Grijă de tine, ca să-ți fie bine

Grijă de tine, ca să-ți fie bine

Scris de Diana Vijulie

Am tot scris și spus eu asta, însă o s-o tot repet, pentru acelea dintre voi care m-au cunoscut mai târziu. Până acum câțiva ani, relația mea cu pielea mea era una aproape non-existentă. Tenul meu a fost mereu extrem de permisiv și indulgent. A fost blând cu mine. Eu cu el mai puțin. Mă demachiam când nimeream, cremă îmi puneam o dată la X ani, nicidecum în fiecare seară sau cine știe ce creme minune. Până acum vreo 4 ani, când tenul meu s-a supărat pe mine și m-a lăsat baltă. Mi-a luat un an să-mi revin. Eram plină de coșuri și bubițe, care lăsau semne și de care nu credeam că o să mai scap vreodată.

Am scăpat de coșuri cu o cremă foarte puternică (țin minte că m-am întrebat de vreo două ori dacă vreau să merg mai departe cu ea, având în vedere că pe prospect scria că decolorează fețele de pernă și părul), dar am mers pe mâna dermatologului și am avut încredere. În 10 zile scăpasem de ele și mi-a mai luat aproape 2 ani să scap și de semnele lăsate de toată nebunia de pe fața mea.

După ce a trecut perioada asta de adolescență târzie, apărută la 30 de ani, am încercat să revin la a-i da tenului puțină atenție spre deloc, dar nu mi-a mai mers. Nu mi-a mai mers nici să-i dau atenție, dar cu produse mediocre. Parcă ar fi știut. Dacă era ceva ce luam din Mega Image, în 2 zile mă umpleam iar de bube. Dacă era ceva luat din farmacie sau de la vreun beauty store (care, desigur, costa valoarea lui în aur), arătam normal.

Încetul cu încetul am început să mă împrietenesc cu tenul meu și să-mi dau seama ce-i lipsește. Și să rămân atentă la el, pentru că periodic i se schimbă nevoile. Dar sunt atentă și ceea ce la început era un efort destul de mare, acum s-a transformat în ceva normal. E ceva normal să am grijă de mine și să fiu atentă la semnalele pe care corpul meu mi le dă. Și să las să cadă pe lângă mine eticheta de frivolitate, atașată de multe ori acțiunilor ăstora de self -care. De ce să ai grijă de tenul tău și să vrei să te tratezi de coșuri e frivol, însă să te tratezi de stomatită aftoasă nu e? De ce bubele din gură sunt serioase, dar cele de pe obraz sunt semne de superficialitate?

Nu e nicio diferență. În existența noastră pe planeta pământ, suntem multe. Suntem un corp și o minte, suntem emoții și suntem gânduri și e important să avem grijă de toate.

Așa că astăzi vreau să vă arăt o gamă pe care am descoperit-o întâmplător, dar de care m-am îndrăgostit. Nu mai investesc mulți bani în farduri. Vă mai scriam și în alte postări, că am un CC cream, un creion de ochi, un rimel, o paletă micuță de farduri și fard de obraz. Rujuri nu mai am decât din cele rămase de când mai cumpăram. Și nu simt că-mi lipsește altceva și nici nu le folosesc pe toate zilnic. Gama despre care vă scriu am descoperit-o când căutam un tratament pentru buze. Purtatul măștii mi le-a uscat și căutam ceva ce să las pe buze peste noapte, astfel încât dimineața să nu mă mai trezesc cu ele crăpate și pline de sânge.

Am cumpărat în seara aia masca de noapte de la Laneige și mi s-a părut fantastică. Azi dimineață s-a trezit și Ema cu buzele pline de sânge și am tratat-o cu masca. As we speak e ora 14.00, iar buzele ei nu mai au aproape nimic. E magică pentru noi, pentru amândouă.

Așa că am zis să mai încerc și alte produse ale lor. Am mai încercat o mască hidratantă de noapte și un cleanser foarte blând și moale. Mi-au plăcut amândouă. Am zis că le mai cumpăr.

Dar cel mai fain produs al lor pe care l-am încercat este tonerul hidratant 2 în 1, un produs cum n-am mai încercat până acum. Mi se pare fantastic. E lichid, ca un toner, însă hidratează incredibil de bine și se simte asta toată ziua. Pentru că nu știu prea bine să-l descriu, am făcut un video scurt, ca să-l vedeți cum arată. Nu știu cum și dacă vi se potrivește și vouă, însă poate-l încercați și vedeți.

 

 

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 

A post shared by Diana Vijulie (@dianavijulie)

 

11 lucruri despre viață pe care vreau să le știe fiica mea

11 lucruri despre viață pe care vreau să le știe fiica mea

facebookinstagramyoutuberss Copilul mic s-a făcut deja mare. Mă uitam la el cât e de lung și de băiat mare. Sunt departe de tot vremurile când era micuț și dolofan, când îi plesneau cutele pe brațe și pe picioare. Acum e înalt și subțirel și salută ca șoferii când îi...

Au mamele voie să bea vin?

Au mamele voie să bea vin?

facebookinstagramyoutuberss Urmăresc niște site-uri de prin State, care au reluat discuția legată de cât de sănătoasă e alăturarea asta dintre mame și vin. Pare că există o îngrijorare la ei legată de asocierea asta și de cantitatea de vin pe care o beau mamele, ca...

Timp și spațiu pentru mine în pandemie

Timp și spațiu pentru mine în pandemie

facebookinstagramyoutuberssSă fii părinte pe timp de pandemie, cu toate responsabilitățile simultan pe cap nu-i deloc o muncă ușoară. Am tot scris despre asta, m-am plâns suficient, nu mai reiau. Astăzi vreau să vorbim nu despre cât e de greu, ci despre cum putem să...

După o zi plină, vreau doar să exist. Tu ce vrei?

După o zi plină, vreau doar să exist. Tu ce vrei?

facebookinstagramyoutuberss Și-a mai trecut o zi grea. Zilele în care am câte un workshop de dimineață până seara sunt tare grele. Mai ales când sunt mai multe astfel de zile la rând. Doar că n-are legătură cu workshopurile și nici cu durata lor, ci cu energia...

Copiii ăștia, care nu vor să ajute la treaba din casă!

Copiii ăștia, care nu vor să ajute la treaba din casă!

Nu trecuseră 7 zile de #StămAcasă, când am simțit că-mi plesnește o venă în cap. Măi, dar copiii ăștia chiar așa, nu știu decât să împrăștie lucruri?! Au avut, în decursul evoluției lor de copii, momente punctuale în care-i vedeam organizați montessori-ește și mă...

