Când îi gătești câinelui mâncare, dar o mănâncă o fetiță și-un băiat

Când îi gătești câinelui mâncare, dar o mănâncă o fetiță și-un băiat

Scris de Diana Vijulie

Se întâmplă câteodată să n-avem în casă mâncare de câini pentru Doni. De fapt, se întâmplă destul de des, pentru că nu-mi place să-l hrănesc doar cu hrană pentru câini (nu am făcut research, dar nu mi se pare nici sănătos și nici în consens cu felul în care ne trăim noi viața), așa că se întâmplă adesea să gâtesc câte 5 porții în loc de 4 porții (atunci când e mâncare potrivită și pentru el), iar când nu e mâncare potrivită pentru el, îi gătesc separat. 

Și iacă-tă cum într-o zi aveam o delicatesă pentru copii și pentru noi. Nu mai știu exact ce era, dar știu că era ceva ce n-ar fi fost de nasul lui Doni (sau poate nu ne mai ajungea și pentru el). Așa că, pe lângă cele 4 porții pentru noi, oamenii, i-am aruncat și lui în oală ce-am găsit prin dulapuri, frigider și congelator, cum fac adesea atunci când îi gătesc. 

Când am orez, pun orez, când n-am, pun arpacaș, sau îi mai pun paste. Apoi carne și zeamă de supă, niște legume dintr-o pungă congelată special pentru gătit în grabă, toate în multicooker o vreme, apoi lăsate la răcit și hrănit cățelul cu mâncarea rezultată. 

Acum, titlul vă duce în eroare, pentru că pare că s-a întâmplat o dată. Însă nu s-a întâmplat o singură dată. Se întâmplă frecvent ca cei doi copii pe care-i avem să refuze mâncarea de oameni și să prefere mâncare de câini. Ceea ce s-a întâmplat și de data asta. 

Am pus să gătesc lui Doni după cum urmează:

paste

carnea tocată din două chiftele de burger crude (când rămâne câte una, cam soarta asta o are, pentru că atunci când facem burgeri, îi facem cu amestec proaspăt de carne și legume, nu congelat)

un morcov mare

ardei roșu

niște ciuperci

niște ulei de măsline

resturile de la un piept de pui tăiat cubulețe

Toate puse la un loc și amestecate. Copiii au mai cerut niște sos de roșii făcut în casă peste ele și boabe de porumb, iar mâncarea pe care o făcusem pentru Doni pentru 3 zile, s-a terminat într-o zi. Măcar n-au mâncat din castronul lui, ci de la masă, stând pe scaune, ca niște oameni. 

 

Rețetă de prânz în 4 minute pentru Supermom

Rețetă de prânz în 4 minute pentru Supermom

facebookinstagramyoutuberss E deja o săptămână de când copilul de școală s-a întors în online. După o perioadă destul de scurtă în care aveam jumătate de zi să-mi îndeplinesc separat rolurile din viața asta, sunt înapoi în aceeași oală în care sunt mamă, bucătăreasă,...

Cum să-ți faci un plan imperfect de mâncare

Cum să-ți faci un plan imperfect de mâncare

facebookinstagramyoutuberssAcum 5 ani, când Fip era micuț, dar și Ema era micuță era nevoie să fim foarte organizați, ca să n-o luăm razna. Sincer, am tot scris și rescris și reformulat fraza anterioară, ca să evit exagerarea asta, dar mi-am dat seama că nu e chiar o...

Galeta cu afine – încă o rețetă simplă, imposibil de ratat

Galeta cu afine – încă o rețetă simplă, imposibil de ratat

facebookinstagramyoutuberssBună ziua și bun venit în colțișorul nostru de gătit. Astăzi v-am pregătit una din rețetele mele favorite. Ba chiar aș putea spune că v-am pregătit rețeta mea favorită din perioada asta, având în vedere că ”în perioada asta” încă mai am două...

Rulouri cu scorțișoară din aluatul meu de cozonac

Rulouri cu scorțișoară din aluatul meu de cozonac

facebookinstagramyoutuberssA trecut Paștele și dintr-un pliculeț de drojdie căpătat cu prețul vieții (notă pentru copiii copiilor noștri, care n-au prins pandemia: drojdia și-a costat în vremurile acestea prețul ei în aur și era la fel de prezentă în magazine ca și...

Când îi gătești câinelui mâncare, dar o mănâncă o fetiță și-un băiat

Se întâmplă câteodată să n-avem în casă mâncare de câini pentru Doni. De fapt, se întâmplă destul de des, pentru că nu-mi place să-l hrănesc doar cu hrană pentru câini (nu am făcut research, dar nu mi se pare nici sănătos și nici în consens cu felul în care ne trăim noi viața), așa că se întâmplă adesea să gâtesc câte 5 porții în loc de 4 porții (atunci când e mâncare potrivită și pentru el), iar când nu e mâncare potrivită pentru el, îi gătesc separat. 

Și iacă-tă cum într-o zi aveam o delicatesă pentru copii și pentru noi. Nu mai știu exact ce era, dar știu că era ceva ce n-ar fi fost de nasul lui Doni (sau poate nu ne mai ajungea și pentru el). Așa că, pe lângă cele 4 porții pentru noi, oamenii, i-am aruncat și lui în oală ce-am găsit prin dulapuri, frigider și congelator, cum fac adesea atunci când îi gătesc. 

Când am orez, pun orez, când n-am, pun arpacaș, sau îi mai pun paste. Apoi carne și zeamă de supă, niște legume dintr-o pungă congelată special pentru gătit în grabă, toate în multicooker o vreme, apoi lăsate la răcit și hrănit cățelul cu mâncarea rezultată. 

Acum, titlul vă duce în eroare, pentru că pare că s-a întâmplat o dată. Însă nu s-a întâmplat o singură dată. Se întâmplă frecvent ca cei doi copii pe care-i avem să refuze mâncarea de oameni și să prefere mâncare de câini. Ceea ce s-a întâmplat și de data asta. 

Am pus să gătesc lui Doni după cum urmează:

paste

carnea tocată din două chiftele de burger crude (când rămâne câte una, cam soarta asta o are, pentru că atunci când facem burgeri, îi facem cu amestec proaspăt de carne și legume, nu congelat)

un morcov mare

ardei roșu

niște ciuperci

niște ulei de măsline

resturile de la un piept de pui tăiat cubulețe

Toate puse la un loc și amestecate. Copiii au mai cerut niște sos de roșii făcut în casă peste ele și boabe de porumb, iar mâncarea pe care o făcusem pentru Doni pentru 3 zile, s-a terminat într-o zi. Măcar n-au mâncat din castronul lui, ci de la masă, stând pe scaune, ca niște oameni. 

Rețetă de prânz în 4 minute pentru Supermom

Rețetă de prânz în 4 minute pentru Supermom

facebookinstagramyoutuberss E deja o săptămână de când copilul de școală s-a întors în online. După o perioadă destul de scurtă în care aveam jumătate de zi să-mi îndeplinesc separat rolurile din viața asta, sunt înapoi în aceeași oală în care sunt mamă, bucătăreasă,...

Cum să-ți faci un plan imperfect de mâncare

Cum să-ți faci un plan imperfect de mâncare

facebookinstagramyoutuberssAcum 5 ani, când Fip era micuț, dar și Ema era micuță era nevoie să fim foarte organizați, ca să n-o luăm razna. Sincer, am tot scris și rescris și reformulat fraza anterioară, ca să evit exagerarea asta, dar mi-am dat seama că nu e chiar o...

Galeta cu afine – încă o rețetă simplă, imposibil de ratat

Galeta cu afine – încă o rețetă simplă, imposibil de ratat

facebookinstagramyoutuberssBună ziua și bun venit în colțișorul nostru de gătit. Astăzi v-am pregătit una din rețetele mele favorite. Ba chiar aș putea spune că v-am pregătit rețeta mea favorită din perioada asta, având în vedere că ”în perioada asta” încă mai am două...

