Ce ai câștigat în pandemie?

Ce ai câștigat în pandemie?

Scris de Diana Vijulie

Înainte de pandemie lucram din două spații: de la cabinetul din centru și de la cabinetul de acasă. Momentan încă lucrez doar online, pentru că nu văd cum aș putea să fac munca mea cu măști, pentru că adesea ședințele se lasă cu plâns și șervețele folosite, pentru că nu mă simt în stare să curăț suficient de bine spațiul între ședințe astfel încât să mă asigur că n-a mai rămas picior de virus între clienții cu care lucrez, câteodată și câte 8 într-o zi. Despre grupuri cu câte 7-8 persoane în același spațiu nu mai spun. Despre statusul de vaccinare al tuturor clienților nu știu nimic, nici n-ar fi potrivit să întreb. 

Așa că am ales varianta confortabilă și am rămas online, în speranța că lucrurile se vor îmbunătăți. Nu prea s-au îmbunătățit și-mi dau seama că încetul cu încetul va trebui totuși să trag aer în piept și să-mi asum faptul că n-o să salvez eu planeta (sau România) lucrând doar online. Poate după ce trece valul 4 și înainte să înceapă valul 5, ca să nu-mi pierd curajul.

Deși aș putea funcționa în continuare liniștită din livingul amenajat corespunzător pentru a acomoda lucrul cu clienții de acolo, living pentru care am și un contract de comodat frumos legal, iar în casă există și o cameră cu identitatea de birou, care chiar este un birou și arată ca un birou și unde aș putea liniștită să lucrez cu clienții. Însă nu-mi imaginez că mă voi mai întoarce la a lucra de acasă față în față cu oameni. Cel puțin nu în contextul de acum, cu doi copii nevaccinați care trăiesc în același spațiu. Așadar îmi rămâne doar varianta unui birou în oraș.

Însă pandemia m-a învățat o lecție prețioasă: aceea a timpului. Și mai ales lecția timpului pierdut în trafic. Locuind în afara Bucureștiului și având cabinetul fix în Piața Victoriei, pierdeam câte 2 ore pe zi pe drum către spațiu și înapoi. Câteodată și mai mult. 2 ore pe zi, 5 zile pe săptămână, aproximativ 230 de zile pe an, adică aproape 20 de zile pe an pierdute în trafic doar ca să merg la spațiul de lucru și ca să mă întorc. OMG. 20 de zile de stat la volan sau în metrou sau de mers doar în scopul de a ajunge într-un loc. 

Nu, nu mai sunt dispusă să pierd 20 de zile pe an doar ca să plec de acasă și să mă întorc acasă, așa că noul meu cabinet va fi mai aproape de casa mea. Și mi se pare incredibil ce poate disonanța cognitivă să facă din om. Deși 2 ore pe zi oricum e mult, mă mințeam singură că e OK. Că în zilele libere fac mai puțin. Că oricum în timpul ăla ascult un podcast sau citesc ceva (dacă sunt în metrou). Sau că e timpul meu de deconectare înainte să mă reunesc cu copiii și după ce i-am lăsat la școală. 

Dulci minciuni, ca să pot continua în realitatea pe care mi-o creasem. Podcasturi ascult și acum, cărți citesc și acum, însă o fac din confortul casei. De dinamica cu copiii mă deconectez și acum înainte să încep ziua de lucru, însă o fac pigulind plantele din ghiveci, sau făcând un duș mai lung. 

Pandemia asta a venit cu multe pierderi și multă furie pentru mine. Însă a venit și cu enorm de multe câștiguri și știu că de la bun început am hotărât că voi păstra o bună parte din ele. 

Vă las să vă gândiți și voi la asta: ce ați câștigat odată cu pandemia și cum puteți face să păstrați aceste câștiguri?

Acidul folic – Beneficii pentru creierul adulților și copiilor

Acidul folic – Beneficii pentru creierul adulților și copiilor

După ce am scris articolul anterior, mi-am dat seama că nu am inclus în el ceva la fel de important: acidul folic. Acum 9 ani, când am rămas însărcinată cu Ema, medicul mi-a prescris câteva recomandări pentru sarcină. Mi-a dat o listă de analize pe care le aveam de...

Grijă de tine, ca să-ți fie bine

Grijă de tine, ca să-ți fie bine

facebookinstagramyoutuberssAm tot scris și spus eu asta, însă o s-o tot repet, pentru acelea dintre voi care m-au cunoscut mai târziu. Până acum câțiva ani, relația mea cu pielea mea era una aproape non-existentă. Tenul meu a fost mereu extrem de permisiv și...

Cum ne lăsăm duși de nas

Cum ne lăsăm duși de nas

facebookinstagramyoutuberss  Flower photo created by nakaridore - www.freepik.com Dacă e ceva ce ne leagă de oamenii de acum 650 de ani, acel ceva nu e nici felul în care ne iubim, nici felul în care scriem și în care citim, nici felul în care ne creștem copiii....

Crăciun ÎMPREUNĂ, indiferent unde ești

Crăciun ÎMPREUNĂ, indiferent unde ești

facebookinstagramyoutuberss La fel cum a fost tot anul, nici Crăciunul nu se dezminte: o să fie ciudat. Și nu pentru noi în mod specific (sau nu DOAR pentru noi), ci pentru multe poate chiar miliarde de oameni, anul acesta Crăciunul va fi diferit. De la distanță, sau...

Psihologia spațiului și a culorii

Psihologia spațiului și a culorii

facebookinstagramyoutuberssZilele trecute am intrat într-o librărie, să mai casc puțin gura pe-acolo. N-am mai fost prea des în librării în ultima vreme și simțeam lipsa unei activități fără rost, dar care să-mi facă plăcere și după care să nu mă simt vinovată. Nu...

Ce ai câștigat în pandemie?

Înainte de pandemie lucram din două spații: de la cabinetul din centru și de la cabinetul de acasă. Momentan încă lucrez doar online, pentru că nu văd cum aș putea să fac munca mea cu măști, pentru că adesea ședințele se lasă cu plâns și șervețele folosite, pentru că nu mă simt în stare să curăț suficient de bine spațiul între ședințe astfel încât să mă asigur că n-a mai rămas picior de virus între clienții cu care lucrez, câteodată și câte 8 într-o zi. Despre grupuri cu câte 7-8 persoane în același spațiu nu mai spun. Despre statusul de vaccinare al tuturor clienților nu știu nimic, nici n-ar fi potrivit să întreb.

Așa că am ales varianta confortabilă și am rămas online, în speranța că lucrurile se vor îmbunătăți. Nu prea s-au îmbunătățit și-mi dau seama că încetul cu încetul va trebui totuși să trag aer în piept și să-mi asum faptul că n-o să salvez eu planeta (sau România) lucrând doar online. Poate după ce trece valul 4 și înainte să înceapă valul 5, ca să nu-mi pierd curajul.

Deși aș putea funcționa în continuare liniștită din livingul amenajat corespunzător pentru a acomoda lucrul cu clienții de acolo, living pentru care am și un contract de comodat frumos legal, iar în casă există și o cameră cu identitatea de birou, care chiar este un birou și arată ca un birou și unde aș putea liniștită să lucrez cu clienții. Însă nu-mi imaginez că mă voi mai întoarce la a lucra de acasă față în față cu oameni. Cel puțin nu în contextul de acum, cu doi copii nevaccinați care trăiesc în același spațiu. Așadar îmi rămâne doar varianta unui birou în oraș.

Însă pandemia m-a învățat o lecție prețioasă: aceea a timpului. Și mai ales lecția timpului pierdut în trafic. Locuind în afara Bucureștiului și având cabinetul fix în Piața Victoriei, pierdeam câte 2 ore pe zi pe drum către spațiu și înapoi. Câteodată și mai mult. 2 ore pe zi, 5 zile pe săptămână, aproximativ 230 de zile pe an, adică aproape 20 de zile pe an pierdute în trafic doar ca să merg la spațiul de lucru și ca să mă întorc. OMG. 20 de zile de stat la volan sau în metrou sau de mers doar în scopul de a ajunge într-un loc.

Nu, nu mai sunt dispusă să pierd 20 de zile pe an doar ca să plec de acasă și să mă întorc acasă, așa că noul meu cabinet va fi mai aproape de casa mea. Și mi se pare incredibil ce poate disonanța cognitivă să facă din om. Deși 2 ore pe zi oricum e mult, mă mințeam singură că e OK. Că în zilele libere fac mai puțin. Că oricum în timpul ăla ascult un podcast sau citesc ceva (dacă sunt în metrou). Sau că e timpul meu de deconectare înainte să mă reunesc cu copiii și după ce i-am lăsat la școală.

