9 feluri de a (re)intra în contact cu corpul

9 feluri de a (re)intra în contact cu corpul

Scris de Diana Vijulie

Dacă mă urmăriți pe instagram (cum ziceam și în articolul de acum câteva zile, Instagram a cam rămas singura platformă de social media pe unde mai sunt activă), o să vă plictisiți să vedeți de câte ori spun că e important să intrăm în contact cu propriul nostru corp. 

”Ok, ok. Am înțeles”, mi s-a spus, ”dar habar n-am cum să fac asta”. Așa că m-am gândit să scriu un articol mai cuprinzător despre subiect, cu mai multe cuvinte decât îmi încap pe instagram. Acesta este articolul 🙂

De ce e important să fim atenți la corp?

Poate părea retorică întrebarea. Normal că e important, o să ziceți. Pentru că noi suntem corpul nostru. Sau suntem una cu corpul nostru. Sau corpul nostru e instrumentul nostru. Sau puneți aici filosofia pe care o aveți voi pentru relația cu corpul. Oricum am da-o, corpul ne e esențial ca să trăim. 

Partea proastă e că indiferent ce facem noi cu mințile noastre moderne și cu creierul nostru rațional dezvoltat, corpul îi dă înainte și face ce știe el că are de făcut ca să trăim. V-ați luat vreodată tensiunea și ați încercat, prin puterea minții, să influențați cifrele care apar pe ecranul aparatului? Dacă nu ați încercat, să încercați. E un exercițiu bun pentru a vedea cam cât control avem (sau nu) asupra propriului corp. Așadar, dacă avem un corp care știe prea bine ce are de făcut ca noi să trăim, e foarte ușor să trecem cu vederea restul de lucruri pe care le putem observa și influența.

Da, nu pot să-mi simt sângele cum îmi curge prin vene, dar pot să simt că am tensiune într-un anume grup de mușchi.
Da, nu pot să influențez direct ritmul în care-mi bate inima, dar pot să-mi reglez respirația.
Da, sunt multe lucruri care se întâmplă fără știrea noastră și sunt și multe pe care le putem observa și influența.

Șmecheria este așa: cu cât suntem mai mult conștienți de procesele din corpul nostru pe care le putem controla, cu atât o să ducem o viață mai bună și o să influențăm inclusiv procesele care se întâmplă fără acordul nostru. 

Intrați în contact cu corpul, ascultați-l și o să vedeți cum o să vă schimbați rutina de somn, rutina de masă, rutina de mișcare fizică. Pentru că mintea noastră sau corpul nostru știu foarte bine ce avem nevoie, doar că e nevoie să și ascultăm. Corpul nostru știe că n-avem nevoie de chipsuri la cină și nici nu-i plac zilele alea când nu ne ridicăm de pe scaun decât ca să ne punem pe canapea. Urăște teribil nopțile în care ne culcăm la ora 2 și ne cere altceva. Dacă suntem atenți, o să identificăm exact ce ne cere. Dacă nu-i dăm importanță, o să simțim doar agitația din corp, nervozitatea sau lipsa de energie și de chef. 

Iată 9 moduri prin care să (re)intri în contact cu corpul tău, pentru ca apoi să-l poți auzi când îți spune că vrea somon cu broccoli la prânz și nu pizza cu 78 de feluri de brânză.

1. Ai grijă ce fel de haine porți

Acum ceva vreme, cineva din comunitate întrebase despre ce funcții îndeplinesc hainele pentru noi. Pentru mine mult timp hainele au avut singura funcție de a arăta bine, indiferent cum mă simțeam în ele. Tocuri înalte, rochii mulate, sutiene strânse. Nu zic că acum nu-mi mai place să mă îmbrac așa, însă am descoperit cât de tare influențează hainele pe care le purtăm relația cu corpul (și nu neapărat invers). Hainele strâmte pe corp îngrădesc mișcarea liberă, îngrădesc respirația profundă și îngrădesc, astfel, contactul cu propriile noastre emoții. Da, poate câteodată e nevoie de sutienul ăla care te face să-ți scuipi plâmânii și poate câteodată fusta aia în care nu poți să șezi te ajută să te simți puternică. Dar dacă scopul tău este să (re)intri în contact cu corpul tău, dă-i voie să se miște. Nu-l sugruma și nu-l restricționa.

2. Când poți să nu porți haine, nu purta

Dă-ți voie să dormi fără pijamale din când în când. Sau să faci baie în mare noaptea fără costum pe tine. Sau dansează prin casă fără niciun strat textil pe tine. Explorează cum îți simți corpul în contact cu aerul, cum îți simți corpul nerestricționat de șnuriri, nasturi sau chiar și haine largi. 

3. Umblă fără pantofi

Da, știu. Ne-am pierdut acest obicei de a lua contact cu mediul. De a ne înrădăcina în pământul din curte sau în parchetul din sufragerie. Dar lasă papucii sau sandalele atunci când poți și simte iarba sau gresia sub tălpi. Fă yoga fără șosete. Atinge cu tălpile asfalt fierbinte sau frunze ude. Îmi amintesc că atunci când căutam grădiniță pentru Ema, mi-a atras atenția o educatoare dintr-o grădiniță, care i-a spus unei fetițe ”Hai, dă-ți jos sandalele și simte iarba cu picioarele”.

4. Dă-ți timp să nu faci nimic

Ia-ți 5-10-15 minute pe zi în care să nu faci nimic. Stai pe un scaun sau pe jos sau unde îți e ție comod și așteaptă doar să treacă timpul. Ascultă ce e în jurul tău și atinge-ți cu degetul diferite părți ale corpului. Vezi cum le simți. Cum îți simți creștetul capului atins de deget? Dar vârful călcâiului? Treci de la cap la picioare și vezi pe unde simți tensiune în corp. Las-o acolo, dacă ai nevoie de ea. Doar fii conștientă că ea (adică tensiunea) există

5. Fă o baie cu apă prea caldă/prea rece/cu bule

Ieși din tiparul cunoscut și fă o baie care să te scoată din ritm. Adaugă un stimul suplimentar (temperatură prea înaltă sau prea joasă sau adaugă bule în cada de baie -> pe termen scurt eu folosesc bombe eferfescente iar pe termen lung vreau să ne luăm o cadă de baie cu jeturi de apă, ca un jacuzzi înghesuit)

6. Fă yoga

Dacă nu faci niciun fel de sport, fă yoga, pentru că te ajută să te miști în ritmul propriu și să-ți ții atenția pe corp și pe respirație. E un exercițiu grozav de reconectare cu sine. 
Dacă faci orice fel de alt sport, fă și yoga, pentru că te ajută să te miști în ritmul propriu și să-ți ții atenția pe corp și pe respirație. E un exercițiu grozav de reconectare cu sine. 

Orice nivel sportiv ai avea, fă și yoga 🙂 

7. Meditează

Știu, societatea noastră a reușit să transforme meditația în ceva greu și complicat, care costă bani sau ia foarte mult timp și pe care oricum îl faci prost și nu-ți iese. Eu aș vrea să te invit să ieși din acest mindset și vin cu revoluționara idee că poți să meditezi liniștită și pe vasul de wc și că meditația nu înseamnă să-ți faci mintea să tacă sau să simți cine știe ce bazaconie din interior, ci înseamnă să-ți dai timp cu tine, să te cunoști pe tine în liniște, fără prea multă disturbare din exterior.

8. Privește-ți corpul

Știu, cu toate imaginile astea deformate de femei care sunt în jurul nostru, unde perfecțiunea e efectiv de neatins, nici nu-ți mai vine să te privești în oglindă și să vezi că ai alunițe și un pic de celulită și e niște șunculiță pe undeva care atârnă. Nici gând de piele photoshopată de sus până jos, de pătrățele și uite și vergeturile apărute când erai gravidă cu ăla mic. Nu lăsa măștile altora să-ți strice relația ta cu tine. Fii recunoscătoare corpului tău că te poartă prin viață zi de zi, că-ți aduce bucurii, tot felul de emoții, că îți e instrument sau haină cu care mergi prin lume. Iubește-l așa cum e el. Pune-ți alarma pe telefon pentru 3 minute și stai efectiv timp de aceste 3 minute, uită-te la tine cu curiozitate și iubire. Fă asta zilnic și zi-mi peste 2 săptămâni cum mai e relația ta cu corpul tău. 

9. Fii atentă la respirație

Felul în care respiri îți spune ce anume simți într-un anume moment. Dacă observi că respiri superficial, inspirații și expirații scurte, sacadate și/sau rapide, lasă umerii jos, pune un zâmbet pe față și inspiră și expiră mai lung (pentru început inspiră timp de 3 secunde, ține-ți respirația timp de 4, expiră timp de 5 secunde, ține-ți respirația timp de 2 secunde, apoi ia-o de la capăt. 2-3-4-5-2-3-4-5)

 

Mai am și altele, dar mi se pare că ți-am dat un start bun. Du-te și iubește-ți corpul. Doar 1 ai.

 

Să ai grijă de tine n-ar trebui să fie nici complicat și nici scump

Să ai grijă de tine n-ar trebui să fie nici complicat și nici scump

facebookinstagramyoutuberssCând deschid discuția legată de ”a avea grijă de tine”, adesea mă lovesc de proteste. Pentru multe mame ”a avea grijă de tine” pare ceva foarte complicat, ceva care trebuie să dureze mult (și se știe, mamele au multe, numai timp nu prea) sau...

11 lucruri despre viață pe care vreau să le știe fiica mea

11 lucruri despre viață pe care vreau să le știe fiica mea

facebookinstagramyoutuberss Copilul mic s-a făcut deja mare. Mă uitam la el cât e de lung și de băiat mare. Sunt departe de tot vremurile când era micuț și dolofan, când îi plesneau cutele pe brațe și pe picioare. Acum e înalt și subțirel și salută ca șoferii când îi...

Au mamele voie să bea vin?

Au mamele voie să bea vin?

facebookinstagramyoutuberss Urmăresc niște site-uri de prin State, care au reluat discuția legată de cât de sănătoasă e alăturarea asta dintre mame și vin. Pare că există o îngrijorare la ei legată de asocierea asta și de cantitatea de vin pe care o beau mamele, ca...

Timp și spațiu pentru mine în pandemie

Timp și spațiu pentru mine în pandemie

facebookinstagramyoutuberssSă fii părinte pe timp de pandemie, cu toate responsabilitățile simultan pe cap nu-i deloc o muncă ușoară. Am tot scris despre asta, m-am plâns suficient, nu mai reiau. Astăzi vreau să vorbim nu despre cât e de greu, ci despre cum putem să...

