Ani la rând am crezut că parte din a fi femeie înseamnă să am multe creme în baie, multe tipuri de șampoane și geluri de duș, oje și parfumuri.
Ani la rând am crezut că parte din a fi femeie o reprezintă dilema ”în ce ordine să-mi dau cu toate cremele astea pe față” și ”cum să mă împart între cele 14 parfumuri din dulap?”.
Foarte mulți ani am crezut că dacă ești femeie, nu poți ieși pe stradă decât având o față perfectă, un tuș perfect în jurul genelor și părul ca în poze.
Îmi plăcea să mă plimb prin magazinele de cosmetice și parfumuri. Preferatul meu era Douglas, unde descoperisem pe vremea când încă nu se deschisese încă și la noi, că pot cumpăra pentru bunica ”apa de colonie” a bunicului meu, pe care ea o punea în picături pe o batistă și o ținea la nas când avea ”guturai”.
Apoi am devenit mai conștientă de ce înseamnă să fii femeie și de ce crede societatea că ar trebui să însemne să fii femeie. Și m-am revoltat. M-am revoltat împotriva micilor frivolități feminine. Și dacă sunt femeie, asta înseamnă că nu pot să fac tot ce fac toți bărbații? Ei ies pe stradă și fără ojă și fără fond de ten și nu-i arată nimeni cu degetul. De ce atâta presiune pe femei? De ce noi trebuie să atingem un standard de neatins, doar ca să putem exista? M-am revoltat tare de tot, așa încât am tăiat din viața mea tot ce credeam că sunt simple clișee: băi cu spumă, măști cu nămol, castraveți pe ochi, unghii roz.
După încă ceva vreme de revoltă, am stat puțin și m-am gândit la cele două părți din mine, care s-au manifestat separat în anii aceștia.
Prima parte, cea supra-adaptată la rigorile societății. Micuța prințesă roz, care nu poate să schimbe un cauciuc dacă face pană și care trebuie să dea din gene ca să-i care colegul ghiozdanul greu de școală.
A doua parte, cea rebelă. Care respinge orice ritual de self-care, pe motiv că nu-i altceva decât un clișeu, că-i doar presiune la care nu mai vreau să mă supun.
Și-am observat ceva: niciuna din cele două părți nu eram EU. Pentru că, m-am întrebat apoi, ce sunt eu? Ce-mi place mie? Ce vreau eu pentru mine?
Și, din ceva ce poate părea simplu și de suprafață, a început o analiză profundă a mea. Am început să mă descopăr pe mine, ce-mi place mie, ce-mi face mie plăcere. Am aflat atunci că vreau să păstrez unele dintre clișee, pentru că mă simt bine cu ele. Că mă simt bine atunci când fac o baie cu spumă, căreia îi adaug un pahar de spumant și o carte bună. Sau că nu mă simt confortabil la salon, unde mă plictisesc și abia aștept să plec. Da, e ceva asociat feminității, poate, dar nu-i pentru mine.
În tot acest proces m-am gândit și la modelele feminine din viața mea. Cele mai prezente fiind mama și bunica. Ele cum erau femei? Ele cum se îngrijeau? Ce mă fascina atunci? Ce-aș vrea să fac și eu? Ce n-aș vrea să fac?
Și-am ales pentru mine acele ritualuri de self-care cu care să mă simt bine.
Am (re)descoperit cum mă ajută o baie fierbinte să mă reconectez la corpul meu, pe care, în agitația de zi cu zi, nu-l mai bag în seamă. El doar există acolo, ca să mă poarte de-acasă la școala copiilor și de la școala copiilor la cabinet și înapoi. Repede, repejor și nu-l ascult decât când țipă. Când doare. Am constatat și pe propria-mi piele, ceva ce știam, cu siguranță, din cărți: că e mult mai bine pentru mine să-l ascult înainte să doară. Baia a devenit un ritual de mindfullness.
Am descoperit cum e să mă uit la mine în oglindă, dar chiar la mine. La fața mea, de fapt. Pentru mai mult, mai am de lucri. Dar nu să mă uit la mine doar ca să văd pe unde să dau cu pudră. Mă uit la mine în timp ce-mi întind seara crema pe față și mă văd. Sunt eu acolo și mult timp mi-a fost greu să dau ochii cu mine. Parcă mereu era altceva de făcut. Ceva de făcut în loc de a fi pur și simplu acolo cu mine.
M-am ajutat să mă autodefinesc atunci când am redus cele 14 parfumuri la unul singur. A fost greu pentru mine să iau o decizie și să simt tristețe pentru celelalte 13 pierderi. A fost un proces pe care îl evitam în viața mea: acela de a-mi lua la revedere, de a merge mai departe. Obișnuiam să rămân agățată de câte o sticluță cu două-trei picături cu ser în ea, de câte o cremuță goală 99%, de câte un deget uitat de ulei pe fundul unui recipient. Le aliniam pe toate în dulapul de la baie și-mi duceam viața lăsându-mă copleșită de ele, doar că să nu iau decizia. Finalul.