Dulci minciuni, ca să pot continua în realitatea pe care mi-o creasem. Podcasturi ascult și acum, cărți citesc și acum, însă o fac din confortul casei. De dinamica cu copiii mă deconectez și acum înainte să încep ziua de lucru, însă o fac pigulind plantele din ghiveci, sau făcând un duș mai lung.

Pandemia asta a venit cu multe pierderi și multă furie pentru mine. Însă a venit și cu enorm de multe câștiguri și știu că de la bun început am hotărât că voi păstra o bună parte din ele.

Vă las să vă gândiți și voi la asta: ce ați câștigat odată cu pandemia și cum puteți face să păstrați aceste câștiguri?

Acidul folic – Beneficii pentru creierul adulților și copiilor

Acidul folic – Beneficii pentru creierul adulților și copiilor

După ce am scris articolul anterior, mi-am dat seama că nu am inclus în el ceva la fel de important: acidul folic. Acum 9 ani, când am rămas însărcinată cu Ema, medicul mi-a prescris câteva recomandări pentru sarcină. Mi-a dat o listă de analize pe care le aveam de...

Grijă de tine, ca să-ți fie bine

Grijă de tine, ca să-ți fie bine

facebookinstagramyoutuberssAm tot scris și spus eu asta, însă o s-o tot repet, pentru acelea dintre voi care m-au cunoscut mai târziu. Până acum câțiva ani, relația mea cu pielea mea era una aproape non-existentă. Tenul meu a fost mereu extrem de permisiv și...

Cum ne lăsăm duși de nas

Cum ne lăsăm duși de nas

facebookinstagramyoutuberss  Flower photo created by nakaridore - www.freepik.com Dacă e ceva ce ne leagă de oamenii de acum 650 de ani, acel ceva nu e nici felul în care ne iubim, nici felul în care scriem și în care citim, nici felul în care ne creștem copiii....

Crăciun ÎMPREUNĂ, indiferent unde ești

Crăciun ÎMPREUNĂ, indiferent unde ești

facebookinstagramyoutuberss La fel cum a fost tot anul, nici Crăciunul nu se dezminte: o să fie ciudat. Și nu pentru noi în mod specific (sau nu DOAR pentru noi), ci pentru multe poate chiar miliarde de oameni, anul acesta Crăciunul va fi diferit. De la distanță, sau...

Psihologia spațiului și a culorii

Psihologia spațiului și a culorii

facebookinstagramyoutuberssZilele trecute am intrat într-o librărie, să mai casc puțin gura pe-acolo. N-am mai fost prea des în librării în ultima vreme și simțeam lipsa unei activități fără rost, dar care să-mi facă plăcere și după care să nu mă simt vinovată. Nu...

Holul de la intrare prietenos cu copiii

Holul de la intrare prietenos cu copiii

Scris de Diana Vijulie

Sursă: https://www.montessoriinreallife.com/links

Suntem aproape în octombrie, așa că majoritatea copiilor au început deja să meargă la grădiniță sau la școală. Iar ieșirea pe ușă poate să fie foarte complicată câteodată, mai ales cu copiii mai mici. Copiii noștri sunt mari, însă câteodată tot e greu să plecăm la timp, dar îmi amintesc cât de greu era când erau și mai mici. De la punctul în care anunțam că acum ne încălțăm și până la ieșirea pe ușă aș fi putut încălța o echipă de fotbal de omizi. Cam atât le lua celor doi copii să-și încalțe toate cele 4 picioare pe care le au împreună.

Dar am vrut mereu să încurajez autonomia și exercițiul, așa că preferam să ne trezim mai devreme sau să ajungem mai târziu și să se încalțe și să se îmbrace singuri, decât să fac eu asta pentru ei și să plecăm la timp. 

Pentru ca lucrurile să decurgă mai lin, m-aș fi putut ajuta nițel și de mediu, dacă mediul ar fi fost mai bine-crescut și mai prietenos. Iar prin mediu mă refer la amenajarea casei, specific vorbind acum despre amenajarea holului. Ca să evităm toate distragerile de atenție, m-ar fi ajutat mult ca fix înainte de ieșirea pe ușă să ne regăsim într-un spațiu în care să nu existe alte obiecte care să-i distragă, să nu fie jucării, să nu mai vină câinele să-i lingă pe urechi, ci să se poată concentra amândoi pe a-și pune pantofii în picioare, jacheta pe ei, să-și ia căciula și ghiozdanul și să iasă. Însă holul nostru are 2 metri pătrați și e dreptunghiular, așa că dacă mai sunt și jachetele de iarnă agățate în cuier, nici nu aveam loc să mai stăm în el. 

Dar, dacă voi aveți un hol un pic mai prietenos, sau un altfel de spațiu la ieșirea din casă, vreau să vă dau niște tips and tricks care să vă ajute diminețile. Funcționează de când învață să meargă în picioare, însă la început are nevoie de un pic mai multă asistență. Încetul cu încetul se poate pregăti singur să iasă pe ușă.

Copiii mici se pierd ușor în detaliile din mediu și în alte lucruri care le atrag atenția. Ce îi ajută să se concentreze pe ceea ce au de făcut este un spațiu unde să existe cât mai puține distrageri și cât mai multe elemente care să le fie de folos. 

Așa că luați în calcul ca la ieșirea din casă să aveți un spațiu amenajat cu următoarele elemente:

  • scăunele sau o băncuță pe care copilul să se poată așeza atunci când se încalță
  • un spațiu în care încălțămintea să fie la îndemâna copilului (un coș sau un raft jos)
  • un încălțător pe care să-l poată folosi la nevoie
  • un cuier montat la înălțimea copilului, unde să-și poată agăța jacheta și ghiozdanul
  • un sertar, săculeț, raft, unde să-și poată pune căciula, mânușile și fularul
  • o oglindă în care să se poată verifica înainte să iasă pe ușă

  • dacă sunteți foarte conștiincioși, un panou pe care să puteți să-i desenați/scrieți/lipiți cu magneți cum e vremea afară, ca să poată alege cu ce se îmbracă
  • șervețele sau o cârpiță cu care să-și șteargă pantofii dacă sunt murdari
  • daca aveți un calorifer în acea zonă, e bine de investit într-o mască de calorifer, care îi și protejează să nu se ardă, dar pe care își poate și pune pantofii uzi la uscat   

Știu, scenariul e ideal. Eu mai vizualizam acest spațiu și ca fiind foarte luminos și deschis, un hol amenajat modern și aerisit, cu spațiu larg, ca să aibă loc să-și întindă jacheta pe jos și să se îmbrace singuri cu ea. Ambii mei copii au reușit să se îmbrace așa de când aveau 2 ani și vă las mai jos un filmuleț cu tehnica.

Copiii pot fi foarte autonomi, doar că au nevoie de un spațiu prietenos cu înălțimea lor și capacitățile lor și de răbdare. Când erau ei mici, atunci când încercam să amenajăm un colț de casă pentru ei (și am tot făcut asta de multe ori, am tot schimbat, pentru că înălțimea și capacitățile lor erau mereu în schimbare) îmi imaginam cum mi-ar fi mie să gătesc într-o bucătărie cu un aragaz înalt de 2m. Sau să scriu la un laptop montat pe dulapul de haine. N-aș putea face nimic singură. 

Acum că au crescut (iar Ema deja reușește să ajungă singură la dulapul suspendat cu farfurii), îmi e dor de perioadele în care toate erau mici și montate jos. Când o să ajungă și Fip la acel dulap, vom renunța la dulăpiorul lor din bucătărie cu farfurii și pahare pentru copii, la fel cum am renunțat la turnul înalt în care se urcau amândoi ca să ajungă la blat, la fel cum am renunțat și la scarița cu o treaptă pe care o foloseau până de curând ca să ajungă la mixer, la fel cum am renunțat la măsuțe joase cu scaune joase. O să renunțăm și la bara de pe scări pusă la nivelul unui copilaș micuț, ca să poată să urce și să coboare singur (deși am renovat casa la începutul anului și n-am scos-o; cred că îmi e prea dragă și o să mai rămână), la fel cum o să renunțăm la cuierul montat jos în hol și la oglinda lor de la baie, pusă exact peste chiuveta mică, montată și ea jos.

Copiii cresc. [oftat prelung]

 

https://www.youtube.com/watch?v=mUaRSG6a3JU

Ce întrebări să-i pui copilului atunci când o dă în bară cu banii

Ce întrebări să-i pui copilului atunci când o dă în bară cu banii

Până recent, copilul mic (care nici măcar nu mai e atât de mic) n-a prea fost interesat de chestiuni lumești legate de bani. Activitățile lui preferate de viață practică erau de gătit și de meșterit și șurubărit. La cumpărături se ducea soră-sa, care se descurcă bine...

