Am primit de multe ori pe Instagram (platforma de SM pe care am mai rămas activă – puteți să mă următiți acolo) întrebarea legată de timpul pe care îl petrec copiii mei pe ecrane. Cât au voie, unde au voie, cum punem limita, ce părere au ei despre asta, ce alte reguli avem?

Știu că e o întrebare de interes, pentru că aproape orice am face în relația lor cu ecranele, cam bâjbâim. Copiii noștri sunt prima generație complet conectată (sau prima generație care nu mai poate trăi deconectată decât cu eforturi mari și asta venind ca o piedică în integrarea în societate) și nu prea știm ce să facem cu ei. Mulți dintre noi știu că ceea ce facem noi adulții, mulți dintre noi super-mega-dependenți de ecrane, nu-i deloc bine și am vrea diferit pentru copiii noștri. Dar nu știm cum și cât.

Recunosc că mă număr printre acești părinți. Deși știu să citesc un studiu, să înțeleg o recomandare, deși știu (cât se poate ști) cum le funcționează creierul și cum se dezvoltă, care sunt nevoile specifice vârstei, de unde vine dependența de ecrane și tot așa, tot simt că e greu și că nu pot trata fenomenul cu lejeritate. Mi se pare că dacă mi-am pierdut un pic concentrarea, totul se poate duce de râpă ușor. Căci lumea reală care se întâmplă în spațiul virtual îi poate înghiți atât de repede…

Taskul meu specific pentru vârsta la care sunt ei (deși e doar 2 ani diferență între ei, sunt la vârste foarte diferite) e să le pun limite, în timp ce le dau și libertate. Sau iluzia libertății. Mă întreb mereu ”Cum să le pun limitele astea, fără să simtă că sunt constrânși? Cum să punem limitele astea împreună, ca să fie și responsabilitatea lor, nu doar a mea? Cum să scoatem tot ce-i mai bun din relația cu tehnologia și să nu ne lovim de ce e nociv?”. Și nu mereu răspunsul este același. Pentru că viețile lor sunt fluide, pentru că viețile noastre sunt fluide, pentru că e nevoie să rămânem flexibili, iar asta e greu câteodată.

Ce e inflexibil?

Ca să-mi fie mai ușor, mi-am dat seama că relația lor/noastră cu tehnologia trebuie s-o împart în 2. O parte de inflexibilitate (la ce anume e important să nu renunțăm) și o parte negociabilă, flexibilă, pe care să o ajustăm în funcție de nevoi.

Ce a rămas inflexibil și ne-negociabil e faptul că tehnologia, oricât de prezentă este ea în viața noastră, nu intră în top 3 priorități, atunci când avem de ales. Înainte să ne imersăm în lumea asta, e important să ne asigurăm că suntem conectați la lumea cealaltă, la lumea palpabilă, cu obiecte fizice, cu ființe, cu comunicare, cu tactil, cu jocuri și cu responsabilități.

Concret, înainte de orice timp petrecut pe ecrane, copiii mei știu că au o listă de lucruri concrete cu care trebuie să intre în contact. Înainte de timpul petrecut pe ecrane, ambii copii au nevoie să:

• se joace cel puțin 30 de minute
• să facă ceva creativ sau inteligent timp de cel puțin 30 de minute (să inventeze ceva, să citească, să scrie, să deseneze, etc.)
• să petreacă timp cu animalele de companie (să se joace, să se asigure că au mâncare și apă)
• să se asigure că jucăriile sunt strânse de pe jos
• să se asigure că nu e dezastru în dulapurile de haine (în traducere liberă: că dacă deschidem ușile, nu pică toate hainele și că se pot deschide și închide sertarele :)))
• să fie paturile făcute (și ei în haine de zi, nu în pijamale)
• să-și facă (din) teme (asta e pentru Ema momentan)

Am găsit niște imagini (lista datează de pe vremea când Fip nu citea deloc) și le-am adunat pe o foaie de hârtie. Am înrămat foaia și e la vedere în living. La început își puneau alarma de 30 de minute și când se termina era ca și cum ar fi bifat ceva de pe o listă. Între timp, lucrurile s-au mai schimbat și se lasă prinși de activități. Cu această ocazie, raftul de cărți citite al Emei a crescut, iar Fip a aflat și mai multe despre pești și șerpi (pasiunile lui).

