Cum ne lăsăm duși de nas
Cum să-ți îngrijești emoțiile?

Rugăciune pentru Cernobîl – Svetlana Aleksievici

feb. 26, 2021

Scris de Diana Vijulie

Anul trecut pe vremea asta citeam ”Rugăciune pentru Cernobîl”, o carte din raftul meu de cărți de istorie din bibliotecă. Cărțile de istorie pe care le citesc acum sunt foarte diferite de ceea ce aș fi definit ca pe o carte de istorie când eram la școală, drept urmare le citesc cu plăcere. Pe lângă ficțiune, pe care o citesc pentru imaginile emoționale pe care vreau să mi le provoc prin lectură și dezvoltare personală sau psihologie (pe care le citesc din perspectivă profesională, dar – recunosc!- am cam început să mă simt suprasaturată de ele), cărțile de istorie ocupă un loc important în lecturile mele. Mi se pare extrem de important să știm ce s-a întâmplat și să vedem consecințele întâmplărilor respective, ca să avem un punct de reper despre ceea ce vrem să se repete și ceea ce nu vrem să se repete.

Când ești în miezul unei istorii care tocmai se scrie, e greu să-ți dai seama care va fi outcome-ul. N-ai de unde să intuiești rezultatul, iar dacă ești extrem de blocat emoțional în ceea ce ți se întâmplă, e cu atât mai greu să observi tipare și detalii. În principiu, funcționezi pe pilot automat, iar la final poate că o să te uiți în urmă și o să zici ”Vai, dar cum de nu mi-am dat seama?!”. 

Să ne cunoaștem istoria ajută. Ajută să vedem ce s-a întâmplat după ce s-au întâmplat toate întâmplările. Să vedem care au fost consecințele unor acțiuni pe care omenirea le-a făcut pe pilot automat. Din istorie am învățat cât de rea e discriminarea și cât de ușor se poate face ea pe criterii care pot părea aleatorii. Uitându-ne în urmă, în istoria mai veche sau mai nouă, putem vedea toate aceste lucruri cu o mai mare claritate și ne putem pune întrebarea: dacă noi facem asta acum, oare n-o să repetăm o istorie?

Rugăciune pentru Cernobîl o cumpărasem înainte să vina pandemia și peste noi, aici unde locuim, la țară, lângă o autostradă și un lac. La țară. Comandasem cartea după ce Ema descoperise apa de parfum pentru femei și voise și ea să-și adauge un astfel de element în trusa personală. Niciodată o comandă de pe elefant nu a exclus și cel puțin o carte, așa că această carte a venit împreună cu cadoul pentru Ema și și-a așteptat cuminte rândul în raft, până în martie 2020, când între o panică de ”cum o să facem noi să transformăm viața noastră întreagă într-o tele-viață?” și o recunoștință ”ce bine că suntem sănătoși și că ne e bine împreună”, am început să o citesc. 

M-am întristat citind-o, pentru toate viețile pierdute din carte, care nu erau altceva decât vieți pierdute în mod stupid în realitate.
M-am înfuriat citind-o, pentru iresponsabilitatea oamenilor și felul în care s-au expus și și-au expus familiile (inclusiv copiii născuți sau nenăscuți încă) radiației pentru niște principii sau valori ireale pentru mine.
M-am speriat citind-o, pentru felul în care poate să te distrugă ceva ce nici măcar nu vezi că există.
Apoi m-am gândit. Dacă oamenii din carte n-ar mai fi ținut costumele radioactive în dulapuri, dacă oamenii din carte nu s-ar mai fi întors pe ascuns în zonele carantinizate, dacă oamenii din carte n-ar fi furat și vândut în toată zona ”curată” tot felul de obiecte contaminate, dacă oamenii din carte ar fi purtat echipamentele, dacă oamenii din carte și-ar fi protejat copiii, dacă oamenii ar fi respectat niște reguli și n-ar fi încercat să acopere un dezastru cu minciuni ca un văl transparent, viețile multora n-ar fi fost pierdute, distruse, mutilate.
 

Scriam atunci, în martie 2020 așa:

”Văzând ce e în jurul nostru acum, în lume/România/București în 2020, am prins curaj. Că pot face și eu ceva să mă protejez, așa cum ar fi putut face oamenii din carte. Că e în puterea mea și a familiei mele măcar o fărâmă din ce ni se întâmplă. Că e, în primul rând, treaba noastră să ne protejăm și să avem grijă de noi.”