4 țări în care bărbații poartă fuste (inclusiv România)

4 țări în care bărbații poartă fuste (inclusiv România)

facebookinstagramyoutuberssVestimentația e un construct social. Faptul că există modă, faptul că femeile se îmbracă într-un fel, iar bărbații în alt fel, este, printre altele, un mod de comunicare. Comunicăm către exterior cum suntem și de ce grup de oameni aparținem....

Cum să-ți îngrijești emoțiile?

Cum să-ți îngrijești emoțiile?

facebookinstagramyoutuberss”Fip, nu poți avea mereu tot ce-ți dorești” Fraza de mai sus este un laitmotiv al familiei noastre în această perioadă în care lui Fip încă îi e greu să se despartă de hainele lui de copil-centru-al-universului. Încă exersăm răbdarea cu el...

Ce faci atunci când copilul desenează pe pereți?

Ce faci atunci când copilul desenează pe pereți?

facebookinstagramyoutuberss Una din ”problemele” universale ale părințelii este... desenatul pe pereți. Desigur, copiii sunt cei care desenează pe pereți atunci când creativitatea îi străfulgeră într-o clipită, iar momentul creativ nu mai poate fi amânat în niciun fel...

Copiii și Doni

Copiii și Doni

facebookinstagramyoutuberss [Articol scris luni] Ieri a fost duminică. O duminică frumoasă de toamnă târzie. Mai e o săptămână până în prima zi de iarnă, însă zilele sunt încă însorite în marea lor majoritate, ceea ce mie-mi place foarte mult. Nu prea apreciez nici...

De ce e nevoie ca bebelușul să doarmă într-o cameră răcoroasă?

De ce e nevoie ca bebelușul să doarmă într-o cameră răcoroasă?

facebookinstagramyoutuberss Familia noastră e foarte interesantă din punct de vedere al nevoii de căldură. De căldură emoțională avem toți nevoie și ne oferim pe rând, fiecare după cum poate da și fiecare după cum poate primi. Ne reglăm ușor, funcționează bine. Însă,...

Holul de la intrare prietenos cu copiii

Sursă: https://www.montessoriinreallife.com/links

Suntem aproape în octombrie, așa că majoritatea copiilor au început deja să meargă la grădiniță sau la școală. Iar ieșirea pe ușă poate să fie foarte complicată câteodată, mai ales cu copiii mai mici. Copiii noștri sunt mari, însă câteodată tot e greu să plecăm la timp, dar îmi amintesc cât de greu era când erau și mai mici. De la punctul în care anunțam că acum ne încălțăm și până la ieșirea pe ușă aș fi putut încălța o echipă de fotbal de omizi. Cam atât le lua celor doi copii să-și încalțe toate cele 4 picioare pe care le au împreună.

Dar am vrut mereu să încurajez autonomia și exercițiul, așa că preferam să ne trezim mai devreme sau să ajungem mai târziu și să se încalțe și să se îmbrace singuri, decât să fac eu asta pentru ei și să plecăm la timp. 

Pentru ca lucrurile să decurgă mai lin, m-aș fi putut ajuta nițel și de mediu, dacă mediul ar fi fost mai bine-crescut și mai prietenos. Iar prin mediu mă refer la amenajarea casei, specific vorbind acum despre amenajarea holului. Ca să evităm toate distragerile de atenție, m-ar fi ajutat mult ca fix înainte de ieșirea pe ușă să ne regăsim într-un spațiu în care să nu existe alte obiecte care să-i distragă, să nu fie jucării, să nu mai vină câinele să-i lingă pe urechi, ci să se poată concentra amândoi pe a-și pune pantofii în picioare, jacheta pe ei, să-și ia căciula și ghiozdanul și să iasă. Însă holul nostru are 2 metri pătrați și e dreptunghiular, așa că dacă mai sunt și jachetele de iarnă agățate în cuier, nici nu aveam loc să mai stăm în el. 

Dar, dacă voi aveți un hol un pic mai prietenos, sau un altfel de spațiu la ieșirea din casă, vreau să vă dau niște tips and tricks care să vă ajute diminețile. Funcționează de când învață să meargă în picioare, însă la început are nevoie de un pic mai multă asistență. Încetul cu încetul se poate pregăti singur să iasă pe ușă.

Copiii mici se pierd ușor în detaliile din mediu și în alte lucruri care le atrag atenția. Ce îi ajută să se concentreze pe ceea ce au de făcut este un spațiu unde să existe cât mai puține distrageri și cât mai multe elemente care să le fie de folos. 

Așa că luați în calcul ca la ieșirea din casă să aveți un spațiu amenajat cu următoarele elemente:

  • scăunele sau o băncuță pe care copilul să se poată așeza atunci când se încalță
  • un spațiu în care încălțămintea să fie la îndemâna copilului (un coș sau un raft jos)
  • un încălțător pe care să-l poată folosi la nevoie
  • un cuier montat la înălțimea copilului, unde să-și poată agăța jacheta și ghiozdanul
  • un sertar, săculeț, raft, unde să-și poată pune căciula, mânușile și fularul
  • o oglindă în care să se poată verifica înainte să iasă pe ușă

  • dacă sunteți foarte conștiincioși, un panou pe care să puteți să-i desenați/scrieți/lipiți cu magneți cum e vremea afară, ca să poată alege cu ce se îmbracă
  • șervețele sau o cârpiță cu care să-și șteargă pantofii dacă sunt murdari
  • daca aveți un calorifer în acea zonă, e bine de investit într-o mască de calorifer, care îi și protejează să nu se ardă, dar pe care își poate și pune pantofii uzi la uscat   

Știu, scenariul e ideal. Eu mai vizualizam acest spațiu și ca fiind foarte luminos și deschis, un hol amenajat modern și aerisit, cu spațiu larg, ca să aibă loc să-și întindă jacheta pe jos și să se îmbrace singuri cu ea. Ambii mei copii au reușit să se îmbrace așa de când aveau 2 ani și vă las mai jos un filmuleț cu tehnica.

Copiii pot fi foarte autonomi, doar că au nevoie de un spațiu prietenos cu înălțimea lor și capacitățile lor și de răbdare. Când erau ei mici, atunci când încercam să amenajăm un colț de casă pentru ei (și am tot făcut asta de multe ori, am tot schimbat, pentru că înălțimea și capacitățile lor erau mereu în schimbare) îmi imaginam cum mi-ar fi mie să gătesc într-o bucătărie cu un aragaz înalt de 2m. Sau să scriu la un laptop montat pe dulapul de haine. N-aș putea face nimic singură. 

Acum că au crescut (iar Ema deja reușește să ajungă singură la dulapul suspendat cu farfurii), îmi e dor de perioadele în care toate erau mici și montate jos. Când o să ajungă și Fip la acel dulap, vom renunța la dulăpiorul lor din bucătărie cu farfurii și pahare pentru copii, la fel cum am renunțat la turnul înalt în care se urcau amândoi ca să ajungă la blat, la fel cum am renunțat și la scarița cu o treaptă pe care o foloseau până de curând ca să ajungă la mixer, la fel cum am renunțat la măsuțe joase cu scaune joase. O să renunțăm și la bara de pe scări pusă la nivelul unui copilaș micuț, ca să poată să urce și să coboare singur (deși am renovat casa la începutul anului și n-am scos-o; cred că îmi e prea dragă și o să mai rămână), la fel cum o să renunțăm la cuierul montat jos în hol și la oglinda lor de la baie, pusă exact peste chiuveta mică, montată și ea jos.

Copiii cresc. [oftat prelung]

 

https://www.youtube.com/watch?v=mUaRSG6a3JU

Ce întrebări să-i pui copilului atunci când o dă în bară cu banii

Ce întrebări să-i pui copilului atunci când o dă în bară cu banii

Până recent, copilul mic (care nici măcar nu mai e atât de mic) n-a prea fost interesat de chestiuni lumești legate de bani. Activitățile lui preferate de viață practică erau de gătit și de meșterit și șurubărit. La cumpărături se ducea soră-sa, care se descurcă bine...

4 țări în care bărbații poartă fuste (inclusiv România)

4 țări în care bărbații poartă fuste (inclusiv România)

facebookinstagramyoutuberssVestimentația e un construct social. Faptul că există modă, faptul că femeile se îmbracă într-un fel, iar bărbații în alt fel, este, printre altele, un mod de comunicare. Comunicăm către exterior cum suntem și de ce grup de oameni aparținem....

Cum să-ți îngrijești emoțiile?

Cum să-ți îngrijești emoțiile?

facebookinstagramyoutuberss”Fip, nu poți avea mereu tot ce-ți dorești” Fraza de mai sus este un laitmotiv al familiei noastre în această perioadă în care lui Fip încă îi e greu să se despartă de hainele lui de copil-centru-al-universului. Încă exersăm răbdarea cu el...

