Am văzut că unul dintre cele mai vândute produse în timpul izolării a fost trambulina. Părinți care și-au dorit să țină activi copiii chiar și în cutiile de chibrituri (vorba bunică-mii) din București s-au gândit că aceste dispozitive vor fi utile. Iar plaja de opțiuni era oricum foarte variată. Trambuline pentru toate spațiile. Ne-am gândit și noi să luăm una, dar la o căutare rapidă, am constatat la momentul respectiv că erau sold out cam peste tot. Apoi ne-am uitat cu un ochi realist în curte și ne-am dat seama că oricum n-am prea avea unde să o mai punem. Și ne-am și amintit că o astfel de trambulină a fost una din primele achiziții pentru curtea asta, însă a rămas prăfuită într-un colț la un moment dat, până când am mutat-o în curtea interioară, unde și alți părinți au adus jucării pentru copii (tobogan, mașinuțe, etc.), de unde și-a dat obștescul sfârșit la un moment dat. Am concluzionat că sunt suficiente hamacele-leagăn și n-am mai cumpărat nimic.

Noi, adulții, n-am făcut nimic ieșit din comun și nici n-am avut nevoie de cine știe ce accesorii de sport. După ce m-am încăpățânat câteva săptămâni să fac yoga pe un prosop (pune prosopul la pozițiile de pe jos, ia prosopul la planks, downward dog și alte chestii care făceau să-mi alunece prosopul de sub mine, desigur, cu tot cu mine), mi-am comandat o salteluță. Iar V. aleargă pe străzi, deci nici el n-a avut nevoie de props-uri. Cu toate astea, copiii au hotărât să se apuce de sport acasă și au decis că au nevoie de una și de alta. S-au gândit ei bine și au decis ce le trebuie. Ema-gimnasta a vrut echipament nou de gimnastică, musai cu bustieră, iar Fip a hotărât că vrea să facă mușchi, așa că i-au trebuit gantere și un maieu.

Citește și:

Copiii și sportul – câteva idei

Eu nu-s cine știe ce sportivă, ba chiar, pe alocuri, sportul e o corvoadă și nu o plăcere. Însă, copiilor am vrut să le insuflăm o atitudine diferită. A ajutat mult și faptul că V e foarte activ și se pricepe la multe (voiam să scriu ”toate”) sporturile. Așa că lor le place să facă sport.

Dar, întrebarea de la care am pornit acest articol nu era legată de beneficiile sportului, nici de instrumente de sport, ci a pornit de la una din ședințele mele de ieri, unde am gândit, împreună cu o clientă, un plan de mișcare pentru copil. Nu-s profesoară de sport, nici instructoare de fitnes, însă, scopul nostru comun era să scoatem copilul dintr-o zonă de nemișcare, apărută odată cu izolarea în casă, și să-i redăm energia și relația cu propriul corp.

Dacă ar fi să etichetăm copiii, am putea s-o facem din multe puncte de vedere. Și din punctul de vedere al înclinației și apetitului spre mișcare. Există copii care preferă explorarea vizuală, alții pe cea auditivă, alții tactilă, și tot așa. În funcție de stilul preferat de fiecare copil, putem adapta aceleași jocuri de mișcare, pe care copilul să le facă cu plăcere, dar, mai ales, care să le crească multe abilități. Știm deja că odată ce dezvoltăm zona legată de echilibru, odată cu ea se dezvoltă și multe funcții cognitive. Că sportul crește capacitatea de concentrare, de rezolvare a problemelor, de relaționare cu sine și-așa mai departe, și-așa mai departe, și-așa mai departe.

Atunci când ai acasă un copil kinestezic, nu-i nevoie să mai pui la cale jocuri de mișcare, pentru că și le găsește singur. Aici procesul poate fi invers. Dacă vrei să-l înveți calcule matematice complexe, o poți face cu el în timp ce aleargă, de exemplu. Așteptarea nerealistă ca un copil care învață prin mișcare să stea la masă și să lucreze la fel ca un copil care învață mult prin explorarea vizuală, poate fi înlocuită cu așteptarea realistă ca acest copil să aibă două mese, pe fiecare câte o fișă și să fie nevoie să sară într-un picior între o masă și alta, înainte de a completa un exercițiu. Apoi, înapoi, în alergare. Apoi, în 4 labe. Apoi târâș. Tot prin aceste mișcări poate învăța poezii, dacă-i musai, lecția la geografie sau care-i diferența dintre un cerc și un pătrat.

Citește și:

6 beneficii ale baletului pentru copii

Dar ce facem cu un copil, care resemnat de anxietatea din jurul lui, a decis că mișcarea e prea obositoare pentru el și nu mai vrea decât jocuri statice?

Pasul 1: Observăm stilul lui de explorare.
Cum preferă să o facă? Văzând imagini? Auzind povești? Pipăind obiectele? Sigur, un copil încă învață prin toate simțurile integrate. Însă, cu un pic de observație, putem trage concluzia că unul din stiluri este preferat.

Pasul 2: Alegem o serie de exerciții fizice pe care să le facem împreună cu copilul.
Poate vrem să-i dezvoltăm zona de echilibru. Sau poate vrem să-l încurajăm să alerge. Sau să facă sărituri. Sau o rutină matinală de gimnastică. Alegem ce credem că-i mai important pentru el la momentul respectiv (exercițiile de echilibru îi ajută să intre în contact cu propriul corp în relație cu mediul și e de folos pentru copiii energici, care par să n-aibă buton de stop; alergatul îi ajută să-și crească rezistența la efort și poate fi organizat chiar și într-un apartament; săriturile ajută la integrarea utilizării emisferelor, pe lângă alte beneficii)

Pasul 3: Adaptăm exercițiile la stilul preferat de copil.
De exemplu, dacă alegem exerciții de echilibru pentru un copil care preferă explorarea tactilă, o putem face ușor. Lipim pe jos un traseu din scotch negru, pe care îl acoperim, din loc în loc, cu materiale cu texturi diferite, pe care copilul trebuie să calce desculț. Dacă alegem exerciții de alergare pentru un copil care preferă să exploreze auditiv, putem alege un joc în care copilul trebuie să alerge cât cântă muzica, însă să se oprească atunci când muzica s-a oprit. Dacă alegem săriturile pentru un copil care preferă explorarea vizuală, putem să-i desenăm pe o foaie de hârtie diverse fețe pe care trebuie să le facă în timp ce sare și să i le arătăm înainte să facă săritura.

Pentru copilul de care vă povesteam am ales un joc de rol, în care el trebuia să fie o motocicletă care trebuia să ajungă de pe terenul accidentat (traseul peste perne împrăștiate) pe terenul de cursă (scotchul lipit pe toată lungimea holului). Această motocicletă super-rapidă deținea recordul mondial la viteză de anul trecut, însă anul acesta hotărâse să-l depășească. Ați ghicit, desigur, că era vorba despre un copil care prefera explorarea tactilă.