Ieri am ieșit cu Ema și cu o prietenă la cumpărături în mall. N-am mai făcut asta de foarte mult timp și tare bine ne-a prins. În ultimii doi ani am investit, mai degrabă, în haine confortabile, de casă și de lucru în același timp, dar care să arate bine mai ales în partea de sus, unde mă vedea zoomul. La capitolul pantaloni stăteam foarte prost, iar încălțări nu mi-am mai cumpărat de dinainte de covid. Ceea ce a fost OK, mai ales că nici pe astea pe care le aveam nu le-am folosit în mod deosebit.
Acum că am revenit cu totul la cabinet, am făcut un inventar și am constatat ce îmi lipsește, dar am mai constatat și altceva:
Că alegerea încălțărilor mele a depins de vârstele copiilor. Știu, nu e chiar o revelație, dar este o revelație, totuși. Să vă explic.
Întotdeauna mi-au plăcut mult papucii pentru stradă. Nu papucii de plajă sau flip-flops. Nici papucii stil Birkenstock. Papucii de piele, pe care îi poți asorta la o rochie, la o fustă, care să-ți dea un aer vacanțos, dar elegant, în același timp. Aveam, pe vremuri, astfel de papuci, sau saboți și îi alegeam mereu din rafturile de pantofi.
Dar nu mi-am mai cumpărat așa ceva de când am avut copii pentru că… mi-era greu să fug în ei după copii. Și i-am tratat ca și cum n-ar fi existat. Mi-am dat seama ieri că nu a fost o alegere conștientă, o decizie de genul ”Aș vrea papuci, dar n-o să-i iau, pentru că nu pot alerga după cei doi copii mici ai mei, pentru că nu sunt buni pentru pădure, pentru bicicletă sau pentru țopăit prin oraș sau prin supermarket”. Nu, a fost o disonanță cognitivă, în care am tăiat cu totul ceea ce simțeam și îmi doream, pierzând contactul cu mine. Știu, poate părea banal, însă mă întreb câte alte lucruri am făcut așa în ultimii ani, câte alte lucruri am făcut așa în toată viața mea, câte alte lucruri mai fac așa și acum și câte alte lucruri voi mai face așa pe viitor?
Și-așa au trecut anii pe lângă mine, eu refulând undeva dorința mea, până în punctul în care n-am mai fost conștientă că ea există (a refula înseamna pe dos de ceea ce înțeleg, în general, oamenii de la termen; a refula, în înțelegere psihologică, înseamnă să ascunzi, să astupi, să bagi bine în străfundurile străfundurilor ceva, și nu a da pe dinafară, cum face o toaletă înfundată).
Încălțările, în funcție de vârsta copilului
0-1 ani, primul copil: aici purtam încălțări comode pentru drumuri lungi. Copilul dormea bine dacă era lipit de mine, iar eu în mișcare, așa că aveam adidași confortabili cu care mergeam toată ziua, bună-ziua. Nu conta prea mult ce formă au, cum se încalță, ci să fie buni de mers mult timp, pe unde vreau eu. Purtam mult niște adidași Nike și niște adidași New Balance, care erau grozav de comozi.
1-2 ani, primul copil și primul an când a apărut al doilea copil: aici atenția era și pe comoditate, dar și pe rapiditatea încălțării și descălțării. Pantofii gen slip-on erau grozavi, pentru că cine are timp de legat șireturi când ai un an sau doi?! Și aveam nevoie și de ceva pantofi buni pentru noroi și coclauri, pentru că deja nu mai decideam doar eu pe unde mergem. Deci, balerinii ieșeau din discuție.
Când a apărut al doilea copil, al doilea an: cu copiii mai măricei și cu mine, care începusem să lucrez în afara casei, au început să-și facă loc și pantofi cu toc și ceva pantofi și sandale mai puțin sport. Dar în rest, totul era tot pe principiul: să se încalțe ușor, să fie comozi și să pot merge peste tot cu ei.
Apoi mi-am diversificat încălțările oarecum, iar adidașii au primit și taskul de a arăta într-un anume fel, chiar dacă asta sacrifică din confort, dar unele tipuri de încălțări au rămas pierdute în negura timpului: cum sunt și acești papuci, pe care mi i-am luat ieri.
Sau cum sunt adidașii converse All Star, pe care i-am purtat și înainte de copii, pe care i-am purtat și după copii și care îmi plac și mi-au plăcut mereu și pe care i-am readăugat primăvara asta în colecția personală de adidași
Relația simbiotică pe care o avem cu copiii se oglindește în atât de multe aspecte din viețile noastre…
De la felul în care ne simțim, la activitățile pe care le facem și până la pantofii pe care nu îi purtăm cu anii.