Rulouri cu scorțișoară din aluatul meu de cozonac

Rulouri cu scorțișoară din aluatul meu de cozonac

facebookinstagramyoutuberssA trecut Paștele și dintr-un pliculeț de drojdie căpătat cu prețul vieții (notă pentru copiii copiilor noștri, care n-au prins pandemia: drojdia și-a costat în vremurile acestea prețul ei în aur și era la fel de prezentă în magazine ca și...

Ce să faci în Bilbao de ziua ta

Ce să faci în Bilbao de ziua ta

Scris de Diana Vijulie

Când am împlinit 36 de ani (adică vara asta), ziua de 20 nu m-a prins acasă, ci în deplasare. Luna iulie și o parte din luna iunie le-am petrecut în Spania, iar de ziua mea eram în Bilbao. Și pentru că eram în Bilbao, n-am avut tort, n-am pus lumânări, n-am făcut petrecere, iar copiii au fost suprinși de cum arată o zi de naștere fără tort, lumânări și petrecere. În schimb, am zis că vreau să-mi petrec ziua (sau jumătate de zi) la muzeul de artă contemporană Guggenheim și a fost cea mai bună decizie pe care am putut să o iau.

Mi-a plăcut foarte mult și m-am simțit tare bine la muzeu. Pe lângă asta, eram și foarte curioasă cum vor trăi copiii contactul cu arta modernă, care, de multe ori, pare de neînțeles. Sau poate că pare de neînțeles pentru adulți, care prin artă înțeleg un anume tip de artă: arta-poză. Dar m-au surprins copiii și mi-au depășit toate așteptările.

Primul exponat pe care l-am văzut a fost păianjenul din afara expoziției, cu care Fip abia aștepta să se pozeze. Sculptura se numește, de fapt, ”Maman” și reprezintă o metaforă pentru mama artistei Louise Bourgeois. În descrierea operei, artista spune așa: ”Păianjenul este o odă pentru mama mea. A fost cea mai bună prietenă a mea. Ca un păianjen, mama mea era țesătoare. Familia mea se ocupa cu restaurarea tapiseriei, iar mama mea se ocupa de atelier. La fel ca păianjenii, mama era foarte isteață. Păianjenii sunt prezențe prietenoase, care mănâncă țânțari. Știm că țânțarii răspândesc boli și, prin urmare, sunt nedorite. Deci, păianjenii sunt de ajutor și de protecție, la fel ca mama mea.”

Apoi ne-am minunat de câinele de flori din fața muzeului, păzitorul artei. Miroase de la metri distanță (și nu miroase ca Doni) și este plin de bondărei. Reprezintă optimism, încredere și siguranță, ceea ce este evident când compui un câine uriaș din flori. Minunat.

În interiorul expoziției nu am ratat nimic și i-am întrebat mult pe copii ce părere au, ce cred ei că reprezintă anumite opere, ce simt când se uită la ele și mai puțin dacă le plac sau nu. Au fost foarte impresionați la început de efectele speciale ale ecranelor de la parter, cu toate oglinzile și culorile lor și a trebuit să venim cu ceva mai multe detalii apropos de expoziția video a Ceciliei Bengolea – Animation in Water, din care copiii n-au tras prea multe concluzii.

Ne-a plăcut mult (mie și copiilor) The Matter of Time, o sculptură gigantică, un labirint care evoluează de la forme mai simple la forme mai complicate, în care am simțit că am devenit și noi bucăți active din el. Plimbându-ne printre culoare, am explorat opera nu doar cu simțul vizual, cum se întâmplă adesea atunci când mergi la muzeu, ci cu toate simțurile. Formele contribuiau la o percepție mereu schimbătoare a spațiului și a poziționării corpului în spațiu, dar și a sunetului, mirosul materialului contribuia și el, tactil pereții erau surprinzători. Plus implicarea corporală întreagă, aceea de a te plimba prin lucrarea artistului. Minunat. Am ieșit foarte entuziasmați de acolo.

Apoi am început să interpretăm ce vedam. Și aici m-au surprins copiii amândoi cu viziunea lor asupra lumii. Foarte realistă, ce să spun. Ba chiar Ema a surprins motivul pentru care unele lucrări arată extrem de simplist: rebeliune i-a zis ea și-apoi când le-am povestit despre cum s-au născut aceste curente artistice a putut să dea și un context mai mare chestiunii pe care o intuise ea prea bine. Dacă vreți și un film interesant pe acest subiect, vă recomand ”Never Look Away”.

Am auzit de la copii despre tablouri care reprezintă ”în fiecare lucru rău e și ceva bun și invers”, ”cum omul se inspiră pentru artă din univers” (în tabloul de mai jos), ”în fiecare clipă din viața noastră suntem aceeași însă diferiți” și câte și mai câte, reale toate, cu un sens incredibil.

Concluziile ambilor au fost că le-a plăcut, iar Fip a avut revelația de la 6 ani și jumătate că oricine poate face artă, dacă are o idee bună. Chiar și el. Ceea ce e foarte adevărat.

Într-una din camere am găsit chiar și o operă de artă pe care o avem și noi acasă: un parfum. Nu un parfum Hermes sau un parfum Dior, ci parfumul al cărui miros l-am moștenit de la bunica mea și pe care l-am asociat și cu mine, chiar dacă e un parfum greu, pe care-l folosesc extrem de rar: Shalimar

Next stop: Guggenheim din New York. Până atunci o să mai treacă multă apă pe Dâmboviță, însă dacă aveți ocazia să expuneți copiii și la bucățele artistice mai puțin conformiste, vă recomand să o faceți. Și-apoi să-i întrebați pe ei ce gândesc și ce simt despre asta. Mă gândeam inițial că i-am ajutat să-și lărgească orizonturile, povestindu-le mereu și arătându-le atât bucățele conformiste de viață, cât și chestiuni mai altfel. Însă acum îmi dau seama că, de fapt, n-am făcut nimic excepțional, ci doar nu i-am împiedicat să-și închidă orizonturile.

 

Rețetă de prânz în 4 minute pentru Supermom

Rețetă de prânz în 4 minute pentru Supermom

facebookinstagramyoutuberss E deja o săptămână de când copilul de școală s-a întors în online. După o perioadă destul de scurtă în care aveam jumătate de zi să-mi îndeplinesc separat rolurile din viața asta, sunt înapoi în aceeași oală în care sunt mamă, bucătăreasă,...

Cum să-ți faci un plan imperfect de mâncare

Cum să-ți faci un plan imperfect de mâncare

facebookinstagramyoutuberssAcum 5 ani, când Fip era micuț, dar și Ema era micuță era nevoie să fim foarte organizați, ca să n-o luăm razna. Sincer, am tot scris și rescris și reformulat fraza anterioară, ca să evit exagerarea asta, dar mi-am dat seama că nu e chiar o...

Galeta cu afine – încă o rețetă simplă, imposibil de ratat

Galeta cu afine – încă o rețetă simplă, imposibil de ratat

facebookinstagramyoutuberssBună ziua și bun venit în colțișorul nostru de gătit. Astăzi v-am pregătit una din rețetele mele favorite. Ba chiar aș putea spune că v-am pregătit rețeta mea favorită din perioada asta, având în vedere că ”în perioada asta” încă mai am două...

Rulouri cu scorțișoară din aluatul meu de cozonac

Rulouri cu scorțișoară din aluatul meu de cozonac

facebookinstagramyoutuberssA trecut Paștele și dintr-un pliculeț de drojdie căpătat cu prețul vieții (notă pentru copiii copiilor noștri, care n-au prins pandemia: drojdia și-a costat în vremurile acestea prețul ei în aur și era la fel de prezentă în magazine ca și...

Ce să faci în Bilbao de ziua ta

Când am împlinit 36 de ani (adică vara asta), ziua de 20 nu m-a prins acasă, ci în deplasare. Luna iulie și o parte din luna iunie le-am petrecut în Spania, iar de ziua mea eram în Bilbao. Și pentru că eram în Bilbao, n-am avut tort, n-am pus lumânări, n-am făcut petrecere, iar copiii au fost suprinși de cum arată o zi de naștere fără tort, lumânări și petrecere. În schimb, am zis că vreau să-mi petrec ziua (sau jumătate de zi) la muzeul de artă contemporană Guggenheim și a fost cea mai bună decizie pe care am putut să o iau.

