Holul de la intrare prietenos cu copiii
Scris de Diana Vijulie
Suntem aproape în octombrie, așa că majoritatea copiilor au început deja să meargă la grădiniță sau la școală. Iar ieșirea pe ușă poate să fie foarte complicată câteodată, mai ales cu copiii mai mici. Copiii noștri sunt mari, însă câteodată tot e greu să plecăm la timp, dar îmi amintesc cât de greu era când erau și mai mici. De la punctul în care anunțam că acum ne încălțăm și până la ieșirea pe ușă aș fi putut încălța o echipă de fotbal de omizi. Cam atât le lua celor doi copii să-și încalțe toate cele 4 picioare pe care le au împreună.
Dar am vrut mereu să încurajez autonomia și exercițiul, așa că preferam să ne trezim mai devreme sau să ajungem mai târziu și să se încalțe și să se îmbrace singuri, decât să fac eu asta pentru ei și să plecăm la timp.
Pentru ca lucrurile să decurgă mai lin, m-aș fi putut ajuta nițel și de mediu, dacă mediul ar fi fost mai bine-crescut și mai prietenos. Iar prin mediu mă refer la amenajarea casei, specific vorbind acum despre amenajarea holului. Ca să evităm toate distragerile de atenție, m-ar fi ajutat mult ca fix înainte de ieșirea pe ușă să ne regăsim într-un spațiu în care să nu existe alte obiecte care să-i distragă, să nu fie jucării, să nu mai vină câinele să-i lingă pe urechi, ci să se poată concentra amândoi pe a-și pune pantofii în picioare, jacheta pe ei, să-și ia căciula și ghiozdanul și să iasă. Însă holul nostru are 2 metri pătrați și e dreptunghiular, așa că dacă mai sunt și jachetele de iarnă agățate în cuier, nici nu aveam loc să mai stăm în el.
Dar, dacă voi aveți un hol un pic mai prietenos, sau un altfel de spațiu la ieșirea din casă, vreau să vă dau niște tips and tricks care să vă ajute diminețile. Funcționează de când învață să meargă în picioare, însă la început are nevoie de un pic mai multă asistență. Încetul cu încetul se poate pregăti singur să iasă pe ușă.
Copiii mici se pierd ușor în detaliile din mediu și în alte lucruri care le atrag atenția. Ce îi ajută să se concentreze pe ceea ce au de făcut este un spațiu unde să existe cât mai puține distrageri și cât mai multe elemente care să le fie de folos.
Așa că luați în calcul ca la ieșirea din casă să aveți un spațiu amenajat cu următoarele elemente:
- scăunele sau o băncuță pe care copilul să se poată așeza atunci când se încalță
- un spațiu în care încălțămintea să fie la îndemâna copilului (un coș sau un raft jos)
- un încălțător pe care să-l poată folosi la nevoie
- un cuier montat la înălțimea copilului, unde să-și poată agăța jacheta și ghiozdanul
- un sertar, săculeț, raft, unde să-și poată pune căciula, mânușile și fularul
- o oglindă în care să se poată verifica înainte să iasă pe ușă
- dacă sunteți foarte conștiincioși, un panou pe care să puteți să-i desenați/scrieți/lipiți cu magneți cum e vremea afară, ca să poată alege cu ce se îmbracă
- șervețele sau o cârpiță cu care să-și șteargă pantofii dacă sunt murdari
- daca aveți un calorifer în acea zonă, e bine de investit într-o mască de calorifer, care îi și protejează să nu se ardă, dar pe care își poate și pune pantofii uzi la uscat
Știu, scenariul e ideal. Eu mai vizualizam acest spațiu și ca fiind foarte luminos și deschis, un hol amenajat modern și aerisit, cu spațiu larg, ca să aibă loc să-și întindă jacheta pe jos și să se îmbrace singuri cu ea. Ambii mei copii au reușit să se îmbrace așa de când aveau 2 ani și vă las mai jos un filmuleț cu tehnica.
