Fericirea e o alegere
3 lucruri care credem că-i ajută pe copiii... Și nu-i ajută

De câteva luni sunt mândră purtătoare de ochelari de vedere. Universul m-a protejat și nu mi-a dat ochelari de distanță, ca să nu mai pot eu purta ochelari de soare când și de care îmi trăznește (tocmai bălesc la vreo 3 perechi de aici din outletul ăsta de ochelari – fapt pentru care vreau să nu-i mulțumesc Simonei, care m-a întrebat de unde ne luăm ochelari ok, la prețuri decente și m-am pus pe căutat, DEȘI nu mă gândisem până atunci că vreau…) Așa. Să revenim… Ziceam că nu-i nevoie de ochelari de distanță ci că port ochelarii doar când scriu, citesc, pictez. Adică, am ochelari de apropiere. Deși dioptriile mele nu-s mari deloc, timp de 10 zile cât așteptam să fie gata ochelarii greu am putut funcționa.

Într-o zi de miercuri m-am trezit cu o mare durere de ochi. Simțeam că mă dor mușchii din centrul capului și nu puteam vedea cum trebuie nici aproape, nici departe. Dacă stăteam o vreme cu ei închiși, era mai bine. Apoi o luam de la capăt. Lumina mă ucidea încet. Singurul lucru care părea mai ușor de făcut, era să privesc în zare, fără să mă concentrez pe nimic. Greu, greu de făcut, atunci când ai și copii și s-a nimerit și extrem de rău, într-o perioadă în care V era peste mări și țări.

Am zis că oi fi obosită, n-am mai stat cu ochii în laptop decât strictul necesar (sau chiar mai puțin decât atât), m-am culcat seara mai devreme, mi-am pus comprese reci pe ochi. Joi dimineața eram la fel. Am pus mâna pe telefon și mi-am făcut programare la medic. Primul loc liber la primul medic liber fu a doua zi.

Vineri dimineața eram la medic, unde am fost controlată peste tot. Se pare că, deși eu aș fi crezut că o să am nevoie de ochelari bifocali (că doar nu vedeam nici departe, nici aproape) aveam nevoie de ochelari de apropiere, iar toată nebunia asta se declanșase de la o sinuzită cu care trăsesem ceva înainte s-o ia razna mușchii mei oculari. Am primit rețetă de ochelari și de lacrimi artificiale și mi-am dat comanda de ochelari. A durat o săptămână până când au fost gata (grea de tot săptămâna) și de atunci totul e ok.

 

Partea proastă e că având dioptrii mici (+50), văd bine și fără ei când lucrez, așa că e posibil să uit să-i port. Dacă uit să-i port, o iau de la capăt cu toate de mai sus. Așa că Ema îmi poartă de grijă și îmi atrage mereu atenția să-mi iau ochelarii atunci când mă vede cu nasul în cărți, laptop, tabletă. Și l-am rugat și pe Fip să facă la fel. Așa că sunt pe mâini bune acum.

Vorbind eu așa cu medicul oftalmolog, mi-a spus de mai multe semne la care trebuie să fim atenți ca să fim siguri că ne cumpărăm ochelarii la timp și nu după ce îndurăm 10 zile, ca subsemnata:

Semne că ai nevoie de ochelari

Te adaptezi greu de la întuneric la lumină

Cel mai evident e atunci când conduci noaptea. Pe mine mă deranjau de multă vreme farurile ce apăreau din zare, dar nu le-am băgat în seamă. Țin minte că la un moment dat eram convinsă că toți conduc cu faza lungă și îi bombăneam în gând.

Ai dureri de cap frecvente

Pe asta o știam din ”Ani de liceu” și tot am trecut-o cu vederea. Am pus-o în seama sinusurilor mele veșnic inflamate și altor chestii ce îmi cauzează frecvent dureri de cap. Deci, dacă aveți și voi dureri de cap frecvente, dați o tură pe la oftalmolog. Posibil să fie de la asta.

Ai dureri musculare undeva în spatele ochilor

În general se pare că asta semnalează glaucom. Dar eu le-am avut și n-am glaucom.

Vezi în ceață lucrurile apropiate de tine

… sau lucruri din depărtare

Vezi lucrurile dublat

Vezi obiectele luminoase ca înconjurate de un halou

Recomandările pe care le-am primit eu

Pe lângă ochelari, medicul oftalmolog mi-a mai spus să folosesc lacrimile artificiale atunci când lucrez mult cu ochii (adică mai mereu) – când citesc mult, lucrez mult la laptop, pe tabletă, pe telefon, când conduc mult, când conduc noaptea.

Apoi, o dată la 30 de minute să iau o pauză oculară și să-mi ridic nasul cu tot cu ochii de deasupra lui din monitor și să privesc în zare, peste mări și țări timp de un minut.

Și, la fel de important, să clipesc des atunci când stau cu ochii în monitor.

Mergeți la medic la primele semne. E cel mai sigur așa.

Ah da. În dimineața când mergeam la medic, îmi spune Ema în mașină:

 

– Mi-ar plăcea să-ți iei ochelari roz.

– Da, ar fi drăguți roz și cred că o să-mi iau ceva mai sobru puțin.

Am dezbătut ce înseamnă sobru, apoi a fost de acord cu mine.

Când am ales ramele, cumva le-am ales pe astea (nu pentru culoare, ci pentru formă). Ema approves, cum s-ar zice:

Găzduiește un muzeu de artă în livingul tău: Unde să pui creațiile fantastice ale copiilor tăi?

Găzduiește un muzeu de artă în livingul tău: Unde să pui creațiile fantastice ale copiilor tăi?

Ați fost vreodată martorii unei explozii artistice în livingul vostru? Da, vorbesc despre momentele când copiii voștri își transformă în adevărate capodopere fiecare colț al casei, de la frigider până la cutia de pantofi primită recent. Nu-mi răspundeți. Sunt convinsă că da. Sper doar că n-a fost și sclipiciul implicat. 

Așa. Șterg din amintiri momente în care am găsit sclipici în locuri în care niciodată nimeni nu ar trebui să găsească sclipici, și trecem mai departe.

Știai asta despre înmatricularea mașinii?

Știai asta despre înmatricularea mașinii?

Dacă n-am toate temele astea, mă aștept ca autoritatea să fie imprevizibilă, iar eu să mă blochez și să nu mai știu ce să spun, apoi să ajung acasă cu numărul de înmatriculare IF-nuștiucât-PLM, pe care sigur sigur nu-l voiam așa. 

Cum să-ți hrănești copilul blănos, aka câinele

Cum să-ți hrănești copilul blănos, aka câinele

După ce anul trecut câinele nostru, Doni, a trecut printr-o experiență foarte rea cu o căpușă, noi (oamenii lui) am învățat un pic mai multe despre cum să îl hrănim cât mai sănătos. Povesteam aici, pe blog, despre sperietura pe care am tras-o atunci cu el și despre...

Fericirea e o alegere
3 lucruri care credem că-i ajută pe copiii... Și nu-i ajută