Prima dată mi s-a întâmplat când eram în generală. Să ne înțelegem. Nu am fost niciodată  una din fetele mega populare, după care leșinau toți și toate colegele. Școala am făcut-o la un liceu mai „de fițe” să-i spun, unde eram pătura de mijloc printre pături superioare. Vacanțele mi le făceam la Ploiești, și nu la Disney, tata conducea un Oltcit, și nu un Tucson, n-aveam rucsac Herlitz și nici camera mea. Eram, deci, un soi de buruiană printre trandafiri. Iar asta s-a simțit. Îmi aduc aminte și acum când ne-am oferit să ducem un coleg acasă că mi-a răspuns foarte hotărât că el nu merge cu noi, că ce conduce tata… păi aia nu e mașină… și că mai bine merge pe jos.

”Lăptăreasa” #metoo

În fine, nu despre asta voiam să vă povestesc, ci voiam să subliniez că nu eram printre fețele populare din școală. Cu toate astea, hărțuiala sexuală a început de când abia învățam să scriem. Ok, exagerez. La vreo doi ani după ce am învățat să scriem. Cum am avut întotdeauna sânii mai mari decât media, se pare că ”mi-o ceream”. Băieții îmi spuneau ”lăptăreasă” și încercau să mă tragă de bustieră (și, mai târziu, de sutien). Nu-mi plăcea deloc. Îmi repugna cuvântul (și acum am un reflex de ”bleah” când îl aud), mă enervau că nu mă lăsau în pace și țin minte că îmi făceam în cap planuri de răzbunare.

La început am vorbit și cu adulții despre asta, pentru că nu mi se părea normal. Replicile lor erau standard. ”Așa sunt băieții”, ”Îi place de tine, de-aia face așa”. Asta când nu eram certată că port bluze prea mulate. ”Ia și tu o bluză mai largă pe tine”. Am renunțat, până la urmă, să mai spun ceva adulților. Iar, cu timpul, am început să mă bucur de atenția asta, s-o iau ca pe un compliment. Io, aia mică și nebăgată în seamă… Ia uite cum mă plac băieții de mă trag de sutien… Am ajuns cineva!

Apoi, să nu mai povestesc de autobuze. De câte ori am fost pipăită sau înghesuită de tot felul de bărbați ce păreau, la o adică, oameni decenți. Punctul culminant a fost într-o după amiază de vară, când am văzut negru în fața ochilor după ce un astfel de bărbat mi-a băgat mâna sub fustă și n-am mai gândit rațional, doar l-am dat cu capul de geamul autobuzului. Am avut noroc, pentru că s-a speriat și a coborât la prima. După ce l-am văzut că se dă jos, mi s-au tăiat picioarele. Mi-am dat seama ce mi s-ar fi putut întâmpla, de fapt.

M-a scăpat sprayul paralizant #metoo

Dar astea (și altele, pe care sigur le-ați trăit și voi) sunt lejere, subțirele, parcă nedemne să fie menționate. Adevăratele experiențe, din care am ieșit, din fericire, bine și sănătoasă, au fost tot în liceu, seara. Aveam ore până mai târziu, așa că mă întorceam acasă pe întuneric. Stăteam în spatele autobuzului, când s-au așezat pe scaunul de lângă mine un tip și un prieten. Mi-au șușotit printre dinți să nu mă mișc și să nu zic nimic. Urma, cică, să merg cu ei. Din nou am simțit furie oarbă, un val de adrenalină și mi-am făcut planul în mintea mea. Aveam în buzunar un spray paralizant. L-am băgat în mâneca de la jachetă și l-am folosit înainte să se închidă ușile de la prima stație. Am zburat din autobuz, iar respectivii au rămas acolo, aolindu-se de durere. Am avut noroc. Și prezență de spirit.

Altă experiență s-a legat de niște pași care m-au urmărit până în holul blocului. Și atunci am avut noroc, pentru că s-a închis ușa de la lift la timp, exact ca în filme. Două săptămâni mai târziu, o altă fată a fost violată în bloc, la etajul 1… parcă. Nimeni nu i-a auzit strigătele. Nici pe ale mele nu le-ar fi auzit nimeni…

Glume porcoase, apropouri deocheate, ”da’ de ce nu vrei să mă pupi, zi-mi de ce” și altele asemenea… Pe toate le-am trăit și le-am retrăit. Nu conta că eram în trening, leșinată de transpirație după o tură de parc, sau cocoțată pe tocuri în club.