Mi-a plăcut foarte mult și m-am simțit tare bine la muzeu. Pe lângă asta, eram și foarte curioasă cum vor trăi copiii contactul cu arta modernă, care, de multe ori, pare de neînțeles. Sau poate că pare de neînțeles pentru adulți, care prin artă înțeleg un anume tip de artă: arta-poză. Dar m-au surprins copiii și mi-au depășit toate așteptările.

Primul exponat pe care l-am văzut a fost păianjenul din afara expoziției, cu care Fip abia aștepta să se pozeze. Sculptura se numește, de fapt, ”Maman” și reprezintă o metaforă pentru mama artistei Louise Bourgeois. În descrierea operei, artista spune așa: ”Păianjenul este o odă pentru mama mea. A fost cea mai bună prietenă a mea. Ca un păianjen, mama mea era țesătoare. Familia mea se ocupa cu restaurarea tapiseriei, iar mama mea se ocupa de atelier. La fel ca păianjenii, mama era foarte isteață. Păianjenii sunt prezențe prietenoase, care mănâncă țânțari. Știm că țânțarii răspândesc boli și, prin urmare, sunt nedorite. Deci, păianjenii sunt de ajutor și de protecție, la fel ca mama mea.”

Apoi ne-am minunat de câinele de flori din fața muzeului, păzitorul artei. Miroase de la metri distanță (și nu miroase ca Doni) și este plin de bondărei. Reprezintă optimism, încredere și siguranță, ceea ce este evident când compui un câine uriaș din flori. Minunat.

În interiorul expoziției nu am ratat nimic și i-am întrebat mult pe copii ce părere au, ce cred ei că reprezintă anumite opere, ce simt când se uită la ele și mai puțin dacă le plac sau nu. Au fost foarte impresionați la început de efectele speciale ale ecranelor de la parter, cu toate oglinzile și culorile lor și a trebuit să venim cu ceva mai multe detalii apropos de expoziția video a Ceciliei Bengolea – Animation in Water, din care copiii n-au tras prea multe concluzii.

Ne-a plăcut mult (mie și copiilor) The Matter of Time, o sculptură gigantică, un labirint care evoluează de la forme mai simple la forme mai complicate, în care am simțit că am devenit și noi bucăți active din el. Plimbându-ne printre culoare, am explorat opera nu doar cu simțul vizual, cum se întâmplă adesea atunci când mergi la muzeu, ci cu toate simțurile. Formele contribuiau la o percepție mereu schimbătoare a spațiului și a poziționării corpului în spațiu, dar și a sunetului, mirosul materialului contribuia și el, tactil pereții erau surprinzători. Plus implicarea corporală întreagă, aceea de a te plimba prin lucrarea artistului. Minunat. Am ieșit foarte entuziasmați de acolo.

Apoi am început să interpretăm ce vedam. Și aici m-au surprins copiii amândoi cu viziunea lor asupra lumii. Foarte realistă, ce să spun. Ba chiar Ema a surprins motivul pentru care unele lucrări arată extrem de simplist: rebeliune i-a zis ea și-apoi când le-am povestit despre cum s-au născut aceste curente artistice a putut să dea și un context mai mare chestiunii pe care o intuise ea prea bine. Dacă vreți și un film interesant pe acest subiect, vă recomand ”Never Look Away”.

Am auzit de la copii despre tablouri care reprezintă ”în fiecare lucru rău e și ceva bun și invers”, ”cum omul se inspiră pentru artă din univers” (în tabloul de mai jos), ”în fiecare clipă din viața noastră suntem aceeași însă diferiți” și câte și mai câte, reale toate, cu un sens incredibil.

Concluziile ambilor au fost că le-a plăcut, iar Fip a avut revelația de la 6 ani și jumătate că oricine poate face artă, dacă are o idee bună. Chiar și el. Ceea ce e foarte adevărat.

Într-una din camere am găsit chiar și o operă de artă pe care o avem și noi acasă: un parfum. Nu un parfum Hermes sau un parfum Dior, ci parfumul al cărui miros l-am moștenit de la bunica mea și pe care l-am asociat și cu mine, chiar dacă e un parfum greu, pe care-l folosesc extrem de rar: Shalimar

Next stop: Guggenheim din New York. Până atunci o să mai treacă multă apă pe Dâmboviță, însă dacă aveți ocazia să expuneți copiii și la bucățele artistice mai puțin conformiste, vă recomand să o faceți. Și-apoi să-i întrebați pe ei ce gândesc și ce simt despre asta. Mă gândeam inițial că i-am ajutat să-și lărgească orizonturile, povestindu-le mereu și arătându-le atât bucățele conformiste de viață, cât și chestiuni mai altfel. Însă acum îmi dau seama că, de fapt, n-am făcut nimic excepțional, ci doar nu i-am împiedicat să-și închidă orizonturile.

 

Rețetă de prânz în 4 minute pentru Supermom

Rețetă de prânz în 4 minute pentru Supermom

facebookinstagramyoutuberss E deja o săptămână de când copilul de școală s-a întors în online. După o perioadă destul de scurtă în care aveam jumătate de zi să-mi îndeplinesc separat rolurile din viața asta, sunt înapoi în aceeași oală în care sunt mamă, bucătăreasă,...

Cum să-ți faci un plan imperfect de mâncare

Cum să-ți faci un plan imperfect de mâncare

facebookinstagramyoutuberssAcum 5 ani, când Fip era micuț, dar și Ema era micuță era nevoie să fim foarte organizați, ca să n-o luăm razna. Sincer, am tot scris și rescris și reformulat fraza anterioară, ca să evit exagerarea asta, dar mi-am dat seama că nu e chiar o...

Galeta cu afine – încă o rețetă simplă, imposibil de ratat

Galeta cu afine – încă o rețetă simplă, imposibil de ratat

facebookinstagramyoutuberssBună ziua și bun venit în colțișorul nostru de gătit. Astăzi v-am pregătit una din rețetele mele favorite. Ba chiar aș putea spune că v-am pregătit rețeta mea favorită din perioada asta, având în vedere că ”în perioada asta” încă mai am două...

Rulouri cu scorțișoară din aluatul meu de cozonac

Rulouri cu scorțișoară din aluatul meu de cozonac

facebookinstagramyoutuberssA trecut Paștele și dintr-un pliculeț de drojdie căpătat cu prețul vieții (notă pentru copiii copiilor noștri, care n-au prins pandemia: drojdia și-a costat în vremurile acestea prețul ei în aur și era la fel de prezentă în magazine ca și...

De ce să-ți asculți corpul în loc să asculți de o carte

De ce să-ți asculți corpul în loc să asculți de o carte

Scris de Diana Vijulie

Că îmi place foarte mult să vorbesc despre dezvoltarea personală, poate că știți deja. Și că-mi place să vă dau idei și sugestii despre ce ați putea face ca să vă îmbunătățiți viața, poate că știți și asta. Și că nu sunt fan al rețetelor 1 size fits all cred că m-ați tot auzit spunând. Nu sunt fanul rutinelor și planurilor fixe și rigide și cred foarte mult în libertatea de a decide în fiecare moment din viață ce anume merită făcut fix atunci, care sunt riscurile și care sunt beneficiile.

Cred foarte mult în libertatea de a decide în fiecare moment din viață ce anume merită făcut fix atunci, care sunt riscurile și care sunt beneficiile

Și știu că asta sună greu de realizat, pentru că pare un consum foarte mare de energie să iei astfel de decizii tot timpul, dar nu trebuie să le iei conștient tot timpul, pentru că există un truc pe care mintea și corpul nostru îl știu și au nevoie să le dăm drumul să-l folosească. Nu știu exact cum să denumesc acest truc – poate că e simțul denumit interocepție? Interocepția este unul din simțurile corpului nostru, care însă nu se raportează la exterior. Simțul gustului ne ajută atunci când mâncăm sarmale sau înghețată, simțul văzului ne ajută să vedem pe unde mergem și să ne alegem cărți din librărie, simțul mirosului ne ajută să facem diferența dintre parfumurile de femei și parfumurile de bărbați (mai multe despre simțuri am mai scris aici: Cele 8 simțuri și idei de activități pentru a le calibra).