Copiii pot fi foarte autonomi, doar că au nevoie de un spațiu prietenos cu înălțimea lor și capacitățile lor și de răbdare. Când erau ei mici, atunci când încercam să amenajăm un colț de casă pentru ei (și am tot făcut asta de multe ori, am tot schimbat, pentru că înălțimea și capacitățile lor erau mereu în schimbare) îmi imaginam cum mi-ar fi mie să gătesc într-o bucătărie cu un aragaz înalt de 2m. Sau să scriu la un laptop montat pe dulapul de haine. N-aș putea face nimic singură.
Acum că au crescut (iar Ema deja reușește să ajungă singură la dulapul suspendat cu farfurii), îmi e dor de perioadele în care toate erau mici și montate jos. Când o să ajungă și Fip la acel dulap, vom renunța la dulăpiorul lor din bucătărie cu farfurii și pahare pentru copii, la fel cum am renunțat la turnul înalt în care se urcau amândoi ca să ajungă la blat, la fel cum am renunțat și la scarița cu o treaptă pe care o foloseau până de curând ca să ajungă la mixer, la fel cum am renunțat la măsuțe joase cu scaune joase. O să renunțăm și la bara de pe scări pusă la nivelul unui copilaș micuț, ca să poată să urce și să coboare singur (deși am renovat casa la începutul anului și n-am scos-o; cred că îmi e prea dragă și o să mai rămână), la fel cum o să renunțăm la cuierul montat jos în hol și la oglinda lor de la baie, pusă exact peste chiuveta mică, montată și ea jos.
Copiii cresc. [oftat prelung]
https://www.youtube.com/watch?v=mUaRSG6a3JU
Cronicile lacului de unghii: Aventurile în Țara Părinților EXTREM de Amuzanți
Astăzi sunt plină de energie și vreau să vă împărtășesc o poveste palpitantă despre întâlniri neașteptate cu gelul de unghii. Înainte de a crede că acest articol este despre manichiură, vă asigur că este vorba despre partea comică a vieții de părinte. Da, nu pot să...
7 motive pentru care ar trebui să încurajați copiii să facă sport
Indiferent de vârsta lor, copiii beneficiază în mod semnificativ de practicarea sportului și de implicarea în activități fizice regulate. Să-i încurajăm pe copii să facă sport poate fi o provocare, dar beneficiile sunt numeroase și cred că merită efortul. De fapt, și...
Sfaturi prietenoase pentru a încuraja copiii să mănânce alimente nutritive și sănătoase
Alegerile alimentare sănătoase sunt o abilitate importantă pentru copii, deoarece îi va ajuta să aibă o viață sănătoasă și fericită pe termen lung. Dar cum putem să îi învățăm pe copii să aleagă alimente sănătoase, păstrând un echilibru între ceea ce credem noi că...
Cum ajungi de la Mary Poppins la discuții despre echilibru
În weekend am pregătit casa pentru Halloween. Da, ne-am grăbit puțin. La noi în cartier se practică preluata tradiție de ”Trick or Treat”, însă copiii sună doar la ușile caselor decorate de Halloween. La fel și de Crăciun. Așa că, dacă vrei să primești copii, să te...
Tu ce vrei să te faci când o să fii mare?
Mai țineți minte această întrebare? ”Tu ce-o să te faci când o să fii mare?” Nu cred că era reuniune de familie unde o mătușă parfumată, care pupă copilul cu lichid de multă salivă pe obraji, să nu scoată prin buzele rujate așa o întrebare. Dacă nu era o mătușă, sigur...
Ce pot face copiii pentru planeta noastră?
facebookinstagramyoutuberss Unul dintre rolurile noastre principale ca părinți este să ne pregătim copiii pentru viitor. Nu doar despre relații, încredere în sine, un job potrivit și echilibrare emoțională, ci și pentru mediul în care vor trăi. Care nu știm exact cum...

0 Comentarii