După o zi plină, vreau doar să exist. Tu ce vrei?

După o zi plină, vreau doar să exist. Tu ce vrei?

facebookinstagramyoutuberss Și-a mai trecut o zi grea. Zilele în care am câte un workshop de dimineață până seara sunt tare grele. Mai ales când sunt mai multe astfel de zile la rând. Doar că n-are legătură cu workshopurile și nici cu durata lor, ci cu energia...

9 feluri de a (re)intra în contact cu corpul

Dacă mă urmăriți pe instagram (cum ziceam și în articolul de acum câteva zile, Instagram a cam rămas singura platformă de social media pe unde mai sunt activă), o să vă plictisiți să vedeți de câte ori spun că e important să intrăm în contact cu propriul nostru corp. 

”Ok, ok. Am înțeles”, mi s-a spus, ”dar habar n-am cum să fac asta”. Așa că m-am gândit să scriu un articol mai cuprinzător despre subiect, cu mai multe cuvinte decât îmi încap pe instagram. Acesta este articolul 🙂

De ce e important să fim atenți la corp?

Poate părea retorică întrebarea. Normal că e important, o să ziceți. Pentru că noi suntem corpul nostru. Sau suntem una cu corpul nostru. Sau corpul nostru e instrumentul nostru. Sau puneți aici filosofia pe care o aveți voi pentru relația cu corpul. Oricum am da-o, corpul ne e esențial ca să trăim. 

Partea proastă e că indiferent ce facem noi cu mințile noastre moderne și cu creierul nostru rațional dezvoltat, corpul îi dă înainte și face ce știe el că are de făcut ca să trăim. V-ați luat vreodată tensiunea și ați încercat, prin puterea minții, să influențați cifrele care apar pe ecranul aparatului? Dacă nu ați încercat, să încercați. E un exercițiu bun pentru a vedea cam cât control avem (sau nu) asupra propriului corp. Așadar, dacă avem un corp care știe prea bine ce are de făcut ca noi să trăim, e foarte ușor să trecem cu vederea restul de lucruri pe care le putem observa și influența.

Da, nu pot să-mi simt sângele cum îmi curge prin vene, dar pot să simt că am tensiune într-un anume grup de mușchi.
Da, nu pot să influențez direct ritmul în care-mi bate inima, dar pot să-mi reglez respirația.
Da, sunt multe lucruri care se întâmplă fără știrea noastră și sunt și multe pe care le putem observa și influența.

Șmecheria este așa: cu cât suntem mai mult conștienți de procesele din corpul nostru pe care le putem controla, cu atât o să ducem o viață mai bună și o să influențăm inclusiv procesele care se întâmplă fără acordul nostru. 

Intrați în contact cu corpul, ascultați-l și o să vedeți cum o să vă schimbați rutina de somn, rutina de masă, rutina de mișcare fizică. Pentru că mintea noastră sau corpul nostru știu foarte bine ce avem nevoie, doar că e nevoie să și ascultăm. Corpul nostru știe că n-avem nevoie de chipsuri la cină și nici nu-i plac zilele alea când nu ne ridicăm de pe scaun decât ca să ne punem pe canapea. Urăște teribil nopțile în care ne culcăm la ora 2 și ne cere altceva. Dacă suntem atenți, o să identificăm exact ce ne cere. Dacă nu-i dăm importanță, o să simțim doar agitația din corp, nervozitatea sau lipsa de energie și de chef. 

Iată 9 moduri prin care să (re)intri în contact cu corpul tău, pentru ca apoi să-l poți auzi când îți spune că vrea somon cu broccoli la prânz și nu pizza cu 78 de feluri de brânză.

1. Ai grijă ce fel de haine porți

Acum ceva vreme, cineva din comunitate întrebase despre ce funcții îndeplinesc hainele pentru noi. Pentru mine mult timp hainele au avut singura funcție de a arăta bine, indiferent cum mă simțeam în ele. Tocuri înalte, rochii mulate, sutiene strânse. Nu zic că acum nu-mi mai place să mă îmbrac așa, însă am descoperit cât de tare influențează hainele pe care le purtăm relația cu corpul (și nu neapărat invers). Hainele strâmte pe corp îngrădesc mișcarea liberă, îngrădesc respirația profundă și îngrădesc, astfel, contactul cu propriile noastre emoții. Da, poate câteodată e nevoie de sutienul ăla care te face să-ți scuipi plâmânii și poate câteodată fusta aia în care nu poți să șezi te ajută să te simți puternică. Dar dacă scopul tău este să (re)intri în contact cu corpul tău, dă-i voie să se miște. Nu-l sugruma și nu-l restricționa.

2. Când poți să nu porți haine, nu purta

Dă-ți voie să dormi fără pijamale din când în când. Sau să faci baie în mare noaptea fără costum pe tine. Sau dansează prin casă fără niciun strat textil pe tine. Explorează cum îți simți corpul în contact cu aerul, cum îți simți corpul nerestricționat de șnuriri, nasturi sau chiar și haine largi. 

3. Umblă fără pantofi

Da, știu. Ne-am pierdut acest obicei de a lua contact cu mediul. De a ne înrădăcina în pământul din curte sau în parchetul din sufragerie. Dar lasă papucii sau sandalele atunci când poți și simte iarba sau gresia sub tălpi. Fă yoga fără șosete. Atinge cu tălpile asfalt fierbinte sau frunze ude. Îmi amintesc că atunci când căutam grădiniță pentru Ema, mi-a atras atenția o educatoare dintr-o grădiniță, care i-a spus unei fetițe ”Hai, dă-ți jos sandalele și simte iarba cu picioarele”.

4. Dă-ți timp să nu faci nimic

Ia-ți 5-10-15 minute pe zi în care să nu faci nimic. Stai pe un scaun sau pe jos sau unde îți e ție comod și așteaptă doar să treacă timpul. Ascultă ce e în jurul tău și atinge-ți cu degetul diferite părți ale corpului. Vezi cum le simți. Cum îți simți creștetul capului atins de deget? Dar vârful călcâiului? Treci de la cap la picioare și vezi pe unde simți tensiune în corp. Las-o acolo, dacă ai nevoie de ea. Doar fii conștientă că ea (adică tensiunea) există

5. Fă o baie cu apă prea caldă/prea rece/cu bule

Ieși din tiparul cunoscut și fă o baie care să te scoată din ritm. Adaugă un stimul suplimentar (temperatură prea înaltă sau prea joasă sau adaugă bule în cada de baie -> pe termen scurt eu folosesc bombe eferfescente iar pe termen lung vreau să ne luăm o cadă de baie cu jeturi de apă, ca un jacuzzi înghesuit)

6. Fă yoga

Dacă nu faci niciun fel de sport, fă yoga, pentru că te ajută să te miști în ritmul propriu și să-ți ții atenția pe corp și pe respirație. E un exercițiu grozav de reconectare cu sine. 
Dacă faci orice fel de alt sport, fă și yoga, pentru că te ajută să te miști în ritmul propriu și să-ți ții atenția pe corp și pe respirație. E un exercițiu grozav de reconectare cu sine. 

Orice nivel sportiv ai avea, fă și yoga 🙂 

7. Meditează

Știu, societatea noastră a reușit să transforme meditația în ceva greu și complicat, care costă bani sau ia foarte mult timp și pe care oricum îl faci prost și nu-ți iese. Eu aș vrea să te invit să ieși din acest mindset și vin cu revoluționara idee că poți să meditezi liniștită și pe vasul de wc și că meditația nu înseamnă să-ți faci mintea să tacă sau să simți cine știe ce bazaconie din interior, ci înseamnă să-ți dai timp cu tine, să te cunoști pe tine în liniște, fără prea multă disturbare din exterior.

8. Privește-ți corpul

Știu, cu toate imaginile astea deformate de femei care sunt în jurul nostru, unde perfecțiunea e efectiv de neatins, nici nu-ți mai vine să te privești în oglindă și să vezi că ai alunițe și un pic de celulită și e niște șunculiță pe undeva care atârnă. Nici gând de piele photoshopată de sus până jos, de pătrățele și uite și vergeturile apărute când erai gravidă cu ăla mic. Nu lăsa măștile altora să-ți strice relația ta cu tine. Fii recunoscătoare corpului tău că te poartă prin viață zi de zi, că-ți aduce bucurii, tot felul de emoții, că îți e instrument sau haină cu care mergi prin lume. Iubește-l așa cum e el. Pune-ți alarma pe telefon pentru 3 minute și stai efectiv timp de aceste 3 minute, uită-te la tine cu curiozitate și iubire. Fă asta zilnic și zi-mi peste 2 săptămâni cum mai e relația ta cu corpul tău. 

9. Fii atentă la respirație

Felul în care respiri îți spune ce anume simți într-un anume moment. Dacă observi că respiri superficial, inspirații și expirații scurte, sacadate și/sau rapide, lasă umerii jos, pune un zâmbet pe față și inspiră și expiră mai lung (pentru început inspiră timp de 3 secunde, ține-ți respirația timp de 4, expiră timp de 5 secunde, ține-ți respirația timp de 2 secunde, apoi ia-o de la capăt. 2-3-4-5-2-3-4-5)

 

Mai am și altele, dar mi se pare că ți-am dat un start bun. Du-te și iubește-ți corpul. Doar 1 ai.

Să ai grijă de tine n-ar trebui să fie nici complicat și nici scump

Să ai grijă de tine n-ar trebui să fie nici complicat și nici scump

facebookinstagramyoutuberssCând deschid discuția legată de ”a avea grijă de tine”, adesea mă lovesc de proteste. Pentru multe mame ”a avea grijă de tine” pare ceva foarte complicat, ceva care trebuie să dureze mult (și se știe, mamele au multe, numai timp nu prea) sau...

11 lucruri despre viață pe care vreau să le știe fiica mea

11 lucruri despre viață pe care vreau să le știe fiica mea

facebookinstagramyoutuberss Copilul mic s-a făcut deja mare. Mă uitam la el cât e de lung și de băiat mare. Sunt departe de tot vremurile când era micuț și dolofan, când îi plesneau cutele pe brațe și pe picioare. Acum e înalt și subțirel și salută ca șoferii când îi...

Au mamele voie să bea vin?

Au mamele voie să bea vin?

facebookinstagramyoutuberss Urmăresc niște site-uri de prin State, care au reluat discuția legată de cât de sănătoasă e alăturarea asta dintre mame și vin. Pare că există o îngrijorare la ei legată de asocierea asta și de cantitatea de vin pe care o beau mamele, ca...

