.
Îmi place să-mi umplu casa de lalele.
Îmi place să am grădina curățată, ca să mă pot bucura de ea (da, nu-mi place deloc să o și curăț, iar de doftoricit copacii și plantele din curte, se ocupă V. El se pricepe să aleagă cu ce să facă tratament de afide trandafirului, sau cum să salveze tuia de la moarte sau ce să facă atunci când mărul suferă de ceea ce am aflat că se numește ”Foc bacterian” (mă rog, am aflat de focul bacterian la gutui, dar pare să fie același lucru).
Îmi place să observ plantele mele din ghiveci și să văd cine mai are o frunză nouă, cine se întinde după lumină, cine a făcut iar păduchii ăia lânoși extrem de oribili (observați, vă rog, cum eu, fost copil crescut la bloc, mă descurc foarte bine cu plantele de apartament, pe când V., fost copil crescut la curte, se descurcă foarte bine cu cele de grădină: ne completăm minunat unul pe celălalt 🙂 )
Hai cu primăvara… O aștept ca și când <3
de Diana Vijulie | mart. 2, 2023 | 3 Lucruri
…și la care poate nu te-ai gândit.
Noi, ca psihoterapeuți, trebuie să facem multe. Și multe dintre lucrurile pe care le facem, sunt intuitive. Și te-ai aștepta să le facem.
Dacă ne luăm munca în serios:
Facem o facultate și un master.
Facem sute (poate chiar mii) de ore de formare.
Trecem printr-un proces de sute de ore de terapie și dezvoltare personală, care nu se încheie, de fapt, niciodată.
Facem sute de ore de supervizare și nu încheiem supervizarea niciodată.
Scriem lucrări de zeci sau sute de pagini.
Documentăm sute de studiu de caz.
Facem sute de planuri de tratament.
Suntem atenți, în același timp, la emoțiile noastre, la emoțiile clientului, la limbajul corpului pacientului/clientului, la limbajul corpului nostru, la relația dintre noi, la microgesturi, la senzații corporale, la schimbări de stare, la canale de comunicare permanent în schimbare, la asocieri cu evenimente trecute, etc.
Și câte altele mai facem.
Însă, pe lângă astea, care par complet neieșite din comun, aș vrea să vă mai aduc în vedere 3 lucruri pe care le fac sau le-am făcut și cu care mi-am bătut nițel capul pe alocuri și la care nu m-aș fi gândit că sunt atât de importante, pe vremuri.
1. Securizarea documentelor virtuale
Confidențialitatea e una din cheile unei relații terapeutice de succes. Pentru mine, a păstra confidențialitatea pacienților/clienților e unul dintre cele mai importante aspecte. Cum multe dintre informațiile pe care le am despre clienții mei sunt în format virtual (deh, trăim în era tabletei ca substitut pentru orice), securizarea digitală mi-a dat mult de muncă. Parole, securizarea rețelei, stocarea lor într-un spațiu accesibil ușor de mine, dar nu și de alții, criptare, pe toate le-am luat în serios.
2. Securizarea documentelor fizice
Unele dintre contracte, notițe, etc. sunt în format fizic. Aici e mai ușoară treaba. O imprimantă proprie pentru printat orice în cabinet(ca să nu mă tem dacă printez documentele prin alte părți și plus că e și la îndemână și e mai ieftin, cu câte un tuș de imprimantă cumpărat o dată la o mie de ani) și un dulap metalic cu cheie (de fapt, în proiectul mobilei de cabinet am multe sertare de bibliotecă direct cu cheie… Când o să fie gata nu mai știu să vă zic, pentru că l-am tot amânat…)
3. Planul în caz că mor
Da… Și pentru situația asta am nevoie de un plan… Pentru că e important ca în caz că mie mi se întâmplă ceva, acest proces să fie gestionat în mod sănătos de cineva. Nu de mine, evident. Și-atunci, am nevoie de un plan pentru a mă asigura că e cineva care poate să îmi informeze pacienții/clienții despre ce mi s-a întâmplat și care poate, apoi, să și gestioneze procesul: deci… un alt psihoterapeut.
de Diana Vijulie | mart. 2, 2023 | dezvoltare personala
Mi se pare că pandemia ne-a readus în prim plan un aspect pe care femeile au încercat să-l schimbe în decursul timpului: ”gospodarizarea” femeii. Un soi de revenire la tradițiile patriarhale, pe care nu prea le-am părăsit niciodată de tot, ci doar le-am îndulcit puțin.
