Vine un moment în viața oricărui copil în care are nevoie să afle despre perspectivele diferite ale celor din jur. Sună impresionant și, de fapt, ei fac asta în fiecare zi și din fiecare interacțiune din jurul lor. Din momentul în care mintea lor e capabilă să se pună în papucii celor din jur, ei fac asta sau observă cum ceilalți fac asta.
Dar știți cum e. Una e să observi, să faci și tu și alta e să o pui și în cuvinte. Sunt două fațete diferite ale aceleiași monede și e de mare folos să poți pune în cuvinte conștiente un anume comportament, tipar, emoție, orice. Practic, de multe ori psihoterapia chiar despre asta este. Despre cum poți descâlci fire încurcate ale minții și cum le poți organiza ca să le vezi mai bine și ca să poți tricota cu ele. Cam așa:
De multe ori, asta fac și cărțile pentru copii. Iar atunci când simțim că e momentul să discutăm mai mult despre cum e să vezi lucrurile din perspectiva celuilalt, putem porni discuția de la o situație sau de la o carte. Și despre cărți o să discutăm și noi acum.
Urmează să vă arăt 3 cărți de la care puteți porni atunci când vreți să duceți discuția către ce înseamnă perspectivele diferite. Cum văd oamenii același lucru în feluri diferite sau cum văd lucruri diferite la fel. Cum câteodată felul în care noi ne comportăm nu are nicio legătură cu felul în care ne văd ceilalți și cum câteodată felul în care ne comportăm noi, chiar dacă e cu bune intenții, ajunge să-i rănească pe ceilalți. Și cum există perspective și în modul în care alegem să ne comportăm. Pentru că un anume comportament nu apare de nicăieri, ci e o alegere a noastră conștientă sau nu.
Ordinea în care aș citi și discuta cu copilul aceste 3 cărți e exact cea în care vi le prezint și o să vă explic și de ce.
”Cu toții au văzut o pisică” e o carte cu puțin text, dar cu o grafică foarte frumoasă. În esență, e simplistă și prezintă felul în care un băiețel și multe animale văd pisica. E interesantă și din perspectiva zoologică a ei (le arată copiilor cum animalele – probabil – văd lucrurile diferit și de-aici puteți porni și o discuție despre de ce se întâmplă asta), dar e interesantă și din perspectiva faptului că fiecare dintre cei din jurul nostru ne văd diferit în funcție de ochii pe care îi au.
De fapt, aici le-aș povesti copiilor nu despre ochi, ci despre ochelari. Cum fiecare ființă umană are pe nas câte o pereche invizibilă de ochelari, pe care a început să și-i construiască atunci când era mică (ființa umană, zic). În funcție de ce a trăit atunci, a început să creeze perechea asta de ochelari și a tot lucrat la ea pe tot parcursul vieții. Și toată lumea încă mai lucrează la acești ochelari. Unii au construit ochelari care văd iubire, care văd înțelegere, alții au construit ochelari care văd pericole, alții care văd supărări și nedreptăți și tot așa. Și fiecare merge pe stradă și funcționează în lume după ce văd prin ochelari. Și nu doar atât, dar îi văd și pe ceilalți astfel. La fel cum un pește și un câine văd pisica în feluri diferite, chiar dacă pisica e una și aceeași.
2. Ziua când au plecat creioanele colorate
Apoi aș citi această carte – ”Ziua când au plecat creioanele colorate” – în care un băiețel vrea să coloreze cu creioanele, însă, în loc de creioane, găseșe niște scrisori scrise de fiecare culoare în parte. Fiecare creion vrea să plece din motive diferite: fie că au fost folosite prea mult, prea puțin, în contexte nepotrivite, etc. Iar, la final, pentru a-i mulțumi pe toți, băiețelul creează un desen care îndeplinește cererile tuturor creioanelor care, presupun, s-au și întors la el.
Citind această carte m-aș duce cu discuția către felul în care acțiunile noastre, chiar cu cele mai bune intenții, îi rănesc pe ceilalți. Cum e important ca atunci când interacționăm cu cineva să luăm în considerare persoana respectivă, să ne uităm la ea cu ochii noștri, să o ascultăm cu urechile noastre. Să luăm o pauză atunci când ”ne vine” să avem un anume comportament și să ne gândim ce trimite comportamentul nostru către ceilalți.
Apoi, pentru că finalul e minunat, însă nu prea veridic, l-aș întreba pe copil dacă el crede că ar putea face ceva vreodată ca să mulțumească pe toată lumea. Pentru că e imposibil. Sau, să discutăm dacă faptul că felul în care și-a mulțumit toate creioanele îl face pe el mulțumit. Poate că el voia să deseneze la fel ca până acum, dar a ales să nu se mai mulțumească pe sine, ca să-i mulțumească pe ceilalți. Și e minunat să faci asta câteodată, dar să ai grijă să nu te pierzi pe tine în proces. Iar relația să fie flexibilă. ”OK, creionule roz, de data asta o să desenez un dragon cu tine, dar să știi că nu vreau să fac din asta un obicei, pentru că nu-mi place. Ce alte soluții avem?î
A treia carte pe care aș citi-o cu copilul cu care vreau să deschid orizonturile flexibilității și diferențelor de perspective, este ”Cum să fii leu”. E o carte despre un leu care, deși știe că ceilalți se așteaptă de la el să se comporte într-un anume fel pentru că e leu, nu o face. Da, oamenii se așteaptă de la noi să ne comportăm într-un anume fel. Poate ne pun și etichete. Însă, decizia despre cum alegem să fim și să ne comportăm ne aparține. La fel cum băiețelului din povestea anterioară i-a aparținut decizia ca de data asta să facă în așa fel încât creioanele lui să fie fericite.
Sper să vă fie de folos perspectiva mea despre cum văd eu lucrurile și să vă luați din ea ceea ce vă este de folos.
Niciun cadou fără o carte, sau ”cum să extinzi zona de confort a copilului?”
E interesant să afli lucruri despre Big Bang și cu cât informațiile vin pe un creier mai maleabil din punct de vedere structural, cu atât vor fi mai ușor de asimilat. Însă poate fi greu de înțeles pe alocuri, sau poate cam alambicat și-atunci poate apărea reticența chiar și de a începe. Dar, ce bine că există cărți de adulți și cărți pentru copii scrise de aceiași autori sau care abordează aceleași subiecte.
Cartea fenomen cu care mi-am schimbat viața
… sau ”Cartea de self-help care e mult mai mult decât o carte de self-help”
… sau ”Una din cărțile de psihologie din TOP 3-ul meu personal”
… sau ”Cea mai bună carte de self-help pe care ți-o pot recomanda”
Ce gust are cartea pe care o citești?
Ivan fecior de țăran mirosea a zambile, Nikita Tăbăcarul avea gust de piersici, Ivanușka era moale ca un Florinel (ursulețul de pluș care stătea lângă mine cât citeam), Ivan-Țarevici era o perdea albă, plină de lumină.