Ce faci atunci când copilul desenează pe pereți?

Ce faci atunci când copilul desenează pe pereți?

facebookinstagramyoutuberss Una din ”problemele” universale ale părințelii este... desenatul pe pereți. Desigur, copiii sunt cei care desenează pe pereți atunci când creativitatea îi străfulgeră într-o clipită, iar momentul creativ nu mai poate fi amânat în niciun fel...

Copiii și Doni

Copiii și Doni

facebookinstagramyoutuberss [Articol scris luni] Ieri a fost duminică. O duminică frumoasă de toamnă târzie. Mai e o săptămână până în prima zi de iarnă, însă zilele sunt încă însorite în marea lor majoritate, ceea ce mie-mi place foarte mult. Nu prea apreciez nici...

De ce e nevoie ca bebelușul să doarmă într-o cameră răcoroasă?

De ce e nevoie ca bebelușul să doarmă într-o cameră răcoroasă?

facebookinstagramyoutuberss Familia noastră e foarte interesantă din punct de vedere al nevoii de căldură. De căldură emoțională avem toți nevoie și ne oferim pe rând, fiecare după cum poate da și fiecare după cum poate primi. Ne reglăm ușor, funcționează bine. Însă,...

3 lucruri pe care le spui și care nu te ajută

3 lucruri pe care le spui și care nu te ajută

Scris de Diana Vijulie

În articolul anterior scrisesem despre convingerile disfuncționale cu care am crescut și cum ne influențează ele viața. Astăzi vreau să continuăm un pic pe aceeași temă și să dezbatem și alte hibe culturale (dar și universale).

1. Lasă că fac singură

Prima hibă de care vreau să vorbesc e cea legată de dificultatea de a cere sau de a primi ajutor, pe care mulți oameni o au. Atât bărbați, cât și femei și pe care, eu una, o traduc printr-o lipsă de încredere. Fie lipsă de încredere în celălalt (că poate ajuta), fie lipsă de încredere în noi înșine (că putem cere ajutorul sau că putem pune limite ca să primim acel ajutor de care avem nevoie și nu orice tip de ajutor). 

”Lasă că fac singură” consumă multă energie. Energie în a analiza procesul și ”cum se face”, energie în a face ceva ce îți e greu, pentru că n-ai exercițiu, energie în a tolera rezultatul, atunci când nu iese chiar ca la carte, furia de a nu mai avea apoi timp pentru lucruri pe care ai alege să le faci pentru tine, supraîncărcare, burnout și câte și mai câte, atunci când exagerezi.

Și eu am crezut mult timp că mai bine fac singură, că e mai rapid. La mijloc era lipsa mea de încredere în mine, că pot explica suficient de bine ceea ce vreau să fie făcut pentru mine și că în acest proces voi avea mai multă treabă decât ajutor: să și urmăresc ce se întâmplă (și, eventual, să fac micromanagement) și să întrețin relația cu cel ce mă ajută. 

M-am împins un pic de la spate să încerc doar și să văd ce se întâmplă dacă fac un pic de outsourcing. Și s-au întâmplat lucruri bune. Încă nu excelez la asta, însă e work in progress.

Știu că aveam dificultatea asta și acum mulți ani, când lucram în corporație. La un moment dat, pentru că eram pe un anume succession plan, am trecut printr-un proces de analiză personală, care, chiar și atunci, a scos la iveală exact asta: dificultatea de a delega. Am rămas gravidă apoi și pe asta chiar n-am putut să o deleg, deci n-am rezolvat problema la job, unde ar fi fost mult mai simplu. Corporațiile mari funcționează atât de bine, și pentru că fac foarte mult outsourcing: de la compania de curățenie, până la servicii de outsourcing de resurse umane sau head hunting, mentenanță și câte și mai câte. Câteodată stau să mă întreb ce anume nu e delegat la ei :)) 

2. Să spui mereu ”da”

Nu prea știm să spunem ”nu”. Feminista din mine ar vrea să spună că noi, femeile, nu știm să spunem ”nu”, pentru că nu am fost învățate să spunem ”nu” niciodată sau că ”nu”-urile noastre n-au contat atunci când le ziceam. Dar sunt suficient de mulți bărbați care nici ei nu-și dau voie să spună ”nu”.

Ce înseamnă să spui mereu ”da”, chiar și când ai vrea să refuzi? Că nu știi să pui limite astfel încât să ai cu adevărat grijă de tine. E foarte posibil ca a spune mereu ”da” să fi fost inițial chiar un proces de a avea grijă de noi: dacă acceptam tot ceea ce ni se cerea și nu supăram, eram mai în siguranță decât dacă am fi fost ”obraznici”. Însă ca adult asta nu mai înseamnă să ai grijă de tine, ci, câteodată, chiar să devii propriul tău abuzator. 

3. Să-ți ceri mereu scuze

O altă lecție învățată în copilărie. Mulți părinți încă o predau copiilor lor și în zilele noastre. ”Du-te imediat și cere-ți scuze”, de multe ori fără să mai asculte ambele variante ale poveștii sau să afle dacă acel copil chiar simte că are pentru ce să-și ceară scuze.
De data aceasta, însă, studiile ne arată că femeile par să-și ceară mai mult scuze decât bărbații, până când acest ”scuze” devine aproape un tic verbal. De multe ori acest ”scuze” nici măcar nu e în relație cu persoana față de care ne cerem scuze, ci ca un automatism care provine din faptul că ne imaginăm că am fi putut să deranjăm. 

Ia-ți un pic de timp și observă-te dacă spui ”scuze” adesea, iar dacă o faci, invită-ți prietenii sau partenerul să te întrebe mereu ”pentru ce îți ceri scuze?”. E un exercițiu fantastic de a verifica realitatea și de a intra în relație. De multe ori ajungem să ne cerem scuze pentru chestiuni pe care celălalt nici măcar nu le observă, nu doar că nu-i pasă de ele sau nu l-au deranjat deloc. 

3 lucruri pe care să le întrebi înainte să te căsătorești

3 lucruri pe care să le întrebi înainte să te căsătorești

facebookinstagramyoutuberss E adevărat. Am scris în titlu ”să te căsătorești” pentru că era mai scurt. Articolul nu est eun articol ante-căsătorie, și nici unul pro-căsătorie :)E un articol în care vă invit să vă puneți câteva întrebări esențiale înainte să porniți pe...

Cum să-ți faci un plan imperfect de mâncare

Cum să-ți faci un plan imperfect de mâncare

facebookinstagramyoutuberssAcum 5 ani, când Fip era micuț, dar și Ema era micuță era nevoie să fim foarte organizați, ca să n-o luăm razna. Sincer, am tot scris și rescris și reformulat fraza anterioară, ca să evit exagerarea asta, dar mi-am dat seama că nu e chiar o...

3 lucruri pe care le învață copiii atunci când renunță la scutec

3 lucruri pe care le învață copiii atunci când renunță la scutec

facebookinstagramyoutuberssAtunci când un copil trece de la a purta scutec la a face pipi la oliță sau la toaletă, sunt multe lucruri pe care el trebuie să le învețe ca să-i reușească. Și e un proces natural, pe care-l învață orice copil tipic, cu sau fără ajutor din...

3 lucruri pe care le poți face pentru copilul tău energic

3 lucruri pe care le poți face pentru copilul tău energic

facebookinstagramyoutuberssMulți dintre părinții cu care lucrez se plâng de energia foarte mare pe care o au copiii lor. În special părinții de băieți, dar nu numai. Există și părinți de fete care se plâng de nivelul ridicat de energie și poate și agitație. Copiii par...

3 moduri în care să porți un tulle ca o neprințesă

3 moduri în care să porți un tulle ca o neprințesă

facebookinstagramyoutuberssEhei, știți ce-mi place mie? Îmi plac multe. Serile, să joc Monopoly cu copiii, muzica, florile, ordinea, cărțile, o casă curată (dacă ar fi a mea, ar fi și mai bine :))), bocancii, verdele și fustele de balerine.  Și-mi mai place și că, de...

Galeta cu afine – încă o rețetă simplă, imposibil de ratat

Galeta cu afine – încă o rețetă simplă, imposibil de ratat

facebookinstagramyoutuberssBună ziua și bun venit în colțișorul nostru de gătit. Astăzi v-am pregătit una din rețetele mele favorite. Ba chiar aș putea spune că v-am pregătit rețeta mea favorită din perioada asta, având în vedere că ”în perioada asta” încă mai am două...

3 lucruri pe care le spui și care nu te ajută

În articolul anterior scrisesem despre convingerile disfuncționale cu care am crescut și cum ne influențează ele viața. Astăzi vreau să continuăm un pic pe aceeași temă și să dezbatem și alte hibe culturale (dar și universale).