Tot inflexibil (în 95% din cazuri) e și momentul din zi în care petrec timpul pe ecrane: nu seara înainte de culcare. Doar în cazuri complet excepționale, când sunt în vizită, sunt la o petrecere în pijamale sau pe la bunici, probabil că regula nu se respectă la fel.

Ce e flexibil?

Timpul petrecut pe ecrane a trecut recent de la a fi inflexibil la a fi flexibil și depinde de vacanțe, timp de școală, vremea de afară, ora la care se întunecă, programul adulților, alte planuri pe care le mai avem, etc. Ce e important e să nu uităm să ni-l comunicăm unii altora.

Îi frustra mult să știe că au foarte puțin timp de petrecut așa, și cum au crescut suficient, am zis că putem fi mai relaxați.

I-am invitat să-și facă un plan despre cum ne putem organiza cu timpul de ecrane, să-l negocieze între ei, să-l pună pe hârtie și apoi să mi-l prezinte, ca să vedem cum îl putem implementa.

Au venit cu unele idei foarte bune; unele idei le-am întors și le-au regândit, la unele idei am lăsat de la mine și am ajuns la niște soluții, care funcționează pe moment:

• au limită de timp de 30 de minute pe telefon pentru activități mindless sau jocuri stupide sau ce mai fac ei pe telefon; după 30 de minute, telefonul se oprește
• dacă vor mai mult timp pe youtube, se poate dacă e pentru ceva inteligent sau cu un scop (vor să afle ceva despre ceva, vor să vadă cum se face ceva ce vor și ei să facă, etc.); la fel și dacă vor să caute ceva imagini să le scoată la imprimantă ca să le coloreze, să-și facă proiecte, etc.
• pot să-și aleagă să se uite la un film (care e mai lung) în loc de cele 30 de minute pierdute aiurea pe telefon
• câteodată pot ei să facă singuri cumpărături online (caută, pun în coș, apoi verificăm ce au ales; am făcut asta pentru chestiuni utile, nu pentru jucării)
• au timp nelimitat de ascultat muzică
• au timp nelimitat de verificat informații pe wikipedia și dexonline.ro
• au timp nelimitat de făcut poze și filmulețe
• au timp nelimitat de joacă pe consolă, dacă sunt jocuri de mișcare (aici ne trebuie niște accesorii de consolă suplimentare pentru unele jocuri, poate chiar și o altă consolă, pentru că noi avem PlayStation și – din păcate – nu prea au mai scos astfel de jocuri) și dacă mai joacă împreună cu cineva (adică nu un copil și o consolă, ci măcar doi copii să fie, ca să mă asigur eu că interacționează și între ei)
• timp de kindle încă n-am introdus, dar și acesta o să fie nelimitat

Tehnologie nu înseamnă doar telefon/tabletă/televizor; așa că au timp nelimitat de petrecut în discuții cu Alexa (de la Amazon) și cu HomePod (de la Apple).

Alexa știe să aprindă și să stingă lumini, aer condiționat, televizor, etc.
Iar Siri e glumeață (se amuză cu ea cu Knock-Knock jokes) și îi ajută să-și perfecționeze engleza.

Nu au telefonul lor, nu au număr de telefon, nu au Whatsap. Ema a avut dintr-o greșeală de comunicare între părinți la un moment dat 🙂 Dar nu e momentul încă. E încă prea mică, la cei nici 9 ani ai ei.
În schimb, au ceasuri de pe care pot suna. Și, evident, pot suna de pe telefoanele noastre cu video, fără, cum vor ei.

Pentru că am văzut că mult timp se concentrau pe limitări, am avut eu grijă să le atrag atenția câtă libertate au, de fapt. Și a funcționat. Și, în continuare, ca și atunci când erau mici, cel mai ușor limităm timpul de ecrane dacă avem chestii de făcut împreună, dacă ieșim afară cu bicicletele, dacă ne ducem să gătim împreună, etc.

În plus deși au atâta timp nelimitat, dacă veniți la noi în vizită o să-i găsiți cel mai des în fața casei, la joacă, sau probându-mi mie pantofii cu toc (Ema și prietenele ei) și tăvălindu-l pe Doni prin toată casa (Fip). 

Și da, Fip alege să petreacă mai mult timp în fața televizorului/telefonului decât Ema.
Nu știu dacă e așa pentru că l-am expus mai devreme, pentru că are mai puțini prieteni decât are Ema (în careul unde locuim, 80% din copii sunt fete), pentru că e băiat sau pentru că așa e felul lui…