În articolul anterior vă povesteam despre vacanța noastră frumoasă de acum doi ani de la mare, când am stat acolo câteva săptămâni bune cu copiii și ne-a fost tare bine. Cum luam pe plajă doar strictul necesar și ne bucuram unii de ceilalți. De fapt, dacă stau să intru în detalii, aia a fost o vacanță cam fără jucării. Nu am luat de acasă aproape deloc jucării (mai puțin cărțile de joc Păcălici și jocul UNO, care era și încă a rămas de mare angajament în familia noastră si o scenă de teatru, pe care nu prea o puteau folosi decât împreună), ca un experiment pe care am vrut să-l fac. De fapt, am vrut să-mi confirm o ipoteză (și mi-am confirmat-o):
”Nu cumva copiii ăștia ai mei se înțeleg mai bine dacă n-au pe ce jucării să se certe?”
Ei, și tot în articolul anterior v-am promis și că o să revin cu niște sugestii de cărți mai profunde. Așa că am ales top 3 cărți la care am plâns cu lacrimi șiroaie anul ăsta. Mi-a fost greu să le aleg, pentru că am plâns la foarte multe. Bun, eu plâng și la reclame la bere, asta ca să știți la ce vă raportați. În fine. Astea sunt cărțile la care am plâns cel mai tare. Dap. Toate sunt cu copii.
1. Măștile Fricii – Camelia Cavadia
La Măștile Fricii am plâns pentru prima dată anul trecut. Anul ăsta doar am reluat plânsul, când am reluat și cartea. E povestea de viață a unei femei fostă copilă într-o familie parțial “tradițională”, parțial monstruoasă. Știu, ar fi cazul să mă las mai greu impresionată de torturile la care au fost supuși mulți dintre copiii generației noastre, crescuți într-o societate complet disfuncțională, însă când voi face asta o să mă caut și mai tare în terapie.
Cartea e grea, e dură, am citit-o și recitit-o în timp ce, parcă, mă sufoca cineva. Am fost furioasă, mi-a fost frică, am fost tristă. Am simțit compasiune pentru personajul principal, m-a scos din minți, am înțeles-o, i-aș fi zis vreo două, am iubit-o.
Sunt multe paragrafe pe care vă sfătuiesc să le citiți pe stomacul gol.
2. Bibliotecara de la Auschwitz – Antonio G. Itubre
Subiectul Holocaustului l-am căutat mai mereu în lecturile și în viața mea. Sunt de părere că e ceva ce trebuie neapărat să integrăm în ființa noastră. Cu toate durerile, cu toată furia, cu orice trăire de rău de la stomac vine experiența aprofundării subiectului, pentru că doar astfel putem fi în contact cu ororile de care suntem toți capabili. Așa că am citit istorie pe tema asta, am văzut cele 300238903 de documentare care rulează zilnic la tv pe tema Holocaustului, am fost în lagăre de concentrare, am citit cărți pe tema asta, am văzut și filme. Da, recunosc, “Lista lui Schindler” n-am putut să-l văd până la capăt, ba încă mai visez scene din el. Dar așa cum am plâns citind cartea asta, n-am plâns la niciuna.
E emoționantă și dureroasă, e sensibilă și puternică și e reală.
3. Înainte să fim ai voștri – Lisa Wingate
Cartea asta alternează plânsul cu zâmbete, momente amuzante, cu durere. Speranță cu resemnare și multe alte extreme. Nu vreau să dau prea mult din carte, pentru că oricum aș pune problema, ar dispărea din secrete și vi s-ar dezlega prea ușor misterele, așa că vă spun doar că e cu copii și că e tristă. Și că pe mine m-a și înfuriat de multe ori, nu doar că mi s-a părut tristă. Că m-a provocat să stau cu durerea aia și cu neputința, iar asta e foarte greu pentru mine. Să stau cu sentimentul de neputință, cu frustrarea legată de a fi incapabil să schimbi o realitate care nu-ți place.
3 lucruri pe care le face un psihoterapeut…
câte altele mai facem.
Însă, pe lângă astea, care par complet neieșite din comun, aș vrea să vă mai aduc în vedere 3 lucruri pe care le fac sau le-am făcut și cu care mi-am bătut nițel capul pe alocuri și la care nu m-aș fi gândit că sunt atât de importante, pe vremuri.
3 lucruri pe care o să le vreau de la noua casă
Îmi doresc tare mult ca anul acesta să ne mutăm. Decizia asta vine și cu entuziasmul noului, și cu frica efortului, dar și cu tristețea faptului că dacă ne iese, vom lăsa în urmă casa în care s-a născut Filip și în care au crescut amândoi. Da, știu. Acasă este acolo unde suntem noi. Și, în același timp, îmi e confortabil și să mă uit la fiecare colțișor de casă și să am amintiri cu fiecare spațiu în parte.
3 lucruri ciudate care mă fascinau în copilărie
Când eram mică, cei mai puternici oameni de pe lume (în afară de părinți și bunici) erau: doamna care cântărea la magazin, doamna farmacistă care ne dădea bonul pentru medicamente, medicul care putea să-ți dea un micuț nimic din cabinetul lui când terminai și controlorii din autobuze.