1. Lasă că fac singură

Prima hibă de care vreau să vorbesc e cea legată de dificultatea de a cere sau de a primi ajutor, pe care mulți oameni o au. Atât bărbați, cât și femei și pe care, eu una, o traduc printr-o lipsă de încredere. Fie lipsă de încredere în celălalt (că poate ajuta), fie lipsă de încredere în noi înșine (că putem cere ajutorul sau că putem pune limite ca să primim acel ajutor de care avem nevoie și nu orice tip de ajutor).

”Lasă că fac singură” consumă multă energie. Energie în a analiza procesul și ”cum se face”, energie în a face ceva ce îți e greu, pentru că n-ai exercițiu, energie în a tolera rezultatul, atunci când nu iese chiar ca la carte, furia de a nu mai avea apoi timp pentru lucruri pe care ai alege să le faci pentru tine, supraîncărcare, burnout și câte și mai câte, atunci când exagerezi.

Și eu am crezut mult timp că mai bine fac singură, că e mai rapid. La mijloc era lipsa mea de încredere în mine, că pot explica suficient de bine ceea ce vreau să fie făcut pentru mine și că în acest proces voi avea mai multă treabă decât ajutor: să și urmăresc ce se întâmplă (și, eventual, să fac micromanagement) și să întrețin relația cu cel ce mă ajută.

M-am împins un pic de la spate să încerc doar și să văd ce se întâmplă dacă fac un pic de outsourcing. Și s-au întâmplat lucruri bune. Încă nu excelez la asta, însă e work in progress.

Știu că aveam dificultatea asta și acum mulți ani, când lucram în corporație. La un moment dat, pentru că eram pe un anume succession plan, am trecut printr-un proces de analiză personală, care, chiar și atunci, a scos la iveală exact asta: dificultatea de a delega. Am rămas gravidă apoi și pe asta chiar n-am putut să o deleg, deci n-am rezolvat problema la job, unde ar fi fost mult mai simplu. Corporațiile mari funcționează atât de bine, și pentru că fac foarte mult outsourcing: de la compania de curățenie, până la servicii de outsourcing de resurse umane sau head hunting, mentenanță și câte și mai câte. Câteodată stau să mă întreb ce anume nu e delegat la ei :))

2. Să spui mereu ”da”

Nu prea știm să spunem ”nu”. Feminista din mine ar vrea să spună că noi, femeile, nu știm să spunem ”nu”, pentru că nu am fost învățate să spunem ”nu” niciodată sau că ”nu”-urile noastre n-au contat atunci când le ziceam. Dar sunt suficient de mulți bărbați care nici ei nu-și dau voie să spună ”nu”.

Ce înseamnă să spui mereu ”da”, chiar și când ai vrea să refuzi? Că nu știi să pui limite astfel încât să ai cu adevărat grijă de tine. E foarte posibil ca a spune mereu ”da” să fi fost inițial chiar un proces de a avea grijă de noi: dacă acceptam tot ceea ce ni se cerea și nu supăram, eram mai în siguranță decât dacă am fi fost ”obraznici”. Însă ca adult asta nu mai înseamnă să ai grijă de tine, ci, câteodată, chiar să devii propriul tău abuzator.

3. Să-ți ceri mereu scuze

O altă lecție învățată în copilărie. Mulți părinți încă o predau copiilor lor și în zilele noastre. ”Du-te imediat și cere-ți scuze”, de multe ori fără să mai asculte ambele variante ale poveștii sau să afle dacă acel copil chiar simte că are pentru ce să-și ceară scuze.
De data aceasta, însă, studiile ne arată că femeile par să-și ceară mai mult scuze decât bărbații, până când acest ”scuze” devine aproape un tic verbal. De multe ori acest ”scuze” nici măcar nu e în relație cu persoana față de care ne cerem scuze, ci ca un automatism care provine din faptul că ne imaginăm că am fi putut să deranjăm.

Ia-ți un pic de timp și observă-te dacă spui ”scuze” adesea, iar dacă o faci, invită-ți prietenii sau partenerul să te întrebe mereu ”pentru ce îți ceri scuze?”. E un exercițiu fantastic de a verifica realitatea și de a intra în relație. De multe ori ajungem să ne cerem scuze pentru chestiuni pe care celălalt nici măcar nu le observă, nu doar că nu-i pasă de ele sau nu l-au deranjat deloc.

3 moduri în care să porți un tulle ca o neprințesă

3 moduri în care să porți un tulle ca o neprințesă

facebookinstagramyoutuberssEhei, știți ce-mi place mie? Îmi plac multe. Serile, să joc Monopoly cu copiii, muzica, florile, ordinea, cărțile, o casă curată (dacă ar fi a mea, ar fi și mai bine :))), bocancii, verdele și fustele de balerine.  Și-mi mai place și că, de...

3 lucruri pe care mi le-au luat copiii

3 lucruri pe care mi le-au luat copiii

facebookinstagramyoutuberss Știu, știu. Titlul sună filosofic. Ce mi-au luat copiii atunci când au apărut pe lume, pe lângă toate lucrurile pe care mi le-au dat. Mi-au luat uterul și mi l-au folosit după bunul plac pentru 40 vs. aproape 42 de săptămâni. Mi-au băut...

3 lucruri pe care să le întrebi înainte să te căsătorești

3 lucruri bune pe care le face copilul tău când se plictisește

facebookinstagramyoutuberss După ce au trecut primele 2 zile de autoizolare, pline de entuziasmul copiilor de a face ceva inedit: adică de a nu merge la școală/grădiniță, ci de a sta multe zile la rând acasă cu mami (pe vremea aia tati încă mergea la birou), când...

3 lucruri pe care (poate) nu le știai despre ”bătăiță”

3 lucruri pe care (poate) nu le știai despre ”bătăiță”

Am pus termenul diminutival între ghilimele în titlu, ca să fie cât mai clar că în acest articol nu vorbesc despre abuzul fizic extrem, ci despre mult răspândita ”bătăiță” sau ”pălmuță” la fund. Pentru mine, cel puțin, diminutivarea acestor cuvinte e doar o încercare...

3 cărți mai grele de vacanță

3 cărți mai grele de vacanță

În articolul anterior vă povesteam despre vacanța noastră frumoasă de acum doi ani de la mare, când am stat acolo câteva săptămâni bune cu copiii și ne-a fost tare bine. Cum luam pe plajă doar strictul necesar și ne bucuram unii de ceilalți. De fapt, dacă stau să...

3 cărți ușurele de vacanță

3 cărți ușurele de vacanță

În alți ani aș fi fost deja sătulă de soare și mare până la finalul lunii iulie. Sătulă de nisipul fin din geanta de plajă, sătulă de pielea uscată de la sare, sătulă de părul încâlcit, dar care așa frumos arată a vacanță. Sau, în cel mai rău caz, sătulă de clorul din...

”Banii n-aduc fericirea” vs. ”E adevărat pentru mine?”

”Banii n-aduc fericirea” vs. ”E adevărat pentru mine?”

Scris de Diana Vijulie

”Banii n-aduc fericirea” zice o vorbă dulce din popor. Alta spune că ”Munca e brățară de aur”. Doar că vocile din poporul român sunt, de multe ori, fataliste, deprimante și descurajează din a avea putere personală. E logic, cultural vorbind, să creștem cu astfel de vorbe și zicători. Istoria poporului nostru o explică foarte bine. Iar dacă le legi pe amândouă una de cealaltă, atunci când tragi linie reiese că trebuie să muncești mult, însă să câștigi puțin, pentru a fi fericit. Sau că munca în sine reprezintă câștigul și fericirea. Cam aiurea, nu?

Însă, deși am crescut cu aceste vorbe și zicători, e important să le scoatem puțin din sertarul denumit ”Structură parentală internă”, în care am pus toate bilețelele pe care adulții din jurul nostru au scris tot felul de mesaje atunci când noi eram copii, și să ne uităm la ele. Iar cu mintea noastră de adulți de astăzi să le judecăm cu atenție.

”E adevărat pentru mine”? 

Asta e întrebarea de aur pe care să ți-o pui atunci când mai scoți câte un bilețel din acel sertar, care spune că ”Banii n-aduc fericirea” sau că ”Trebuie să fii o fată cuminte” sau că ”Homosexualii sunt diavolul în persoană”. Fiindcă dacă nu le scoți să te uiți la ele și să decizi dacă sunt adevărate pentru tine, o să-ți construiești viața în așa manieră încât ele chiar să devină adevărate pentru tine. 

Se numește disonanță cognitivă și e un proces psihologic care apare atunci când un obicei sau o credință a individului este diferită de realitate, iar cele două nu pot co-exista. 