Simțul interoceptiv ne întoarce atenția în corpul nostru și simte ce se întâmplă acolo. Și poate că de el ne ajutăm atunci când în loc să urmăm 7 pași către o viață mai liniștită, pe care i-am citit într-o carte, ne ascultăm corpul, care știe cel mai bine ce anume are nevoie. 

Cel mai bun specialist în self-help ne suntem noi înșine, cu condiția să învățăm să ne ascultăm.

Am observat și la mine și la alți oameni din jurul meu cum se întâmplă adesea să așteptăm să ni se spună ce să facem și cum să facem ca să ne fie mai bine. Însă nimeni nu știe mai bine decât noi înșine ce nevoi avem, de fapt. Nimeni, în afară de corpul nostru, nu știe ce se întâmplă cu corpul nostru și cu noi. Cei din jur pot veni, într-adevăr, cu sugestii, care să ne fie de ajutor chiar dacă nu sunt 100% personalizate pe nevoile noastre, însă cel mai bun specialist în self-help ne suntem noi înșine, cu condiția să învățăm să ne ascultăm. 

Pe parcursul vieții am fost nevoiți de multe ori să ignorăm ceea ce ne transmite corpul. Poate că am început să învățăm asta de când eram bebeluși și eram hrăniți la program. Atunci când primeam lapte din 3 în 3 ore, însă nouă ne era foame din 2 în 2, am învățat să nu mai ascultăm de ce ne transmite corpul, pentru că rezolvarea externă nu se leagă de ceea ce simțeam noi. Mai pe scurt (și am tot zis asta și o s-o tot repet): atunci când un bebeluș nu i se îndeplinesc nevoile la timp, învață să nu le mai bage în seamă, pentru că nu experimentează, de exemplu, hrana ca o rezolvare a foamei, ci ceva ce vine aleator din exterior. Iar foamea nu are altă soluție decât aceea de a fi ignorată.

Apoi, cu toți stimulii din jurul nostru, din viața noastră modernă, a fost din ce în ce mai puțin timp să ne ascultăm interiorul. Cu lumini, sunete, reclame, culori, mailuri, telefoane, n-a mai fost timp pentru a ne reîntoarce în interior. ”Ce să fac? Să stau degeaba și să ascult ce vrea corpul să-mi transmită? Dar am taskuri de planificat și rufe de împachetat”. Și agitația vieții continuă.

De multe ori planurile și rutinele pe care ni le luăm din cărți și de la specialiști devin un exoschelet de care avem nevoie.

În toată această agitație, de multe ori planurile și rutinele pe care ni le luăm din cărți și de la specialiști devin un exoschelet de care avem nevoie. Pentru că nu știm cum să ascultăm de noi, ca să ne fie mai bine, ascultăm de ce ne spun alții să facem, ca să ne fie mai bine. E o structură externă care ne ajută să funcționăm (și să o facem bine, de multe ori) și să aducem ”obiceiuri bune” în viețile noastre. Dar e nevoie de efort constant ca să întreținem aceste structuri și chiar și atunci când ne intrăm în ritm cu ele, tot trebuie să fim mereu atenți și să tot facem fine-tuning la ele.

Apropos de asta, am și un exemplu. Acum vreo 4 ani, pe vremea când aveam un program haotic de somn, care-mi afecta și ziua, dar și noaptea, am decis că am nevoie să-mi pun eu mie însămi niște limite și să am grijă de mine să mă odihnesc. Motivația era oarecum tot externă: pentru că nu eram odihnită, nu aveam răbdare cu copiii și îmi era greu cu ei. Sub această motivație externă mai era și una internă (aceea că nu mă simțeam bine), dar pentru că nu eram atentă la mine, pe-asta puteam s-o trec cu vederea. Așa că am decis să-mi fac un program de somn. Seara, pe la 10.30 aveam o alarmă, care-mi amintea să mă duc să mă culc. Iar dimineața aveam alarme în carne și oase, care mă trezeau la aceeași oră și care nu puteau fi nicicum snooze-uite. Simpatice alarmele, dacă mă culcam la timp. Obositoare alarmele, dacă mă prindea 2 dimineața muncind sau frecând duda pe telefon sau laptop. 

Treaba cu alarma a funcționat o vreme, însă era nevoie să fiu foarte atentă la cum funcționa. Adică, dacă se întâmpla o dată într-o lună albastră (îmi place expresia din engleză, așa că am zis că vreau s-o folosesc și în română :D) să adorm odată cu copiii, alarma asta funcționa pe dos de ce aveam eu nevoie și suna și mă trezea, ca să mă anunțe să mă culc. Terapeutul mi-a sugerat atunci că am mutat-o pe mama reală (cea de la care învățasem în copilărie să nu ascult de interior, ci să ascult de rutina stabilită de alții, din exterior) într-un telefon și că funcționez la fel de rigid ca atunci. 

Era adevărat, chiar m-a amuzat comparația. Însă structura asta externă, acest exoschelet, m-a ajutat atunci să revin rapid la niște ore normale de somn, iar apoi am renunțat la alarmă și am început să mă ascult: când îmi e somn și cât de realist e să nu mă culc acum și să mai aștept. Mult mai rapid decât m-aș fi așteptat, am ajuns la un program de somn care nu mă mai lasă să mă mai culc târziu. Și e ceva ce vine din mine și nu mai am nevoie să depun niciun fel de efort în exterior, ca să pot să-l susțin. Sunt convinsă că aș fi putut și fără alarmă, acum dacă stau să mă gândesc. Însă am avut nevoie de acea întrebare/observație în terapie ca să fiu un pic mai atentă la mine. Și asta e diferența dintre o carte de self help și să lucrezi cu un specialist (care e cu adevărat specialist): specialistul te ajută să-ți găsești tu structura internă, 100% custom-made și nu-ți spune ce să faci, ci doar îți pune întrebările potrivite, ca să poți să-ți spui tu ce să faci. Grozav, nu?

Exoscheletul necesită efort ca să se poată susține.

Energie pe termen lung. Văd asta la mamele cu care lucrez. Care funcționează minunat cu aceste structuri externe până când nu mai funcționează minunat. Până când nu mai e energie și exoscheletul se prăbușește. Și-atunci se vede epuizarea, atunci se vede nemulțumirea corpului de a nu fi fost ascultat, atunci se vede cât de tare s-au îndepărtat de ele. 

Da, susțin să vă ascultați corpurile. Să fiți atente la nevoile voastre și să vi le împliniți. Să cereți și să acceptați ajutoru celor din jur. Mama-martir e un model cultural dăunător. Dăunează mamei, dăunează copiilor, dăunează familiei cu totul și societății la fel. Și-n plus, viața nu e (doar) un job care trebuie planificat.

Așadar, luați-vă timp să vă ascultați interiorul. El știe exact ce aveți nevoie, doar că de multe ori nu știe că poate vorbi și că poate fi ascultat. 

 

De ce să-ți asculți corpul în loc să asculți de o carte

De ce să-ți asculți corpul în loc să asculți de o carte

facebookinstagramyoutuberss Că îmi place foarte mult să vorbesc despre dezvoltarea personală, poate că știți deja. Și că-mi place să vă dau idei și sugestii despre ce ați putea face ca să vă îmbunătățiți viața, poate că știți și asta. Și că nu sunt fan al rețetelor 1...

Hipersensibilitatea adulților și copiilor

Hipersensibilitatea adulților și copiilor

facebookinstagramyoutuberss Prea multă gălăgie, prea multe lumini, prea mulți oameni, prea multă agitație. Așa experimentează lumea persoanele hipersensibile, iar experiențele care sunt ușor de gestionat pentru cei cu o toleranță mai ridicată la stimuli, devin...

Tu ce faci să ai grijă de tine?

Tu ce faci să ai grijă de tine?

facebookinstagramyoutuberss Trăim niște vremuri tare liniștite ale existenței omenirii. Noi, aici, în România, unde este corupție și unde te temi să-ți dai copilul la școala de cartier, pentru că nu știi peste ce tip de oameni o să dea acolo, trăim niște vremuri...

