Copiii și alegerile

Să fii copil nu e lucru ușor. Sigur, e simplu să n-ai griji legate de bani, de ce o să mâncăm mâine, nici de spălat rufe, pus vase la loc sau asigurat un acoperiș deasupra capului. Și, sigur, e minunat să fii copil. Faptul că ei trăiesc momentul prezent așa cum noi am uitat să o facem, cu toate simțurile, cu toată puterea și cu toată ființa, e atât de intens și atât de frumos, încât de multe ori ne pare rău că nu mai suntem și noi copii.

Dar, copilăria vine la pachet și cu o serie de greutăți, de nemulțumiri și de frustrări. Ele sunt normale, tipice copilăriei, toți trec prin ele și e treaba noastră, de părinți să le fie de folos pe termen lung toate experiențele de acum. Până la urmă, un copil care nu trece prin frustrările vârstei la timpul potrivit și alături de ghidajul părinților, e un viitor adult, care va experimenta frustrările în lumea reală, singur. Cu alte cuvinte, copilăria e un soi de trial and error pentru când copiii vor fi adulți. Acum învață, acum exersează, atunci vor aplica.

Una din frustările (normale) ale copilăriei se leagă de lipsa de putere de decizie. Când ești mic, oricâtă libertate ai avea, sunt foarte multe situații care te privesc și în care nu ai un cuvânt de spus. De exemplu, Fip nu și-ar fi dorit să meargă la grădiniță în dimineața asta, ci la magazin. Nu s-a putut, pentru că eu aveam programări și nu aveam cum s-o dau la întors. Așa că am ales pentru el să meargă la grădiniță.

Cu toate astea, pot să-l ajut în alte aspecte și să-i respect decizia luată, chiar dacă mie mi se pare greșită. Tot de exemplu, tot Fip, tot azi dimineață: n-a vrut nici pulovărul și nici jacheta, pentru că îi plăcea prea mult tricoul cu papion cu care era îmbrăcat și ar fi vrut să se vadă. Afară erau -7 grade. El voia să plece așa. Am zis OK. Îți respect decizia de a pleca în tricou. Pentru că am avut încredere în el că n-o să accepte să se congeleze de frig pentru un tricou. A deschis ușa, a pus un picior afară și s-a întors din drum, ca să se îmbrace.

E o artă asta a oferi copiilor alegeri care să-i țină în echilibru, chiar dacă și frustrarea asta face parte din echilibru. De fapt, despre frustrare am scris mai multe aici și am și un webinar audio înregistrat foarte interesant (nu-l laud că-i al meu, ci că e chiar interesant) în shop, adică aici. Așa că astăzi n-o să discutăm despre frustrare și toleranța la frustrare, ci despre alegeri. Și cum le oferim copiilor, ca să-i ajutăm.

1. Oferă-i alegeri limitate

Asta e valabil și pentru adulți, dar, cu atât mai mult pentru copii. Vă ziceam aici că am citit acum ceva vreme o carte, ”The Paradox of Choice”, care e o carte ce poate fi rezumată în: Cu cât avem mai multe alegeri, cu atât alegem mai greu/deloc. Să vă dau un exemplu (din carte): să zicem că Xulescu are de ales între jobul A și jobul B. În timp ce el încearcă să ia o decizie, apare în peisaj și jobul C. Jobul C se desfășoară într-un oraș foarte mișto. Locația devine, brusc, o variabilă în decizia lui. Așa că, Xulescu compară acum joburile A, B și C din perspectiva locației. Cum se poziționează A și B față de C din perspectiva asta? La ce anume poate Xulescu să renunțe din ceea ce oferă A sau B, pentru a alege C și locația lui? Apoi, decizia devine și mai complexă. Apare încă o variantă de job, care e aproape de familie și prieteni. Iată încă o variabilă pe care Xulescu nu o luase în calcul până acum. Dar e o variabilă relevantă? Cât de important e asta pentru Xulescu? Și tot așa. Multe opțiuni, multe variabile, multe alternative. Pentru fiecare dintre ele, Xulescu trebuie să renunțe la ceva la care nu se gândise până atunci că renunță. Ei, nevoia asta de a renunța la chestii ipotetice în favoarea altor chestii ipotetice, ne face cu capul. De fapt, ne afectează nivelul de satisfacție al alegerii și, adaug eu, nivelul de fericire.

