A trecut deja luna ianuarie și sunt tare curioasă cum merg ”rezoluțiile” de An Nou, pe care ți le-ai propus. Dacă ți le-ai propus, sigur. Citisem undeva că 80% dintre rezoluțiile de An Nou nu-s duse la bun sfârșit, dar mie nu-mi place procentul acesta. Mi se pare demotivant din start, așa că, și dacă aș vrea să le iau în calcul, o s-o fac diferit. Și anume, o să mă gândesc la cele 20% care își ating scopul.
Ce e diferit? Ce face diferența dintre a reuși să faci ce ți-ai propus și a nu reuși? Sunt factori interni? Sunt factori externi? O să vă scriu în articol câteva abordări pe care le folosesc în cabinet, cu clienții care vor să-și schimbe obiceiuri sau viață și vreau să vă spun că nicio strategie nu e magică. Nu am, din fericire pentru mine și pentru clienții mei, o baghetă magică. Fiecare are puterea propriilor decizii și propriei vieți. Și fiecare dintre noi poate lua deciziile bune. Iar pentru asta are nevoie de informare, sprijin, puțină direcție, un model și spațiu de creștere.
Să luăm ideile pe rând. Unele dintre ele sunt mai superficiale (gen tips and tricks), iar altele mai profunde, ce țin de structura ta internă și mecanismele tale de apărare. Nu toate îți vor fi de folos, așa că ia de aici ce-ți trebuie și lasă-le să curgă pe celelalte. Nu te agăța de ceva ce nu ți se potrivește.
Poate nu 1 ianuarie e cel mai bun moment să începi
… sau poate că da. Un moment bun nu e o zi din calendar, ci atunci când te simți pregătit/ă. Iar asta poți afla ascultându-te pe tine și uitându-te în interiorul tău. Dacă ți-e neclar cum să faci asta, citește mai departe. Poate că strategiile viitoare îți vor da idei.
Motivație intrinsecă vs. motivație extrinsecă
De multe ori, însăși ideea de ”începând cu 1 ianuarie o să mă las de fumat/o să încep cura/o să mă duc la sală” e concepută ca motivație extrinsecă. Motivația e că începe anul nou, deci îți e exterioară. Sau că mulți oameni își propun schimbări începând cu 1 ianuarie, deci o parte din tine caută apartenența la acest grup.
Studiile arată că atunci când motivația este externă, ai nevoie să depui mult mai mult efort pentru a-ți îndeplini scopul. E ca și cum n-ai crede în el și ar trebui să te convingi la fiecare pas să te comporți într-un fel sau altul. E obositor și o să te lase rapid fără energie.
Sigur, dacă rezultatele vin rapid, motivația o să vină și de aici și, cel puțin pentru o perioadă, va crește și motivația internă. Dar, după euforia începutului și când schimbările încep să nu mai fie atât de evidente, începe să scadă motivația extrinsecă, și, odată cu ea, și cea intrinsecă. Acesta este momentul în care mulți dintre noi renunță la ceea ce și-au propus. Hai să vedem mai departe ce și cum.
Ce motivație intrinsecă ai pentru schimbarea pe care vrei să o faci? Ce îți aduce ție bun în viață, ceva ce nu are legătură cu ceilalți? Caută în tine.
Contractele parentale și rezistența
Scriam în articolul meu ”Ce poți face în loc să scapi de Vocea Critică” despre Părintele intern. Îți recomand să citești și acel articol, pentru că, de multe ori această voce critică pune paie pe focul încercărilor de schimbare a obiceiurilor și sunt convinsă că ți-ar fi util să afli cum să lucrezi cu ea.
Dar să ne întoarcem acum la aceste ”contracte parentale” și să explic puțin despre ce vreau să zic. Ziceam că în interiorul nostru există un Părinte interior, la fel și un Copil interior. Hai să-i scoatem în exterior, ca să-ți fie mai simplu să-ți imaginezi ce vreau să spun.
Ai în fața ta un părinte care îi spune copilului ”de la 1 ianuarie am hotărât că trebuie să te lași de dulciuri”. Apoi, părintele așteaptă rezultatele, fără să se mai implice. Ce crezi că simte copilul în momentul acela? Ce crezi că gândește? Care crezi că va fi reacția copilului? Sunt mai multe variante pe care mi le imaginez.
Prima ar fi că cel mic se va simți copleșit. A primit o comandă, pe care nu știe cum să o ducă la bun sfârșit și poate nici de ce. Poate că se simte singur în acest proces. Poate îi e frică. Poate e trist că va pierde atâtea ocazii să mănânce bomboanele.
Apoi, un copil poate se va supra-adapta și nu va mai mânca bomboanele, dar n-o va face cu dorință de viață și curiozitate, ci doar pentru că i-a fost interzis. Și va acumula resentimente. Poate, când își va da seama că părintele n-are ce să-i facă, va mânca toate bomboanele de pe lume, cine știe?
Un alt copil se va certa cu părintele. Cine ești tu să mă obligi pe mine să fac asta? Și nici nu se va gândi să înceapă cura de lipsă de bomboane. Sau se va teme că n-are cum să reușească, și va ignora cerința părintelui (aici sunt rezoluțiile care nici măcar nu încep).
