N-am mai scris de mult timp un articol pe tema asta. Cumva, era un subiect mai mult de interes când erau copiii mai mici și pe măsură ce au crescut, și-a mai pierdut din importanța declarată. Chiar dacă în viața noastră de zi cu zi, tot e ceva important pentru mine. Însă e important altfel.
Atunci când erau mici, subiectul era și o noutate, pe lângă faptul că era important. Și învățam cum să îl integrăm în rutina zilelor noastre, ca atunci când introduci un obicei nou în viața ta. La început alegi să îl faci conștient și apoi intră în partea de pilot automat.
A fost o cale lungă în ceea ce privește mâncarea copiilor de la momentul în care s-au născut și până unde suntem aici, când au 8 și 10 ani.
E vremea când erau bebeluși, am respectat recomandările de a-i alăpta exclusiv până la 6 luni (fără apă, ceai, alte alimente) și-apoi am început autogdiversificarea. Amândoi copiii au mâncat cu mânuțele lor mâncarea gătită de mine, în paralel cu alăptatul. Nu am adăugat sare la început și am evitat zahărul cât am putut de mult. La Ema, care era primul copil, am reușit să-l evit mult timp. La Filip, care avea deja o soră mai mare, am reușit să-l evit mai puțin timp.
Una peste alta, în primii ani de viață, amândoi au avut diete echilibrate, ba chiar un pic spre … extremiste.
Alăptarea am încheiat-o cu amândoi înainte de 2 ani. Ema s-a autoînțărcat când eram însărcinată cu fratele ei, cu vreo 3 luni înainte să nasc, iar ea avea 1 an și 9 luni. Pe Filip l-am înțărcat eu puțin înainte să împlinească 2 ani, pentru că mi se terminaseră mie resursele interne. Eram obosită, nedormită și devenise prea mult și pentru mine. Deja nu mai era ceva care ne lega de fiecare dată când se întâmpla, ci începuse să fie cu respingere din partea mea. Mai ales noaptea. Și nu voiam asta, nu voiam să-i creez copilului contextul de a-l respinge în timp ce-l hrănesc, de a-l confuza cu ”ofer și mă retrag în același timp”, așa că ne-am oprit.
Am continuat însă cu mâncarea echilibrată, găteam zilnic pentru ei (de multe ori găteam cu ei), limitam accesul la ”prostii”, bă chiar și unul din criteriile de alegere a grădiniței era cel legat de mâncare.
Însă pe lângă a controla efectiv mâncarea, ceea ce ar fi însemnat să am copii care mănâncă sănătos și echilibrat doar atunci când sunt eu acolo, am adus mâncarea echilibrată în viața lor și într-un mod distractiv.
Cum?
Am gătit mult împreună și i-am lăsat să experimenteze.
Recunosc că mi-a fost mult mai ușor atunci când erau mici, pentru că era default că se face mizerie atunci când facem împreună musaca sau cozonaci, însă mizerie se făcea atunci când făceam împreună musaca sau cozonaci și când ei erau mai mari. Am înghițit în sec și am ales să dureze mai mult tot procesul, dar să facem împreună, pentru ca ei să aibă experiența contactului cu procesul de a găti. Am fost reticentă să îi las să umble la aragaz și aici am avut noroc cu V., care a avut mai mult curaj și mai multă răbdare, așa că Ema știe deja să facă singură clătite. Cât a ținut de mine, am folosit mai degrabă cuptorul (avem un cuptor electric și o plită pe gaz, nu un aragaz pe gaz cu totul) și am copt și gătit împreună tot felul de chestii. N-a trebuit să schimb mare lucru la ceea ce găteam, pentru că oricum nu gătim mâncare deep fried, nu punem mult ulei, nu folosim condimente nenaturale… Am gătit în continuare la fel, doar că am făcut-o cu ei.
Am fost un exemplu fără presiune
La noi în familie și eu și V. suntem modele pentru copii, însă pe nișe diferite. V. este sportiv, aleargă, joacă tenis, merge la sală, etc. iar eu sunt cea care mănâncă sănătos. Copiii preiau de la el ieșitul la alergat sau integrarea sportului în viața lor (Ema chiar și-a dat seama săptămânile trecute că ea nu mai face niciun sport în perioada asta, în afară de orele de sport de la școală, așa că am înscris-o la baschet) și de la mine conceptul de ”nicio zi fără legume”. Și nu pentru că ne impunem noi, ca adulți, asta, ci pentru că și nouă ne place. Lui V. îi place să facă sport, iar mie îmi place să mănânc salată, să beau Smoothie de spanac (nu glumesc deloc), să mănânc atât cât am nevoie și nu mai mult și să nu-mi pun desert la orice prânz nici măcar în vacanțe.
Mâncăm și prostii
Dacă la începutul vieților lor am fost foarte strictă și copilul mare a crezut mult timp că ciocolata de la ouăle de ciocolată e un ambalaj care o murdărește pe mâini și scopul ouălor e doar jucăria din mijloc, acum avem de toate în viețile noastre. Avem dulciuri și ciocolată în casă, din care pot mânca și zilnic dacă vor, doar cu o limită. Ieșim și la junk food din când în când și mâncăm prostii. Câteodată mâncăm clătite cu Nutella la micul dejun și e ok (bine, mai mult copiii, pentru că eu nu-s fan Nutella). Cred că e important și asta, ca să nu transformăm poftele astea în fructul interzis, către care să tânjească toată viața lor.
Și de-asta am și tot repetat în articol despre mâncatul echilibrat (și nu perfect), care face parte dintr-un stil de viață sănătos.