Acidul folic – Beneficii pentru creierul adulților și copiilor

Acidul folic – Beneficii pentru creierul adulților și copiilor

După ce am scris articolul anterior, mi-am dat seama că nu am inclus în el ceva la fel de important: acidul folic. Acum 9 ani, când am rămas însărcinată cu Ema, medicul mi-a prescris câteva recomandări pentru sarcină. Mi-a dat o listă de analize pe care le aveam de...

Grijă de tine, ca să-ți fie bine

Grijă de tine, ca să-ți fie bine

facebookinstagramyoutuberssAm tot scris și spus eu asta, însă o s-o tot repet, pentru acelea dintre voi care m-au cunoscut mai târziu. Până acum câțiva ani, relația mea cu pielea mea era una aproape non-existentă. Tenul meu a fost mereu extrem de permisiv și...

De ce să-ți asculți corpul în loc să asculți de o carte

Că îmi place foarte mult să vorbesc despre dezvoltarea personală, poate că știți deja. Și că-mi place să vă dau idei și sugestii despre ce ați putea face ca să vă îmbunătățiți viața, poate că știți și asta. Și că nu sunt fan al rețetelor 1 size fits all cred că m-ați tot auzit spunând. Nu sunt fanul rutinelor și planurilor fixe și rigide și cred foarte mult în libertatea de a decide în fiecare moment din viață ce anume merită făcut fix atunci, care sunt riscurile și care sunt beneficiile.

Cred foarte mult în libertatea de a decide în fiecare moment din viață ce anume merită făcut fix atunci, care sunt riscurile și care sunt beneficiile

Și știu că asta sună greu de realizat, pentru că pare un consum foarte mare de energie să iei astfel de decizii tot timpul, dar nu trebuie să le iei conștient tot timpul, pentru că există un truc pe care mintea și corpul nostru îl știu și au nevoie să le dăm drumul să-l folosească. Nu știu exact cum să denumesc acest truc – poate că e simțul denumit interocepție? Interocepția este unul din simțurile corpului nostru, care însă nu se raportează la exterior. Simțul gustului ne ajută atunci când mâncăm sarmale sau înghețată, simțul văzului ne ajută să vedem pe unde mergem și să ne alegem cărți din librărie, simțul mirosului ne ajută să facem diferența dintre parfumurile de femei și parfumurile de bărbați (mai multe despre simțuri am mai scris aici: Cele 8 simțuri și idei de activități pentru a le calibra).

Simțul interoceptiv ne întoarce atenția în corpul nostru și simte ce se întâmplă acolo. Și poate că de el ne ajutăm atunci când în loc să urmăm 7 pași către o viață mai liniștită, pe care i-am citit într-o carte, ne ascultăm corpul, care știe cel mai bine ce anume are nevoie. 

Cel mai bun specialist în self-help ne suntem noi înșine, cu condiția să învățăm să ne ascultăm.

Am observat și la mine și la alți oameni din jurul meu cum se întâmplă adesea să așteptăm să ni se spună ce să facem și cum să facem ca să ne fie mai bine. Însă nimeni nu știe mai bine decât noi înșine ce nevoi avem, de fapt. Nimeni, în afară de corpul nostru, nu știe ce se întâmplă cu corpul nostru și cu noi. Cei din jur pot veni, într-adevăr, cu sugestii, care să ne fie de ajutor chiar dacă nu sunt 100% personalizate pe nevoile noastre, însă cel mai bun specialist în self-help ne suntem noi înșine, cu condiția să învățăm să ne ascultăm. 

Pe parcursul vieții am fost nevoiți de multe ori să ignorăm ceea ce ne transmite corpul. Poate că am început să învățăm asta de când eram bebeluși și eram hrăniți la program. Atunci când primeam lapte din 3 în 3 ore, însă nouă ne era foame din 2 în 2, am învățat să nu mai ascultăm de ce ne transmite corpul, pentru că rezolvarea externă nu se leagă de ceea ce simțeam noi. Mai pe scurt (și am tot zis asta și o s-o tot repet): atunci când un bebeluș nu i se îndeplinesc nevoile la timp, învață să nu le mai bage în seamă, pentru că nu experimentează, de exemplu, hrana ca o rezolvare a foamei, ci ceva ce vine aleator din exterior. Iar foamea nu are altă soluție decât aceea de a fi ignorată.

Apoi, cu toți stimulii din jurul nostru, din viața noastră modernă, a fost din ce în ce mai puțin timp să ne ascultăm interiorul. Cu lumini, sunete, reclame, culori, mailuri, telefoane, n-a mai fost timp pentru a ne reîntoarce în interior. ”Ce să fac? Să stau degeaba și să ascult ce vrea corpul să-mi transmită? Dar am taskuri de planificat și rufe de împachetat”. Și agitația vieții continuă.

De multe ori planurile și rutinele pe care ni le luăm din cărți și de la specialiști devin un exoschelet de care avem nevoie.

În toată această agitație, de multe ori planurile și rutinele pe care ni le luăm din cărți și de la specialiști devin un exoschelet de care avem nevoie. Pentru că nu știm cum să ascultăm de noi, ca să ne fie mai bine, ascultăm de ce ne spun alții să facem, ca să ne fie mai bine. E o structură externă care ne ajută să funcționăm (și să o facem bine, de multe ori) și să aducem ”obiceiuri bune” în viețile noastre. Dar e nevoie de efort constant ca să întreținem aceste structuri și chiar și atunci când ne intrăm în ritm cu ele, tot trebuie să fim mereu atenți și să tot facem fine-tuning la ele.

Apropos de asta, am și un exemplu. Acum vreo 4 ani, pe vremea când aveam un program haotic de somn, care-mi afecta și ziua, dar și noaptea, am decis că am nevoie să-mi pun eu mie însămi niște limite și să am grijă de mine să mă odihnesc. Motivația era oarecum tot externă: pentru că nu eram odihnită, nu aveam răbdare cu copiii și îmi era greu cu ei. Sub această motivație externă mai era și una internă (aceea că nu mă simțeam bine), dar pentru că nu eram atentă la mine, pe-asta puteam s-o trec cu vederea. Așa că am decis să-mi fac un program de somn. Seara, pe la 10.30 aveam o alarmă, care-mi amintea să mă duc să mă culc. Iar dimineața aveam alarme în carne și oase, care mă trezeau la aceeași oră și care nu puteau fi nicicum snooze-uite. Simpatice alarmele, dacă mă culcam la timp. Obositoare alarmele, dacă mă prindea 2 dimineața muncind sau frecând duda pe telefon sau laptop. 

Treaba cu alarma a funcționat o vreme, însă era nevoie să fiu foarte atentă la cum funcționa. Adică, dacă se întâmpla o dată într-o lună albastră (îmi place expresia din engleză, așa că am zis că vreau s-o folosesc și în română :D) să adorm odată cu copiii, alarma asta funcționa pe dos de ce aveam eu nevoie și suna și mă trezea, ca să mă anunțe să mă culc. Terapeutul mi-a sugerat atunci că am mutat-o pe mama reală (cea de la care învățasem în copilărie să nu ascult de interior, ci să ascult de rutina stabilită de alții, din exterior) într-un telefon și că funcționez la fel de rigid ca atunci. 

Era adevărat, chiar m-a amuzat comparația. Însă structura asta externă, acest exoschelet, m-a ajutat atunci să revin rapid la niște ore normale de somn, iar apoi am renunțat la alarmă și am început să mă ascult: când îmi e somn și cât de realist e să nu mă culc acum și să mai aștept. Mult mai rapid decât m-aș fi așteptat, am ajuns la un program de somn care nu mă mai lasă să mă mai culc târziu. Și e ceva ce vine din mine și nu mai am nevoie să depun niciun fel de efort în exterior, ca să pot să-l susțin. Sunt convinsă că aș fi putut și fără alarmă, acum dacă stau să mă gândesc. Însă am avut nevoie de acea întrebare/observație în terapie ca să fiu un pic mai atentă la mine. Și asta e diferența dintre o carte de self help și să lucrezi cu un specialist (care e cu adevărat specialist): specialistul te ajută să-ți găsești tu structura internă, 100% custom-made și nu-ți spune ce să faci, ci doar îți pune întrebările potrivite, ca să poți să-ți spui tu ce să faci. Grozav, nu?