Un alt copil va mânca bomboanele pe ascuns, seara târziu, după ce va crede că părintele s-a culcat.
Un alt copil își va convinge părintele că nici măcar n-are nevoie de cura asta.
Și tot atâtea reacții de rezistență la constrângerile parentale.
Ce crezi tu că ar putea face părintele diferit, pentru a-l susține pe copil? Cum crezi că ar putea face treaba asta împreună? Ce mesaje ar trebui să dea cine pentru ca această familie să-și îndeplinească scopul? Nu uita că ai și un Adult interior, care poate modera conflictul și discuțiile dintre Părinte și Copil.
Ca idee, atunci când îți setezi scopuri care încep cu ”Trebuie să”, sunt foarte mari șansele ca ele să fie stabilite unilateral de către Părintele tău interior.
Începe cu pași mici și urmărește progresul
E de bun simț ideea și probabil că ai văzut-o peste tot. Sigur că dacă îți propui să economisești 10000 de Euro într-un an sau să slăbești 20 de kilograme sau să alergi la maraton o să ai nevoie să primești confirmări pe tot parcursul procesului că ești pe calea cea bună. Orice călătorie începe cu un prim pas. Vezi care e primul și vezi apoi care e al doilea. Și bucură-te când ai strâns la timp prima mie de euro din ce ți-ai propus. Când ai dat jos primele 2 kilograme. Când ai alergat primii 5 km.
Gândește-te la evoluția unui bebeluș și toate etapele intermitente prin care trece de la naștere (când nici măcar nu-și poate ține singurel capul) și până la un an și jumătate, când deja aleargă singur.
Rezoluțiile sunt despre toleranța la frustrare
Nu mă satur să o spun. Orice nou obicei, renunțarea la orice vechi obicei, rezoluțiile, schimbările, toate ne încearcă toleranța la frustrare. Dacă ți-ai propus să te lași de fumat, în prima dimineață (indiferent dacă este 1 ianuarie sau 23 mai) vei simți un mare disconfort când vei bea cafeaua fără țigara de lângă. E un gol undeva unde cândva era ceva. Când vei trece pe lângă cofetăria în care obișnuiai să intri în fiecare zi, după masa de prânz, vei simți un imbold să intri și un disconfort când vei alege să nu.
Ia acest disconfort în calcul înainte să începi. El va fi acolo. Foarte puternic, de multe ori. Ce plănuiești să faci atunci când el apare? Cum îți vei gestiona atunci frustrarea? Cum îți vei crește toleranța să o simți? Dacă mă întrebați pe mine, principala diferență dintre cele 80% de rezoluții care eșuează și cele 20% care reușesc aici e. Trăirea cu frustrarea.
Îți sugerez un exercițiu aici și știu că e greu. E cea mai grea parte din tot procesul. Atunci când nu aprinzi țigara, atunci când nu intri în cofetărie, atunci când te îmbraci să ieși la alergat în loc să pui un film pe Netflix, mută-ți atenția în corpul tău. Ce simți acum în corpul tău? E o agitație? E o fugă? E o presiune? Ce e? Cum se simte? Ce-ți transmite? Ce crede că o să se întâmple cu tine dacă nu fumezi țigara? Dacă nu intri în cofetărie? Dacă ieși la alergat și nu te pui la film?
Notează-ți într-un jurnal data, ora și tot ceea ce simți. Transformă reacția corpului într-un răspuns de care ești conștient/ă. Nu încerca să schimbi nimic din ceea ce simți, ci doar să identifici. După câteva zile, poți încerca să și schimbi ceea ce simți. Nu forțat, nu prin ”contracte parentale”, nu prin ”nu trebuie să te mai simți așa”, ci punându-ți întrebările și oferindu-ți răspunsurile reale, nu din imaginația fricilor tale. Care e răspunsul real la temerea legată de schimbare? O să se întâmple ceva îngrozitor cu tine dacă n-o să fumezi țigara? Caută răspunsul în tine.
E puțin sau e mult?
Schimbă perspectiva. Sigur, n-o să mai mănânci 2 eclere pe zi, dacă vrei să ajungi la o greutate la care să te simți bine tu cu tine. Și nu privi asta dintr-o perspectivă legată de ”puținătatea” vieții tale. Nu le mănânci acum, însă ele nu dispar. Nu le mănânci acum, însă asta nu înseamnă că nu vei mai mânca niciodată eclere. Vor fi atât de multe ocazii în care vei mai putea mânca eclere. Uite, poți chiar și acum să mănânci, dacă alegi să o faci. Viața nu e puțină. Lumea nu e puțină. Tu nu ești puțin/ă. E suficient din toate.
