Familia noastră nucleu este compusă din 12 picioare. 8 de oameni (deci suntem 4) și 4 de cățel. Cățelul care trăiește în familia noastră de aproape 7 ani este un Schnauzer negru, foarte iubitor și extrem de energic.
În acest articol o să vă povestesc nițel despre rasa lui și de ce am ales un Schnauzer și nu altceva,
Schnauzerul este un câine de talie medie, musai tuns cu mustață și bărbiță și sprâncene stufoase. Are un temperament plin de viață, așa că e un partener de joacă tare vesel și simpatic. Și agasant câteodată, când energia lui o depășește pe a noastră. Noroc cu copiii, care au și ei la fel de multă energie ca și el.
Schnauzerii au personalități puternice, cu numeroase trăsături de caracter care par să se contrazică reciproc. Sunt extrem de vioi dar foarte echilibrati in interior, sunt afectuosi dar si incapatanati, curajosi si vigilenti dar si jucausi. Această versatilitate îi face câini adaptabili, care se simt ca acasă în rolul de câini loiali de familie, precum și câini de pază neînfricați Iar noi ne-am lovit adesea de acest paradox câinesc și am sperat să reușim să încurajăm mai mult aspectele pozitive, dar nu ne-a ieșit mereu.
Câinele sportiv, isteț și încăpățânat
Dacă te gândești să îți iei un Schnauzer, ia în calcul că trebuie să-l menții activ. Noi am ales un câine jucăuș pentru că știam că avem doi copii jucăuși și pentru că stăm la curte. Deși între timp s-a mai lenevit și el și a devenit mai mult câine de interior decât de exterior, nu cred că i-ar fi prins la fel de bine viața la bloc. Are nevoie de loc să alerge, să se tăvălească, să sară și să facă un soi de circ câinesc. Câinii care nu sunt antrenați suficient dezvoltă adesea comportamente nedorite și am pățit asta cu el, când erau copiii mai mici, iar eu aveam disponibilitate mai puțină pentru el. Fugea de acasă, făcea prostii, câteodată mă scotea din sărite. Datorită nivelului ridicat de încredere și inteligență, unii Schnauzer au tendința de a fi dominanti și protectori.
Și asta am pățit cu el, până mi-am dat seama că el credea că eu am nevoie de protecția lui. Inteligența și-o folosea fie ca să descopere modalități noi de a fugi de acasă (a învățat să deschidă mai multe sisteme de porți, a săpat pe sub gard, deși nu e o rasă care sapă, a învățat câteva trucuri simple în 5-10 minute), fie ca să aibă grijă de mine. În principiu, încerca să mă protejeze de alți câini sau de alți… copii. Atunci când m-am prins de dinamica asta a noastră nesănătoasă, m-am apucat să-i arăt că dețin controlul asupra situației și că nu am nevoie să mă protejeze el. De atunci ne e mult mai bine. Schnauzerul nostru s-a dovedit a fi un câine extrem de afectuos și ascultător.
Câine de familie atent, dar nu neapărat iubitor de copii gălăgioși
Schnauzerii își iubesc oamenii și preferă să fie alături de ei în orice moment. Când am citit despre această rasă, am aflat că atunci când câinele este bine, se înțelege deosebit de bine cu copiii și le este loial. Ce nu am știut, este că această rasă nu e suficient de încrezătoare în străini cât să nu rămână mereu în alertă și că nu apreciază copiii gălăgioși. Da, de copiii noștri ascultă, indiferent cât sunt de gălăgioși, dar când vin și alți copii care țipă și fac nebunii sau care par să se lupte cu copiii noștri, intră în priză. Se vede că se simte confuz și că nu înțelege care e rolul lui atunci: să apere, să nu apere… Deci nu e câinele care să stea cu copiii atunci când le vin musafiri, decât dacă musafirii au și ei câinii lor și știu să pună limite (devine obedient atunci când i se pun limite).