Mă conversăm zilele trecute cu mama prin mesaje, despre tendința societății de a judeca femeia care ”stă acasă”. Îmi trimisese un filmuleț care arăta toată treaba făcută de o femeie pe parcursul unei zile: trezit, făcut paturile din casă, strâns haine de pe jos, pus haine la mașina de spălat (cu uscător, dacă e norocoasă), gătit micul dejun, ghidat copilul să se pregătească, servit micul dejun, strâns după micul dejun, curățat plita electrică și toate aparatele folosite pentru micul dejun, aspirat prin casă, curățat în baie, spălat pe jos, curățat pantofi, cumpărături pentru prânz, gătit prânzul, curățat din nou bucătăria… Mai zic? Am obosit doar scriind și cred că și voi citind.
”Ei, stă acasă… Ce face toată ziua?”… Dar, cât timp stă acasă, această femeie nu prea stă. La fel cum și ”concediul de maternitate” numai concediu nu e. Mi se pare că societatea în care trăim glorifică doar joburile plătite și desconsideră tot restul. De parcă a face curat în casă nu e tot o muncă. De parcă a găti nu e tot o muncă. De parcă a pune tone de haine la locul lor în dulapuri nu e tot o muncă. De parcă a îngriji copii mici sau părinți bătrâni e tot una cu a sta degeaba.
În 1972, Mariarosa Dalla Costa, împreună cu alte femei din Italia, au înființat „Colectivul Feminist Internațional”, din care a apărut campania internațională „Salariu pentru treburile casnice”. Argumentul central a fost că munca de acasă, casnică, neremunerată a femeilor nu era nici un impuls natural în calitate de instinct matern și nici un act exclusiv de iubire, ci reprezenta un factor economic tangibil care făcea posibilă producția capitalistă în primul rând. Înainte ca muncitorii din fabrici și angajații din birouri să poată face profit, ei trebuie mai întâi să se nască, să fie îngrijiți, iubiți, crescuți și îngrijiți, conform tezei simple și imediat plauzibile.
O mamă care stă acasă, de exemplu, îndeplinește, de fapt, mai multe joburi. Iar toate o denumesc pe ea numesc ”casnică”. Știu, aici corect din punct de vedere politic ar fi fost să scriu ”un părinte care stă acasă”. Și, deși știu că sunt și bărbați ”casnici”, în societatea și cultura noastră ei sunt o raritate. Așa că o să vorbesc despre femeile ”casnice” și despre mamele ”casnice”.
Mamele casnice au multe joburi: sunt șoferițe, bucătărese, bone, învățătoare, menajere, asistente medicale, asistente personale, etc. Potrivit Oxfam Internațional, se pare că femeile fac mai mult de trei sferturi din munca de îngrijire neremunerată la nivel global (față de bărbați), dar pentru care nu sunt plătite. Unele fac exclusiv această muncă, iar altele fac această muncă pe lângă joburile plătite pe care le au deja (de multe ori joburi mai prost plătite decât au bărbații, doar pentru că sunt femei, dar despre asta într-un alt episod).
De exemplu, dacă ar fi să calculăm cam cu cât sunt plătite aceste joburi, raportat la numărul de ore lucrate zilnic, un site (insure.com) a calculat că salariul pe care ar trebui să-l câștige o mamă pentru toate aceste locuri de muncă (ei au numărat 18), este de de 126.725 USD în 2022, ceea ce este cu 9,2% mai mare decât suma constatată anul trecut (de 116.022 USD).
