– Mami, ce-i aia inteligență emoțională?

– Mai ții minte când am vorbit despre creierul cu care citești și creierul cu care lovești?

– Da. Și despre neuronii oglindă.

– Să știi cum și când să-ți folosești creierul cu care citești, ca să-l poți controla și pe ăla cu care lovești e inteligența emoțională.

Eu nu-s mare expertă pe dezvoltarea cognitivă a copiilor. De fapt, știu că atunci când un copil se simte în siguranță, e deschis către a învăța și că e suficient să-l expui, ca să aibă de unde să învețe. Așa că abordarea mea în a învăța copiii a fost, mai degrabă, să lucrăm la dezvoltarea inteligenței emoționale, care să-i ajute să fie siguri pe ei și să se simtă în siguranță. Și de acolo să-și pornească și călătoria în dezvoltarea inteligenței cognitive.

Am început ”exercițiile” de dezvoltare a inteligenței emoționale de când era Ema mică. Unii îmi spuneau că e prea mult, că e copilul prea mic și că nu e bine ce fac. În schimb, copilul era fericit și absorbea informația ca un burete. Iar eu știam că pe baza pe care o formam atunci s-ar fi clădit multe lucruri minunate și fantastice ulterior. Teorie care mi s-a și confirmat. Ema este un copil care are, la cei 5 ani de viață ai ei, mai multă inteligență emoțională decât aveam eu acum 6 ani. Iar Fip îi calcă pe urme.

Am făcut activități structurate, cu poze și cartonașe, am mers pe stradă și am vorbit despre oameni și despre emoțiile lor, am ghicit de ce plângea un copil sau de ce râdea un domn, am numit, am imitat emoții. Am făcut multe cu ele. Am și un newsletter educațional pe tema asta, care a plecat deja în câteva sute de exemplare către părinți. Puteți să vă înscrieți și voi, dacă doriți:

Aici

Un alt lucru pe care l-am făcut a fost să citim cărți pe tema asta. Din fericire, în anul 2018 rafturile reale sau virtuale ale librăriilor sunt pline de cărți despre dezvoltarea emoțională a copiilor, cărți care sunt bune, care îi îndrumă în direcția corectă, care le spun că sunt normale toate emoțiile, că n-avem de ce să le ascundem și că putem să le simțim liniștiți.

Cum la noi acasă a venit vremea să facem o renaștere a bibliotecii copiilor, pentru care n-am mai cumpărat cărți de ceva vreme iar ei au crescut, m-am uitat și în direcția asta și vreau să vă recomand și vouă câteva cărți despre dezvoltarea emoțională sau despre emoții, pe care eu le-am găsit potrivite.

O să scriu recurent astfel de articole, pentru că e păcat de cărți să nu știți de ele. Astăzi despre 3 dintre ele.

1. Ai umplut galetusa azi?

”Ai umplut găletușa azi” e o carte foarte drăguță din care copiii află că toți oamenii au câte o găletușă plină cu bucurie și fapte bune, cu fericire și cu lucruri minunate. Atunci când găletușa oamenilor este plină, ei se simt bine. Iar atunci când ea este goală, ei nu se mai simt bine. Oricine poate umple găletușa altcuiva (iar copiii primesc și câteva sfaturi despre cum ar putea s-o facă) și în timp ce umpli găletușa altcuiva, se umple și a ta. În același sens, atunci când golești găletușa altcuiva prin comportamente dureroase pentru celălalt, se golește și a ta.

2. Ultima stație de pe Strada Pieței

”Ultima stație de pe Strada Pieței” e o carte pe care o puteți citi după ce ați aflat cum se umple găletușa fiecărui om. Un băiețel pleacă de la biserică împreună cu bunica sa și călătoresc cu autobuzul într-o direcție pe care noi nu o cunoaștem. În autobuz, băiețelul observă oamenii și pune unele întrebări mai incomode bunicii, care reușește cumva să vadă orice lucru într-o lumină pozitivă. La final aflăm că bunica și băiețelul se îndreptau într-o zonă săracă a orașului, în care serveau mâncarea la o cantină pentru cei ce au nevoie. Iată o modalitate de a umple găletușa cuiva 🙂
Cartea e mai mult decât o carte despre emoții. E o carte despre viață și despre cum o poți privi din diferite perspective. Despre cum poți vedea frumosul în orice. Și despre cum să-ți folosești emoțiile și simțurile pentru a călători prin ea. Cu autobuz sau fără…

3. Ma simt trist

Ne temem atât de tare de tristețe, încât n-am vrea s-o vedem niciodată în viața noastră. Cât despre rolul nostru de părinți, suntem convinși că scopul nostru în viața copiilor noștri e să-i ferim de toate cele rele și să ne asigurăm că ei nu vor fi triști niciodată. Ceea ce nu-i deloc așa și nici n-ar trebui. Tristețea e o emoție naturală pe care o trăiesc toți oamenii. Important pentru copiii noștri nu e să fie păziți de ea, ci să-i învățăm cum să lucreze cu ea atunci când o simt. Ce faci cu tristețea? Ce înseamnă ea? De unde vine?
Cartea asta, ”Mă simt trist” e o ocazie foarte bună să deschideți discuția asta cu copiii. Și e o carte potrivită și pentru părinții speriați de tristețe. Învățăm alături de copiii noștri să ne gestionăm emoțiile, iar asta nu-i deloc un lucru rău.
Ce mi-a plăcut foarte mult în cartea asta este faptul că-i prezintă copilului și o parte pozitivă la final de tristețe. Tristețea trebuie să ne conducă la speranță și nu la resemnare. Iar cartea asta exact asta transmite.

Și gata, ca să nu vă copleșesc. Săptămâna viitoare alte trei cărți.