…și la care poate nu te-ai gândit.
Noi, ca psihoterapeuți, trebuie să facem multe. Și multe dintre lucrurile pe care le facem, sunt intuitive. Și te-ai aștepta să le facem.
Dacă ne luăm munca în serios:
Facem o facultate și un master.
Facem sute (poate chiar mii) de ore de formare.
Trecem printr-un proces de sute de ore de terapie și dezvoltare personală, care nu se încheie, de fapt, niciodată.
Facem sute de ore de supervizare și nu încheiem supervizarea niciodată.
Scriem lucrări de zeci sau sute de pagini.
Documentăm sute de studiu de caz.
Facem sute de planuri de tratament.
Suntem atenți, în același timp, la emoțiile noastre, la emoțiile clientului, la limbajul corpului pacientului/clientului, la limbajul corpului nostru, la relația dintre noi, la microgesturi, la senzații corporale, la schimbări de stare, la canale de comunicare permanent în schimbare, la asocieri cu evenimente trecute, etc.
Și câte altele mai facem.
Însă, pe lângă astea, care par complet neieșite din comun, aș vrea să vă mai aduc în vedere 3 lucruri pe care le fac sau le-am făcut și cu care mi-am bătut nițel capul pe alocuri și la care nu m-aș fi gândit că sunt atât de importante, pe vremuri.
1. Securizarea documentelor virtuale
Confidențialitatea e una din cheile unei relații terapeutice de succes. Pentru mine, a păstra confidențialitatea pacienților/clienților e unul dintre cele mai importante aspecte. Cum multe dintre informațiile pe care le am despre clienții mei sunt în format virtual (deh, trăim în era tabletei ca substitut pentru orice), securizarea digitală mi-a dat mult de muncă. Parole, securizarea rețelei, stocarea lor într-un spațiu accesibil ușor de mine, dar nu și de alții, criptare, pe toate le-am luat în serios.
2. Securizarea documentelor fizice
Unele dintre contracte, notițe, etc. sunt în format fizic. Aici e mai ușoară treaba. O imprimantă proprie pentru printat orice în cabinet(ca să nu mă tem dacă printez documentele prin alte părți și plus că e și la îndemână și e mai ieftin, cu câte un tuș de imprimantă cumpărat o dată la o mie de ani) și un dulap metalic cu cheie (de fapt, în proiectul mobilei de cabinet am multe sertare de bibliotecă direct cu cheie… Când o să fie gata nu mai știu să vă zic, pentru că l-am tot amânat…)
3. Planul în caz că mor
Da… Și pentru situația asta am nevoie de un plan… Pentru că e important ca în caz că mie mi se întâmplă ceva, acest proces să fie gestionat în mod sănătos de cineva. Nu de mine, evident. Și-atunci, am nevoie de un plan pentru a mă asigura că e cineva care poate să îmi informeze pacienții/clienții despre ce mi s-a întâmplat și care poate, apoi, să și gestioneze procesul: deci… un alt psihoterapeut.