No bun, și-atunci am putea să privim cu mai mult respect tot ceea ce fac femeile sau mamele? Despre spațiul lor mental, ocupat mereu cu taskuri peste taskuri, vorbesc în alt articol. Dar măcar să luăm la cunoștință efortul fizic depus zilnic și să le apreciem… Nu să ne ascundem în spatele idee că munca lor e ”de neprețuit”. Ba hai s-o prețuim.
de Diana Vijulie | feb. 28, 2023 | despre mine
Familia noastră nucleu este compusă din 12 picioare. 8 de oameni (deci suntem 4) și 4 de cățel. Cățelul care trăiește în familia noastră de aproape 7 ani este un Schnauzer negru, foarte iubitor și extrem de energic.
În acest articol o să vă povestesc nițel despre rasa lui și de ce am ales un Schnauzer și nu altceva,
Schnauzerul este un câine de talie medie, musai tuns cu mustață și bărbiță și sprâncene stufoase. Are un temperament plin de viață, așa că e un partener de joacă tare vesel și simpatic. Și agasant câteodată, când energia lui o depășește pe a noastră. Noroc cu copiii, care au și ei la fel de multă energie ca și el.
Schnauzerii au personalități puternice, cu numeroase trăsături de caracter care par să se contrazică reciproc. Sunt extrem de vioi dar foarte echilibrati in interior, sunt afectuosi dar si incapatanati, curajosi si vigilenti dar si jucausi. Această versatilitate îi face câini adaptabili, care se simt ca acasă în rolul de câini loiali de familie, precum și câini de pază neînfricați Iar noi ne-am lovit adesea de acest paradox câinesc și am sperat să reușim să încurajăm mai mult aspectele pozitive, dar nu ne-a ieșit mereu.
Câinele sportiv, isteț și încăpățânat
Dacă te gândești să îți iei un Schnauzer, ia în calcul că trebuie să-l menții activ. Noi am ales un câine jucăuș pentru că știam că avem doi copii jucăuși și pentru că stăm la curte. Deși între timp s-a mai lenevit și el și a devenit mai mult câine de interior decât de exterior, nu cred că i-ar fi prins la fel de bine viața la bloc. Are nevoie de loc să alerge, să se tăvălească, să sară și să facă un soi de circ câinesc. Câinii care nu sunt antrenați suficient dezvoltă adesea comportamente nedorite și am pățit asta cu el, când erau copiii mai mici, iar eu aveam disponibilitate mai puțină pentru el. Fugea de acasă, făcea prostii, câteodată mă scotea din sărite. Datorită nivelului ridicat de încredere și inteligență, unii Schnauzer au tendința de a fi dominanti și protectori.
Și asta am pățit cu el, până mi-am dat seama că el credea că eu am nevoie de protecția lui. Inteligența și-o folosea fie ca să descopere modalități noi de a fugi de acasă (a învățat să deschidă mai multe sisteme de porți, a săpat pe sub gard, deși nu e o rasă care sapă, a învățat câteva trucuri simple în 5-10 minute), fie ca să aibă grijă de mine. În principiu, încerca să mă protejeze de alți câini sau de alți… copii. Atunci când m-am prins de dinamica asta a noastră nesănătoasă, m-am apucat să-i arăt că dețin controlul asupra situației și că nu am nevoie să mă protejeze el. De atunci ne e mult mai bine. Schnauzerul nostru s-a dovedit a fi un câine extrem de afectuos și ascultător.
Câine de familie atent, dar nu neapărat iubitor de copii gălăgioși
Schnauzerii își iubesc oamenii și preferă să fie alături de ei în orice moment. Când am citit despre această rasă, am aflat că atunci când câinele este bine, se înțelege deosebit de bine cu copiii și le este loial. Ce nu am știut, este că această rasă nu e suficient de încrezătoare în străini cât să nu rămână mereu în alertă și că nu apreciază copiii gălăgioși. Da, de copiii noștri ascultă, indiferent cât sunt de gălăgioși, dar când vin și alți copii care țipă și fac nebunii sau care par să se lupte cu copiii noștri, intră în priză. Se vede că se simte confuz și că nu înțelege care e rolul lui atunci: să apere, să nu apere… Deci nu e câinele care să stea cu copiii atunci când le vin musafiri, decât dacă musafirii au și ei câinii lor și știu să pună limite (devine obedient atunci când i se pun limite).