Timp și spațiu pentru mine în pandemie

Timp și spațiu pentru mine în pandemie

facebookinstagramyoutuberssSă fii părinte pe timp de pandemie, cu toate responsabilitățile simultan pe cap nu-i deloc o muncă ușoară. Am tot scris despre asta, m-am plâns suficient, nu mai reiau. Astăzi vreau să vorbim nu despre cât e de greu, ci despre cum putem să...

După o zi plină, vreau doar să exist. Tu ce vrei?

După o zi plină, vreau doar să exist. Tu ce vrei?

facebookinstagramyoutuberss Și-a mai trecut o zi grea. Zilele în care am câte un workshop de dimineață până seara sunt tare grele. Mai ales când sunt mai multe astfel de zile la rând. Doar că n-are legătură cu workshopurile și nici cu durata lor, ci cu energia...

Cum am abordat noi relația cu tehnologia

Cum am abordat noi relația cu tehnologia

Scris de Diana Vijulie

Am primit de multe ori pe Instagram (platforma de SM pe care am mai rămas activă – puteți să mă următiți acolo) întrebarea legată de timpul pe care îl petrec copiii mei pe ecrane. Cât au voie, unde au voie, cum punem limita, ce părere au ei despre asta, ce alte reguli avem?

Știu că e o întrebare de interes, pentru că aproape orice am face în relația lor cu ecranele, cam bâjbâim. Copiii noștri sunt prima generație complet conectată (sau prima generație care nu mai poate trăi deconectată decât cu eforturi mari și asta venind ca o piedică în integrarea în societate) și nu prea știm ce să facem cu ei. Mulți dintre noi știu că ceea ce facem noi adulții, mulți dintre noi super-mega-dependenți de ecrane, nu-i deloc bine și am vrea diferit pentru copiii noștri. Dar nu știm cum și cât.

Recunosc că mă număr printre acești părinți. Deși știu să citesc un studiu, să înțeleg o recomandare, deși știu (cât se poate ști) cum le funcționează creierul și cum se dezvoltă, care sunt nevoile specifice vârstei, de unde vine dependența de ecrane și tot așa, tot simt că e greu și că nu pot trata fenomenul cu lejeritate. Mi se pare că dacă mi-am pierdut un pic concentrarea, totul se poate duce de râpă ușor. Căci lumea reală care se întâmplă în spațiul virtual îi poate înghiți atât de repede…

Taskul meu specific pentru vârsta la care sunt ei (deși e doar 2 ani diferență între ei, sunt la vârste foarte diferite) e să le pun limite, în timp ce le dau și libertate. Sau iluzia libertății. Mă întreb mereu ”Cum să le pun limitele astea, fără să simtă că sunt constrânși? Cum să punem limitele astea împreună, ca să fie și responsabilitatea lor, nu doar a mea? Cum să scoatem tot ce-i mai bun din relația cu tehnologia și să nu ne lovim de ce e nociv?”. Și nu mereu răspunsul este același. Pentru că viețile lor sunt fluide, pentru că viețile noastre sunt fluide, pentru că e nevoie să rămânem flexibili, iar asta e greu câteodată.

Ce e inflexibil?

Ca să-mi fie mai ușor, mi-am dat seama că relația lor/noastră cu tehnologia trebuie s-o împart în 2. O parte de inflexibilitate (la ce anume e important să nu renunțăm) și o parte negociabilă, flexibilă, pe care să o ajustăm în funcție de nevoi.

Ce a rămas inflexibil și ne-negociabil e faptul că tehnologia, oricât de prezentă este ea în viața noastră, nu intră în top 3 priorități, atunci când avem de ales. Înainte să ne imersăm în lumea asta, e important să ne asigurăm că suntem conectați la lumea cealaltă, la lumea palpabilă, cu obiecte fizice, cu ființe, cu comunicare, cu tactil, cu jocuri și cu responsabilități.

Concret, înainte de orice timp petrecut pe ecrane, copiii mei știu că au o listă de lucruri concrete cu care trebuie să intre în contact. Înainte de timpul petrecut pe ecrane, ambii copii au nevoie să:

  • se joace cel puțin 30 de minute
  • să facă ceva creativ sau inteligent timp de cel puțin 30 de minute (să inventeze ceva, să citească, să scrie, să deseneze, etc.)
  • să petreacă timp cu animalele de companie (să se joace, să se asigure că au mâncare și apă)
  • să se asigure că jucăriile sunt strânse de pe jos
  • să se asigure că nu e dezastru în dulapurile de haine (în traducere liberă: că dacă deschidem ușile, nu pică toate hainele și că se pot deschide și închide sertarele :)))
  • să fie paturile făcute (și ei în haine de zi, nu în pijamale)
  • să-și facă (din) teme (asta e pentru Ema momentan)

Am găsit niște imagini (lista datează de pe vremea când Fip nu citea deloc) și le-am adunat pe o foaie de hârtie. Am înrămat foaia și e la vedere în living. La început își puneau alarma de 30 de minute și când se termina era ca și cum ar fi bifat ceva de pe o listă. Între timp, lucrurile s-au mai schimbat și se lasă prinși de activități. Cu această ocazie, raftul de cărți citite al Emei a crescut, iar Fip a aflat și mai multe despre pești și șerpi (pasiunile lui).

Tot inflexibil (în 95% din cazuri) e și momentul din zi în care petrec timpul pe ecrane: nu seara înainte de culcare. Doar în cazuri complet excepționale, când sunt în vizită, sunt la o petrecere în pijamale sau pe la bunici, probabil că regula nu se respectă la fel.

Ce e flexibil?

Timpul petrecut pe ecrane a trecut recent de la a fi inflexibil la a fi flexibil și depinde de vacanțe, timp de școală, vremea de afară, ora la care se întunecă, programul adulților, alte planuri pe care le mai avem, etc. Ce e important e să nu uităm să ni-l comunicăm unii altora.

Îi frustra mult să știe că au foarte puțin timp de petrecut așa, și cum au crescut suficient, am zis că putem fi mai relaxați.

I-am invitat să-și facă un plan despre cum ne putem organiza cu timpul de ecrane, să-l negocieze între ei, să-l pună pe hârtie și apoi să mi-l prezinte, ca să vedem cum îl putem implementa.

Au venit cu unele idei foarte bune; unele idei le-am întors și le-au regândit, la unele idei am lăsat de la mine și am ajuns la niște soluții, care funcționează pe moment:

  • au limită de timp de 30 de minute pe telefon pentru activități mindless sau jocuri stupide sau ce mai fac ei pe telefon; după 30 de minute, telefonul se oprește
  • dacă vor mai mult timp pe youtube, se poate dacă e pentru ceva inteligent sau cu un scop (vor să afle ceva despre ceva, vor să vadă cum se face ceva ce vor și ei să facă, etc.); la fel și dacă vor să caute ceva imagini să le scoată la imprimantă ca să le coloreze, să-și facă proiecte, etc.
  • pot să-și aleagă să se uite la un film (care e mai lung) în loc de cele 30 de minute pierdute aiurea pe telefon
  • câteodată pot ei să facă singuri cumpărături online (caută, pun în coș, apoi verificăm ce au ales; am făcut asta pentru chestiuni utile, nu pentru jucării)
  • au timp nelimitat de ascultat muzică
  • au timp nelimitat de verificat informații pe wikipedia și dexonline.ro
  • au timp nelimitat de făcut poze și filmulețe
  • au timp nelimitat de joacă pe consolă, dacă sunt jocuri de mișcare (aici ne trebuie niște accesorii de consolă suplimentare pentru unele jocuri, poate chiar și o altă consolă, pentru că noi avem PlayStation și – din păcate – nu prea au mai scos astfel de jocuri) și dacă mai joacă împreună cu cineva (adică nu un copil și o consolă, ci măcar doi copii să fie, ca să mă asigur eu că interacționează și între ei)
  • timp de kindle încă n-am introdus, dar și acesta o să fie nelimitat

Tehnologie nu înseamnă doar telefon/tabletă/televizor; așa că au timp nelimitat de petrecut în discuții cu Alexa (de la Amazon) și cu HomePod (de la Apple).

Alexa știe să aprindă și să stingă lumini, aer condiționat, televizor, etc.
Iar Siri e glumeață (se amuză cu ea cu Knock-Knock jokes) și îi ajută să-și perfecționeze engleza.

Nu au telefonul lor, nu au număr de telefon, nu au Whatsap. Ema a avut dintr-o greșeală de comunicare între părinți la un moment dat 🙂 Dar nu e momentul încă. E încă prea mică, la cei nici 9 ani ai ei.
În schimb, au ceasuri de pe care pot suna. Și, evident, pot suna de pe telefoanele noastre cu video, fără, cum vor ei.

Pentru că am văzut că mult timp se concentrau pe limitări, am avut eu grijă să le atrag atenția câtă libertate au, de fapt. Și a funcționat. Și, în continuare, ca și atunci când erau mici, cel mai ușor limităm timpul de ecrane dacă avem chestii de făcut împreună, dacă ieșim afară cu bicicletele, dacă ne ducem să gătim împreună, etc.

În plus deși au atâta timp nelimitat, dacă veniți la noi în vizită o să-i găsiți cel mai des în fața casei, la joacă, sau probându-mi mie pantofii cu toc (Ema și prietenele ei) și tăvălindu-l pe Doni prin toată casa (Fip). 

Și da, Fip alege să petreacă mai mult timp în fața televizorului/telefonului decât Ema.
Nu știu dacă e așa pentru că l-am expus mai devreme, pentru că are mai puțini prieteni decât are Ema (în careul unde locuim, 80% din copii sunt fete), pentru că e băiat sau pentru că așa e felul lui…

 

Mișcare pentru copii statici

Mișcare pentru copii statici

facebookinstagramyoutuberss Am văzut că unul dintre cele mai vândute produse în timpul izolării a fost trambulina. Părinți care și-au dorit să țină activi copiii chiar și în cutiile de chibrituri (vorba bunică-mii) din București s-au gândit că aceste dispozitive vor...

Să ne învățăm băieții că și bărbații sunt oameni

Să ne învățăm băieții că și bărbații sunt oameni

facebookinstagramyoutuberss Prima dată când am adus într-o zonă conștiento-rațională faptul că există diferențe între femei și bărbați a fost pe la 19 ani, când mama unui fost prieten (pe vremea aia era actual prieten:)) ) mi-a recomandat să citesc cartea aia cu...

Ce faci când copilul îți solicită atenția permanent

Ce faci când copilul îți solicită atenția permanent

Aseară, cât așteptam să adoarmă copiii, îmi făceam o recenzie a propriului corp și a senzațiilor pe care le simt. Eram epuizată. Vorbeam (vorba vine, scriam) cu prietenele mele, iar una dintre ele îmi spunea că așa se simțise și ea cu o zi înainte. ”Îmi venea să bat...

