Copiii, engleza, mindset-ul și tehnologia
De când mă știu, am dus o viață bilingvă, româno-germană. Cu părinții mei vorbeam doar română, dar cu bunica și la grădiniță, mai apoi, vorbeam germană. Habar nu am pe la ce vârstă am început să vorbesc germana, cert e că la 4 ani eram la o grădiniță cu vorbire exclusiv în limba germană și eram OK. Mai încurcam eu cuvinte româno-germane, dar… per total mă descurcam onorabil în ambele limbi.
Mai târziu am mers la o școală germană, unde totul decurgea tot în germană. Aveam aceleași manuale ca și prietenii mei care învățau la școli normale, dar ele erau traduse în limba germană. Aveam aceleași materii ca ei, doar că toate erau în limba germană. De exemplu, matematica. Învățam zilele trecute ceva statistică și mi-am dat seama că habar n-am ce înseamnă multe din cuvintele alea în română, pentru că eu le învățasem în germană. Istorie, geografie. Toate în germană. Nu Ștefan cel Mare, ci Stefan der Grosse. Nu Mureș, ci Marosch. Nu triunghi isoscel, ci gleichschenkliges Dreieck.
Mi-a prins tare bine. Pentru că atunci când oamenii mă întrebau (mai degrabă, compătimeau) dacă e grea germana, nu știam ce să le zic. Nu era nici grea, nici ușoară. Era doar germană. Așa cum n-aș putea spune nici dacă româna e grea sau ușoară. E doar română.
Ce a fost și mai frumos, era că deși pe vremea aia oamenii nu se stresau cu stilul tradițional de învățare, la grădinița și școala unde am fost eu, lucrurile erau mai diferite. Mergeau în direcția waldorf, în special la grădiniță. Îmi amintesc că era foarte frumos și că eram mereu tristă când venea vacanța. Am fost o iubitoare de grădiniță, iar pe educatoare am vizitat-o apoi anual de 1 martie până când am ajuns pe la liceu. Era blândă, drăguță, deschisă și țin minte că mirosea frumos.
În cadrul ăsta mi-a fost ușor să învăț germana. Să fiu curioasă și să pun întrebări. Mai ales că moto-ul de viață al bunicii mele era nițel cartezian: ”gândesc, deci exist”, urmat de explicația: ”nu crede nimic fără să verifici, fără să întrebi și fără să afli”. Ușor atipic pentru vremurile alea. Cred că aici a fost primul meu exemplu de ”parenting”.
Din păcate, nici 30 de ani mai târziu mentalitatea asta nu a devenit norma. Sigur, oamenii sunt mai deschiși un pic decât în anii ’90, dar mai e mult până departe. Cu toate astea, sunt optimistă. Direcția zic eu că e bună, deși mi-ar plăcea să accelerăm puțin pasul.
Există multe cărți acum pe care copiii și profesorii le pot citi, există oameni deschizători de drumuri și de minți, există instituții de învățământ care încep să lase în urmă metodele vechi de îndoctrinare și înregimentare. Există speranță și există dorință. Sau invers.
Copiii mei nu au trăit într-un mediu bilingv. Cu toate astea, prind atât de repede limbile străine… După două ședințe de spaniolă, Ema deja putea face propoziții scurte. Iar Fip a reușit să numere corect până la 10 în engleză înainte de a o face în română.
Până acum nu am investit în ei (timp, bani, disponibilitate) în direcția asta. Dar, Ema are deja 5 ani și cere singură. Vrea spaniolă, vrea engleză și, mai nou, vrea și ”belgiana”, pentru că a decis că va deveni regina Belgiei cândva. Drept urmare, am început să caut cursuri pentru ea. De ”belgiană” nu, ci de engleză. Vara/toamna trecută am fost la niște cursuri demonstrative de la English Kids Academy și i-a plăcut foarte mult. Și mie mi-a plăcut, mai ales la grupa ei de vârstă. Nu doar cunoștințele de engleză și felul în care erau predate, ci, mai degrabă, abordarea holistică, despre care am constatat că merge în direcția în care mergem și noi, ca familie.
