Anul trecut pe vremea asta citeam ”Rugăciune pentru Cernobîl”, o carte din raftul meu de cărți de istorie din bibliotecă. Cărțile de istorie pe care le citesc acum sunt foarte diferite de ceea ce aș fi definit ca pe o carte de istorie când eram la școală, drept urmare le citesc cu plăcere. Pe lângă ficțiune, pe care o citesc pentru imaginile emoționale pe care vreau să mi le provoc prin lectură și dezvoltare personală sau psihologie (pe care le citesc din perspectivă profesională, dar – recunosc!- am cam început să mă simt suprasaturată de ele), cărțile de istorie ocupă un loc important în lecturile mele. Mi se pare extrem de important să știm ce s-a întâmplat și să vedem consecințele întâmplărilor respective, ca să avem un punct de reper despre ceea ce vrem să se repete și ceea ce nu vrem să se repete.

Când ești în miezul unei istorii care tocmai se scrie, e greu să-ți dai seama care va fi outcome-ul. N-ai de unde să intuiești rezultatul, iar dacă ești extrem de blocat emoțional în ceea ce ți se întâmplă, e cu atât mai greu să observi tipare și detalii. În principiu, funcționezi pe pilot automat, iar la final poate că o să te uiți în urmă și o să zici ”Vai, dar cum de nu mi-am dat seama?!”. 

Să ne cunoaștem istoria ajută. Ajută să vedem ce s-a întâmplat după ce s-au întâmplat toate întâmplările. Să vedem care au fost consecințele unor acțiuni pe care omenirea le-a făcut pe pilot automat. Din istorie am învățat cât de rea e discriminarea și cât de ușor se poate face ea pe criterii care pot părea aleatorii. Uitându-ne în urmă, în istoria mai veche sau mai nouă, putem vedea toate aceste lucruri cu o mai mare claritate și ne putem pune întrebarea: dacă noi facem asta acum, oare n-o să repetăm o istorie?

Rugăciune pentru Cernobîl o cumpărasem înainte să vina pandemia și peste noi, aici unde locuim, la țară, lângă o autostradă și un lac. La țară. Comandasem cartea după ce Ema descoperise apa de parfum pentru femei și voise și ea să-și adauge un astfel de element în trusa personală. Niciodată o comandă de pe elefant nu a exclus și cel puțin o carte, așa că această carte a venit împreună cu cadoul pentru Ema și și-a așteptat cuminte rândul în raft, până în martie 2020, când între o panică de ”cum o să facem noi să transformăm viața noastră întreagă într-o tele-viață?” și o recunoștință ”ce bine că suntem sănătoși și că ne e bine împreună”, am început să o citesc.