Jurnal de #StămAcasă – primul weekend

Jurnal de #StămAcasă – primul weekend

Jurnal de #StămAcasă - primul weekend Sâmbătă dimineața m-am trezit cu fundu-n sus. Adică, dac-ar fi să-mi asum emoțiile de-atunci și să nu fug de ele, m-am trezit tristă și speriată, care s-a tradus într-un soi de resemnare și lipsă de energie. Uh, ce mai facem și...

Ce le spunem copiilor despre Covid-19?

Ce le spunem copiilor despre Covid-19?

Astăzi vreau să vorbim foarte pe scurt despre copii și Covid-19. Da, statisticile arată că ei nu intră în niciun fel în grupurile de risc pentru acest virus (mortalitatea este 0 în grupul lor de vârstă), însă ei nu sunt scutiți de la a fi expuși haosului de acum, din...

Cum am abordat noi relația cu tehnologia

Am primit de multe ori pe Instagram (platforma de SM pe care am mai rămas activă – puteți să mă următiți acolo) întrebarea legată de timpul pe care îl petrec copiii mei pe ecrane. Cât au voie, unde au voie, cum punem limita, ce părere au ei despre asta, ce alte reguli avem?

Știu că e o întrebare de interes, pentru că aproape orice am face în relația lor cu ecranele, cam bâjbâim. Copiii noștri sunt prima generație complet conectată (sau prima generație care nu mai poate trăi deconectată decât cu eforturi mari și asta venind ca o piedică în integrarea în societate) și nu prea știm ce să facem cu ei. Mulți dintre noi știu că ceea ce facem noi adulții, mulți dintre noi super-mega-dependenți de ecrane, nu-i deloc bine și am vrea diferit pentru copiii noștri. Dar nu știm cum și cât.

Recunosc că mă număr printre acești părinți. Deși știu să citesc un studiu, să înțeleg o recomandare, deși știu (cât se poate ști) cum le funcționează creierul și cum se dezvoltă, care sunt nevoile specifice vârstei, de unde vine dependența de ecrane și tot așa, tot simt că e greu și că nu pot trata fenomenul cu lejeritate. Mi se pare că dacă mi-am pierdut un pic concentrarea, totul se poate duce de râpă ușor. Căci lumea reală care se întâmplă în spațiul virtual îi poate înghiți atât de repede…

Taskul meu specific pentru vârsta la care sunt ei (deși e doar 2 ani diferență între ei, sunt la vârste foarte diferite) e să le pun limite, în timp ce le dau și libertate. Sau iluzia libertății. Mă întreb mereu ”Cum să le pun limitele astea, fără să simtă că sunt constrânși? Cum să punem limitele astea împreună, ca să fie și responsabilitatea lor, nu doar a mea? Cum să scoatem tot ce-i mai bun din relația cu tehnologia și să nu ne lovim de ce e nociv?”. Și nu mereu răspunsul este același. Pentru că viețile lor sunt fluide, pentru că viețile noastre sunt fluide, pentru că e nevoie să rămânem flexibili, iar asta e greu câteodată.

Ce e inflexibil?

Ca să-mi fie mai ușor, mi-am dat seama că relația lor/noastră cu tehnologia trebuie s-o împart în 2. O parte de inflexibilitate (la ce anume e important să nu renunțăm) și o parte negociabilă, flexibilă, pe care să o ajustăm în funcție de nevoi.

Ce a rămas inflexibil și ne-negociabil e faptul că tehnologia, oricât de prezentă este ea în viața noastră, nu intră în top 3 priorități, atunci când avem de ales. Înainte să ne imersăm în lumea asta, e important să ne asigurăm că suntem conectați la lumea cealaltă, la lumea palpabilă, cu obiecte fizice, cu ființe, cu comunicare, cu tactil, cu jocuri și cu responsabilități.

Concret, înainte de orice timp petrecut pe ecrane, copiii mei știu că au o listă de lucruri concrete cu care trebuie să intre în contact. Înainte de timpul petrecut pe ecrane, ambii copii au nevoie să:

  • se joace cel puțin 30 de minute
  • să facă ceva creativ sau inteligent timp de cel puțin 30 de minute (să inventeze ceva, să citească, să scrie, să deseneze, etc.)
  • să petreacă timp cu animalele de companie (să se joace, să se asigure că au mâncare și apă)
  • să se asigure că jucăriile sunt strânse de pe jos
  • să se asigure că nu e dezastru în dulapurile de haine (în traducere liberă: că dacă deschidem ușile, nu pică toate hainele și că se pot deschide și închide sertarele :)))
  • să fie paturile făcute (și ei în haine de zi, nu în pijamale)
  • să-și facă (din) teme (asta e pentru Ema momentan)

Am găsit niște imagini (lista datează de pe vremea când Fip nu citea deloc) și le-am adunat pe o foaie de hârtie. Am înrămat foaia și e la vedere în living. La început își puneau alarma de 30 de minute și când se termina era ca și cum ar fi bifat ceva de pe o listă. Între timp, lucrurile s-au mai schimbat și se lasă prinși de activități. Cu această ocazie, raftul de cărți citite al Emei a crescut, iar Fip a aflat și mai multe despre pești și șerpi (pasiunile lui).

Tot inflexibil (în 95% din cazuri) e și momentul din zi în care petrec timpul pe ecrane: nu seara înainte de culcare. Doar în cazuri complet excepționale, când sunt în vizită, sunt la o petrecere în pijamale sau pe la bunici, probabil că regula nu se respectă la fel.

Ce e flexibil?

Timpul petrecut pe ecrane a trecut recent de la a fi inflexibil la a fi flexibil și depinde de vacanțe, timp de școală, vremea de afară, ora la care se întunecă, programul adulților, alte planuri pe care le mai avem, etc. Ce e important e să nu uităm să ni-l comunicăm unii altora.

Îi frustra mult să știe că au foarte puțin timp de petrecut așa, și cum au crescut suficient, am zis că putem fi mai relaxați.

I-am invitat să-și facă un plan despre cum ne putem organiza cu timpul de ecrane, să-l negocieze între ei, să-l pună pe hârtie și apoi să mi-l prezinte, ca să vedem cum îl putem implementa.

Au venit cu unele idei foarte bune; unele idei le-am întors și le-au regândit, la unele idei am lăsat de la mine și am ajuns la niște soluții, care funcționează pe moment:

  • au limită de timp de 30 de minute pe telefon pentru activități mindless sau jocuri stupide sau ce mai fac ei pe telefon; după 30 de minute, telefonul se oprește
  • dacă vor mai mult timp pe youtube, se poate dacă e pentru ceva inteligent sau cu un scop (vor să afle ceva despre ceva, vor să vadă cum se face ceva ce vor și ei să facă, etc.); la fel și dacă vor să caute ceva imagini să le scoată la imprimantă ca să le coloreze, să-și facă proiecte, etc.
  • pot să-și aleagă să se uite la un film (care e mai lung) în loc de cele 30 de minute pierdute aiurea pe telefon
  • câteodată pot ei să facă singuri cumpărături online (caută, pun în coș, apoi verificăm ce au ales; am făcut asta pentru chestiuni utile, nu pentru jucării)
  • au timp nelimitat de ascultat muzică
  • au timp nelimitat de verificat informații pe wikipedia și dexonline.ro
  • au timp nelimitat de făcut poze și filmulețe
  • au timp nelimitat de joacă pe consolă, dacă sunt jocuri de mișcare (aici ne trebuie niște accesorii de consolă suplimentare pentru unele jocuri, poate chiar și o altă consolă, pentru că noi avem PlayStation și – din păcate – nu prea au mai scos astfel de jocuri) și dacă mai joacă împreună cu cineva (adică nu un copil și o consolă, ci măcar doi copii să fie, ca să mă asigur eu că interacționează și între ei)
  • timp de kindle încă n-am introdus, dar și acesta o să fie nelimitat

Tehnologie nu înseamnă doar telefon/tabletă/televizor; așa că au timp nelimitat de petrecut în discuții cu Alexa (de la Amazon) și cu HomePod (de la Apple).

Alexa știe să aprindă și să stingă lumini, aer condiționat, televizor, etc.
Iar Siri e glumeață (se amuză cu ea cu Knock-Knock jokes) și îi ajută să-și perfecționeze engleza.

Nu au telefonul lor, nu au număr de telefon, nu au Whatsap. Ema a avut dintr-o greșeală de comunicare între părinți la un moment dat 🙂 Dar nu e momentul încă. E încă prea mică, la cei nici 9 ani ai ei.
În schimb, au ceasuri de pe care pot suna. Și, evident, pot suna de pe telefoanele noastre cu video, fără, cum vor ei.

Pentru că am văzut că mult timp se concentrau pe limitări, am avut eu grijă să le atrag atenția câtă libertate au, de fapt. Și a funcționat. Și, în continuare, ca și atunci când erau mici, cel mai ușor limităm timpul de ecrane dacă avem chestii de făcut împreună, dacă ieșim afară cu bicicletele, dacă ne ducem să gătim împreună, etc.

În plus deși au atâta timp nelimitat, dacă veniți la noi în vizită o să-i găsiți cel mai des în fața casei, la joacă, sau probându-mi mie pantofii cu toc (Ema și prietenele ei) și tăvălindu-l pe Doni prin toată casa (Fip). 

Și da, Fip alege să petreacă mai mult timp în fața televizorului/telefonului decât Ema.
Nu știu dacă e așa pentru că l-am expus mai devreme, pentru că are mai puțini prieteni decât are Ema (în careul unde locuim, 80% din copii sunt fete), pentru că e băiat sau pentru că așa e felul lui…

Mișcare pentru copii statici

Mișcare pentru copii statici

facebookinstagramyoutuberss Am văzut că unul dintre cele mai vândute produse în timpul izolării a fost trambulina. Părinți care și-au dorit să țină activi copiii chiar și în cutiile de chibrituri (vorba bunică-mii) din București s-au gândit că aceste dispozitive vor...

Să ne învățăm băieții că și bărbații sunt oameni

Să ne învățăm băieții că și bărbații sunt oameni

facebookinstagramyoutuberss Prima dată când am adus într-o zonă conștiento-rațională faptul că există diferențe între femei și bărbați a fost pe la 19 ani, când mama unui fost prieten (pe vremea aia era actual prieten:)) ) mi-a recomandat să citesc cartea aia cu...