Grijă de tine, ca să-ți fie bine

Am tot scris și spus eu asta, însă o s-o tot repet, pentru acelea dintre voi care m-au cunoscut mai târziu. Până acum câțiva ani, relația mea cu pielea mea era una aproape non-existentă. Tenul meu a fost mereu extrem de permisiv și indulgent. A fost blând cu mine. Eu cu el mai puțin. Mă demachiam când nimeream, cremă îmi puneam o dată la X ani, nicidecum în fiecare seară sau cine știe ce creme minune. Până acum vreo 4 ani, când tenul meu s-a supărat pe mine și m-a lăsat baltă. Mi-a luat un an să-mi revin. Eram plină de coșuri și bubițe, care lăsau semne și de care nu credeam că o să mai scap vreodată.

Am scăpat de coșuri cu o cremă foarte puternică (țin minte că m-am întrebat de vreo două ori dacă vreau să merg mai departe cu ea, având în vedere că pe prospect scria că decolorează fețele de pernă și părul), dar am mers pe mâna dermatologului și am avut încredere. În 10 zile scăpasem de ele și mi-a mai luat aproape 2 ani să scap și de semnele lăsate de toată nebunia de pe fața mea.

După ce a trecut perioada asta de adolescență târzie, apărută la 30 de ani, am încercat să revin la a-i da tenului puțină atenție spre deloc, dar nu mi-a mai mers. Nu mi-a mai mers nici să-i dau atenție, dar cu produse mediocre. Parcă ar fi știut. Dacă era ceva ce luam din Mega Image, în 2 zile mă umpleam iar de bube. Dacă era ceva luat din farmacie sau de la vreun beauty store (care, desigur, costa valoarea lui în aur), arătam normal.

Încetul cu încetul am început să mă împrietenesc cu tenul meu și să-mi dau seama ce-i lipsește. Și să rămân atentă la el, pentru că periodic i se schimbă nevoile. Dar sunt atentă și ceea ce la început era un efort destul de mare, acum s-a transformat în ceva normal. E ceva normal să am grijă de mine și să fiu atentă la semnalele pe care corpul meu mi le dă. Și să las să cadă pe lângă mine eticheta de frivolitate, atașată de multe ori acțiunilor ăstora de self -care. De ce să ai grijă de tenul tău și să vrei să te tratezi de coșuri e frivol, însă să te tratezi de stomatită aftoasă nu e? De ce bubele din gură sunt serioase, dar cele de pe obraz sunt semne de superficialitate?

Nu e nicio diferență. În existența noastră pe planeta pământ, suntem multe. Suntem un corp și o minte, suntem emoții și suntem gânduri și e important să avem grijă de toate.

Așa că astăzi vreau să vă arăt o gamă pe care am descoperit-o întâmplător, dar de care m-am îndrăgostit. Nu mai investesc mulți bani în farduri. Vă mai scriam și în alte postări, că am un CC cream, un creion de ochi, un rimel, o paletă micuță de farduri și fard de obraz. Rujuri nu mai am decât din cele rămase de când mai cumpăram. Și nu simt că-mi lipsește altceva și nici nu le folosesc pe toate zilnic. Gama despre care vă scriu am descoperit-o când căutam un tratament pentru buze. Purtatul măștii mi le-a uscat și căutam ceva ce să las pe buze peste noapte, astfel încât dimineața să nu mă mai trezesc cu ele crăpate și pline de sânge.

Am cumpărat în seara aia masca de noapte de la Laneige și mi s-a părut fantastică. Azi dimineață s-a trezit și Ema cu buzele pline de sânge și am tratat-o cu masca. As we speak e ora 14.00, iar buzele ei nu mai au aproape nimic. E magică pentru noi, pentru amândouă.

Așa că am zis să mai încerc și alte produse ale lor. Am mai încercat o mască hidratantă de noapte și un cleanser foarte blând și moale. Mi-au plăcut amândouă. Am zis că le mai cumpăr.

Dar cel mai fain produs al lor pe care l-am încercat este tonerul hidratant 2 în 1, un produs cum n-am mai încercat până acum. Mi se pare fantastic. E lichid, ca un toner, însă hidratează incredibil de bine și se simte asta toată ziua. Pentru că nu știu prea bine să-l descriu, am făcut un video scurt, ca să-l vedeți cum arată. Nu știu cum și dacă vi se potrivește și vouă, însă poate-l încercați și vedeți.

 

 

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 

A post shared by Diana Vijulie (@dianavijulie)

Crăciun ÎMPREUNĂ, indiferent unde ești

Crăciun ÎMPREUNĂ, indiferent unde ești

facebookinstagramyoutuberss La fel cum a fost tot anul, nici Crăciunul nu se dezminte: o să fie ciudat. Și nu pentru noi în mod specific (sau nu DOAR pentru noi), ci pentru multe poate chiar miliarde de oameni, anul acesta Crăciunul va fi diferit. De la distanță, sau...

Psihologia spațiului și a culorii

Psihologia spațiului și a culorii

facebookinstagramyoutuberssZilele trecute am intrat într-o librărie, să mai casc puțin gura pe-acolo. N-am mai fost prea des în librării în ultima vreme și simțeam lipsa unei activități fără rost, dar care să-mi facă plăcere și după care să nu mă simt vinovată. Nu...

Să ai grijă de tine n-ar trebui să fie nici complicat și nici scump

Să ai grijă de tine n-ar trebui să fie nici complicat și nici scump

facebookinstagramyoutuberssCând deschid discuția legată de ”a avea grijă de tine”, adesea mă lovesc de proteste. Pentru multe mame ”a avea grijă de tine” pare ceva foarte complicat, ceva care trebuie să dureze mult (și se știe, mamele au multe, numai timp nu prea) sau...

Rețetă de prânz în 4 minute pentru Supermom

Rețetă de prânz în 4 minute pentru Supermom

Scris de Diana Vijulie

E deja o săptămână de când copilul de școală s-a întors în online. După o perioadă destul de scurtă în care aveam jumătate de zi să-mi îndeplinesc separat rolurile din viața asta, sunt înapoi în aceeași oală în care sunt mamă, bucătăreasă, profesionistă și ce mai sunt eu, toate în același timp. 