Am aflat târziu că toate astea nu sunt normale.
Că nu e normal să te fluiere un muncitor de pe o schelă.
Nici să se frece de tine un necunoscut la bar.
Am aflat târziu că nu e vina mea, că nu e de la bluza mulată și nici de la tocurile înalte.
Că ”te place și de-aia se poartă așa” nu e o scuză acceptabilă.
Că nu e un compliment că am primit o palmă peste fund la semnafor.

Dar ce putem face noi? #metoo

Ok, am înțeles că nu trebuie tolerat așa un comportament. Dar ce facem?

Nu mai tolerăm hărțuirea sexuală #metoo

În primul rând, facem fix asta. Nu mai tolerăm așa un comportament. Înțelegem că nu contează dacă pentru mine o replică nu e deranjantă, dacă ea e deranjantă pentru altă femeie. Nu mai trecem cu vederea când auzim sau vedem că cineva este agresat sexual (pentru că poate fi și bărbat, nu doar femeie). Amendăm toate comportamentele de genul ăsta pe care le vedem.

Băieții sunt băieți… Nu agresori #metoo

Ne învățăm băieții că a fi băiat nu înseamnă a fi un mojic, ci a fi o persoană de sex masculin, care arată respect tuturor ființelor din jurul său. Nu acceptăm, în numele lui ”e băiat, ce să-i faci?”, să tragă alte fetițe de codițe, de rochițe, de sutiene sau chiloți. Le explicăm că NU înseamnă NU, indiferent în ce context, de la ”săpunit” la săruturi sau orice altceva.

În aceeași direcție, nu le mai transmitem nici fetelor noastre să fie resemnate, pentru că așa arată afecțiunea pe care o primesc de la un bărbat. Nu, că te trage de sutien sau de păr sau de bluză e ceva deranjant ce trebuie să se oprească.

Nu e vina fetelor #metoo

Nu contează cum sunt îmbrăcate fetele noastre. Băieții și bărbații nu-s niște animale fără discernământ. Să le acordăm și lor mai mult credit, nu?

Acceptăm NU-urile copiilor noștri #metoo

Da, e greu să accepți că tu vrei ceva, dar copilul spune NU, iar tu trebuie să te oprești. Dar așa îl înveți să-și facă vocea auzită. Să știe că are dreptul să spună nu și că dacă spune NU, atunci celălalt trebuie să se oprească. Nu-i mai obligați să pupe unchi și mătuși, respectați-le decizia de a nu spune o poezie, opriți-vă din gâdilat atunci când copilul spune NU. Primul care trebuie să-i respecte NU-ul e însuși copilul.

NOU în shop

Facem educație sexuală cu ei de mici #metoo

De mici copiii trebuie să știe la ce mai pot folosi zonele intime. De fapt, la vârste mici (și când zic mici, zic MICI… 1-2-3 ani), educația sexuală se traduce mai degrabă prin igienă și prevenție. Copiii trebuie să știe că zonele intime sunt cu restricții. Că nimeni nu are dreptul să-i dezbrace sau să-i atingă ”acolo”. Să știe denumirile corecte ale organelor genitale, ca să nu simtă că e ceva tabu la mijloc. Fiți sinceri cu ei din clipa 0. Și fiți proactivi. Dacă nu copil nu întreabă nimic, nu înseamnă că nu-l interesează sau nu știe despre ce e vorba. Mai degrabă poate să însemne că a simțit tabu-ul discuției, așa că își ia informațiile din alte părți. Pe care tu, ca părinte, n-o să le poți controla.

Suntem un model de femeie #metoo

Suntem un model de femeie, care nu acceptă mizerii, care își ia apărarea, care e autonomă, puternică și hotărâtă, care nu acceptă să rămână în relații abuzive, care e fermă și fericită. Toate lucrurile pe care ar trebui, în primul rând, să le facem pentru noi însene 🙂
Iar dacă avem în familie un model de bărbat care își respectă femeile din viața lui, wow… Jackpot 🙂

Societatea în care trăim e încă patriarhală. Dar cred că lucrurile se vor schimba încet încet. Doar că trebuie să punem și noi umărul la asta…