Vă mai aduceți aminte cum era să mergeți la sifoane cu niște monede în buzunar și să primiți alte monede rest, din care să vă luați gume cu surprize? Eu îmi amintesc foarte clar. Aveam două sifonării aproape de casă. Una era exact în spatele blocului, iar cealaltă era pe o stradă paralelă. Coboram scările cu 2 sticle goale de sifoane și le urcam înapoi cu ele pline, pentru că eram prea ușoară încă pentru a merge singură cu liftul. Lăsam sifoanele lângă ușa de la intrare și-apoi coboram din nou, în grabă, cele 5 etaje și mă opream la chioșcul de lângă bloc, unde aveau gume cu surprize. Mașini, seriale de care auzisem sau nu, tatuaje (deși tatuaje nu aveam voie să-mi fac; ce ironie, nu? Acum am 4 permanente deja :)))

Când eram eu mică, toți banii erau fizici, în carne și oase. Mă rog, în hârtie și metal. Părinții primeau salariul în plic, banii stăteau în portofel sau undeva bine puși în casă și îi vedeai, efectiv, cum devin mai puțini (sau mai mulți, de ce nu?). 

Copiii mei au card Revolut pentru copii. Pentru că în cea mai mare parte a timpului banii noștri sunt cam toți pe card, ne trezim că vor să se ducă să cumpere lapte (sifonării nu avem în zonă) și n-avem să le dăm cu ce să cumpere. Așa că le transferăm banii pe cardul Revolut și plătesc cu el la, citez, ”sistemul POS”. Eu primesc notificare cât au plătit și unde, iar ei nu văd, efectiv, banii cum dispar. Sigur, nu e singura lor experiență cu banii, pentru că prioritar îmi e să-i trimit cu hârtii și monede, ca să calculeze cât au de plată, ce-au de primit rest, etc. Într-o vreme văzusem chiar și un joc Monopoly cu POS, dar am ales să rămânem la clasicul Monopoly cu bani de hârtie, unde trebuie să adunăm și să scădem.

Mă rog, toată introducerea asta lungă aș vrea să ducă spre un gând care zice așa: copiii noștri au o cu totul altă experiență cu banii decât am avut noi. Una mult mai impersonală și mai puțin investită emoțional. 

Cum compensăm? Păi, învățându-i pe copii 3 lucuri importante despre bani.

1. Banii sunt reali și finiți

Cum vă scriam și mai sus, banii își pierd din ce în ce mai mult latura fizică. Plătim cu card la POS, plătim cu telefonul sau ceasul sau prin transfer online. Casele de marcat acceptă și bani fizici, dar și banii telefonului sau ceasului și câteodată poate părea că banii aceia nu există, de fapt. Cel puțin pentru copii, care nu văd în aplicație cum se golește contul. 

Așa că aveți grijă să puneți copiii în contact mai mult cu banii fizici decât cu cei virtuali. Da, facem conturi de economii pentru copii, dar ei au nevoie și de pușculița fizică. Sigur, pot merge la cumpărături cu Revolut (sigur, aici e în regulă să fie cardul lor, ca să poată avea acces și la ”câți bani mai am în cont?”. Dar, e important să fie în contact cu banii reali. Mult. 

Iar asta funcționează cu banii reali, dar și cu banii din jocuri.

2. Economisire

Cu propriul buget mic, copiii învață, de asemenea, ce înseamnă să economisești. Dacă îți dai banii de buzunar pe prostiuțe, n-o să ai bani să-ți iei ceva mai mare. Dacă vrei ceva mai mare, ai nevoie să strângi bani, să renunți la bucurii fugitive, să stai cu disconfortul de moment pentru răsplata pe termen lung.

Și copiii mei au trecut prin diferite etape. De la a da banii pe prostii, până la a se împrumuta de la noi (și mereu le-am cerut banii înapoi, nu am mers pe ideea de împrumut nerambursabil). Acum au un stoc de bani, care e acolo pentru urgențe. Ultima urgență este să pună bani împreună și să-și cumpere încă un set de Magna Tiles. 

3. Banii trebuie câștigați mai întâi

Banii nu cad din cer și nici nu apar în cont de nicăieri. Câteodată banii vin mai ușor, atunci când sunt oferiți de bunici sau primiți de aniversări. Și chiar și acei bani au fost câștigați cumva.

Însă dacă vrei să-ți iei în aceeași lună și un aparat foto și un set de Magna Tiles și mai vrei să rămâi și cu bani în plus, n-o să-ți ajungă. Așa că trebuie să-i câștigi tu, la fel cum mama și tata muncesc la rândul lor pentru banii pe care îi primesc. 

Pentru astfel de idei, noi am folosit o carte faină, se numește Ghiță Pușculiță și e o colecție de ”idei de afaceri” pentru copii. Până acum copiii mei s-au rezumat la a vinde produse la tarabă. S-au coalizat cu prietenii, au scos afară măsuțe și și-au făcut planul. Un copil era responsabil cu făcut flyere, pe care să le pună la mașini, prin care să anunțe că pe strada X, în fața casei Y e târg de jucării, cărți, haine de copii sau suporturi de pahare (sau ce alte lucruri mai vindeau dintre obiecte vechi, care nu le mai foloseau și obiecte făcute de ei).

Ce ar trebui să știe copiii despre bani în funcție de vârstă?

Între 2 și 4 ani, copiii pot începe să primească bani pentru pușculiță. Banii pot reprezenta restul pe care-l găsește părintele în buzunare. Nu discutăm încă de bani de buzunar care sunt oferiți regulat, ci de a oferi copilului contact cu banii. Rolul părintelui la această vârstă este să: explice care e valoarea banilor și să-și ajute copilul să aștepte și să nu cheltuiască banii imediat ce i-a primit. Practic, părintele oferă reglarea emoțională legată de aștptare, pe care copilul încă nu o are. După ce copilul a așteptat suficient (câteva ore, 1-2 zile) și a păstrat sau strâns banii, poate să aleagă el ce vrea să-și cumpere cu acei bani.

Între 5 și 8 ani copilul poate să înceapă să primească bani de buzunar, o sumă săptămânală. Rolul părintelui este de a oferi banii și de a ajuta copilul să economisească o parte din acești bani. Dacă știm că avem un copil care caută mai degrabă gratificarea imediată, banii pot fi oferiți cu limite și condiții: ”primești 5-10-20 de lei pe săptămână, din care jumătate îi pui în pușculiță și din cealaltă jumătate poți să-ți cumperi pe loc ce vrei tu”. Astfel obișnuim copilul cu ideea de economisit. 
Tot la această vârstă, copilul poate să învețe să facă singur cumpărături. Poate intra singur în magazin, cu banii, poate alege pâinea, înghețata, etc și poate plăti singur la casă. La 5 ani o va face cu mama în umbră, iar la 8 ani, mama poate aștepta în fața ușii magazinului.

După 9 ani, copiii pot începe să facă mici cumpărături pentru familie, pot fi informați despre costurile recurente ale familiei (fără presiune). Cât plătim pentru a avea lumină în casă, cât costă un bilet de autobuz, cât costă școala/afterschool-ul, cât costă ora de terapie a mamei și cursurile de tenis ale tatălui (sau invers 🙂 )
Tot după 9 ani pot primi informații legate de investiții pe termen lung.