De multe ori, această schimbare de perspectivă vine în sine cu decizia ”oh, nu mai vreau să mănânc eclerele”, pentru că dispare constrângerea (din păcate culturală, indusă de sărăcia comunismului) că ”acum e șansa, dacă nu mânânc acum, nu voi mai mânca niciodată”. Deși e ilogic să mai gândim așa, într-o societate a îndestulării, nu e anormal. Suntem încă generația care mâna o banană pe an, iar dacă prindeai două, le mâncai pe amândouă atunci, pentru că poate nu mai prindeai. Dacă aveai apă caldă acum, făceai o baie acum, eventual cât mai lungă, pentru că nu știai când mai prinzi apă caldă.
Tu alegi, nu altcineva…
Ziceam mai sus despre a alege. Orice este o alegere, atunci când vrei să schimbi un obicei, un stil de viață sau pe tine, chiar dacă unele alegeri sunt greu de făcut. În realitate, nu există un părinte interior fizic, care să te oblige să ieși la alergat sau să nu mai mănânci eclere. În realitate ești tu, care decizi ce vrei să faci pentru tine. Și dacă în momentul ăsta vrei satisfacția de moment (eclerul, filmul) sau alegi să o amâni, pentru o satisfacție pe termen lung (să ai un corp mai sănătos, de exemplu). S-ar putea să te ajute și această perspectivă în care să devii conștient/ă de autonomia ta și de puterea ta. Tu iei deciziile, fie că-s bune, fie că-s rele. Și asta e super!
Ia în calcul oboseala
Ziceam mai sus despre Adultul din tine, care poate interveni să medieze între Părintele intern și Copil. Ei, atunci când faci ceva foarte diferit de ce făcusei până atunci, Adultul folosește multă energie. E ca și cum ai fi într-o țară și o cultură complet noi și ar trebui să-ți construiești acolo o viață nouă. Până să prinzi toate substraturile locului, ai nevoie să fii atent la tot ce e în jurul tău. Unele lucruri pot fi periculoase, pentru altele poți fi tu periculos fără să vrei. Așa că stai în gardă. Când intervine oboseala, Adultul acesta epuizat e primul care se bagă în pat și se culcă, lăsând Părintele și Copilul să se descurce. Dacă nu se descurcă bine, aici ai serile pe care le umpli de înghețată, sau în care fumezi țigările alea. Ia în calcul oboseala și ai grijă suplimentară de tine atunci când vrei să schimbi ceva în viața ta.
Viața se întâmplă în jurul rezoluțiilor
Oricât de bine ai planificat pașii schimbării, câteodată viața se întâmplă în jurul lor, obligându-te să fii flexibil. Dacă ți-ai propus să ieși la alergat de 4 ori pe săptămână, dar îți sucești glezna, aia e viața care se întâmplă și ai nevoie să-ți regândești planul. Dacă vrei să economisești, dar ți s-a stricat mașina, ai nevoie să schimbi scopul banilor. Sau poate că în seara asta n-ai avut grijă de oboseala ta și ai dat iama în înghețata din congelator. E OK. Modifică planul și vezi ce poți face diferit pentru a-ți atinge scopul inițial.
Caută susținere
Câteodată e mai simplu dacă ai pe cineva să te susțină. Un partener care să te aștepte cu masa potrivită pentru noile tale obiceiuri alimentare. Sau o prietenă pe care s-o suni atunci când îți vine să cumperi geanta aia scumpă, de care n-ai nevoie. Sau pe altcineva cu un scop comun. Caută comunități de susținere sau creează-le chiar tu.
Scenariul de viață
Un alt motiv pentru care, poate, nu-ți duci rezoluțiile la capăt, poate fi scenariul tău de viață, tipare profunde, care implică toată structura ta. Despre scenariul de viață am scris mai multe și te invit să-mi citești articolul. Din schimbarea scenariului de viață vin schimbările de durată, atunci când le alegi în beneficiul tău.
Parfumuri și asocieri de simțuri
Citeam zilele trecute niște studii despre simțuri. Ma interesează sa aflu cât mai multe despre cum funcționează simțurile noastre, cum se influentează unul pe celălalt, care e impactul apoi asupra emoțiilor noastre, gândurilor noastre și comportamentelor noastre și ce și cum fac ele ca sa ne ghideze in viața .
Scrisoare către cei care suferă în umbră
Ilinca mi-a scris într-o zi pe instagram despre ceva ce trăia. În spațiul virtual, dar atât de real, al facebookului, ea își spusese povestea, iar oamenii răspunseseră. Era copleșită de bulgărele care se născuse dintr-o destăinuire, din curajul ei de a împărtăși ceea ce multe mame trăiesc în umbră și în tăcere. Era copleșită de numărul de mame care se deschideau și ele, spunând: ”da, și eu am trecut sau trec prin depresie post-partum”.
Un fel de mâncare tradițional românesc cu beneficii pentru creier
Unul din elementele care mi se pare mie că ne definește cultura, este și abordarea gastronomică a vieților noastre. Adică, românii pun mult accent pe mâncare, mai ales în momentele cheie ale anului: de sărbători, de aniversări, etc. Atunci când primim oaspeți și ne mândrim cu ospitalitatea noastră, nu oferim un colț liniștit unde oaspetele nostru să citească, nici nu-i pregătim o baie caldă ca să se relaxeze, ci îi punem masa.