Am acum în minte imaginea unui bărbat care ține niște farfurii învârtindu-se pe niște bețe. Ține câte un băț în fiecare mână, pe un picior, pe nas, pe cap, pe coate. Și nu știu cum face, dar nu le scapă. Bine, sigur a exersat treaba asta mai mult decât am exersat eu să țin rolurile toate învârtindu-se simultan, plus că el termină exercițiul, salută și se duce în treaba lui, unde nu mai trebuie să țină toate în echilibru până la următorul antrenament sau următorul exercițiu. Pe lângă asta, farfuriile lui sunt docile și nu se trezesc că trebuie să le cânte la pian colegilor de pe zoom în timp ce tu încerci să învârți o farfurie cu o ședință (i s-a întâmplat lui V, care era în ședință și care s-a trezit cu un grup entuziast de copii exprimându-și enxtaziați entuziasmul la laptopul de lângă el: ”Ema o să ne cânte la pian, yuhuuuuuuu!”, apoi a ajutat-o pe Ema să-și organizeze spectacolul, în timp ce celelalte farfurii abia se mai țineau pe bețe).

Din farfuriile mele, cea profesională musai să se învârtă cât e nevoie și n-o pot lăsa jos decât la ore fixe și mai sunt și altele pe care nu le pot pune jos decât în caz de extremă urgență. Culmea, farfuria cu mâncarea didn’t make the cut zilele astea, așa că am comandat ieri gulaș cu piure de la restaurant și zilele trecute am mâncat supă la prânz și felul doi la gustarea de după amiază sau la cină. Ba chiar în una din zile copilul mi-a luat farfuria de pe băț, și-a pus în ea o porție de paste din frigider, rămase de la cina anterioară și le-a încălzit la microunde și le-a mâncat la masa, cu tacâmuri și șervețele. Ce bine e să ai copil mare.

În căutările mele pentru un fel doi sănătos și ușor și rapid de preparat, care să nu fie mereu grătar cu salată, mi-a făcut cu ochiul sandwich maker-ul din dulap și mi-a șoptit suav: să știi că eu știu să fac și alte chestii, nu doar să încălzesc pâine cu cașcaval și roșii. Hopaaaaa… Și-am început să experimentez. Și vă las  și vouă o rețetă de prânz rapid de făcut, pentru zilele alea în care copilului îi e foame, dar tu ești în ședință și n-ai decât 15 minute să-i faci ceva. Și vrei să-i dai ceva cald și să fie sănătos, niște vitamine și niște proteine și să fie și simpatic, ca să-l mănânce cu entuziasm.

N-am poze, pentru că n-am timp să le fac :)) Dar rețeta este hit.

Here goes:

Tortilla cu broccoli și brânză la sandwich maker

Trebuie să aveți în casă doar tortilla, o pungă de broccoli congelat și niște brânză sau cașcaval ras.
Dimineață, cât luați micul dejun, scoateți punga de broccoli din congelator și lăsați-o la înmuiat și scurs. Când mai treceți pe lângă ea, puteți să scoateți bucățile din pungă și să băgați rapid sub bateria de bucătărie să-i dați și un jet de apă, apoi să le mai lăsați nițel să se scurgă.

La ora prânzului, băgați aparatul în priză, întindeți o tortilla pe blat, puneți peste ea multe bucăți de broccoli și multă brânză, împăturiți cum nimeriți în 4 și puneți la aparat câteva minute. 

Copilul meu e mulțumit cu combinația asta și atât, dar puteți pune și alte chestii interesante în acest așa zis sandwich.
Poate pui?
Poate somon fiert cu o seară înainte?
Poate condimente?
Poate niște roșiuțe tăiate cubulețe?
Poate altceva?

 

Ardei umpluți cu quinoa și legume – la multicooker

Ardei umpluți cu quinoa și legume – la multicooker

Mult timp a trecut de la ultima rețetă pe care am mai pus-o aici. Poate pentru că mult timp a trecut și de când am reușit să mai stau și să bibilesc mâncare prin bucătărie :)) Și mult timp a mai trecut și de când descoperisem și toate ozn-urile de ingrediente din...

Toxiinfecția alimentară și cum ne ferim copiii de ea

Toxiinfecția alimentară și cum ne ferim copiii de ea

Când zici ”toxiinfecție alimentară” sună rău. Cel puțin, pentru mine sună rău. Sună periculos și grav. Și parcă și rar. Realitatea e cam diferită, pentru că toxiinfecția alimentară e la tot pasul, mai ales atunci când pasul e în vacanță. De ce în vacanță? Pentru că...

Cremă de cacao cu năut

Cremă de cacao cu năut

Copiii mei au un regim alimentar destul de strict de vreo două săptămâni. Niște viermișori intestinali i-au dat lui Fip destul de mult de furcă. Până i-am dibuit și ne-am lămurit de la ce îl durea burtica și voma, a avut regim de vomă. Apoi, după ce i-am descoperit,...

Rețeta mea de cozonac pufos

Rețeta mea de cozonac pufos

Acum două weekenduri am fost la munte. Vineri seara, după ce a terminat V. munca și eu emisiunea, ne-am urcat toți 4 în mașină și am plecat către munte. Pe drum, pe la Ploiești, ne-am oprit la benzinărie să luăm apă și un sendviș (e un Subway acolo). În rafturile...

Meniul săptămânii

Meniul săptămânii

Habemus meniu! Cu alte cuvinte, aseară, după ce am culcat copiii (și pe V. :))), după ce am pus ultima tură de rufe la spălat și am înșirat cămăși ude peste tot prin casă, altfel sunt greu spre imposibil de călcat decent, m-am pus la masă....

Rețetă de prânz în 4 minute pentru Supermom

E deja o săptămână de când copilul de școală s-a întors în online. După o perioadă destul de scurtă în care aveam jumătate de zi să-mi îndeplinesc separat rolurile din viața asta, sunt înapoi în aceeași oală în care sunt mamă, bucătăreasă, profesionistă și ce mai sunt eu, toate în același timp. 

Am acum în minte imaginea unui bărbat care ține niște farfurii învârtindu-se pe niște bețe. Ține câte un băț în fiecare mână, pe un picior, pe nas, pe cap, pe coate. Și nu știu cum face, dar nu le scapă. Bine, sigur a exersat treaba asta mai mult decât am exersat eu să țin rolurile toate învârtindu-se simultan, plus că el termină exercițiul, salută și se duce în treaba lui, unde nu mai trebuie să țină toate în echilibru până la următorul antrenament sau următorul exercițiu. Pe lângă asta, farfuriile lui sunt docile și nu se trezesc că trebuie să le cânte la pian colegilor de pe zoom în timp ce tu încerci să învârți o farfurie cu o ședință (i s-a întâmplat lui V, care era în ședință și care s-a trezit cu un grup entuziast de copii exprimându-și enxtaziați entuziasmul la laptopul de lângă el: ”Ema o să ne cânte la pian, yuhuuuuuuu!”, apoi a ajutat-o pe Ema să-și organizeze spectacolul, în timp ce celelalte farfurii abia se mai țineau pe bețe).