Să luăm, de exemplu, fumatul. Și îl iau pentru că este mai puțin încărcat emoțional decât cele de mai sus, fiindcă în 2021 e un consens faptul că fumatul e rău pentru organism. În ce fel e rău, aici mai sunt discuții. Însă, faptul că e nociv, chiar și într-o mică măsură, e general acceptat. 

Eu fumam acum mulți ani. În anumite perioade mai mult, în altele doar o dată la ceva vreme, când ieșeam în oraș. Am trecut prin multe țigări pe zi, prin o țigară pe zi, prin multe țigări o dată la x timp, prin pauze de luni sau ani între ultima țigară stinsă și următoarea aprinsă și am bifat cam orice frecvență de fumat ți-ai putea imagina. Dacă mă vedeai din exterior ai fi putut spune că nu eram dependentă de fumat, însă pauzele lungi de câteva zile, săptămâni, luni, ani între țigări erau alese, asumate și (cel puțin la început) munceam mult pentru ele. Mi-ar fi plăcut să-mi aprind o țigară, dar știam că nu e bună pentru mine, așa că n-o făceam. Nu eram deloc în punctul în care ideea de a fuma îmi crea repulsie, ideea de a băga acel fum în mine nu avea niciun sens, nu eram în locul în care să-mi ascult corpul că refuză otrava (și el îmi tot transmitea și aș fi observat dacă aș fi ascultat de mine). Asta a venit în urma terapiei. Culmea e că în terapie lucram la acel moment cu totul altceva, însă probabil am vindecat în mine rana aia care fie mă împingea către fumat, fie nu mă lăsa să-mi ascult corpul când îmi zicea că nu-i place. Acum sunt într-un punct în care nici să depun efort nu mi-ar mai face plăcere să fumez. E minunat, vă zic. 

Disonanța cognitivă

Dar, să revenim la disonanța cognitivă. În perioadele în care fumam, în mine exista un conflict. O parte care zicea ”Știi că nu e sănătos” și o parte care zicea ”Dar vreau!”. Și una din părți trebuia să cedeze, iar când alegeam să fumez în continuare, ceda partea care zicea ”Știi că nu e sănătos”. Sigur că adultul meu logic și rațional știa că nu e sănătos, însă prin disonanța cognitivă reușeam să nuanțez mesajul logic și rațional, ca să-mi pot păstra obiceiul (procesul nu este conștient în acel moment). Așa că ziceam ”da, dar eu nu fumez așa mult, deci se reduce riscul” sau ”da, dar la ce viață nesănătoasă ducem, corpurile noastre s-au obișnuit” sau ”n-are cum să mi se întâmple mie” sau alte astfel de mesaje. 

Ei, acesta e mecanismul pe care îl folosim și atunci când muncim din greu să ne păstrăm convingerile parentale din sertar. Alegem informații din mediu care să se potriveasca cu aceste mesaje (faimosul ”cherry picking”, în care căutăm surse care să ne confirme credința) sau înțelegem mediul distorsionat, sau câte și mai câte. 

Dacă ai în sertăraș și bilețelul pe care scrie ”Banii n-aduc fericirea” și nu l-ai analizat în afara acestei disonanțe cognitive, o să-ți construiești viața într-un mod care să confirme credința asta. Dacă o să ai bani, n-o să fii fericit, sau o să eviți prin tot felul de mecanisme inconștiente să ai siguranță financiară sau stabilitate sau să crești (din punct de vedere economic). 

Am scris despre asta pentru că e și una din credințele cu care am crescut și eu. Și care m-a făcut să gândesc foarte limitat legat de bani și să nu văd multe oportunități în afara sertarului cu acest mesaj. Să refuz câștiguri care au venit prea ușor, să muncesc mai puțin pro-bono, să-mi cumpăr pentru mine lucruri ieftine (dar multe :))) sau nepotrivite. De exemplu procesul meu de analiză a relației cu banii a venit după ce mi-am cumpărat niște cercei de aur de copii, care erau mai ieftini decât cei de adulți, însă care nu-mi vin, evident! Nu pentru că sunt mai mici decât aș purta în mod normal, ci pentru că nu sunt făcuți pentru urechi de adult. Dooooh! Atunci m-am întrebat în câte alte feluri se manifestă credința asta în alte laturi ale vieții mele și eu nici măcar nu-mi dau seama. Cerceii i-am putut returna, însă câte alte decizii proaste n-am putut să întorc din drum? 

Iar tu poți pune orice în locul acestei credințe și te invit să le analizezi mai ales pe cele faimoase cu care ai crescut, cele ”culturale” de care scriam la începutul articolului. Partea bună e că ele se pot schimba. La fel cum acum nu mai fumez, mi-am reparat și relația cu banii. Nu în totalitate, încă mai face V. cu mine pep-talkuri măcar o dată pe săptămână despre cum ar trebui să mă valorific mai mult, însă eu simt că sunt pe calea cea bună.

6 lucruri pe care să nu le usuci în uscătorul de rufe

6 lucruri pe care să nu le usuci în uscătorul de rufe

facebookinstagramyoutuberss După 11 ani de utilizat uscătorul de rufe și extrem de multe experimente cu el, am aflat câte ceva util despre momentele în care îmi fac viața mai ușoară cu el, dar și despre momentele în care mi-o complic. Recunosc, nu prea folosesc...

Tu ce faci să ai grijă de tine?

Tu ce faci să ai grijă de tine?

facebookinstagramyoutuberss Trăim niște vremuri tare liniștite ale existenței omenirii. Noi, aici, în România, unde este corupție și unde te temi să-ți dai copilul la școala de cartier, pentru că nu știi peste ce tip de oameni o să dea acolo, trăim niște vremuri...

O imprimantă multifuncțională care m-a uns pe suflet

O imprimantă multifuncțională care m-a uns pe suflet

facebookinstagramyoutuberss Doamnelor și domnilor! Tocmai ce am descoperit și noi o imprimantă prietenoasă… Unde o fi fost ea în ultimul an, nu știu să vă zic. Bine că am găsit-o totusi. Să vă povestesc.  De când mă știu adult responsabil, cu lucruri importante și...

Acidul folic – Beneficii pentru creierul adulților și copiilor

Acidul folic – Beneficii pentru creierul adulților și copiilor

După ce am scris articolul anterior, mi-am dat seama că nu am inclus în el ceva la fel de important: acidul folic. Acum 9 ani, când am rămas însărcinată cu Ema, medicul mi-a prescris câteva recomandări pentru sarcină. Mi-a dat o listă de analize pe care le aveam de...

Trei alimente benefice pentru creier

Trei alimente benefice pentru creier

Când eram mică, bunica aducea adesea în discuție întrebarea ”Mănânci ca să trăiești, sau trăiești ca să mănânci?”. Întrebare de la care porneam atunci destul de multe dezbateri, pentru că eram de acord că mănânci ca să trăiești și nu prea înțelegeam eu ce înseamnă să...

”Banii n-aduc fericirea” vs. ”E adevărat pentru mine?”

”Banii n-aduc fericirea” zice o vorbă dulce din popor. Alta spune că ”Munca e brățară de aur”. Doar că vocile din poporul român sunt, de multe ori, fataliste, deprimante și descurajează din a avea putere personală. E logic, cultural vorbind, să creștem cu astfel de vorbe și zicători. Istoria poporului nostru o explică foarte bine. Iar dacă le legi pe amândouă una de cealaltă, atunci când tragi linie reiese că trebuie să muncești mult, însă să câștigi puțin, pentru a fi fericit. Sau că munca în sine reprezintă câștigul și fericirea. Cam aiurea, nu?

Însă, deși am crescut cu aceste vorbe și zicători, e important să le scoatem puțin din sertarul denumit ”Structură parentală internă”, în care am pus toate bilețelele pe care adulții din jurul nostru au scris tot felul de mesaje atunci când noi eram copii, și să ne uităm la ele. Iar cu mintea noastră de adulți de astăzi să le judecăm cu atenție.

”E adevărat pentru mine”?

Asta e întrebarea de aur pe care să ți-o pui atunci când mai scoți câte un bilețel din acel sertar, care spune că ”Banii n-aduc fericirea” sau că ”Trebuie să fii o fată cuminte” sau că ”Homosexualii sunt diavolul în persoană”. Fiindcă dacă nu le scoți să te uiți la ele și să decizi dacă sunt adevărate pentru tine, o să-ți construiești viața în așa manieră încât ele chiar să devină adevărate pentru tine.

Se numește disonanță cognitivă și e un proces psihologic care apare atunci când un obicei sau o credință a individului este diferită de realitate, iar cele două nu pot co-exista.

Să luăm, de exemplu, fumatul. Și îl iau pentru că este mai puțin încărcat emoțional decât cele de mai sus, fiindcă în 2021 e un consens faptul că fumatul e rău pentru organism. În ce fel e rău, aici mai sunt discuții. Însă, faptul că e nociv, chiar și într-o mică măsură, e general acceptat.