Toate aceste personaje mă fascinau. Mi se părea că fac ceva ce nu e la îndemâna muritorilor de rând.
Cum învățăm copiii să mănânce echilibrat?
N-am mai scris de mult timp un articol pe tema asta. Cumva, era un subiect mai mult de interes când erau copiii mai mici și pe măsură ce au crescut, și-a mai pierdut din importanța declarată. Chiar dacă în viața noastră de zi cu zi, tot e ceva important pentru mine. Însă e important altfel.
3 lucruri in care sa investești in bucătăria ta
Cea mai buna investiție pe care am făcut-o atunci când am decis sa ne mutam, a fost sa angajam o firma care sa ne ia nu doar mobila și s-o ducă din casa veche in casa noua, ci și ce era in mobila. Hainele din dulapuri, pantofii din pantofar, sertarele cu tacâmuri, rafturile cu oale. Practic, ne-au rugat cu o săptămâna înainte sa impachetam noi lucrurile delicate sau intime și in rest sa ii lăsam pe ei.
Mutarea propriu zisa s-a întâmplat in o singura zi. Atât a luat sa ne mutam viața din punctul A in punctul B. Toată mobila pe care o aveam in punctul A a ajuns in punctul B, oamenii ne-au pus cămășile înapoi in dulapuri și ne mai lipsea doar… bucătăria.
3 lucruri pe care trebuie să le știi despre varicelă
Eu am făcut varicelă când eram în clasa a zecea. A fost oribil. A durat 2 săptămâni; am avut bube de varicelă peste tot, inclusiv pe interiorul pleoapelor. În acele vremuri, mama mi-a interzis dușuri și băi, de teama că se rup cojile, rămân semne, ba poate chiar se mai și infectează. În schimb, aveam soluția mentolată. Și statul în casă. 2 săptămâni. Am avut febră mare, m-am plictisit teribil, nu m-am spălat (mă mai spălam pe ascuns, dar shhhhh), era cald și eram lipicioasă, ajusesem să urăsc viața de la un virus amărât și comun, care a dispărut așa cum a și apărut, după ce mi-a mâncat zilele.
În 2022 lucrurile stau altfel și vă scriu asta ca să știți că nu e nevoie să treceți copilul prin aceleași suplicii prin care am trecut noi atunci când eram bolnavi.
De la medic, am aflat următoarele.
Un penar interesant pentru copii și porția mea de melancolie
Acum îi pregătesc pe copiii mei de școală, dar nu mai e nevoie de atât de multe cumpărături. Plătim la școală o taxă de rechizite, așa că nu mai cumpărăm nici caiete și nici creioane. Toți copiii au aceleași carioci, în aceleași borcane, aceleași caiete preliniate, a căror etichetă e scrisă de învățătoare sau de copil. Dulapul cu rechizite nu mai e acasă, ci la școală, pentru că acasă n-ar avea ce să caute. Copiii nu aduc de la școală caiete, nu aduc nici teme, decât rar spre foarte rar. Odată ce ies pe poarta școlii, rolul lor de școlar rămâne acolo și vine acasă copilul liber.
3 lucruri pe care le-am învățat de la tata despre condus
Așa că sunt amândoi afară și ascultă mașina, iar mie asta îmi aduce aminte de copilărie, când tații vecini se strângeau in fața blocului si fiecare dintre ei meșterea la mașina proprie. Dacă treceai pe-acolo, era ca o expoziție de picioare care ieșeau de sub mașini.
Deși eu eram fată, iar sub nicio mașină nu era ascunsă jumătate de femeie, care să-și etaleze picioarele in fustă și tocuri ieșind de sub portbagaj (și nici nu văzusem vreodată o astfel de femeie), îmi imaginam ca atunci când o să fiu și eu om mare și serios, ca tata, și eu o să meșteresc la fel.
3 lucruri esențiale în cabinetul (meu) de psihoterapie
Când m-am mutat în noul cabinet, mi-am dat seama că am foarte multe lucruri de care am nevoie și pe care le folosesc. Și pe lângă ele, am mai cumpărat și altele, la fel de necesare. Am umplut spațiul de canapele (necesare pentru grupuri: nu e nimic mai enervant decât să stai pe un scaun incomod atunci când intri în contact cu emoții grele, care oricum îți provoacă disconfort; măcar s-o faci într-un spațiu blând, pufos, primitor) și fotolii confortabile. Am 3 tipuri de mașină de cafea, un purificator de aer, aerul condiționat, plante și flipchart, căni fel și fel, pe toate gusturile, multe tipuri de ceai, lapte pentru cafea și câte o gustare sănătoasă, pentru când terapia îți provoacă foame sau grijă de tine.
3 lucruri pe care le spui și care nu te ajută
În articolul anterior scrisesem despre convingerile disfuncționale cu care am crescut și cum ne influențează ele viața. Astăzi vreau să continuăm un pic pe aceeași temă și să dezbatem și alte hibe culturale (dar și universale).