Cam așa și la copii. Așa că, hai să-i ajutăm, oferindu-le alegeri limitate, dintr-o variată paletă de alegeri. De exemplu, în loc să-i lași la îndemână cele 256 de cărți pe care le posedă, pune-i pe un raft separat 5 cărți din care poate alege. Iar seara, la somn, alege două și întreabă-l pe care o preferă. Și asta ne duce la:

2. Oferă-i alegeri de tipul ”aia sau ailaltă”

Adică, din variata selecție de chestii, îi oferi aia sau ailaltă. Tricoul ăsta, sau tricoul celălalt? Vrei să mergem la teatru sau la operă? Vrei să cumpărăm lapte din ăsta sau lapte din ăsta? Vrei să desenezi cu roșu sau cu verde? Vrei să citim cartea asta sau cartea ailaltă?

De fapt, deciziile de tipul ăsta sunt un soi de limită flexibilă. Sigur, s-ar putea să nu meargă la toți copiii în toate situațiile, mai ales atunci când ambele opțiuni ne convin nouă și avem un scop pe care vrem să-l urmăm. Dar, atunci când alegerile sunt neutre, interesante pentru copil, îi e ușor să aleagă. De exemplu, dacă lui îi place tricoul albastru, iar noi îl punem să aleagă între unul roșu și cel albastru, lucrurile sunt simple. Mai complicate devin atunci când încercăm să-l manipulăm să nu-l ia pe cel albastru din varii motive de noi știute și îl ascundem conștient în fundul dulapului, oferindu-i de ales între unul roșu și altul verde… Iar asta mă duce cu gândul la:

3. Oferă-i opțiuni care să fie chiar opțiuni

Dacă n-ai oferi opțiunile astea soțului sau prietenei cele mai bune, nu le oferi nici copilului. Decât să-l manipulezi să facă ce îți dorești tu, ma bine pui o limită fermă și aia e. Pentru că, atunci când opțiunile nu sunt veritabile, îl cam vitregești pe copil de:

4. Opțiunile care încurajează gândirea critică și îi învață despre consecințe

Vrem copii, viitori adulți, care să gândească înainte să facă, care să treacă prin filtrul gândirii ceea ce i se întâmplă, care să poată lua decizii constructive șamd. Viitorul adult va putea face asta dacă încurajăm acum copilul să gândească critic. După cum ziceam, copilăria e un exercițiu pentru maturitate. Despre alte metode prin care să încurajezi gândirea critică, poți citi și aici.

În shop:

5. Alegerile ritual

Copiilor le plac ritualurile, așa că puteți include în ritualurile voastre și exerciții de alegere. Când era Ema mică, de fiecare dată când intram în cartier și ajungeam la primul sens giratoriu, o întrebam: ”Pe ce stradă mergem azi?”. Aveam 3 opțiuni. Două mai directe și una puțin ocolitoare, dar nu mă costa nimic să o întreb. Alegea repede una din cele 3 străzi pe care să o luăm și așa ajungeam acasă. Era un ritual bine stabilit, iar dacă se mai întâmpla să uit eu, îmi zicea ea fără să o mai întreb. ”Astăzi medțem pe aiți”. Am început asta când avea cam 1 an și 8 luni.

Cu Fip avem ritualul legat de ghete. Are două perechi și îl întreb în fiecare dimineață ce pereche alege.

6. Alegerile în joc

Alegerile în joc le putem introduce chiar și bebelușilor. Dacă bebelușul ține în fiecare mână câte o jucărie, iar noi îi întindem alta, va trebui să facă o alegere. Pe care o las, ca să o iau pe cea nouă? Iar, pe măsură ce copilul crește, poate crește și gradul de dificultate al alegerilor. ”Nu te supăra, frate” e tot un joc cu alegeri. Alba-neagra e un joc cu alegeri. Șahul. Sunt multe opțiuni de jocuri care îi oferă copilului exercițiul alegerilor. Profitați de ele și urmăriți copilul și ce alegeri face.

Apropos de alegeri, despre testul bezelei știați (din păcate nu e tradus)?

Și nu uita. Atunci când îi oferi unui copil niște opțiuni, fii în aceeași tabără cu el! Fii deschis la alternative, pentru că e foarte posibil copilul să aibă chiar o variantă mai bună decât ale tale.