Ardei umpluți cu quinoa și legume - la multicooker
Păpuși Barbie fără sâni perfecți și picioare interminabile - în sfârșit!
Tis the season to be jolly, Fa la la la la, la la la la…

Și mai e și sezonul în care rupem în două magazinele online, dar și pe cele fizice, în care o să lăsăm mulți bani, dar nu pentru noi, de data asta. Nu știu cum sunteți voi, dar eu am o listă întreagă de oameni pentru care vreau să fiu o parte din moșcrăciun. Iar pe lista asta sunt, de mulți ani încoace, aceleași persoane, pentru care vreau să cumpăr sau să fac în fiecare an ceva frumos, care să le bucure sufletul. În primul an a fost ușor, aveam o grămadă de idei. În al doilea an îmi rămăseseră idei din primul. În al treilea an a fost ok. În al patrulea an a început să devină greu. În al X-lea an mă întreb cu ce aș mai putea veni nou? Iar la adulți nu-i la fel ca la copii. Copiii cresc, își schimbă nevoile, oricum n-o să-i iau unui copil de Crăciunul anului 2019 ce i-am luat acum 5 ani când avea 3. Dar noi, adulții, evoluăm mai greu decât ei. Poate chiar stagnăm. Poate chiar nu ni se schimbă nevoile și dorințele.

Câte parfumuri, câți cercei, câte fulare, câte mănuși să-i dăruiești unui om? Câte ceaiuri, câte gentuțe, câte albume goale de poze? Drept urmare, caut mereu ceva nou, măcar să am o idee. Un voucher pentru o experiență frumoasă. Un produs ieșit din comun. Ceva făcut cu și din pasiune. Ceva diferit.

Am descoperit multe astfel de produse și vreau să fac un articol separat despre ele. Sper să-l scriu cât mai curând, ca să aveți timp să vă organizați pentru Crăciun.

Astăzi vreau să vă povestesc despre un proiect care mi-a plăcut mult. Pentru mine nu intră în categoria ”ce cadouri de crăciun să le mai fac prietenilor?”, dar țin morțiș să scriu despre el, poate intră în categoriile voastre de cadouri pentru voi sau pentru cei dragi.

Rotomanii – Mobilă din cauciuc

Știți cum ne plângem că poluăm planeta? Că nu avem grijă de ea? Că distrugerea ei (sau – mai degrabă – a existenței noastre, a oamenilor, pe ea) e pe repede înainte? Dar nici noi nu facem tot ce ne-ar sta în puteri ca să ne protejăm? Poate nu selectăm gunoiul, deși am putea, dar e nevoie de prea mult efort. Poate mergem în continuare cu mașina care poluează, pentru că e greu fără, deși am putea. Poate aruncăm uleiul ars la toaletă, pentru că e complicat să-l adunăm într-o sticlă de plastic, deși există soluții?

Ei bine, proiectul Rotomanii nu e din categoria asta. Proiectul de upcycling al Liei Țăranu-Hofnăr ne arată ce putem face pentru a transforma ceva ce ar contribui la distrugerea planetei în ceva frumos și practic. Lia spune ”Dar am ajuns în punctul în care latura estetică trebuia să se îmbine cu partea practică, altfel nu aveam pace. Mereu observ ce aruncă alții, de la părți de mobilier, la diverse obiecte mai mici și mă gândesc în ce aș putea transforma acel lucru“”

Așa că ea a luat anvelope, le-a curățat, le-a îngrijit și le-a transformat în aceste frumoase obiecte pe care le puteți găsi aici, împreună cu povestea lor. Par și un bun spațiu de depozitare și le am în vedere pentru când vom avea nevoie de așa ceva. Vă las și o singură poză, pentru restul invitându-vă să intrați pe pagina produsului.

Tot pe How To OLX îl găsiți și pe Răzvan Ghiță și ale lui piese de mobilier și decorațiuni de fier, steampunk. 

Găzduiește un muzeu de artă în livingul tău: Unde să pui creațiile fantastice ale copiilor tăi?

Găzduiește un muzeu de artă în livingul tău: Unde să pui creațiile fantastice ale copiilor tăi?

Ați fost vreodată martorii unei explozii artistice în livingul vostru? Da, vorbesc despre momentele când copiii voștri își transformă în adevărate capodopere fiecare colț al casei, de la frigider până la cutia de pantofi primită recent. Nu-mi răspundeți. Sunt convinsă că da. Sper doar că n-a fost și sclipiciul implicat. 

Așa. Șterg din amintiri momente în care am găsit sclipici în locuri în care niciodată nimeni nu ar trebui să găsească sclipici, și trecem mai departe.

Știai asta despre înmatricularea mașinii?

Știai asta despre înmatricularea mașinii?

Dacă n-am toate temele astea, mă aștept ca autoritatea să fie imprevizibilă, iar eu să mă blochez și să nu mai știu ce să spun, apoi să ajung acasă cu numărul de înmatriculare IF-nuștiucât-PLM, pe care sigur sigur nu-l voiam așa. 

Cum să-ți hrănești copilul blănos, aka câinele

Cum să-ți hrănești copilul blănos, aka câinele

După ce anul trecut câinele nostru, Doni, a trecut printr-o experiență foarte rea cu o căpușă, noi (oamenii lui) am învățat un pic mai multe despre cum să îl hrănim cât mai sănătos. Povesteam aici, pe blog, despre sperietura pe care am tras-o atunci cu el și despre...

Ardei umpluți cu quinoa și legume - la multicooker
Păpuși Barbie fără sâni perfecți și picioare interminabile - în sfârșit!