Aici recunosc că mi-ar fi plăcut un câine puțin mai tolerant…
Câinele gălăgios
Un alt lucru pe care ni l-am fi dorit, dar nu l-am primit, a fost un câine care nu latră prea mult. Da, Schnauzerul este un câine căruia îi place să comunice mult verbal, să raporteze tot ce vede pe geam sau aude afară. La casă mai e cum mai e, mai ales că acum ne ascultă când îi spunem ”Șșșșșș” sau am mai învățat că dacă mă duc cu el la geam să văd și eu ce-mi arată el, se declară mulțumit că am preluat responsabilitatea de a proteja casa de ce pericol a descoperit el, și apoi își vede de treabă și tace. E un fel de alarmă cu picioare, dar cu un senzor foarte sensibil.
Însă… l-am adus în câteva zile la cabinet, care e la parterul unui bloc (cu cartoane în loc de pereți, aș zice). A fost o experiență îngrozitoare și pentru el, și pentru mine și pentru vecini. Ar fi lătrat încontinuu…
Dar… alternativa la acel moment era un Terrier, care latră mai puțin decât un Schnauzer, dar care… sapă. Nu am vrut un câine care sapă, pentru că V. avea gazon și flori în grădină, iar eu casa plină de ghivece. De săpat nu sapă, dar la cât de activ e, a distrus gazonul alergând pe el și făcând pipi pe el, iar florile la fel. Dar nu sapă.
Cum îl îngrijim
Un alt criteriu atunci când am ales rasa, a fost să nu năpârlească și să nu am casa plină de păr aspru, care intră în toate și nu mai iese niciodată. La capitolul acesta, Schnauzerul stă foarte bine. Nu pierde mai mult păr decât noi, oamenii, iar părul pe care îl aspirăm, e docil și nu rămâne fixat pe cine știe pe unde. Ideal ar fi să îl pieptănăm zilnic, mai ales zona de barbă și mustață. Dar nu stă, și pentru că nu-i place și e încăpățânat, dar și pentru că nu l-am obișnuit cu asta de mic. În apărarea mea, pe vremea aia abia stăteau copiii să-i pieptăn. Am decis atunci că putem avea un câine nepieptănat, dar doi copii hrăniți și o mamă cu mințile în capul ei. Poate ar fi fost bine să investesc totuși ceva mai mult în răbdarea lui cu peria…
De tuns îl tundem rar. Cam de 3 ori pe an, cu excepția părului de pe față, cap, urechi și spate, unde bag mașina de tuns cam o dată la 6-8 săptămâni și îl tund scurt. Avem o mașină de tuns de la Lidl, foarte ieftină și foarte bună pentru așa ceva.
Probleme grave de sănătate am avut cu el doar atunci când l-a înțepat o căpușă și a făcut Borelioză, dar și pe asta a dus-o foarte bine corpul lui. Pare un câine sănătos.
Având copii deja pe vremea când l-am adus în familie, l-am tratat nițel ca pe un al treilea copil, așa că eram pregătită cu numărul de telefon al unui veterinar și cu numărul de telefon al unei clinici veterinare non stop. Da, mai bine să le ai la îndemână și să n-ai nevoie de ele, decât invers.
În afară de Borelioză, am fost cu el pentru vaccinurile câinești specifice și pentru tuns și baie atunci când n-aveam eu chef sau timp să-l fac.
Educația Schnauzerului
Ce am învățat de la Doni în ultimii 7 ani și mi-am confirmat și citind mai multe despre rasa lui, este că pentru a avea un Schnauzer echilibrat, e nevoie să-i puneți mintea și corpul la contribuție. Îi plac aventurile, îi place să fie activ și îi place să învețe chestii de la oameni.
Nu vă așteptați să jucați Aport cu ei de bună voie, însă așteptați-vă să vă jucați jocuri de tras și hârjonit, care le plac mult (tipul tug’n’play). Noi am descoperit că putem juca și un soi de volei cu baloane cu Doni și e tare distractiv pentru noi toți.
E nevoie să fiți voi siguri pe voi și echilibrați, să îi arătați că vă simțiți în siguranță și că aveți controlul. Altfel devine agitat și paranoic și preia el controlul. Și nu vreți asta.