Din farfuriile mele, cea profesională musai să se învârtă cât e nevoie și n-o pot lăsa jos decât la ore fixe și mai sunt și altele pe care nu le pot pune jos decât în caz de extremă urgență. Culmea, farfuria cu mâncarea didn’t make the cut zilele astea, așa că am comandat ieri gulaș cu piure de la restaurant și zilele trecute am mâncat supă la prânz și felul doi la gustarea de după amiază sau la cină. Ba chiar în una din zile copilul mi-a luat farfuria de pe băț, și-a pus în ea o porție de paste din frigider, rămase de la cina anterioară și le-a încălzit la microunde și le-a mâncat la masa, cu tacâmuri și șervețele. Ce bine e să ai copil mare.

În căutările mele pentru un fel doi sănătos și ușor și rapid de preparat, care să nu fie mereu grătar cu salată, mi-a făcut cu ochiul sandwich maker-ul din dulap și mi-a șoptit suav: să știi că eu știu să fac și alte chestii, nu doar să încălzesc pâine cu cașcaval și roșii. Hopaaaaa… Și-am început să experimentez. Și vă las  și vouă o rețetă de prânz rapid de făcut, pentru zilele alea în care copilului îi e foame, dar tu ești în ședință și n-ai decât 15 minute să-i faci ceva. Și vrei să-i dai ceva cald și să fie sănătos, niște vitamine și niște proteine și să fie și simpatic, ca să-l mănânce cu entuziasm.

N-am poze, pentru că n-am timp să le fac :)) Dar rețeta este hit.

Here goes:

Tortilla cu broccoli și brânză la sandwich maker

Trebuie să aveți în casă doar tortilla, o pungă de broccoli congelat și niște brânză sau cașcaval ras.
Dimineață, cât luați micul dejun, scoateți punga de broccoli din congelator și lăsați-o la înmuiat și scurs. Când mai treceți pe lângă ea, puteți să scoateți bucățile din pungă și să băgați rapid sub bateria de bucătărie să-i dați și un jet de apă, apoi să le mai lăsați nițel să se scurgă.

La ora prânzului, băgați aparatul în priză, întindeți o tortilla pe blat, puneți peste ea multe bucăți de broccoli și multă brânză, împăturiți cum nimeriți în 4 și puneți la aparat câteva minute. 

Copilul meu e mulțumit cu combinația asta și atât, dar puteți pune și alte chestii interesante în acest așa zis sandwich.
Poate pui?
Poate somon fiert cu o seară înainte?
Poate condimente?
Poate niște roșiuțe tăiate cubulețe?
Poate altceva?

Ardei umpluți cu quinoa și legume – la multicooker

Ardei umpluți cu quinoa și legume – la multicooker

Mult timp a trecut de la ultima rețetă pe care am mai pus-o aici. Poate pentru că mult timp a trecut și de când am reușit să mai stau și să bibilesc mâncare prin bucătărie :)) Și mult timp a mai trecut și de când descoperisem și toate ozn-urile de ingrediente din...

Toxiinfecția alimentară și cum ne ferim copiii de ea

Toxiinfecția alimentară și cum ne ferim copiii de ea

Când zici ”toxiinfecție alimentară” sună rău. Cel puțin, pentru mine sună rău. Sună periculos și grav. Și parcă și rar. Realitatea e cam diferită, pentru că toxiinfecția alimentară e la tot pasul, mai ales atunci când pasul e în vacanță. De ce în vacanță? Pentru că...

Cremă de cacao cu năut

Cremă de cacao cu năut

Copiii mei au un regim alimentar destul de strict de vreo două săptămâni. Niște viermișori intestinali i-au dat lui Fip destul de mult de furcă. Până i-am dibuit și ne-am lămurit de la ce îl durea burtica și voma, a avut regim de vomă. Apoi, după ce i-am descoperit,...

Rețeta mea de cozonac pufos

Rețeta mea de cozonac pufos

Acum două weekenduri am fost la munte. Vineri seara, după ce a terminat V. munca și eu emisiunea, ne-am urcat toți 4 în mașină și am plecat către munte. Pe drum, pe la Ploiești, ne-am oprit la benzinărie să luăm apă și un sendviș (e un Subway acolo). În rafturile...

Meniul săptămânii

Meniul săptămânii

Habemus meniu! Cu alte cuvinte, aseară, după ce am culcat copiii (și pe V. :))), după ce am pus ultima tură de rufe la spălat și am înșirat cămăși ude peste tot prin casă, altfel sunt greu spre imposibil de călcat decent, m-am pus la masă....

4 țări în care bărbații poartă fuste (inclusiv România)

4 țări în care bărbații poartă fuste (inclusiv România)

Scris de Diana Vijulie

Vestimentația e un construct social. Faptul că există modă, faptul că femeile se îmbracă într-un fel, iar bărbații în alt fel, este, printre altele, un mod de comunicare. Comunicăm către exterior cum suntem și de ce grup de oameni aparținem. Acum, când scriu acest articol, eu aparțin unui grup de oameni care poartă blugi de damă, mom jeans și o bluză largă și confortabilă, în timp ce am unghiile făcute și port câteva bijuterii.

Dacă m-ați vedea, v-ați face o idee despre mine și mi-ați pune o etichetă. ”Diana intră în categoria X”.

Dacă mi-aș sufleca și mânecile, și mi-ați vedea tatuajele, poate că ați schimba categoria în care m-ați inclus inițial. Probabil, pentru că sunteți oameni în toată firea, n-ați spune mare lucru, însă poate că ați gândi ceva. De exemplu, ca o fetiță din vecini, care atunci când era mai mică și a venit într-o zi la noi în vizită, a turnat pe scaunul de la masă toate prejudecățile părinților ei față de această categorie de oameni în care eu fusesem încadrată: oamenii cu tatuaje.

Faptul că femeile poartă rochii sau fuste și bărbații pantaloni este un alt construct social, care comunică despre apartenența la un gen, dar și la o categorie socială. A purta fustă complică mult mișcările fizice și corporale, transmițând (pe vremuri) mesajul că o femeie nu are (ne)voie să facă astfel de mișcări ample 🙂

Așadar, atunci când băiețelul tău vrea să poarte o rochie de prințesă, de cele mai multe ori asta nu înseamnă decât că la cei 3-4-5 ani ai lui nu face decât să nu cunoască prea bine aceste constructe sociale sau să nu-i pese de ele. De ce i-ar păsa?