Aici recunosc că mi-ar fi plăcut un câine puțin mai tolerant…
Câinele gălăgios
Un alt lucru pe care ni l-am fi dorit, dar nu l-am primit, a fost un câine care nu latră prea mult. Da, Schnauzerul este un câine căruia îi place să comunice mult verbal, să raporteze tot ce vede pe geam sau aude afară. La casă mai e cum mai e, mai ales că acum ne ascultă când îi spunem ”Șșșșșș” sau am mai învățat că dacă mă duc cu el la geam să văd și eu ce-mi arată el, se declară mulțumit că am preluat responsabilitatea de a proteja casa de ce pericol a descoperit el, și apoi își vede de treabă și tace. E un fel de alarmă cu picioare, dar cu un senzor foarte sensibil.
Însă… l-am adus în câteva zile la cabinet, care e la parterul unui bloc (cu cartoane în loc de pereți, aș zice). A fost o experiență îngrozitoare și pentru el, și pentru mine și pentru vecini. Ar fi lătrat încontinuu…
Dar… alternativa la acel moment era un Terrier, care latră mai puțin decât un Schnauzer, dar care… sapă. Nu am vrut un câine care sapă, pentru că V. avea gazon și flori în grădină, iar eu casa plină de ghivece. De săpat nu sapă, dar la cât de activ e, a distrus gazonul alergând pe el și făcând pipi pe el, iar florile la fel. Dar nu sapă.
Cum îl îngrijim
Un alt criteriu atunci când am ales rasa, a fost să nu năpârlească și să nu am casa plină de păr aspru, care intră în toate și nu mai iese niciodată. La capitolul acesta, Schnauzerul stă foarte bine. Nu pierde mai mult păr decât noi, oamenii, iar părul pe care îl aspirăm, e docil și nu rămâne fixat pe cine știe pe unde. Ideal ar fi să îl pieptănăm zilnic, mai ales zona de barbă și mustață. Dar nu stă, și pentru că nu-i place și e încăpățânat, dar și pentru că nu l-am obișnuit cu asta de mic. În apărarea mea, pe vremea aia abia stăteau copiii să-i pieptăn. Am decis atunci că putem avea un câine nepieptănat, dar doi copii hrăniți și o mamă cu mințile în capul ei. Poate ar fi fost bine să investesc totuși ceva mai mult în răbdarea lui cu peria…
De tuns îl tundem rar. Cam de 3 ori pe an, cu excepția părului de pe față, cap, urechi și spate, unde bag mașina de tuns cam o dată la 6-8 săptămâni și îl tund scurt. Avem o mașină de tuns de la Lidl, foarte ieftină și foarte bună pentru așa ceva.
Probleme grave de sănătate am avut cu el doar atunci când l-a înțepat o căpușă și a făcut Borelioză, dar și pe asta a dus-o foarte bine corpul lui. Pare un câine sănătos.
Având copii deja pe vremea când l-am adus în familie, l-am tratat nițel ca pe un al treilea copil, așa că eram pregătită cu numărul de telefon al unui veterinar și cu numărul de telefon al unei clinici veterinare non stop. Da, mai bine să le ai la îndemână și să n-ai nevoie de ele, decât invers.
În afară de Borelioză, am fost cu el pentru vaccinurile câinești specifice și pentru tuns și baie atunci când n-aveam eu chef sau timp să-l fac.
Educația Schnauzerului
Ce am învățat de la Doni în ultimii 7 ani și mi-am confirmat și citind mai multe despre rasa lui, este că pentru a avea un Schnauzer echilibrat, e nevoie să-i puneți mintea și corpul la contribuție. Îi plac aventurile, îi place să fie activ și îi place să învețe chestii de la oameni.
Nu vă așteptați să jucați Aport cu ei de bună voie, însă așteptați-vă să vă jucați jocuri de tras și hârjonit, care le plac mult (tipul tug’n’play). Noi am descoperit că putem juca și un soi de volei cu baloane cu Doni și e tare distractiv pentru noi toți.
E nevoie să fiți voi siguri pe voi și echilibrați, să îi arătați că vă simțiți în siguranță și că aveți controlul. Altfel devine agitat și paranoic și preia el controlul. Și nu vreți asta.
