Dacă nu-l cunoașteți pe Fip, vi-l prezint eu imediat. Fip e un băiețel foarte puternic, după spusele proprii, în vârstă de aproximativ 3 ani și 10 luni, care își dorește foarte mult să facă tot ce fac și ceilalți, indiferent ce vârstă sau înălțime au acești ceilalți din jurul său.
În cele ce urmează, o să vă povestesc pe scurt cam cum decurge aproape orice discuție cu el, indiferent de context, de cine e persoana care intră in dialog cu el, sau de alte detalii. Să aveți în vedere că pentru el, poveștile astea sunt reale. Ceea ce le face cu atât mai interesante
– Bună. Ce faci tu?
– Bine fac. Sunt puternic. Uite, ieri aseară m-am luptat cu un crab când am fost la mare. M-a prins de picior și eu m-am luptat cu el. Și a fost foarte puternic, m-a tras pe fundul mării și eu am scos sabia mea de pirat și m-am luptat cu el!
– Și ai scăpat?
– Nu, nu am scăpat. M-a prins și m-a mâncat, pentru că nu am fost suficient de puternic. Dar, după aia, au venit prietenul meu balena și s-a luptat cu crabul și eu am găsit iar sabia și l-am tăiat în bucăți. Balena m-a scos la suprafață, dar după aia iar am căzut în apă și…
… și mai bine vă las să-l ascultați pe bune, pentru că aseară am avut buna inițiativă de a înregistra povestea lui. Despre care aș intui că e povestea nașterii lui, dar poate văd eu prea multe. Multe dintre poveștile lui se leagă de lupte subacvatice, eventual în tuneluri (din păcate, nașterea lui a fost un eveniment traumatic, pe care l-am reparat parțial în mult timp și nu-l vom repara definitiv niciodată), iar altele de momente în care el era agățat de un copac foarte înalt cu o cârpă lungă și era atacat de dinozauri și monștri, iar eu îl păzeam.
Pentru cine a deschis blogul meu mai târziu, vreau să vă spun că o bună parte a primului an de viață al copilului (gen aproape 24/24 h), copilul a stat agățat în cârpe de mine. Cam ca în pozele de mai jos, la care vă puteți uita în timp ce-i ascultați copilului povestea:
În pandemie ne puteam proteja copiii cu ușurință – Ceva ce nu credeam că voi spune
În fine, deși eram tare curioasă ce se întâmplă cu ea și îmi doream foarte mult să o ajut, am depus toate eforturile de ”mama anului” ca să nu fiu intruzivă și îngrozitoare și să-i respect spațiul personal al gândurilor și al emoțiilor.
Spre seară, s-a deschis ca o floare. Nu era obosită, ci era tristă.
3 moduri în care să porți un tulle ca o neprințesă
Ehei, știți ce-mi place mie? Îmi plac multe. Serile, să joc Monopoly cu copiii, muzica, florile, ordinea, cărțile, o casă curată (dacă ar fi a mea, ar fi și mai bine :))), bocancii, verdele și fustele de balerine.
Și-mi mai place și că, de când lucrez de-acasă, sunt mai flexibilă în felul în care îmi dau voie să mă îmbrac, mai ales pentru că de la talie în jos nu se vede cum arăt. Și nu, nu stau în pantaloni de pijama, așa cum poate că vă așteptați să spun, ci astăzi vreau să vă povestesc despre fusta mea preferată de … tulle. Și cum o potrivesc eu, ca să nu fiu prea Cenușăreasa mahmură după bal.
Jurnal de lucrat de-acasă
În fine, cum-necum, e 8.30 dimineața și o tele-școală urmează să înceapă în 30 de minute. La fel și un tele-birou. Tele-biroul meu e programat să înceapă mai târziu puțin
În fine, cum-necum, e 8.30 dimineața și o tele-școală urmează să înceapă în 30 de minute. La fel și un tele-birou. Tele-biroul meu e programat să înceapă mai târziu puțin.
Pentru voi cum e? Și voi lucrați din dulap/baie/de pe masa de călcat?