Multor părinți le e greu cu astfel de cereri ce pot veni din partea copilului, mai ales dacă acel copil este un băiat și mai ales dacă acel băiat vrea să poarte o fustă. În trecut părinții s-au lovit de dificultăți similare, când fiicele lor au început să poarte pantaloni, ceea ce în epoca noastră nu mai e, nici pe departe, ceva anormal.

Atunci când vă vine greu să ascultați cerința copilului băiat de a purta haine care sunt atribuite fetelor, puteți să vă amintiți de acest articol, în care o să vă prezint 3+1 țări în care bărbații poartă (și) fuste, iar asta e OK.

Scoția

Da, știu că erai sigur/ă că o să încep cu Scoția, pentru că e cel mai răspândit exemplu atunci când vorbim de bărbați îmbrăcați în fuste. În Scoția aceste fuste sunt un port oficial al bărbaților și se numesc Kilt, așa că la paradele importante, la nunți și la astfel de evenimente importante, o să-i vedeți îmbrăcați așa.

Grecia

O altă țară în care bărbații poartă (sau au purtat) fuste, e și Grecia. Fustanella e parte din portul militar și arată super cute, dacă mă întrebați pe mine.

A Brief Sartorial History Of The Greek Fustanella

Fiji

Și în Fiji bărbații poartă (mai nou) și fuste. De fapt, aceste fuste fuseseră inițial un semnal transmis care zicea ”Hei, eu m-am convertit la creștinism”. Aceste fuste se numesc Sulu și sunt purtate de femei și bărbați deopotrivă.

Sulu (skirt) - Wikipedia

România

Desigur, nici România nu e departe de un port popular cu bărbați îmbrăcați în fuste/rochii, deși am observat că la noi sunt privite mai mult din perspectiva: o cămașă mai lungă. Yeah, right. Sunt rochii în toată regula. Dar sunt drăguțe, nu?

 

(sursa pentru poze este google images, unde am căutat după denumirea fiecărui port)

 

Mișcare pentru copii statici

Mișcare pentru copii statici

facebookinstagramyoutuberss Am văzut că unul dintre cele mai vândute produse în timpul izolării a fost trambulina. Părinți care și-au dorit să țină activi copiii chiar și în cutiile de chibrituri (vorba bunică-mii) din București s-au gândit că aceste dispozitive vor...

Să ne învățăm băieții că și bărbații sunt oameni

Să ne învățăm băieții că și bărbații sunt oameni

facebookinstagramyoutuberss Prima dată când am adus într-o zonă conștiento-rațională faptul că există diferențe între femei și bărbați a fost pe la 19 ani, când mama unui fost prieten (pe vremea aia era actual prieten:)) ) mi-a recomandat să citesc cartea aia cu...

Ce faci când copilul îți solicită atenția permanent

Ce faci când copilul îți solicită atenția permanent

Aseară, cât așteptam să adoarmă copiii, îmi făceam o recenzie a propriului corp și a senzațiilor pe care le simt. Eram epuizată. Vorbeam (vorba vine, scriam) cu prietenele mele, iar una dintre ele îmi spunea că așa se simțise și ea cu o zi înainte. ”Îmi venea să bat...

Jurnal de #StămAcasă – primul weekend

Jurnal de #StămAcasă – primul weekend

Jurnal de #StămAcasă - primul weekend Sâmbătă dimineața m-am trezit cu fundu-n sus. Adică, dac-ar fi să-mi asum emoțiile de-atunci și să nu fug de ele, m-am trezit tristă și speriată, care s-a tradus într-un soi de resemnare și lipsă de energie. Uh, ce mai facem și...

Ce le spunem copiilor despre Covid-19?

Ce le spunem copiilor despre Covid-19?

Astăzi vreau să vorbim foarte pe scurt despre copii și Covid-19. Da, statisticile arată că ei nu intră în niciun fel în grupurile de risc pentru acest virus (mortalitatea este 0 în grupul lor de vârstă), însă ei nu sunt scutiți de la a fi expuși haosului de acum, din...

3 lucruri pe care să le întrebi înainte să te căsătorești

3 lucruri pe care să le întrebi înainte să te căsătorești

Scris de Diana Vijulie

E adevărat. Am scris în titlu ”să te căsătorești” pentru că era mai scurt. Articolul nu est eun articol ante-căsătorie, și nici unul pro-căsătorie 🙂
E un articol în care vă invit să vă puneți câteva întrebări esențiale înainte să porniți pe drumul familiei împreună, indiferent dacă asta presupune că el (sau ea, de ce nu?) se pune în genunchi și ”îi cere mâna”, sau că fac schimb de inele de logodnă, sau că se mută împreună fără alte formalități, sau că decid să facă un copil sau doi sau trei.

Și scriu acest articol pentru că mă bucură să văd interesul oamenilor tineri (adică mai tineri decât mine) să plece împreună la drum din poziții sănătoase de viață. Îi văd și în lucrul meu cu ei și îi văd și în jurul meu. Parcă nu-mi amintesc să fi luat atât de mult în serios acum mulți ani niște aspecte care acum mi se par esențiale în viața de cuplu, aspecte care văd că ușurează sau complică viața de cuplu ale multor oameni din jurul meu.

Așa că vă scriu aici care sunt aceste întrebări care observ eu că au o relevanță mare în viețile de cuplu în general și vă invit pe voi să vă răspundeți la ele, indiferent că sunteți la început de drum, sau ați pornit deja de mult timp pe drumul vostru. Orice drum poate fi asfaltat din când în când, așa că e loc mereu pentru îmbunătățiri.

1. Cum facem să ne păstrăm și individualitatea în cuplu?

Un cuplu format din doi oameni nu înseamnă că 1+1=1. Din cei doi oameni apare o entitate nouă (relația), însă ea nu înlocuiește existența lor ca indivizi unici, irepetabili și autonomi pe planeta asta. În timp ce eu sunt soția partenerului meu, rămân și Diana, eu a mea însămi. Putem ieși la o cină împreună (mă rog, acum nu prea mai putem :)), iar asta este o activitate de cuplu. Însă, de obicei, nu mâncăm aceeași mâncare din aceeași farfurie, ca mărturie a faptului că suntem doi oameni separați. Și ca mărturie a faptului că lui nu-i place mâncarea ce-mi place mie, iar mie nu-mi place mâncarea ce-i place lui :))

La fel ca o cină în cuplu se desfășoară viața în cuplu. Avem lucruri pe care le facem împreună, în timp ce ne păstrăm individualitatea noastră, care nu se contopește în tot timpul cu cea a celuilalt. Trăim într-o simbioză parțială și e important să știm amândoi cum arată această simbioză parțială și pentru partener, și pentru noi înșine. Discutând despre aceste lucruri, stabilim clar limitele personale și limitele de cuplu, lăsând mai puțin loc (ideal spre deloc) pentru tipare disfuncționale și jocuri psihologice.

