Adaptarea copilului sensibil la școală/grădiniță

Acum că a început deja școala sau grădinița de mai bine de o lună și jumătate, e posibil ca deși integrarea copilului să fie ”completă”, să observi totuși ceva dificultăți și să tragi concluzia că ai un copil mai sensibil decât ceilalți și-apoi să te întrebi ce poți face cu informația aceasta. E bine, e rău că e mai sensibil el? Îl ajută, îl încurcă? Cum se manifestă?

Deși s-au acomodat cu sistemul, cu adulții și cu colegii, unii copii pot avea, în continuare, temeri și sunt îngrijorări legate de noul și de necunoscutul care îi întâmpină zilnic în mediul departe de acasă. Fie că vorbim despre a trece dintr-un ciclu în altul, despre a schimba un profesor sau doi, un educator sau doi, poate unii colegi sau poate rutinele. Adesea, în aceste situații inițiale, unii copii sunt foarte ușor iritabili, trecând repede într-o dispoziție proastă, iar uneori îi putem observa cum devin chiar agresivi. Iar asta se întâmplă cel mai des în cazul copiilor sensibili.

Cel mai ciudat poate părea unui părinte atunci când află de la profesorul/învățătorul/educatorul de la clasă că imaginea pe care el/ea o vede e complet diferită. La școală/grădiniță, copilul e concentrat, atent, lucrează bine, poate că este calm și rezervat, dar, în mare, e un copil ”bun”, liniștit, iar acasă este exact opusul. Sau, dimpotrivă, putem afla de la școală că avem un copil gălăgios, care nu respectă regulile și care este agresiv, deși nu ne-am aștepta la asta.

Toți oamenii, fie că sunt ei copii sau adulți, se comportă diferit într-un mediu nou, într-o situație nouă, căci ele sunt provocatoare, indiferent dacă ai 5, 7 sau 37 de ani. Unii oameni intră în spațiul nou (fie că vorbim de un spațiu fizic, dau de un spațiu emoțional) cu reticență, cu timiditate, rezervați. În timp ce alții intră cu zgomot, preferă să se arate și să fie siguri că se fac auziți și văzuți.

Ce este nou pentru copil când începe școala/grădinița?

• Câteodată, cel nou este profesorul, chiar dacă vorbim despre aceeași persoană fizică pe care copilul o cunoaște din anul anterior. Profesorul (că-i educator, că-i învățător, că-i profesor, e figura care învață copilul) vine cu reguli și limite noi (noi chiar față de perioada de vacanță, în care copilul a stat acasă), noi așteptări, un nou program de învățare. Relația este nouă la fiecare început, chiar dacă vorbim despre același profesor pe care copilul îl cunoaște, pentru că pe timpul vacanței, relația s-a slăbit, pentru că pe timpul vacanței copilul a crescut, vine cu noi abilități, cu noi dorințe, iar profesorul ține în mână relația pe care o modelează după noul chip al copilului.

• Profesorul poate fi de asemenea la începutul acestei clase sau grupă de grădiniț. Așa că poate el însuși este încordat și îngrijorat, stresat. Pentru a evita unele dintre probleme, unii profesori devin foarte stricți și impun limite inflexibile. Alții nu cred la fel de mult în puterea personală, iar limitele sunt foarte flexibile și permeabile, ceea ce invită la haos. Mulți copii, mai ales cei sensibili, doresc să facă totul cât mai bine și corect. Ei percep rapid și cu exactitate ceea ce se așteaptă de la ei și vor să împlinească această așteptare, doar că atunci când managementul clasei e foarte strict, se piede direcția și-atunci unui copil sensibil îi este greu să lucreze cu instrucțiuni care nu sunt suficient de clare, cum sunt, adesea, negațiile.

• Poate că în clasă copilul se va întâlni cu unii colegi noi de clasă, sau poate toți colegii lui sunt noi. Copiii comunică foarte diferit. Unii se pot exprima bine verbal, alții sunt mai tăcuți, iar copiii sensibili vor depune mult efort pentru a înțelege aceste metode diferite de comunicare, iar asta îi poate obosi foarte ușor. În plus, copiii foarte vocali vor avea tendința de a-i copleși pe copiii sensibili, iar cei tăcuți să nu intre în relație cu ei, ceea ce se transformă într-o dificultate de relaționare pentru copilul sensibil, care poate părea că nu-și găsește locul între ceilalți copii.

• Apoi, există și un conținut nou de învățare, parțial legat de propriul proces de învățare al copilului. Cu toate acestea, în anumite circumstanțe, procesul de învățare nu urmează abilitățile copilului, care poate fi mai avansat decât materialele cu care este invitat să lucreze. Poate vorbim despre un copil care deja știe să facă niște calcule matematice mai evoluate în clasa pregătitoare (adesea copiii sensibili sunt destul de avansați cognitiv). În clasă copilul se simte sub-provocat și se adaptează la acest ritm încet, care îi generează stres.

Toate acestea solicită din partea copilului capacități uriașe de adaptare și ajustare proprie.

Ce poate face părintele?

• să abordeze lucrurile cu calm și răbdare și să-i ofere copilului spațiul emoțional și timpul de care are nevoie pentru a se adapta
• să însoțească copilul în emoțiile lui, în copleșirea lui, în dificultățile lui și să le conțină pentru el (concret? Să observe emoțiile, să i le pună copilului în cuvinte și să-i transmită că e ok să simtă ce simte, că părintele nu se teme de emoțiile copilului și că e alături de copil pentru a-l ține în brațe, de mână, a sta alături de el în timp ce simte aceste emoții)
• să treacă mai departe de emoții la gândurile care se nasc de pe urma emoțiilor sau care nasc emoții la rândul lor (practic, să afle copilul care e povestea pe care și-o construiește în jurul emoțiilor)
• să-i ofere copilului un model de gestionare și trăire a emoțiilor
• să se asigure că există timp suficient de odihnă și relaxare, foarte importante pentru copiii foarte sensibili
• să cunoască abilitățile/înclinația copilului și să-i ofere provocări intelectuale raportate corect la nevoile lui (de exemplu, dacă aveți un copil pe care îl observați că desenează adesea hărți, că organizează trasee, că lucrează cu lego sau alte materiale de construcții, că e interesat de cum funcționează gps-ul și cum se corelează harta de pe telefon cu străzile pe care mergeți, e foarte posibil ca el să aibă o inteligență spațială și matematică foarte bine dezvoltată)
• să se relaxeze; câteodată, copiii sensibili au părinți care sunt și ei, la rândul lor la fel de sensibili și care contribuie la starea de nesiguranță și oboseală psihică a copilului. Dacă te-ai identificat tu însuți/însăți ca fiind sensibil/ă la acești stimuli, poate e nevoie să te distanțezi puțin de procesul copilului. Citește o carte, fă un duș cald, sună pe cineva, ieși la o plimbare cu bicicleta și respiră.