Familia noastră e foarte interesantă din punct de vedere al nevoii de căldură. De căldură emoțională avem toți nevoie și ne oferim pe rând, fiecare după cum poate da și fiecare după cum poate primi. Ne reglăm ușor, funcționează bine. Însă, unde e mai greu, e în ceea ce privește căldura din casă. Suntem foarte diferiți din punctul ăsta de vedere și e greu să coabităm. În mașină e mai ușor, pentru că unul dintre noi își închide ventilatorul, celălalt îl îndreaptă către sine și tot așa. Dar acasă, ce să facem, când unul ar vrea să fie în casă ca într-un iglu, celălalt ar vrea ca pe plajă în spania în miezul lui August, un al treilea vrea când așa, când așa, iar al patrulea vrea mereu pe dos de ce vrea al treilea?

Pentru că așa suntem. Pentru mine centrala e aproape redundantă și singurele 2 motive pentru care aș porni-o ar fi: apă caldă pentru baia cu spumă și pentru că îmi place să calc pe parchetul încălzit (avem încălzire în pardoseală), în rest, dacă-s 18 grade, mai pun un cardigan lălâu pe mine, fac un ceai și mă simt hygge. În celălalt colț al ringului, este domnul V., care la temperatura pe care eu o aleg în casă, în care stau cu șosete și o bluză cu mânecă lungă, el își pune hainele de piele de lână merinos, peste care pune pantaloni de trening, un polar, un hanorac, buff-ul și halatul de prosop. Iar copiii sunt când unul în chiloți în zăpadă și celălalt cu 7 straturi de haine groase pe el, când invers.

Avem termostat de centrală, dar care n-ajută, pentru că dacă pun eu temperatura pe el, mai supăr doi din casă, dacă pune el temperatura pe el, supără alți doi din casă. L-am luat, e acolo, ca să economisim, pentru că oprește centrala atunci când ajunge la o anumită temperatură (o altă bună investiție în perioada în care aveam fluctuații de tensiune, a fost și un stabilizator de tensiune pentru centrale termice). Ce ne-a mai ajutat (sau pe mine) a fost să oprim căldura de tot în una din camere, unde mă pot duce eu să mă simt bine când nu mai suport sauna din casă. Acum, nu vă imaginați că-i chiar saună, dar mie la 23 de grade mi-e extrem de cald și-aș deschide toate geamurile din casă. Și avem câteva, pe toate părțile (de se face curent 🙂 )

Acum, după toată introducerea asta despre valsul cu temperatura al familiei noastre, să ajungem la subiectul nostru și anume, la câte grade creștem un bebeluș în casa noastră? Și se pare că bebelușii sunt de-ai mei și nu de-ai domnului V., pentru că și ei au nevoie de temperaturi mai scăzute, și nu să crească într-un cuptor (știu, societatea în care trăim e oripilată de acest gând și când oi scrie aici de 18 grade, mă aștept să se închidă multe ferestre… de browser și nu numai).

AAP (Asociația Americană de Pediatrie) și alte asociații mari ce au în vedere sănătatea copiilor, vorbesc despre temperaturi mai scăzute într-o casă cu bebeluș. Ideal, pe timpul somnului unui bebeluș în cameră ar trebui să fie 18 grade, iar pe timpul zilei, undeva între 20-22 de grade. Nu sunt medic, nu e specialitatea mea să vă vorbesc despre motivele medicale pentru care nu e bine să supraîncălzim bebelușul (dar găsiți sigur multe explicații la pediatrul vostru sau căutând puțin pe google), vreau doar să vă explic puțin din punct de vedere psihoneurofiziologic de ce nu e bine să facem prea cald într-o cameră unde doarme un bebeluș.

Bebelușii sunt construiți diferit de adulți. Putem observa asta cu ochiul liber numai când ne uităm puțin la proporțiile copurilor lor, însă și în interior proporțiile sunt diferite. Poate cea mai mare diferență dintre un adult și un bebeluș o reprezintă vulnerabilitatea bebelușului. Bebelușul nu se poate apăra singur nici măcar un pic. Nu poate spune în cuvinte că e în pericol, nu se poate mișca din locul în care este, nu-și poate procura singur nici măcar o picătură de apă și, de multe ori, e atât de imobilizat, încât nici măcar privirea nu și-o poate feri atunci când nu vrea să se mai uite la ceva, sau îi bate un bec în ochi sau sunt prea mulți oameni care se uită la el.

În acest context, bebelușul are nevoie să fie conectat cu un adult puternic, care să facă toate aceste lucruri pentru el. Și cum face el asta? Păi, dacă adultul nu-i acolo lângă el, plânge. Plânge, iar adultul apare și verifică: Ce-l supără pe acest bebeluș? Și apoi repară.

Pe timp de zi, adulții sunt alerți, iar bebelușii pot dormi liniștiți, pentru că adultul e acolo, atent la el. Pe timpul nopții, însă, adultul adoarme și el. Și-atunci, pentru bebeluș e foarte important să se simtă mereu în siguranță. Și cum face el asta? Are un somn foarte superficial, din care se trezește des, ca să verifice dacă mai este în siguranță. Mai sunt în locul în care m-am culcat? Mai e lângă mine maimuța care era când am adormit? Dar mama mai e? Mai am în gură sânul sau suzeta cu care am adormit? Dacă răspunsul la toate întrebările este Da, atunci bebelușul adoarme la loc. Dacă răspunsul la una din aceste întrebări este Nu, bebelușul începe să plângă, ca să se asigure că se restabilește ordinea, pentru ca el să poată fi în siguranță.

În momentul în care facem în cameră 26 de grade, bebelușului îi e mult mai greu să păstreze acest somn superficial. O să vă bucurați, poate. Aha, deci așa îl fac să doarmă mai mult?! Nu. Pentru că unul din riscurile asociate cu somnul profund, este cel al morții subite. Bebelușul supraîncălzit nu se mai trezește să verifice dacă totul e ok în mediu, însă pentru că în mediu e foarte cald, el se deshidratează (bebelușii se deshidratează mult mai repede decât adulții și e foarte periculos la ei asta). Odată ce începe să se deshidrateze și nu se trezește să anunțe asta și să ceară sânul sau lapte sau apă (mai târziu, pentru bebelușii care au început deja diversificarea), creierul intră în stare de alertă și funcționează de pe modul de avarie. Trezitul implică utilizarea a multe resurse, pe care creierul decide că nu mai are de unde să le scoată și așa intră într-o stare de letargie, din care e foarte greu de scos.

Dacă 18 grade vi se pare puțin, faceți 20, dar nu-l înfofoliți pe copil. Nu-i verificați temperatura punând mâna pe mânuțe sau picioare, pentru că extremitățile unui bebeluș sunt adesea reci ”by default”, fără ca asta să însemne că îi e frig. Când era Ema mică am avut noroc că aveam problemele cu geamurile din dormitor și că, deși centrala mergea permanent, în cameră oricum nu se făceau mai mult de 18 grade pe timp de iarnă. A fost super. Iar când a apărut Fip, locuiam în altă parte, dar a fost scuza mea să dormim într-un dormitor răcoros, vorba aceea, pentru copil. Acum mi s-a înfundat. Nu mai dorm cu ei în cameră, iar pentru domnul V. e chinuitor să-l țin la 19 grade. Singura mea șansă ar fi să mai fac un copil…