Ce faci când copilul îți solicită atenția permanent

Ce faci când copilul îți solicită atenția permanent

Aseară, cât așteptam să adoarmă copiii, îmi făceam o recenzie a propriului corp și a senzațiilor pe care le simt. Eram epuizată. Vorbeam (vorba vine, scriam) cu prietenele mele, iar una dintre ele îmi spunea că așa se simțise și ea cu o zi înainte. ”Îmi venea să bat...

Jurnal de #StămAcasă – primul weekend

Jurnal de #StămAcasă – primul weekend

Jurnal de #StămAcasă - primul weekend Sâmbătă dimineața m-am trezit cu fundu-n sus. Adică, dac-ar fi să-mi asum emoțiile de-atunci și să nu fug de ele, m-am trezit tristă și speriată, care s-a tradus într-un soi de resemnare și lipsă de energie. Uh, ce mai facem și...

Ce le spunem copiilor despre Covid-19?

Ce le spunem copiilor despre Covid-19?

Astăzi vreau să vorbim foarte pe scurt despre copii și Covid-19. Da, statisticile arată că ei nu intră în niciun fel în grupurile de risc pentru acest virus (mortalitatea este 0 în grupul lor de vârstă), însă ei nu sunt scutiți de la a fi expuși haosului de acum, din...

Cum să-ți repari frigiderul in 7 pași

Cum să-ți repari frigiderul in 7 pași

Scris de Diana Vijulie

Îmi aduc aminte vag cum vara trecută, când aveam niște oameni în vizită, cineva a întrebat la un moment dat de ce e călâie berea din frigider. Am pus mâna pe sticlă și mi s-a părut și mie atunci că nu e suficient de rece pentru o bere proaspăt scoasă din frigider.

Apoi am uitat remarca și ne-am întors la viețile noastre de zi cu zi. 

Bere nu prea bem (mai ales dacă nu e vară), copiii beau apă rece doar cu gheață (altfel se pare că nicio apă nu e suficient de rece), mâncarea nu ni s-a stricat în frigider, termen de comparație nu aveam, așa că nu ne-am mai pus nicio întrebare. 

Doar că vara asta am fost mult timp plecați de acasă și am locuit într-o altă casă, cu un alt frigider. Iar când scoteai o sticlă din acel frigider, îți îngheța mâna pe ea. Îi zic lui V: ”Hei, eu n-am mai văzut așa o sticlă de bere/suc/apă la noi în frigider de… nu mai țin minte de când. Oare așa ar trebui să răcească?”.

A rămas să mai investigăm când ne întoarcem acasă.

Acasă am luat un termometru de frigider, l-am băgat înăuntru și am așteptat să vedem ce se întâmplă. Până unde scade semnalizatorul roșu de pe termometru. Frigiderul era setat pe 2 grade. Iar termometrul nu scădea mai mult de 8 grade, indiferent unde l-am fi ascuns în frigider. 

Bun, deci ceva nu funcționează în frigiderul nostru vechi de 10 ani. Atunci, să vedem ce e și să-l reparăm, zic. 

Mai ușor de zis și mai greu de făcut. Dar să vă exemplific. 

Pasul 1. Chemi un domn complet inutil să-ți repare frigiderul

Oameni buni cum suntem am zis că e o idee bună să susținem un antreprenor local. Așa că am căutat pe grupul de facebook al cartierului pe cineva care ar putea să vină să repare frigiderul. Am găsit recomandarea unui domn, pe care V. l-a și sunat și cu care am și stabilit un randez-vous. ”Haideți la noi într-o zi cu soare”, am zis noi. ”Vin, domnule, cum să nu vin?” a zis domnul politicos. Și a venit.  

După interminabilele discuții legate de purtarea măștii, teoria conspirației și alte dialoguri pe care m-am săturat să le tot am, domnul a găsit, într-un final, o mască în buzunar și a intrat. 

S-a uitat la frigider și a constatat că problema era praful adunat în spatele frigiderului. A dat jos grilajul, a scos frigiderul din priză și a încercat să-l curețe. 

E adevărat, praf adunat în 10 ani de utilizare intensă și două mutări.
”Nu merge, domnule, așa. Dați-mi o căniță și mergeți să vă faceți treaba. Să-i ziceți doamnei că o să fac apă pe jos, dar bine că n-aveți vecini dedesubt”.

Doamna a fost înștiințată, căci, nu-i așa, doar pe doamnă ar trebui s-o intereseze că apa din bucătărie va trebui strânsă, iar omul s-a apucat de treabă.

Nu vă mai țin în suspans. Vă zic doar ce am aflat ulterior. Că l-am plătit cu 50 de lei ca să verse niște căni de apă pe spatele frigiderului și să-l curețe de praf. 

V-ați adunat de pe jos? Bine. Atunci probabil că n-o să vă mire (cum m-a mirat pe mine, care credeam că toată apa de pe jos e de la ceva țevi și furtunuri pe care le-ar fi desfundat domnul) că frigiderul tot n-a făcut mai puțin de 8 grade, chiar dacă a primit un tratament de SPA și răcorire. 

Așa că am trecut la pasul 2. Să lăsăm bonomiile și să căutăm o firmă care să ne dea factură, garanție și care să facă și treaba. 

Pasul 2. Suni un domn pe care-l deranjezi

Am căutat, așadar, pe google, firme care se ocupă de reparații de frigidere la țară, unde stăm noi. Am găsit, am sunat, ne-a răspuns un domn, care părea că nu putea vorbi atunci. Sau că l-am deranjat. Spicuiesc din discuție:
”Bună ziua, avem și noi un frigider care nu mai răcește suficient. Este modelul X și în loc de 2 grade, nu face mai puțin de 8 grade. Ne puteți ajuta?”

”Bună ziua. Păi ați verificat ventilatorul nu știu care?”

”Da. L-am verificat așa și pe dincolo.”
”Păi, nu, domnule. Nu ventilatorul ăla. Păi cum ventilatorul ăla?! Pfffff… Eu vorbeam de ventilatorul ălălalt. Păin cum să-mi ziceți de ventilatorul ăla. Pe ălălalt l-ați verificat?”
”Nu sunt expert în frigidere, de-asta v-am sunat pe dvs. Să veniți dvs. Să verificați ventilatorul corect”

”Aaaa…pffff… Păi nu știu dacă am cum. Nu știu ce să vă zic.”
”Am greșit numărul? Nu am sunat la firma X, care se ocupă cu constatări și reparații frigidere?”

”Ba daaaa, dar nu știu ce să vă zic. Azi în niciun caz nu pot să vin. E imposibil.”

”A, nu e urgent. Când ați putea?”

”Pff…. Nu știu ce să vă zic. Nu știu când pot… Poate că mâine dimineață să știu.”
”Păi e în regulă așa. Să ne auzim mâine de dimineață”

”Da, poate așa. Că nu știu dacă pot și când pot. Nu știu.”

”Bun. Atunci să ne auzim mâine, când știți. Cum facem, reveniți dvs., vă mai sun eu?”
”Aoleu, cum să revin eu??! Nu stau eu să țin minte toate alea. Dacă vreți mai reveniți dvs. La revedere.”
”În regulă, rev…” tiiiit-tiiiit-tiiiit.

Vă dați seama că n-am mai revenit. Nu ne place să deranjăm.
Am căutat altă firmă. Găsim. Sunăm.

Pasul 3. Suni un domn care nu pare prea profi și te temi că n-o să-ți repare frigiderul

Sunăm la numărul de pe site și nu răspunde nimeni. Mai sunăm o dată. Apoi primim un sms: “Nu pot vorbi acum. Care-i treaba?”

Poate suntem pretențioși, dar începutul acestei relații de business nu ne-a zis prea multe, așa că am căutat mai departe.

Pasul 4. Suni la firme de reparație de frigidere, dar nu-ți răspunde nimeni

(Nu mai pun la socoteală toate numerele la care am sunat și unde n-a răspuns nimeni și nici n-a mai revenit nimeni).

Pasul 5. Suni la un domn care ”s-a rezolvat-nu se poate

A cincea încercare a început bine. Domnul de la celălalt capăt părea să știe despre ce e vorba, părea să nu aibă așteptarea de la noi să fim experți în frigidere și părea dispus să ne ajute. Până într-un punct în care s-a întâmplat un switch și ne-a informat brusc: 

”Da, n-o să am ce să-i fac. Nu se poate repara. Nici n-are rost să vin să-l văd.”
”Poate veniți totuși, cine știe, poa…” tiit-tiiiit-tiiiit.

Deja începusem să trecem de la amuzament la enervare. Dar na… Am zis să mai încercăm.

Pasul 6. Arunci banii pe fereastră și tot nu-ți repari frigiderul

Am reușit să dăm de un domn care a constatat că frigiderul nu mai are freon. A venit, l-a încărcat, i-am plătit, a plecat. Frigiderul făcea 2 grade. Iaurtul era rece de tot. Apa făcea condens pe sticlă atunci când o scoteam. Minunat. 

Așa a fost în acea seară. A doua zi, de dimineață… 8 grade…

Pasul 7. Îți vezi de treabă și renunți să mai repari frigiderul

Așa că am stat eu mai bine și m-am gândit după cum urmează: Așa cum nu mai răcește bine de ani de zile, dar nu ni s-a stricat mâncarea în el, așa putem să trăim cu el și în continuare. V. zice că e posibil să consume mult curent, dacă se tot străduie să facă 2 grade în loc de 8 tot timpul. E adevărat și asta, pe de altă parte, parcă aș trage de el până își va da obștescul sfârșit.

Știți, ca pe vremuri. Când țineai un obiect până crăpa de tot, nu-l schimbai doar pentru că a apărut ceva mai bun între timp sau s-a stricat nițel. După ce o muri de tot, vreau un side by side (Lg are unele care-mi plac) și-așa ne-am propus să facem și cu televizorul și cu hota de bucătărie și cu mașina de spălat (care e și ea antică). Televizorul e și mai vechi decât frigiderul. Are 11 ani, nu e smart, nu e mare. Sunt curioasă cât o s-o mai ducă. 

Poză: Food vector created by goonerua – www.freepik.com

Meniul săptămânii

Meniul săptămânii

Habemus meniu! Cu alte cuvinte, aseară, după ce am culcat copiii (și pe V. :))), după ce am pus ultima tură de rufe la spălat și am înșirat cămăși ude peste tot prin casă, altfel sunt greu spre imposibil de călcat decent, m-am pus la masă....

O să mai mâncăm vreodată cartofi prăjiți?

O să mai mâncăm vreodată cartofi prăjiți?