2. Cum facem cu banii?

Da, poate părea meschin că a doua întrebare la care ar trebui să răspundem este legată de bani, însă e o întrebare importantă. Foarte multe conflicte din cuplu pornesc de la aspectul financiar, care este, la rândul său, o mască pentru alte dinamici din scenariile de viață ale fiecărui partener. Adică, în cuvinte mai clare, fiecare partener aduce în relația sa de cuplu și relația sa cu banii. Așa cum o are acum cu banii, așa cum a avut-o și înainte și așa cum a văzut-o în familia de origine.

Banii sunt unul din elementele care se leagă de a avea putere în această lume, drept urmare, scenariile despre bani au agățate foarte multe convingeri inconștiente, pentru fiecare dintre noi. Nu putem supraviețui în această lume modernă fără hârtiile, monedele și plasticele ce ne asigură un acoperiș și o mâncare în farfurie, așa că banii devin ceva (la propriu) de viață și de moarte. Simplist spus, ”am bani, sunt protejat, am ce mânca, trăiesc”.

Discutați de la început despre care sunt convingerile fiecăruia legate de bani, ca să porniți la drum cu o mai clară înțelegere asupra felului în care o să vă duceți viața, dar și asupra felului în care o să comunicați financiar. Chiar, v-ați gândit vreodată la asta? Că banii pe care îi avem/n-avem/cheltuim/câștigăm sunt o modalitate de comunicare între noi și lume?

3. Cum vrem să ne creștem copiii?

Valorile comune care ne-au adus împreună sunt suficient de puternice ca să poată susține creșterea unui copil într-o direcție unitară? Deși poate că nu e gândul pe care să-l ai la prima întâlnire, e gândul pe care să-l ai atunci când începi să-ți dai seama că lucrurile sunt serioase. Da, poate să fie un partener minunat de film, de cină, de sex, poate să-ți cumpere cea mai frumoasă brățară de aur sau să-ți ofere cea mai performantă bormașină, însă dacă porniți la drum cu valori de familie diametral opuse, o să fie greu pe parcurs.

Valorile se mai pot schimba și există și compromisuri. Însă e important să stabiliți asta înainte să fiți puși în fața situației, ca să nu fie o surpriză (neplăcută) să descoperiți că ceea ce era cea mai mișto relație de cuplu începător, s-a transformat într-un dezastru de familie.

 

3 lucruri pe care le poți face pentru copilul tău energic

3 lucruri pe care le poți face pentru copilul tău energic

facebookinstagramyoutuberssMulți dintre părinții cu care lucrez se plâng de energia foarte mare pe care o au copiii lor. În special părinții de băieți, dar nu numai. Există și părinți de fete care se plâng de nivelul ridicat de energie și poate și agitație. Copiii par...

3 moduri în care să porți un tulle ca o neprințesă

3 moduri în care să porți un tulle ca o neprințesă

facebookinstagramyoutuberssEhei, știți ce-mi place mie? Îmi plac multe. Serile, să joc Monopoly cu copiii, muzica, florile, ordinea, cărțile, o casă curată (dacă ar fi a mea, ar fi și mai bine :))), bocancii, verdele și fustele de balerine.  Și-mi mai place și că, de...

3 lucruri pe care mi le-au luat copiii

3 lucruri pe care mi le-au luat copiii

facebookinstagramyoutuberss Știu, știu. Titlul sună filosofic. Ce mi-au luat copiii atunci când au apărut pe lume, pe lângă toate lucrurile pe care mi le-au dat. Mi-au luat uterul și mi l-au folosit după bunul plac pentru 40 vs. aproape 42 de săptămâni. Mi-au băut...

Cum ne lăsăm duși de nas

Cum ne lăsăm duși de nas

Scris de Diana Vijulie

 

<a href='https://www.freepik.com/photos/flower'>Flower photo created by nakaridore - www.freepik.com</a> Flower photo created by nakaridore – www.freepik.com

Dacă e ceva ce ne leagă de oamenii de acum 650 de ani, acel ceva nu e nici felul în care ne iubim, nici felul în care scriem și în care citim, nici felul în care ne creștem copiii. Ci faptul că ne dăm cu parfum. Acest ”parfum” a acompaniat omul în evoluția lui pe această planetă de sute de ani, ceea ce mie-mi transmite că îndeplinește mai mult decât o funcție pur ”decorativă” din punct de vedere olfactiv.

Mirosul e unul din modurile în care oamenii controlează natura. Natura în totul ei miroase într-un fel, însă omul a reușit să preia acest miros și să și-l însușească. Putem oricând să mirosim ca un trandafir, sau ca o floare de levănțică, chiar și în acele momente din an în care trandafirul nu mai are nici frunze, iar levănțica stă liniștită într-un colț de curte, așteptând primăvara și vara să-și lase parfumul să plutească în jurul său. Am putea să mirosim și a pământ dacă am vrea, dar în ce fel ne-am mai exprima noi puterea asupra naturii construind un parfum cu un miros al unui element care e mereu alături de noi, fie că-i iarnă sau că-i vară.

Mi-au venit gândurile de mai sus în timp ce-mi făceam ordine în bibliotecă. O dată la ceva vreme e musai să scot fiecare carte, s-o scutur puțin de praf și s-o bag înapoi, după ce am șters-o cu o cârpă. Iar atunci când fac asta, îmi amintesc despre fiecare carte separat: de când o am, de unde, unde am citit-o, cu cine, cum mirosea când o citeam, care era ceaiul meu preferat atunci și ce gânduri filosofice mi-am construit citind-o sau apoi. Una din cărțile din bilbioteca mea se numește ”Parfumul” (de Patrick Suesskind) și e o carte pe care am citit-o în două perioade foarte distincte din viața mea. Prima dată am citit-o în germană, când eram în școală. Și am înțeles din ea ceea ce eram pregătită să înțeleg.

A doua oară am citit-o în română, când eram adult. Și mi-am ridicat la fileu multe întrebări.

Am tras atunci concluzia că trăim niște vremuri în care depunem foarte multe eforturi să nu lăsăm mirosul nostru în urmă. Ne parfumăm pe noi, parfumăm casele în care locuim și mașinile în care mergem. Ne spălăm cu săpunuri parfumate și ne dăm cu creme parfumate. Nu mai lăsăm mirosul nostru să iasă, să fie mirosit, să fim recunoscuți. Poate nu ne simțim în siguranță, cine știe.

