Spoiler alert: Avem concurs la finalul articolului pentru o bursă la tabăra urbană de programare și robotică Logiscool (7 ani – 15 ani)
Copiii mei au crescut și a cam trecut vremea jucăriilor simple de lemn, care să le încurajeze imaginația și creativitatea. De fapt, să fiu corectă. N-a trecut, doar că pe lângă ele au apărut și alte nevoi, dorințe și pasiuni. Și astăzi, despre o nouă pasiune descoperită în familia Vijulienilor: Robotica.
Cu tot accesul limitat al copiilor la tehnologie, a venit acest moment în care robotica e interesantă pentru ei și în care se descurcă foarte bine (apropos de temerile ”Dacă îi privez pe copiii mici de accesul la ecrane în lumea digitală, cum se vor adapta ei când vor ajunge la școală sau când vor da cu nasul de tehnologie?”). Se pare că nu i-am limitat mental cu restricțiile impuse, iar asta mă bucură mult. Domeniul accesului la ecrane și tehnologie mi-a dat, și încă îmi dă, mult de furcă în luarea deciziilor de părinte.
Ema are un club de robotică la școală, iar pentru Fip căutăm timp să-l putem duce și pe el să învețe cum e cu programatul. Până atunci, ambii copii vor primi de Ziuaemei câte un roboțel micuț, cât o minge de ping-pong, pe care să exerseze (Ema) și să învețe (Fip).
Ce am descoperit, însă, recent e că există și altceva: taberele de robotică. Logiscool, școala de programare și robotică organizează astfel de tabere pentru începutul lui 2020, în care copiii vor deveni creatori. Creatori de jocuri, de aplicații, de roboți, de lumi Minecraft.
M-am uitat pe site-ul lor și am descoperit că sunt patru tipuri de tabere: taberele de programare, taberele de editare video și grafică, tabere de robotică și taberele Minecraft.
- Taberele de programare – copiii învață despre elementele de bază ale programării: ce este o variabilă și cum funcționează algoritmii, despre ce metode de codificare există și cum construiești limbajul dorit fără vreun glitch sau portiță de furt a informației.
- Taberele de editare video și grafică – juniorii vor învăța cum să creeze videoclipuri sau site-uri interesante, pline de conținut util. Vor trece de la simpli utilizatori la creatori de material vizual calitativ. Mă gândesc că poate aveți și voi un producător sau regizor acasă, nu?
- Taberele de robotică – dacă noi am auzit prima oară de ei în filmele SF, cei mici îi descoperă în viața de zi cu zi. În această tabără copiii învață ce înseamnă programarea unui robot, cum se construiește și cum pot controla diferiți roboți.
- Taberele Minecraft – modulul demonstrează că jocurile pe calculator dezvoltă o serie de skill-uri pe care nu le-ai fi bănuit. Construirea unei lumi Minecraft este un mod excelent de a dezvolta creativitatea, iar proiectarea unei hărți de aventură apelează la gândirea algoritmică a celor mici.
În plus, pentru a participa în taberele urbane, elevii nu au nevoie de nicio pregătire specială sau de cunoștințe în domeniul IT. Taberele au clase de începători, cât și de nivel mai experimentat, atât pentru cei pasionați de IT, cât și pentru copiii care sunt la început și vor să descopere domeniul de la zero.
Taberele se vor organiza în timpul vacanței de iarnă, în intervalul 6-10 ianuarie 2020 și au câte 12 locuri pentru fiecare grupă, astfel încât toți participanții să aibă spațiu de învățare în ritmul propriu.
Taberele durează 5 zile și sunt disponibile în două variante: jumătate de zi (9:30 – 13:00), sau o zi întreagă (9:30 – 17:30). Pentru cei care vor să studieze în mod intensiv în vacanța de iarnă, opțiunea full day combină activitatea propriu-zisă cu o jumătate de zi de activități recreative sau cu o altă tabără specifică vârstei copilului.
Acum, după ce v-am povestit despre ce se întâmplă acolo, am și o surpriză.
Logiscool oferă o bursă unui cititor Gangblog, așa că facem concurs.
Scrie-mi într-un comentariu la postarea de facebook de ce vrei să câștigi Bursa Logiscool și taguiește și un prieten, care poate vrea să participe la rândul său. La finalul perioadei de concurs voi extrage câștigătorul din toate comentariile adăugate (cu alte cuvinte, mai multe motive pentru care vrei să câștigi, mai multe șanse să o faci 🙂 )
Concursul se desfășoară în perioada 4-9 decembrie, iar pe 10 voi extrage câștigătorul și-l voi și anunța, desigur.
Păpuși Barbie fără sâni perfecți și picioare interminabile – în sfârșit!
Zilele trecute am dat, însă, peste un titlu de articol, care spune că Mattel (producătorul Barbie) a scos pe piață o serie de păpuși ”gender-neutral”. O colecție de păpuși ”incluzive”, cu diferite nuanțe de ten, cu diferite culori de păr, dar cu accentul pe ideea că
4 jocuri pentru copii pe care le poți juca în mașină
Cum o să-i distrăm pe copii pe drum? Sau cum o să se distreze ei (deja simt că nu mă mai privește la fel de mult distracția lor 🙂 )? Sau ce jocuri luăm la noi, care să nu umple mașina cu totul și pe care să nu ne temem că le descompletăm?
Cum să folosești lego ca să nu mai cumperi alte jucării
Nu știu ai voștri cum sunt, dar copiii mei și-ar dori foarte multe jucării. Problema cu jucăriile astea, pe care și le-ar dori copiii mei… sunt două:
Că se
Pentru a-mi extinde limitele creativității, imaginației și cunoștiințelor in acest domeniu. @Andrea Iulia