Mi-au plăcut ideile lor referitoare la dezvoltarea copiilor, blândețea cu care abordau copiii, deschiderea lor, respectul față de copii și față de felul lor diferit de a fi.
Am aflat apoi că oamenii ăștia organizează și evenimente legate de dezvoltarea copiilor, de cum învață ei, de cum putem noi să-i sprijinim.
Primul atelier pentru părinți pe care l-au ținut a fost despre paradigmele de învățare și îmi pare foarte rău că l-am ratat. A fost în octombrie. Am primit apoi informații de la curs și am regretat cu atât mai mult că n-am putut merge, pentru că subiectul a fost growth mindset, adică despre dispoziția interioară către învățare.
Citeam zilele trecute în cartea Sapiens despre faptul că oamenii au stagnat o bună parte din istoria lor tocmai pentru că le lipsea această dispoziție. Erau convinși că tot ceea ce știu e ceea ce există și că nu mai există nimic altceva în plus. Apoi a apărut prima hartă cu spații albe și mindsetul s-a schimbat. Oamenii și-au dat seama că există lucruri noi pe care să le afle și de acolo a urmat un boom în dezvoltarea omenirii.
”Progresele cele mai noi înregistrate în neuroştiinţe ne-au demonstrat faptul că, spre deosebire de ceea ce s-a crezut până recent, creierul este mult mai maleabil. Cercetările despre plasticitatea acestuia au arătat modul în care conexiunile neuronale se pot forma prin învăţare şi experienţe. Prin exerciţii repetate, reţelele neuronale îşi măresc numărul de conexiuni noi, îşi consolidează legăturile existente şi realizează izolări care cresc viteza de transmitere a impulsurilor. Aceste descoperiri neuroştiinţifice demonstrează că putem să ne creştem atât numărul de neuroni cât şi numărul de conexiuni neuronale prin acţiunile pe care le facem, prin strategiile de învăţare pe care le alegem, prin punerea de întrebări şi căutarea de răspunsuri, prin exerciţii şi prin urmarea unor obiceiuri sănătoase de nutriţie şi somn”
Am mai pus eu filmulețul ăsta și pe facebook, dar vi-l las și aici (și să știți că e și tradusă cartea lui Carol Dweck, care se numește ”Mindset”, v-am mai zis eu despre ea aici.)
Pe 26 ianuarie urmează primul curs din 2018, pe tema ”Impactul tehnologiilor moderne asupra copiilor” și nu mai vreau să-l ratez. Sunt foarte curioasă care e perspectiva lor în domeniul ăsta, în care părerile sunt foarte, dar foooooarte, împărțite. Și noi ne luptăm cu a păstra un echilibru și abia aștept să vă povestesc despre ideile lor.
Au și un blog cu articole interesante pe care pot să vi-l recomand. E aici. Vă mai țin la curent
3 lucruri bune pe care le trăiește copilul în tabără
Ca să vorbesc și din experiență personală, copiii mei au încercat două tipuri de tabere: tabăra cu grădinița/școala (unde toți adulții și copiii le erau cunoscuți și apropiați) și tabăra cu ”străini”. Recunosc, în tabăra cu grădinița/școala nu am avut emoții; aveam încredere în mediul în care-i trimiteam și aveam încredere și că n-o să fie ceva atât de diferit pentru ei: erau încă mult în zona de confort.
Emoțiile și sistemul imunitar
Pornind de la premisa că există o legătură strânsă între emoții și sănătate, eu vreau să vorbesc astăzi despre aspecte psihologice care ar putea îmbunătăți sistemul imunitar al copiilor. Și adulților, de ce nu? Până la urmă am văzut
Ce fel de media e mai potrivit pentru copiii mici?
Cum ajung mesajele media la bebeluși și copiii mici?
Chiar dacă bebelușii și copiii mici nu înțeleg neapărat că la televizor se vorbește despre politică sau că pe rețeaua de socializare trei mame se ceartă dacă e mai bine să-ți alăptezi copilul sau să-i dai lapte praf, ei simt emoții atunci când sunt expuși la aceste medii.