Apoi m-am gândit ce v-am scris mai sus. Că e un mod de a ne juca de-a zeitatea. În care nu ne facem parfumuri din mirosul altor oameni, ca în carte, însă… Ne transferăm asupra noastră niște mirosuri care nu ne aparțin. Decidem că nu e etic să clonăm animale (sau oameni), însă e OK să clonăm mirosurile și să ne îmbrăcăm cu ele. Am construit o modalitate nepericuloasă de a fi zeități.

Psihologic vorbind, însă, mirosurile au un mare impact asupra noastră, din multe puncte de vedere.

Însă acum nu vreau să scriu decât despre cel că ne influențează starea. Există suficient de multe studii care să confirme faptul că un miros ne poate influența viziunea despre o situație, despre un obiect, despre un om. Și fiecare dintre noi folosește această putere așa cum îi vine la îndemână.

Ca oameni poate că ne dăm cu parfumuri. Că vorbim despre un Tom Ford (după cum vă scriam și în alt articol, e singurul parfum pe care îl mai folosesc de vreo 2 ani, dacă nu chiar mai mult), că vorbim despre parfumurile Lattafa de femei (mă fascinează sticluțele lor; aș face colecție și le-aș pune în geam, să mă bucur de cum trece lumina prin ele), sau parfumurile Cacharel de femei (unul din primele parfumuri primite când eram mică a fost Anais Anais de la Cacharel; am ținut cu sfințenie de sticluță, pe care am umplut-o în repetate rânduri cu alcool alb după ce s-a terminat parfumul, ca să am impresia că nu l-am pierdut de tot 🙂 ), nici nu contează. Dar ne folosim de această putere fie pentru a ne crește nouă emoțiile plăcute (doar amintindu-mi de sticluța de Anais Anais și mi-am trântit un zâmbet imens pe față), fie pentru a ne face plăcuți de ceilalți.

În magazine, suntem atrași de mirosurile dispenserelor de parfumuri de cameră, astfel încât să ne simțim bine și să stăm mai mult timp acolo. În saloanele de masaj suntem relaxați de mirosurile blânde ale aromelor care plutesc în aer. În bucătărie ni se trezește pofta, atunci când simțim miros de plăcintă cu mere. Și există multe alte feluri de a ne crește starea de bine cu ajutorul mirosurilor.

În același timp, mirosurile pot provoca și emoții neplăcute, și este adevărat că și această latură a lor e utilizată. Mirosul gazului, care nu ne place, ne atrage atenția că e un pericol undeva, legat de o scurgere de gaze. Valabil și pentru alte substanțe toxice, care ne transmit că ceea ce miroase așa, nu e bun pentru noi. Cam ca și sconcsul, căci de unde să fi venit noi cu ideea, dacă nu din natură 😀

Pe scurt, ne lăsăm duși de nas, cum zice expresia și o facem și noi cu noi și cu ceilalți în același timp. Iar partea bună știți care e? Că atunci când vă simțiți low, down, când vă e greu, puteți folosi un miros care să vă ajute să aveți grijă de voi. La mine e mirosul de infuzie de fructe de pădure cu mirosul de pâine prăjită. Așa mirosea siguranța pentru mine, când eram mică.

 

Crăciun ÎMPREUNĂ, indiferent unde ești

Crăciun ÎMPREUNĂ, indiferent unde ești

facebookinstagramyoutuberss La fel cum a fost tot anul, nici Crăciunul nu se dezminte: o să fie ciudat. Și nu pentru noi în mod specific (sau nu DOAR pentru noi), ci pentru multe poate chiar miliarde de oameni, anul acesta Crăciunul va fi diferit. De la distanță, sau...

Psihologia spațiului și a culorii

Psihologia spațiului și a culorii

facebookinstagramyoutuberssZilele trecute am intrat într-o librărie, să mai casc puțin gura pe-acolo. N-am mai fost prea des în librării în ultima vreme și simțeam lipsa unei activități fără rost, dar care să-mi facă plăcere și după care să nu mă simt vinovată. Nu...

Să ai grijă de tine n-ar trebui să fie nici complicat și nici scump

Să ai grijă de tine n-ar trebui să fie nici complicat și nici scump

facebookinstagramyoutuberssCând deschid discuția legată de ”a avea grijă de tine”, adesea mă lovesc de proteste. Pentru multe mame ”a avea grijă de tine” pare ceva foarte complicat, ceva care trebuie să dureze mult (și se știe, mamele au multe, numai timp nu prea) sau...

Crăciun ÎMPREUNĂ, indiferent unde ești

Crăciun ÎMPREUNĂ, indiferent unde ești

facebookinstagramyoutuberss La fel cum a fost tot anul, nici Crăciunul nu se dezminte: o să fie ciudat. Și nu pentru noi în mod specific (sau nu DOAR pentru noi), ci pentru multe poate chiar miliarde de oameni, anul acesta Crăciunul va fi diferit. De la distanță, sau...

Psihologia spațiului și a culorii

Psihologia spațiului și a culorii

facebookinstagramyoutuberssZilele trecute am intrat într-o librărie, să mai casc puțin gura pe-acolo. N-am mai fost prea des în librării în ultima vreme și simțeam lipsa unei activități fără rost, dar care să-mi facă plăcere și după care să nu mă simt vinovată. Nu...

Să ai grijă de tine n-ar trebui să fie nici complicat și nici scump

Să ai grijă de tine n-ar trebui să fie nici complicat și nici scump

facebookinstagramyoutuberssCând deschid discuția legată de ”a avea grijă de tine”, adesea mă lovesc de proteste. Pentru multe mame ”a avea grijă de tine” pare ceva foarte complicat, ceva care trebuie să dureze mult (și se știe, mamele au multe, numai timp nu prea) sau...

Cum ne lăsăm duși de nas

 

<a href='https://www.freepik.com/photos/flower'>Flower photo created by nakaridore - www.freepik.com</a> Flower photo created by nakaridore – www.freepik.com

Dacă e ceva ce ne leagă de oamenii de acum 650 de ani, acel ceva nu e nici felul în care ne iubim, nici felul în care scriem și în care citim, nici felul în care ne creștem copiii. Ci faptul că ne dăm cu parfum. Acest ”parfum” a acompaniat omul în evoluția lui pe această planetă de sute de ani, ceea ce mie-mi transmite că îndeplinește mai mult decât o funcție pur ”decorativă” din punct de vedere olfactiv.