Eu fumam acum mulți ani. În anumite perioade mai mult, în altele doar o dată la ceva vreme, când ieșeam în oraș. Am trecut prin multe țigări pe zi, prin o țigară pe zi, prin multe țigări o dată la x timp, prin pauze de luni sau ani între ultima țigară stinsă și următoarea aprinsă și am bifat cam orice frecvență de fumat ți-ai putea imagina. Dacă mă vedeai din exterior ai fi putut spune că nu eram dependentă de fumat, însă pauzele lungi de câteva zile, săptămâni, luni, ani între țigări erau alese, asumate și (cel puțin la început) munceam mult pentru ele. Mi-ar fi plăcut să-mi aprind o țigară, dar știam că nu e bună pentru mine, așa că n-o făceam. Nu eram deloc în punctul în care ideea de a fuma îmi crea repulsie, ideea de a băga acel fum în mine nu avea niciun sens, nu eram în locul în care să-mi ascult corpul că refuză otrava (și el îmi tot transmitea și aș fi observat dacă aș fi ascultat de mine). Asta a venit în urma terapiei. Culmea e că în terapie lucram la acel moment cu totul altceva, însă probabil am vindecat în mine rana aia care fie mă împingea către fumat, fie nu mă lăsa să-mi ascult corpul când îmi zicea că nu-i place. Acum sunt într-un punct în care nici să depun efort nu mi-ar mai face plăcere să fumez. E minunat, vă zic.

Disonanța cognitivă

Dar, să revenim la disonanța cognitivă. În perioadele în care fumam, în mine exista un conflict. O parte care zicea ”Știi că nu e sănătos” și o parte care zicea ”Dar vreau!”. Și una din părți trebuia să cedeze, iar când alegeam să fumez în continuare, ceda partea care zicea ”Știi că nu e sănătos”. Sigur că adultul meu logic și rațional știa că nu e sănătos, însă prin disonanța cognitivă reușeam să nuanțez mesajul logic și rațional, ca să-mi pot păstra obiceiul (procesul nu este conștient în acel moment). Așa că ziceam ”da, dar eu nu fumez așa mult, deci se reduce riscul” sau ”da, dar la ce viață nesănătoasă ducem, corpurile noastre s-au obișnuit” sau ”n-are cum să mi se întâmple mie” sau alte astfel de mesaje.

Ei, acesta e mecanismul pe care îl folosim și atunci când muncim din greu să ne păstrăm convingerile parentale din sertar. Alegem informații din mediu care să se potriveasca cu aceste mesaje (faimosul ”cherry picking”, în care căutăm surse care să ne confirme credința) sau înțelegem mediul distorsionat, sau câte și mai câte.

Dacă ai în sertăraș și bilețelul pe care scrie ”Banii n-aduc fericirea” și nu l-ai analizat în afara acestei disonanțe cognitive, o să-ți construiești viața într-un mod care să confirme credința asta. Dacă o să ai bani, n-o să fii fericit, sau o să eviți prin tot felul de mecanisme inconștiente să ai siguranță financiară sau stabilitate sau să crești (din punct de vedere economic).

Am scris despre asta pentru că e și una din credințele cu care am crescut și eu. Și care m-a făcut să gândesc foarte limitat legat de bani și să nu văd multe oportunități în afara sertarului cu acest mesaj. Să refuz câștiguri care au venit prea ușor, să muncesc mai puțin pro-bono, să-mi cumpăr pentru mine lucruri ieftine (dar multe :))) sau nepotrivite. De exemplu procesul meu de analiză a relației cu banii a venit după ce mi-am cumpărat niște cercei de aur de copii, care erau mai ieftini decât cei de adulți, însă care nu-mi vin, evident! Nu pentru că sunt mai mici decât aș purta în mod normal, ci pentru că nu sunt făcuți pentru urechi de adult. Dooooh! Atunci m-am întrebat în câte alte feluri se manifestă credința asta în alte laturi ale vieții mele și eu nici măcar nu-mi dau seama. Cerceii i-am putut returna, însă câte alte decizii proaste n-am putut să întorc din drum?

Iar tu poți pune orice în locul acestei credințe și te invit să le analizezi mai ales pe cele faimoase cu care ai crescut, cele ”culturale” de care scriam la începutul articolului. Partea bună e că ele se pot schimba. La fel cum acum nu mai fumez, mi-am reparat și relația cu banii. Nu în totalitate, încă mai face V. cu mine pep-talkuri măcar o dată pe săptămână despre cum ar trebui să mă valorific mai mult, însă eu simt că sunt pe calea cea bună.

Cocktailuri pentru mame

Cocktailuri pentru mame

Mi-au plăcut întotdeauna băuturile bune la gust. Cremoase, dacă se poate, fructoase sau cu lapte, colorate și nu exagerat de dulci. Mai puțin cele acidulate, deși apa carbogazoasă (apa minerală, pe limba română) o prefer la orice oră apei plate. Dar între o băutură...

Ardei umpluți cu quinoa și legume – la multicooker

Ardei umpluți cu quinoa și legume – la multicooker

Mult timp a trecut de la ultima rețetă pe care am mai pus-o aici. Poate pentru că mult timp a trecut și de când am reușit să mai stau și să bibilesc mâncare prin bucătărie :)) Și mult timp a mai trecut și de când descoperisem și toate ozn-urile de ingrediente din...

Toxiinfecția alimentară și cum ne ferim copiii de ea

Toxiinfecția alimentară și cum ne ferim copiii de ea

Când zici ”toxiinfecție alimentară” sună rău. Cel puțin, pentru mine sună rău. Sună periculos și grav. Și parcă și rar. Realitatea e cam diferită, pentru că toxiinfecția alimentară e la tot pasul, mai ales atunci când pasul e în vacanță. De ce în vacanță? Pentru că...

Cremă de cacao cu năut

Cremă de cacao cu năut

Copiii mei au un regim alimentar destul de strict de vreo două săptămâni. Niște viermișori intestinali i-au dat lui Fip destul de mult de furcă. Până i-am dibuit și ne-am lămurit de la ce îl durea burtica și voma, a avut regim de vomă. Apoi, după ce i-am descoperit,...

Rețeta mea de cozonac pufos

Rețeta mea de cozonac pufos

Acum două weekenduri am fost la munte. Vineri seara, după ce a terminat V. munca și eu emisiunea, ne-am urcat toți 4 în mașină și am plecat către munte. Pe drum, pe la Ploiești, ne-am oprit la benzinărie să luăm apă și un sendviș (e un Subway acolo). În rafturile...

Ce trebuie să știi despre cancerul de col uterin

Ce trebuie să știi despre cancerul de col uterin

Scris de Diana Vijulie

Zilele trecute a venit în comunitate o întrebare legată de HPV (Virusul Uman Papilloma) și mi-am amintit atunci că de foarte mult timp vreau să scriu un articol care să nu fie nici amuzant, nici despre dezvoltare emoțională, nici despre puericultură, ci un articol invitație să aveți grijă de sănătatea voastră. Ieri circula un screenshot pe facebook în care femei spuneau că mai bine mor decât să meargă la medicul ginecolog și deși știu că poate articolul meu nu ajunge la ele, tot m-am simțit datoare să mai arunc în spațiul virtual un set de idei care să inspire femeile să meargă la medic, să se verifice anual și să se păstreze sănătoase.

Mai pe scurt, despre cancerul de col uterin pot să vă spun câteva date preluate de la Institutul Național de Sănătate Publică și apoi să vă invit să ascultați specialiștii de la Regina Maria și apoi să mergeți voi însevă la medic. Articolul meu asta vreau să reprezinte: pasul de dinaintea informării de către specialiști.

Cancerul de col uterin este provocat de anumite tulpini ale HPV. HPV este un virus care provoacă cea mai frecventă infecție cu transmitere sexuală, adică 8 din 10 femei active sexual au fost sau vor fi infectate cu acest virus pe parcursul vieții lor. Au fost identificate până în prezent peste 120 de genotipuri HPV, iar 15 dintre ele pot cauza cancerul de col uterin. Se pare că tipurile 16 și 18 sunt cele mai periculoase, căci sunt responsabile de aproximativ 70% din totalul cazurilor de cancer de col uterin.

România nu stă prea bine la capitolul statistici, pentru că 7.5% din totalul cazurilor de cancer de col uterin din Europa provin, de fapt, din România, ceea ce ne pune pe primul loc în Europa la incidență și, din păcate, și în ceea ce privește mortalitatea prin cancer de col uterin. De 3 ori mai multe femei din România sunt diagnosticate cu cancer de col uterin (față de media UE). Iar, comparativ cu Islanda, de exemplu, rata mortalității în România este de 20 de ori mai mare!