La noi acasă, eu aveam două case. Terapeutul mă întreabă dacă simt că am avut două, sau niciuna. Nu știu cum e în suflet, dar fizic aveam două. O casă unde gătea mama și o casă unde gătea bunica. Mama gătea românește. Gătește mâncare bună, românească....

Băutura de vacanță – Cum să vă faceți propria Sangria

Băutura de vacanță – Cum să vă faceți propria Sangria

Dacă mã urmăriți pe Instagram, s-ar putea sa găsiți la mine și poze cu pahare cu alcool. Intr-o vreme mai multe, in alta vreme mai putine. Indiferent câte pahare de vin sau alte băuturi găsiți la mine, sa știți ca nu-s chiar mare băutoare. De...

Cum să-ți repari frigiderul in 7 pași

Îmi aduc aminte vag cum vara trecută, când aveam niște oameni în vizită, cineva a întrebat la un moment dat de ce e călâie berea din frigider. Am pus mâna pe sticlă și mi s-a părut și mie atunci că nu e suficient de rece pentru o bere proaspăt scoasă din frigider.

Apoi am uitat remarca și ne-am întors la viețile noastre de zi cu zi.

Bere nu prea bem (mai ales dacă nu e vară), copiii beau apă rece doar cu gheață (altfel se pare că nicio apă nu e suficient de rece), mâncarea nu ni s-a stricat în frigider, termen de comparație nu aveam, așa că nu ne-am mai pus nicio întrebare.

Doar că vara asta am fost mult timp plecați de acasă și am locuit într-o altă casă, cu un alt frigider. Iar când scoteai o sticlă din acel frigider, îți îngheța mâna pe ea. Îi zic lui V: ”Hei, eu n-am mai văzut așa o sticlă de bere/suc/apă la noi în frigider de… nu mai țin minte de când. Oare așa ar trebui să răcească?”.

A rămas să mai investigăm când ne întoarcem acasă.

Acasă am luat un termometru de frigider, l-am băgat înăuntru și am așteptat să vedem ce se întâmplă. Până unde scade semnalizatorul roșu de pe termometru. Frigiderul era setat pe 2 grade. Iar termometrul nu scădea mai mult de 8 grade, indiferent unde l-am fi ascuns în frigider.

Bun, deci ceva nu funcționează în frigiderul nostru vechi de 10 ani. Atunci, să vedem ce e și să-l reparăm, zic.

Mai ușor de zis și mai greu de făcut. Dar să vă exemplific.

Pasul 1. Chemi un domn complet inutil să-ți repare frigiderul

Oameni buni cum suntem am zis că e o idee bună să susținem un antreprenor local. Așa că am căutat pe grupul de facebook al cartierului pe cineva care ar putea să vină să repare frigiderul. Am găsit recomandarea unui domn, pe care V. l-a și sunat și cu care am și stabilit un randez-vous. ”Haideți la noi într-o zi cu soare”, am zis noi. ”Vin, domnule, cum să nu vin?” a zis domnul politicos. Și a venit. 

După interminabilele discuții legate de purtarea măștii, teoria conspirației și alte dialoguri pe care m-am săturat să le tot am, domnul a găsit, într-un final, o mască în buzunar și a intrat.

S-a uitat la frigider și a constatat că problema era praful adunat în spatele frigiderului. A dat jos grilajul, a scos frigiderul din priză și a încercat să-l curețe.

E adevărat, praf adunat în 10 ani de utilizare intensă și două mutări.
”Nu merge, domnule, așa. Dați-mi o căniță și mergeți să vă faceți treaba. Să-i ziceți doamnei că o să fac apă pe jos, dar bine că n-aveți vecini dedesubt”.

Doamna a fost înștiințată, căci, nu-i așa, doar pe doamnă ar trebui s-o intereseze că apa din bucătărie va trebui strânsă, iar omul s-a apucat de treabă.

Nu vă mai țin în suspans. Vă zic doar ce am aflat ulterior. Că l-am plătit cu 50 de lei ca să verse niște căni de apă pe spatele frigiderului și să-l curețe de praf.

V-ați adunat de pe jos? Bine. Atunci probabil că n-o să vă mire (cum m-a mirat pe mine, care credeam că toată apa de pe jos e de la ceva țevi și furtunuri pe care le-ar fi desfundat domnul) că frigiderul tot n-a făcut mai puțin de 8 grade, chiar dacă a primit un tratament de SPA și răcorire.

Așa că am trecut la pasul 2. Să lăsăm bonomiile și să căutăm o firmă care să ne dea factură, garanție și care să facă și treaba.

Pasul 2. Suni un domn pe care-l deranjezi

Am căutat, așadar, pe google, firme care se ocupă de reparații de frigidere la țară, unde stăm noi. Am găsit, am sunat, ne-a răspuns un domn, care părea că nu putea vorbi atunci. Sau că l-am deranjat. Spicuiesc din discuție:
”Bună ziua, avem și noi un frigider care nu mai răcește suficient. Este modelul X și în loc de 2 grade, nu face mai puțin de 8 grade. Ne puteți ajuta?”

”Bună ziua. Păi ați verificat ventilatorul nu știu care?”

”Da. L-am verificat așa și pe dincolo.”
”Păi, nu, domnule. Nu ventilatorul ăla. Păi cum ventilatorul ăla?! Pfffff… Eu vorbeam de ventilatorul ălălalt. Păin cum să-mi ziceți de ventilatorul ăla. Pe ălălalt l-ați verificat?”
”Nu sunt expert în frigidere, de-asta v-am sunat pe dvs. Să veniți dvs. Să verificați ventilatorul corect”

”Aaaa…pffff… Păi nu știu dacă am cum. Nu știu ce să vă zic.”
”Am greșit numărul? Nu am sunat la firma X, care se ocupă cu constatări și reparații frigidere?”

”Ba daaaa, dar nu știu ce să vă zic. Azi în niciun caz nu pot să vin. E imposibil.”

”A, nu e urgent. Când ați putea?”

”Pff…. Nu știu ce să vă zic. Nu știu când pot… Poate că mâine dimineață să știu.”
”Păi e în regulă așa. Să ne auzim mâine de dimineață”

”Da, poate așa. Că nu știu dacă pot și când pot. Nu știu.”

”Bun. Atunci să ne auzim mâine, când știți. Cum facem, reveniți dvs., vă mai sun eu?”
”Aoleu, cum să revin eu??! Nu stau eu să țin minte toate alea. Dacă vreți mai reveniți dvs. La revedere.”
”În regulă, rev…” tiiiit-tiiiit-tiiiit.

Vă dați seama că n-am mai revenit. Nu ne place să deranjăm.
Am căutat altă firmă. Găsim. Sunăm.

Pasul 3. Suni un domn care nu pare prea profi și te temi că n-o să-ți repare frigiderul

Sunăm la numărul de pe site și nu răspunde nimeni. Mai sunăm o dată. Apoi primim un sms: “Nu pot vorbi acum. Care-i treaba?”

Poate suntem pretențioși, dar începutul acestei relații de business nu ne-a zis prea multe, așa că am căutat mai departe.

Pasul 4. Suni la firme de reparație de frigidere, dar nu-ți răspunde nimeni

(Nu mai pun la socoteală toate numerele la care am sunat și unde n-a răspuns nimeni și nici n-a mai revenit nimeni).

Pasul 5. Suni la un domn care ”s-a rezolvat-nu se poate

A cincea încercare a început bine. Domnul de la celălalt capăt părea să știe despre ce e vorba, părea să nu aibă așteptarea de la noi să fim experți în frigidere și părea dispus să ne ajute. Până într-un punct în care s-a întâmplat un switch și ne-a informat brusc:

”Da, n-o să am ce să-i fac. Nu se poate repara. Nici n-are rost să vin să-l văd.”
”Poate veniți totuși, cine știe, poa…” tiit-tiiiit-tiiiit.

Deja începusem să trecem de la amuzament la enervare. Dar na… Am zis să mai încercăm.

Pasul 6. Arunci banii pe fereastră și tot nu-ți repari frigiderul

Am reușit să dăm de un domn care a constatat că frigiderul nu mai are freon. A venit, l-a încărcat, i-am plătit, a plecat. Frigiderul făcea 2 grade. Iaurtul era rece de tot. Apa făcea condens pe sticlă atunci când o scoteam. Minunat.

Așa a fost în acea seară. A doua zi, de dimineață… 8 grade…

Pasul 7. Îți vezi de treabă și renunți să mai repari frigiderul

Așa că am stat eu mai bine și m-am gândit după cum urmează: Așa cum nu mai răcește bine de ani de zile, dar nu ni s-a stricat mâncarea în el, așa putem să trăim cu el și în continuare. V. zice că e posibil să consume mult curent, dacă se tot străduie să facă 2 grade în loc de 8 tot timpul. E adevărat și asta, pe de altă parte, parcă aș trage de el până își va da obștescul sfârșit.

Știți, ca pe vremuri. Când țineai un obiect până crăpa de tot, nu-l schimbai doar pentru că a apărut ceva mai bun între timp sau s-a stricat nițel. După ce o muri de tot, vreau un side by side (Lg are unele care-mi plac) și-așa ne-am propus să facem și cu televizorul și cu hota de bucătărie și cu mașina de spălat (care e și ea antică). Televizorul e și mai vechi decât frigiderul. Are 11 ani, nu e smart, nu e mare. Sunt curioasă cât o s-o mai ducă.

Poză: Food vector created by goonerua – www.freepik.com

Meniul săptămânii

Meniul săptămânii

Habemus meniu! Cu alte cuvinte, aseară, după ce am culcat copiii (și pe V. :))), după ce am pus ultima tură de rufe la spălat și am înșirat cămăși ude peste tot prin casă, altfel sunt greu spre imposibil de călcat decent, m-am pus la masă....

O să mai mâncăm vreodată cartofi prăjiți?

O să mai mâncăm vreodată cartofi prăjiți?

La noi acasă, eu aveam două case. Terapeutul mă întreabă dacă simt că am avut două, sau niciuna. Nu știu cum e în suflet, dar fizic aveam două. O casă unde gătea mama și o casă unde gătea bunica. Mama gătea românește. Gătește mâncare bună, românească....

Băutura de vacanță – Cum să vă faceți propria Sangria

Băutura de vacanță – Cum să vă faceți propria Sangria

Dacă mã urmăriți pe Instagram, s-ar putea sa găsiți la mine și poze cu pahare cu alcool. Intr-o vreme mai multe, in alta vreme mai putine. Indiferent câte pahare de vin sau alte băuturi găsiți la mine, sa știți ca nu-s chiar mare băutoare. De...