Exoscheletul necesită efort ca să se poată susține.

Energie pe termen lung. Văd asta la mamele cu care lucrez. Care funcționează minunat cu aceste structuri externe până când nu mai funcționează minunat. Până când nu mai e energie și exoscheletul se prăbușește. Și-atunci se vede epuizarea, atunci se vede nemulțumirea corpului de a nu fi fost ascultat, atunci se vede cât de tare s-au îndepărtat de ele. 

Da, susțin să vă ascultați corpurile. Să fiți atente la nevoile voastre și să vi le împliniți. Să cereți și să acceptați ajutoru celor din jur. Mama-martir e un model cultural dăunător. Dăunează mamei, dăunează copiilor, dăunează familiei cu totul și societății la fel. Și-n plus, viața nu e (doar) un job care trebuie planificat.

Așadar, luați-vă timp să vă ascultați interiorul. El știe exact ce aveți nevoie, doar că de multe ori nu știe că poate vorbi și că poate fi ascultat. 

De ce să-ți asculți corpul în loc să asculți de o carte

De ce să-ți asculți corpul în loc să asculți de o carte

facebookinstagramyoutuberss Că îmi place foarte mult să vorbesc despre dezvoltarea personală, poate că știți deja. Și că-mi place să vă dau idei și sugestii despre ce ați putea face ca să vă îmbunătățiți viața, poate că știți și asta. Și că nu sunt fan al rețetelor 1...

Hipersensibilitatea adulților și copiilor

Hipersensibilitatea adulților și copiilor

facebookinstagramyoutuberss Prea multă gălăgie, prea multe lumini, prea mulți oameni, prea multă agitație. Așa experimentează lumea persoanele hipersensibile, iar experiențele care sunt ușor de gestionat pentru cei cu o toleranță mai ridicată la stimuli, devin...

Tu ce faci să ai grijă de tine?

Tu ce faci să ai grijă de tine?

facebookinstagramyoutuberss Trăim niște vremuri tare liniștite ale existenței omenirii. Noi, aici, în România, unde este corupție și unde te temi să-ți dai copilul la școala de cartier, pentru că nu știi peste ce tip de oameni o să dea acolo, trăim niște vremuri...

Acidul folic – Beneficii pentru creierul adulților și copiilor

Acidul folic – Beneficii pentru creierul adulților și copiilor

După ce am scris articolul anterior, mi-am dat seama că nu am inclus în el ceva la fel de important: acidul folic. Acum 9 ani, când am rămas însărcinată cu Ema, medicul mi-a prescris câteva recomandări pentru sarcină. Mi-a dat o listă de analize pe care le aveam de...

Grijă de tine, ca să-ți fie bine

Grijă de tine, ca să-ți fie bine

facebookinstagramyoutuberssAm tot scris și spus eu asta, însă o s-o tot repet, pentru acelea dintre voi care m-au cunoscut mai târziu. Până acum câțiva ani, relația mea cu pielea mea era una aproape non-existentă. Tenul meu a fost mereu extrem de permisiv și...

Gustarea hrănitoare de la școală sau ”Ce minunății a mai pus mami în pachețelul de școală al Emei”

Gustarea hrănitoare de la școală sau ”Ce minunății a mai pus mami în pachețelul de școală al Emei”

Scris de Diana Vijulie

Partea mea preferată în a avea copiii la școală și la grădiniță era că acolo se ocupa altcineva să le facă meniul zilnic. Când am ales unde se duc copiii mei să învețe, am aruncat un ochi critic și la meniu și m-am asigurat că primesc acolo ce ar primi și acasă și nu lucruri care cred că le-ar dăuna. Și, vai! Ce bine era să nu mai am astfel de griji…

Însă anii 2020-2021 mi-au dat planurile peste cap. Parțial pentru că am stat mult timp acasă și a trebuit să ne ocupăm noi de toate mesele pentru toată familia, parțial și pentru că chiar și atunci când Ema a revenit la școală, cantina a rămas închisă, așa că toți copiii și-au adus mâncare de acasă. Toți copiii, inclusiv Ema.

Eh, dacă la atunci când mâncau la cantină strâmbăturile din nas erau mai mici, pentru că mâncarea devenea un act social și indica apartenența la grup (într-un limbaj mai direct, copiii mâncau împreună aceeași mâncare), atunci când a început să vină fiecare cu pachețelul de acasă lucrurile n-au mai stat chiar așa. 

Drept urmare a trebuit să-mi dau silința să gătesc și să găsesc alimente și combinații care să fie hrănitoare,  distractive, ușor de transportat și de mâncat și care să-i placă. Și ne-am descurcat onorabil, trebuie să recunosc. 

Dacă aveți nevoie, vă recomand cu mâna pe inimă un termos pentru mâncare, care ține mâncarea caldă pentru multe ore la rând. A fost grozav pe tot parcursul anului trecut și o să fie la fel de grozav și în vacanțe și excursiile pe care plănuim să le facem peste vară.

Dacă pentru masa de prânz m-am asigurat că primește în fiecare zi un prânz cald la ea, pentru prima gustare, am căutat să mai și cumpăr chestii care s-o bucure, dar care să conțină și ingrediente sănătoase. N-am trimis-o la școală cu batoane de ciocolată cu zahăr sau bomboane, dar am găsit batoane cu fructe sau cereale, chipsuri de fructe uscate, mixuri de nuci și alune în pachețele simpatice, biscuiți cu puține ingrediente și tot așa. 

De fapt, secretul meu e că mă duc și mă uit în rafturile cu mâncare pentru bebeluși. Chiar dacă am copii de aproape 7 ani și aproape 9 ani, atunci când cer ceva dulce, încă le mai iau piure de fructe și încă le place. Culmea e că atunci când erau mici nu le mâncau. 

Una din ultimele descoperiri, este iaurtul Danonino 70 gr, care vine într-un ambalaj foarte ușor de folosit de copil, are o cantitate potrivită pentru o gustare și rezistă până la 4 ore în afara frigiderului. Foarte important pentru mine: am citit cu atenție lista de ingrediente și-am aprobat-o pentru cei doi copii ai mei, de 6 ani și jumătate și 8 ani și jumătate. Dacă citiți pe ambalaj o să vedeți și că scrie că are adăugat calciu și Vitamina D, care susțin dezvoltarea oaselor și menținerea unui nivel optim de imunitate (mai ales că la capitolul Vitamina D nu stăm prea bine, fiindcă ne tot ferim de soare). 

Mă bucur tare atunci când dau peste produse care să mă mulțumească și pe mine și care să-i mulțumească și pe copii: adică să fie hrănitoare pentru ei (asta e dorința mea) și să fie frumos ambalate și bune la gust (asta e dorința lor). Așa că mi-am făcut o listă cu astfel de produse și trebuie să recunosc că nu e chiar o listă foarte lungă.

Iar în caz că aveți nevoie de inspirație pentru prânzuri și gustări ale copiilor, vă las aici unul din ultimele pachețele de mâncare ale Emei. 

Conține o gustare și un prânz.

Gustare:
– o bucată de clafoutis cu piersici (în care am uitat să pun și laptele, dar să știți că iese și așa)

  • un Danonino 70gr

Prânz:

  • bucățele de pui la grătar
  • măsline
  • sparanghel

Acum că vine vara (sper!) și ne așteaptă zile lungi și plimbări prin natură, știu că am mai descoperit o gustare pentru copii, pe care s-o pot pune în rucsac și care să le încarce bateriile, să le dea energia pentru a explora, a se bucura și a se distra. 

Rețetă de prânz în 4 minute pentru Supermom

Rețetă de prânz în 4 minute pentru Supermom

facebookinstagramyoutuberss E deja o săptămână de când copilul de școală s-a întors în online. După o perioadă destul de scurtă în care aveam jumătate de zi să-mi îndeplinesc separat rolurile din viața asta, sunt înapoi în aceeași oală în care sunt mamă, bucătăreasă,...