 
Acum, un an mai târziu, când încă ducem o televiață și când încă ne apasă un inamic invizibil, însă real, ca și în carte, dar altfel, vă invit și pe voi să o citiți și, poate, să descoperiți modalități prin care să aveți grijă de voi și de noi. Să cunoaștem istoria înseamnă să nu mai avem prea multe scuze s-o repetăm. 
 
Cartea o simt de piatră, cea mai grea și rece carte din viața mea. Nu pentru cum a fost scrisă, ci pentru bolovanul din piept cu care am rămas după ce am citit-o.

 

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce gust are cartea pe care o citești?

Ce gust are cartea pe care o citești?

”Povești fermecate rusești”... Îmi aduc aminte și acum felul în care lucea coperta cărții ăsteia, cum era roasă la colțul din dreapta jos, cum pe spate avea urme lăsate de un pix cu care măzgălisem (eu, sau poate altcineva?) pe o hârtie pusă peste carte, dar, mai...

12 cărți care mi-au plăcut în 2019

12 cărți care mi-au plăcut în 2019

Spre deosebire de alți ani, la începutul lui 2019 m-am apucat să-mi notez cărțile pe care le-am citit, pe măsură ce le citeam. Inițial am făcut asta pe o pagină la începutul agendei mele de lucru. Undeva după jumătatea anului mi-am luat inima în dinți și am făcut ceva...

Olga, de Bernhard Schlink – O părere despre cărți

Olga, de Bernhard Schlink – O părere despre cărți

Acum un an și ceva am început o nouă rubrică aici pe blog, și anume rubrica denumită ”O părere despre cărți”. În cadrul acestei rubrici, m-am gândit să vă spun părerea mea despre o parte din cărțile citite, pentru că știu cum e să ai nevoie de inspirație atunci când...

Ce ai câștigat în pandemie?

Ce ai câștigat în pandemie?

facebookinstagramyoutuberss Înainte de pandemie lucram din două spații: de la cabinetul din centru și de la cabinetul de acasă. Momentan încă lucrez doar online, pentru că nu văd cum aș putea să fac munca mea cu măști, pentru că adesea ședințele se lasă cu plâns și...

”Banii n-aduc fericirea” vs. ”E adevărat pentru mine?”

”Banii n-aduc fericirea” vs. ”E adevărat pentru mine?”

facebookinstagramyoutuberss ”Banii n-aduc fericirea” zice o vorbă dulce din popor. Alta spune că ”Munca e brățară de aur”. Doar că vocile din poporul român sunt, de multe ori, fataliste, deprimante și descurajează din a avea putere personală. E logic, cultural...

9 feluri de a (re)intra în contact cu corpul

9 feluri de a (re)intra în contact cu corpul

facebookinstagramyoutuberss Dacă mă urmăriți pe instagram (cum ziceam și în articolul de acum câteva zile, Instagram a cam rămas singura platformă de social media pe unde mai sunt activă), o să vă plictisiți să vedeți de câte ori spun că e important să intrăm în...

De ce să-ți asculți corpul în loc să asculți de o carte

De ce să-ți asculți corpul în loc să asculți de o carte

facebookinstagramyoutuberss Că îmi place foarte mult să vorbesc despre dezvoltarea personală, poate că știți deja. Și că-mi place să vă dau idei și sugestii despre ce ați putea face ca să vă îmbunătățiți viața, poate că știți și asta. Și că nu sunt fan al rețetelor 1...

Hipersensibilitatea adulților și copiilor

Hipersensibilitatea adulților și copiilor

facebookinstagramyoutuberss Prea multă gălăgie, prea multe lumini, prea mulți oameni, prea multă agitație. Așa experimentează lumea persoanele hipersensibile, iar experiențele care sunt ușor de gestionat pentru cei cu o toleranță mai ridicată la stimuli, devin...

Tu ce faci să ai grijă de tine?

Tu ce faci să ai grijă de tine?

facebookinstagramyoutuberss Trăim niște vremuri tare liniștite ale existenței omenirii. Noi, aici, în România, unde este corupție și unde te temi să-ți dai copilul la școala de cartier, pentru că nu știi peste ce tip de oameni o să dea acolo, trăim niște vremuri...

Cum ne lăsăm duși de nas
Cum să-ți îngrijești emoțiile?