Mirosul e unul din modurile în care oamenii controlează natura. Natura în totul ei miroase într-un fel, însă omul a reușit să preia acest miros și să și-l însușească. Putem oricând să mirosim ca un trandafir, sau ca o floare de levănțică, chiar și în acele momente din an în care trandafirul nu mai are nici frunze, iar levănțica stă liniștită într-un colț de curte, așteptând primăvara și vara să-și lase parfumul să plutească în jurul său. Am putea să mirosim și a pământ dacă am vrea, dar în ce fel ne-am mai exprima noi puterea asupra naturii construind un parfum cu un miros al unui element care e mereu alături de noi, fie că-i iarnă sau că-i vară.

Mi-au venit gândurile de mai sus în timp ce-mi făceam ordine în bibliotecă. O dată la ceva vreme e musai să scot fiecare carte, s-o scutur puțin de praf și s-o bag înapoi, după ce am șters-o cu o cârpă. Iar atunci când fac asta, îmi amintesc despre fiecare carte separat: de când o am, de unde, unde am citit-o, cu cine, cum mirosea când o citeam, care era ceaiul meu preferat atunci și ce gânduri filosofice mi-am construit citind-o sau apoi. Una din cărțile din bilbioteca mea se numește ”Parfumul” (de Patrick Suesskind) și e o carte pe care am citit-o în două perioade foarte distincte din viața mea. Prima dată am citit-o în germană, când eram în școală. Și am înțeles din ea ceea ce eram pregătită să înțeleg.

A doua oară am citit-o în română, când eram adult. Și mi-am ridicat la fileu multe întrebări.

Am tras atunci concluzia că trăim niște vremuri în care depunem foarte multe eforturi să nu lăsăm mirosul nostru în urmă. Ne parfumăm pe noi, parfumăm casele în care locuim și mașinile în care mergem. Ne spălăm cu săpunuri parfumate și ne dăm cu creme parfumate. Nu mai lăsăm mirosul nostru să iasă, să fie mirosit, să fim recunoscuți. Poate nu ne simțim în siguranță, cine știe.

Apoi m-am gândit ce v-am scris mai sus. Că e un mod de a ne juca de-a zeitatea. În care nu ne facem parfumuri din mirosul altor oameni, ca în carte, însă… Ne transferăm asupra noastră niște mirosuri care nu ne aparțin. Decidem că nu e etic să clonăm animale (sau oameni), însă e OK să clonăm mirosurile și să ne îmbrăcăm cu ele. Am construit o modalitate nepericuloasă de a fi zeități.

Psihologic vorbind, însă, mirosurile au un mare impact asupra noastră, din multe puncte de vedere.

Însă acum nu vreau să scriu decât despre cel că ne influențează starea. Există suficient de multe studii care să confirme faptul că un miros ne poate influența viziunea despre o situație, despre un obiect, despre un om. Și fiecare dintre noi folosește această putere așa cum îi vine la îndemână.

Ca oameni poate că ne dăm cu parfumuri. Că vorbim despre un Tom Ford (după cum vă scriam și în alt articol, e singurul parfum pe care îl mai folosesc de vreo 2 ani, dacă nu chiar mai mult), că vorbim despre parfumurile Lattafa de femei (mă fascinează sticluțele lor; aș face colecție și le-aș pune în geam, să mă bucur de cum trece lumina prin ele), sau parfumurile Cacharel de femei (unul din primele parfumuri primite când eram mică a fost Anais Anais de la Cacharel; am ținut cu sfințenie de sticluță, pe care am umplut-o în repetate rânduri cu alcool alb după ce s-a terminat parfumul, ca să am impresia că nu l-am pierdut de tot 🙂 ), nici nu contează. Dar ne folosim de această putere fie pentru a ne crește nouă emoțiile plăcute (doar amintindu-mi de sticluța de Anais Anais și mi-am trântit un zâmbet imens pe față), fie pentru a ne face plăcuți de ceilalți.

În magazine, suntem atrași de mirosurile dispenserelor de parfumuri de cameră, astfel încât să ne simțim bine și să stăm mai mult timp acolo. În saloanele de masaj suntem relaxați de mirosurile blânde ale aromelor care plutesc în aer. În bucătărie ni se trezește pofta, atunci când simțim miros de plăcintă cu mere. Și există multe alte feluri de a ne crește starea de bine cu ajutorul mirosurilor.

În același timp, mirosurile pot provoca și emoții neplăcute, și este adevărat că și această latură a lor e utilizată. Mirosul gazului, care nu ne place, ne atrage atenția că e un pericol undeva, legat de o scurgere de gaze. Valabil și pentru alte substanțe toxice, care ne transmit că ceea ce miroase așa, nu e bun pentru noi. Cam ca și sconcsul, căci de unde să fi venit noi cu ideea, dacă nu din natură 😀

Pe scurt, ne lăsăm duși de nas, cum zice expresia și o facem și noi cu noi și cu ceilalți în același timp. Iar partea bună știți care e? Că atunci când vă simțiți low, down, când vă e greu, puteți folosi un miros care să vă ajute să aveți grijă de voi. La mine e mirosul de infuzie de fructe de pădure cu mirosul de pâine prăjită. Așa mirosea siguranța pentru mine, când eram mică.

 

Crăciun ÎMPREUNĂ, indiferent unde ești

Crăciun ÎMPREUNĂ, indiferent unde ești

facebookinstagramyoutuberss La fel cum a fost tot anul, nici Crăciunul nu se dezminte: o să fie ciudat. Și nu pentru noi în mod specific (sau nu DOAR pentru noi), ci pentru multe poate chiar miliarde de oameni, anul acesta Crăciunul va fi diferit. De la distanță, sau...

Psihologia spațiului și a culorii

Psihologia spațiului și a culorii

facebookinstagramyoutuberssZilele trecute am intrat într-o librărie, să mai casc puțin gura pe-acolo. N-am mai fost prea des în librării în ultima vreme și simțeam lipsa unei activități fără rost, dar care să-mi facă plăcere și după care să nu mă simt vinovată. Nu...

Să ai grijă de tine n-ar trebui să fie nici complicat și nici scump

Să ai grijă de tine n-ar trebui să fie nici complicat și nici scump

facebookinstagramyoutuberssCând deschid discuția legată de ”a avea grijă de tine”, adesea mă lovesc de proteste. Pentru multe mame ”a avea grijă de tine” pare ceva foarte complicat, ceva care trebuie să dureze mult (și se știe, mamele au multe, numai timp nu prea) sau...