Cum să-ți faci un plan imperfect de mâncare

Cum să-ți faci un plan imperfect de mâncare

facebookinstagramyoutuberssAcum 5 ani, când Fip era micuț, dar și Ema era micuță era nevoie să fim foarte organizați, ca să n-o luăm razna. Sincer, am tot scris și rescris și reformulat fraza anterioară, ca să evit exagerarea asta, dar mi-am dat seama că nu e chiar o...

Galeta cu afine – încă o rețetă simplă, imposibil de ratat

Galeta cu afine – încă o rețetă simplă, imposibil de ratat

facebookinstagramyoutuberssBună ziua și bun venit în colțișorul nostru de gătit. Astăzi v-am pregătit una din rețetele mele favorite. Ba chiar aș putea spune că v-am pregătit rețeta mea favorită din perioada asta, având în vedere că ”în perioada asta” încă mai am două...

Rulouri cu scorțișoară din aluatul meu de cozonac

Rulouri cu scorțișoară din aluatul meu de cozonac

facebookinstagramyoutuberssA trecut Paștele și dintr-un pliculeț de drojdie căpătat cu prețul vieții (notă pentru copiii copiilor noștri, care n-au prins pandemia: drojdia și-a costat în vremurile acestea prețul ei în aur și era la fel de prezentă în magazine ca și...

Gustarea hrănitoare de la școală sau ”Ce minunății a mai pus mami în pachețelul de școală al Emei”

Partea mea preferată în a avea copiii la școală și la grădiniță era că acolo se ocupa altcineva să le facă meniul zilnic. Când am ales unde se duc copiii mei să învețe, am aruncat un ochi critic și la meniu și m-am asigurat că primesc acolo ce ar primi și acasă și nu lucruri care cred că le-ar dăuna. Și, vai! Ce bine era să nu mai am astfel de griji…

Însă anii 2020-2021 mi-au dat planurile peste cap. Parțial pentru că am stat mult timp acasă și a trebuit să ne ocupăm noi de toate mesele pentru toată familia, parțial și pentru că chiar și atunci când Ema a revenit la școală, cantina a rămas închisă, așa că toți copiii și-au adus mâncare de acasă. Toți copiii, inclusiv Ema.

Eh, dacă la atunci când mâncau la cantină strâmbăturile din nas erau mai mici, pentru că mâncarea devenea un act social și indica apartenența la grup (într-un limbaj mai direct, copiii mâncau împreună aceeași mâncare), atunci când a început să vină fiecare cu pachețelul de acasă lucrurile n-au mai stat chiar așa.

Drept urmare a trebuit să-mi dau silința să gătesc și să găsesc alimente și combinații care să fie hrănitoare,  distractive, ușor de transportat și de mâncat și care să-i placă. Și ne-am descurcat onorabil, trebuie să recunosc.

Dacă aveți nevoie, vă recomand cu mâna pe inimă un termos pentru mâncare, care ține mâncarea caldă pentru multe ore la rând. A fost grozav pe tot parcursul anului trecut și o să fie la fel de grozav și în vacanțe și excursiile pe care plănuim să le facem peste vară.

Dacă pentru masa de prânz m-am asigurat că primește în fiecare zi un prânz cald la ea, pentru prima gustare, am căutat să mai și cumpăr chestii care s-o bucure, dar care să conțină și ingrediente sănătoase. N-am trimis-o la școală cu batoane de ciocolată cu zahăr sau bomboane, dar am găsit batoane cu fructe sau cereale, chipsuri de fructe uscate, mixuri de nuci și alune în pachețele simpatice, biscuiți cu puține ingrediente și tot așa.

De fapt, secretul meu e că mă duc și mă uit în rafturile cu mâncare pentru bebeluși. Chiar dacă am copii de aproape 7 ani și aproape 9 ani, atunci când cer ceva dulce, încă le mai iau piure de fructe și încă le place. Culmea e că atunci când erau mici nu le mâncau.

Una din ultimele descoperiri, este iaurtul Danonino 70 gr, care vine într-un ambalaj foarte ușor de folosit de copil, are o cantitate potrivită pentru o gustare și rezistă până la 4 ore în afara frigiderului. Foarte important pentru mine: am citit cu atenție lista de ingrediente și-am aprobat-o pentru cei doi copii ai mei, de 6 ani și jumătate și 8 ani și jumătate. Dacă citiți pe ambalaj o să vedeți și că scrie că are adăugat calciu și Vitamina D, care susțin dezvoltarea oaselor și menținerea unui nivel optim de imunitate (mai ales că la capitolul Vitamina D nu stăm prea bine, fiindcă ne tot ferim de soare).

Mă bucur tare atunci când dau peste produse care să mă mulțumească și pe mine și care să-i mulțumească și pe copii: adică să fie hrănitoare pentru ei (asta e dorința mea) și să fie frumos ambalate și bune la gust (asta e dorința lor). Așa că mi-am făcut o listă cu astfel de produse și trebuie să recunosc că nu e chiar o listă foarte lungă.

Iar în caz că aveți nevoie de inspirație pentru prânzuri și gustări ale copiilor, vă las aici unul din ultimele pachețele de mâncare ale Emei.

Conține o gustare și un prânz.

Gustare:
– o bucată de clafoutis cu piersici (în care am uitat să pun și laptele, dar să știți că iese și așa)

  • un Danonino 70gr

Prânz:

  • bucățele de pui la grătar
  • măsline
  • sparanghel

Acum că vine vara (sper!) și ne așteaptă zile lungi și plimbări prin natură, știu că am mai descoperit o gustare pentru copii, pe care s-o pot pune în rucsac și care să le încarce bateriile, să le dea energia pentru a explora, a se bucura și a se distra.

Rețetă de prânz în 4 minute pentru Supermom

Rețetă de prânz în 4 minute pentru Supermom

facebookinstagramyoutuberss E deja o săptămână de când copilul de școală s-a întors în online. După o perioadă destul de scurtă în care aveam jumătate de zi să-mi îndeplinesc separat rolurile din viața asta, sunt înapoi în aceeași oală în care sunt mamă, bucătăreasă,...

Cum să-ți faci un plan imperfect de mâncare

Cum să-ți faci un plan imperfect de mâncare

facebookinstagramyoutuberssAcum 5 ani, când Fip era micuț, dar și Ema era micuță era nevoie să fim foarte organizați, ca să n-o luăm razna. Sincer, am tot scris și rescris și reformulat fraza anterioară, ca să evit exagerarea asta, dar mi-am dat seama că nu e chiar o...

Galeta cu afine – încă o rețetă simplă, imposibil de ratat

Galeta cu afine – încă o rețetă simplă, imposibil de ratat

facebookinstagramyoutuberssBună ziua și bun venit în colțișorul nostru de gătit. Astăzi v-am pregătit una din rețetele mele favorite. Ba chiar aș putea spune că v-am pregătit rețeta mea favorită din perioada asta, având în vedere că ”în perioada asta” încă mai am două...

Rulouri cu scorțișoară din aluatul meu de cozonac

Rulouri cu scorțișoară din aluatul meu de cozonac

facebookinstagramyoutuberssA trecut Paștele și dintr-un pliculeț de drojdie căpătat cu prețul vieții (notă pentru copiii copiilor noștri, care n-au prins pandemia: drojdia și-a costat în vremurile acestea prețul ei în aur și era la fel de prezentă în magazine ca și...

Locul dulce între pandemie și normalitate

Locul dulce între pandemie și normalitate

Scris de Diana Vijulie

La granița dintre ”e pandemie și stăm toți izolați de alți oameni” și ”am început să dăm drumul la treabă” e o micuță fâșie foarte confortabilă, ”the sweet spot”,  în care putem avea parte de părțile bune din ambele bucăți de viață: încă nu ne-am întors toți la lucratul de la birou tot timpul (și poate că nici nu se va mai întâmpla asta vreodată, pentru că citeam că nici angajatorii nu se înghesuie să-și cheme oamenii înapoi la birou și nici angajații nu vor să renunțe prea ușor la a face 30 de secunde până la birou și la a purta haine de muncă doar în partea de sus a corpului), dar viața din exterior începe să se deschidă și să revină, cât de cât, la normal. 