Femeile din Islanda nu sunt mai speciale decât femeile din România. Nu au altă construcție internă, nu sunt roboți. Diferența dintre ele și noi este că ele merg la medic proactiv, iar femeile românce (statistic vorbind) ajung retroactiv, iar diagnosticul este pus în stadii tardive ale bolii. Ceea ce este păcat, pentru că acest tip de cancer reprezintă cea mai ușor prevenibilă formă de cancer (poate fi prevenit prin vaccinare împotriva HPV și prin screeningul, depistarea și tratamentul leziunilor precanceroase). Cancerul de col uterin este cancerul care poate fi prevenit în proporție de 80% prin aceste programe de screening. În plus, dacă este depistat și tratat precoce este compatibil cu fertilitatea și nu duce la infertilitate.

Așa că, doamnelor. Mergeți periodic la medic, faceți screeningul anual (sau cum vă recomandă medicul) ca să puteți depista și rezolva din timp problemele. Să mergi la ginecolog e ca și cum ai merge la cardiolog, avantajul ginecologului fiind că el are acces mai direct la organul pe care îl are în grijă. Știu că am crescut în rușine, rușine față de părți naturale ale corpului și față de procese biologice naturale, dar nu puneți rușinea înaintea vieții.

Găsiți aici informații mai multe despre cancerul de col uterin.

Woman photo

 

Cocktailuri pentru mame

Cocktailuri pentru mame

Mi-au plăcut întotdeauna băuturile bune la gust. Cremoase, dacă se poate, fructoase sau cu lapte, colorate și nu exagerat de dulci. Mai puțin cele acidulate, deși apa carbogazoasă (apa minerală, pe limba română) o prefer la orice oră apei plate. Dar între o băutură...

Ardei umpluți cu quinoa și legume – la multicooker

Ardei umpluți cu quinoa și legume – la multicooker

Mult timp a trecut de la ultima rețetă pe care am mai pus-o aici. Poate pentru că mult timp a trecut și de când am reușit să mai stau și să bibilesc mâncare prin bucătărie :)) Și mult timp a mai trecut și de când descoperisem și toate ozn-urile de ingrediente din...

Toxiinfecția alimentară și cum ne ferim copiii de ea

Toxiinfecția alimentară și cum ne ferim copiii de ea

Când zici ”toxiinfecție alimentară” sună rău. Cel puțin, pentru mine sună rău. Sună periculos și grav. Și parcă și rar. Realitatea e cam diferită, pentru că toxiinfecția alimentară e la tot pasul, mai ales atunci când pasul e în vacanță. De ce în vacanță? Pentru că...

Cremă de cacao cu năut

Cremă de cacao cu năut

Copiii mei au un regim alimentar destul de strict de vreo două săptămâni. Niște viermișori intestinali i-au dat lui Fip destul de mult de furcă. Până i-am dibuit și ne-am lămurit de la ce îl durea burtica și voma, a avut regim de vomă. Apoi, după ce i-am descoperit,...

Rețeta mea de cozonac pufos

Rețeta mea de cozonac pufos

Acum două weekenduri am fost la munte. Vineri seara, după ce a terminat V. munca și eu emisiunea, ne-am urcat toți 4 în mașină și am plecat către munte. Pe drum, pe la Ploiești, ne-am oprit la benzinărie să luăm apă și un sendviș (e un Subway acolo). În rafturile...

Ce trebuie să știi despre cancerul de col uterin

Zilele trecute a venit în comunitate o întrebare legată de HPV (Virusul Uman Papilloma) și mi-am amintit atunci că de foarte mult timp vreau să scriu un articol care să nu fie nici amuzant, nici despre dezvoltare emoțională, nici despre puericultură, ci un articol invitație să aveți grijă de sănătatea voastră. Ieri circula un screenshot pe facebook în care femei spuneau că mai bine mor decât să meargă la medicul ginecolog și deși știu că poate articolul meu nu ajunge la ele, tot m-am simțit datoare să mai arunc în spațiul virtual un set de idei care să inspire femeile să meargă la medic, să se verifice anual și să se păstreze sănătoase.

Mai pe scurt, despre cancerul de col uterin pot să vă spun câteva date preluate de la Institutul Național de Sănătate Publică și apoi să vă invit să ascultați specialiștii de la Regina Maria și apoi să mergeți voi însevă la medic. Articolul meu asta vreau să reprezinte: pasul de dinaintea informării de către specialiști.

Cancerul de col uterin este provocat de anumite tulpini ale HPV. HPV este un virus care provoacă cea mai frecventă infecție cu transmitere sexuală, adică 8 din 10 femei active sexual au fost sau vor fi infectate cu acest virus pe parcursul vieții lor. Au fost identificate până în prezent peste 120 de genotipuri HPV, iar 15 dintre ele pot cauza cancerul de col uterin. Se pare că tipurile 16 și 18 sunt cele mai periculoase, căci sunt responsabile de aproximativ 70% din totalul cazurilor de cancer de col uterin.

România nu stă prea bine la capitolul statistici, pentru că 7.5% din totalul cazurilor de cancer de col uterin din Europa provin, de fapt, din România, ceea ce ne pune pe primul loc în Europa la incidență și, din păcate, și în ceea ce privește mortalitatea prin cancer de col uterin. De 3 ori mai multe femei din România sunt diagnosticate cu cancer de col uterin (față de media UE). Iar, comparativ cu Islanda, de exemplu, rata mortalității în România este de 20 de ori mai mare!

Femeile din Islanda nu sunt mai speciale decât femeile din România. Nu au altă construcție internă, nu sunt roboți. Diferența dintre ele și noi este că ele merg la medic proactiv, iar femeile românce (statistic vorbind) ajung retroactiv, iar diagnosticul este pus în stadii tardive ale bolii. Ceea ce este păcat, pentru că acest tip de cancer reprezintă cea mai ușor prevenibilă formă de cancer (poate fi prevenit prin vaccinare împotriva HPV și prin screeningul, depistarea și tratamentul leziunilor precanceroase). Cancerul de col uterin este cancerul care poate fi prevenit în proporție de 80% prin aceste programe de screening. În plus, dacă este depistat și tratat precoce este compatibil cu fertilitatea și nu duce la infertilitate.

Așa că, doamnelor. Mergeți periodic la medic, faceți screeningul anual (sau cum vă recomandă medicul) ca să puteți depista și rezolva din timp problemele. Să mergi la ginecolog e ca și cum ai merge la cardiolog, avantajul ginecologului fiind că el are acces mai direct la organul pe care îl are în grijă. Știu că am crescut în rușine, rușine față de părți naturale ale corpului și față de procese biologice naturale, dar nu puneți rușinea înaintea vieții.

Găsiți aici informații mai multe despre cancerul de col uterin.

Woman photo

 

Cocktailuri pentru mame

Cocktailuri pentru mame

Mi-au plăcut întotdeauna băuturile bune la gust. Cremoase, dacă se poate, fructoase sau cu lapte, colorate și nu exagerat de dulci. Mai puțin cele acidulate, deși apa carbogazoasă (apa minerală, pe limba română) o prefer la orice oră apei plate. Dar între o băutură...

Ardei umpluți cu quinoa și legume – la multicooker

Ardei umpluți cu quinoa și legume – la multicooker

Mult timp a trecut de la ultima rețetă pe care am mai pus-o aici. Poate pentru că mult timp a trecut și de când am reușit să mai stau și să bibilesc mâncare prin bucătărie :)) Și mult timp a mai trecut și de când descoperisem și toate ozn-urile de ingrediente din...

Toxiinfecția alimentară și cum ne ferim copiii de ea

Toxiinfecția alimentară și cum ne ferim copiii de ea

Când zici ”toxiinfecție alimentară” sună rău. Cel puțin, pentru mine sună rău. Sună periculos și grav. Și parcă și rar. Realitatea e cam diferită, pentru că toxiinfecția alimentară e la tot pasul, mai ales atunci când pasul e în vacanță. De ce în vacanță? Pentru că...

Cremă de cacao cu năut

Cremă de cacao cu năut

Copiii mei au un regim alimentar destul de strict de vreo două săptămâni. Niște viermișori intestinali i-au dat lui Fip destul de mult de furcă. Până i-am dibuit și ne-am lămurit de la ce îl durea burtica și voma, a avut regim de vomă. Apoi, după ce i-am descoperit,...

Rețeta mea de cozonac pufos

Rețeta mea de cozonac pufos

Acum două weekenduri am fost la munte. Vineri seara, după ce a terminat V. munca și eu emisiunea, ne-am urcat toți 4 în mașină și am plecat către munte. Pe drum, pe la Ploiești, ne-am oprit la benzinărie să luăm apă și un sendviș (e un Subway acolo). În rafturile...