Școala fără pauză – Ajută un copil să nu facă pauză de la școală

Școala fără pauză – Ajută un copil să nu facă pauză de la școală

Scris de Diana Vijulie

De la începutul anului, Fip mă tot întreabă cât mai e până când se termină vara, pentru că știe că atunci când se termină vara și începe toamna, o să înceapă școala și pentru el. E foarte nerăbdător să fie școlar, să vadă ce are școala de oferit și acum că știe că mai e mai puțin de o lună până atunci, a început deja să se pregătească.

De fapt, pregătirile au început de când a terminat grădinița. Din iunie, de când a luat Ema vacanța de vară, nu l-am mai dus nici pe el și au intrat amândoi în vacanța mare. De atunci i-am dat comandă pentru tricourile de școală, ghiozdan și rechizite. I-am cumpărat pantaloni pentru școală, ne tot uităm la penare și stilouri și ne întrebăm cum o să fie din punctul de vedere al mesei de prânz. Dacă n-o să ia prânzul la școală, din cauza pandemiei, va trebui să-i luăm un termos pentru mâncare și o gentuță termoizolantă, așa cum are și Ema, ca să-și poată lua de acasă un prânz cald.

Odată ce o să avem toate acestea puse la punct, nu mai avem nimic de făcut decât să participăm, emoționați cu toții, la integrarea copilului mic în lumea mare. Să facem poze în prima zi de școală și să le trimitem bunicilor, ca să lăcrimeze și ei puțin că ceea ce ieri era o gălușcă de om, acum e un băiat cu cămașă pe el și ghiozdan în spate, care-și cunoaște învățătoarea, care o să-l îndrume cu blândețe și fermitate (sper eu) pe calea asta a școlii.

Observați ce probleme privilegiate am rezolvat sau avem de rezolvat. 

Vacanța și începutul școlii nu arată la fel pentru toți copiii. 

Și vă spun sincer că n-am avut asta în gând pe măsură ce pregăteam familia noastră pentru schimbare. Într-un mod privilegiat, mă ocupam de ”problemele” noastre, de cum să-l ajut pe copilul nostru să integreze în mod sănătos ideea de școală și cum să-i creez confortul maxim pentru a învăța. Nu zic că asta e nici rău și nici bun, ci că asta e realitatea noastră.

Din campania ”Școala fără pauză”, campanie lansată de Băneasa Shopping City în parteneriat cu ONG-ul Banca de Bine, am aflat și despre o altă realitate. Sau, citind despre ea și văzând-o, mi-a fost greu să mă mai fac că n-o văd. Campania este și o inițiativă de prevenire a abandonului școlar, care face parte dintr-un amplu program dedicat luptei împotriva unuia din fenomenele flagel ale societății actuale: accesul precar și inegal la educație al copiilor. 

Iată alte realități despre cum e să mergi la școală:

Din această campanie am învățat că 900.000 de copii sunt în momentul de față deconectați de la școală pentru că ei sau profesorii lor nu au efectiv mijloacele să își desfășoare activitatea.

Și că, pe cale de consecință, zic eu, 42% dintre copiii și adolescenții români sunt analfabeți funcționali. 

Mulți copii muncesc vara cot la cot cu părinții lor în gospodărie, nu merg în vacanțe la munte sau la mare și nici nu dorm până la 10 dimineața. Iar atunci când gospodăria are nevoie de ajutorul acelui copil sau părinții n-au cu ce ghiozdan să-l trimită din toamnă înapoi la școală, e posibil ca acel copil să nu mai revină niciodată în bănci, chiar dacă își dorește. 

Așa că nu m-am mai făcut că nu văd

Așa că nu m-am mai făcut că nu văd și m-am bucurat că alți oameni au văzut și s-au organizat astfel încât să vedem și noi și să putem oferi sprijin și vreau să vă atrag și vouă atenția, ca să puteți vedea și voi. 

Pe scurt, ce se întâmplă, este că până pe 31 octombrie, în parcarea exterioară din Băneasa Shopping City o să găsiți un centru de colectare special amenajat, unde o să puteți dona haine, rechizite sau produse IT&C pentru copiii care provin din familii dezavantajate și care trăiesc cu nesiguranța că va veni o zi când vor trebui să pună școala pe pauză, pentru că n-au haine să îmbrace la școală, n-au încălțăminte, n-au rechizite să le folosească, sau n-au cu ce device-uri să se conecteze la școala online. 

În ziua în care am aflat de campanie, am dat cu copiii o tură prin dulapul lor de haine și am ales câteva hăinuțe nepurtate sau aproape noi, pe care să le donăm. N-am avut prea multe, pentru că tocmai săptămânile trecute am făcut un alt triaj și alte haine au plecat către alte părți, însă cum campania durează până la sfârșit de toamnă, avem timp să mergem la cumpărături special pentru campanie. 

Am spălat și dezinfectat hăinuțele (chiar dacă știu că acolo oricum le mai dezinfectează o dată), le-am pus într-o punguță și le-am dus la centrul de colectare, unde un domn drăguț le-a preluat și ne-a dat la schimb un voucher de cafea și unul de înghețată pentru donația noastră. 

Pentru că trăim într-o lume atât de mare și atât de deconectată, ne e greu să ne fim trib unii altora. Dar iată că există și oameni și organizații care își asumă asta: își asumă să adune un trib prin care să ne susținem cu solidaritate și empatie unii pe ceilalți. Astăzi noi suntem cei care donăm, care ajutăm și care sprijinim. Dar poate că mâine o să fim noi cei care avem nevoie de ajutor. 

Vreau cu acest articol să te invit și pe tine să fii parte din trib și să donezi. De fapt, de la începutul campaniei (adică la o lună de la lansare) s-au colectat deja peste 2.5 tone de îmbrăcăminte, iar cifrele cresc de la zi la zi. Sper ca acest articol al meu să contribuie la creșterea numărului donațiilor.

Pentru mai multe detalii referitoare la campanie, poți accesa pagina: https://www.baneasa.ro.

 

Meniul săptămânii

Meniul săptămânii

Habemus meniu! Cu alte cuvinte, aseară, după ce am culcat copiii (și pe V. :))), după ce am pus ultima tură de rufe la spălat și am înșirat cămăși ude peste tot prin casă, altfel sunt greu spre imposibil de călcat decent, m-am pus la masă....

O să mai mâncăm vreodată cartofi prăjiți?

O să mai mâncăm vreodată cartofi prăjiți?

La noi acasă, eu aveam două case. Terapeutul mă întreabă dacă simt că am avut două, sau niciuna. Nu știu cum e în suflet, dar fizic aveam două. O casă unde gătea mama și o casă unde gătea bunica. Mama gătea românește. Gătește mâncare bună, românească....

Băutura de vacanță – Cum să vă faceți propria Sangria

Băutura de vacanță – Cum să vă faceți propria Sangria

Dacă mã urmăriți pe Instagram, s-ar putea sa găsiți la mine și poze cu pahare cu alcool. Intr-o vreme mai multe, in alta vreme mai putine. Indiferent câte pahare de vin sau alte băuturi găsiți la mine, sa știți ca nu-s chiar mare băutoare. De...

Școala fără pauză – Ajută un copil să nu facă pauză de la școală

De la începutul anului, Fip mă tot întreabă cât mai e până când se termină vara, pentru că știe că atunci când se termină vara și începe toamna, o să înceapă școala și pentru el. E foarte nerăbdător să fie școlar, să vadă ce are școala de oferit și acum că știe că mai e mai puțin de o lună până atunci, a început deja să se pregătească.

De fapt, pregătirile au început de când a terminat grădinița. Din iunie, de când a luat Ema vacanța de vară, nu l-am mai dus nici pe el și au intrat amândoi în vacanța mare. De atunci i-am dat comandă pentru tricourile de școală, ghiozdan și rechizite. I-am cumpărat pantaloni pentru școală, ne tot uităm la penare și stilouri și ne întrebăm cum o să fie din punctul de vedere al mesei de prânz. Dacă n-o să ia prânzul la școală, din cauza pandemiei, va trebui să-i luăm un termos pentru mâncare și o gentuță termoizolantă, așa cum are și Ema, ca să-și poată lua de acasă un prânz cald.

Odată ce o să avem toate acestea puse la punct, nu mai avem nimic de făcut decât să participăm, emoționați cu toții, la integrarea copilului mic în lumea mare. Să facem poze în prima zi de școală și să le trimitem bunicilor, ca să lăcrimeze și ei puțin că ceea ce ieri era o gălușcă de om, acum e un băiat cu cămașă pe el și ghiozdan în spate, care-și cunoaște învățătoarea, care o să-l îndrume cu blândețe și fermitate (sper eu) pe calea asta a școlii.

Observați ce probleme privilegiate am rezolvat sau avem de rezolvat.

Vacanța și începutul școlii nu arată la fel pentru toți copiii.

Și vă spun sincer că n-am avut asta în gând pe măsură ce pregăteam familia noastră pentru schimbare. Într-un mod privilegiat, mă ocupam de ”problemele” noastre, de cum să-l ajut pe copilul nostru să integreze în mod sănătos ideea de școală și cum să-i creez confortul maxim pentru a învăța. Nu zic că asta e nici rău și nici bun, ci că asta e realitatea noastră.

Din campania ”Școala fără pauză”, campanie lansată de Băneasa Shopping City în parteneriat cu ONG-ul Banca de Bine, am aflat și despre o altă realitate. Sau, citind despre ea și văzând-o, mi-a fost greu să mă mai fac că n-o văd. Campania este și o inițiativă de prevenire a abandonului școlar, care face parte dintr-un amplu program dedicat luptei împotriva unuia din fenomenele flagel ale societății actuale: accesul precar și inegal la educație al copiilor. 

Iată alte realități despre cum e să mergi la școală:

Din această campanie am învățat că 900.000 de copii sunt în momentul de față deconectați de la școală pentru că ei sau profesorii lor nu au efectiv mijloacele să își desfășoare activitatea.

Și că, pe cale de consecință, zic eu, 42% dintre copiii și adolescenții români sunt analfabeți funcționali. 

Mulți copii muncesc vara cot la cot cu părinții lor în gospodărie, nu merg în vacanțe la munte sau la mare și nici nu dorm până la 10 dimineața. Iar atunci când gospodăria are nevoie de ajutorul acelui copil sau părinții n-au cu ce ghiozdan să-l trimită din toamnă înapoi la școală, e posibil ca acel copil să nu mai revină niciodată în bănci, chiar dacă își dorește.

Așa că nu m-am mai făcut că nu văd

Așa că nu m-am mai făcut că nu văd și m-am bucurat că alți oameni au văzut și s-au organizat astfel încât să vedem și noi și să putem oferi sprijin și vreau să vă atrag și vouă atenția, ca să puteți vedea și voi.