În acest ”sweet spot”, în care nu-i musai să ne întoarcem la muncă, dar putem călători, de exemplu, există oportunitatea de a munci de oriunde din lume. De a te muta cu domiciliul în orice colț al lumii (da, știu. Lumea ne e cubică și n-are colțuri). Sigur, e important dacă ești angajat să știi care sunt reglementările referitoare la spațiul de unde poți lucra (de exemplu, că e o diferență între telemuncă și munca de la domiciliu și care sunt condițiile).

Pentru mine nu e important, pentru că lucrez pentru mine și-am aprobat deja că pot munci din altă parte, atâta timp cât am internet și intimitate pentru ședințe. Munca mea nu se pretează în totalitate la a fi făcută de pe plajă sau dintr-o cafenea, dar parțial pot face și asta: atunci când îmi fac rapoaratele și planurile de tratament, atunci când scriu articole ca acesta, atunci când îmi fac grafica pentru diferite proiecte sau prezentările pentru cursuri. Doar ședințele-s musai de făcut dintr-un spațiu intim.

Din toamnă probabil că ”beneficiile” pandemiei vor începe să pălească. Voi redeschide cabinetul și voi reîncepe să lucrez față în față, cel puțin cu acei clienți vaccinați, cu care pot împărți o cameră în timp ce am voie să le văd toată fața, fără să-i pun în pericol, însă până atunci, biroul meu de vară se mută mai aproape de plajă. Pe de altă parte, abia aștept să intru în contact autentic cu oamenii, fără să o facem doar de la brâu în sus, prin intermediul unui ecran. 

Vara ta cum o să arate?

 

Ce să faci în Bilbao de ziua ta

Ce să faci în Bilbao de ziua ta

facebookinstagramyoutuberssCând am împlinit 36 de ani (adică vara asta), ziua de 20 nu m-a prins acasă, ci în deplasare. Luna iulie și o parte din luna iunie le-am petrecut în Spania, iar de ziua mea eram în Bilbao. Și pentru că eram în Bilbao, n-am avut tort, n-am...

Locul dulce între pandemie și normalitate

Locul dulce între pandemie și normalitate

facebookinstagramyoutuberss La granița dintre ”e pandemie și stăm toți izolați de alți oameni” și ”am început să dăm drumul la treabă” e o micuță fâșie foarte confortabilă, ”the sweet spot”,  în care putem avea parte de părțile bune din ambele bucăți de viață: încă nu...

De ce nu putem să avem lucruri frumoase

De ce nu putem să avem lucruri frumoase

Bună dimineața tuturor, mai ales familiilor cu copii, care știu că mă citesc mai mult decât familiile fără copii. Astăzi nu o să vină un articol despre Cum să... fii mama perfectă, să-ți crești copiii perfect echilibrați emoțional, susții copilul să-și atingă în...

Primul lucru pe care o să-l facem în 2021 și noul dormitor

Primul lucru pe care o să-l facem în 2021 și noul dormitor

Știți că ziceam la începutul pandemiei că dacă tot o să stăm atât de mult în casă, o să ne-o zugrăvim singuri pe toată? Haha. Mai ziceam atunci câ în câteva luni învăț și o limbă nouă și că nu mai știu ce mai fac. Mă dau de 3 ori peste cap și mă transform în femeia...

Brâul de praf în care s-a oprit timpul

Brâul de praf în care s-a oprit timpul

În curtea prăfoasă și gri e ora la care apusul se transformă în răsărit. Nu mă întreba de unde știu cum se poate transforma un apus în răsărit. Nici măcar de unde știu că nu e invers. E așa cum e, așa cum trebuie să fie lucrurile. E o lume în care există doar apus și...

Locul dulce între pandemie și normalitate

La granița dintre ”e pandemie și stăm toți izolați de alți oameni” și ”am început să dăm drumul la treabă” e o micuță fâșie foarte confortabilă, ”the sweet spot”,  în care putem avea parte de părțile bune din ambele bucăți de viață: încă nu ne-am întors toți la lucratul de la birou tot timpul (și poate că nici nu se va mai întâmpla asta vreodată, pentru că citeam că nici angajatorii nu se înghesuie să-și cheme oamenii înapoi la birou și nici angajații nu vor să renunțe prea ușor la a face 30 de secunde până la birou și la a purta haine de muncă doar în partea de sus a corpului), dar viața din exterior începe să se deschidă și să revină, cât de cât, la normal. 

În acest ”sweet spot”, în care nu-i musai să ne întoarcem la muncă, dar putem călători, de exemplu, există oportunitatea de a munci de oriunde din lume. De a te muta cu domiciliul în orice colț al lumii (da, știu. Lumea ne e cubică și n-are colțuri). Sigur, e important dacă ești angajat să știi care sunt reglementările referitoare la spațiul de unde poți lucra (de exemplu, că e o diferență între telemuncă și munca de la domiciliu și care sunt condițiile).

Pentru mine nu e important, pentru că lucrez pentru mine și-am aprobat deja că pot munci din altă parte, atâta timp cât am internet și intimitate pentru ședințe. Munca mea nu se pretează în totalitate la a fi făcută de pe plajă sau dintr-o cafenea, dar parțial pot face și asta: atunci când îmi fac rapoaratele și planurile de tratament, atunci când scriu articole ca acesta, atunci când îmi fac grafica pentru diferite proiecte sau prezentările pentru cursuri. Doar ședințele-s musai de făcut dintr-un spațiu intim.

Din toamnă probabil că ”beneficiile” pandemiei vor începe să pălească. Voi redeschide cabinetul și voi reîncepe să lucrez față în față, cel puțin cu acei clienți vaccinați, cu care pot împărți o cameră în timp ce am voie să le văd toată fața, fără să-i pun în pericol, însă până atunci, biroul meu de vară se mută mai aproape de plajă. Pe de altă parte, abia aștept să intru în contact autentic cu oamenii, fără să o facem doar de la brâu în sus, prin intermediul unui ecran. 

Vara ta cum o să arate?

Ce să faci în Bilbao de ziua ta

Ce să faci în Bilbao de ziua ta

facebookinstagramyoutuberssCând am împlinit 36 de ani (adică vara asta), ziua de 20 nu m-a prins acasă, ci în deplasare. Luna iulie și o parte din luna iunie le-am petrecut în Spania, iar de ziua mea eram în Bilbao. Și pentru că eram în Bilbao, n-am avut tort, n-am...

Locul dulce între pandemie și normalitate

Locul dulce între pandemie și normalitate

facebookinstagramyoutuberss La granița dintre ”e pandemie și stăm toți izolați de alți oameni” și ”am început să dăm drumul la treabă” e o micuță fâșie foarte confortabilă, ”the sweet spot”,  în care putem avea parte de părțile bune din ambele bucăți de viață: încă nu...

De ce nu putem să avem lucruri frumoase

De ce nu putem să avem lucruri frumoase

Bună dimineața tuturor, mai ales familiilor cu copii, care știu că mă citesc mai mult decât familiile fără copii. Astăzi nu o să vină un articol despre Cum să... fii mama perfectă, să-ți crești copiii perfect echilibrați emoțional, susții copilul să-și atingă în...

Primul lucru pe care o să-l facem în 2021 și noul dormitor

Primul lucru pe care o să-l facem în 2021 și noul dormitor

Știți că ziceam la începutul pandemiei că dacă tot o să stăm atât de mult în casă, o să ne-o zugrăvim singuri pe toată? Haha. Mai ziceam atunci câ în câteva luni învăț și o limbă nouă și că nu mai știu ce mai fac. Mă dau de 3 ori peste cap și mă transform în femeia...

Brâul de praf în care s-a oprit timpul

Brâul de praf în care s-a oprit timpul

În curtea prăfoasă și gri e ora la care apusul se transformă în răsărit. Nu mă întreba de unde știu cum se poate transforma un apus în răsărit. Nici măcar de unde știu că nu e invers. E așa cum e, așa cum trebuie să fie lucrurile. E o lume în care există doar apus și...