Acum ceva timp am scris un articol denumit ”Cu ce încalți picioare suferinte”, în care povesteam despre problemele mele cu picioarele. Povesteam în articolul respectiv cum m-am trezit într-o seară de iarnă, când eram cu copiii la plimbare, că nu mai pot nicicum să stau încălțată în piciorul drept, pe care îl simțeam că îmi ia foc dacă nu îl eliberez imediat din adidasul altminteri confortabil, în care era încălțat.Țin minte că m-am descălțat și că am mers așa spre casă, ca Cenușăreasa, cu un picior în adidas și cu celălalt în șosetă. Azi revin cu un update, după atâția ani.
Atunci m-am speriat. Aveam 30 de ani și mă gândeam cu groază ce se întâmplă cu mine, dacă de la vârsta asta încep să nu mai pot să merg. Nu știam ce am, dar mă gândeam că o fi ceva rău de tot. Pentru că și durerea era rea de tot și, de fapt, o aveam de când mă știu, dar până atunci era controlabilă prin pantofii pe care îi puneam în picioare.
Am făcut imediat o programare la medic și m-am prezentat acolo cu simptomele mele. Petreceam atât de mult timp în prezența copiilor pe vremea aia și atât de puțin în prezența adulților, încât țin minte că i-am zis că mă doare ”degețelul”. Am primit diagnosticul și recomandările. Neurom Morton. Musai să port: încălțăminte lată, fără tocuri, să-mi pun talonete ortopedice. Dacă nu merge așa, să revin pentru o injecție cu corticosteroizi. Dacă nici așa, urmează intervenția chirurgicală, cu șanse nu grozave de reușită. Am mulțumit, am plecat, m-am liniștit. Nu e ceva grav, e ceva enervant. Dar există soluții.
Asta era acum 7 ani. Ce-am mai făcut între timp? Ce-a funcționat?
Încălțăminte lată
Funcționează grozav să port încălțăminte lată. De obicei nu sunt cei mai frumoși pantofi, dar dacă am pantofi lați în picioare, pot să merg și 30000 de pași într-o zi fără să mă supere nimic. Papucii Birkenstock sunt grozavi pentru genul meu de probleme, iar iarna nu mai ies din UGG dacă nu merg la birou. Sau Moon Boots, pentru dat cu sania. Pentru drumeții pe munte am investit în niște adidași-ghete de la Altra, cu care am urcat ore întregi fără nicio problemă.
Pentru restul de încălțăminte, trebuie ca din când în când să mă opresc și să mă descalți, să-mi masez nițel tălpile și-apoi să plec mai departe. Cu cât sunt pantofii mai înguști, cu atât trebuie să fac pauzele astea mai des.
Pantofi cu toc, dar nu înguști
După diagnosticul de atunci, când am aflat că n-o să mai pot purta tocuri, am fost tare amărâtă. Abia așteptam să crească copiii, să încep și eu să lucrez printre adulți și să mă îmbrac frumușel, cu pantofi cu toc și fuste creion. Ei, după ce întâi m-am amărât rău, apoi am descoperit o pereche de botine late, cu toculeț kitten, pe care le puteam purta. Din când în când cu câte o pauză de masat tălpile, dar la intervale destul de mari. Așa mi-am făcut curaj să încerc și alte variante și mi-am dat seama că dacă pantofii sunt lați, pot să îi port chiar dacă au toc. Acum port și tocuri de 8 toată ziua, merg cu ele prin oraș, dar pantofii/ghetele/cizmele sunt lați/late. Conduc desculță, ca să las piciorul să se relaxeze. Iar la cabinet, între ședințe, mă mai descalți.
Masaj
Tot prin acea perioadă am primti cadou de ziua mea un voucher la un masaj foarte smecher. Soțul meu mi-a dat voucherul, apoi a preluat și copiii în ziua respectivă, drept urmare cadoul a fost: o zi în care să fac ce vreau eu și-apoi să merg la masaj. A fost extraordinar. Copiii aveau 3 ani și jumătate și un an și jumătate, deci ceva mai potrivit nici că exista. Am fost la masaj atunci, apoi la salon să mă spăl pe păr de uleiul pe care mi-l pusese în cap doamna balineză de la masaj, apoi am căscat gura prin magazine și-apoi am venit acasă. Mi-nu-nat.
Ei, acelei doamne balineze i-am povestit despre cum mă doare pe mine talpa. Mi-a masat-o pe toate părțile, a tras de toate oasele, a făcut magie. 2 luni de zile apoi n-am mai avut nicio supărare cu piciorul.
Talonete încă nu mi-am făcut, pentru că m-am descurcat fără, dar la un moment dat și-a făcut V. El nu are neapărat probleme cu picioarele, însă el face mult sport și aleargă mult. Așa că și-a făcut o programare la o clinică, unde i-au verificat postura, l-au analizat pe toate părțile, l-au măsurat, observat, etc., iar la final i-au făcut niște talonete pe care și le ține în adidașii de alergat. Atunci am zis că nu mă interesează. Eu mă chinuiam să alerg 1 km, iar el aleargă semimaratoane.
Ce vreau să încerc?
Terapia TECAR
Dar apoi am aflat altceva: că pe lângă controlul postural și talonetele astea făcute specific pe nevoile fiecăruia (V. tocmai îmi zice că după ce le faci, te duci anual la control cu ele și ți le recalibrează gratuit), ei mai au și o terapie care pare că m-ar putea ajuta. Îi zice Terapia Tecar și pare o opțiune pe care acum 7 ani nu aveam la dispoziție.
Dacă ați încercat-o, m-ar ajuta părerile voastre. Dar, una peste alta, viața cu Neuromul Morton nu e chiar așa incomodă, dacă respecți niște chesiuni minime. Mă bucur să pot scrie asta, 7 ani mai târziu, când lucrurile nu doar că nu s-au înrăutățit de la vârstă, ba chiar s-au îmbunătățit.