Pe scurt, ce se întâmplă, este că până pe 31 octombrie, în parcarea exterioară din Băneasa Shopping City o să găsiți un centru de colectare special amenajat, unde o să puteți dona haine, rechizite sau produse IT&C pentru copiii care provin din familii dezavantajate și care trăiesc cu nesiguranța că va veni o zi când vor trebui să pună școala pe pauză, pentru că n-au haine să îmbrace la școală, n-au încălțăminte, n-au rechizite să le folosească, sau n-au cu ce device-uri să se conecteze la școala online.

În ziua în care am aflat de campanie, am dat cu copiii o tură prin dulapul lor de haine și am ales câteva hăinuțe nepurtate sau aproape noi, pe care să le donăm. N-am avut prea multe, pentru că tocmai săptămânile trecute am făcut un alt triaj și alte haine au plecat către alte părți, însă cum campania durează până la sfârșit de toamnă, avem timp să mergem la cumpărături special pentru campanie.

Am spălat și dezinfectat hăinuțele (chiar dacă știu că acolo oricum le mai dezinfectează o dată), le-am pus într-o punguță și le-am dus la centrul de colectare, unde un domn drăguț le-a preluat și ne-a dat la schimb un voucher de cafea și unul de înghețată pentru donația noastră. 

Pentru că trăim într-o lume atât de mare și atât de deconectată, ne e greu să ne fim trib unii altora. Dar iată că există și oameni și organizații care își asumă asta: își asumă să adune un trib prin care să ne susținem cu solidaritate și empatie unii pe ceilalți. Astăzi noi suntem cei care donăm, care ajutăm și care sprijinim. Dar poate că mâine o să fim noi cei care avem nevoie de ajutor.

Vreau cu acest articol să te invit și pe tine să fii parte din trib și să donezi. De fapt, de la începutul campaniei (adică la o lună de la lansare) s-au colectat deja peste 2.5 tone de îmbrăcăminte, iar cifrele cresc de la zi la zi. Sper ca acest articol al meu să contribuie la creșterea numărului donațiilor.

Pentru mai multe detalii referitoare la campanie, poți accesa pagina: https://www.baneasa.ro.

 

Meniul săptămânii

Meniul săptămânii

Habemus meniu! Cu alte cuvinte, aseară, după ce am culcat copiii (și pe V. :))), după ce am pus ultima tură de rufe la spălat și am înșirat cămăși ude peste tot prin casă, altfel sunt greu spre imposibil de călcat decent, m-am pus la masă....

O să mai mâncăm vreodată cartofi prăjiți?

O să mai mâncăm vreodată cartofi prăjiți?

La noi acasă, eu aveam două case. Terapeutul mă întreabă dacă simt că am avut două, sau niciuna. Nu știu cum e în suflet, dar fizic aveam două. O casă unde gătea mama și o casă unde gătea bunica. Mama gătea românește. Gătește mâncare bună, românească....

Băutura de vacanță – Cum să vă faceți propria Sangria

Băutura de vacanță – Cum să vă faceți propria Sangria

Dacă mã urmăriți pe Instagram, s-ar putea sa găsiți la mine și poze cu pahare cu alcool. Intr-o vreme mai multe, in alta vreme mai putine. Indiferent câte pahare de vin sau alte băuturi găsiți la mine, sa știți ca nu-s chiar mare băutoare. De...

Când îi gătești câinelui mâncare, dar o mănâncă o fetiță și-un băiat

Când îi gătești câinelui mâncare, dar o mănâncă o fetiță și-un băiat

Scris de Diana Vijulie

Se întâmplă câteodată să n-avem în casă mâncare de câini pentru Doni. De fapt, se întâmplă destul de des, pentru că nu-mi place să-l hrănesc doar cu hrană pentru câini (nu am făcut research, dar nu mi se pare nici sănătos și nici în consens cu felul în care ne trăim noi viața), așa că se întâmplă adesea să gâtesc câte 5 porții în loc de 4 porții (atunci când e mâncare potrivită și pentru el), iar când nu e mâncare potrivită pentru el, îi gătesc separat. 

Și iacă-tă cum într-o zi aveam o delicatesă pentru copii și pentru noi. Nu mai știu exact ce era, dar știu că era ceva ce n-ar fi fost de nasul lui Doni (sau poate nu ne mai ajungea și pentru el). Așa că, pe lângă cele 4 porții pentru noi, oamenii, i-am aruncat și lui în oală ce-am găsit prin dulapuri, frigider și congelator, cum fac adesea atunci când îi gătesc. 

Când am orez, pun orez, când n-am, pun arpacaș, sau îi mai pun paste. Apoi carne și zeamă de supă, niște legume dintr-o pungă congelată special pentru gătit în grabă, toate în multicooker o vreme, apoi lăsate la răcit și hrănit cățelul cu mâncarea rezultată. 

Acum, titlul vă duce în eroare, pentru că pare că s-a întâmplat o dată. Însă nu s-a întâmplat o singură dată. Se întâmplă frecvent ca cei doi copii pe care-i avem să refuze mâncarea de oameni și să prefere mâncare de câini. Ceea ce s-a întâmplat și de data asta. 

Am pus să gătesc lui Doni după cum urmează:

paste

carnea tocată din două chiftele de burger crude (când rămâne câte una, cam soarta asta o are, pentru că atunci când facem burgeri, îi facem cu amestec proaspăt de carne și legume, nu congelat)

un morcov mare

ardei roșu

niște ciuperci

niște ulei de măsline

resturile de la un piept de pui tăiat cubulețe

Toate puse la un loc și amestecate. Copiii au mai cerut niște sos de roșii făcut în casă peste ele și boabe de porumb, iar mâncarea pe care o făcusem pentru Doni pentru 3 zile, s-a terminat într-o zi. Măcar n-au mâncat din castronul lui, ci de la masă, stând pe scaune, ca niște oameni. 

 

Meniul săptămânii

Meniul săptămânii

Habemus meniu! Cu alte cuvinte, aseară, după ce am culcat copiii (și pe V. :))), după ce am pus ultima tură de rufe la spălat și am înșirat cămăși ude peste tot prin casă, altfel sunt greu spre imposibil de călcat decent, m-am pus la masă....

O să mai mâncăm vreodată cartofi prăjiți?

O să mai mâncăm vreodată cartofi prăjiți?

La noi acasă, eu aveam două case. Terapeutul mă întreabă dacă simt că am avut două, sau niciuna. Nu știu cum e în suflet, dar fizic aveam două. O casă unde gătea mama și o casă unde gătea bunica. Mama gătea românește. Gătește mâncare bună, românească....

Băutura de vacanță – Cum să vă faceți propria Sangria

Băutura de vacanță – Cum să vă faceți propria Sangria

Dacă mã urmăriți pe Instagram, s-ar putea sa găsiți la mine și poze cu pahare cu alcool. Intr-o vreme mai multe, in alta vreme mai putine. Indiferent câte pahare de vin sau alte băuturi găsiți la mine, sa știți ca nu-s chiar mare băutoare. De...

Când îi gătești câinelui mâncare, dar o mănâncă o fetiță și-un băiat

Se întâmplă câteodată să n-avem în casă mâncare de câini pentru Doni. De fapt, se întâmplă destul de des, pentru că nu-mi place să-l hrănesc doar cu hrană pentru câini (nu am făcut research, dar nu mi se pare nici sănătos și nici în consens cu felul în care ne trăim noi viața), așa că se întâmplă adesea să gâtesc câte 5 porții în loc de 4 porții (atunci când e mâncare potrivită și pentru el), iar când nu e mâncare potrivită pentru el, îi gătesc separat. 

Și iacă-tă cum într-o zi aveam o delicatesă pentru copii și pentru noi. Nu mai știu exact ce era, dar știu că era ceva ce n-ar fi fost de nasul lui Doni (sau poate nu ne mai ajungea și pentru el). Așa că, pe lângă cele 4 porții pentru noi, oamenii, i-am aruncat și lui în oală ce-am găsit prin dulapuri, frigider și congelator, cum fac adesea atunci când îi gătesc. 

Când am orez, pun orez, când n-am, pun arpacaș, sau îi mai pun paste. Apoi carne și zeamă de supă, niște legume dintr-o pungă congelată special pentru gătit în grabă, toate în multicooker o vreme, apoi lăsate la răcit și hrănit cățelul cu mâncarea rezultată. 

Acum, titlul vă duce în eroare, pentru că pare că s-a întâmplat o dată. Însă nu s-a întâmplat o singură dată. Se întâmplă frecvent ca cei doi copii pe care-i avem să refuze mâncarea de oameni și să prefere mâncare de câini. Ceea ce s-a întâmplat și de data asta. 

Am pus să gătesc lui Doni după cum urmează:

paste

carnea tocată din două chiftele de burger crude (când rămâne câte una, cam soarta asta o are, pentru că atunci când facem burgeri, îi facem cu amestec proaspăt de carne și legume, nu congelat)

un morcov mare

ardei roșu

niște ciuperci

niște ulei de măsline

resturile de la un piept de pui tăiat cubulețe

Toate puse la un loc și amestecate. Copiii au mai cerut niște sos de roșii făcut în casă peste ele și boabe de porumb, iar mâncarea pe care o făcusem pentru Doni pentru 3 zile, s-a terminat într-o zi. Măcar n-au mâncat din castronul lui, ci de la masă, stând pe scaune, ca niște oameni. 

Meniul săptămânii

Meniul săptămânii

Habemus meniu! Cu alte cuvinte, aseară, după ce am culcat copiii (și pe V. :))), după ce am pus ultima tură de rufe la spălat și am înșirat cămăși ude peste tot prin casă, altfel sunt greu spre imposibil de călcat decent, m-am pus la masă....

O să mai mâncăm vreodată cartofi prăjiți?

O să mai mâncăm vreodată cartofi prăjiți?

La noi acasă, eu aveam două case. Terapeutul mă întreabă dacă simt că am avut două, sau niciuna. Nu știu cum e în suflet, dar fizic aveam două. O casă unde gătea mama și o casă unde gătea bunica. Mama gătea românește. Gătește mâncare bună, românească....

Băutura de vacanță – Cum să vă faceți propria Sangria

Băutura de vacanță – Cum să vă faceți propria Sangria

Dacă mã urmăriți pe Instagram, s-ar putea sa găsiți la mine și poze cu pahare cu alcool. Intr-o vreme mai multe, in alta vreme mai putine. Indiferent câte pahare de vin sau alte băuturi găsiți la mine, sa știți ca nu-s chiar mare băutoare. De...