Parfumul a fost picătura care a umplut paharul schimbării. Pentru că am știut clar că momentul în care mă voi putea lipi de un singur parfum, va fi momentul în care voi ști eu cine sunt.
L-am ales acum un an și jumătate. Tom Ford – Noir. L-am curtat o vreme îndelungată, ca să fiu sigură că iau decizia bună pentru mine. Un parfum cu care să mă însoțesc în viața mea, care să-mi fie acolo. Un parfum care să intre in nasurile copiilor și care să le amintească de mine. ”Da, așa mirosea mama și tot așa mirosea părul meu când stăteam la ea în brațe. Așa mirosea când mergeam vara la înghețată și când împachetam împreună cadourile de Crăciun. Așa mirosea dimineața, când își bea cafeaua pe fotoliul din sufragerie, așteptându-ne pe noi să ne punem hainele de școală. Așa mirosea și seara, când citeam povestea de somn.”
Intram adesea în Douglas și-mi dădeam cu el pe încheietura mâinii drepte și-l așteptam să văd cum se schimbă, cum crește și cum scade pe pielea mea. Ce devine împreună cu mine. După o vreme, am știut că el e. Extravagant și puternic, dar îmbietor și delicat. Aspru și dulce. Mult prin puțin. Un parfum care se deschide cu citrice și ghimbir, dar se încheie cu ambră și santal. Îl iubesc. L-am comandat de pe site și de-atunci am devenit femeia cu un singur parfum. Mă simt tare bine în pielea asta nouă a mea.
Poate acum vă întrebați: ”Și cu ce mă ajută pe mine povestea ta?”
Nu știu dacă vă ajută. Ce vă invit, însă, să faceți, e să vă descoperiți pe voi, să descoperiți ce vă place vouă, cum vă puteți reconecta la voi și la corpurile voastre prin astfel de ritualuri care trezesc simțurile. Să redescoperiți lumea (și pe voi) nu doar cognitiv și rațional, ci tactil. Olfactiv. Ca un copil. Să aflați ce nevoi vă pot împlini o spumă de baie, o cremă de față sau un parfum pe gustul vostru. Și să observați cum vă simțiți mai puternici în viața voastră după ce nevoia a fost satisfăcută.
Nu mai cred că-i frivol să te plimbi fără țintă prin magazine cu creme și parfumuri. Nici că e obligatoriu, pentru că ești femeie. Cred că e într-un fel pentru fiecare dintre noi. Și că fiecare își descoperă ”felul” propriu
Tipuri de cafea și legătura lor cu bunăstarea emoțională
Cafeaua este una dintre cele mai populare băuturi din lume. Eu, ca mamă, pot să înțeleg foarte bine de ce... Fie că este vorba de o dimineață după o noapte lungă, de o pauză de prânz cât doarme copilul sau de o sesiune de lucru seara târziu, cafeaua a devenit un...
Câți bani merită o femeie ”casnică”
No bun, și-atunci am putea să privim cu mai mult respect tot ceea ce fac femeile sau mamele? Despre spațiul lor mental, ocupat mereu cu taskuri peste taskuri, vorbesc în alt articol. Dar măcar să luăm la cunoștință efortul fizic depus zilnic și să le apreciem… Nu să ne ascundem în spatele idee că munca lor e ”de neprețuit”. Ba hai s-o prețuim.
Ce legătură e între Skin care, piramida lui Maslow și recunoștință?
Recunosc că mie îmi place să am grijă de pielea mea. Știu și că dacă n-o fac, mi se declanșează dermatita, rozaceea o ia pe câmpii și cine știe ce mai pățesc, însă nu doar de asta o fac. Ci pentru că e un mod în care mă onorez pe mine și mă apreciez. Seara, când îmi pun serul sau crema pe față, e momentul în care mă văd fizic. Îmi văd ridurile vechi și noi, observ în oglindă cum trece timpul și e un moment de recunoștință al meu cu mine însămi, că fiecare rid pe care îl am pe față a apărut pentru că am trăit. Și e al meu și e dovada faptului că au trecut ani peste mine, prin mine și alături de mine. Și-s recunoscătoare pentru asta.
Cu ce întrebare te las? Cu una simplă. Dacă-ți iei 5 minute să te analizezi în oglindă, ce vezi? Răspunde-ți cu sinceritate.
Bună! Și bine ai venit la mine pe blog! Eu sunt Diana Vijulie, mamă de doi copii, soție și persoană care studiază constant tot ce ține de dezvoltare personală și parentală. Sunt consilier pentru dezvoltare personală, instructor certificat în disciplină pozitivă, utilizez în lucrul meu și elemente de terapie prin artă, pe care le-am aprofundat în cadrul colaborării mele cu American Art Therapy Association, iar în prezent mă specializez în direcția Analizei Tranzacționale la Yorkshire Training Center Romania și ca terapeut de cuplu împreună cu The Gottman Institute. De asemenea, am inclus în pregătirea mea și programul legat de inteligența emoțională, Applied Emotional Intelligence